Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 329/
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Bacsin
JUDECĂTOR 2: George Popa
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
Grefier
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor civile declarate de chematul în garanție CONSILIUL LOCAL T și de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva deciziei civile nr. 343 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.05.2009, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.05.2009, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.05.2009, când,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tecuci sub nr. 196 din data de 17.01.2006 reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de aproximativ 350.000-400.000 reprezentând fructe civile culese fără titlu în perioada 1957 și până la zi, fructe aferente a două imobile situate în T,- și nr. 10, precum și obligarea la plata dobânzilor aferente sumelor menționate reprezentând daune interese în valoare de aproximativ 30.000-40.000 ron.
Ulterior, la data de 17.05.2006, reclamanții și-au modificat valoarea pretențiilor solicitate în sensul că le-au majorat la 2.209.605,80 lei Ron pentru fructele civile și la 50.855,43 lei Ron pentru dobânzi.
În fapt, au arătat reclamanții în motivarea cererii, calitatea lor de proprietari s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat într-o altă cauză de revendicare soluționată de Tribunalul Galați, când s-a mai stabilit și că cele două imobile menționate au fost demolate în anul 1957 pe locul lor
edificându-se parte din actuala Piață Centrală a municipiului T, imobilele au fost preluate fără titlu și faptul demolării este imputabil statului român.
În asemenea condiții statul român a fost obligat la plata unei sume de bani reprezentând revendicare prin echivalent, iar hotărârea judecătorească a fost executată.
Au mai arătat reclamanții că acest capăt de cerere a fost formulat și în cadrul procesului dezbătut la Tribunalul Galați, dar a fost respins pe excepție reținându-se că reclamanții nu au avut un astfel de capăt de cerere cu ocazia judecării în fond a cauzei și cum obiectul acțiunii nu a fost modificat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 132 cod procedură civilă instanța trebuia să se limiteze să se pronunțe numai cu privire la capetele de cerere enunțate de reclamanți în acțiune.
S-a mai precizat că admiterea anterioară a acțiunii în revendicare prin echivalent produce și efectul accesoriu care constă în obligarea pârâtului la restituirea fructelor civile urmare a lipsirii de folosință, dar condiția este ca aceste fructe să fie cerute.
În drept, au fost invocate disp. art. 482-485, art. 1088-1090 cod civil.
La dosarul cauzei s-au depus acte și anume: sentința civila pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr. 534/1999, copia deciziei civile nr. 58/A/18.09.2002 a Curții de APEL GALAȚI; copia deciziei civile nr. 216/17.12.2003 a Curții de APEL GALAȚI; fascicul dintr-un curs de drept civil; copia unui raport de expertiză.
Pârâtul a depus la dosar un memoriu prin care a învederat instanței că împotriva hotărârii prin care s-au acordat despăgubiri reclamanților s-a formulat cerere de recurs depunându-se în acest sens la dosar copia citației și motivele de recurs.
În cauză s-a întocmit un raport de expertiza de către expert.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a Consiliului local T și a motivat că în cazul în care această cerere va fi admisă aceste fructe sunt datorate de posesorul lucrului și anume de Consiliul local T în a cărui administrare s-au aflat bunurile mobile.
De asemenea, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția competenței materiale a Judecătoriei Tecuci în temeiul art. 17 cod procedură civilă cu motivarea că cererea de față are caracterul unei cereri accesorii și pe cale de consecință competența în a soluționa revine instanței ce a fost învestită cu soluționarea cererii principale, respectiv Tribunalul Galați.
Judecătoria Tecuci prin sentința civilă nr. 1209/12.07.2006 a admis excepția competenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în baza art. 158 Cod procedură civilă coroborat cu art. 17 Cod procedură civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați secția civilă.
Pentru admiterea acestei excepții instanța a avut în vedere că fructele sunt tot ceea ce un lucru produce în mod periodic, fără ca substanța lucrului să scadă.
În mod normal, conform art. 483 cod civil, fructele pe care le produce un lucru aparțin proprietarului. Prin urmare, când lucrul se află în mâinile unui terț care nu are un drept asupra sa, proprietarul poate cere, odată cu restituirea lucrului, restituirea tuturor fructelor produse de lucru, sau dacă aceasta nu mai este posibil, deoarece au fost deja consumate, cel puțin valoarea lor în bani.
A mai menționat instanța ca din studiul sentințelor depuse la dosarul cauzei s-a observat ca prin hotărâri anterioare, s-a stabilit definitiv că reclamanții sunt proprietarii imobilelor situate în T- și nr. 10 reprezentând case de locuit și a suprafeței de teren de 1261 mp de care au fost lipsiți de folosința începând cu anul 1957.
