Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/
Ședința publică din data de 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: George Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
Grefier - - - -grefier șef secție
-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 812 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtulSTATUL ROMÂNprin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, reprezentat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,în acțiune civilă având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, la cele trei strigări procedurale, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-as făcut referatul cauzei,în sensul că este primul termen de judecată în apel; apelul civil este declarat în termen; nemotivat; scutit de plata taxei judiciare de timbru; prin fax, la data de 01.02.2010 intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B reprezentat de Direcția Generală sa Finanțelor Publice Bad epus la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține apelul spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamantul - a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând daune morale în valoare de 200.000 RON, pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale ca persoană fizică.
În motivarea cererii a susținut că reprezentanții ROMÂNIA B și B au desfășurat activități frauduloase prin care au prejudiciat SRL B, al cărei administrator este reclamantul, cu suma de 3.500.000.000 lei ROL la nivelul anului 2004, prin falimentarea România B cu ajutorul unui judecător sindic de la Tribunalul București fără ca societatea să fie supusă executării silite.
În calitate de administrator la, reclamantul a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva reprezentanților societăților menționate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăilaa dat soluție de neîncepere a urmăririi penale, pe care reclamantul o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică deoarece nu s-au administrat probe pentru dovedirea vinovăției acestora.
De asemenea, reclamantul a mai susținut că nu s-a respectat procedura de executare silită deoarece biletele la ordin, ca instrumente comerciale de plată, nu au fost investite cu formulă executorie de către Judecătoria Brăila.
Reclamantul se declară nemulțumit de modul de soluționare a litigiilor comerciale în care a fost implicată societatea comercială al cărei administrator este și, prin soluțiile date de instanțele comerciale, se consideră prejudiciat.
Pentru susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar adresa nr. 340/2004 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc privind înființarea popririi asupra contului SRL până la concurența sumei de 1.248.200.149 lei; adresa nr. 1876/28.10.2004 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc, către SRL prin administrator, în vederea depunerii la dosarul de executare silită a listei cu mijloacele fixe și obiectele de inventar și ultima balanță contabilă a societății.
Prin sentința civilă nr. 812 din 29.10.2009 a Tribunalului Brăila, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că deși daunele morale sunt solicitate de reclamant pentru prejudiciul suferit ca persoană fizică, acesta, prin acțiunea dedusă judecății, face referiri, în fapt, la prejudiciul suferit de societatea comercială al cărei administrator este.
Reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul suferit, enunțând doar textul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, text de lege care reglementează scutirile de la plata taxelor judiciare de timbru în cauzele având ca obiect despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale.
Reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit, în ce constă acest prejudiciu, enunțând doar faptul că solicită daunele morale pentru atingerea adusă onoarei și demnității sale.
Tribunalul a reținut că, pentru a pretinde daune morale, simpla enunțare a unui text de lege, nu este suficientă, reclamantul având obligația de a face dovada faptelor de natură să aducă atingere onoarei și demnității sale.
Prejudiciul moral este un prejudiciu nepatrimonial, fiind o componentă a prejudiciului civil.
Prejudiciul moral, cunoscut și sub denumirea de daună morală, constă într-o atingere adusă acelor valori individuale, umane, cum sunt: existența fizică, integritatea, sănătatea, sensibilitatea psihică și fizică, cinstea, demnitatea, onorarea, prestigiul profesional, precum și alte valori similare, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat în bani.
Repararea prejudiciului moral se realizează în cadrul acțiunii civile întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală, iar în cazul prejudiciului moral cauzat prin erori judiciare ca urmare a unor sentințe penale, se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 504 Cod de procedură penală.
Prin acțiune reclamantul nu a indicat temeiul legal în baza căruia solicită daunele morale.
În cazul în care acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 998 și art. 999 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală, pentru admisibilitatea ei sunt necesare mai multe condiții: fapta ilicită, prejudiciul efectiv suferit, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Din probele administrate în cauză, însă, Tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale pentru a fi angajată răspunderea civilă a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pe de altă parte, răspunderea pentru erorile judiciare nu poate fi angajată decât în condițiile expres prevăzute de lege.
Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, răspunde în condițiile prevăzute de art. 504 Cod de procedură penală, pentru erorile judiciare, ceea ce nu este cazul în speță deoarece împotriva reclamantului nu au fost pronunțate hotărâri penale de condamnare urmate de achitare, sau prin care s-au luat măsuri preventive de reținere, arestare, ori alte măsuri de natură să îi restrângă sau să îi încalce drepturile și libertățile civile.
Împotriva sentinței civile nr. 812 din 29.10.2009 a Tribunalului Brăilaa declarat apel reclamantul fără a arăta însă motivele de fapt și de drept pentru care critică soluția instanței de fond.
Apelul este nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv pe baza aspectelor invocate de reclamant la prima instanță, Curtea constată că în mod corect s-a reținut că pretențiile reclamantului nu pot fi primite câtă vreme acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, ca persoană fizică sau ca reprezentant al societății comerciale al cărei administrator este, a faptei culpabile a Statului care a provocat acest prejudiciu și nici a eventualei legături de cauzalitate dintre acestea.
De altfel, reclamantul nici nu a indicat temeiul de drept al cererii sale, (art. 998-999 cod civil sau art. 504 Cod procedură penală), neputându-se aprecia dacă eventuala răspundere a Statului este una delictuală sau una rezultând din erori judiciare.
Față de aceste considerente, constatând că nici în apel nu au fost produse probe sau apărări noi, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de reclamant ca nefondat, menținând hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 812 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtulSTATUL ROMÂNprinMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B,reprezentat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnoredactat motivare /26.02.2010
decizie VM/26.02.2010
4 ex./26.02.2010
Fond: Tribunalul Brăila: judecător -
Com. 2 ex./luni, 01.03.2010
-,
- STATUL ROMÂNprinMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B,reprezentat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea