Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 325
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 18 2009, privind judecarea apelului formulat de pârâta SC SA cu sediul în S,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 55 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- (nr.format vechi 4853/civ/2004), în contradictoriu cu intimata reclamantă ORTODOXĂ ROMÂNĂ S cu sediul în S,-, jud. S, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 18 2009,care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților, prin intermediul apărătorilor angajați, să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 25 2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub număr de dosar 1577/2003, reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ Sac hemat în judecată pe pârâta S, solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de 540.000 USD, în echivalent al monedei naționale la cursul de schimb de la data efectuării plății, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii 3 ani, a imobilului aflat în proprietatea reclamantei înscris în CF 3088 S cu numere topografice 1527-1528. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 USD lunar, începând cu data pronunțării sentinței judecătorești și până la data eliberării efective a proprietății, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată a arătat că reclamanta este unic proprietar al imobilului - complex hotelier Bulevard, înscris în 3088 S, iar pârâta continuatoarea fostei S, a fost beneficiara unui contract de închiriere din 22 oct. 1968, încheiat pe un termen de 99 de ani, dar în data de 22 martie 1991 efectele contractului de închiriere au încetat, prin rezilierea convențională a acestuia, iar din această dată pârâtei deși îi lipsește titlul locativ, refuză eliberarea imobilului.
Reclamanta s-a referit la existența unor litigii judiciare anterioare, precizând că prin decizia - Secția Comercială cu nr. 6079 din 21 octombrie 2002 fost soluționată irevocabil acțiunea formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanta, stabilindu-se că aceasta nu are un drept de proprietate asupra Complexului Bulevard; prin aceeași hotărâre judecătorească a fost stabilită obligația de plată a sumei de 13.154.421.127 lei reprezentând contravaloare investiții, în sarcina reclamantei, această sumă de bani fiind achitată prin ordinul de plată nr. 28 din 15 ianuarie 2003. Prin aceeași decizie s-a stabilit că procesul verbal de reziliere a contractului de închiriere nu poate fi contestat, fiind semnat de către reprezentanții legali ai pârâtei, precum și faptul că nu există un temei legal pentru recunoașterea dreptului de proprietate/coproprietate pe cote părți în favoarea pârâtei, asupra Complexului Bulevard.
Reclamanta a precizat că a refuzat oferta reală de plată a chiriei făcută de pârâtă după încetarea locațiunii.
În ceea ce privește cuantumul lipsei de folosință a arătat că suma de 15.000 USD a făcut obiectul ofertei realizate chiar de pârâtă sub nr. 1604 din 7 2002, în obiectul acesteia intrând și cererea de încheiere a unui nou contract de închiriere.
Reclamanta a precizat și faptul că a pus în întârziere pe pârâtă, printr-un număr de 3 notificări, dar aceasta a manifestat o conduită oscilantă, nerecunoscând intervenirea rezilierii contractului de închiriere și lipsa titlului locativ.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată în raport de disp. art. 480.civ. și art. 3 pct. 1, 274 și 720.pr.civ.
La data de 14 martie 2003, reclamanta și-a precizat câtimea obiectului cererii la suma de 453.780 USD, menținând capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 USD lunar, plătibili de la data înregistrării acțiunii și până la eliberarea efectivă a imobilului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 14 mai 2003, pârâta SC ASa solicitat respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată; a invocat în apărare excepția prematurității cererii de chemare în judecată. Prin încheierea nr. 14 din 28 mai 2003, pronunțată în dosarul nr. 1577/2003 al Curții de Apel Alba Iulia, a fost dispusă, ca efect al admiterii unei cereri de strămutare, scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și înaintarea în vederea soluționării către Curtea de APEL CRAIOVA.
Dosarul a fost re-înregistrat pe rol, sub număr de dosar 1251/COM/2003 al Curții de APEL CRAIOVA.
Prin notele de ședință depuse la fila 62 din dosar, pârâta SC SA a invocat excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată, ca urmare a lipsei identității de obiect între cererea de conciliere și suma ce se solicită a fi plătită prin cererea de chemare în judecată.
Asupra excepției invocate, reclamanta a formulat note scrise de ședință, solicitând respingerea acesteia și arătând că pârâta a refuzat concilierea.
Prin încheierea de ședință din 28 octombrie 2003 fost respinsă excepția de prematuritate.
La același termen de judecată a fost invocată, de către pârâtă, excepția lipsei calității procesuale active.
La termenul de judecată din data de 25 2003 fost pusă în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active și a fost încuviințat probatoriul cerut respectiv efectuarea unui raport de expertiză judiciară în specialitatea topografie și cadastru, precum și în specialitatea construcții civile și industriale.
Prin sentința civilă nr. 28 din 3 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1251/COM/2003 al Curții de APEL CRAIOVA, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate, în favoarea Tribunalului Dolj - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
A fost constituit dosarul nr. 1026/COM/2004 al Tribunalului Dolj.
Prin încheierea din 11 octombrie 2004 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției Comerciale și de Contencios Administrativ a Tribunalului Dolj și înaintarea dosarului spre înregistrare pe rolul Secției Civile din cadrul aceleiași instanțe.
Prin încheierea din 17 2004, pronunțată în dosarul nr. 4853/CIV/2004 al Tribunalului Dolja fost dispusă scoaterea cauzei de pe rolul Secției Civile și înaintarea dosarului spre soluționare Secției Comerciale din cadrul aceleiași instanțe de judecată.
Împotriva încheierii de dezinvestire pronunțată de către instanța civilă a formulat recurs recurenta pârâtă SC SA.
Prin decizia civilă nr. 809 pronunțată în data de 7 aprilie 2005 în dosarul nr. 7754/CIV/2004 al Curții de APEL CRAIOVA, a fost admis recursul declarat, modificată integral încheierea atacată și trimisă cauza în vederea continuării judecății la aceeași instanță.
În soluționarea cauzei, prin încheierea de ședință din data de 13 iunie 2005 instanța a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale active, cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.55 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantă și a fost obligată pârâta la plata sumei 1.559.260,38 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului Hotel "Bulevard" S, pentru perioada 11 martie 2000 - octombrie 2005 și la 28.710,08 RON cheltuieli de judecată.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.
Analizând această excepție, prima instanță a concluzionat că nu poate fi reținută în speță față de calificarea juridică dată cererii de chemare în judecată prin încheierea Tribunalului Dolj din dosarul 1026/COM/2004 de scoatere a cauzei de pe rolul secției comerciale și trimiterea cauzei secției civile prin care s-a stabilit că acțiunea are ca temei răspundere civilă delictuală reglementată prin dispozițiile art.998-999 și o natură civilă.
A motivat instanța că problema existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra întregului imobil s-ar fi justificat în cazul întemeierii acțiunii pe dispozițiile art.480 civ. - dar petitul în pretenții nu se subsumează condițiilor speciale de exercițiu ale unei acțiuni în revendicare imobiliară întemeiată pe dispoz.art.480 civ. și nici condițiilor de exercițiu ale unei acțiuni în realizarea drepturilor copărtașului.
S-a mai argumentat că cererea în pretenții se grefează pe un raport juridic de locațiune, încetat la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel încât dreptul se subsumează neîndeplinirii obligației de restituire a bunului ce a făcut obiectul locațiunii, obligație reglementată de dispoz.art.1431 civ.
A avut în vedere instanța și sentința civilă nr.638 din 29 2000 Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă, prin care a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei contravaloarea investițiilor pe care le-a realizat la imobilul în litigiu, plată efectuată cu ordinul 28/15.01.2003 - motivând că la data plății investițiilor pârâta nu se mai poate prevala de un drept de proprietate asupra construcției extinse și nici de dreptul de retenție ci doar de dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF 40095 S în favoarea acesteia.
Prima instanță a examinat apoi calitatea procesuală activă în cazul acțiunii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală și a reținut că în cadrul acestei acțiuni se analizează condițiile existenței faptei ilicite generatoare de prejudicii, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, persoana făptuitorului, formalitățile punerii în întârziere fără a fi necesară punerea în discuție a existenței dreptului de proprietate.
Analizând pricina pe fond, prima instanță a reținut pe baza probatoriului administrat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
A reținut că prin contractul de încheiere încheiat la 22 octombrie 1968 reclamanta a acordat dreptul de folosință asupra imobilului situat în S, nr.9-10 desemnat ca fiind Hotel și Restaurant în suprafață totală de 4117,18 mp. (1893,78 mp.încăperi cu destinație locativă și 2223,40 mp.dependințe) pe o perioadă de 99 ani, pârâtei stabilind o chirie lunară de 24.134,72 lei. A mai reținut că prin procesul verbal de negociere din 22.03.1991, părțile contractante au convenit rezilierea locațiunii inițiale - pârâta a propus o chirie anuală în cuantum de 800.000 lei și părțile au stabilit și valoarea investițiilor realizate de către pârâtă la imobilul în litigiu.
