Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 378/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 378/R/2010
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 411 din 11 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați SC SA B și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 16 februarie 2010 și, respectiv 18 februarie 2010, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat in judecata pe "" B și Casa Județeană de Pensii B-N, solicitând instanței să oblige pârâta B să recunoască boala profesională de care suferă - astm bronșic profesional iritativ la gaz de sudură și oxid de aluminiu și să-și exprime acordul pentru plata compensației pentru atingerea integrității. A solicitat obligarea pârâtei de rând 2 să-i calculeze și să-i plătească îndemnizația pentru atingerea integrității și a mai solicitat obligarea pârâtei de rând 1 să-i plătească suma de 60.000 lei prejudiciu material și suma de 20.000 prejudiciu moral.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, începând cu data de data de 1 iulie 2002, fost angajată la pârâta "" SA B, la secția montaj, fără a avea probleme de sănătate, însă datorită faptului că în această secție exista un mediu încărcat cu gaze de sudură și substanțe toxice, nu exista aerisire, s-a îmbolnăvit. În luna martie 2008 fost internată la Clinica de Medicină a din cadrul Spitalului Județean C cu diagnosticul de astm bronșic profesional controlat prin mecanism iritativ la fumul de sudură și spasmofilie.
După ce a fost externată, reclamanta a depus biletul de ieșire la medicul de întreprindere, dar pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă prin decizia nr. 121/2008.
Reclamanta a mai arătat că această decizie i-a fost comunicată odată cu preavizul și în aceeași zi cu întocmirea procesului-verbal de cercetare a bolii profesionale.
S-a mai susținut că pârâta "" Bar efuzat să recunoască boala profesională și pentru alți colegi disponibilizați și nu semnat cererea adresată Casei Județene de Pensii B-N pentru acordarea îndemnizației pentru atingerea integrității.
Reclamanta a arătat că nu a beneficiat niciodată de medicamente din partea angajatorului sau de tratamente în stațiuni specifice și având în vedere faptul că astmul bronșic este o boală incurabilă care diminuează mult capacitatea de muncă și necesită un tratament continuu zilnic cu medicamente, a apreciat prejudiciul material la suma de 60.000 lei, respectiv 80 lei lunar socotind a fi avută în vedere toată perioada până la îndeplinirea vârstei standard de pensionare.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a arătat faptul că trebuie avut în vedere că reclamanta are doar 38 de ani, că urmează a fi afectată permanent de aceasta boală, care necesită medicamentație specifică.
S-a susținut că în cauză este angajată răspunderea de dreptul muncii a angajatorului prevăzută de art. 269 Codul Muncii, fiind întrunite condițiile prevăzute și de art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.
Reclamanta a arătat că fapta ilicita a angajatorului constă în încălcarea obligației prevăzute de art. 6 si următoarele din Legea nr. 319/2006, prejudiciul este dovedit prin efectele astmului bronsic, necesitatea asigurării unei medicamentații permanente și tratament periodic în stațiuni, culpa angajatorului este prezumata relativ, iar raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât condițiile de muncă de la societatea pârâta sunt groaznice, mai mulți salariați fiind diagnosticați cu aceeași afecțiune.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 269 Codul muncii, art. 6 și 14 din Legea nr. 319 /2006, art. 68 lit. a) din Legea nr.168/1999 și art. 274 Cod procedură civilă.
Reclamanta a depus o precizare a acțiunii introductive prin care a arătat că renunță la judecată față de pârâta Casa Județeană de Pensii B-N și că-și reduce pretențiile constând în daune materiale cu suma de 15.376 lei, sumă plătită de această pârâta potrivit deciziei nr. 4/18 mai 2009.
Prin concluziile scrise, reclamanta a precizat că daunele materiale solicitate trebuie să acopere contribuția personală lunară a acesteia la achiziționarea medicamentelor necesare tratării afecțiunii ce a fost declarată ca fiind boală profesională, în sumă de 52,55 lei și diferența lunară de venituri datorată incapacității adaptative de muncă.
Pârâta Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat faptul că pretențiile reclamantei sunt nefondate și nu reflectă realitatea faptică, pentru că secția de montaj în care a lucrat reclamanta este delimitată de secția de sudură, fiind dispuse în hale separate și niciunul dintre muncitorii de la sectorul de sudură nu suferă de vreo boală profesională, cu atât mai mult de astm bronșic.
Angajatorul a mai arătat că au fost făcute teste și analize de specialitate care au evidențiat că nivelul de noxe la toate locurile de muncă se înscrie în parametrii normali, în acest sens depunând la dosar buletinele de analiză din 17 mai 2007, 28 mai 2007 și 29 mai 2007. Consideră că societatea și-a respectat toate obligațiile ce îi reveneau în condițiile impuse de Legea nr. 319/2006 și arată că între boala reclamantei și locul de muncă din cadrul societății nu există vreun raport de cauzalitate, fiind posibil că reclamanta să aibă vreo sensibilitate mai accentuată și anumiți factori de risc care sa-i agraveze starea sănătății.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și următoarele din Codul d e procedură civilă, art. 269 al 1 și 2 Codul Muncii și art. 67 și 68 lit. a) din Legea nr. 168/1999.
Pârâta Casa Județeană de Pensii B-N a depus întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii acțiunii formulate de către reclamantă în contradictoriu cu societatea pârâtă, iar în privința compensației pentru atingerea integrității, a precizat că reclamanta va trebui să îndeplinească formalitățile prevăzute de lege pentru obținerea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 411 din 11 noiembrie 2009, Tribunalul Bistrița - a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC SA B și a luat act de renunțarea a reclamantei la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B-
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată, prin contractul individual de muncă înregistrat la. B-N sub nr. 39732/14 iulie 2002, la pârâta B, în meseria de asamblator montator. La art. 5 din contractul de muncă se prevede că aceasta prestează munca în condiții normale, iar la capitolul 10 din contract angajatorul se obligă să asigure condițiile corespunzătoare desfășurării activității cu respectarea măsurilor de protecție a muncii. Contractul individual de muncă a încetat la data de 21 aprilie 2008, în baza deciziei nr. 121/28 martie 2008, în temeiul art. 65 lit. a din Codul muncii.
Reclamanta a fost internată în Spitalul Clinic Județean C, iar conform biletului de ieșire din spital, a fost diagnosticată cuastm bronșic profesional controlat prin mecanism iritativ la fumul de sudură și spasmofilie.S-a recomandat acesteia evitarea expunerii la iritanți și sensibilizanți respiratori, administrarea de antigripal anual, tratarea promptă a intercurentelor respiratorii si tratament la domiciliu.
