Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 334/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2127/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.334 A
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
* * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă UNIUNEA NAȚIONALĂ A COOPERAȚIEI MEȘTEȘUGĂREȘTI -, împotriva sentinței civile nr.288 din 16.02.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC 2000 SA.
Obiectul cauzei - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, în calitate de reprezentant al apelantei-pârâte Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești, în baza delegației de la dosar și avocat, în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante SC 2000 SA, în baza împuternicirii avocațiale nr.64276 din 19.11.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 302 dosar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06 mai 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 din Codul d e procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 13 mai 2009, la data de 20 mai 2009 și apoi la data de 27 mai 2009 când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Constanța la data de 09 octombrie 2003, sub nr. 1122/2003, contestatoarea SC 2000 SA a formulat în contradictoriu cu intimata Asociația Națională a Cooperativelor Meșteșugărești - UCECOM contestație la executare silită pornită în dosarul de executare nr- al Biroul Executorului Judecătoresc " ", solicitând suspendarea provizorie a executării silite din acest dosar până la soluționarea contestației, anularea formelor de executare solicită ca nelegale și, în subsidiar, instituirea unui drept de creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor și investițiilor efectuate la acest hotel.
Prin cererea precizatoare depusă ulterior în cauză (fila 46 dosar fond), contestatoarea a învederat că solicită ca fiind al treilea capăt de cerere instituirea unui drept de retenție asupra hotelului "", constatarea unui drept de creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor și investițiilor efectuate la acest hotel, întinderea dreptului și a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, în sensul obligării intimatei la plata acestui drept.
S-a arătat că prin sentința civilă nr. 950/1999 a Tribunalului Constantaa fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie imobilul - Hotel "" situat în Sud,-, sentință rămasă definitivă, și că în dosarul având ca obiect revendicarea nu s-a efectuat expertiza tehnică și contabilă pentru a se identifica imobilul solicitat a fi restituit cu cel prevăzut în actele de proprietate.
După apariția Legii nr. 10/2001, UCECOM a formulat o notificare pentru retrocedarea hotelului și a restaurantului, notificare soluționată de SC 2000 SA, printr-o decizie de respingere împotriva căreia s-a formulat contestație la Tribunalul Constanța (dosarul nr. 3358/2001). În cadrul acestui dosar s-a întocmit un raport de expertiză tehnică, conform căruia UCECOM a construit din fonduri proprii 47,8% din hotel.
După preluarea hotelului și restaurantului SC 2000 SA a efectuat în cursul anului 2001 - 2002 investiții, lucrări de amenajare și modernizare înregistrate în fișa mijlocului fix în valoare de 338.272.523 lei (la 30 septembrie 2001) și de 5.754.175.097 lei (la 31 august 2002).
A arătat astfel reclamanta - contestatoare că sunt întrunite cerințele legale ale constituirii dreptului de retenție, ca un drept real, indivizibil, care se extinde asupra întregului imobil până la achitarea întregii datorii, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor, renovărilor și investițiilor efectuate asupra imobilului.
Prin încheierea nr. 4219 din 28 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a admis cererea formulată de intimată și a dispus strămutarea dosarului la Judecătoria Sectorului 3 B, cu păstrarea actelor procedurale îndeplinite.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr. 15332/2004.
Prin sentința civilă nr. 919 din 03 februarie 2005, Judecătoria Sectorului 3 B - irevocabilă prin decizia civilă nr. 1207 R din 15 septembrie 2005 Tribunalului București - Secția a Va Civilă, a admis contestația la executare.
A fost anulată somația emisă în dosarul de executare și s-a dispus refacerea somației în conformitate cu art. 387 Cod de procedură civilă.
S-au disjuns capetele II și III din cererea introductivă, având ca obiect instituirea unui drept de retenție și obligarea pârâtei la plata îmbunătățirilor și investițiilor aduse hotelului "" - formându-se dosarul nr. 1475/2005 al aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr. 1886 din 03 mai 2005 Judecătoriei Sectorului 3 B pronunțată în dosarul nr. 1475/2005 al aceleiași instanțe s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținându-se că, conform art. 2 al. 1lit. b Cod de procedură civilă, competența judecării proceselor și cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, aparține tribunalului.
Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 1385 R din 14 octombrie 2005 Tribunalului București - Secția a IV a Civilă.
Ca urmare a declinării, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 28 martie 2006, sub nr-.
La data de 24 februarie 2005, prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr. 1957/2005, reclamanta contestatoare SC 2000 SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata Asociația Națională a Cooperativelor Meșteșugărești - UCECOM, să se dispună suspendarea executării silite pornite în dosarul de executare nr- al Biroul Executorului Judecătoresc " ", solicitând anularea formelor de executare, respectiv somația emisă la 22 mai 2005 și adresa de revenire asupra înființării popririi, precum și constatarea unui drept de creanță reprezentat de investițiile și reparațiile aduse hotelului "" și instituirea unui drept de retenție.
Prin încheierea nr. 3795 din 21 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a admis cererea formulată de intimata UCECOM și a dispus strămutarea dosarului la Judecătoria Sectorului 3 B, cu păstrarea actelor procedurale îndeplinite.
Această cauză s-a înregistrat astfel pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr. 11475/2005.
Prin sentința civilă nr. 1918 din 24 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr. 11475/2005 (număr în format unic -), s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare, dispunându-se continuarea executării silite suspendată prin încheierea din 26 mai 2005 Judecătoriei Constanța.
Au fost disjunse capetele din cererea principală, referitoare la constatarea dreptului de creanță și accesoriu acestuia - dreptul de retenție formându-se dosarul nr- al Judecătoriei sectorului 3
Prin încheierea pronunțată în acest ultim dosar la data de 12 mai 2006, s-a admis excepția de litispendență, s-a trimis cauza având ca obiect dreptul de retenție și pretenții la instanța superioară învestită cu soluționarea unei pricini identice, respectiv Tribunalul București - Secția a III a Civilă, prezenta cauză ce formează dosarul nr-.
În cursul judecării cauzei reunite aflate pe rolul acestui tribunal s-a dispus suplimentarea raportului de expertiză întocmit anterior, expertul desemnat urmând să răspundă la obiecțiunile formulate de părți supliment depus la termenul din 15 decembrie 2006.
Tribunalul București - Secția a IV Civilă, prin sentința civilă nr. 288 din 16 februarie 2007, respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.308.466 lei reprezentând valoare actualizată a lucrărilor de reparații și îmbunătățiri aduse hotelului "", din localitatea Sud, județul
Totodată a respins cererea de instituire a unui drept de retenție și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 24.147,72 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
În ședința publică din data de 19 ianuarie 2006, pârâta a ridicat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile formulate de reclamantă.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de excepția procesuală ridicată în cauză de pârâtă, tribunalul a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este prescriptibilă, iar termenul de prescripție aplicabil în cauză este termenul general de prescripție în materia drepturilor de creanță, respectiv termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la momentul de la care curge acest termen, tribunalul, a reținut că temeiul acțiunii în pretenții promovate de reclamantă nu poate fi decât îmbogățirea fără justă cauză, și că astfel sunt incidente prevederile art. 8 din același act normativ, conform căruia și în cazul îmbogățirii fără just temei (ca fapt licit generator de obligații), se aplică dispozițiile pentru acțiunea în despăgubiri decurgând din săvârșirea unui delict civil - respectiv, termenul curge "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".
Acest moment, contrar susținerilor pârâtei, nu poate fi cel al intrării în vigoare a Legii nr. 3/1978 prin care ar fi încetat dreptul de administrare asupra imobilului și acesta ar fi fost deținut de Sfatul Popular al orașului C fără nici un titlu, acest moment neavând nici o legătură cu sporirea patrimoniului proprietarului actual, recunoscut ca atare de instanța judecătorească, și nici cu nașterea unui drept la acțiune pentru recuperarea îmbunătățirilor.
Singurul moment ce poate fi considerat ca punct de plecare pentru curgerea termenului înăuntrul căruia reclamanta ar fi putut introduce acțiunea este cel al admiterii, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a acțiunii în revendicare prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al pârâtei în dauna reclamantei care a invocat un drept propriu asupra imobilului, numai atunci cunoscându-se cu certitudine atât faptul măririi altui patrimoniu, corelativ cu diminuarea patrimoniului reclamantei, cât și pe cel care a beneficiat de aceasta.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că: prin sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 Tribunalului Constanța - Secția Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea reclamantei UCECOM și a fost obligată SC SA (al cărei patrimoniu a fost preluat de reclamanta din prezenta cauză) să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul "Hotel " situat în Sud,-, județul
Acest hotel a fost executat în anii 1958 - 1960, fondurile pentru investiții fiind furnizate de UCECOM În anul 1960 lucrările au fost preluate, pe baza de protocol, de Sfatul Popular al orașului C, ulterior fiind efectuate lucrări pentru consolidare, amenajare și ridicarea gradului de confort, precum și reparații curente.
După preluarea hotelului de către SC 2000 SA au fost executate lucrări majore de reparații la toate categoriile de lucrări, evidențiate și de raportul de expertiză, eșalonat, în perioada 2001 - 2004.
În ceea ce privește natura acestor ultime cheltuieli, pe baza documentelor justificative aflate la dosar și a constatărilor expertizei întocmită în cauză, de unde reiese că aceste cheltuieli au fost făcute pentru lucrări de reparații curente, pentru reparații capitale la instalațiile electrice și sanitare ori pentru consolidarea structurii de rezistență, tribunalul le-a apreciat ca fiind cheltuieli necesare - reprezentând sume de bani utilizate în principal pentru conservarea imobilului, prin reparații periodice, dar având totodată ca finalitate și sporirea valorii imobilului, ținându-se seama și de destinația acestuia, cazare pentru turism.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tribunalul a reținut că valoarea totală actualizată a lucrărilor de execuție la hotelul "" realizate de reclamantă în perioada 2000 - 2004 este de 1308.465 le/ron (inclusiv TVA), în cadrul acestei sume fiind cuprinse cheltuielile pentru lucrări de reparații curente majore în anul 2001 (69.961,48 lei/ron), pentru reparații capitale la instalațiile electrice și sanitare și alte lucrări aferente executate în anul 2002 (1.073.881 lei/ron), cheltuieli pentru expertizarea structurii de rezistență și consolidarea acesteia executate în anul 2003 (89.382 lei/ron) și valoarea lucrărilor de reparații executate în anul 2004 (75.241 lei/ron).
În cadrul sumei stabilite de expert nu au fost cuprinse valoarea cheltuielilor făcute de reclamantă la cantina "", cum se arată expres de către expert - acestea nefăcând de altfel nici obiectul acțiunii promovate de reclamantă, tribunalul a avut în vedere în acest sens dispozițiile art. 129 alin. ultim Cod de procedură civilă - și nici contravaloarea dotărilor aduse de reclamantă imobilului - hotel, susținerile pârâtei privind împrejurarea că aceste sume nu s-ar cuveni reclamantei fiind deci fără relevantă în cauză.
A mai reținut tribunalul că principiului reparării integrale a prejudiciului este respectat numai dacă se au în vedere pretențiile actuale, realizându-se astfel o dezdăunare corectă a reclamantei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție acesta s-a constatat nefondat întrucât la data pronunțării sentinței bunul nu este mai afla în posesia reclamantei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâta.
Prin motivele de apel se critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelanta că sentința este nelegală sub aspectul prescripției dreptului la acțiune, deoarece, în conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție pentru acțiunea în restituirea contravalorii îmbunătățirilor și investițiilor efectuate la imobilul "Hotel " a început să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, termenul de prescripție fiind termenul general de trei ani, aplicabil acțiunilor personale, întemeiate pe dreptul de creanță.
Imobilul în litigiu, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 3/1978, a fost deținut de stat fără titlu; astfel încât, în opinia apelantei, de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei legi detentorul avea un drept de restituire a îmbunătățirilor și investițiilor aduse imobilului.
În subsidiar, se arată că, și dacă nu ar fi avută în vedere această susținere, cererea ar fi trebuit să fie constatată ca prescrisă întrucât momentul de la care reclamanta a cunoscut cu certitudine atât faptul că are dreptul la restituirea cheltuielilor făcute cu imobilul cât și persoana în favoarea căreia s-au făcut aceste cheltuieli a fost momentul în care instanța judecătorească - Tribunalul Constanța - a admis acțiunea în revendicare a pârâtei - apelante, prin sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 și nu momentul rămânerii irevocabile a acestei sentințe, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Dreptul proprietarului de a cere contravaloarea fructelor se naște din momentul admiterii acțiunii în revendicare, dată de la care se naște și dreptul posesorului de a cere cheltuielile făcute cu imobilul.
Faptul că intimata - reclamantă a efectuat îmbunătățiri și investiții la imobil până în anul 2005 s-a datorat strict intenției acesteia de a obține un profit cât mai mare din exploatarea la capacitatea maximă a imobilului "Hotel ".
- Prin cel de al II-lea motiv de apel se critică sentința sub aspectul cheltuielilor efectuate de intimata - reclamantă la imobilul "Hotel ".
În dezvoltarea acestui motiv de apel, se arată că reclamanta a solicitat prin acțiune obligarea sa la restituirea cheltuielilor efectuate la imobilul "Hotel " din, iar la ultimul termen a arătat că solicită despăgubiri pentru corp cazare al imobilului nu și pentru corp cantină al acestuia, însă, prin sentința civilă nr. 288 din 16 februarie 2007, Tribunalul București nu a reținut această precizare a reclamantei fiind obligată la despăgubiri pentru tot imobilul.
- Prin cel de al III-lea motiv de apel se critică sentința sub aspectul naturii cheltuielilor efectuate la corpul cazare al imobilului, mai precis se arată că instanța nu a avut în vedere obiecțiunile formulate la raportul de expertiză privind necesitatea clasificării cheltuielilor în necesare și utile.
Această clasificare era necesară în opinia apelantei avându-se în vedere regimul juridic diferit aplicabil celor două categorii de cheltuieli.
- Sentința este netemeinică și sub aspectul cuantumului despăgubirilor al care au fost obligați.
Astfel, devizul pe care expertul urma să îl aibă în vedere la stabilirea acestei sume era cel de 11.900.000 lei, astfel cum a fost menționat în Protocolul încheiat cu Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului C la data de 31 martie 1960 și nu devizul inițial de 9.595.000 lei.
- În finalul motivelor de apel se critică sentința și sub aspectul actualizării sumelor solicitate de reclamanta - intimată, întrucât potrivit jurisprudenței "cel care și-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie decât în măsura creșterii patrimoniului său, iar această creștere trebuie apreciată la momentul intentării acțiunii, deci nu actualizat".
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca prescrisă iar în subsidiar, ca nefondată.
În apel au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică.
Curtea, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și având în vedere întregul material probator administrat în cauză atât la instanța de fond cât și de apel, reține caracterul nefondat al apelului pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea"; iar alineatul următor al aceluiași articol stabilește că"aceste dispoziții, se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei".
Se observă că această regulă specială de determinare a începutului prescripției extinctive se caracterizează prin stabilirea a două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă și anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea (moment ce poate fi stabilit prin orice mijloc de probă) iar, pe de altă parte, momentul obiectiv (care urmează a fi determinat de instanță) al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente.
Prin acțiune se solicită obligarea apelantei - pârâte la plata valorii actualizate a lucrărilor efectuate de intimata - reclamantă la imobilul "Hotel ", din orașul Sud, în perioada 2000 - 2004.
Sentința civilă nr.950 din 15 noiembrie 1999 Tribunalului Constanța - Secția Civilă, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de UCECOM, a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 581 din 25 octombrie 2000 Curții de Apel Constanța și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1409 din 19 februarie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Într-adevăr, în speță calitatea de proprietar a apelantei - pârâte a fost recunoscută prin sentința civilă nr. 950/1999 a Tribunalului Constanța, dar nu se poate reține că data pronunțării acestei sentințe este data de la care reclamanta trebuia să-i cunoască această calitate întrucât tocmai ea era cea care i-a contestat dreptul și împotriva căreia a fost formulată acțiunea în revendicare.
Prin urmare, rezultă că în mod corect instnța de fond a stabilit că data la care reclamanta putea să cunoască cine era proprietarul imobilului și deci cel care răspundea de pagubă era data rămânerii definitive și irevocabile a acestei hotărâri, sau cel mult data rămânerii definite a hotărârii, dată la care aceasta putea fi pusă în executare, respectiv 25 octombrie 2000.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 09 octombrie 2003 rezultă că termenul de prescripție nu a fost depășit.
Faptul că dreptul proprietarului de a cere contravaloarea fructelor se naște din momentul admiterii acțiunii, nu conduce la concluzia că momentul obiectiv al datei de la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască pe cel care răspunde de pagubă este același, cele două acțiuni (acțiunea privind plata contravalorii fructelor și acțiunea având ca temei îmbogățirea fără justă cauză) având temeiuri juridice diferite.
De asemenea, având în vedere că lucrările au fost efectuate în perioada 2000 - 2004, data la care reclamanta - intimată a luat cunoștință de pagubă nu putea fi alta decât data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pronunțate în cererea de revendicare; numai atunci cunoscându-se cu certitudine atât faptul măririi altui patrimoniu, în detrimentul patrimoniului reclamantei, cât și pe cel care a beneficiat de aceasta.
Pentru aceleași motive nu poate fi primită nici susținerea apelantei privind curgerea termenului de prescripție începând cu data de 10 iulie 1978, data intrării în vigoare a Legi nr. 3/1978, mai ales că termenul de prescripție nu putea să curgă în perioada comunistă.
Neîntemeiate sunt și celelalte motive de apel privind fondul cauzei. Astfel, în considerentele sentinței s-a arătat că în cuantumul despăgubirilor nu au fost incluse cheltuielile făcute de reclamant la cantina "", cheltuieli care nu au formulat nici obiectul acțiunii.
Prin raportul de expertiză întocmit la dosarul de fond expertul tehnic a stabilit tipul de lucrări efectuate, arătând că aceste lucrări constituie lucrări necesare și utile pentru exploatarea în cele mai bune condiții a hotelului, concluzie impusă de destinația de turism, dar și de exploatarea sezonieră a acestuia.
Prin raportul de expertiză efectuat în apel s-a reținut în esență aceeași structură a lucrărilor efectuate, constând în reparații curente, reparații capitale la instalațiile electrice și sanitare și pentru expertizarea și consolidarea structurii de rezistență.
Prin completările la raportul de expertiză întocmit de către expert G, la pct. 2 în explicitarea anexelor la raport, se apreciază că atât cheltuielile necesare, cât și cele utile au dus la conservarea imobilului, sporul de valoare obținându-se prin cheltuielile de investiții (fila 256 vol. II dosar apel).
De asemenea, în răspunsul la obiecțiuni expertul precizează că sunt cheltuieli utile cele în cuantum de 1.433.885 lei (fila 322 dosar apel vol. III).
Așa fiind, și având în vedere imposibilitatea de clasificare a acestor cheltuieli, expertul apreciind că sunt și necesare și utile, precum și punctul de vedere clar exprimat că au avut destinația de conservare a bunului, Curtea constată că în mod corect a fost obligată apelanta - pârâtă la plata despăgubirilor, dispozițiile art. 997 Cod civil, potrivit cărora " căruia se face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea - credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui", fiind respectate.
Neîntemeiat este și ultimul motiv de apel privind acordarea greșită a valorii actualizate a îmbunătățirilor, întrucât aceste lucrări au fost efectuate în perioada 2001 - 2004, iar de la această dată și până în prezent valoarea monedei naționale a suferit o depreciere considerabilă.
Expertul tehnic a calculat valoarea îmbunătățirilor la data efectuării acestora, dar a actualizat-o cu coeficientul de inflație. Având în vedere că în condițiile unei economii inflaționiste acordarea valorii sumelor la data efectuării îmbunătățirilor ar reprezenta o diminuare nejustificată a patrimoniului intimatei - reclamante, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei valoarea actualizată a lucrărilor efectuate la "Hotel " din Sud.
Față de cel reținute în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta - pârâtă Asociația Națională a Cooperativelor Meșteșugărești - UCECOM cu sediul în B,- - 48, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 288 din 16 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC 2000 SA cu sediul în Sud, str. - - - nr. 3, județ C, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
4ex./09.07.2009
-3.-
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