Acest act juridic a făcut obiectul unei chestiuni prejudiciale - respectiv al acțiunii în constatarea nulității actului și a drepturilor locative asupra imobilului formulată de SC SA S soluționată prin sentința nr.1637 din 1 iulie 2003, menținută prin decizia nr.58/2003 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a constatat prescris dreptul la acțiunea în constatarea nulității și s-au respins ca inadmisibile celelalte capete de cerere.
A mai reținut instanța că pârâta a folosit în continuare imobilul fără a justifica un titlu locativ opozabil reclamantei, iar prin sentința civilă nr.132/2004 a Judecătoriei Oradeas -a dispus evacuarea acesteia din imobil, proces în care s-a statuat asupra lipsei titlului locativ al pârâtei și stingerii dreptului de retenție instituit în favoarea pârâtei prin plata sumei datorată de reclamantă pentru investiții.
Având în vedere lipsa oricărui titlu locativ al pârâtei asupra imobilului, cât și obligația de restituire a bunului supus locațiunii la încetarea locațiunii, obligație reglementată prin art.1431 civ. - încălcată de pârâtă - instanța a concluzionat că reclamanta a fost prejudiciată prin lipsirea de folosință a imobilului.
În stabilirea valorii prejudiciului cauzat reclamantei, instanța a avut în vedere că prin procesul verbal de negociere din 22 martie 1991 părțile au convenit asupra ofertei de plată nr.1604 din 7.11.2002 și a confirmat raportul de expertiză întocmit de expertul - în varianta inițială din suma rezultată scăzând cheltuielile de întreținere suportate de pârâtă în perioada 2000 - 2005, în cuantum de 97.791,35 lei.
A motivat că nu se scad și cheltuielile de exploatare a bunului, în valoare de 15.478.140,28 lei, în condițiile în care acestea sunt suportate în efectuarea unei activități producătoare de profit, iar pârâta și-a însușit profitul realizat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SA S, solicitând într-o primă teză schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesual activă, în a doua teza desființarea sentinței pentru necercetarea pe fond al celui de al doilea capăt al cererii și în a treia teză schimbarea în parte a sentinței sub aspectul diminuării cuantumului despăgubirii datorate pentru lipsa de folosință a imobilului.
Sub aspectul soluționării excepției,lipsei calității procesual active, apelanta a susținut că și în cadrul acțiunii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se impunea să se verifice natura și întinderea dreptului de proprietate pretins de reclamantă, prevederile codului d e procedură civilă, precum și literatura și practica judiciară, considerând unanim că prin noțiunea de calitate procesuală activă se înțelege cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului subiectiv dedus judecății.
Cu referire la speță, apelanta a arătat că reclamanta nefăcând dovada că este titulara dreptului de proprietate exclusiv asupra întregului imobil, nu se poate reține prerogativa procesuală activă a acesteia de a solicita valoarea lipsei de folosință pentru întregul imobil, întrucât din certificatul de atestare a dreptului de proprietate 72/95 - emis de Ministerul Turismului, adresa nre-, a Primăriei S - și Decizia nr.2003/2005 a J - Secția de contencios administrativ și fiscal ca și din extrasele de carte funciară nr.3088/2003 și 40095/2003 rezultă că pârâta este proprietara terenului ce reprezintă 16 % din întreaga suprafață și asupra unei părți din construcție adăugată prin investițiile sale vechiului imobil.
Apelanta a susținut că în condițiile date, imobilul ar reprezenta un bun comun, ipoteză în care reclamanta nu poate să ceară lipsa de folosință întrucât nu este proprietar exclusiv și nici nu se poate reține vinovăția sa în deținerea bunului întrucât aceasta îi opune reclamantei propriul său titlu de proprietate - fiind irelevantă lipsa titlului locativ.
Un alt motiv de apel invocat de pârâtă se referă la pronunțarea instanței plus și extra petita.
Sub acest aspect a arătat că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea sa la plata despăgubirilor în sumă de 540.000 USD reprezentând valoarea lipsei de folosință a imobilului pentru ultimii trei ani și separat la 15.000 USD lunar de la data pronunțării hotărârii judecătorești până la eliberarea imobilului, iar ulterior și- precizat cuantumul despăgubirilor din primul capăt al cererii la 453.780 USD menținând capătul doi al cererii, considerând că acest capăt are caracterul cererii de daune cominatorii și prin sentința apelată instanța a obligat pârâta la plata valorii lipsei de folosință pe o perioadă de cinci ani.
