Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.34
Ședința publică de la 12.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă - RO & SRL împotriva sentinței civile nr.842 din 08.05.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă - -.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă - RO & SRL prin avocat cu împuternicire avocațială nr. -/12.02.2009 intimata-reclamantă - - prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. - din 11.12.2008 depusă la fila 12 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelantei-pârâte - RO & SRL solicită, în temeiul art. 296 ipoteza II Cod procedură civilă admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr.842/8.05.2008 în sensul respingerii cererii reclamantei - - în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea, în primă instanță și apel, a causei pendinte. Solicită amânarea pronunțării pentru depunerea concluziilor. În susținerea cererii de apel arată că deși cererea introductivă de instanță face vorbire de "înregistrarea mărcii solicitată cu rea credință" și se întemeiază pe dispozițiile art. 48 alin 1 lit.c din Legea nr.84/1998 instanța de primă judecată a fondului, sub pretextul că își motivează soluția pe argumentul relei credințe și astfel s-ar circumscrie temeiului de drept invocat, în realitate sentința este motivată exclusiv pe dispozițiile art. 48 alin 1 lit.b din Legea 84/1998. Totodată arată că în speță sunt doi titulari de mărci, însă - - este de rea credință, se apreciază că titularul poate neuzând de calea opoziției nu se naște nici o opțiune, iar în cuprinsul dispozițiilor art. 23 se face vorbire de această procedură. Solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă. În subsidiar arată că aceleași dispoziții arată că persoana autorizată care poate solicita înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, titularul drepturilor de mărci este titularul unor drepturi care nu se suprapun cu orice altă persoană interesată, astfel dacă nu se încadrează în categoria persoanelor interesate nu poate face acest demers de a introduce o acțiune. Solicită respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. Pe fondul cauzei, solicită a se avea în vedere că se invocă dispozițiile art. 48 lit.c Legea 84/1998 în sensul că marca a fost înregistrată în și că apelanta pârâtă cu rea credință ar fi înregistrat această marcă în România, însă a se observa că nu s-au făcut apărări pe acest aspect. - arată că, în cazul dedus judecății, fraudarea reclamantei ar fi trebuit să constea în utilizarea unor mijloace viclene de către pârâtă și Oficiul de stat pentru Invenții și Mărci cu ocazia solicitării și apoi a examinării cererii de înregistrare a mărcii " " de natură a leza drepturile ori interesele legitime ale reclamantei. Comportamentul neloial nu se circumscrie niciodată "noțiunii de rea credință" în forma fraudei așa încât este netemeinică și această argumentare a sentinței apelate. Concluzionând, solicită a se avea în vedere că nu se poate reține nici un element de rea credință.
Reprezentantul intimatei reclamantă - - solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală. Solicită a se avea în vedere că în apărare, apelanta nu aduce nici o probă și nici nu poate să înlăture dovezile clare ce atestă reaua credință la înregistrare. Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut reaua credință a pârâtei intimate în momentul înregistrării mărcii precum și faptul că această societate a încălcat uzanțele comerciale cinstite. Totodată arată că din probațiune s-a reținut că în mod evident prin înregistrarea mărcii combinate nu s-a încercat altceva decât blocarea intimatei de a pătrunde pe piața românească. Totodată solicită a se avea în vedere că apelanta pârâtă a avut o rea credință vădită, marca fiind folosită pe teritoriul GRECIEI când administrator era. Cu privire la cele două excepții invocate solicită respingerea lor ca fiind neîntemeiate. În ce privește cheltuielile de judecată, arată că își rezervă dreptul de a fi solicitate pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect judecarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă - RO & SRL împotriva sentinței civile nr.842 din 08.05.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă - -.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 28.01.2008, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta - RO / SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea mărcii combinate, înregistrată sub nr. 76253, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile litigante au acționat de circa 12-15 ani ca un grup de firme, urmărind interese comerciale comune, având acționari comuni, fiecare cu personalitate juridică proprie.
