Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 361/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.361/
Ședința publică din 10.06.2009
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Luminița Cristea
JUDECĂTOR 3: Simona Bacșin
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursurile civile declarate de reclamantul, cu domiciliul în G,- A și de pârâtul STATUL ROMÂN - prin Ministerul Finanțelor Publice B,-- prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în G,- împotriva deciziei civile nr.91/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
La apelul nominal au răspuns pentru recurentul-reclamant lipsă, av. conform disp.art.68 alin.5 din pr.civilă, pentru recurentul-pârât Statul Român, consilier juridic, fără delegație în dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Intrebate fiind părțile dacă consideră că în cauză completul legal constituit și-a spus punctul de vedere, acestea precizează că numai cu privire la prescripție.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Pentru recurentul, av. având cuvântul precizează că reclamantul în 2004 introduce o cerere prin care Statul Român este obligat la despăgubiri în sumă de 200.000 RON, pentru prejudiciul cauzat în perioada 31.05.1986-10.01.1988. In acțiunea formulată reclamantul menționează că i s-a deschis un dosar de urmărire de 1 an și 8 luni. Acesta a arătat că din conținutul dosarului de securitate pus la dispoziție de CNSAS că a fost supus unor măsuri de supraveghere și monitorizare permanentă, ceea ce a condus la obstrucționarea libertății de mișcare și exprimare a propriilor convingeri, i s-au efectuat percheziții atât la domiciliul său cât și la părinții și rudelor sale, aspect ce a dus la un sentiment acut de nesiguranță, pentru ca în final să fie destituit din funcția ce o deținea la acea dată, aceea de director al Centrului de și perfecționare a Lucrătorilor din Navigația Fluvială - Filiala Judecătoria Galați prin sentința civilă nr.5646/10.07.2008 a admis în parte acțiunea, a obligat Statul Român să plătească reclamantului suma de 100.000 RON cu titlu de daune, reținând că i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale respectiv libertatea de exprimare, inviolabilitatea domiciliului, respectarea vieții intime familiale și private, suferind un prejudiciu de natură psihică, profesională, de imagine și relativ la viața privată. Prin decizia civilă nr.91/26.02.2009 a Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de Statul Român, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul intimat la plata sumei de 50.000 RON în loc de 100.000 RON cu titlu de daune morale, respingând apelul reclamantului. Determinarea întinderii despăgubirilor ce urmează a fi acordate îl reprezintă situația limită, tensiunea este necesară spune Tribunalul că a avut în vedere când a redus cuantumul perioada scursă între 1988 și momentul promovării acțiunii, astfel încât traumele s-au mai atenuat, apreciind un cuantum de 50.000 RON. Consideră că această motivare este hilară și nedemocratică. Nu se poate vorbi de o întindere, reputația reclamantului a fost terfelită la modul cel mai serios, ca urmare a acestor măsuri s-au intentat împotriva sa acțiuni abuzive, competența profesională a acestuia a fost pusă sub semnul întrebării, buna credință și onestitatea fiind de asemenea puse în discuție astfel încât daunele morale trebuie acordate după mai multe criterii - și nu numai după perioada scursă între anul 1988 și momentul promovării acțiunii, să se țină cont nu numai de suferința psihică ci și de criterii sociale, lezarea imaginii publice, poziția sa în societate. Același complet de judecată în alt dosar a acordat daune mai mari și nu a mai motivat perioada. Nu există o asemenea lege pentru cuantumul daunelor morale în raport cu prejudiciul suferit, însă ele trebuie acordate pentru perioada în care traumele suferite l-au lipsit pe recurent de o viață normală. Reclamantul l-a întâlnit pe "", fiind salariatul său pe care l-a întrebat de ce a făcut acest lucru, acesta răspunzând că a făcut un bine Statului reiese că este un om cu o gândire periculoasă. Din toate actele dosarului se constată că reclamantul nu mai avea o viață normală, din momentul în care intra și ieșea era urmărit permanent, pas cu pas. După toate aceste hărțuiri nici un organ nu a constatat vinovăția sa, au condus la abuzuri. Apreciază că această sumă este justificată conform disp.art.998 și 999 cod civil. Solicită admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar menținerea sentinței instanței de fond cu 100.000 RON. Depune note și în scris