Solicitarea din litigiu, prin care s-au pretins fructele în scopul unei reparații integrale a fost considerată o cerere accesorie litigiului principal (revendicarea) și s-a apreciat că este în căderea instanței competente să judece cererea principală, potrivit art. 17 cod procedură civilă, indiferent de cuantumul despăgubirilor solicitate.
Cu alte cuvinte, competența de soluționare a cauzei în primă instanță nu a fost, în cazul dedus judecații, determinată de criteriul valoric, ci de natura litigiului și de faptul că acțiunea în restituirea fructelor este o cerere accesorie revendicării. Cererea ulterioară, pentru completarea despăgubirilor inițiale, dar întemeiată pe același fapt generator, respectiv deposedarea abuzivă de către stat, s-a apreciat că trebuie să revină tot instanței competente să judece cererea principală, respectiv Tribunalul Galați.
Apoi s-au mai făcut mențiuni despre calificarea unei cereri de chemare în judecată ca fiind principală, accesorie sau incidentală și anume că se face în funcție de calea procedurală aleasă de parte.
În raport cu acest criteriu, cererea principală a fost considerată aceea prin care se declanșează procedura judiciară, iar accesorie a fost considerată aceea care, fiind formulată în cursul unui proces pendinte, depinde de soluția dată cererii principale.
Cu alte cuvinte, pentru a califica o cerere drept accesorie este esențial, pe de o parte, să depindă de soluția dată cererii principale, iar, pe de altă parte, să se raporteze la cererea principală din același proces, iar nu din procese diferite.
Astfel s-a observat că cererea de față a fost formulată și în cadrul procesului declanșat la Tribunalul Galați ceea ce a apreciat instanța că întărește și mai mult caracterul accesoriu.
Pentru toate aceste motive instanța a apreciat că nu este competentă material să judece cererea de față motiv pentru care în baza art. 158 cod procedură civilă coroborat cu art. 17 cod procedură civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Galați secția civilă.
La Tribunalul Galați cauza a fost înregistrată sub nr. 1760/121 în data de 28.08.2006, iar prin sentința civilă nr. 823/13.04.2007 Tribunalul Galați, la rândul său, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.
S-a mai constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea la Curtea de APEL GALAȚI în vederea soluționării.
Tribunalul Galați pentru admiterea acestei excepții a avut în vedere faptul că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume reprezentând c/val lipsei de folosință a unui imobil. În procesul inițial ce a făcut obiectul dosarului nr. 534/1999 al Tribunalului Galația fost formulată o astfel de cerere, dar pentru că nu s-au respectat termenele procedurale de formulare pentru un nou capăt de cerere, acesta a fost respins ca nefondat.
A mai arătat Tribunalul Galați că Judecătoria Tecucia calificat cererea nouă introdusă de reclamanți ca fiind accesorie celei din dosarul nr. 534/1999 al Tribunalului Galați.
Apoi a mai motivat că din punct de vedere al dreptului material restituirea fructelor este accesorie revendicării. Însă, din punct de vedere al dreptului procesual, calificarea unei cererii ca principală sau accesorie depinde de calea procesuală folosită. Pentru a exista o cerere accesorie este necesar să fie formulate mai multe capete de cerere în cadrul aceluiași dosar și apoi să se stabilească dacă unul din ele depinde de cererea principală.
Cât timp instanța este sesizată cu o cerere separată, în cadrul unui alt proces, de acordare a unor despăgubiri, cererea nu poate fi considerată accesorie primului proces, soluționat irevocabil și nu se poate face aplicarea disp. art. 17 cod procedură civilă.
Cu această motivare dosarul a fost înaintat Curții de APEL GALAȚI care prin sentința civilă nr. 6/F-C din 03.07.2007 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci motivându-se în aceeași manieră în care a făcut-o și Tribunalul Galați.
La Judecătoria Tecucia fost înregistrată cauza sub nr. 3061/324 din data de 08.08.2007 și la dosar s-a mai depus următoarele acte: copia deciziei civile nr. 85/R/07.02.2007 a Curții de APEL GALAȚI prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 216/A din 17.12.2003 a Curții de APEL GALAȚI; proces verbal din 25.05.2004 încheiat de executorul judecătoresc.
S-a mai efectuat de către expert un raport de expertiză suplimentar la expertiza inițială prin care s-au reactualizat sumele stabilite inițial în acel raport.