Pârâta a înregistrat cu rea credință marca contestată, reaua credință decurgând din următoarele împrejurări de fapt.
- Numita administrator începând cu data din 21.10.2003 al firmei pârâte a deținut în intervalul 23.06.2001-14.12.2005, calitatea de președinte al firmei reclamante.
In intervalul în care deținea funcția de președinte al societății reclamante, această firmă a înregistrat în exact aceeași marcă înregistrată de pârâtă cu rea credință la OSIM. Certificatul de înregistrare al mărcii în eliberat la cererea reclamantei a fost emis ca urmare a solicitării depuse la data de 6.04.2005.
Reclamanta a susținut reaua credință a pârâtei la înregistrarea mărcii având în vedere și relațiile comerciale desfășurate împreună, reclamanta utilizând pentru promovarea propriilor servicii și produse marca contestată.
O altă dovadă în susținerea relei credințe, o constituie în opinia reclamantei și contractul încheiat de părți la data 1.11.2001, ce avea ca obiect achiziționarea de către societatea pârâtă de la firma reclamantă a profilelor de aluminiu. In baza contractului încheiat, părțile au desfășurat livrări până în anul 2005, dovadă în acest sens fiind facturile emise în acea perioadă.
Produsele comercializate de reclamantă către firma pârâtă erau inscripționate cu marca, iar marca era aplicata în totalitate la fel cu marca a cărei anulare s-a solicitat și conținea aceleași culori revendicate-portocaliu, roșu, alb.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 48 alin 1 lit. c din Legea 84/1998.
La data de 24.03.2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a afirmat că a înregistrat marca cu bună credință, în baza consimțământului obținut de la societatea franceza ZA, certificatul de înregistrare al mărcii atestând această împrejurare, situație recunoscută și prin publicarea mărcii în.
In acest context, singura persoană interesată în obținerea anularii mărcii ar fi numai titularul mărcii anterioare - societatea franceză.
Pârâta a mai arătat că nu a manifestat rea credință față de reclamantă la înregistrarea mărcii, având în vedere că în marca a fost înregistrată în intervalul în care numita deținea funcția de președinte al societății reclamante, iar potrivit Amendamentului la Convenția privind stabilirea relațiilor din acționari societăților anonime, asociatul a fost împuternicită convențional să conducă activitatea firmei pârâte.
In baza acestor prerogative, pârâta a decis sa protejeze și pe teritoriul României marca, titularul ei fiind comerciantul care avea distribuția exclusiva a produselor pe aceasta piață.
In baza principiului teritorialității, pârâta, având consimțământul titularului francez, a protejat marca pe teritoriul României.
Prin sentința civilă nr. 842 din 8.05.2008, Tribunalul a admis cererea și a dispus anularea înregistrării mărcii, ce face obiectul certificatului de înregistrare a mărcii nr. 76253 eliberat de OSIM, pentru înregistrare cu rea credință, în temeiul dispozițiilor art. 48 alin l lit. c din Legea 84/1998.
În analiza relei credințe a pârâtei, tribunalul a reținut că părțile, atât reclamanta, cât și pârâta sunt comercianți și totodată competitori pe piața profilelor de aluminiu.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar s-a reținut că între părți s-au desfășurat de-a lungul timpului relații comerciale, societățile acționând ca un grup de firme ce împărtășeau un interes comun.
Aceste împrejurări sunt dovedite de istoricul acționariatului celor două societăți, ce atestă că cele două firme au avut acționari comuni, din împrejurarea că numita, Președinte al reclamantei în perioada 2003-2005, deținut și funcția de administrator al societății pârâte începând cu data de 21.10.2003
Reclamanta și-a protejat în marca, certificatul de înregistrare fiind eliberat la data de 29.09.2005.
La rândul său, pârâta membră a grupului de societăți comerciale, având același acționar majoritar, precum și administrator pe numita, a înregistrat în România aceeași marcă destinată a proteja produse și servicii din clasele 6 si 37.
