Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 324/A/2009
Ședința publică din data de 4 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț
Grefier: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta ROMÂNĂ CU, împotriva sentinței civile nr. 674 din 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați ORTODOXĂ ROMÂNĂ, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN M și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei apelante, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, preotul paroh și curatorii și și reprezentantul pârâtei intimate Ortodoxă Română, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței pârâta intimată Ortodoxă Română solicită respingerea apelului și, în consecință, în baza art. 296.pr.civ, păstrarea sentinței civile nr. 674/2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, cu cheltuieli de judecată.
Instanța comunică cu reprezentanta reclamantei apelante un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâta intimată Ortodoxă Română.
La întrebarea instanței, reprezentantul pârâtei intimate Ortodoxă Română arată că în litigiu poartă hramul, aceasta fiind motivul pentru care în ziua de 06 decembrie 2009 slujba religioasă se va desfășura în această biserică, în restul timpului slujbele cultului ortodox fiind oficiate în altă biserică, întrucât mai au două biserici în localitate. Mai precizează acesta că în restul anului, doar la evenimente religioase deosebite se ține slujba în această biserică, în rest este deschisă turiștilor, aceasta fiind sub egida.
Preotul al Bisericii Ortodoxe Române Unită cu arată că ei oficiază slujbele într-o capelă privată, într-o cameră pusă la dispoziție de o persoană particulară.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 297.pr.civ, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei în rejudecare Tribunalului Maramureș.
În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 296.pr.civ, solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate Ortodoxă Română, solicită respingerea apelului susținând motivele depuse în scris prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 317 din 8 februarie 2006, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. 223/2005, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Română Unită cu, împotriva pârâtei Ortodoxă, pentru rectificare CF și revendicare, reținându-se în considerentele sentinței faptul că acțiunea în revendicare, întemeiată de reclamantă pe prevederile art. 480.civ. nu poate fi admisă, întrucât nu reclamanta, ci pârâta, este proprietară de carte funciară.
Împotriva acestei sentinței s-a declarat recurs de către reclamanta Română Unită cu, iar prin decizia civilă nr. 391/R/17.05.2006, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 1981/2006, s-a admis recursul, s-a casat în întregime sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, din considerentele deciziei rezultând faptul că instanța nu a cercetat fondul cauzei, urmând să se administreze probe.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub dosar nr. 2350/R/13.07.2006, (nr. nou -)
Prin sentința civilă nr. 2767/22.11.2006, pronunțată în dosarul de mai sus, s-a respins acțiunea formulată de aceeași reclamantă, fiind admisă excepția invocată de pârâta Ortodoxă Română, privind lipsa interesului legitim al reclamantei în promovarea acțiunii. Totodată, s-a constatat că, pe fondul cauzei, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu este proprietara imobilului revendicat, proprietară fiind pârâta.
Împotriva acestei sentinței s-a declarat recurs, recalificat în apel la data de 28 martie 2007, iar prin decizia civilă nr. 71/A/28.03.2007, pronunțată în dosar nr. - al Tribunalului Maramureș, s-a admis apelul declarat de reclamanta Română Unită cu, contra
sentinței civile nr. 2767/22.11.2006, care a fost desființată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Din considerentele deciziei rezultă că instanța de fond nu a soluționat cauza pe fond, ci pe excepție, și trebuia să pună în discuția părților, în temeiul art.129 proc.civ. care este temeiul juridic al acțiunii, pentru a da calificarea juridică exactă acesteia.
În rejudecare cauza s-a înregistrat sub dosar nr. 1788/307/12.06.2007/
Prin precizarea de acțiune și chemarea în judecată a altor persoane depusă la 9 iulie 2007, reclamanta a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, solicitând:
a) rectificarea situației tabulare a imobilului cuprins în CF nr. 3433 nr. top. 347, precum și a înscrierilor de sub B 2 din CF nr. 109, cu repunerea în situația anterioară de carte funciară;
b) să se dispună întabularea în CF nr. 109 nr. top. 347 reclamantei, cu titlu de lege;
c) să fie obligată pârâta să predea în deplină proprietate și posesie din lemn, situată în comuna, locul numit "", cuprinsă în CF nr. 109 nr. top. 347.
În precizarea de acțiune se arată că operarea în CF a proprietății pârâtei Ortodoxă, s-a făcut pe baza cererii nr. 45/1950, formulată de Parohie, însă trebuia să existe un act de atribuire pe seama pârâtei a acestui bun.
Ca temei de drept, se invocă art. 34 pct. 1 coroborat cu dispozițiile art. 17 și 111 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
În ce privește chemarea în judecată a Statului Român, aceasta s-a făcut în condițiile art. 57 și urm. proc.civ. ținându-se seama și de fostele Decrete nr. 358/1948 și nr. 177/1948, Statul Român dobândind calitatea de intervenient în interes propriu, hotărârea urmând a-i fi opozabilă.
În ședința publică din 17 septembrie 2007, reprezentantul reclamantei a invocat ca temei de drept și art. 480.civ.
În ședința publică din 22 octombrie 2007, reprezentantul reclamantei a arătat că, în mod corect, pârâtă este Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M, în reprezentarea Ministerului Finanțelor și Economiei.
Ministerul Finanțelor și Economiei prin mandatara Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M, prin concluziile depuse la 5 noiembrie 2007, nu s-a opus admiterii acțiunii (filele 42-43).
Acțiunea a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2938 din 14 decembrie 2007 Judecătoriei Sighetu Marmației, prin respingerea acțiunii reclamantei.
Împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta Română Unită cu - a declarat apel. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 144/A/15.05.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-.
Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanta a declarat recurs, cale de atac în urma căreia, prin decizia civilă nr. 1941/R/10.10.2008 a Curții de APEL CLUJ, decizia instanței de apel și sentința judecătoriei au fost casate și cauza trimisă spre rejudecarea fondului în primă instanță la Tribunalul Maramureș.
Instanța de recurs a reținut că prin modificările succesive aduse art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, acest text de lege a dobândit un conținut diferit de cel inițial. Legea nr. 182/2005 atrage competența tribunalului ca primă instanță în soluționarea acestei cauze.
În rejudecare, la Tribunalul Maramureș, cauza a fost înregistrată sub nr-.
La fila 25 dosarului reclamanta a depus note de ședință, prin care arată că invocă temeiurile de drept ale cererii de chemare în judecată, respectiv art. 22 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 și art. 34 pct. 3 din Decretul Lege nr. 115/1938. Se menține încadrarea juridică a pretențiilor formulate pe toate celelalte dispoziții legale invocate în cererea de chemare în judecată completată și precizată. În plus se invocă dispozițiile art. 44 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 100 din Regulamentul de Organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiției nr. 2371/C/22 decembrie 1997.
S-a arătat că, referitor la actul normativ aplicabil cererii în rectificarea cărții funciare, acesta este Decretul-Lege nr.115/1938.
S-a arătat că trecerea dreptului din patrimoniul reclamantei în cel al pârâtei s-a făcut în mod abuziv, în temeiul unui act care nu a fost valabil, adică a cererii nr. 45/1950 a Oficiului l Ortodox Român din, bazată pe Decretul nr. 358/2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco - catolic și a art. 37 din Decretul nr. 177/4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase.
Caracterul abuziv al dispozițiilor legale este doar un aspect care determină ineficacitatea înscrierii efectuată în temeiul lor.
Art. 17 alin. 1 și alin. Final din Decret Lege nr. 115/1938 prevede că drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul există acord de voință în sensul constituirii sau strămutării în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară. Hotărârea judecătorească sau în cazurile anume prevăzute de lege decizia autorității administrative vor înlocui acordul de voință sau consimțământul.
Înscrierea a cărei rectificare se solicită s-a făcut în temeiul art. 37 Decret nr. 177/1948 și a cererii Oficiului l, fără a se stabili dacă sunt îndreptățite cerințele prevăzute de lege.
Întrucât transferul proprietății s-a făcut în temeiul legii și în lipsa unui acord între părți, atunci se impunea ca înscrierea în să fie încuviințată doar dacă erau îndeplinite cerințele prevăzute de lege, adică numai în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile care să constate îndeplinirea acestor cerințe.
Afirmația de abuz se raportează la însăși modul în care s-a realizat trecerea de la un cult la celălalt, ca urmare a unei puternice constrângeri morale.
Ca urmare a reînscrierii dreptului în cartea funciară în favoarea reclamantei și a împrejurării că imobilul este deținut de pârâtă este admisibilă și cererea de revendicare.
La fila 29 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată față de intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere cu privire la care, instanța s-a pronunțat conform prevederilor art. 246 proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 674/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a luat act de renunțarea reclamantei Română Unită cu - la judecata acțiunii civile formulate în contradictoriu cu intervenientul Statul Român prim Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanta Română Unită cu - în contradictoriu cu pârâta Ortodoxă Română; reclamanta a fost obligată la plata către pârâta Ortodoxă Română a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele sentinței faptul că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Ortodoxă Română.