Față de concluziile acestui supliment la raportul de expertiză la termenul de judecată din data de 28.11.2007 reclamanții, în conformitate cu disp.art. 132 pct. 2 cod procedură civilă, si-au micșorat câtimea obiectului cererii și anume: au solicitat suma de 1.866.975,67 lei c/val chirie legală-lipsă de folosință, suma de 38.494,31 lei c/val chirie pentru folosința prin închiriere a celor două imobile și suma de 43.855,55 lei dobânzi.
Prin sentința civilă nr.246/6.02.2008 a Judecătoriei Tecucia fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost respinsă și cererea de chemare în garanție a Consiliului Local T formulată de pârât.
S-a reținut în motivarea hotărârii că reclamanții cauzei de față printr-o acțiune promovată în anul 1998, și care a ajuns prin declinare pe rolul Tribunalului Galați, au solicitat în contradictoriu cu Statul R și Consiliul local T despăgubiri reprezentând c/val a două case de locuit și a terenului aferent de 1261 mp, imobile ce au fost preluate de către stat fără nici un titlu valabil și au indicat inițial ca temei de drept disp. art. 480 cod civil și disp. Legii nr. 213/1998.
După momentul promovării acestei acțiuni a intrat în vigoare Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989 astfel că s-a pus problema conflictului între legea specială nou apărută și legea generală (dreptul comun).
Art. 47 din Legea nr.10/2001 menționează că prevederile ei sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei și dând interpretare acestui text de lege Tribunalul Galația analizat pretențiile reclamanților în spiritul legii aplicabile, respectiv a Legii nr. 10/2001.
Chiar reclamanții, ulterior apariției Legii nr. 10/2001 au indicat ca temei de drept al acțiunii pe care au promovat-o disp. art. 4 pct. 1 și art. 10 pct. 1 din Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 153F/2002 Tribunalul Galația admis în parte acțiunea reclamanților și le-au fost acordate despăgubiri reprezentând c/val actualizată a imobilelor situate în T,- și nr. 10 compuse din construcții(case de locuit, anexe gospodărești) și suprafața de 1261 mp teren.
Ca să se poată acorda aceste despăgubiri instanța pe rolul căreia s-a aflat dosarul a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și valoarea a fost stabilită pentru construcții potrivit art. 9 pct. 6 din Legea nr.10/2001, iar pentru teren potrivit art. 9 pct. 7 din același act normativ.
Ceea ce a amintit instanța este faptul că Legea nr. 10/2001, deși adoptată destul de târziu, reprezintă cadrul legal de reparare a atrocităților comise de regimul comunist în domeniul proprietății private, este legea specială în materia restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada 06 martie 1945- 22.12.1989.
Ori această lege a fost gândită de legiuitor în așa fel încât să asigure o dreaptă despăgubire pentru cei care au fost privați în regimul comunist de bunurile lor.
În condițiile în care restituirea în natură a imobilului preluat abuziv nu se mai poate face se acordă despăgubiri și aceste despăgubiri au fost în așa fel prevăzute a fi calculate ca să acopere, pentru cel nedreptățit de regimul comunist, toată privațiunea suferită.
Ceea ce mai amintește instanța este faptul că reclamanții au primit despăgubiri bănești pentru că, fără titlu valabil, statul le-a preluat două imobile cu destinația case de locuit.
Este foarte important de subliniat acest aspect și anume acela că acele imobile de care au fost privați au avut destinația de case de locuit.
Ori prin cererea de față reclamanții solicită lipsa de folosință, anume chiria neîncasată de la momentul preluării abuzive și până în prezent.
Dar câtă vreme imobilele preluate erau casele de locuit ale autorilor reclamanților ce presupuneri poate să facă instanța că aceste bunuri erau producătoare de chirii.
Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi fost preluate în mod abuziv cum putem presupune că ele ar fi fost date spre închiriere și ar fi produs asemenea fructe civile.
Reclamanții nu au făcut dovada că preluarea s-a făcut pentru că autorii lor au fost încadrați în categoria persoanelor care dețineau imobile ce le exploatau prin darea în chirie.
Pe de altă parte Legea nr. 10/2001, prin conținutul ei, nu face nici o referire la alte despăgubiri, cum ar fi fructele civile și aceasta deoarece legiuitorul reglementând actul normativ în scop reparator a avut în vedere, prin compensația care se va acorda, a despăgubi integral pe cel de care statul a abuzat fără drept.