Apelanta a criticat sentința și sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor întrucât a confirmat raportul de expertiză la care pârâta a formulat obiecțiuni dar și pentru că nu a dedus din suma reprezentând valoarea lipsei de folosință valoarea cheltuielilor de întreținere și de conservare a bunului, nu a avut în vedere sumele de 757.622.736 lei și de 746.433.028 lei achitate de pârâtă cu OP 194/2005 și respectiv 204/2004 cu titlu de chirie.
Cât privește valoarea de 9000 USD luată în calcul de expertă pentru perioada februarie 2003 - august 2005 apelanta a susținut că oferta pe care i-a făcut-o reclamantei prin adresa nr.1604/2004 de plată a acestei chirii viza încheierea unui contract de închiriere pe durată de 30 ani - dar oferta nu a fost acceptată de reclamantă.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
A arătat în esență că și-a legitimat calitatea procesual activă în cauză prin raporturile locative ce au existat între părți - prin care i s-a recunoscut calitatea de proprietar al imobilului închiriat și intabulat în cartea funciară,prin hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra extinderii construcției realizată de pârâta-reclamantă achitând acesteia valoarea investițiilor stabilite de instanță - precum și prin art.1411 din Codul civil.
Privitor la determinarea cuantumului lipsei de folosință a arătat că pentru perioada 22.03.2000 - 31.12.2002, calculul s-a făcut prin luarea în considerare a chiriei lunar, de 100.000 lei - suma propusă de apelantă în 1991, când a solicitat încheierea unui nou contract, iar pentru perioada ianuarie 2003 - octombrie 2005 s-a luat în considerare un nivel obiectiv de chirie prin raportarea la cuantumul redevenței lunare de 12.000 Euro/lună prevăzut în contractul de concesiune încheiat cu SC Hotel SA
A mai arătat că instanța s-a pronunțat corect asupra cererilor așa cum au fost formulate și că nu a cerut daune cominatorii ci daune interese.
Apelanta pârâtă a invocat pe parcursul judecării apelului excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.998-999 civ. raportate la art.44 din Constituție.
Prin încheierea de la 18 februarie 2009 s-a dispus suspendarea judecății și s-a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Prin decizia nr.894 din 16 iunie 2009 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.998-999 civ. invocată de apelantă.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 3 septembrie 2009.
Apelul este nefondat.
Prima instanță a dat o corectă rezolvare excepției lipsei calității procesuale active invocată de către pârâtă.
Temeiul de drept al acțiunii de față s-a stabilit cu ocazia calificării naturii civile ori comerciale a acțiunii prin încheierea dată de secția comercială a Tribunalului Dolj de scoatere a cauzei de pe rolul acestei instanțe și înaintarea cauzei spre soluționare secției civile prin care instanța a statuat că s-a promovat o acțiune civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.
Această calificare a acțiunii și stabilirea temeiului de drept s-au confirmat și prin decizia civilă nr.809 din 07.04.2005 dată în dosarul nr.7754/civ/2004 de Curtea de APEL CRAIOVA - prin care s-a admis recursul declarat împotriva încheierii din 17.11.2004 dată în dosarul nr.4853/civ/2004 al Tribunalului Dolj, prin care secția civilă s-a dezinvestit și a trimis la rândul ei cauza spre judecare la Secția comercială.
În cadrul acestei acțiuni se reclamă cauzarea unui prejudiciu prin fapta ilicită a pârâtului.
Una din funcțiile răspunderii civile delictuale este cea reparatorie - funcție ce constituie un mijloc de apărare a drepturilor subiective afectate prin fapta ilicită. Astfel de drepturi pot fi drepturi reale, precum cel de proprietate, de folosință dar și drepturi de creanță ori chiar simple interese.
În speță, reclamanta a invocat încălcarea dreptului său de a folosi imobilul și refuzul pârâtei de a-i restitui imobilul închiriat la încetarea locațiunii.
Reclamanta nu a invocat încălcarea dreptului de proprietate spre a se pune în discuție dovedirea acestui drept.
Pe de altă parte, reclamanta a cerut să i se plătească lipsa de folosință a spațiului pe care pârâta îl deținuse anterior în baza contractului de încheiere încheiat în anul 1968, ulterior reziliat prin acordul părților.
Prin acel contract în care reclamanta apare ca locator, pârâta a recunoscut calitatea acesteia de proprietar al imobilului închiriat.