În ceea ce privește actul normativ aplicabil în soluționarea petitului de rectificare de CF, tribunalul, având în vedere data operațiunii înscrise, cu privire la care se solicită rectificarea, a apreciat, la fel ca și reclamanta, că aplicabile sunt dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938. Drept fundament al acestei opinii stând, în argumentarea instanței de fond și Decizia nr. XXI/12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie.
În urma precizărilor aduse acțiunii sale, reclamanta a indicat drept temei al cererii sale prevederile art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Analizând acest text de lege instanța a constatat că pct. 3 al art. 34 cuprinde două teze: una vizează situația în care nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului, iar cea de-a doua are în vedere situația în care efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea au încetat.
Nici una dintre aceste teze nu este aplicabilă în speță. Nu s-a arătat în ce împrejurări dreptul de proprietate al pârâtei s-a stins, nu s-a depus o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat acest lucru.
În ceea ce privește încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, nu s- dovedit că actul de trecere din proprietatea Statului Român în proprietatea Bisericii Ortodoxe și-ar fi încetat efectele. În ceea ce privește actul normativ de preluare din partea Statului Român a patrimoniului Bisericii -, aceasta și-a produs efectele, în urma lui s-a produs și acel transfer din patrimoniul Statului în patrimoniul Bisericii Ortodoxe, iar abrogarea ulterioară a lui, după căderea regimului comunist, nu poate retroactiva.
La momentul înscrierii dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe, înscrierea s-a făcut în conformitate cu prevederile legale de atunci.
Declararea ca abuzivă a preluării de către stat a anumitor proprietăți a condus la emiterea de către legiuitor a unor acte normative cu caracter reparator, în baza cărora s-au obținut noi titluri de proprietate care se operează în cărțile funciare.
În privința lăcașurilor de cult legiuitorul nu a tranșat foarte ferm problema, lăsând soluționarea chestiunilor divergente dintre cele două culte comisiilor mixte special constituite și, în caz de nesoluționare pe cale amiabilă, instanțelor judecătorești.
Așadar, acțiunea în rectificare de carte funciară a reclamantei nu poate fi admisă, întrucât, după cum s-a arătat mai înainte, nu sunt incidente dispozițiile legale invocate.
Reclamantei nu-i sunt favorabile, sub aspectul revendicării, nici realitățile istorice și nici situația tabulară.
Proprietar de carte funciară este Ortodoxă Română începând din 1950.
Dreptul de proprietate asupra bisericii revendicate aparține acestui cult însă mult anterior.
După cum reiese din înscrisul depus la fila 57, emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Național, de lemn Sf., aflată în litigiu, a fost construită în 1643.
La acel moment nu a fost posibilă înscrierea în cartea funciară a proprietarei bisericii, respectiv a Bisericii Ortodoxe, întrucât nu funcționa sistemul de publicitate imobiliară de care a uzat mai târziu - și și-a înscris dreptul obținut prin preluarea de la Ortodoxă. Condițiile de instituire cultului greco-catolic în Transilvania sunt cunoscute și cu siguranță nu au avut un caracter mai puțin abuziv decât cel reclamant azi cu privire la preluarea patrimoniului Bisericii - odată cu instalarea regimului comunist.
În 1948, odată cu averea cultului greco-catolic, au trecut la cultul ortodox și marea majoritate a credincioșilor. În prezent ortodocșii sunt majoritari în localitate, aceștia fiind foștii greco-catolici sau moștenitorii lor.
Pentru toate aceste considerente instanța va respinge acțiunea în întregul ei, despre o înscriere a dreptului de proprietate al reclamantei neputând fi vorba, câtă vreme acest drept nu poate fi recunoscut.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta Română Unită cu, solicitând, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 297.proc.civ. admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Maramureș, iar în subsidiar, în temeiul art. 296.proc.civ. admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a "rezolvat" procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, impunându-se deci desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se soluționa cauza în raport de starea de fapt și de drept invocată de apelantă. Deși prin notele de ședință și prin precizarea de acțiune depuse la dosarul de fond reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 34 pct. 1, art. 17, art. 44 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborat cu art. 100 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 237/C/22.11.1997, totuși, instanța de fond a ignorat și a interpretat greșit temeiurile de drept pe care a fost întemeiată acțiunea, precum și starea de fapt aferentă, respingând acțiunea cu argumentul greșit că temeiul acesteia ar fi fost art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938.
