Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 346/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 346/
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Monica Costea Irina Bondoc
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant G, domiciliat în C, strada - din 2. nr. 49, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 13.06.2008 și a deciziei civile nr. 366/20.06.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte "", cu sediul în-, județul C și GENERALE SUCURSALA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea octombrie dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 5.11.2008, 12.11.2008 și 14.11.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 17308/1998 pe rolul Judecătoriei Constanța reclamantul Gai nvestit instanța, în contradictoriu cu pârâții Banca Română pentru Dezvoltare și C, pentru a se dispune obligarea acestora să lase în deplină proprietate și posesie imobilul-teren intravilan, în suprafață de 300. situat în C,-, obligarea pârâților să ridice amplasamentele edificate pe acest teren constând în magazine și latrină și să aducă fondul la starea inițială, precum și obligarea pârâților la plata sumelor cu titlu de daune reprezentând folosul nerealizat, contravaloarea lucrărilor de aducere a fondului la starea inițială, precum și daune compensatorii reprezentând deprecierea monedei pe perioada faptului delictuală și dobânzi legale aferente.
Reclamantul a susținut că terenul în litigiu a fost moștenit de la tatăl său care l-a dobândit în temeiul prevederilor Legii nr. 44/1994 prin Hotărârea Consiliului Local nr. 114/5.03.1996. Terenul se află în imediata apropiere a sediului pârâtei Banca, în construcție, și deservește lucrărilor de edificare a acestuia fără voia proprietarului. Pe acest teren au fost amplasate materiale de construcții, ateliere de mare gabarit, o magazie și o latrină și au fost deversate în sol și produse petroliere care au condus la poluarea acestuia.
Pârâta Banca a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive susținând că nu deține nici în posesie și nici în proprietate terenul arătat iar obligația de aducere a fondului la starea inițială revine pârâtei în calitate de antreprenor general al construcției de extindere aparținând Băncii. A fost atașată autorizația de construire nr. 260/26.04.1994 și certificatul de urbanism nr. 322/21.04.1994.
Prin sentința civilă nr. 10814/21/06.1999 Judecătoria Constanțaa dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța în considerarea criteriului valoric al obiectului cererii de chemare în judecată.
La Tribunalul Constanța cauza a fost înregistrată, într-un prim ciclu procesual, sub nr. 5756/1999, iar reclamantul a formulat precizări scrise cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată arătând, printre altele, că renunță la capătul de cerere referitor la ridicarea amplasamentelor întrucât, pe parcursului derulării procesului, acestea au fost înlăturate de pe teren. Celelalte cereri au fost menținute de către reclamant.
Prin sentința civilă nr. 991/29.11.1999 Tribunalul Constanțaa respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Banca, iar pe fond a respins ca nefondată acțiunea formulate în contradictoriu cu pârâta. În considerentele hotărârii s-a reținut, în esență, că terenul este liber în prezent, aspect rezultat din concluziile raportului de expertiză, astfel că acțiunea în revendicare este neîntemeiată. În ceea ce privește prejudiciul invocat, reclamantul nu a făcut dovada acestuia, respectiv a încercărilor de a edifica o locuință prin obținerea autorizației de construire sau a certificatului de urbanism. Temerile reclamantului cu privire la pericolul pierderii terenului prin nerealizarea construcției impuse de art. 22 din Legea nr. 44/1994 sunt deasemeni nefondate. Cu privire la calitatea procesuală a pârâtei Banca s-a reținut că raportat la art. 21 lit. "b" din Legea nr. 10/1995 privind calitatea construcțiilor investitorilor le revine obligația să obțină toate avizele și aprobările în vederea edificării investiției, ori această pârâtă are calitatea de investitor.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul, cauza fiind înregistrată sub nr. 1605/2000 pe rolul Curții de Apel care prin decizia nr. 265/C/22.10.2001 l-a respins ca nefondat. Curtea a reținut că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit prin nerealizarea obligației de construire. Cât privește daunele solicitate, evaluare efectuată la nivelul chiriilor practicate pentru folosirea terenurilor din domeniul privat al orașului, nu are fundament legal, întrucât terenul proprietatea reclamantului este scos din circuitul civil și nu este producător de fructe.