Reprezentantul Statului Român consilier juridic având cuvântul consideră că instanța de apel nu a soluționat motivele de apel care a vizat soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, nepronunțându-se asupra aplicabilității disp.art.37 din Decretul 31/1954, că această excepție nu poate primi soluția decât de respingere. In dosarul nr.1852/C/2005 s-a considerat că acțiunea promovată nu este prescrisă aspect extinctiv, instanța de apel pronunțându-se chiar dacă indirect și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive. Instanța de apel nu motivează de ce ar fi corectă soluția instanței de fond reținând că Statul Român este cel care răspunde de modul în care și-au desfășurat activitatea organele aflate în subordinea sa, printre care și Serviciul Român de Informații. De ce ar avea coerență și mai ales de ce ar fi legal să se rețină explicit calitatea de comitent a Statului Român în baza art.1000 al.3 cod civil și astfel răspunderea indirectă pentru fapta altuia în condițiile în care s-a reținut pe fond răspunderea directă a Statului Român în condițiile art.998 cod civil pentru faptă proprie. In ceea ce privește calitatea de comitent a Statului Român, instanțele nu au motivat în drept calitatea procesuală, dar au ignorat disp.art.37 din Decretul 31/1954. Acest text precizează că Statul Român nu are calitate de comitent. Nimeni nu se poate prevala de calitatea sa de cetățean al statului sau de organ de statului pentru a se putea îndrepta împotriva Statului Român. Motivarea instanței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive este în contradicție cu motivarea pe fondul cauzei, instanța reținând răspunderea patrimonială a Statului în temeiul disp.art.998 cod civil pentru fapta proprie. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra inaplicabilității art.998 cod civil și art.1000 cod civil. Instanța de apel a considerat că acțiunea nu este inadmisibilă cât vreme accesul la instanță nu este condiționat de urmarea unor proceduri administrative. Dimpotrivă reclamantul însuși a invocat o serie de legi speciale cu caracter reparatoriu care instituie proceduri administrative de acordare a unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de regimurile anterioare cum ar fi Decretul Lege nr.118/1990, OUG nr.214/1999, proceduri pe care nu le-a urmat pentru a i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită.
Pe fondul cauzei instanța de apel a reținut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român și nu organele de securitate și se referă la faptul că reclamantul a fost urmărit de organele de securitate, ceea ce din punct de vedere juridic nu demonstrează decât că nu Statul Român ca persoană distinctă l-a urmărit și astfel nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a Statului Român. Neexistând făptuitorul nu există nici fapta care să-i fie imputabilă Statului Român. Esențial în cauză este că reclamantul nu a dovedit existența vreunui prejudiciu moral, cert, determinat și actual. Din actele dosarului nu rezultă că a fost urmărit din motive politice și că ar fi vorba de o dezidență din partea reclamantului astfel încât urmărirea sa ar fi fost nelegală, chiar perchezițiile sau interceptarea telefonică, pentru a pretinde acum că a fost urmărit politic. In cursul procesului s-a stabilit că acțiunea este în termenul de prescripție, trebuie analizat 25.06.2001-25.06.2004, soluția instanței este lipsită de coerență, instanța se referă cu mult înainte 1986-1988 unde este fapta săvârșită de Statul Român 2001-2004 și se rețină că acțiunea este prescrisă nu mai este logică soluția. Instanțele de fond și de apel au reținut teoretic faptele vechiului regim. Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, să se constate că Statul Român nu au calitate procesuală pasivă, admiterea în totalitate, respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă și în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
Apărătorul reclamantului av. cu privire la excepția calității procesuale pasive a Statului Român corect a fost respinsă de Tribunalul Galați. Statul Român sub vechiul regim a înființat Serviciul Român de Informații pentru a controla viața oricărei persoane. Statul Român are calitate procesuală pasivă. Consideră că această excepție nu poate fi primită. Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că nu a urmat procedura administrativă consideră că accesul la instanță nu este condiționat de procedura administrativă. Cu privire la prescripție consideră că s-a adresat în termen de 3 ani din momentul când a aflat de dosarul de urmărire. Solicită respingerea recursului declarat de pârât.
Reprezentantul pârâtului Statul Român solicită respingerea recursului declarat de reclamant.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Galați - Secția civilă sub nr. 707/C/2004 reclamantul - a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat procesual de Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 2.000.000.000 ROL (200.000 RON), cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat acestuia prin măsurile administrative abuzive la care a fost supus din motive politice în perioada 31.05.1986 - 10.01.1988.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada dictaturii comuniste i s-a deschis dosarul de urmăriri informative nr. 55881/31.05.1986, care a fost închis la data de 10.01.1988 prin Raportul de Propunere de Închidere a nr. 2012/TG/1987 aprobat de Securitatea Județului
A mai arătat că din conținutul dosarului de securitate pus la dispoziție de rezultă că a fost supus unor măsuri de supraveghere și monitorizare permanentă, ceea ce a condus la obstrucționarea libertății de mișcare și exprimare a propriilor convingeri, i-au fost efectuate percheziții la domiciliul său și al rudelor sale, aspect ce a dus la un sentiment acut de nesiguranță, iar în final a fost destituit din funcția pe care o deținea.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu acte.
În drept a invocat Decretul-Lege nr. 118/1990, Legea nr. 189/2000, nr.OUG 214/1999, Legea nr. 563/2001 și art. 998 Cod civil.