S-a ignorat, de asemenea, susținerea reclamantei conform căreia operarea proprietății asupra imobilului, pe seama pârâtei, s-a făcut în temeiul unui act nevalabil, adică a cererii nr. 45/1950 a Oficiului l Ortodox Român din, afirmativ bazată pe Decretul nr. 358/1948 și art. 37 din Decretul nr. 177/1948, deși nu erau îndeplinite condițiile cerute de lege pentru înscriere. În considerarea acestor argumente cererea de rectificare a fost respinsă fără a se analiza dispozițiile legale încălcate la întabulare și invocate de către reclamantă, respectiv, art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 17, art. 44 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938, în timp ce celelalte capete de cerere au fost respinse pe motiv că sunt condiționate de admiterea cererii de rectificare.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară din apel, s-a arătat că, așa cum atestă situația tabulară din CF nr. 3433, întabularea dreptului de proprietate al intimatei asupra imobilului în litigiu s-a făcut în baza unei simple cereri, fără să existe un act de atribuire sau de constituire a dreptului din partea Statului Român sau să fi fost constatat sau soluționat un asemenea drept de către Judecătoria Populară a locului, așa cum cerea art. 37 din Decretul-lege nr. 117/1948, art. 1 și 2 din Decretul-lege nr. 358/1948, prin operarea în acest mod a proprietății intimatei fiind încălcate dispozițiile art. 17 alin. 1, art. 44 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938, în speță, lipsind hotărârea Judecătoria Populare a locului sau chiar decizia autorității administrative.
Astfel, operațiunea de carte funciară, atât în privința actului în temeiul căruia s-a înfăptuit, cât și a încheierii de carte funciară însăși, sunt nule, încălcând dispozițiile legale și principiul legalității cărților funciare.
Prin reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea apelantei, combinat cu împrejurarea că imobilul e deținut de intimată, este admisibilă și acțiunea în revendicare.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, modificat prin nr.OG 64/2004 și prin Legea nr. 182/2005, din probatoriul administrat rezultă faptul că în comuna există trei biserici, din care două (cele vechi) au aparținut cultului greco-catolic, obiect al revendicării fiind doar una dintre acestea, în pretenția justificată că reclamanta să-și poată desfășura ritualurile religioase sacre într-un loc anume destinat acestui scop, iar nu într-o cameră pusă la dispoziție de o persoană particulară.
Întrucât intimata refuză orice dialog singura modalitatea legală de rezolvare a situației este intervenția justiției.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Ortodoxă Română, a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a stabilit legal situația de fapt și a aplicat corect legea. Deși reclamanta a invocat inițial anumite temeiuri de drept, ulterior le-a revocat, iar apoi a revenit, astfel că instanța a fost nevoită să analizeze toate normele juridice invocate, astfel că nu se poate vorbi de rezolvarea procesului fără cercetarea fondului cauzei. Acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, și care nu poate fi întemeiată decât pe art. 480.civ. nu este admisibilă, întrucât proprietar al imobilului revendicat este pârâta, iar nu reclamanta. Acțiunea în rectificare de CF nu este întemeiată, întrucât nu ne găsim în situațiile prevăzute de art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938. Decizia nr. 21/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi combătută cu privire la afirmațiile făcute în ceea ce privește actele normative invocate în cuprinsul acestei decizii, dar conține și o opinie critică, conform căreia, înscrierile făcute în cărțile funciare vechi sau noi după modificarea legii prin OUG nr. 41/2004, sunt guvernate de Legea nr. 7/1996, astfel că, cel puțin după această dată, nu există nici un argument că acțiunea în prestație tabulară să fie guvernată de Decretul-lege nr. 115/1938, chiar dacă, ar fi vorba de acte juridice încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996. Reclamata nu justifică un interes legitim în rectificarea cărții funciare. În aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990 trebuie să se țină seama de faptul că reconstituirea dreptului de proprietate asupra lăcașurilor de cult, a caselor parohiale și a terenurilor aferente nu se poate realiza decât prin decizia unei comisii mixte, ținându-se seama și de existența opțiunilor credincioșilor din comunitățile pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate, neputându-se vorbi despre o retroactivitate a acestui act normativ. Revendicarea bisericii este imposibilă pentru că este în patrimoniul.
Apelul este fondat.