În data de 17 martie 2008, Autoritatea de Sănătate Publică a întocmit fișa de declarare a cazului de boală profesională în cazul reclamantei cu diagnosticul anterior arătat, iar reclamanta s-a adresat Casei Județene de Pensii B-N cu o cerere pentru acordarea unei compensații pentru atingerea integrității.
Această cerere a fost soluționată favorabil de către această pârâtă, care a emis decizia nr. 4/18 mai 2009 prin care s-a aprobat plata compensației pentru atingerea integrității în cuantum de 8 salarii brute pe economie, comunicate de Institutul Național de Statistică, aferente lunii martie 2008, în total 15.376 lei, sumă care a fost încasată de către reclamantă, motiv pentru care aceasta a renunțat la judecata cererii formulate în contradictoriu cu această pârâtă.
În cauză a fost efectuată o expertiză de către Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, ocazie cu care reclamanta a fost internată în perioada 2-4 decembrie 2008 la acest institut de specialitate și s-a concluzionat căreclamanta prezintă diagnosticul clinic deastm bronșic profesional iritativ la gaze de sudură și oxizi de aluminiu, diagnosticul funcțional de deficiență globală ușoară prin tulburări ale schimburilor respiratorii de tip restrictiv, având o incapacitate adaptativă de 40%, dar capacitatea de muncă păstrată, neputând fi încadrată în vreun grad de invaliditate.
Din buletinele de analiză depuse de societatea pârâtă la dosar întocmite de instituții abilitate, respectiv de Institutul de Sănătate Publică C-N, Secția Medicină a, prima instanță a reținut că nivelul noxelor la locurile de muncă din cadrul societății pârâte se încadrau în parametrii normali, doar în cazul ozonului determinările efectuate depășind ușor limita impusă de standardele în vigoare, ceea ce conduce la concluzia că au fost respectate reglementările referitoare la securitatea și sănătatea salariaților.
Din probatoriul testimonial administrat la cererea reclamantei, instanța de fond a reținut că aceasta, datorita mediului de la locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea, respectiv fum de sudură și alte noxe, s-a îmbolnăvit de astm bronșic, motiv pentru care a fost și internată în spital fiindu-i necesară o medicamentație specială permanentă. Martorii au arătat că reclamanta nu a beneficiat de alimentație de protecție și că au mai existat și alți angajați ai pârâtei care au avut probleme de sănătate de aceeași natură.
Martorul propus de către pârâtă a declarat însă că la locul de muncă unde a lucrat reclamanta existau sisteme de ventilație, iar boxele de sudură aveau sisteme de exhaustare, efectuându-se periodic analize de către laboratoarele de specialitate, care nu au constatat depășirea nivelului admis la noxe. Acesta a mai arătat că el nu a avut probleme de sănătate cauzate de mediul de la locul de muncă și că nu știe ca alți salariați să sufere de astm.
Potrivit art. 171 Codul muncii,angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă, iar conform art. 177 al. 1 din același codlocurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților. Obligația angajatorului de asigurare a securității și sănătății salariaților în toate aspectele legate de muncă este reglementată riguros de art. 6 și urm. din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, iar în caz de nerespectare a obligațiilor legale în materie angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă și bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat -art. 44 din aceeași lege.
În ceea ce privește pretențiile formulate de reclamantă împotriva pârâtei B, raportat la probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că acestea sunt neîntemeiate, întrucât nu s-a dovedit faptul ca societatea pârâtă ar fi încălcat obligațiile ce îi reveneau potrivit art. 6 și urm. din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, pârâta efectuând demersurile necesare pentru asigurarea unor condiții adecvate la locul de muncă unde a fost angajată reclamanta, respectând corespunzător obligațiile impuse de legislația specifică în materie, inclusiv sub aspectul nivelului noxelor reieșite din procesul de producție, sens în care relevante sunt buletinele de analiză depuse la dosar, prin care nu s-a constatat depășirea parametrilor admiși la diferite noxe analizate.
S-a mai reținut faptul că îmbolnăvirea reclamantei este cauzată, probabil, de o sensibilitate mai accentuată a acesteia față de mediul existent la secția în care a activat, deși nivelul noxelor existente se încadra în standardele permise, nefiind deci imputabilă societății pârâte, mai ales în condițiile în care majoritatea salariaților nu au avut asemenea probleme de sănătate.
Instanța de fond a mai reținut că, pentru a putea fi obligată societatea pârâtă să-i plătească reclamantei daune materiale și morale, se impunea a fi îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile, la care face trimitere art. 44 din legea specială, dar în cauzănu poate fi constatată săvârșirea unei fapte ilicite de către angajator, respectiv a unei încălcări a obligațiilor ce-i reveneau în materia asigurării securității și sănătății în muncă a salariaților,astfel încât societatea pârâtă nu poate răspunde patrimonial pentru un eventual prejudiciu suferit de reclamantă, care să nu fi fost integral acoperit prin suma acordată cu titlu de îndemnizație pentru atingerea integrității.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod trunchiat starea de fapt în cauză, interpretând în mod eronat probele și aplicând greșit legea.
Astfel, prima instanță a reținut în mod eronat faptul că martorul C, propus de către pârâtă, care este și în prezent salariatul societății, ar fi declarat că la locul de muncă unde a lucrat reclamanta ar fi existat sisteme de ventilație, că boxele de sudură aveau sisteme de exhaustare, precum și faptul că se efectuau periodic analize de către laboratoarele de specialitate, care nu au constatat depășirea nivelului admis de noxe.
Recurenta arată astfel că acest martor nu a putut preciza cu certitudine în ce secție a lucrat reclamanta, astfel încât nu avea nici posibilitatea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la condițiile de lucru de la locul de muncă al acesteia.
Mai mult, se arată că în mod greșit instanța de fond a luat în considerare doar declarația acestui martor, fără aoc orobora cu celelelalte probe administrate în cauză.
Se mai arată că afirmația martorului privind evaluările periodice efectuate de către institutele de specialitate este contrazisă de către celelalte probe din dosar. Pârâta a depus un singur buletin de analiză, care nu dovedește decât o măsurătoare punctuală, la o singură dată și care oricum nu se încadrează în limitele admise.
Recurenta mai arată că, deși același martor a declarat că nu cunoaște alți salariați ai societății care să sufere de astm, este de notorietate faptul că pe rolul Tribunalului Bistrița -N au mai existat alte patru dosare având același obiect-despăgubiri pentru boală profesională-în care reclamanți sunt foști salaraiți ai societății intimate.
Se invocă însă că probele determinante în cauză sunt actele medicale, declararea bolii profesionale și expertiza de specialitate efectuată în cauză, expertiză care a constatat și diminuarea capacității adaptative a reclamantei cu un procent de 40%. Întrucât recurenta nu a avut un alt loc de muncă decât la societatea pârâtă, se susține că numai în cadrul unității unde a lucrat, aceasta putea să contracteze acestă boală.
Cu toate acestea, recurenta arată că în mod greșit prima instanță a concluzionat că în cauză nu s-a dovedit încălcarea obligațiilor prevăzute de disp.art.6 și următoarele din Legea nr.319/2006, de către societatea pârâtă.
Se mai arată că, astfel cum se apreciază în literatura de specialitate, culpa angajatorului, în situația răspunderii patrimoniale, este prezumată în mod relativ, acestuia revenindu-i sarcina de a proba că nu se face vinovat de apariția bolii de care suferă reclamanta.
Recurenta consideră că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.269 din Codul muncii privind răspunderea materială și morală a angajatorului.
Astfel, fapta ilicită a intimatei constă în încălcarea obligațiilor prevăzute de art.173 și următoarele din Codul muncii, art.6 și următoarele din Legea nr.319/2006, precum și a celor asumate în capitolul 10 din contractul individual de muncă, privitoare la sănătatea și securitatea în muncă.
Se arată în acest sens că pârâta nu a asigurat condițiile pentru prestarea muncii fără riscuri pentru sănătatea salariaților, întrucât mediul în care și-a desfășurat activitatea reclamanta se caracteriza prin: spațiu deschis între diferite sectoare de lucru: sudură, brazare, prelucrare chimică, montare, activități care produc diferite noxe: fum de sudură, gaze de brazare și de la pregătirea chimică. Niciodată angajatorul nu a oferit alimente pentru protecția lucătorilor, cu excepția sudorilor și nu a informat salariații cu privire la riscurile existente pentru sănătatea acestora în hala societății.
Recurenta mai arată că, în anul 2008, fost internată în Clinica de Medicină a din cadrul Spitalului Județean C-N, ocazie cu care i-a fost depistată boala de care suferă și în prezent, cea de " bronșic profesional controlat prin mecanism iritativ la fumuri de sudură".
Prin fișa nr.17 din martie 2008 s-a declarat că această afecțiune este o boală profesională, fiind recomandată schimbarea locului de muncă al recurentei, ceea ce angajatorul a refuzat în mod constant.
Din toate actele depuse la dosar a rezultat că această boală profesională ar fi fost cauzată de fumuri de sudură, oxizi de sulf, oxizi de azot, adică exact noxele ce caracterizează mediul de lucru din cadrul secțiilor "".
Se mai arată că măsurătorile efectuate de către societate sunt realizate într-o singură zi, nu pot fi extinse la întreaga perioadă lucrată de către reclamantă, nefiind depuse măsurători pentru anii trecuți, fiind logic că boala profesională a apărut și a evoluat în timp.
Recurenta mai menționează că intimata a depus la dosar Planul de prevenție și protecție pentru anul 2008, nr.28/23.01.2008, unde pentru secțiile sudobrazare, degresare, debitare, atelier de vopsire, la rubrica "Măsuri tehnice" este prevăzută "Dotarea punctului de lucru cu sistem de exhaustare", ceea ce înseamnă că anterior acest punct de lucru nu era dotat cu astfel de sisteme.
Din aceste înscrisuri și din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că noxele circulau liber și afectau practic și celelalte sectoare de lucru, respectiv sectorul montaj unde a lucrat reclamanta, având în vedere faptul că aceste sectoare nu erau despărțite și protejate corespunzător.
În ceea ce privește prejudiciul, se arată că acesta a fost dovedit prin însăși efectele pe care le produce astmul bronșic și prin necesitatea asigurării unei medicații permenente și a unui tratament periodic în stațiuni, în vederea asigurării unei vieți cât de cât normale.
Recurenta arată că incapacitatea adaptativă de 40% constatată de către medicii de medicina muncii, ce însemnă o incapacitate de a presta efort, îndreptățește reclamanta să solicite repararea acestor insuficiențe, produse din culpa angajatorului.
Prin nota de calcul a prejudicului depusă la dosar s-a precizat că suma de 89085,25 lei reprezintă prejudiciul material total, din care trebuie scăzută suma de 15376 lei primită cu titlu de compensație adusă integrității, conform deciziei nr.4/18.05.2009 a Casei Județene de Pensii B-N, rezultând suma de 73709, 25 lei cu titlu de daune materiale.
Se mai susține că aceste despăgubiri au fost calculate luându-se în considerare faptul că pentru obținerea acelorași venituri reclamanta este obligată să depună eforturi mai mari pentru realizarea aceluiași randament, are nevoie de îngrijiri suplimentare, ceea ce necesită cheltuieli suplimentare.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, recurenta arată că efectele bolii se traduc înr-o serie de inconveniente morale și psihice, fiind total neplăcut să știi că suferi de o boală incurabilă și că toată viața trebuie să te ferești de fum, de, de frig, de orice condiții neprielnice și să un tratament permanent.
Se mai arată că instanța are puterea de a aprecia cuantumul prejudiciului moral suferit, în funcție de situația reclamantei, având desigur relevanță și modul în care societatea pârâtă a "scăpat" de reclamantă, după cei 6 ani în care aceasta a prestat muncă în cadrul acestei unități, imediat ce a aflat că a fost declarată boala profesională a recurentei.
Se susține că a fost dovedit și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de către reclamantă, având în vedere faptul că, în cazul în care angajatorul ar fi respectat obligațiile ce-i reveneau pe linie de protecție a sănătății și securității în muncă, nu ar fi apărut efecțiunea reclamantei declarată ca fiind boală profesională.
Recurenta a arătat că în cadrul răspunderii contractule, culpa angajatorului este prezumată în mod relativ, ori acesta nu a dovedit prin probele administrate în cauză că ar fi respectat îndatoririle ce-i reveneau pentru protecția sănătății angajaților.