Pârâtul a invocat la data de 21.10.2004 excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, prin încheierea pronunțată la acea dată Tribunalul respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în temeiul disp.art. 1000 al. 3.civ. cu motivarea că între Securitatea Statului și Statul Român exista raport de prepușenie anterior anului 1989.
Prin sentința civilă nr. 875/16.05.2005 Tribunalul Galația admis excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material și, în consecință, a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității, având în vedere că cererea de a studia propriul dosar de urmărire informativă a formulat-o la data de 22.03.2001 și i-a comunicat că dosarul de urmărire informativă poate fi studiat începând cu data de 11.09.2001, ceea ce conduce la ideea că termenul de prescripție extinctivă s-ar fi împlinit la 11.09.2004, ulterior promovării acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 864/A/14.12.2005 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr. 1852/C/2005 a fost admis apelul, s-a desființat sentința civilă nr. 875/2005 a Tribunalului Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin decizia de desființare s-a considerat de instanța de apel că termenul de la care curge prescripția extinctivă este data la care reclamantului i s-a pus la dispoziție dosarul de urmărire informativă, respectiv din luna septembrie 2001, astfel că nu s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă anterior cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul-intimat Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, recurs înregistrat inițial sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin decizia civilă nr. 6856 /11.09.2006 recursul fiind trimis Curții de APEL GALAȚI, în baza disp.art. II al. 3 din Legea nr. 219/2005.
Pe rolul Curții de Apel recursul a fost înregistrat sub nr-, iar prin decizia civilă nr. 863/R/15.11.2006 s-a casat decizia civilă nr. 864/14.12.2005 a Curții de APEL GALAȚI și s-a dispus trimiterea apelului spre soluționare tot la Tribunalul Galați, avându-se în vedere disp.art. II pct. 2 din Legea nr. 219/2005, art. 304 pct. 3 și art. 306 pct. 2.pr.civ.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, iar prin decizia civilă nr. 105/23.02.2007 s-a admis apelul, s-a desființat sentința civilă nr.875/2005 a Tribunalului Galați și s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au avut în vedere disp.art. 2 pct. 1 lit. b pr.civ. modificat prin Legea nr. 459/2006, care precizează că Tribunalele judecă în materie civilă în primă instanță cauze a căror obiect depășesc valoarea de 5 miliarde ROL (500.000 RON), iar obiectul dedus judecății este de doar 2 miliarde ROL (200.000 RON).
Prin decizia civilă nr. 428/R/6.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- a fost respins ca nefondat recursul formulat de pârâtul Statul Român împotriva deciziei civile nr. 105/23.02.2007 a Tribunalului Galați.
Pe rolul Judecătoriei Galați cauza a fost înregistrată sub nr-, în cauză fiind administrată proba cu acte și proba testimonială.
La termenul de judecată din data de 11.03.2008 pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prin încheierea pronunțată la data de 18.03.2008 excepția fiind respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că Statul Român este cel care răspunde de modul în care și-au desfășurat activitatea organele de stat aflate în subordinea sa, așa cum este și cazul fostei Securități a Statului (actualul Serviciul Român de Informații).
Prin sentința civilă nr. 5646/10.07.2008 Judecătoria Galația admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantului suma de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, și a luat act că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a hotărât că din copiile dosarului referitor la reclamant rezultă că acestuia i s-a deschis dosarul de urmărire informativă nr. 55881/31.05.1986, care a fost închis la data de 10.01.1988 prin Raportul de Propunere de Închidere nr. 2012/TG/20.12.1997.
S-a mai reținut că din actele respective rezultă că reclamantul era permanent urmărit și ținut sub observație de numeroși informatori, asupra sa se realizau filaje, anchete, percheziții, i se luau declarații, se realiza contactul cu organele de securitate și i se interceptau convorbirile telefonice, în sarcina reclamantului punându-i-se săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, relații neoficiale cu cetățeni străini, încălcarea legislației privind apărarea secretului de stat și înșelăciune în paguba avutului obștesc.
Prima instanță a mai reținut că în acest fel reclamantului i s-au încălcat drepturile și libertățile fundamentale (libertatea de exprimare, inviolabilitatea domiciliului, respectarea vieții intime familiale și private).
Din proba testimonială instanța de fond a reținut că reclamantului, părinților soției reclamantului, mătușii reclamantului și la locul său de muncă s-au realizat percheziții care pur și simplu au devastat locurile percheziționate, a fost suspendat timp de 8 luni din funcția pe care o ocupa, aceste activități au condus la deteriorarea sănătății reclamantului și tatălui reclamantului și imaginea lui a avut de suferit, nici la acest moment reclamantul nerevenindu-și complet.
Cu toate acestea, nici o instanță judecătorească nu a constatat vinovăția sa, dar informațiile false răspândite de organele fostei securități privind activitatea ilegală desfășurată de reclamant au condus la schimbarea lui din funcție.