Din expertiza efectuată în cauză pentru stabilirea valorii lipsei de folosință a imobilului nu rezultă că la calculul sumei datorate s-a avut în vedere și suprafața de teren pentru care s-a atestat dreptul de proprietate pârâtei prin Ordin al Ministrului Turismului.
Expertul a pornit de la chiria oferită de pârâtă pentru spațiul închiriat ori pentru care s-a intenționat închirierea unui nou contract - chirii ce reprezentau o sumă totală, iar nu una calculată pe mp.
Prin urmare s-a avut în vedere doar obiectul locațiunii anterioare.
În speță nu s-a dovedit existența unei stări de indiviziune ori de coproprietate între părți cu privire la acest imobil pentru a se pune în discuție inadmisibilitatea acțiunii formulată împotriva coproprietarului.
Fiecare parte își are înscris în cartea funciară un drept exclusiv de proprietate asupra terenului iar reclamanta asupra construcției formată din vechiul imobil cumpărat la care s-a adăugat partea de construcție adăugată pentru care prin hotărâri judecătorești s-a stabilit dreptul de proprietate al reclamantei, cu obligația de a despăgubi pârâta pentru investițiile făcute imobilului în perioada locațiunii.
Nu se poate reține nici pronunțarea primei instanțe plus ori extra petita.
Din cererea de chemare în judecată precizată ulterior rezultă că reclamanta a solicitat despăgubiri estimate la data acțiunii la 540.000 USD și ulterior la 453.780 USD - pentru lipsa de folosință a imobilului pentru ultimii trei ani anteriori promovării acțiunii dar și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri ce se vor calcula în continuare de la data acțiunii până la data eliberării efective a imobilului - estimate de această dată nu ca suma totală ci ca o sumă lunară.
Nu s-a formulat un capăt de cerere pentru plata de daune cominatorii cum eronat susține pârâta.
Prin sentință, instanța s-a pronunțat asupra cererilor cu a căror judecată a fost investită obligând pârâta la plata lipsei de folosință a imobilului pe perioada 2000 - octombrie 2005 - ce corespunde duratei pentru care reclamanta a cerut despăgubirile pentru lipsa de folosință ce o situează pe ultimii 3 ani anterior promovării acțiunii (2003) până la eliberarea imobilului.
Prin urmare, nici acest motiv de apel nu este întemeiat.
Cât privește cuantumul despăgubirilor, acesta s-a stabilit pe baza chiriilor oferite chiar de pârâtă cu ocazia negocierilor pentru încheierea unui nou contract de închiriere - dare și prin raportarea la redevența oferită reclamantei prin contractul de concesiune încheiat cu SC Hotel SA B, deci prin raportarea la o sumă certă de care a fost lipsită reclamanta ca urmare a refuzului pârâtei de a-i elibera spațiul după încetarea locațiunii.
Din considerentele sentinței rezultă în mod clar că instanța a dedus din suma stabilită prin expertiză,ca reprezentând valoarea lipsei de folosință a imobilului, cheltuielile de întreținere și de conservare a imobilului efectuate de pârâtă - astfel că este eronată critica din apel prin care se susține c ă nu s-au avut în vedere aceste cheltuieli.
Cât privește cheltuielile de exploatare, în mod justificat nu s-au scăzut din valoarea lipsei de folosință atâta timp cât s-au făcut în scopul obținerii de profit iar profitul rezultat,ca diferență între veniturile realizate și cheltuielile de exploatare, a fost însușit de pârâtă.
Oferta de plată reală făcută de pârâtă,reclamantei pentru plata chiriei în sumă de 757.622.736 lei- aferentă perioadei februarie 2000 - ianuarie 2005 - respectiv a sumei de 796.433.038 lei chirie aferentă perioadei 2003 - 2005 au fost corect refuzate de reclamantă pe de o parte pentru lipsa contractului de închiriere, iar pe de altă parte pentru că sumele oferite nu reprezentau valoarea totală a creanței reclamantei constând în despăgubiri datorate pentru lipsa de folosință a imobilului.
Or, potrivit art.1115 pct.3 civ. pentru ca oferta de plată să fie valabilă, este necesar ca aceasta să fie făcută pentru toată suma exigibilă și pentru dobânzi.
Prin urmare, cuantumul sumei datorată de pârâtă reclamantei a fost corect stabilit.
Față de toate aceste considerente și în baza art.296 pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta SC SA cu sediul în S,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 55 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- ( nr. format vechi 4853/civ/2004) în contradictoriu cu intimata reclamantă ORTODOXĂ ROMÂNĂ S cu sediul în S,-, jud. S, având ca obiect pretenții.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu
