Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - revendicare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 309
Ședința publică din 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții G și, ambii cu domiciliul în comuna, județul B, împotriva deciziei civile nr. 101 A din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns reclamant-recurentul G și mandatar pentru pârât-intimații și, lipsă fiind aceștia din urmă și reclamant-recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reclamant-recurentul G depus chitanța nr. - din 14 octombrie 2009, pentru suma de 24 lei și timbru judiciar mobil de 0,5 lei cu care a făcut dovada achitării taxei aferente recursului, ce au fost anulate la dosar.
Instanța a constat că prin intermediul Servicului arhivă, pârât-intimații prin mandatar au depus întâmpinare într-un singur exemplar.
Întrebată, mandatar a susținut că a depus 3 exemplare de întâmpinare. A mai prezentat un exemplar care a fost înmânat recurentului G, care nu a solicitat acordarea unui termen în vederea studierii.
Instanța, constatând cauza legal timbrată și în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri, precizând mandatarei că poate depune doar concluzii scrise.
Reclamant-recurentul Gas olicitat admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată din recurs. A precizat că nu este dată autoritate de lucru judecat, întrucât în prezenta cauză revendică o suprafață ce nu a făcut obiectul dosarului nr. 75/2000.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2006 la Judecătoria Botoșani, reclamanții G și au chemat în judecată pe pârâții și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2.100 mp teren, din intravilanul comunei Nouă și să fie stabilită de hotar dintre proprietățile părților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că sunt proprietarii suprafeței de 2.100 mp teren din intravilanul satului Nouă, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1237 din 17.03.1997, care se învecinează cu pârâții, care au ocupat abuziv acest teren, prevalându-se de un contract de vânzare cumpărare de la aceeași vânzătoare, dar fără plan de situație.
Prin sentința civilă nr. 6092 din 29.11.2007, Judecătoria Botoșania admis acțiunea în parte și, în consecință, a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 1.695 mp teren din intravilanul satului Nouă, județul B, identificată în schița anexă 2 la raportul de expertiză efectuat în cauză, a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți și a obligat pârâții să-și ridice gardul construit pe proprietatea reclamanților, pe traseul identificat în schița menționată.
Prin aceeași sentință pârâții au fost obligați la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 850 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 2.800 mp teren, situată în parcelele 382, 383, 386 și 465, iar pârâții au cumpărat de la aceeași vânzătoare ca și reclamanții, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 29614 din 1991, o casă și suprafața de 600 mp teren aferent construcției, imobile care însă nu au fost identificate la data vânzării printr-o schiță.
S-a reținut că, într-adevăr, prin sentința civilă nr. 1357 din 4.02.2002 a Judecătoriei Botoșani, definitivă și irevocabilă, reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie pârâților din prezenta cauză suprafața de 1.310 mp teren, dar că la acea dată nu era emis titlul de proprietate în favoarea vânzătoarei, acesta fiind emis la data de 25.05.2002, așa încât greșit experții desemnați în acea cauză au reținut că există suprapunere între terenurile părților, iar instanța eronat a dat prioritate primului contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 1991, deși la încheierea acestuia nu s-a întocmit nici un plan de situație.
Din expertiza întocmită de expert iu s-a reținut că pârâții dețin o suprafață de 7.695 mp teren, iar reclamanții o suprafață de 1.105 mp teren, concluzionându-se că pârâții dețin mai mult teren decât au cumpărat cu 1.695 mp, diferență proprietatea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, în motivarea căruia au arătat că hotărârea primei instanțe este rezultatul interpretării greșite a probatorului administrat în cauză.
Tribunalul Botoșani, prin decizia civilă nr. 101A din 7.05.2009, a admis apelul și, în consecință, a schimbat sentința primei instanțe, în sensul că a respins capetele de cere pentru revendicare și ridicare construcții și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 12 - 41 din anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expert iu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că vânzătoarea a vândut pârâților prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 29614 din 24.- o casă și terenul aferent în suprafață de 6.000 mp, din intravilanul satului Nouă.
La încheierea contractului nu existau acte de proprietate și nu s-a întocmit o schiță de plan, care să stabilească perimetrul suprafeței înstrăinate, dar la data de 4.08.1992, comisia locală de fond funciar i-a pus în posesie pe pârâți cu suprafața de 6.080 mp teren, ce a făcut obiectul contractului, întocmindu-se cu această ocazie și o schiță de plan, în care s-au specificat dimensiunile, evidențiindu-se că deschiderea la drumul județean este de 19 liniari și este cuprinsă între vecinii G și.