Judecătoria Galația mai arătat că în conformitate cu disp.art. 8 din orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie și a domiciliului său și nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care, într-o societate democrată, este necesar pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea drepturilor și libertăților altora. S-a reținut notorietatea abuzurilor făcute de vechiul regim și că legislația internă anterioară anului 1990 nu definea circumstanțele și termenii în care autoritățile publice erau îndreptățite să obțină și să folosească informații referitoare la viața privată a persoanelor.
A mai arătat că din nici un document existent la dosar nu rezultă că măsurile luate față de reclamant ar fi avut vreun temei legal, astfel că s-a dovedit acțiunea prejudiciabilă suportată de reclamant.
Instanța de fond a mai arătat că fapta ilicită a pârâtului, prin organele Securității Statului, constă în măsurile de supraveghere abuzive prin care i s-au adus atingere reclamantului drepturilor fundamentale ale cetățeanului, vinovăția acestuia este dată de reprezentarea Statului că încălcarea drepturilor se realizează în lipsa unui temei legal în legislația internă, prejudiciul încercat de reclamant este unul de natură psihică, profesională, de imagine și relativ la viața privată, iar raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu s-a dovedit pe deplin.
În această situație s-a apreciat că a fost demonstrată întrunirea tuturor condițiilor prev.de disp.art. 998 Cod civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, ceea ce atrage și aplicarea disp.art. 54 al. 2 din Decretul nr. 31/1954.
Cu privire la întinderea prejudiciului moral suferit de reclamant au fost avute în vedere anumite criterii obiective, precum circumstanțele personale ale reclamantului, consecințele asupra educației, vieții profesionale și sociale ale reclamantului și s-a considerat că suma de 100.000 RON reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.
S-a făcut aplicarea principiului disponibilității părților în materie civilă și s-a luat act că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat și motivat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.
Reclamantul a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei și numai în ceea ce privește întinderea despăgubirilor acordate, în sensul că acțiunea s-a trebuia admisă în parte, iar pârâtul trebuia obligat să-i plătească suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.
În motivarea apelului a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că în decurs de un an și opt luni a fost permanent și agresiv supravegheat atât el, cât și membrii familiei sale, i-au fost încălcate flagrant drepturile și libertățile individuale, perchezițiile efectuate la domiciliul său și al rudelor sale și la locul lui de muncă i-au produs grave traume psihice, ascultarea convorbirilor telefonice nelegal și toate celelalte "cercetări" conducând în final la suspendarea sa din funcția de director al Centrului de și a Lucrătorilor din Navigația Fluvială - Filiala
A mai susținut că permanenta supraveghere și abuzivul contact cu organele de securitate au condus la deteriorarea imaginii sale publice, crearea unei stări de permanentă suspiciune la adresa persoanelor cu care venea în contact, imposibilitatea de a-și mai exercita atribuțiile profesionale, lezarea demnității și onoarei și chiar îmbolnăvirea tatălui său.
Apelantul-reclamant a mai arătat că și instanța de fond a reținut că anterior începerii abuzurilor activitatea sa profesională era reținută ca fiind foarte bună, ceea ce demonstrează că faptele abuzive ale fostei securități sunt cu atât mai grave și au avut ca scop distrugerea reputației și carierei lui profesionale, toate aceste motive conducând la ideea că valoarea materială a prejudiciului moral încercat este de 200.000 RON.
În dovedirea apelului apelantul-reclamant nu a solicitat administrarea de noi probatorii.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate ca fiind netemeinică și nelegală, aducând ca argumente următoarele aspecte:
Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, soluția de respingere a excepției adoptată de prima instanță la data de 11.03.2008 fiind greșită prin prisma disp.art. 37 din Decretul nr.31/1954. Astfel, reclamantul a invocat disp.art. 1000 al. 3 pentru antrenarea răspunderii Statului Român, respingerea excepției a fost întemeiată pe răspunderea Statului pentru organele sale, iar angajarea răspunderii patrimoniale a fost realizată conform disp.art. 998 Cod civil, deci pentru fapta proprie. A mai arătat că Statul Român nu are calitate de comitent și nu răspunde pentru faptele și actele juridice ale diferitelor organe de stat, este un subiect distinct de drept și nimeni nu se poate prevala de calitatea de cetățean al statului sau de organ al statului pentru a fi exonerat personal de răspunderea pentru fapta proprie. În opinia apelantului-pârât Statul poate răspunde numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, cum ar fi răspunderea pentru erori judiciare, iar în dreptul românesc nu există nicio normă juridică specială care să prevadă o translare a răspunderii statului pe considerentul că statul este comitentul tuturor organelor sale de stat. A mai susținut că din anul 1972 organele Securității Statului făceau parte din Ministerul d e Interne, iar nu din Ministerul d e Finanțe, Securitatea nu echivalează cu Statul, toate aceste aspecte conducând la ideea că excepția lipsei calității procesuale pasive ar fi trebuit admisă.