Reținând această calitate a părților, tribunalul a constatat că aprecierea conduitei părții acuzată de a fi acționat cu rea credință se impune a fi analizată cu exigență sporită, în contextul obligației legale a comercianților de a-și desfășura activitatea cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, în limitele unei concurențe loiale.
Pârâta a susținut în apărare că pentru determinarea relei credințe nu are relevanță, pe de o parte, că marca era înregistrată în, o dată ce ea era disponibilă în România, având în vedere principiul teritorialității dreptului la marcă, iar pe de altă parte, că marca a fost înregistrată cu consimțământul titularului mărcii anterioare protejate în România, societatea franceza Z
Tribunalul a înlăturat aceste apărări ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente.
Reclamanta a probat elementele esențiale ale relei credințe și anume, elementul obiectiv constând în cunoașterea faptului că în legătură cu marca existau, în țara în care marca era înregistrată, drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane și elementul subiectiv, constând în scopul ilicit al înregistrării și intenția de a-l prejudicia pe cel ce justifică asemenea drepturi sau interese legitime, și aceasta cu atât mai mult cu cât, reclamanta a fost titularul originar al mărcii, reținându-se în acest context intenția de fraudare a intereselor acesteia.
Dovada acestor împrejurări obiective a fost făcută, a opinat tribunalul, în condițiile existenței unor relații contractuale anterioare între părți, astfel cum rezultă din contractele comerciale încheiate, din facturile depuse la dosar.
Din înscrisurile depuse la dosar, cataloage promoționale, facturi fiscale, materiale publicitare, reiese că marca a fost folosită în, anterior înregistrării de către pârâtă în România.
Societatea comercială pârâtă, având în calitate de administrator pe numita, președinte al societății reclamante in perioada 2003-2005 înregistrat aceeași denumire, ca marcă, în România, în anul 2007, pentru aceeași clasă de produse sau pentru produse și servicii similare, fiind evident în acest context că înregistrarea s-a făcut în cunoștință de cauză, aspect de altfel necontestat de pârâtă.
Prin urmare, înregistrarea de către pârâtă a aceleiași denumiri ca marcă în România, după folosirea sa în și în contextul relațiilor comerciale preexistente între părți nu poate constitui o simplă coincidență, ci reprezintă un demers deliberat și în cunoștință de cauză, conduita pârâtei înscriindu-se în afara regulilor bunei credințe sau a uzanțelor cinstite între comercianți, având ca scop blocarea reclamantei și intervenientei în cucerirea unor noi piețe de desfacere.
Reaua credință a pârâtei constă așadar, în cunoștința pe care a avut-o la data efectuării depozitului în România că semnul depus era folosit în, iar înregistrarea acestuia în România a urmărit înlăturarea de pe piață a unui concurent, în condițiile eludării regulilor concurenței loiale.
In acest context, tribunalul a apreciat că nu are relevanță faptul că pârâta a obținut la înregistrarea mărcii consimțământul unui alt titular francez asupra mărcii, având in vedere că reaua credință pretinsă de reclamanta se analizează în raporturile juridice cu aceasta și în contextual relațiilor dintre părți, pârâta fiind acuzată de fraudarea intereselor legitime ale reclamantei și nu ale altei persoane interesate.
Marca este definita ca un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la diferențierea de către public a produselor și serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile similare ale altor comercianți, marca indicând așadar originea comerciala a produsului.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a subliniat la rândul său, prin hotărârile pronunțate, că funcția esențială a mărcii este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului date privind identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându-i să distingă fără confuzie acest produs sau serviciu de cele ce au o altă proveniență.
O altă funcție a mărcii o reprezintă și funcția de concurență, ce garantează că toate produsele și serviciile ce o poartă provin de sub controlul unei singure întreprinderi.
Cele două funcții esențiale ale mărcii determină scopul legal al folosirii mărcii, constând în utilizarea sa exclusivă pentru indicarea originii comerciale a produselor și serviciilor și nu pentru alte scopuri, cum ar fi îndepărtarea de pe piață a unui concurent existent sau potențial care folosește acea marcă pe o altă piață națională.
Practicile cinstite în materie comercială exclud preluarea unui semn distinctiv folosit de un concurent, în cunoștință de cauză, pentru îndepărtarea accesului acestuia pe o piață în care nu și-a protejat marca, din perspectiva atitudinii subiective a pârâtei neavând relevanță caracterul teritorial al protecției date de înregistrarea mărcii.
Conduita pârâtei evidențiază faptul că înregistrarea mărcii în România a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege și anume acela de a distinge anumite produse și servicii de cele ale altor comercianți, la acela de a indisponibiliza pe piața românească pătrunderea unei mărci folosită cu succes în altă jurisdicție.
In acest context, tribunalul a apreciat că pârâta a avut un comportament neloial, ce se circumscrie noțiunii de rea credință, așa cum este circumstanțiată în dreptul mărcilor, atrăgând sancțiunea anularii înregistrării, conform dispozițiilor art. 48 lit. c din legea 84/1998.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta RO &, solicitând, în temeiul art. 296 ipoteza II proc.civ. admiterea acestuia, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 842/08.05.2008, în sensul respingerii cererii reclamantei privind anularea înregistrării mărcii ce a făcut obiectul certificatului de înregistrare a mărcii nr. 76253 eliberat de și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea, în primă instanță și apel, a cauzei.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a susținut că eși cererea introductivă de instanță face vorbire de "înregistrarea mărcii solicitată cu rea-credință" și s-a întemeiat pe dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanța de primă judecată a fondului, sub pretextul că își motivează soluția pe argumentul relei-credințe și astfel s-ar circumscrie temeiului de drept invocat, în realitate sentința este motivată exclusiv pe dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 ("înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6") raportate fie la situația prevăzută la lit. a), fie la situația prevăzută la lit. b), respectiv că marca " "
- ar fi identică cu o marcă anterioară, iar produsele sau serviciile pentru care înregistrarea mărcii a fost cerută sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată, ori că
- ar fi identică cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioară este protejată, dacă există un risc de confuzie pentru public.
În acest sens, apelanta invocă argumentele cuprinse de intimata reclamantă în conținutul cererii introductive, privind precizarea că certificatul de înregistrare din a fost eliberat în favoarea societății reclamante la data de 29.09.2005, ca urmare a solicitării depuse la 06. 04.2005, aceasta fiind considerată ipoteza care, potrivit principiului disponibilității, a determinat acțiunea în anulare a înregistrării mărcii, aspect care ar rezulta și din dezvoltarea conținută la punctul 4 al cererii introductive:,Peste tot. aceasta era însoțită de marca grecească, marcă identică cu cea înregistrată. de către pârâtă".
În sprijinul acestor susțineri, apelanta a apreciat prin motivele de apel că soluția adoptată de prima instanță, motivată forțat pe teza înregistrării cu rea-credință (art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 84/1998) rezultă și din considerentele sentinței privitoare la folosirea aceleiași mărci în, anterior înregistrării ei în România și faptul că aceste operațiuni nu pot constitui o simplă coincidență.
În opinia apelantei, este greșită și motivarea potrivit cu care reaua credință a pârâtei constă în cunoștința pe care a avut-o la data efectuării depozitului în România, că semnul depus era folosit în, iar înregistrarea acestuia în România a urmărit înlăturarea de pe piață a unui concurent, in condițiile eludării regulilor concurenței loiale.
Potrivit considerentelor cuprinse în sentință, reaua-credință a apelantei rezultă că s-a manifestat în forma fraudei, ceeace ar fi trebuit să constea în utilizarea unor mijloace viclene de către aceasta și OSIM, cu ocazia solicitării și examinării cererii de înregistrare a mărcii, de natură a leza drepturile ori interesele legitime ale reclamantei.
Ori, frauda, ca modalitate de manifestare a relei credințe, nu doar că nu a fost probată, dar nici măcar nu a fost reținută de prima instanță.