Ulterior, la data de 17.-, aceeași vânzătoare înstrăinează reclamanților, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1236, suprafața de 2.800 mp teren arabil și pășune, din intravilanul satului Nouă, județul B, din care suprafața de 680 mp teren arabil în 382, suprafața de 304 mp teren arabil în 383, suprafața de 450 mp teren arabil în 386 și suprafața de 1366 mp teren pășune în 465.
În contract s-a menționat că amplasarea terenului și vecinii sunt prevăzute în schița plan ce face parte integrantă din înscris. Astfel, din schița menționată rezultă că suprafața de teren are o deschidere la drum de 6,60 liniari, iar în adâncime de 424,24 liniari și că se învecinează la nord cu proprietatea vânzătoarei.
Prin sentința civilă nr. 1357 din 4.02.2002 a Judecătoriei Botoșani, definitivă și irevocabilă, reclamantul din prezenta cauză a fost obligat să lase pârâților din prezenta cauză în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.310 mp teren, pe care o ocupase în anul 2000 din terenul acestora din urmă. Instanța a reținut, cu acea ocazie, că terenul a fost reconstituit în favoarea vânzătoarei în anul 1991, făcând parte din suprafața totală de 6.400 mp, pe care se află construcții și pomi fructiferi și că la data cumpărării de către pârâți era împrejmuit cu gard atât pe partea care se învecinează cu reclamanții, cât și pe latura care se învecinează cu numitul, conchizându-se că reclamantul Gao cupat abuziv suprafața de 1.310 mp teren.
Hotărârea menționată a fost pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc, stabilindu-se și linia de hotar, conform schiței anexe la punctul de vedere comun exprimat de cei patru experți în dosarul finalizat cu hotărârea pusă în executare.
În prezentul dosar, reține instanța de apel, reclamanții susțin că după punerea în executare a hotărâri menționate, pârâții au ocupat fără drept o suprafață de 2.100 mp teren din proprietatea lor.
Din probatoriul administrat în fața instanței de apel, respectiv suplimente la raportul de expertiză și cercetare locală, s-a conchis că nu există o încălcare a proprietății reclamanților efectuată de către pârâți după punerea în executare a hotărârii menționate, întrucât s-a stabilit irevocabil prin acea hotărâre că există o suprapunere între terenurile părților, preferabil fiind titlul pârâților.
Așa fiind, instanța de apel reținând că nu mai este în măsură să facă o nouă comparație a titlurilor părților, fără a încălca puterea de lucru judecat dedusă din hotărârea menționată, a conchis că perimetrul celor două proprietăți este neschimbat de la data primei judecăți și până în prezent, nu există o ocupare abuzivă a terenului de către pârâți, iar faptul că reclamanți dețin mai puțin teren față de titlul lor de proprietate nu este imputabil pârâților, ci poate, eventual, antrena răspunderea vânzătoarei pentru evicțiune.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, în motivarea căruia au arătat următoarele:
- Hotărârea instanței de apel s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 480 din Cod civil, art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 CEDO, prin aceea că a schimbat hotărârea primei instanțe, care a statuat corect cu privire la deposedarea sa ilicită de suprafața de 1.696 mp teren de către pârâți, care, de altfel, nu au titlu de proprietate cu privire la acest teren. Astfel, conchid reclamanții recurenții, li s-a încălcat dreptul de proprietate asupra terenului dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1236 din 17.03.1997.
- Greșit s-a reținut de către instanța de apel că ar fi incidentă în prezenta cauză excepția autorității de lucru judecat dedusă din sentința civilă nr. 1357 din 4.02.2002 a Judecătoriei Botoșani, definitivă și irevocabilă, neexistând între aceste dosare identitate de obiect și cauză, în condițiile în care titlul vânzătoarei a fost emis ulterior hotărârii menționate și numai contractul lor de vânzare cumpărare este însoțit de schița terenului, care identifică terenul vândut în baza titlului vânzătoarei.
- Între terenurile din cele două contracte de vânzare cumpărare ale părților nu există suprapunere și, deci, nu se poate proceda la o comparare de titluri. Ei au cumpărat ceea ce a mai rămas neînstrăinat după prima vânzare și care a fost clar identificat.
- S-a încălcat și art. 584 Cod civil, stabilindu-se linia de hotar între reperele 12 - 41, care nu marchează hotarul vechi, corect stabilit de prima instanță.
Examinând recursul, prin prisma motivelor ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin prezenta acțiune reclamanții au revendicat de la pârâți suprafața de 2.100 mp teren, din intravilanul comunei Nouă, solicitând, totodată, să fie stabilită de hotar dintre proprietățile părților.
Anterior, în dosarul nr. 75/2000 al Judecătoriei Botoșani având ca obiect revendicare, pârâții din prezenta cauză, în contradictoriu cu prim reclamantului din prezenta cauză, prin sentința civilă nr. 1357 din 4.02.1002 au avut câștig de cauză și, în consecință, ultimul a fost obligat să le lase primilor în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.310 mp teren, din intravilanul comunei Nouă, suprafață identificată în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză întocmit în cauză. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 405 din 14.05.2003 a Tribunalului Botoșani și decizia civilă nr. 2713 din 21.10.2003 a Curții de Apel Suceava.
În ambele dosare, părțile s-au prevalat de aceleași acte de proprietate, respectiv reclamanții de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1237 din 17.03.1997, prin care reclamanții au cumpărat de la vânzătoarea suprafața de 2.100 mp teren din intravilanul satului Nouă, iar pârâții de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 29614 din 24.07.1991, prin care au cumpărat de la aceeași vânzătoarea o casă și terenul aferent în suprafață de 6.000 mp, din intravilanul satului Nouă.
În dosarul menționat, instanțele, în urma administrării unui amplu probatoriu, respectiv declarații de martori, patru expertize topo, un punct comun întocmit de ce patru expert, precum și o cercetare la fața locului, au conchis că imobilele cumpărate de pârâți în anul 1991 au fost clar identificate, vânzătoarea înstrăinând gospodăria astfel cum era delimitată de împrejmuiri. Reținând și aspectul că între cele două titluri ale părților există suprapunere în limita terenului în litigiu, procedând la compararea acestor titluri, s-a dat eficiență titlului pârâților, anterior celui al reclamanților.
Această hotărâre a fost pusă în executare, iar contestația la executare formulată de reclamanți nemulțumiți, de fapt, de modalitatea de identificare a terenului prin titlul executoriu, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 643 din 31.10.2005 a Judecătoriei Botoșani.
Probatoriul administrat în prezentul dosar conturează ideea că după punerea în executare a hotărârii menționate, punere în executare care respectă prevederile acestei hotărâri, părțile dețin terenul conform acestui titlu executoriu. Deci, de la data punerii în posesie, părțile au deținut terenurile conform titlului executoriu, cu respectarea reperului determinat de acesta, respectiv deschiderea la stradă a terenului pârâților de 19 liniari, teren delimitat de gardului edificat de pârâți cu respectarea distanței menționate.
Cum prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ca urmare a comparării titlurilor părților, comparare în urma căreia s-a reținut ca preferabil titlul cel mai vechi, respectiv cel al pârâților, s-a statuat asupra îndreptățiri pârâților cu privire la terenul în litigiu, iar prin aceeași hotărâre s-a stabilit și conturul acestei suprafețe, prin trimitere la planul de situație anexă raportului de expertiză și cum hotărârea constând titlu executoriu a fost pusă în executare, iar de la acea dată părțile dețin terenurile conform titlului executoriu, se conchide că în prezentul dosar nu se mai pot analiza aspectele rezolvate irevocabil prin hotărârea menționată fără a se nesocoti principiul autorității de lucru judecat.
Susținând nelegalitatea deciziei, recurenții pretind că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un litigiu având un alt obiect și o alt cauză decât cel din prezenta pricină.
O astfel de critică a recurenților ignoră însă faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale, respectiv aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 al. 2 Cod civil).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Este ceea ce, în mod corect, a făcut instanța de apel atunci când a constatat că prin introducerea unei noi cereri, având ca obiect revendicarea terenului în litigiu, reclamanții tind să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil asupra îndreptățirii pârâților cu privire la acest teren.
În speță, instanța nu a respins acțiunea pe temeiul excepției autorității de lucru judecat, ci dând eficiență prezumției de lucru judecat pe baza căreia a reținut că au fost dezlegate aspectele reiterate de reclamanți în prezentul dosar.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 al. 2 Cod civil, în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că reclamanții nu pot introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului (respectiv stabilirea altor limite ale proprietăților părților în baza actelor lor de proprietate) a ceea ce s-a statuat judecătorești anterior.
În consecință, reținându-se că hotărârea instanței de apel s-a dat cu o corectă aplicare a dispozițiilor incidente în materie, respectiv art. 480 și 584 Cod civil, prin stabilirea liniei de hotar dintre părți pe aliniamentul stabilit cu respectarea sentinței civile nr. 1357 din 4.02.1002 a Judecătoriei Botoșani, precum și ale art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 al. 2 Cod civil, Curtea, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G și, ambii cu domiciliul în comuna, județul B, împotriva deciziei civile nr. 101 A din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel:;
Jud. fond:
Tehnored.
Ex. 2/13.11.2009
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Frunză Sanda, Timofte Cristina