Apelantul-pârât a mai invocat că nu s-a dovedit că Statul Român este subiectul de drept care l-a prejudiciat moral pe apelantul-reclamant, persoana care a săvârșit fapta prejudiciabilă nu a fost dovedită, iar reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu moral cert, determinat și actual. Astfel, s-a apreciat că reclamantul nu a dovedit existența vreunei traume psihice, având în vedere însăși ascensiunea sa profesională de notorietate, caracterul puternic și personalitatea deosebită, socială și tonică, aspecte relevate și de declarațiile martorilor audiați la propunerea acestuia, din care rezultă că în prezent nu suferă de vreo traumă psihică de natură să justifice promovarea acțiunii. A mai susținut că aceleași sentimente firești de frustrare, supărare și uimire că oameni apropiați l-au spionat au fost încercate de întregul popor și nu justifică în nici un fel promovarea acțiunii de către reclamant, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că din motive politice acesta ar fi fost dizident.
Pârâtul-apelant a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, atât timp cât Statul Român a adoptat o serie de legi speciale cu caracter reparatoriu și a instituit proceduri administrative, cum ar fi cele prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, nr.OUG 214/1999 și Legea nr. 563/2001, și pe care reclamantul nu le-a urmat, astfel că nu poate solicita direct în instanță și în temeiul răspunderii civile delictuale obligarea sa la repararea vreunui prejudiciu moral sau material.
Pârâtul-apelant a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului de a solicita instituirea răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului moral încercat (normă juridică generală) în condițiile în care nu a solicitat aplicarea normelor juridice speciale de reparare a astfel de prejudicii.
O altă excepție invocată de pârâtul-apelant a fost aceea a lipsei interesului reclamantului de promovare a acțiunii, având în vedere că prin însăși cererea de chemare în judecată și propriile afirmații făcute pe parcursul derulării procesului a susținut că suma de bani solicitată nu o dorește pentru sine, ci pentru ao E. în interese caritabile, ceea ce demonstrează chiar și lipsa unui prejudiciu încercat de acesta.
Apelantul-pârât a mai invocat și excepția nulității acțiunii, având în vedere că acțiunea în pretenții nu a fost timbrată conform Legii nr. 146/1997.
Cu privire la materialul probator administrat în primă instanță pârâtul-apelant a arătat că acesta a fost insuficient și trunchiat, în sensul că nu s-au depus la dosar toate înscrisurile deținute de pentru a se cunoaște întreaga situație de fapt, înscrisurile fiind depuse selectiv.
Cu privire la întinderea pretențiilor acordate de prima instanță pârâtul-apelant a considerat că nu sunt justificate și a solicitat respingerea acțiunii și pe fondul litigiului.
Prin decizia civilă nr.91/2009 a Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, s-a schimbat în parte sentința apelată și-n rejudecare: s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, a lipsei calității procesuale active a reclamantului, a inadmisibilității acțiunii, a lipsei de interes și netimbrării cererii.
A fost obligat pârâtul la plata a 50.000 lei cu titlu de daune morale, în loc de 100.000 lei.
S-a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a se pronunța această decizie s-au reținut următoarele:
Având în vedere disp.art. 137 al. 1.pr.civ. Tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile invocate de către apelantul-pârât, în ordinea în care acestea fac de prisos analiza celorlalte excepții și/sau a fondului cauzei.
Referitor la excepția netimbrării cererii Tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată și se impune a fi respinsă având în vedere disp.art. 15 lit. t din Legea nr. 146/1997 republicată, care prevede că cererile prin care se solicită instituirea răspunderii și repararea unor prejudicii de natura celei deduse judecății sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului -, motivat de faptul că acesta nu ar fi apelat mai întâi la stabilirea răspunderii civile patrimoniale pe calea normelor juridice speciale prevăzute de Decretul-Lege nr. 18/1990, UG. nr. 214/1999 și Legea nr. 563/2001 nu poate fi primită de Tribunal, având în vedere că aceste acte normative încearcă repararea altor prejudicii cauzate de statul comunist cetățenilor români, iar dreptul solicitat de reclamantul-apelant prin prezenta acțiune nu este condiționat de promovarea sau nepromovarea altor cereri în fața instanțelor de judecată sau a altor organe cu activitate jurisdicțională.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-apelant Statul Român, având în vedere și disp.art. 37 din Decretul nr. 31/1954 Tribunalul consideră că această excepție nu poate fi primită întrucât vinovăția pârâtului a fost indicată de reclamant ca fiind generată de atitudinea comunistă totalitară din acea perioadă a însuși Statului, iar nu de atitudinea organelor de securitate. Mai mult decât atât, această excepția a fost invocată de pârât și în primul ciclu procesual (dosar nr. 707/C/2004 al Tribunalului Galați ), excepția a fost respinsă prin Încheierea din data de 21.10.2004 (fila 94 verso dosar 707/C/2004 al Tribunalului Galați ), iar prin decizia civilă nr. 864/A/14.12.2005 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr. 1852/C/2005 s-a considerat că acțiunea promovată nu este prescrisă sub aspect extinctiv. În această situație considerăm că instanța de apel s-a pronunțat, chiar dacă indirect prin soluționarea aspectului privind prescripția extinctivă, și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, în caz contrar instanța de apel putând să respingă apelul și să schimbe motivarea sentinței civile nr. 875/2005 a Tribunalului Galați în sensul că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate primi o altă soluție în prezenta cale de atac din acest ciclu procesual.
Excepția inadmisibilității acțiunii motivată de faptul că reclamantul-apelant nu a urmat anterior promovării prezentei cereri procedurile administrative prevăzute de normele juridice speciale pentru repararea unor drepturi încălcate de statul totalitar anterior anului 1990 este nefondată pentru că respectivele acte normative priveau repararea altor prejudicii încercate, iar accesul la instanță nu este niciodată condiționat de urmarea unor proceduri administrative.
Este adevărat că pe parcursul procesului reclamantul a afirmat că sumele de bani pe care le-ar obține urmare a admiterii acțiunii vor fi donate în scopuri caritabile, dar acest aspect nu demonstrează lipsa interesului reclamantului în promovarea acțiunii. Recunoașterea unui drept pretins încălcat nu echivalează cu exercitarea ulterioară a jus abutendi cu privire la acel drept și conduita ulterioară recunoașterii dreptului în instanță nu condiționează admiterea sau respingerea acțiunii în nicio situație. Astfel, excepția lipsei de interes invocată de către pârâtul-apelant urmează a fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei Tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum și prima instanță a reținut, este indubitabil demonstrat faptul că timp de aproximativ un an și opt luni reclamantul-apelant a fost urmărit de organele de securitate sub pretinsa încălcare a unor norme juridice penale, ulterior dispunându-se încetarea urmăririi pentru că acele fapte nu existau.
Apelantul-reclamant a demonstrat cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială că activitatea de "cercetare penală" la care a fost supus a întrecut cu mult limitele unei cercetări normale în astfel de situații și că a fost abuzivă. Astfel, reclamantul-apelant a făcut dovada unei urmăriri permanente și agresive din partea Securității Statului, faptul că perchezițiile efectuate au întrecut limitele unui astfel de act de cercetare penală, faptul că a fost convocat de nenumărate ori, intimidant și agresiv la organele de securitate, a fost supus unor presiuni ce depășesc normalitatea inclusiv prin interceptarea telefonică și apelarea la informatori din cercul de prieteni și colegi, ceea ce a culminat cu deteriorarea relațiilor sociale, de familie, de recunoaștere profesională și chiar deteriorarea sănătății rudelor apropiate.
În mod corect instanța de fond a reținut că prin o astfel de atitudine Statul Român comunist i-a încălcat reclamantului-apelant dreptul la o viață privată și de familie, neacordându-i nicio garanție împotriva abuzurilor pe care practic le-a săvârșit împotriva sa.
Considerăm că în această situație reclamantul a încercat un prejudiciu moral incontestabil, fapta prejudiciabilă din partea statului totalitar a fost dovedită cu prisosință, vinovăția acestuia constând în faptul că deliberat a instituit astfel de practici și proceduri contrare oricărui drept fundamental al omului, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și prejudiciul încercat.
Ceea ce pune incontestabil în dificultate o instanță de judecată în astfel de situații este aprecierea întinderii prejudiciului moral încercat.
În concret la stabilirea întinderii daunelor morale trebuie avută în vedere viața celui în cauză, perioada cât el a fost prejudiciat prin încălcarea drepturilor sale fundamentale, suferințele fizice și psihice la care el a fost supus, precum și alte drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la propria imagine, onoare și demnitate.
Este de netăgăduit că orice urmărire penală (chiar și făcută în condiții de deplină respectare a drepturilor omului) produce suferințe pe plan moral, profesional și social, că astfel de măsuri lezează onoarea și demnitatea și că din acest punct de vedere produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unor compensații materiale.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor ce trebuie acordate trebuie să urmeze atât o analiză a situației in concreto, dar și in abstracto.
Este de notorietate națională că organele securității statului din perioada anterioară anului 1990 aveau o atitudine abuzivă în contactul cu o persoană cercetată, iar urmărirea acestor structuri informative generau pentru orice persoană onestă temeri grave în ceea ce privește prezentul și viitorul său și chiar în ceea ce privește integritatea fizică.
Un alt aspect care conduce la determinarea întinderii despăgubirilor ce se vor acorda îl reprezintă și faptul că acea situație limită a tensionat inevitabil relațiile din mediul familial al reclamantului, din mediul profesional și din cercul de prieteni, tensiuni pentru care la acel moment a fost necesar un mai mare consum nervos din partea acestuia.
