Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.32/ApDosar nr.-
Ședința publică din data de:-12 Martie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Maria Tică- - -- JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
- - - - JUDECĂTOR 3: Alina
--- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor civile de față, declarate de pârâtul Statul Român prinMinisterul Economiei și Finanțelor, reprezentat în teritoriu de Direcția Generală a Finanțelor Publice, precum și de pârâții și, împotriva Sentinței civile nr.440/F din data de 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în apel în ședința publică din data de 6 martie 2008, când părțile prezente, prin apărători, au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților interesate să depună la dosar eventuale concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 martie 2008.
Față de acele, lucrările și probele dosarului, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Brașov, sub nr-, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții și, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Municipiul B prin Primar, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea de proprietari asupra imobilului situat în B,-, înscris în nr.28870 B, nr.top.4819/2/d/I în favoarea reclamanților și nevalabilitatea titlului Statului Român, la preluarea în proprietate a acestuia; a se dispune restabilirea situației de carte funciară, radiind înscrierile efectuate în carte funciară ulterior înscrierii dreptului reclamanților, stabilind, pe baza comparării titlurilor, dreptul preferabil al acestora, dobândit prin construire, față de cel al pârâților, dobândit prin cumpărare de la un neproprietar și obligația pârâților să predea reclamanților posesia imobilului în litigiu, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.480 Cod civil, art.1 și art.2 din Legea nr.10/2001, completată prin Legea nr.247/2005, art. 6 din Legea nr.213/1998 și Legea nr.115/1938.
Prin Sentința civilă nr.440/8 octombrie 2007, Tribunalul Brașova respins excepțiile autorității de lucru judecat, lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B și inadmisibilității acțiunii, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Municipiul B prin Primar și, în consecință, a constatat calitatea de proprietari asupra imobilului situat în B,-, înscris în nr.28870 B, nr.top.4818/2/d/I, în favoarea reclamanților și nevalabilitatea titlului Statului Român la preluarea în proprietatea acestuia, a dispus radierea înscrierilor efectuate în CF nr.28870 B, nr.top.4818/2/d/I, ulterior înscrierii dreptului reclamanților, a obligat pârâții și să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamanților, imobilul mai sus identificat și a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În anul 2002, reclamantul a introdus o acțiune similară cu cea de față, acțiune respinsă prin Sentința civilă nr.154/S/2003 a Tribunalului Brașov, definitivă prin respingerea apelului potrivit Deciziei civile nr.83/Ap/2003 a Curții de APEL BRAȘOV și irevocabilă prin Decizia civilă nr.146/R/2006 a Curții de APEL BRAȘOV.
realității că litigiul purtat între părți anterior prezentului, vizează același imobil, însă nu există identitate perfectă de obiect, părți și cauză între cele două, în speță nefiind îndeplinită condiția identității de cauză.
Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția, categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care se întemeiază pretenția reclamantei, iar Legea nr.10/2001 este o lege cu profund caracter reparatoriu, care instituie principii noi după modificările intervenite prin Legea nr.247/2005, în concordanță cu Constituția României și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului - ratificată de România în anul 1994.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, instanțele sunt, mai mult ca niciodată, obligate să respecte prevederile constituționale ce vizează aplicarea directă a reglementărilor internaționale privind drepturile omului, conform art.20 din Constituție și a celor comunitare, obligație rezultată din prevederile art.148 din Constituție.
Pentru aceste motive, deși în principiu, ambele acțiuni sunt întemeiate pe aceleași prevederi legale, nu se poate reține că hotărârea judecătorească anterioară este înzestrată cu puterea lucrului judecat, din perspectiva art.1201 Cod civil.
În raport cu dispozițiile art.6 al Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică, practica în materie, și cu referire la art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind liberul acces la justiție, prevăzut și în art.21 din Constituția României, excepția inadmisibilității apare, de asemenea neîntemeiată și a fost respinsă.
Chiar dacă Legea nr.10/2001, ca lege specială, are prioritate în fața Codului Civil, care este dreptul comun în materie de proprietate, în raport cu dispozițiile constituționale menționate și în concordanță cu cele din art.1 al Protocolului Adițional al Convenției, raportat la art.20 din Constituție, primează normele care sunt mai favorabile și justifică acțiunea reclamanților.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B prin primar, invocată de acesta, instanța de fond a reținut că însuși legiuitorul a înțeles să atribuie calitate pârâtului prin instituirea obligațiilor acestuia prevăzute în Legea nr.10/2001, respectiv emiterea dispozițiilor de soluționare a notificărilor pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilelor preluate abuziv de către stat, chiar dacă în speță nu ne aflăm într-o astfel de procedură specială.
De asemenea, pârâtul avea în structură, ca regie autonomă de interes local, pe vânzătoarea imobilului către pârâții și, actuala "" B (fila 153 - dosar atașat nr.3349/C/2002 al Judecătoriei Brașov ), astfel că și această excepție a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit Deciziilor nr.770 și nr.780 din 29.08.1987, imobilul în litigiu, înscris în nr.28870 B, nr.top.4818/ 2/ d/ I, a trecut în proprietatea statului, fiind preluat de la reclamanți (filele 43, 47 și 67-68 dosar fond), dreptul acestora fiind dobândit prin construire.
Imobilul a fost preluat de către stat, în baza Decretului nr.223/1974, cum rezultă din aceeași Carte funciară sub B-9, pentru ca în anul 1996 să fie vândut de către Statul Român, prin administrator "" B, foștilor chiriași, pârâții și, care s-au înscris în 28870, sub B -14 și 15.
Potrivit art.2, alin.1, lit.a din Legea nr.10/2001 și a Normelor de aplicare aprobate prin nr.HG250/2007, rezultă că preluarea imobilului în baza Decretului nr.223/1974 de către stat, din proprietatea reclamanților, a fost abuzivă, fără titlu valabil.
Astfel, imobilul a fost vândut de o persoană care nu avea calitatea de proprietar și, în consecință, dreptul de proprietate al pârâților provine de la un neproprietar, proprietarii de la data preluării păstrând această calitate, potrivit alin.2 al aceluiași articol 2 din Legea nr.10/2001.
Reclamanții au solicitat restituirea imobilului încă din 22.05.2001, prin notificare legală (fila 29 dosar de fond), după ce anterior notificase și pe pârâți despre intenția de a solicita restituirea (filele 16 - 19 dosar de fond).
Apărarea pârâților potrivit căreia este inadmisibilă compararea titlurilor, în condițiile în care reclamantul nu a obținut constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, nu poate fi reținută, promovarea unei acțiuni în revendicare nefiind condiționată de desființarea anterioară a unuia sau altuia dintre titlurile ce se compară, această operațiune presupunând titluri deopotrivă valabile juridic, dar cu relevanță diferită.
Art.480 din Codul Civil consacră dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv și absolut de bunul lor, putând cere tuturor celorlalți să respecte acest drept, iar prin art.481 cod civil se prevede că unica situație în care proprietatea poate fi cedată este cea reclamată de utilitatea publică, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
Pe de altă parte, unul dintre principiile care guvernează sistemul de publicitate imobiliară este și acela al forței probante a înscrierilor, acestea având caracter constitutiv de drepturi, ceea ce justifică și rectificarea cărții funciare.
În consecință, titlul reclamanților este anterior celui al pârâților, astfel că este mai caracterizat decât cel al acestora, și face dreptul reclamanților preferabil.
Împotriva sentinței, au declarat apel pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și.
Prin apelul formulat, pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, se invocă inadmisibilitatea formulării cererii de revendicare imobiliară pe calea dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și faptul că prima instanță nu a dispus cu privire la suma de 40.000 lei, primită de reclamant de la Statul Român pentru imobilul în litigiu.
Totodată, este criticată sentința pentru nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată de acesta prin întâmpinare.
Prin apelul formulat, pârâții și au solicitat desființarea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel, este criticat modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâți, arătându-se că între părți au mai existat litigii, în aceeași calitate, având același obiect și cauză, reclamanții urmărind aceeași finalitate, motivată identic, atât în drept cât și în fapt.
Totodată, este invocată în cauză incidența Legii nr.10/2001 și inadmisibilitatea cererii de revendicare a imobilului pe calea dreptului comun, în condițiile în care reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de legea specială, adresându-se direct instanței de judecată.
Cu privire la fondul cauzei se arată că, potrivit art.46, alin.3 din nr.HG498/2003, înstrăinările efectuate în temeiul Legii nr.112/1995, până la apariția Legii nr.213/1998, au beneficiul deplin al protecției Legii nr.10/2001, în sensul că sunt recunoscute și conservate efectele acestor acte.
În acest sens, se invocă Deciziile nr.2810/2003 și nr.3244/2005, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție evidențiindu-se faptul că admisibilitatea cererii în revendicare îndreptată împotriva subdobânditorului este condiționată nu numai de elementele recunoscute în sistemul Codului civil privind preferabilitatea titlului reclamanților, dar și de constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor preluate de Stat fără titlu. Legea nr.10/2001 acordă întâietate contractelor încheiate în temeiul Legii nr:112/1995, care nu se dovedesc nule absolut.
În aceeași ordine de idei, se precizează faptul că, la momentul vânzării, imobilul intră sub incidența Legii nr.112/1995, iar la acel moment, titlul statului era public și valabil, cumpărătorii fiind de bună-credință.
Totodată, pârâții solicită respingerea cererii de revendicare, motivat de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia, prin faptul că pârâții au calitatea de proprietar tabular al imobilului în litigiu.
Mai mult, se invocă practica și, în mod special, cazul Raicu contra României, în care Curtea a reamintit că legislația ar trebui să țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului, care a confiscat aceste bunuri.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de apel, Curtea reține următoarele:
Apelanții pârâți și au invocat, în cuprinsul motivelor de apel, excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că între părți au mai existat litigii, în aceeași calitate, având același obiect și cauză, reclamanții urmărind aceeași finalitate, fără însă a se indica exact cererea de chemare în judecată, la care se face referire.
Se invocă autoritatea de lucru judecat, care reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat, care este exclusivitatea hotărârii.
Curtea reține că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr.3349/2002, reclamanți și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primar, SC""SRL B, Consiliul Județean B, și, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că imobilul situat în B,-, a fost preluat abuziv, fără titlu, nulitatea Deciziilor nr.770/29 august 1987 și nr.780/20 august 1987 ale fostului Consiliu Popular al Județului B și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.20012/ 21 august 1996, restabilirea situației anterioare de Carte funciară, radierea dreptului de proprietate al pârâților și și a Statului Român, reînscrierea reclamanților ca proprietari și obligarea pârâților de a preda reclamanților în deplină proprietate și posesie, imobilul în litigiu, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr.154/7 aprilie 2003, pronunțată în dosarul civil nr.3349/2002, Tribunalul Brașova respins cererea de chemare în judecată, sentință care a fost păstrată de Curtea de APEL BRAȘOV prin Decizia civilă nr.83/22 septembrie 2003, pronunțată în dosarul civil nr.886/2003, ca urmare a respingerii apelului.
Prin Decizia civilă nr.146/2 martie 2006, pronunțată în dosarul civil nr.37/2006, Curtea de APEL BRAȘOVa respins recursul formulat împotriva deciziei menționate, statuând că, în speță, natura abuzivă a preluării imobilului urmează a fi soluționată în cadrul procedurii speciale instituită de Legea nr.10/2001, începând cu faza contencioasă, făcând trimitere la dispozițiile art.48 din Legea nr.10/2001.
Nefiind soluționată în fond cererea având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului și capetele accesorii ei, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în acțiunea de față, din moment ce în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părți nu a fost soluționat.
Deși asupra calității de proprietari a pârâților și asupra imobilului în litigiu, instanța a statuat, pe fond, irevocabil, în sensul recunoașterii acesteia, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în prezenta cauză, în condițiile în care aceasta nu are ca obiect constatarea existenței sau inexistenței dreptului de proprietate al pârâților și, ci compararea titlului de proprietate al acestora cu al reclamanților.
Între părți, a mai existat un litigiu, ce a format obiectul dosarului civil nr.6247/1997 al Judecătoriei Brașov. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub acest număr, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primar și Consiliul Județean B, ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr.780/29 august 1987, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al Județului B, precum și rectificarea întabulării în cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra cotei de din imobilul în litigiu.
Prin Sentința civilă nr.8344/12 mai 1998, pronunțată în dosarul nr.6274/1997, Judecătoria Brașova respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta și a fost admisă cererea de intervenție formulată de intervenientul și, în consecință, s-a constatat că intervenientul este proprietar asupra imobilului în litigiu, înscris în nr.28870 B, nr.top.4818/2/d/I, sentință care a rămas irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, prin Decizia civilă nr.2385/25 noiembrie 1998 Tribunalului Brașov și Decizia civilă nr.1088/1 octombrie 1999 Curții de APEL BRAȘOV.
Nici în ceea ce privește această cerere de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr.6274/1997, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în acțiunea de față, în raport de dispozițiile art.48 din Legea nr.10/2001 (devenit art.47 în urma modificărilor aduse prin Legea nr.247/2005), conform cărora persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi.
Ca urmare, Curtea reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, inclusiv în ce privește parcurgerea procedurii administrative prealabile.
Conformându-se acestor dispoziții legale, reclamanții au adresat Primăriei Municipiului B, Notificarea nr.88/22 mai 2001, solicitând restituirea în natură a imobilului, după ce anterior îi notificaseră pe pârâți despre intenția de a obține în natură imobilul, astfel cum, în mod corect a reținut și prima instanță.
Unitatea deținătoare nu a emis în termenul prevăzut de art.25, alin.1 din Legea nr.10/2001 o dispoziție motivată prin care să fie soluționată notificarea.
În cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, instanța de judecată este competentă a statua asupra acesteia și asupra valabilității titlului Statului Român, în acest sens stând dispozițiile Deciziei XX/19 martie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, conform art.48 din Legea nr.10/2001 (devenit art.47).
Ca urmare, nu se poate reține nici inadmisibilitatea acțiunii civile de față, invocată de apelanți, în condițiile în care reclamanții au făcut personal dovada inițierii procedurii administrative prealabile, prevăzută de Legea nr.10/2001. Pe de altă parte, este admisibilă compararea titlurilor de proprietate ale părților și după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, întrucât pe calea acțiunii de față nu se solicită constatarea valabilității titlului reclamanților, ci caracterizarea celor două titluri aflate în conflict.
În ceea ce privește compararea titlurilor de proprietate, aceasta se analizează diferit în fiecare caz în parte, în funcție de particularitățile modului de dobândire a dreptului de proprietate.
În cazul în care titlurile provin de la autori deosebiți, se compară între ele drepturile autorilor de la care provin cele două titluri, situația fiind mai favorabilă pentru partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. Această soluție este o aplicație a principiului "nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet". Sarcina probei că autorul său a avut un drept preferabil, revine reclamantului.
În speță, titlul de proprietate al Statului Român nu a fost valabil, întrucât Decretul nr.223/1974 contravenea Constituției din anul 1965, potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri. Același decret contravenea și Codului civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Astfel, imobilul a fost vândut de o persoană care nu avea calitatea de proprietar și, în consecință, dreptul de proprietate al pârâților provine de la un neproprietar, proprietarii de la data preluării păstrând această calitate (art.2, alin.2 Legea nr.10/2001), titlul de proprietate al acestora fiind preferabil, astfel cum, în mod corect, a reținut și prima instanță.
În cauză, nu se pune problema bunei-credințe a chiriașilor cumpărători și nici a valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, întrucât promovarea acțiunii de față nu este condiționată de desființarea anterioară a unuia sau a altuia din titlurile ce se compară, această operațiune presupunând titluri deopotrivă valabile, dar cu relevanță diferită.
În cuprinsul motivelor de apel, pârâții și au invocat jurisprudența în materie, în mod special Hotărârea Raicu contra României. Ipoteza acestei spețe este însă diferită de cea de față, ea privind anularea unei hotărâri judecătorești definitive, ca urmare a formulării unui recurs în anulare, ceea ce Curtea a considerat a fi o ingerință în dreptul lor la un proces echitabil și la respectul securității raporturilor juridice.
În cauza Gabriel contra României, Curtea a considerat că stabilirea ilegalității naționalizării bunului are drept efect recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al foștilor proprietari tabulari asupra bunului lor. Totodată, a evidențiat faptul că vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți, chiar atunci când era anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia și că terții erau de bună credință, reprezintă o privare de bun, care, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art.1 din Protocolul nr.1.
Motivul de apel referitor la faptul că instanța nu a făcut nicio referire la suma de 40.000 lei, încasată de reclamantul de la Statul Român, urmează a fi respins, deoarece instanța nu a fost sesizată cu un astfel de capăt de cerere, pronunțându-se numai în limitele investirii sale.
Critica adusă de apelantul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor privind nepronunțarea instanței asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român, urmează a fi, de asemenea respins, întrucât prin încheierea de ședință pronunțată în data de 21 noiembrie 2006, în dosarul civil nr-, Judecătoria Brașova respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, invocată prin întâmpinare (anterior declinării competenței prin Sentința civilă nr.95/10 ianuarie 2007 Judecătoriei Brașov ).
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor legale menționate și a art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelurile declarate de apelanții pârâți Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și, împotriva Sentinței civile nr.440/8 octombrie 2007 Tribunalului Brașov.
În baza art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelanților pârâți, Curtea îi va obliga la plata către intimații reclamanți a sumei de 1190 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelanții pârâți Statul Român, reprezentat deMinisterul Economiei și Finanțelor, prinDirecția Generală a Finanțelor Publice, și, împotriva Sentinței civile nr.440/08.10.2007 a Tribunalului Brașov.
Obligă apelanții pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și la plata către intimații reclamanți și a sumei de 1190 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
-
Red.:- /30.04.2008
Dact.:- /10 ex./28.05.2008
Jud.fond:-
Președinte:Carmen Maria TicăJudecători:Carmen Maria Tică, Dorina Rizea, Alina