Inițial, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta Română Unită cu a solicitat obligarea pârâtei Ortodoxă la a-i preda în deplină proprietate și folosință veche de lemn, situată în comuna, în zona numită "", înscrisă în CF nr. 3433 nr. top 347, sub rezerva identificării de CF, ținându-se seama și de nr. top 156, precum și întabularea reclamantei asupra acestui imobil în CF, invocând în motivarea cererii prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 modificat prin nr.OG 64/2004, Decretul-lege nr. 9/1989 și art. 22 alin. 3 din Legea nr. 7/1996.
Ulterior, prin completarea de acțiune depusă la fila 27 dosar fond, reclamanta a invocat ca temei al cererii sale dispozițiile art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Printr-o nouă precizare de acțiune, depusă în rejudecare în dosarul nr-, reclamanta a solicitat instanței să dispună rectificarea situației tabulare a imobilului cu nr. top 347, atât din CF nr. 3433, cât și din CF nr. 109, cu repunerea în situația anterioară de carte funciară, prin întabularea reclamantei în CF nr. 109 nr. top 347, cu titlul de lege; obligarea pârâtei la a-i preda reclamantei în deplină proprietate și posesie din lemn aferentă nr. top 347 din CF nr. 109, situată în comuna la locul numit "", invocând în motivarea acestei precizări de acțiune dispozițiile art. 34 pct. 1, art. 17 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938, precum și nesocotirea dispozițiilor art. 2 și 3 din Decretul nr. 358/1948, prin toate precizările și completările ulterioare de acțiune, reclamanta arătând că susține toate cele invocate anterior.
Prin urmare, prin cererea introductivă de instanță astfel cum a fost ulterior completată și precizată, reclamanta a învestit instanța atât cu un petit în rectificare de CF, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, și implicit, cu un petit în verificarea valabilității titlului în baza căruia pârâta s-a întabulat în CF asupra imobilului litigios, în acest sens stând temeiul juridic invocat de reclamantă în susținerea acțiunii sale, respectiv, art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, precum și cu un petit în revendicare.
În virtutea dispozițiilor art.129 alin. final proc.civ. instanța de fond era datoare să analizeze pe fond toate aceste petite deduse judecății, principal fiind desigur petitul prin care s-a solicitat să se constate inexistența titlului în baza căruia pârâta s-a întabulat în cartea funciară, cu consecința rectificării cărții funciare, în sensul revenirii la situația anterioară de CF, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei din CF nr. 3433 nr. top 347 și din CF nr. 109 nr. top 347 și reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 1 din CF nr. 109.
Analizarea și soluționarea petitului în revendicare, întemeiat din punct de vedere pe art. 480.civ. era posibilă doar dacă în prealabil se analiza petitul referitor la constatarea inexistenței titlului în baza căruia pârâta s-a întabulat în cartea funciară, cu consecința rectificării cărții funciare în sensul anterior precizat.
Pentru analizarea pe fond a acestor petite era necesar ca instanța de fond să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948, dat fiind că, afirmativ, în temeiul acestor acte normative - a fost desființată, iar credincioșii greco-catolici au fost obligați, de conjunctura politică a acelor vremuri, să treacă la cultul ortodox.
Cu alte cuvinte, se impunea a se verifica dacă, raportat la realitatea anului 1948, existat sau nu un titlu valabil de preluare a imobilului în litigiu de către pârâta intimată, titlu care să fi fost emis în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948, respectiv, dacă preluarea imobilului locaș de cult de către Ortodoxă a fost sau nu una abuzivă, prin raportare la art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Practic, se impunea a se verifica dacă, cu ocazia preluării imobilului în litigiu de către intimată, au fost respectate întru-totul cerințele art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Astfel, se impunea a se analiza, mai ales că reclamanta a solicitat constatarea inexistenței oricărui titlu al pârâtei, care să fi servit întabulării acesteia în CF, de ce manieră au fost aplicate la acel moment cele două acte normative menționate, respectiv, Decretul nr. 358/1948 și Decretul nr. 177/1948, având în vedere că acest din urmă act normativ prevedea o anume procedură ce trebuia urmată pentru strămutarea de drept a unei părți din patrimoniul cultului greco-catolic, în patrimoniul cultului ortodox, mai precis procedura prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Prin urmare, instanța de fond era obligată, pentru soluționarea petitului în rectificare de CF, fundamentat pe inexistența oricărui titlu în baza căruia pârâta să se fi întabulat în CF să verifice dacă, în speță, au fost respectate cerințele prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948, dacă s-a urmat și respectat procedura prevăzută de acest act normativ, și anume, dacă s-a pronunțat o hotărâre a Judecătoria Populare a locului, așa cum pretindea imperativ art. 37 salin. 5 din acest decret, prin care să se constate întrunirea condițiilor impuse de alin. 1, 2 și 3 din același articol, și dacă aceste acte normative, Decretul nr. 177/1948, referitor la regimul general al cultelor religioase, și Decretul nr. 358/1948 - prin care cultul greco-catolic a fost desființat -, erau în concordanță cu Constituția din 1948 care, în art. 27, consacra libertatea de religie, prevăzând că: "libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de stat. religioase sunt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu sunt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține instituții de învățământ general, ci numai școli speciale pentru pregătirea personalului cultului sub controlul statului. Modul de organizare și funcționare a cultelor religioase va fi reglementat prin lege".