Totuși, nu trebuie neglijat și perioada scursă între anul 1988 și momentul promovării acțiunii, respectiv anul în care a luat la cunoștință de dosarul de urmărire informativă de la, astfel că se poate aprecia că în timp traumele psihice suferite de apelantul-reclamant s-au mai atenuat.
De asemenea, la stabilirea întinderii reparațiilor morale se vor avea în vedere necesitatea reparării juste și integrale a tuturor prejudiciilor ce au rezultat din săvârșirea faptei prejudiciabile, dar și jurisprudența cu privire la aceste aspecte.
Însăși pronunțarea prezentei hotărâri de recunoaștere a încălcării drepturilor reclamantului-apelant și de stabilire a existenței unui prejudiciu moral încercat constituie o reparație parțială a acestui prejudiciu și poate da satisfacție acestuia.
Față de toate aceste aspecte Tribunalul a considerat că întinderea prejudiciului ce trebuie reparat de către pârât trebuie stabilit în limita sumei de 50.000 lei.
Impotriva deciziei civile nr.91/2009 a Tribunalului Galați au declarat recurs ambele părți.
Reclamantul o consideră nelegală pentru că instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale urmare a faptului că între anul 1988 și momentul promovării acțiunii s-a scurs o perioadă însemnată de timp, ceea ce echivalează cu atenuarea suferințelor morale ce le-a încercat.
Recurentul-reclamant apreciază că stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie făcută în funcție de mai multe criterii și anume: criterii sociale, lezarea imaginii publice: poziția sa în societate. Cu materialul probator din cauză a dovedit cu prisosință că acțiunile abuzive ale securității și miliției au produs reclamantului suferințe pe plan moral, social și profesional. Măsurile luate împotriva sa i-au lezat demnitatea, onoarea, libertatea individuală.
Recurentul pârât în recursul său a invocat următoarele:
1) soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive atâta vreme
cât însuși reclamantul precizează că a fost urmărit de organele de securitate și nu de Statul Român.
Ori, statul este o persoană juridică abstractă care nu răspunde decât în baza
unui text de lege. De altfel, instanța nu a precizat care este fapta săvârșită de acesta.
Motivarea instanței de apel precum prin decizia civilă nr.864/2005 Curtea de APEL GALAȚIs -a pronunțat implicit și pe această excepție nu are corespondent în considerentele deciziei mai sus amintite, iar motivarea instanței de fond că Statul răspunde în calitatea sa de comitent, dar apoi îl sancționează în mod direct în baza lui 998 Cod civil este contradictorie:
S-au ignorat disp.art.37 din Decretul 31/1954 care prevăd că Statul nu are calitate de comitent și nu răspunde pentru faptele și actele juridice ale diferitelor organe de stat.
2) instanța de apel a considerat că acțiunea nu este inadmisibilă câtă vreme accesul la instanță nu este condiționat de urmarea unor proceduri administrative.
Dimpotrivă reclamantul însuși a invocat o serie de legi speciale cu caracter reparatoriu care instituie proceduri administrative de acordare a unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de regimurile anterioare până la 22 decembrie 1989, cum ar fi Decretul nr.118/1990, G nr.214/1999, Legea nr.563/2001, proceduri pe care nu a demonstrat că le-a urmat și că nu i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită, având apoi deschisă calea justiției, în condițiile legii.
Nu are nici o importanță faptul că Decretul-Lege 118/1990 nu prevede și măsuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele persecutate din motive politice, câte vreme reclamantul nu a uzat de această cale administrativă pentru recunoașterea calității de persoană îndreptățită pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Faptul că nu a solicitat despăgubirile materiale prevăzute de lege, ci numai despăgubiri morale, nu legitimează activ persoana reclamantului pentru solicitarea acestora direct în instanță, fără să parcurgă procedura legală, astfel încât acțiunea este inadmisibilă, din acest punct de vedere câtă vreme și-a întemeiat-o pe aceste dispoziții speciale de lege.
3) pe fond, reclamantul nu a dovedit existența vreunui prejudiciu moral,
mergându-se pe aprecieri de ordin general.
In plus din actele dosarului nu rezultă că a fost urmărit din motive politice și că ar fi fost vorba de o dizidență din partea reclamantului astfel încât urmărirea să fi fost nelegală sau perchezițiile sau interceptările telefonice.
In finalul cererii de recurs al pârâtului se fac discuții pe marginea prescripției prezentei acțiuni solicitându-se a se avea în vedere faptul că actele de urmărire au avut loc în 1986-1988, însă aceste aspecte au fost avute clar în vedere la data soluționării excepției prescrierii dreptului la acțiune și ca atare criticile pe această temă sunt neavenite.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Urmează a se analiza cu prioritate recursul pârâtului pentru că primele 2 motive vizează modul de soluționare al excepțiilor procesuale și potrivit lui 137 Cod procedură civilă analiza excepțiilor pot face de prisos intrarea în cercetarea fondului.