Reclamantul s-a adresat cu recurs Curții Supreme de Justiție care prin decizia nr. 4355/3.12.2002 a dispus casarea deciziei Curții de APEL CONSTANȚA precum și a sentinței Tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a reținut că ambele instanțe s-au pronunțat asupra cauzei fără a pune în discuție admisibilitatea cererii de acordare a despăgubirilor raportat la regimul juridic special al terenului pentru a-și formula apărările, precum și a faptului abrogării art. 22 din Legea nr. 44/1994 prin Legea nr. 135/2000 aspect invocat de către reclamant și nediscutat.
Cauza a fost înregistrată, în fond, în al doilea ciclu procesual, sub nr. R 1888/2003 pe rolul Tribunalului Constanța și prin sentința civilă nr. 1324/12.11.2003 s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Banca și pe cale de consecință acțiunea formulată în contradictoriu cu această parte a fost respinsă ca atare. Pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului la plata sumei de 23.783 USD reprezentând despăgubiri aferente perioadei martie 1996-31.01.1999 și 23.934 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea privind actualizarea sumei datorate cu titlu de despăgubiri, în raport de indicele de inflație.
În considerentele hotărârii s-a arătat, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Banca, că aceasta nu a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. Terenul a fost ocupat de către antreprenorul care a efectuat lucrările în temeiul contractului de antrepriză nr. 63/13.01.1994. Pe fond s-a reținut că în octombrie 1994 autorizația de construire a expirat iar pârâta avea obligația să elibereze terenul, însă recepția lucrării s-a efectuat de abia la 18.12.1997. Din minuta încheiată de către expertul numit în cauză a rezultat că ultimul amplasament de pe teren, respectiv o, a fost ridicat la 30.01.1999. A mai apreciat instanța de fond că nu se poate imputa reclamantului vreo culpă pentru lipsa demersurilor sale în vederea edificării construcției la care era obligat, potrivit dispozițiilor ce guvernează titlul în temeiul căruia a dobândit bunul. Instanța a reținut calculul efectuat de către expert în funcție de taxele percepute de către autorități pentru ocuparea temporară a domeniului public pentru depozitarea de materiale, respectiv organizarea de șantier. În final instanța a apreciat că este întemeiată acțiunea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor ce reprezintă suma pe care reclamantul ar fi putut să o obțină dacă ar fi încheiat o convenție cu aceasta pentru organizarea de șantier. Cum suma a fost stabilită în valută instanța a apreciat că nu se impune reactualizarea acesteia în funcție de inflație.
Prin încheierea din 14.01.2004 sentința a fost îndreptată în sensul că pârâta a fost obligată la plata echivalentului în lei la data achitării a sumei de 23.783 USD și la plata sumei de 45.319.000 lei (vechi) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 436/C/28.04.2004 Curtea de APEL CONSTANȚAa respins ca nefondate ambele apeluri.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 967/8.02.2005, le-a admis și a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de APEL CONSTANȚA, reținând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, respectiv asupra daunelor in, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor pecuniare, precum și a răspunderii civile delictuale a pârâtei Banca, în condițiile în care apărările,cum că aceasta este singurul ocupant al terenului sunt verosimile". Deasemeni instanța de apel trebuia să arate, în hotărârea sa, motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat obiecțiunile și cererea de refacere a raportului de expertiză.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr. R 750/C/2005 iar prin încheierea nr. 245/C/1.11.2006, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. II alin. 2 din Legea nr. 219/2005, declinarea cauzei Tribunalului Constanța.
La Tribunalul Constanța cauza a fost înregistrată, în apel, sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 366/20.06.2008 Tribunalul Constanțaa respins apelul declarat de C și admițând apelul declarat de reclamantul Gas chimbat în parte sentința judecătoriei în sensul obligării pârâtei C și la plata dobânzii legale pentru suma stabilită cu titlu de despăgubiri, de 23.789 USD, pentru perioada 12.11.2003-28.09.2004.
A reținut, în esență, instanța de apel că din cuprinsul mențiunilor autorizației de construire, astfel cum a fost expus în precedent, rezultă că pârâta este cea care a procedat la organizarea de șantier, în maniera descrisă, și la ocuparea terenului reclamantului cu amplasamentele arătate.
Din memoriul justificativ (fila 24 dosar Judecătorie) al lucrărilor de organizare de șantier rezultă că la data întocmirii acestuia exista un garaj ce trebuia demontat în vederea constituirii căii de rulare la punct fix, element de bază al organizării de șantier.
Prin urmare susținerea potrivit cu care anterior organizării de șantier a existat un garaj al pârâtei Banca se confirmă însă, pârâta Banca plătește antreprenorul, la data de 9.09.1994, în vederea dezafectării acestui garaj. În acest sens stă devizul analitic-ordin 449 (fila 8 dosar R 750/C/2005).