Prin întâmpinarea formulată, "" Bas olicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au depus la dosar înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat de reclamanta, prin prisma disp.art.3041din Codul d e procedură civilă, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță, deși a constatat că recurenta a fost diagnosticată cu o boală profesională n perioada în care a fost salariata societății intimate, a reținut, pe de o parte, lipsa faptei ilicite a angajatorului care să fi condus la îmbolnăvirea acestei salariate, nedovedirea culpei societății și pe de altă parte, faptul că eventualul prejudiciu suferit de către reclamantă ar fi fost reparat prin compensația acordată pentru atingerea adusă integrității sale.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține următoarea situație de fapt:
Astfel cum rezultă din biletul de ieșire din spital nr.78195 din 07.03.2008 eliberat de Spitalul Clinic Județean C- Clinica de Medicină a C - depus la fila nr.9 dosar de fond, recurenta -reclamantă a fost diagnosticată cu:bronșic profesional controlat prin mecanism iritativ la fumuri de sudură ( oxizi de sulf, oxizi de azot).
Din cuprinsul aceluiași înscris se reține că reclamanta,în vârstă de 38 de ani,de profesie operator montaj, cu expunere profesională la fumuri de sudură, pulberi metalice (oxizi de aluminiu), timp de 6 ani, a fost internată pentru dispnee inspiratorie, tuse iritativă și wheezing. S-a mai consemnat că simptomatologia respiratorie a debutat în urmă cu aproximativ 3 ani, la sfârșitul schimbului de lucru, prin dispnee expiratorie, wheezing și tuse cu expectorație mucopurulentă, iar în evoluție pacienta a descris o accentuare a simptomatologiei respiratorii la locul de muncă cu ameliorare la ieșirea din mediul de lucru.
La baza acestui înscris a stat și referatul medical depus la fila nr.10 dosar de fond, întocmit de către medicul primar, din cadrul de Medicină a C-N, ce a stabilit că recurenta suferă deastm bronșic profesional iritativ la gaze de sudură și oxizi de aluminiu.
Din cuprinsul fișei de semnalizare BP(1) nr.78195 din 03.03.2008 întocmite în cadrul aceleiași clinici (fila nr.11 dosar de fond), rezultă că diagnosticul de profesionalitate stabilit în cazul recurentei este: stm bronșic profesional controlat prin mecanism iritativ la fumuri de sudură( oxizi de sulf, oxizi de azot).
De altfel, potrivit Anexei nr.22 la HG nr.1425/2006 de aprobare a Normelor de aplicare a dipozițiilor Legii nr. 319/2006, în tabelul bolilor profesionale cu declarare obligatorie figurează și "astmul bronșic alergic" și "astmul bronșic non-alergic (iritativ)".
Conform fișei de declarare a cazului de boală profesională nr.17/martie 2008 întocmită de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B-N-Compartimentul supravegherea și controlul bolilor profesionale (fila nr.12 dosar de fond), diagnosticul reclamantei precizat complet este cel de astm bronșic profesional controlat prin mecanism iritativ la gaze de sudură și oxizi de aluminiu, data semnalării acestei boli, menționate în acest act, fiind 07.03.2008, iar data confirmării 31.03.2008. Aceeași fișă mai precizează că din numărul total de 1090 de lucrători din unitate, sunt expuși la agentul cauzal incriminat 228 de lucrători.
Cercetarea acestui caz de boală profesională s-a făcut prin procesul-verbal nr.17 încheiat de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B-N la data de 25.03.2008, depus la fila nr.122 dosar de fond, act semnat de către medicul care asigură asistența de medicină a muncii, autoritatea de sănătate publică și reprezentantul inspectoratului de muncă, în care s-a concluzionat că:
". profesională se datorează expunerii profesionale la iritanți profesionali proveniți de la procesele tehnologice din vecinătatea locului de muncă.
Momentul de debut al primelor semne de hiperreactivitate bronșică, cronologia evenimeneleor consemnate în fișa medicală și absența fondului atopic, considerăm astmul bronșic de proveneiență profesională.
Pentru prevenirea apariției astmului bronșic se vor intensifica acțiunile profilactice ce vor cuprinde măsuri tehnico-organizatorice (reducerea concentrațiilor de iritanți profesionali în aerul locurilor de muncă) și măsuri medicale-recunoașterea riscului de, examene medicale la angajare, controale medicale periodice, informare și formare (educație sanitară)."
S-a mai concluzionat că, pentru respectarea dispozițiilor Legii nr.319/2006, răspunderea revine conducerii unității.
În ceea ce privește situația reclamantei, s-a recomandat: "evitarea expunerii la iritanți și sensibilizanți respiratorii (schimbarea locului de muncă)".
În speță însă, angajatorul nu a luat măsura schimbării locului de muncă al recurentei, ci a dispus concedierea acesteia prin decizia nr.121 din 28.03.2008 (fila nr.7 dosar de fond), în temeiul disp.art.65 lit.a) din Codul muncii, începând cu data de 21.04.2008, "ca soluție la noile măsuri organizatorice și transformărilor tehnologice"
Prin adresa nr.1004 din 24.02.2009 a Direcției de Sănătate Publică a Județului B-N, s-au consemnat următoarele:" Conducerea nu a fost de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal, refuzând semnarea acestuia,".
Prin cererea înregistrată sub nr.5697 din 03.06.2008 (filele nr.58-59 dosar de fond), recurenta-reclamantă a solicitat Casei Județene de Pensii B-N plata compensației pentru atingerea adusă integrității.
Casa Județeană de Pensii B-N, prin decizia nr.4/18.05.2009, a aprobat plata acestei compensații, în cuantum de 8 salarii medii brute pe economie, în total suma de 15376 lei, conform art.63 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.346/2002.
Din adresa Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, depusă la fila nr.115 dosar de fond, rezultă că incapacitatea adaptativă, respectiv incapacitatea de a presta efort stabilită în cazul recurentei este de 40% însă aceasta, potrivit criteriilor și normelor de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de muncă, aprobate prin nr.HG400/2001, nu conduce și la încadarea acesteia înr-un grad de invaliditate.
În primul rand, se reține că în fața primei instanțe s-a invocat de către angajator calificarea acestui litigiu ca fiind unul civil de drept comun și nu un conflict de muncă, implicit necompetența materială a tribunalului dea soluționa acest proces în primă instanță.
Curtea reține în acest sens că în mod corect prima instanță s-a considerat investită cu soluționarea unui conflict de muncă, pentru următoarele motive:
Disp.art.4 din Legea nr.346/2002 republicată, prevede într-adevăr că prin asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestațiile prevăzute în prezenta lege și pentru care s-a plătit contribuția de asigurare este preluată de asigurător, doar în situația în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile prezentei legi intrând în funcțiune, în mod subsidiar și complementar, răspunderea civilă, potrivit dreptului comun. Art. 269 din Codul muncii, reglementează însă răspunderea patrimonială a angajatorului, care este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, să il despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legătură cu serviciul.
De asemenea, potrivit art.44 din Legea nr.319/2006 a sănătății și securității în muncă, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.