Excepția lipsei calității procesuale pasive în mod corect a fost respinsă pentru că așa cum au reținut instanțele anterioare cel incriminat prin prezenta acțiune e însuși Statul Român - prin politica abordată de acesta de "spionare" a cetățenilor săi cu încălcarea intimității, vieții private, a onoarei, demnității și nu organele de securitate. Însuși temeiul de drept indicat de reclamant - art.998 cod civil demonstrează faptul că a văzut în Statul Român "făptuitorul" și nu în organele de securitate ale acestuia, care erau simpli executanți ai politicii adoptate de.
E adevărat că art.37 din Decr.31/1954 prevede că "statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, precum și ale oricăror alte organizații socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice" însă se constată că ceea ce acuză reclamantul prin prezenta acțiune - politica statului - nu se cantonează în sfera articolului sus enunțat. Obligațiile despre care se vorbește în acest text de lege se referă la modul în care aduceau la îndeplinire politica Statului organele din subordinea sa, în raport cu celelalte subiecte de drept, persoane fizice sau persoane juridice.
Astfel, răspunderea pentru politica de securitate abordată de nu o regăsim în situațiile enunțate de art.37 din Decretul Lege nr.31/1954.
Ca atare, în mod corect a fost chemat în judecată ca pârât Statul Român.
In ceea ce privește temeiul legal, așa cum a precizat recurentul-reclamant prin acțiunea sa, există un temei de drept comun pentru antrenarea răspunderii oricărei persoane care cauzează altuia un prejudiciu - art.998 Cod civil.
Este adevărat că art.998 Cod civil se referă la orice faptă a "omului" (deci o persoană fizică) însă să nu uităm că suntem în fața unui caz atipic de sancționare a unei fapte a Statului Român (faptă precizată mai sus) care bineînțeles că se putea aduce la îndeplinire prin intermediul unor persoane fizice.
Insă, pentru că față de cele solicitate ar fi imposibilă tragerea la răspundere a organelor de securitate (nu acestea au hotărât efectuarea unor astfel de acte de percheziție, urmărire, ci Statul) s-a ajuns la această situație atipică de răspundere directă a Statului pentru o faptă adusă la îndeplinire prin organele de securitate de la acea vreme.
De altfel, Statul Român și-a recunoscut răspunderea directă în cazul erorilor judiciare săvârșite în aceeași perioadă prin inserarea art.504 Cod procedură penală.
Pentru alte situații, create ca urmare a abuzurilor efectuate de politica totalitaristă de la acea vreme, de câte ori se constată întrunirea condițiilor art. 998 Cod civil urmează a se antrena răspunderea patrimonială a acestuia.
Al doilea motiv de recurs al pârâtului nu poate fi primit pentru că legile speciale prin care s-a încercat a se repara într-un fel sau altul prejudiciile celor încercați "în mod direct" de măsurile abuzive ale Statului, nu prevăd reparații pentru prejudiciul moral încercat și ca atare nu avea de ce să se parcurgă procedura administrativă prevăzută de aceste acte normative.
Faptul că nu a dorit să beneficieze de reparațiile prevăzute de acele legi speciale nu are relevanță în prezenta cauză, fiind la latitudinea acestor persoane dacă doresc sau nu acest lucru.
Insă acest fapt nu le împietează cu nimic dreptul de a solicita și daune morale pentru cele încercate.
Al treilea motiv de recurs al pârâtului nefondat pentru că dovada unui prejudiciu moral se poate face pe deplin cu acte din care să rezulte că viața sa familială, profesională au făcut obiectul observației organelor de securitate fără o bază legală. La dosar nu există vreo dovadă că interceptările telefonice, perchezițiile, urmărirea recurentului-reclamant s-au făcut în baza vreunui mandat, act emis de organele abilitate.
In ceea ce privește recursul reclamantului, de asemenea, se constată că e nefondat pentru că instanța de apel la cuantificarea daunelor morale a avut în vedere materialul probator administrat în cauză și nu numai faptul că între 1988 și 2007 a trecut ceva vreme.
Reaprecierea probelor - așa cum solicită recurentul reclamant prin cererea de recurs nu poate fi făcută de prezenta instanță pentru că recursul este o cale de atac extraordinară - ce se poate promova doar în cazul existenței unor motive de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ambele recursuri civile declarate de reclamantul, cu domiciliul în G,- A și de pârâtul STATUL ROMÂN - prin Ministerul Finanțelor Publice B,-- prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în G,- împotriva deciziei civile nr.91/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2009.
Președinte, Pt.Jud. - - în CO Judecător,
- - Conf.disp.art.261(2) pr.civ. - -
VICEPREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Red.LȘ-03.07.2009
Dact.MH-06.07.2009/2 ex.
Fond:
Apel: -
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Luminița Cristea, Simona Bacșin