Pentru toate aceste motive instanța consideră acțiunea principală ca nefondată și respins-o ca atare, precum și cererea de chemare în garanție.
Impotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții care au apreciat că în virtutea disp.art.482 și 485 cod civil, posesorul de rea credință trebuie să restituie fructele culese de la momentul culegerii lor, până la momentul când au redevenit proprietari.
Prin decizia civilă nr.343/2008 a Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de reclamanți, a fost schimbată în parte sentința civilă și în rejudecare s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților sumele de 1.866.975,67 lei, 38.494,31 și 43.855,55 lei, reprezentând fructele civile și dobânzi legale aferente acestora.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții din prezenta cauză sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești prin care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata contravalorii actualizate a imobilelor situate în T, fostă- și nr.10, formate din construcții(case de locuit și anexe gospodărești)și suprafața de 1261 mp teren. Este vorba de sentința civilă nr.153/2002 pronunțată de Tribunalul Galați, irevocabilă prin respingerea căilor de atac.
Acțiunea promovată a avut drept temei juridic dispozițiile art.480 civ și art 6 alin 2 din Legea nr.213/1998.
Instanțele judecătorești au reținut cu putere de lucru judecat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor a fost de rea-credință, întrucât preluarea proprietății s-a făcut fără nici un titlu, în mod abuziv.
Declarația autentificată sub nr.550/1957 la notariatul de Stat T, potrivit căreia ar fi avut loc un schimb cu privire la suprafețele de teren aferente imobilelor mai sus menționate nu a fost considerată un act sinalagmatic de schimb de proprietate, întrucât nu a indicat și voința statului la acest schimb.
Acțiunea de față are drept obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii fructelor civile aferente imobilelor situate în T,- și nr.10, fiind întemeiată pe disp.art 482-485.civ, art 1088-1090.civ.
În cazul admiterii acțiunii în revendicare, pe lângă restituirea bunului sau contravaloarea lui, în cazul în care a pierit, se mai produce și un alt efect, referitor la restituirea fructelor. Ele se cuvin proprietarului în virtutea dreptului său de proprietate, cu condiția ca pârâtul să fi fost de rea-credință. El va fi obligat la restituire din momentul în care a intrat în posesia bunului.
În speța dedusă judecății, s-a reținut cu putere de lucru judecat reaua-credință a pârâtului care a intrat în posesia bunurilor în mod abuziv.
Nu are nici o importanță faptul că imobilele au avut destinația de casă de locuit. Reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestor bunuri, fiind în imposibilitate de a-și exercita prerogativele conferite de acest drept(de a folosi și dispune de imobile conform voinței acestora).
Legea 10/2001 nu-și găsește aplicarea în cazul de față. Acțiunea în revendicare a fost promovată cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ iar reclamanții nu au înțeles să urmeze procedura prevăzută de aceasta.
Pe de altă parte, restituirea fructelor civile este prevăzută în mod expres de disp.art.483 și următ. civ fiind unul dintre efectele admiterii acțiunii în revendicare.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs Consiliul Local și Statul Român prin Ministerul Justiției (motive formulate de Administrația Finanțelor Publice).
A) Statul Român a criticat decizia pronunțată în apel, în principal, sub
următoarele aspecte:
1) Chiriile nu pot fi restituite decât de la momentul introducerii cererii în revendicare, moment de la care statul devine posesor de rea-credință;
2) Chiriile pot fi acordate doar pentru perioada 10.01.2003-25.05.2004, când a fost efectuată plata despăgubirilor, pentru celelalte sume pretinse intervenind prescripția dreptului material la acțiune.
Ulterior, recurentul a completat motivele de recurs cu alte excepții de ordine
publică:
3) Autoritatea de lucru judecat raportat la sentința civilă nr.153/F/15.03.2002 a Tribunalului prin care s-a respins capătul de cerere privind plata lipsei de folosință și plata dobânzii aferente ca nefondat.
4) Prescripția dreptului material la acțiune (reiterată și dezvoltată de recurentă
5) Lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul pârât Consiliul Local Tac riticat decizia din apel sub
următoarele aspecte:
1) Instanța nu a luat în discuție și nu s-a pronunțat asupra apărărilor de fond formulate de către intimați.
2) Reclamanților le-au fost acordate deja despăgubiri reprezentând valoarea actualizată a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român.
3) Reclamanții nu au prezentat nici un element de probă privind realizarea în vreun mod a fructelor civile de natura chiriilor.
Reclamanții au formulat întâmpinare prin care au invocat:
1) excepția nulității recursului pe motiv că nu este indicat nici un motiv de nelegalitate de cele prev. de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, iar instanța nu se poate substitui părții în ceea ce privește încadrarea argumentelor în motivele prev. de art.304 cod procedură civilă.
2) Au solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că dsreptul de uzufruct ca drept real imobiliare a stat la baza acestei acțiuni și acesta este imprescriptibil extinctiv. Au apreciat că statul a fost de rea credință de la momentul preluării abuzive a imobilului și de atunci datorează restituirea fructelor civile.
3) Cu privire la excepția autorității de lucru judecat au considerat că nu este întemeiată, deoarece prin decizia civilă nr.216/2003 s-a reținut că reclamanții nu au avut un astfel de capăt de cerere cu ocazia judecării în fond a cauzei.
4) Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului, au considerat că atâta timp cât în acțiunea principală în revendicare acesta a avut calitate procesuală activă și în cererea accesorie de acordare a fructelor civile are o astfel de realitate.
5) Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune au susținut că dreptul de uzufruct ca drept real imobiliar este imprescriptibil.
Cu privire la recursul declarat de Consiliul Local au solicitat ca acesta să fie anulat ca netimbrat, iar în subsidiar respins ca lipsit de interes.
Analizând decizia prin prisma motivelor invocate instanța reține următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate de recurentul Statul Român instanța reține că acestea sunt excepții absolute care pot fi invocate și după împlinirea termenului de motivare a recursului.
In ceea ce privește ordinea de soluționare a acestor excepții de fond instanța apreciază că aceasta este următoarele:
1) excepția autorității de lucru judecat
2) excepția prescripției dreptului material la acțiune
3) excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român.
1. Instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile prev. de art.1201 cod civil
privind autoritatea de lucru judecat raportat la cauza ce a făcut obiectul dosarului 534/1999.
Astfel, prin sentința civilă nr.262/1999 a Tribunalului Galațis -a admis acțiunea și a fost obligat Statul Român la plata sumei de 1.521.883.813 lei reprezentând valoarea a două imobile și teren aferent. A mai fost obligată pârâtala plata sumei de 68.809.793 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință.
Prin decizia civilă nr.69/A/2000 a Curții de APEL GALAȚIs -au admis apelurile declarate de părți și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Unul dintre motivele de apel găsite întemeiate viza faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel,deși fructele imobilului nu au fost solicitatede reclamanți, instanța le-a acordat.
In rejudecarea cauzei, s-a pronunțat sentința civilă nr.153/15.03.2002 a
Tribunalului Galați, prin care a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat Statul Român să plătească contravaloarea actualizată a imobilelor.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata lipsei de folosințăcu motivarea că reclamanții ce au formulat acțiunea în baza dreptului comun nu pot beneficia de drepturi mai largi decât foștii proprietari ce au uzat de calea Legea nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr.58/2002 Curtea de APEL GALAȚIa fost desființată sentința civilă cu trimitere spre rejudecare, motivat de faptul că din minută lipsește mențiunea obligatorie potrivit căreia sentința s-a pronunțat în ședință publică.
Prin decizia civilă nr.2112/2003 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanți și s-a casat decizia civilă cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, apreciindu-se că lipsa acelei mențiuni nu e motiv de nulitate absolută.
In rejudecarea apelurilor, prin decizia civilă nr.216/2003 a Curții de APEL GALAȚIs -a respins ca nefondat apelul,dar s-a reținut în considerente că nu se pot acorda fructe civile deoarece acestea nu au fost solicitate la fondși că acest aspect a fost lămurit irevocabil prin decizia civilă nr.60/2000 a Curții de APEL GALAȚI.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat.
In concluzie, pentru existența autorității de lucru judecat e necesar ca instanța să se fi pronunțat pe fondul cauzei. In speță, această condiție e doar aparent îndeplinită.
Intr-adevăr prin sentința civilă nr.153/2002 a Tribunalului Galați instanța a respins ca nefondată cererea de acordare a fructelor civile.
Dar pentru a respecta dreptul la un proces echitabil, garantat de disp.art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului e necesar ca reclamanții să beneficieze de analiza cererii lor în gradele de jurisdicție stabilite de legislația internă. Ori, este evident că hotărârea tribunalului (prin care instanța a analizat, într-adevăr, fondul pretențiilor) nu a fost supusă controlului judecătoresc în apel și recurs, aceste instanțe apreciind că nu s-au solicitat fructe civile. In aceste condiții, a respinge o nouă acțiune cu același obiect în temeiul excepției autorității de lucru judecat, echivalează cu negarea dreptului reclamanților de acces la justiție și de analizare a cererii lor cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale și remediilor oferite de legislația românească în cadrul căilor de atac prevăzute de codul d e procedură civilă. Din aceste considerente, excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată.
2. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța
reține că aceasta este întemeiată.
Dreptul proprietarului de a obține odată cu restituirea bunului și toate accesoriile sale (fructe și producte) este un drept de creanță. Potrivit disp.art.3 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție a acțiunilor referitoare la un obiect patrimonial este de 3 ani.
Raportat la momentul introducerii prezentei acțiuni ianuarie 2006 rezultă că perioada pentru care puteau fi solicitate fructele civile fără a se putea opune prescripția este ianuarie 2003-ianuarie 2006. Cum din actele dosarului rezultă că hotărârea prin care s-au acordat despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor a fost executată la data de 25.05.2004, ulterior acestei date nu se pot acorda fructe civile. De altfel, reclamanții au fost de bună credință și au recunoscut acest aspect. In concluzie, fructele civile pot fi acordate doar pentru perioada ianuarie 2003 - mai 2004.
3. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român
urmează a fi analizată deoarece prescripția de material la acțiune vizează doar o parte din fructele civile solicitate pentru perioada 1957-2002.
In condițiile în care prin sentința civilă nr.1253/2002 a Tribunalului Galațis -a
stabilit cu autoritate de lucru judecat că Statul Român este cel ce datorează despăgubiri pentru bunurile preluate abuziv, e evident că acesta are calitate procesuală activă și în acțiunea prin care se solicita accesoriile bunului (fructele civile).
4. Pe fondul cauzei instanța reține că potrivit disp.art.485 cod civil "posesorul
dobândește fructele numai dacă e de bună credință, iar potrivit disp.art.487 cod civil el încetează să fie de bună-credință la momentul în care viciile îi sunt cunoscute.
In consecință, la momentul introducerii acțiunii în justiție contra posesorului
02.02.1999, pârâtul a încetat să mai fie de bună credință și de la acel moment se datorează fructele civile. Numai ca așa cum s-a reținut la punctul 2 datorită prescripției dreptului material la acțiune în prezent pot fi acordate doar pentru perioada ianuarie 2003-mai 2004.
Conform raportului de expertiză instrumentat în cauză - suma datorată cu titlu de chirie pentru teren în perioada 01.01.2003-31.12.2003 este de 19.455,459 lei sumă actualizată cu rata inflației pentru anii 2004, 2005, iar pentru perioada ianuarie - mai 2004 este de 8602,7323 lei - în total 28.058,1913 (99-100 dosar fond).
- suma pe care ar fi folosit-o reclamanții pentru închirierea a 2 imobile identice
au locuințele demolate ar fi fost de 1038,196 pentru anul 2003 și de 25,1617 pentru perioada ianuarie - mai 2004 - în total 1063,357 lei (123-124 dosar fond). Sumele sunt actualizate cu rata inflației până la 1 ianuarie 2006.
de rea credință, odată cu restituirea fructelor este obligat să plătească și dobânzi conform art. 1088 și 1090 cod civil de la data cererii de chemare în judecată.
Din aceste considerente, având în vedere disp.art.312 alin.3 în referire la art.304 pct.9 cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte decizia civilă în sensul că va obliga pe pârât la plata sumelor mai sus menționate precum și la plata dobânzilor legale aferente acestor sume.
Va anula ca netimbrat recursul declarat de Consiliul Local ca urmare a faptului că prin încheierea din 18.02.2009 instanța s-a pronunțat asupra obligației acesteia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 5669,94 lei și a citat-o cu această mențiune.
De altfel deși a declarat recurs, prin hotărârea criticată Consiliul Local nu a fost stabilită nici o obligație în sarcina Consiliului Local, ci a Statului Român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr.343/13.06.2008 a Tribunalului Galați.
Modifică în parte decizia civilă în sensul că obligă pe pârâtul Statul Român la plata sumelor de 28.058,191 lei și 1063,35 reprezentând fructe civile calculate la data de 31.12.2005, precum și la plata dobânzilor legale aferente acestor sume.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Anulează ca netimbrat recursul civil declarat de Consiliul Local
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red.SB-22.05.2009
Dact.MH-26.05.2009/2 ex.
Fond:
Apel: -
Președinte:Simona BacsinJudecători:Simona Bacsin, George Popa, Valentina Gabriela