Or, instanța de fond, departe de a face o astfel de analiză pe fond a temeiniciei petitelor deduse jduecății, se rezumă a le respinge cu o motivare extrem de succintă, respectiv, că niciuna din ipotezele prevăzute de art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu sunt aplicabile în speță, că la momentul înscrierii dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe, înscrierea s-a făcut în conformitate cu prevederile legale de atunci - fără să arate în concret care anume prevederi legale au servit ca temei al întabulării pârâtei în CF -, și că în prezent ortodocșii sunt majoritari în localitate, omițând însă să observe că pârâta nu se putea întabula în CF decât în baza hotărârii judecătorești pronunțate în condițiile art. 37 alin. 5 din Decretul nr. 177/1948, hotărâre care în speță nu există.
Aserțiunea instanței de fond, prin care se arată că în prezent ortodocșii sunt majoritari în localitate, în nici un caz nu poate servi ca temei pentru respingerea acțiunii reclamantei, având în vedere că, pe de o parte, în soluționarea petitelor cu care a fost învestită instanța de fond era obligată să se raporteze la anul 1948, să verifice modul în care s-a aplicat Decretul nr. 177/1948, dacă acesta era în concordanță cu Constituția de la acel moment, iar pe de altă parte, având în vedere că invocarea caracterului abuziv al preluării, decurgând din inexistența vreunui titlu prin care pârâta să fi preluat imobilul, este justificată doar în privința Parohiei, ca entitate juridică, iar nu și în privința comunității locale, formată dintr-un anumit număr de credincioși.
Chiar dacă, în prezent, credincioșii ortodocși din localitatea - și care probabil au fost forțați de realitatea politică a anului 1948 să abandoneze cultul greco catolic și să treacă la cultul ortodox -, sunt mai numeroși decât credincioșii greco-catolici, și nu doresc să părăsească cultul ortodox pentru a reveni la cultul greco-catolic căruia i-au aparținut cândva, totuși această împrejurare faptică nu impietează cu nimic asupra îndreptățirii reclamantei de a revendica imobilul lăcaș de cult în litigiu, având în vedere că proprietatea tabulară asupra respectivului imobil aparținea Parohiei sau Bisericii -, ca entitate juridică, cu personalitate juridică proprie, iar nu unui anumit număr de credincioși de un anumit cult, ori unei anumite comunități religioase - înțelegând prin aceasta pe credincioșii aparținând respectivei comunități -, dintr-o anume localitate.
Prin Legea nr. 182/2005 a fost aprobată nr.OG 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, prevăzându-se că, în situația în care comisia mixtă prevăzută de acest act normativ nu se întrunește, sau nu ajunge la nici un rezultat, ori decizia comisiei nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, soluționarea acestei acțiuni, scutită de plata taxei de timbru, fiind de competența Tribunalului.
Fără îndoială, este vorba despre o acțiune în revendicare de drept comun, pentru a cărei soluționare este necesară în prealabil, așa cum corect a solicitat și reclamanta din prezenta cauză, ca instanța să verifice temeinicia petitului referitor la constatarea inexistenței titlului în baza căruia pârâta s-a întabulat în cartea funciară, cu consecința rectificării cărții funciar, în sensul revenirii la situația anterioară de CF.
Este adevărat că prin art. 51 din Legea nr. 489/2006 a fost abrogat Decretul nr. 177/1948, dar această abrogare nu poate să constituie un obstacol în a aprecia dacă Decretul nr. 177/1948 a fost sau nu unul abuziv și neconstituțional în raport de Constituția din 1948, câtă vreme modul concret în care a fost aplicat acest decret, în privința imobilului în litigiu, trebuie realizat prin raportare la situația anului 1948. Cu alte cuvinte, instanța de azi este chemată să verifice dacă aplicarea Decretului nr. 177/1948, în anul 1948 și în anii imediat următori acestuia, a fost făcută cu respectarea prevederilor sale, mai precis a art. 37 cest act normativ.