Pe de altă parte, comportamentul neloial, a susținut apelanta, nu se circumscrie niciodată "noțiunii de rea-credință" în forma fraudei.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului, susținând prin conținutul acesteia că motivele de apel nu fac decât să înșiruie extrase din hotărârea primei instanțe, criticile fiind imprecise, nefiind adusă nici o dovadă prin care să înlăture probele care atestă comportamentul apelantei caracterizat ca fiind unul de nerespectare a uzanțelor cinstite între comercianți.
În apel nu s-au administrat alte probe.
La termenul de azi, apelanta a susținut prin concluziile orale, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și cea a lipsei calității procesuale active a reclamantei.
În ce privește cea dintâi excepție, apelanta a susținut că intimata reclamantă nu a formulat opoziție la înregistrarea mărcii a cărei anulare a solicitat-o ulterior, fără a avea însă acest drept de opțiune.
În ce privește cea de a doua excepție, a susținut că reclamanta nu face parte din cercul persoanelor interesate în a cere anularea mărcii.
Analizând cu precădere, potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de către apelantă în completarea motivelor de apel și în considerarea împrejurării că o asemenea completare, deși nu a fost formulată în scris și nici comunicată părții adverse, care a înțeles însă să pună concluzii, a fost adusă motivelor de apel la prima zi de înfățișare, fiind circumscrisă astfel ipotezei legale prevăzute de dispozițiile art. 287 alin.2 teza finală, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.
Cea dintâi excepție, susținută de apelantă cu referire la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 84/1998 care i-ar fi permis intimatei reclamante să-și exercite dreptul de opoziție la înregistrarea mărcii a cărei anulare a solicitat-o ulterior, este nefondată câtă vreme legea însăși nu leagă o asemenea consecință din faptul neexercitării dreptului la opoziție.
Dimpotrivă, dispozițiile art. 48 ale aceleiași legi prevăd ca o cale procesuală distinctă dreptul oricărei persoane interesate de a cere anularea înregistrării mărcii, fără nici un fel de condiționare, ce ar fi reprezentat o excepție de la această regulă.
Cea de a doua excepție este deasemenea neîntemeiată, reclamanta intimată putând fi considerată, în sensul dispozițiilor anterior enunțate, ca intrând în cercul persoanelor,interesate", câtă vreme este titulara unei mărci a cărei protecție viitoare pe teritoriul României reprezintă o componentă a activității sale comerciale declarate.
Analizând criticile aduse sentinței prin motivele de apel formulate în scris, actele și lucrările dosarului, Curtea constată apelul ca fiind nefondat, motivele de apel constând, astfel cum a susținut și intimata, într-o reluare a considerentelor sentinței, dintr-o perspectivă critică nedezvoltată însă pe baza unor argumente juridice.
În mod evident, apelanta încearcă să creeze confuzie sub aspectul temeiului de drept pe baza căruia a fost admisă cererea de chemare în judecată, deși înțelesul argumentelor ce au stat la baza acestei admiteri este clar, coerent și în afara oricărei critici.
Prima instanță nu a avut în vedere decât dispozițiile art. 48 alin.1 lit. c din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora anularea înregistrării unei mărci se poate dispune pentru motivul înregistrării acesteia cu rea-credință.
Reaua-credință, circumscrisă atitudinii obiective și subiective a pârâtei apelante, a fost analizată din perspectiva raporturilor juridice existente între părți, anterior formulării cererii de înregistrare a mărcii, precum și a atitudinii vădit deliberate, ce au stat la baza comportamentului factorului de decizie, identificat în persoana administratorului acesteia și care a contribuit la obținerea înregistrării mărcii, nu în scopul pentru care a fost înregistrată ci pentru o cauză considerată ca fiind străină acestui scop, neloială și, prin aceasta, nelicită.
Existența unei mărci identice înregistrate anterior într-o altă țară -, reprezintă, din perspectiva raporturilor juridice stabilite între părți, elementul obiectiv în raport de care s-a pornit în analiza cauzei și nicidecum o îndepărtare de la obiectul cererii de chemare în judecată, precis atât sub aspectul situației de fapt cât și a încadrării în drept.
cuprinse în dispozițiile art. 48 alin.1, lit. a,b, c și e din Legea nr. 84/1998 și care constituie, fiecare în parte, temei în anularea unei mărci, nu pot fi privite, astfel cum încearcă să susțină apelanta, într-o manieră rigidă, în care să fie excluse apropieri sau chiar suprapuneri ale acestora.