Așa fiind la data punerii în posesie a reclamantului pârâta Banca luase deja măsurile care îi reveneau în vederea dezafectării acestui garaj.
Fapta ilicită a pârâtei a constat în ocuparea, fără drept, a terenului aparținând reclamantului și după momentul expirării autorizației de organizare de șantier (7.03.1996), lucrarea fiind predată investitorului la momentul 18.12.1997 conform procesului-verbal de recepție, însă stabilimentele folosite cu ocazia efectuării lucrărilor de antrepriză fiind ridicate în totalitate la momentul 30.01.1999, astfel cum se arată atât de către reclamant și se recunoaște și de către pârâta Banca.
Prin urmare, în aceste împrejurări dreptul de proprietate al reclamantului a fost încălcat, astfel că se impune repararea prejudiciului încercat de acesta prin lipsa de folosință a bunului. Nu este de neglijat în susținerea acestui punct de vedere că atât practica cât și literatura juridică în materie au statuat în mod constant că este admisibilă obligarea autorului prejudiciului la plata de despăgubiri chiar și în situații în care pierderea efectivă este rezultatul încălcării unui interes legitim.
Suma de bani și calitatea de creditor a reclamantului s-a stabilit la momentul pronunțării hotărârii de fond-12.11.2003 și cum până la acest moment atât calitatea reclamantului de creditor cât și cuantumul prejudiciului nu au fost certe, începând de la această dată se datorează de către pârâta dobânda legală stabilită potrivit prevederilor nr.OG 9/2000 și până la momentul achitării debitului, respectiv 28.09.2004, dată menționată pe recipisa de consemnare a debitului (fila 24 dosar 8373/2004).
Dat fiind acest raționament instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit în faza rejudecării apelurilor cu privire la modul de calcul al dobânzii legale pentru suma datorată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G, criticând hotărârea sub aspectul acordării dobânzilor legale pe toată durata faptului delictual și nu doar pentru perioada 12.11.2003-28.09.2004 precum și al cheltuielilor de judecată criticând neincluderea onorariului de expertiză și nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de majorare a onorariului.
Totodată recurentul a susținut și obligația Băncii la plata acestor dobânzi precum și exonerarea sa de cheltuielile de judecată stabilite să fie achitate în favoarea Băncii.
Prin cererea depusă la fila 15, recurentul a precizat că înțelege să reducă câtimea obiectului cererii la 200 milioane ROL.
Recursul este întemeiat numai din prisma perioadei pentru care se calculează dobânzile legale aferente sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul Gas olicitat obligarea pârâtei Banca Română pentru Dezvoltare C să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 300. situat în C,-, ridicarea tuturor amplasamentelor edificate pe teren, aducerea fondului la starea sa naturală, plata daunelor reprezentând folosul nerealizat, contravaloarea lucrărilor, daune compensatorii și cheltuieli de judecată.
La termenul din 26.10 1998 reclamantul și-a întregit cadrul procesual prin chemarea în judecată a pârâtei CAC și ulterior a renunțat la capetele de cerere privind revendicarea și ridicarea construcțiilor solicitând doar obligarea pârâtelor la daune constând în folosul nerealizat precum și daune compensatorii.
În cauză, se reține că prin Hotărârea nr. 114/05.03.1996 emisă de Consiliul Local C s-a dispus, în temeiul Legii nr. 44/1994, atribuirea în proprietate numitului a suprafeței de 300. Reclamantul, în calitate de moștenitor al lui, a fost pus în posesie la data de 15.03.1996, în acest sens încheindu-se un proces-verbal.
La data de 13.01.1994 se încheie între pârâta Banca, în calitatea de beneficiar, și pârâta H, în calitate de antreprenor general, contractul de antrepriză nr. 63 potrivit căruia pârâta s-a obligat să execute lucrările conform documentației de execuție pusă la dispoziție de investitor/beneficiar (art. 6 din contract). Potrivit clauzelor contractuale, făceau parte din contract și proiectul tehnic, respectiv documentația de organizație de șantier întocmită de către antreprenorul (pct. 2.1).
În acest scop pârâta antreprenor a solicitat emiterea certificatului de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire pentru desfășurarea de șantier, certificat eliberat la data de 21.04.1994 sub nr. 322.
La data de 26.04.1994 se eliberează și autorizația de construire nr. 260 din 26.04.1994 pentru executarea lucrărilor de organizare de șantier pentru obiectivul extindere sediu Bancă. În cuprinsul acestui act se menționează că se autorizează pentru ocuparea terenurilor din strada - - și strada -, pentru organizarea socială a șantierului, respectiv birouri, magazine de scule, atelier mecanic și laborator în containere metalice. Se autorizează ocuparea temporară a terenului din partea de nord vest a extinderii pentru platforma tehnologică, precum și racordarea provizorie la utilități (apă, canalizare, energie termică și electrică) dar termenul de valabilitate al autorizației este de șase luni, durata lucrărilor neputând depăși 24 de luni.
La data de 18.12.1997 s-a încheiat procesul-verbal de recepție al sediului Băncii astfel că de la această dată menținerea organizării de șantier nu se mai justifică. - mult, termenul prevăzut în autorizație pentru ocuparea terenului de organizarea de șantier expirase din anul 1995.
Instanța de fond a reținut că, fiind lipsit de folosința terenului, reclamantul a suferit un prejudiciu pe care, l-a cuantificat la suma de 23.783 USD și care, a intrat în puterea lucrului judecat nefiind contestat în recurs de pârâtă.
Referitor la daunele moratorii Curtea reține că, pe lângă condiția existenței prejudiciului, pentru a se putea acorda daune interese creditorului trebuie îndeplinită și o altă condiție, respectiv debitorul să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligației sale.
Punerea în întârziere constă într-o manifestare de voință din partea creditorului, prin care pretinde executarea obligației de către debitor și se poate face prin notificare sau prin cererea de chemare în judecată.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada că a notificat somându-l să-și execute obligația astfel că data punerii în întârziere va fi apreciată ca fiind data introducerii acțiunii - 28.09.2004.
Cum, instanța de apel a reținut ca moment al curgerii dobânzii data pronunțării sentinței și nu data introducerii acțiunii, sub acest aspect critica recurentului este întemeiată.
În ceea ce privește critica referitoare la obligația Băncii la achitarea despăgubirilor în solidar cu pârâta se reține că, instanța de fond a apreciat că Banca nu se legitimează procesual pasiv în cauză motiv pentru care a respins acțiunea față de pârâtă. Recurentul a susținut în recurs obligația solidară a Băncii dar nu a criticat admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei, aspect care nu a fost pus în discuție nici în fața instanței de apel.
De altfel, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu poate fi reținută în sarcina pârâtei Banca în condițiile în care aceasta a încheiat contractul de antrepriză nr. 63/1994 în care a fost stabilită obligația de a construi noul sediu precum și termenul de execuție pentru construcție cât și pentru ocuparea terenului pentru organizarea de șantier.
Așa cum în mod judicios au apreciat ambele instanțe, culpa exclusivă în ocuparea fără titlu a terenului proprietatea reclamantului îi aparține C A în calitatea sa de antreprenor și nu Băncii care, în calitate de beneficiar, nu a dispus fără drept de terenul reclamantului.
Nici critica referitoare la cheltuielile de judecată nu este întemeiată. Atât timp cât reclamantul a chemat în judecată Banca Română pentru Dezvoltare iar față de această parte acțiunea a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă culpa procesuală, în raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, îi incumbă reclamantului.
În condițiile în care cererea expertului G, de majorare a onorariului, nu a fost încuviințată de către instanță cheltuielile de judecată nu pot include și onorariul solicitat. Recurentul nu a făcut dovada achitării onorariului expertului parte G și nici nu a solicitat instanței de apel să oblige pârâta și la plata sumei achitată cu acest titlu.
Pe cale de consecință, în raport de aceste considerente și de dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte decizia recurată în sensul că dobânzile aferente prejudiciului stabilit vor curge de la data introducerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant G, domiciliat în C, strada - din 2. nr. 49, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 13.06.2008 și a deciziei civile nr. 366/20.06.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte "", cu sediul în-, județul C și GENERALE SUCURSALA, cu sediul în-, județul
Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă "" C la plata dobânzii legale pentru suma stabilită cu titlu de despăgubiri, respectiv 23.789 USD pentru perioada 24.07.1998 (data introducerii acțiunii) - 28.09.2004, fără a depăși limita de 20.000 lei.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici | JUDECĂTOR 2: Monica Costea Irina Bondoc | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.apel. /
Red.dec.jud.
4 ex./ 14.12.2008.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Monica Costea Irina Bondoc