În speță, se constată că temeiul juridic pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea precizată a fost art. 34 pct. 1 din Decretul nr. 115/1938, coroborat cu art. 17 alin. 1, art. 44 și art. 111 din același act normativ.
Potrivit art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii se poate cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlu în temeiul căruia s-a săvârșit, nu au fost valabile.
, persoana interesată este cel care a fost titularul dreptului înscris în cartea funciară, drept care a fost apoi înscris în favoarea unei alte persoane în baza unui act juridic a cărui valabilitate este discutată, acțiunea în rectificare trebuind să fie înaintată împotriva titularului actual al dreptului a cărui rectificare se cere.
Aplicarea art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 trebuie făcută prin raportare la art. 17 alin. 1 din același act normativ, care prevede că drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.
Art. 17 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 instituie principiul inscripțiunii în regim de carte funciară, conform căruia, pentru constituirea sau strămutarea drepturilor reale nu este suficient acordul părților, în temeiul unei cauze arătate, fiind absolut necesar ca respectivul drept să fie înscris în cartea funciară.
Valabilitatea actului juridic și a înscrierii dreptului real în CF se verifică în funcție de respectarea dispozițiilor cu privire la acordul părților, cauza actului și la celelalte condiții de validitate prevăzute în art. 948.civ. nulitatea titlului, respectiv a actului juridic care a servit ca temei al înscrierii dreptului în CF,
putând subzista fie pentru motive formale, fie pentru motive de ordin material, or, chiar din inexistența acestuia.
Pentru ca titlul care a servit ca temei al întabulării dreptului real în CF să fie pe deplin valabil, era necesar ca acesta să întrunească toate cerințele impuse de art. 44 din Decretul-lege nr. 115/1938, respectiv, să îndeplinească cerințele de validitate ale actului juridic ce cuprinde; să aibă deplină putere doveditoare potrivit dreptului comun; să arate numele părților; să individualizeze imobilul sau dreptul tabular asupra căruia se face înscrierea și să arate dreptul ce urmează să fie înscris sau radiat; să fie însoțit de o traducere legalizată, dacă nu este legalizat în limba română.
În speță însă, nu se poate verifica dacă așa zisul titlu în baza căruia s-a întabulat pârâta în CF, respectă, cerințele mai sus menționate, întrucât, acest titlu nu există.
Din înscrierile menționate în CF inițială a imobilului nr. 109, respectiv din CF nr. 3433, unde imobilul a fost transcris în favoarea pârâtei intimate, rezultă faptul că pârâta s-a întabulat asupra imobilului cu nr. top 307 în baza unei simple cereri cu nr. 45/1950 a Oficiului l Ortodox Român din, precum și a Decretului nr. 358/1948, și a art. 37 din Decretul nr. 177/1948 ( 7, 8 dosar fond).
Or, această simplă cerere de înscriere în cartea funciară nu are natura juridică a unui titlu de proprietate valabil care să poată servi la întabularea în CF a dreptului de proprietate al pârâtei, această cerere trebuind să fie însoțită de hotărârea judecătorească despre care face vorbire art. 37 alin. 5 din Decretul nr. 177/1948, hotărâre judecătorească care în speță nu a fost pronunțată și care, deci, nu există.
Doar această hotărâre judecătorească pronunțată de Judecătoria Populară a locului unde era situat imobilul, în conformitate cu art. 37 alin. 5 din Decretul nr. 177/1948, putea servi drept titlu pentru întabularea pârâtei în CF, așa cum pretindea art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938, text legal conform căruia "întabularea sau înscrierea provizorie poate fi făcută de oricine care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau unității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să un drept real".
Pe cale de consecință, Curtea constată că pârâta nu deținea un titlu valabil care să fi servit ca temei al întabulării dreptului său de proprietate în CF.
Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei reprezentantul pârâtei intimate a încercat să acrediteze ideea că de fapt pârâta ar fi dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român, care, la rândul său, l-ar fi dobândit ex lege, în condițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Acest argument al pârâtei intimate nu poate fi primit, întrucât, chiar dacă Statul Român ar fi dobândit în condițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 dreptul de proprietate asupra imobilului litigios, adică fără cerința întabulării dreptului în CF, totuși, statul nu ar fi putut dispune de acest drept decât după prealabila sa întabulare în cartea funciară, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Oricum, susținerea pârâtei nu este riguros exactă, raportat la dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948, având în vedere că potrivit acestui text legal revenea Statului Român "Averea mobila și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret,cu excepția expresă a averii fostelor parohii, care le va lua în primire imediat.
O comisiune interdepartamentala compusa din delegați ai: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și
Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Romane, sau diferitelor ei părți componente".
Prin urmare, averea fostelor parohii, cum este și cazul imobilului în litigiu, care constituia proprietatea tabulară, sub B 1, în CF nr. 109, a fostei Biserici - Unite, în prezent Română Unită cu, nu a trecut în proprietatea Statului Român ( 7, 29 dosar fond).
Chiar dacă acest imobil ar fi intrat în proprietatea extratabulară a Statului Român, în condițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborat cu art. 2 din Decretul nr. 358/1948, pentru trecerea acestui imobil de la Statul Român la Ortodoxă Română ar fi fost necesar să existe o decizie de atribuire a acestui imobil, așa cum pretindea art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 358/1948, decizie care, de asemenea, nu există în speță.
Neexistând vreun titlu valabil care să fi servit întabulării pârâtei intimate în CF, în temeiul art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 - temei legal aplicabil având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXI/2005 -, este pe deplin întemeiat petitul în rectificarea cărții funciare, cu consecința restabilirii situației anterioare de CF din CF nr. 109 nr. top 347.
Este evident că acesta este imobilul pretins de reclamantă, întrucât identificarea acestuia s-a făcut prin expertiza întocmită în fața primei instanțe de fond de către expert ing. ( 75-78 dosar fond), în considerentele acestei decizii arătându-se faptul că veche de lemn cu denumirea "", este amplasată pe nr. top 347 din CF nr. 3433, transcrisă fiind aici din CF nr. 109.
Împrejurarea că această biserică, purtând hramul Sf. ( 39 din dosar nr-), reprezintă monument istoric care face parte din lista patrimoniului cultural ( 34-38 dosar nr-), în nici un caz nu poate constitui un impediment pentru revendicarea imobilului de către reclamantă, având în vedere valențele acțiunii în revendicare, precum și faptul că reclamantei îi vor reveni, concomitent cu admiterea acțiunii în revendicare, toate obligațiile legate de conservarea și întreținerea acestei biserici.
Nu subzistă motivul de apel referitor la desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, având în vedere că deși extrem de sumar, totuși instanța de fond s-a pronunțat asupra faptului că "la momentul înscrierii dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe, înscrierea s-a făcut în conformitate cu prevederile legale de atunci".
În speță, este pe deplin aplicabilă Legea nr. 182/2005, prin care a fost aprobată nr.OG 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, ce servește ca temei al revendicării imobilului litigios de către reclamantă, în coroborare cu art. 480.civ. avându-se în vedere faptul că negocierile purtate de Comisia mixtă a celor două parohii, nu a ajuns la nici un rezultat ( 4-6 dosar fond).
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 296.proc.civ. se va admite apelul reclamantei, conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274.proc.civ. rap. la art. 1169.civ. pârâta intimată va fi obligată să-i plătească reclamantei apelante suma de 3.200 lei cheltuieli de judecată în fond și în apel, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin chitanțele de plată nr. 380/21.01.2009, în sumă de 2.000 lei ( 48 dosar fond) și nr. 172/09.11.2009, în sumă de 1.200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta ROMÂNĂ CU împotriva sentinței civile nr. 674 din 12 iunie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, astfel:
Admite cererea precizată formulată de reclamanta ROMÂNĂ CU, în contradictoriu cu ORTODOXĂ și, în consecință:
Dispune rectificarea înscrierilor din CF nr. 3433 nr. top. 347, de sub B1 și din CF nr. 109, de sub 2, nr. top. 347, în sensul radierii dreptului de proprietate al Comunității Locale (Parohiei) Ortodoxe Române din, asupra nr. top. 347, și reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea proprietarului de sub B1 din CF nr. 109, - Unită, în prezent ROMÂNĂ CU.
Obligă pârâta ORTODOXĂ să-i predea reclamantei, ROMÂNĂ CU, imobilul cu nr. top. 347 din CF nr. 109 B, reprezentând biserică din lemn, situat administrativ în comuna, locul numit "", în deplină proprietate și posesie.
Menține dispoziția din sentință prin care se ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Înlătură din sentință dispoziția referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, către pârâtă.
Obligă pe intimata ORTODOXĂ să plătească apelantei suma de 3.200 lei, cheltuieli de judecată în apel și în fond.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - --- - - -
Red./dact.MM
6ex./07.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Carmen Maria Conț