În cauză însă nu există nici o asemenea posibilitate de apropiere, câtă vreme marca pe care intimata reclamantă încearcă să o protejeze nu este în același timp și o marcă a acesteia înregistrată pe teritoriul României.
Aceasta nu împiedică însă instanța chemată să se pronunțe asupra relei credințe la înregistrarea unei mărci identice, pe teritoriul României, să rețină această identitate atât sub aspectul semnului folosit cât și al produselor și serviciilor pe care este destinată a fi aplicată, ca pe un element obiectiv în raport de care să analizeze cauza.
Analiza făcută de apelantă cu privire la forma de manifestare a relei sale credințe la înregistrarea mărcii este una extrem de sumară și confuză, în același timp.
Prima instanță a subliniat în mod corect faptul că reaua-credință, ca și concept nedefinit în legislația română, se analizează prin antiteză cu buna-credință ce era necesar a se manifesta, în raporturile dintre părți, potrivit naturii acestora, comerciale și, prin aceasta supuse fiind practicilor corecte și loiale în plan comercial.
Fundamentul moral al bunei credințe îl reprezintă onestitatea ale cărei valori morale suntloialitatea, prudența, ordinea și temperanța.
Traducerea în plan juridic a acestor valori ale onestității, în analiza bunei credințe, ca termen antinomic, se exprimă prin:intenția dreaptă, ca rezultantă a loialității sau probității, implicând totdeauna absența dolului, fraudei și violenței, precum și fidelitatea în angajamente, cum și absența îndoielii, a ignoranței corecte și justificate (eroarea scuzabilă); diligența, corespondentă a valorii morale a prudenței și care determină săvârșirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului lor circumscris în limitele legii;liceitatea, respectiv săvârșirea unor acte cu conținut licit; abținerea de la vătămarea sau de la păgubirea altuia cu ocazia instrumentării actului juridic și care derivă din valoarea morală a temperanței, ca echivalent al preceptului R:alterum non laedere.
Rezultă prin urmare că a reduce reaua credință la dol, fraudă și abuz de drept, astfel cum susține apelanta, preluând în mod greșit și trunchiat o analiză extrem de complexă pe care efectuat-o un reputat autor de drept ( ) este un mod evident greșit de a privi lucrurile dintr-o perspectivă teoretică.
Prin urmare, este greșită reducerea analizei cauzei prin raportare exclusivă la fraudă, ca modalitate de manifestare a relei credințe, astfel cum în mod neîntemeiat și prin ignorarea considerentelor sentinței, încearcă a argumenta apelanta, cum este greșită și confuzia pe care o face aceasta între fraudă și dol și, deopotrivă, excluderea din conceptul de rea-credință a comportamentului neloial care nu are numai o componentă morală ci, din perspectiva legii speciale raporturilor juridice comerciale, respectiv a Legii nr. 11/1991, și o componentă juridică.
În acest context, dispozițiile Legii nr. 11/1991 prevăd în mod expres în art. 5 lit. a fapta de concurență neloială, constând îna) folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;, iar analiza pe care o implică prezenta cauză, în aplicarea unor dispoziții speciale în materie de mărci se circumscrie într-un plan mai larg, dat de existența raporturilor comerciale dintre părți, unor fapte de concurență neloială, precis definite.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, neexistând nici o cauză care să conducă la schimbarea acesteia, motivele de apel fiind nefondate, așa încât apelul va fi respins ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiate, excepțiile privind inadmisibilitatea cererii și lipsa calității procesuale active.
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă - RO & SRL, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr.842 din 08.05.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă - -, cu sediul ales la Cabinet avocat " " în B,-,.4,.50, sector 6, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.
4 ex/ 25.03.2009
Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă - judecător
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu
