Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 349/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 349
Ședința publică de la 16 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 587 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 3344/civ/2006) și a sentinței civile nr. 3620 din 8 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 323/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, personal și asistat de avocat și intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea de către recurentul reclamant a sentinței civile nr. 292/17.01.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, după care;
Avocat, pentru recurentul reclamant, a depus la dosar copie după sentința civilă nr. 292/17.01.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, cu paginația integrală, decizia civilă nr. 78/25.01.2005, pronunțlată de Tribunalul Dolj, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata pârâtă și un set de înscrisuri, comunicând un exemplar după acestea reprezentantului intimatei pârâte SC SA.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea decizei civile recurate și trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a apelului. A precizat că obiectul acțiunii promovate îl constituie o obligație de a da și nu de a face, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel. De asemenea, instanța de apel a motivat respingerea apelului pe excepția prescripției extinctive a titlului executoriu, însă așa cum rezultă și din actele depuse la dosar, prescripția extinctivă a fost întreruptă prin încheierea de către debitor a unui act voluntar de executare. Astfel, debitorul SC SA i-a comunicat recurentului reclamant spre semnare, contractul de vânzare - cumpărare, la data de 08.12.2005, iar în baza acestui contract reclamantul a făcut și o ofertă reală de plată.
Avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică. A precizat că acțiunea formulată de reclamant are ca obiect obligația de a face și nu obligația de a da, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, obligație care se prescrie în termen de 3 ani; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
La data de 4 ianuarie 2006, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC SA C, solicitând ca instanța să constate reaua credință a pârâtei care nu respectă prevederile deciziei nr. 4540/1996 a Tribunalului Dolj, decizie prin care a fost obligată să-i vândă un apartament cu 2 camere, bucătărie, debara și hol, în baza 61/1990 și Legii 85/1992.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 50.000 lei/zi de întârziere până la încheierea contractului de vânzare cumpărare asupra locuinței, obligarea la daune morale de 18.100 lei prin transformarea daunelor cominatorii stabilite de instanță prin decizia tribunalului, reactualizarea expertizei întocmită în dosarul nr. 4520/1994, având în vedere modificarea salariului minim pe economie, atribuirea suprafeței de 90,52 mp teren sub casă și 399,94 mp teren curte și cale de acces a celor două intrări ale casei, să se stabilească faptul că prețul stabilit de pârâtă în proiectul de contract prezentat reclamantului nu respectă decizia tribunalului nr. 4540/1996, să fie obligată pârâta la plata sumei de 150 milioane lei, reprezentând distrugerile făcute la acoperișul casei și la pereți cu obligarea la împrejmuirea casei și la demolarea chioșcurilor construite în poarta casei care blochează intrarea în imobil.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia Tribunalului Dolj, pârâta a fost obligată să-i vândă un imobil casă cu 2 camere, bucătărie, debara și hol, în baza 61/1990 și Legii 85/1992 dar aceasta nu a respectat obligațiile stabilite de instanță, în sensul că i s-a prezentat un proiect de contract în care era stipulat un preț mult mai mare decât cel stabilit prin expertiza tehnică efectuată în dosar, acest lucru fiind motivul pentru care s-a adresat instanței de fond.
La 19 ianuarie 2006, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în cauză, deoarece pretențiile reclamantului au făcut obiectul dosarului soluționat anterior.
Pe fond, pârâta a susținut că acțiunea este neîntemeiată, ea oferind un proiect de contract cu nr. 3595/1999, pe are reclamantul a refuzat să-l semneze, în dispozitivul titlului executoriu nefiind stabilit vreun preț al apartamentului, așa încât nu se justifică cererea privind obligarea pârâtei la daune cominatorii, fiind culpa reclamantului pentru neîncheierea contractului, aceste pretenții fiind și prescrise.
La 13 martie 2006, reclamanta a depus o precizare la acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei, ca prin reprezentantul său legal director, să semneze contractul de vânzare-cumpărare în forma prezentată la 24 mai 1999, prețul stabilit fiind de 791 RON, sub sancțiunea de daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În subsidiar, reclamantul a solicitat ca în situația în care instanța nu va fi de acord cu prețul stabilit de el, să dispună efectuarea unei expertize contabile care să stabilească acest preț în funcție de salariul minim brut pe țară la data cumpărării.
Prin sentința civilă nr. 3620 din 8 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 323/C/2006, s-a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că acțiunea, astfel cum a fost precizată este inadmisibilă, în condițiile în care se urmărește realizarea unei obligații de a face, care, potrivit art. 1075.civ. se schimbă în despăgubiri în cazul neexecutării din partea debitorului.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel, la data de 19 iunie 2006, apelantul reclamant.
Apelantul a invocat reaua credință a intimatei pârâte, care a manifestat refuzul încheierii contractului de vânzare cumpărare pe o perioadă de 9 ani, cu motivarea că instanța de judecată nu a stabilit prețul vânzării.
Apelantul aduce și critici de netemeinicie ale sentinței civile atacate, precizând că prima instanță a reținut greșit renunțarea la cererea privind efectuarea unei expertize judiciare având ca obiectiv stabilirea prețului imobilului, solicitând în apel, completarea probatoriului cu expertiza judiciară.
Prin notele de ședință depuse la dosar, în data de 27 aprilie 2007, intimata a invocat autoritatea lucrului judecat, precizând că, deși această excepție a fost invocată în fața instanței de fond, prima instanță apreciind asupra inadmisibilității cererii, nu a realizat verificări asupra excepției invocate.
În susținerea excepției, intimata arată că, prin sentința civilă nr. 2017/2002 a fost respinsă acțiunea formulată de același reclamant, având ca obiect calcularea prețului imobilului în litigiu și constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare.
Prin aceleași note de ședință, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii formulate în temeiul unei hotărâri judecătorești care și-a pierdut puterea executorie, precizând că decizia civilă nr. 4540 fost pusă în executare în cuprinsul dosarul 168/E/2002 al BEJ, iar prin sentința civilă nr. 292 din 17 ianuarie 2007 Judecătoriei Craiova, a fost constatat ca fiind prescris dreptul creditorului de a cere executarea silită.
Prin încheierea de ședință din data de 23 mai 2007 fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, fiind reținută lipsa identității de cauză față de prezentul litigiu.
Prin decizia civilă nr.597 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de apelantul reclamant domiciliat în localitatea, nr. 162, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 3620 din 8 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 323/2006, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în C, B, nr. 173, jud.
S-a respins cererea având ca obiect cheltuielile de judecată, formulată de intimată.
Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 4540 pronunțată la data de 4 decembrie 1996 în dosarul 7436/1996 al Tribunalului Dolj, a fost constituită în sarcina intimatei obligația de vânzare a spațiului locativ situat în C, B nr. 179, până la data de 1 februarie 1997, sub sancțiunea obligării la plata daunelor cominatorii de 50.000 lei pe zi de întârziere, în favoarea apelantului.
Potrivit sentinței civile nr. 292 din 17 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul - al Judecătoriei Craiova, a existat un dosar de executare silită, cu nr. 168/E/2002, urmărindu-se executarea titlului executoriu - decizia civilă nr. 4540/1996, dar prin dispozitivul acestei hotărâri judecătorești au fost anulate actele de executare și dispusă încetarea executării silite începute în temeiul acestui titlu executoriu.
În aceste condiții, observând termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, potrivit art. 6 din Decretul 167/1958, instanța a constatat că susținerile intimatei privind lipsa caracterului executoriu al respectivei decizii civile sunt întemeiate în cauză.
Astfel, obligația constituită prin decizia civilă 4540/1996 a Tribunalului Dolj se transformă într-o obligație imperfectă, iar ca urmare a pierderii caracterului executoriu, nu mai poate fi pusă în executare cu ajutorul instanței de judecată; observând că apelantul își fundamentează cererea de stabilire a prețului vânzării în raport de efectele obligatorii ale acestei decizii civile, instanței nu-i rămâne decât să aprecieze că efectele acestei hotărâri judecătorești nu mai pot fi realizate cu concursul instanțelor judecătorești, iar cererea de chemare în judecată prin care se urmărește realizarea obligației constituite prin această decizie civilă apare a fi inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei civile și pe fond admiterea acțiunii, arătând că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale apreciind obligația ca fiind imperfectă. Aceasta este o obligație civilă perfectă - reclamantul putând și în prezent să o supună executării silite. Din decizia civilă nr.450/1996 a Tribunalului Dolj rezultă o obligație prescriptibilă în conformitate cu art.405 alin.1 Cod pr.civilă în termen de 10 ani.
Al doilea motiv al recursului se referă la interpretarea dispozițiilor legale, referitoare la întreruperea prescripției extinctive, considerând instanța eronat că acțiunea nu este o acțiune reală imobiliară.
Această excepție nu a fost pusă în discuția părților de către instanță, ci invocată prin concluziile scrise.
Mai mult prescripția a fost întreruptă conform art.405 alin.2, prin încheierea de către debitor a unui act voluntar de executare silită și anume, contractul de vânzare-cumpărare 3595/6 mai 1999 comunicat de intimată spre semnare recurentului.
Prin decizia civilă nr.4540/1996 Tribunalul Dolja obligat pârâta să încheie contract de vânzare cumpărare sub sancțiunea obligării la plata daunelor cominatorii, care dând dovada de rea credință, a refuzat timp de peste 9 ani să încheie actul în formă autentică.
A solicitat admiterea recursului.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.5,8,9 Cod pr.civilă.
S-a formulat întâmpinare de către SC SA solicitând respingerea recursului, întrucât în mod corect instanța a stabilit că obligația de a vinde stabilită prin decizia civilă nr.4540/1996 este o obligație civilă imperfectă (naturală), nemaiputând fi executată pe calea executării silite. În această situație, acțiunea reclamantului de a solicita instanței determinarea prețului unui imobil în temeiul unei hotărâri care și-a pierdut puterea executării, nu poate fi admisă. Nefondată este și susținerea că în cauză termenul de prescripție este de 10 ani, având în vedere faptul că acest aspect a fost tranșat anterior definitiv și irevocabil.
Ambele instanțe au apreciat ca nefiind admisibilă acțiunea, nerespingându-se pe considerentele excepției prescripției extinctive, din acest punct de vedere recurentul fiind în eroare.
S-au depus la dosar: taxa timbru, timbru judiciar, decizia civilă nr.2324/2007 a Tribunalului Dolj, ordin de plată, adresa din noiembrie 2005, copie contract vânzare cumpărare nr.3595/6 mai 1999, sentința civilă nr.292/2007 a Judecătoriei Craiova, decizia civilă nr.78/2005 a Tribunalului Dolj.
S-a formulat răspuns la întâmpinare de către recurent, arătând că obiectul cererii sale îl reprezintă de fapt obligația de a da și nu de a face. De asemenea obiectul deciziei civile nr.4540/1996 îl reprezintă tot obligația de a da, care nu-și pierde caracterul sancționator în termen de 3 ani ci de 10 ani.
Totodată, apelul a fost respins ca nefondat și nu ca inadmisibil cum greșit susține pârâta.
Recursul este fondat.
Este indubitabil că obligația stabilită prin decizia civilă nr.4540/4.12.1996 de către Tribunalul Dolj în sarcina intimatei și anume aceea de a încheia cu reclamantul contract de vânzare cumpărare sub sancțiunea plății de daune cominatorii cu privire la imobilul în litigiu este o veritabilă obligație de a vinde.
Aceasta este și obligația ce formează obiectul acțiunii prezente prin precizarea depusă la fila 81 dosar fond - care are în mod cert față de obiectul său, caracterul unei obligații de a vinde.
Momentul încheierii contractului este esențial, întrucât la acest moment - prin realizarea de regulă - a acordului de voință al părților se produce efectul translativ de proprietate și anume transferul dreptului de proprietate independent, de predarea lucrului vândut și plata prețului, de la vânzător la cumpărător.
Or, este indubitabil, că în această situație, se discută despre o obligație ce se execută prin însuși faptul încheierii contractului. Ulterior, față de cele expuse, se pune problema doar a unei obligații de predare efectivă și materială a bunului.
Într-o altă ordine de idei, de asemenea este clar că, în cauză cursul prescripției a fost întrerupt, în acest sens notificările adresate intimatei, prin care reclamantul solicită îndeplinirea obligației de către aceasta, impusă prin decizia amintită, notificările nr.1950/22.02.2000 și 5034/28.06.1999 privind solicitările intimatei către reclamant în vederea prezentării acestuia și a negocierii și semnării contractului, notificarea nr.4455/7.06.1999, hotărârile judecătorești: sentința civilă nr.24396/2000, sentința civilă nr.2017/2002 a Judecătoriei Craiova, decizia civilă nr.440/2003 a Tribunalului Dolj, sentința civilă nr.959 a Judecătoriei Craiova și deciziile civile nr.601/30.01.2004 și 78/2005.
Or, potrivit art.4052cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzut în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod a datoriei.
În acest caz, avem chiar demersurile intimatei prin care recunoaște această obligație și a efectuat demersuri prin transmiterea de notificări reclamantului în vederea întâlnirii pentru perfectarea contractului ( în acest sens notificarea 5034/iunie 1999, 4455/iunie 1999, 1950/2000, înaintarea contractului de vânzare cumpărare spre semnare reclamantului în mai 1999 semnat cu obiecțiuni de către reclamant).
Nemulțumirea reclamantului a vizat în esență, prețul de vânzare cumpărare stabilit de către intimată - de aici decurgând conflictul dintre părți.
Totodată potrivit art.4052(1) cursul prescripției se întrerupe și pe data depunerii cererii de executare însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent. Cererea de executare silită s-a formulat prin întocmirea dosarului de executare nr.168/E/2002 și Art.4052alin.2 prevede că după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție.
Prin sentința civilă nr.292/2007 s-au anulat actele de executare din acel dosar, dispunându-se încetarea executării pe alte considerente decât primul caz reținut de către instanță mai sus, conform art.4052alin.1 - primul caz.
Însă cu toate acestea, a existat încercarea reclamantului de a executa tot timpul hotărârea, iar faptul anulării respectivelor forme de executare nu prezintă relevanță, atâta vreme cât s-a demonstrat prin actele dosarului ce atestă demersurile reclamantului în acest sens că, de fapt cursul prescripției a fost întrerupt.
În cauza prezentă - obligația de a vinde derivă din lege (Legea nr.95/11992 și Decretul Lege nr.61/1990), nu este prescrisă, iar aceasta echivalează cu obligația de transmitere a dreptului de proprietate, în speță asupra imobilului.
Obligația de a vinde rezultă chiar din modul de redactare a dispozitivului sentinței civile nr.4590/1999, care nu face altceva decât să transpună obligația legală izvorâtă din lege. În această situație obligația este impusă de lege, iar aceasta din urmă conferă o obligație pentru vânzător și un drept pentru cumpărător.
Cumpărătorul are opțiunea de a solicita sau nu cumpărarea imobilului, pârghiile acțiunii aflându-se la îndemâna acestuia în sensul că, prin sintagma folosită "unitateava vinde" - atunci când cumpărătorul își manifestă dreptul de opțiune pentru vânzător (unitatea), există numai obligația imperativă de a vinde.
Prin sentința civilă nr.4540/1999 prin această obligație impusă chiar de lege vânzătorului, se suplinește însăși consimțământul părții, (unității) în acest sens.
Instanța de apel în mod eronat a soluționat cauza pe excepție, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art.405 Cod pr.civilă.
Această obligație nu s-a transformat într-o obligație civilă imperfectă (naturală) în privința căreia nu se mai poate cere executarea silită întrucât față de considerentele arătate obligația nu este prescrisă. Văzând dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod pr.civilă- constatând că instanța nu a intrat în cercetarea fondului și a soluționat numai pe excepție, se va admite recursul, se va casa decizia civilă, se va admite apelul și se va desființa sentința civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 587 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 3344/civ/2006) și a sentinței civile nr. 3620 din 8 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 323/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
Casează această decizie.
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3620 din 8 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 323/2006.
Desființează această sentință civilă și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red.
Tehn.2 ex
7.05.2008
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