Se reține în acest sens că, astfel cum s-a statuat în literatura de specialitate și practica judiciară în domeniu, răspunderea patrimonială reciprocă a părților izvorăște din contractul individual de muncă, fiind o varietate a răspunderii civile contractuale, ce are însă particularități determinate de specificul raporturilor de muncă.
De altfel, chiar și în situația în care nu ar exista dispoziții legale atât de explicite cu privire la natura răspunderii juridice a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor bolilor profesionale, Curtea reține că dreptul salariaților la securitate și sănătate în muncă, garantat de disp.art.41 alin.2 din Constituția României, de disp.art.39 alin.1 lit.f) din Codul muncii și de prevederile legislației speciale aplicabile în domeniu, la care vom face referire ulterior, constituie un drept fundamental, căruia îi corespunde obligația corelativă și permanentă, pe parcursul executării contractului de muncă, a angajatorului de a lua toate măsurile ce se impun pentru protejarea sănătății angajaților, pentru evitarea oricăror riscuri de îmbolnăvire la locul de muncă, pentru informarea salariaților în privința existenței unor asemenea stări de pericol și, implicit, de a dezdăuna salariații pentru prejudiciile cauzate, în cazul nerespectării acestor îndatoriri.
În acest sens, în literatura de specialitate s-a arătat că relațiile sociale de protecție a muncii se includ în însuși raportul juridic de muncă.
Pentru aceste motive, Curtea reține că acest litigiu se încadrează cu certitudine în categoria conflictelor de drepturi, astfel cum acestea sunt definite în disp.art.248 alin.3 din Codul muncii, respectiv a proceselor având ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă.
În acest sens se mai reține că, potrivit disp.art.281 din Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă.
Având în vedere faptul că, potrivit disp.art.2 pct.1 lit.c) din Codul d e procedură civilă, conflictele de muncă se judecă în primă instanță de către tribunale, Curtea reține că în mod corect a fost soluționată problema competenței materiale în cauză.
Analizând motivele de recurs invocate de către reclamantă privind întrunirea condițiilor răspunderii patrimoniale a angajatorului în cauză, potrivit disp.art.269 din Codul muncii și art.44 din Legea nr.319/2006, Curtea reține următoarele:
Conform fișei nr.17/martie 2008 întocmită de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B-N-Compartimentul supravegherea și controlul bolilor profesionale, afecțiunea reclamantei, de astm bronșic, a fost declarată ca fiind boală profesională în cursul executării contractului individual de muncă încheiat între părți.
Se reține că, potrivit disp.art.5 alin.1 lit. h) din Legea nr.319/2006, boala profesională este definită ca fiind afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, ori biologici caracteristici locului de muncă, precum și de supra-solicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
În consecință, boala profesională implică existența a trei elemente: exercitarea unei meserii sau profesii (cauza indirectă a afecțiunii); agenți nocivi fizici, ori biologici caracteristici locului de muncă (cauza directă a afecțiunii) și modalitatea concretă de acțiune asupra organismului ( acțiunea produsă).
Astfel, în mod greșit prima instanță a constatat că în sarcina angajatorului nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite care să fi cauzat recurentei un prejudiciu, întrucât însăși declararea afecțiunii de care suferă reclamanta ca boală profesională și stabilirea cauzei directe a afecțiunii ca fiind gazele de sudură și oxizii de aluminiu de la locul de muncă al acesteia, dovedește că aceste noxe profesionale au determinat îmbolnăvirea salariatei.
Cercetarea cazului de boală profesională, având drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective s-a făcut, în temeiul disp.art.152 și 153 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, în prezența angajatorului și s-a finalizat cu redactarea și semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională.
Curtea mai reține că angajatorul a refuzat semnarea procesului-verbal nr.17 din 25.03.2008 întocmit de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B-N, însă nu a dovedit că ar fi contestat acest act sau că ar fi fost infirmat caracterul profesional al afecțiunii de care suferă recurenta.
Se mai re ine, din biletul de ieșire din spital nr.78195 din 07.03.2008 eliberat de Spitalul Clinic Județean C- Clinica de Medicină a C, că simptomatologia respiratorie a debutat în cazul reclamantei în urmă cu aproximativ 3 ani, la sfârșitul schimbului de lucru, iar din adeverința medicală nr.276 din 11.04.2008 eliberată de medicul de familie rezultă că aceasta este cunoscută cu afecțiunea de astm bronșic din data de 24.02.2005, aceasta având calitatea de salariată a intimatei din anul 2002.
Prima instanță a mai reținut că îmbolnăvirea reclamantei este cauzată, probabil, de o sensibilitate mai accentuată a acesteia față de mediul existent la secția în care a activat, Curtea constată însă că aceste considerații contrazic chiar concluziile Autorității de Sănătate Publică a Județului B-N-Compartimentul supravegherea și controlul bolilor profesionale, formulate în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate în Clinica de Medicină a C, în sensul că afecțiunea recurentei este o boală profesională determinată de noxele profesionale de la locul de muncă.
Este relevant în acest sens faptul că autoritățile competente, urmând procedura instituită de lege, au declarat că afecțiunea de care suferă recurenta este o boală profesională și nu oboală în legătură cu profesia,astfel cum aceasta din urmă este reglementată de art.173 și 174 din Normele de aplicare a Legii sănătății și securității în muncă, ca fiind o boală cu determinare multifactorială, factorii profesionali având o contribuție semnificativă.
Curtea reține că vătămarea cauzată sănătății salariatei recurente se datorează nerespectării de către angajator a îndatoririlor de evaluare permanentă a riscurilor la care era expusă aceasta, împreună cu alți angajați, în desfășurarea raporturilor de muncă, de luare a măsurilor necesare prevenirii acestora și de informare a acesteia asupra noxelor la care se expune la locul de muncă.
Astfel, potrivit disp.art.6 alin.1 din Codul muncii, orice salariat care prestează o muncă beneficiaza de condiții de muncă adecvate activității desfasurate, de protecție socială, de securitate si sanatate in muncă, precum si de respectarea demnității si a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Art.39 alin.1 lit.f) și h) din Codul muncii prevede că salariatul are, în cadrul raporturilor de muncă, dreptul la securitate si sanatate in munca și dreptul la informare si consultare.
Conform disp.art.40 alin.2 lit.a) și b) din Codul muncii, angajatorului îi revin obligațiile de a informa salariații asupra condițiilor de muncă si asupra elementelor care privesc desfașurarea relațiilor de munca, precum și de asigura permanent condițiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si condițiile corespunzătoare de muncă.
Art.173 alin.1 din Codul muncii prevede că, în cadrul propriilor responsabilitati, angajatorul va lua masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.
Conform alineatului 2 al aceluiași articol, la adoptarea si punerea in aplicare a masurilor prevazute la alin.1 se va tine seama de urmatoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de muncă si de producție, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sănătatii;
e) luarea in considerare a evolutiei tehnicii;
f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea masurilor de protecție colectivă cu prioritate fata de măsurile de protecție individuala;
i) aducerea la cunostinta salariaților a instrucțiunilor corespunzătoare.
Conform art.176 din Codul muncii, angajatorul are obligatia să organizeze instruirea angajatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Instruirea se realizeaza periodic, prin modalități specifice stabilite de comun acord de catre angajator, împreuna cu comitetul de securitate si sănătate in muncă si cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentanții salariaților.
Art. 177din Codul muncii prevede că locurile de munca trebuie să fie organizate astfel incât să garanteze securitatea si sănătatea salariaților, angajatorul trebuind sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor și substanțelor folosite in procesul muncii, in scopul asigurării sanatații și securitații salariaților.
Conform art.5 din nr.HG355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, angajatorul trebuie să se afle în posesia unei evaluări a riscului asupra sănătății lucrătorilor.
Legea nr.319/2006 a sănătății și securității în muncă, care a transpus Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de munca, prevede, la art.7 că, în cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația să ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea și instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în munca.
Angajatorul are obligația să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin.1, ținând seama de modificarea condițiilor, și pentru îmbunătățirea situațiilor existente.
Angajatorul are obligația să implementeze măsurile prevăzute la alin.1 și 2 pe baza următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă și de producție, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării efectelor acestora asupra sănătății;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos;
g)dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de munca, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă fața de măsurile de protecție individuală;
i) furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Potrivit art.13 din aceeași lege, angajatorul are obligația sa asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de munca, precum și asupra măsurilor de prevenire și de protecție necesare; să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifica; să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care urmează sa o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării; să țină evidenta zonelor cu risc ridicat și specific prevăzute la art.7 alin.4 lit. e); să asigure funcționarea permanenta și corecta a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsura și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice.
Art. 29 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că prin contractele colective de muncă la nivel de unitate sau instituție se vor stabili parametrii de microclimat care vor fi urmariți la fiecare loc de munca, in vederea luarii masurilor de protectie a muncii specifice, precum și programele de control al realizării măsurilor stabilite.
De asemenea, potrivit disp.art.30 alin.1 din același contract colectiv de muncă, în vederea menținerii si imbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității, patronul va lua urmatoarele măsuri de amenajare ergonomică a locului de muncă:
a) asigurarea conditiilor de mediu (iluminat, microclimat, zgomot, vibratii, temperatura, aerisire, umiditate);
b) amenajarea anexelor sociale ale locurilor de munca (vestiare, bai, grupuri sanitare, de repaus);
c) diminuarea până la eliminarea treptată a emisiilor poluante.
Art.11 alin.2 din nr.HG1.218 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate în munca pentru asigurarea protecției lucrătorilor impotriva riscurilor legate de prezența agenților, ce transpune <LLNK 831998L0024 18>Directivele nr.98/24/CEE, nr.91/322/CEE, nr. <LLNK 832000L0039 22000/39/CE și nr.2006/15/CE, prevede că angajatorul trebuie să se asigure că riscul pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor în procesul de munca, indus de un agent chimic periculos, este eliminat sau redus la minimum. Este obligatorie respectarea valorilor limită de expunere profesională la agenți în mediul de munca, prevăzute în anexa nr. 1, și valorile limită biologice tolerabile de lucrători, prevăzute în anexa nr. 2, cu menținerea concentrațiilor agenților la cel mai scăzut nivel posibil.
Conform art.14 din aceeași hotărâre, evaluarea riscului trebuie însoțită de documente prezentate într-o forma adecvată, în conformitate cu legislația și practica nationala, și poate include o justificare a angajatorului referitoare la faptul ca natura și amploarea riscurilor datorate agenților nu necesita o alta evaluare detaliată a riscului.
Evaluarea riscului se actualizează, în special, dacă s-au produs schimbări semnificative din cauza cărora evaluarea ar fi depășită sau atunci când rezultatele supravegherii stării de sănătate fac necesar acest lucru.
Măsurile pe care angajatorul este obligat să le ia sunt prevăzute în art.20 din această hotărâre de guvern.
Astfel, în aplicarea art. 9 se recurge de preferință la substituire, prin care angajatorul evită utilizarea unui agent chimic periculos, înlocuindu-l cu un agent sau proces chimic care, în condițiile utilizării, nu este periculos sau este mai puțin periculos pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, după caz.
Atunci când tipul activității nu permite eliminarea riscului prin substituire, ținând cont de activitatea și evaluarea riscului prevăzute la art. 12-16, angajatorul asigură reducerea la minimum a riscului prin aplicarea măsurilor de protecție și prevenire (alin.2).
În ordinea prioritatii, măsurile prevăzute la alin.2 includ:
a) proiectarea unor procese de muncă și control tehnic adecvate și utilizarea echipamentelor și materialelor potrivite, astfel încât să se evite sau să se reducă la minimum emiterea de agenți periculoși care pot prezenta un risc pentru siguranța și sănătatea lucrătorilor la locul de muncă;
b) aplicarea unor măsuri de protecție colectivă la sursa riscului, cum ar fi ventilația adecvată și măsurile potrivite de organizare;
c) aplicarea unor măsuri de protecție individuală, inclusiv asigurarea echipamentului individual de protecție, dacă expunerea nu poate fi prevenită prin alte mijloace.
Potrivit disp.art. 90 din nr.HG1425/2006 de aprobare a Normelor de aplicare a dipozițiilor Legii nr. 319/2006, instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală și are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitatea și sănătate în muncă, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru și/sau fiecărei funcții exercitate.
Conform disp.art. 93 alin.2 din aceste norme, instruirea la locul de muncă va cuprinde:
a) informații privind riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă și/sau postului de lucru;
b) prevederile instrucțiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă și/sau postul de lucru;
c) măsuri la nivelul locului de muncă și/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor;
d) prevederi ale reglementărilor de securitate și sănătate în muncă privind activități specifice ale locului de muncă și/sau postului de lucru.
Art. 30 alin.1 din nr.HG 1.218 din 6 septembrie 2006, prevede că, respectând <LLNK 12006 319 10 202 18 40>art. 18, 22 și 23 din Legea nr. 319/2006, angajatorul se asigura că lucrătorilor sau reprezentanților acestora li se furnizează:
a)datele obținute în baza prevederilor art. 12-16 și informații suplimentare ori de câte ori schimbări majore la locul de muncă determină o modificare a acestor date;
b) informații despre agenții periculosi prezenți la locul de muncă, cum ar fi denumirea acestor agenți, riscurile pentru securitate și sănătate, valorile limită de expunere profesională și prevederi legale;
c) instruire și informare privind precautiile necesare și acțiunile ce trebuie întreprinse pentru a se proteja pe ei înșiși și pe alți lucrători la locul de munca;
d) acces la orice fișă tehnică de securitate, asigurat de către furnizor în conformitate cu cap. VIII din Normele metodologice privind clasificarea, etichetarea și ambalarea preparatelor chimice periculoase, aprobate prin <LLNK 12003 92 20 301 0 32>Hotărârea Guvernului nr. 92/2003.
Conform alineatului 2 al aceluiași articol, angajatorul se asigură că informația transmisă lucrătorilor sau reprezentanților acestora este:
a) furnizată într-un mod potrivit cu rezultatul evaluării de risc prevăzute la art. 12-16. Acesta poate merge de la comunicare orală la instruirea și pregătirea individuală susținute cu informații scrise, în funcție de natura și gradul de risc indicate de evaluarea cerută de dispozițiile alin. (1);
b) actualizată astfel încât sa țină cont de modificarea condițiilor.
Se reține că în cauză, societatea angajatoare nu a dovedit că ar fi informat recurenta, conform dispozițiilor legale în vigoare, despre agenții periculosi prezenți la locul de munca, denumirea acestor agenți, riscurile pentru securitate și sănătate, valorile limită de expunere profesională, prevederile legale aplicabile, precum și cu privire la precauțiile necesare și acțiunile ce trebuie întreprinse pentru a se proteja pe ei înșiși și pe alți lucrători la locul de munca.
Astfel, din fișa individuală de instructaj privind protecția muncii depusă la dosar, având ultima mențiune din 07.01.2008, nu există dovada că angajatorul și-ar fi îndeplinit aceste obligații de informare.
De asemenea, Curtea reține că intimata, deși desfășoară activități ce presupun prestarea muncii în condițiile existenței unor factori nocivi, ce pot afecta sănătatea angajaților, a reușit să dovedească în instanță doar efectuarea unei singure evaluări a noxelor la unele locuri de muncă din cadrul societății, în cei șase ani în care recurenta a fost salariata acesteia.
Se reține în acest sens că buletinul de analiză privind rezultatele determinărilor de noxe la unele locuri de muncă de la."" B (filele nr.32-33 dosar de fond) și buletinul de analiză privind rezultatele determinărilor de pulberi totale din atmosfera unor locuri de muncă recoltate de la aceeași societate ( fila nr.34), cuprind doar determinările concentratiilor de agenți în mediul de muncă la datele de 28 și 29.05.2007.
Curtea mai reține că evaluarea riscului de îmbolnăvire profesională a salariaților prin agenții existenți în mediul de muncă era o obligație permenentă a angajatorului, în mod greșit prima instanță reținând în acest sens că o singură determinare a încadrării nivelului noxelor în limitele admise de lege, în toată perioada în care recurenta a fost salariata societății, este suficientă pentru a conduce la concluzia că intimatul și-a îndeplinit această îndatorire și că factorii nocivi de la locul de muncă nu puteau determina apariția afecțiunii de care suferă.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza C-49/00, a stabilit că obligația anagajatorului de a evalua riscurile în timpul muncii este una continuă, care nu se stinge în momentul în care a avut loc o primă evaluare. El trebuie să evalueze riscurile în funcție de dezvoltarea progresivă a condițiilor de muncă și a cercetărilor științifice.
Curtea mai reține că angajatorul nu și-a îndeplinit nici obligația de reducere la minimum a riscului, prin aplicarea unor măsuri de protecție colectivă la sursa riscului, cum ar fi ventilația adecvată și măsurile potrivite de organizare.
În acest sens sunt și declarațiile martorilor audiați în cauză.
Astfel, în depoziția sa, martora, ce a lucrat în calitate de operator montaj în aceeași secție cu reclamanta, în perioada 1998-mai 2008, arătat că, din cauza mediului în care și-a desfășurat activitatea, s-a îmbolnăvit de astm bronșic, fiindu-i necesar tratament medicamentos zilnic, în aceeași situație fiind atât recurenta, cât și alți 20 de salariați, dintre care a amintit pe, și.
Aceeași martoră a mai arătat că salariaților nu li s-a făcut niciun instructaj în legătură cu problemele ce puteau să apară datorită mediului în care își desfășurau activitatea, iar boxele în care lucrau echipele de sudură nu erau izolate corespunzător față de locul în care ei prestau muncă, fiind folosită doar o pânză de doc pentru a separa zona în care lucrau sudorii de cea în care munceau ceilalți angajați.
Martora a mai susținut că nu exista niciun dispozitiv care să conducă gazele rezultate de la cuptorul de brazare în afara locului de muncă, iar la echipele de sudură din apropierea locului său de muncă nu existau sisteme de exhaustare.
De asemenea, martorul, ce a lucrat timp de 13 ani la societatea intimată, dintre care 10 ani ca sudor în atelierul sculărie, a arătat că la locul de muncă unde își desfășura activitatea reclamanta erau noxe rezultate din gazele de sudură și din celelalte procese de fabricație, întrucât hala în care își desfășurau activitatea sudorii nu era compartimentată, astfel încât toți angajații erau expuși la acești factori nocivi.
Martorul a mai declarat că alți 10 salariați de la societatea pârâtă s-au mai îmbolnăvit datorită noxelor.
În depoziția sa, același martor a mai arătat că posturile de sudură din cadrul unității erau dotate cu sisteme de exhaustare, dar acestea, după opinia sa, erau subdimensionate.
artorului C G, propus de către pârâtă, în depoziția sa, a arătat că boxele de sudură aveau sisteme de exhaustare și erau separate cu panouri de aproximativ 2- 3 metri înălțime, efectuându-se periodic analize de către laboratoarele de specialitate, care nu au constatat depășirea nivelului admis la noxe.
Același martor a mai arătat că la locul de muncă unde a lucrat reclamanta existau sisteme de ventilație, fără a putea însă preciza secția în cadrul căreia aceasta a prestat munca.
Curtea reține însă că această declarație nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, neputând fi astfel reținută de către instanță.
Pe lângă argumentele prezentate anterior, Curtea mai reține că raportul de cauzalitate între faptele ilicite ale angajatorului, constând în nerespectarea îndatoririlor de protecție a sănătății salariaților și prejudicul cauzat recurentei, rezultă și din mențiunile fișei de declarare a cazului de boală profesională nr.17/martie 2008 întocmită de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B-N-Compartimentul supravegherea și controlul bolilor profesionale- ce precizează că din numărul total de 1090 de lucrători din unitate, sunt expuși la agentul cauzal incriminat 228 de lucrători.
În acest sens, trebuie reținute și măsurile pe care Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B-N, prin procesul-verbal nr.17 din 25.03.2008, a considerat că trebuiesc luate pentru prevenirea apariției astmului bronșic, respectiv intensificarea acțiunilor profilactice ce vor cuprinde măsuri tehnico-organizatorice (reducerea concentrațiilor de iritanți profesionali în aerul locurilor de muncă) și măsuri medicale-recunoașterea riscului de, examene medicale la angajare, controale medicale periodice, informare și formare (educație sanitară), pentru respectarea dispozițiilor Legii nr.319/2006, răspunderea revenind conducerii unității.
Existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a angajatorului și prejudiciul suferit de către recurentă rezultă și din biletul de ieșire din spital nr.78355 din 10.07.2008 eliberat de Clinica de Medicină a C-N (fila nr.98 dosar de fond), care concluzionează că: "Sistarea expunerii profesionale este urmată de evoluția favorabilă a cazului, fiind un argument în plus care susține caracterul profesional al bolii."
Mai mult, din fișele nr. 73 și 110 privind serviciile medicale profilactice detaliate în funcție de expunerea profesională, cuprinse în Anexa 1 din nr.HG355/2007, rezultă că pentru salariații ce lucrează în mediile de muncă în care există oxizi de azot (inclusiv acid azotic), aluminiu și oxid de aluminiu, în cadrul examenul medical periodic este obligatorie efectuarea anuală a spirometriei, fiind contraindicat ca bolnavii de astm bronșic (în funcție de rezultatele spirometriei) să lucreze în astfel de locuri de muncă.
În ceea ce privește culpa angajatorului, se reține că aceasta este prezumată în mod relativ, iar intimatul nu a reușit cu probele administrate în cauză să dovedească existența unei cauze care să-l exonereze de răspundere pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor ce-i reveneau în domeniul protecției sănătății și securității angajaților.
Curtea mai reține că, prin faptele ilicite expuse anterior, angajatorul a cauzat recurentei un prejudiciu, constând în vătămarea sănătății acesteia, stmul bronșic fiind o afecțiune care durează toată viața, având o evolutie îndelungată, discontinuă, capricioasă, prejudiciu ce nu a fost reparat integral prin compensația pentru atingerea integrității, în suma de 15376 lei, acordată de Casa Județeană de Pensii B-N, conform art.43 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Despăgubirea va fi stabilită de către instanță sub forma unei prestații periodice lunare, în scopul reparării integrale a prejudiciului material suferit de către recurentă, constând în cheltuielile medicale pe care aceasta este nevoită a le suporta și reducerea veniturilor sale ca urmare a diminuării capacității sale de muncă.
Curtea reține în acest sens că, astfel cum rezultă din prescripția medicală și bonul fiscal depus la fila nr.97 dosar de fond, contribuția personală lunară a recurentei la achiziționarea medicamentelor necesare tratării bolii profesionale este de 51,71 lei.
Din adresa Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă rezultă că incapacitatea adaptativă, respectiv incapacitatea de a presta efort, stabilită în cazul recurentei, este de 40%.
Având în vedere această diminuare a capacității de muncă a reclamantei și luând în considerare retribuția de 880 lei pe care aceasta o primea anterior producerii acestei vătămări, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul său de muncă, Curtea reține că prejudiciul constând în venitul lunar de care a fost lipsită recurenta, este în sumă de 352 lei.
În total, se reține că reclamantei i se cuvine, pentru repararea integrală a prejudicului material suferit, o sumă lunară de 404,55 lei.
Având în vedere că parte din acest prejudiciu a fost deja reparat prin plata compensației pentru atingerea integrității, acordate sub forma unei sume globale, ce acoperă sumele ce ar fi fost datorate lunar pentru perioada 01.04.2008-31.05.2011, se reține că angajatorul datorează recurentei, în temeiul disp. art.44 din Legea nr.319/2006 și art.269 din Codul muncii, prestații periodice în sumă de 404,55 lei lunar, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 01.06.2011 și până la data încetării sau modificării stării de incapacitate, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă.
Curtea reține că este fondată și cererea recurentei-reclamante de acordare a daunelor morale, având în vedere următoarle considerente:
rt.42 alin. 2 din nr. HG1218 din 6 septembrie 2006 prevede că, în cazurile în care se constată că un lucrator suferă de o boala identificabila sau de pe urma unui efect negativ asupra sănătății, pe care un medic sau un specialist în medicina muncii îl considera rezultatul expunerii la un agent chimic periculos la locul de munca, angajatorul trebuie să realizeze, simultan: revizuirea evaluării riscului; revizuirea măsurilor luate pentru eliminarea sau reducerea riscului; luarea în considerare a sfaturilor specialistului în medicina muncii, ale altei persoane cu calificarea necesară sau ale autorității de sănătate publica județene și a municipiului B, autoritate competentă în aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru a elimina sau reduce riscul, inclusiv de posibilitatea de a repartiza lucrătorul respectiv la un post de munca în care nu exista riscul expunerii în continuare; continuă supravegherea stării de sănătate și revizuirea stării de sănătate a oricărui alt lucrator care a fost expus în același mod.
Se mai reține că, potrivit disp.art. 18, 39 și 40 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, asigurații care, datorită unei boli profesionale sau unui accident de muncă, nu își mai pot desfășura activitatea la locul de muncă anterior manifestării riscului asigurat, pot trece temporar în alt loc de muncă.
Indemnizația pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se acordă în condițiile în care venitul salarial brut lunar realizat de asigurat la noul loc de muncă este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la momentul depistării afecțiunii.
Indemnizația pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normală, ca urmare a unor afecțiuni cauzate de accidente de muncă sau boli profesionale, se acordă asiguraților care, în aceste condiții, nu mai pot realiza durata normală de muncă.
În speță, Curtea reține că intimatul, deși a fost prezent la cercetarea cazului de boală profesională, în luna martie 2008, nu numai că nu a luat măsuri pentru repartizarea salariatei pe un post în care nu exista riscul expunerii în continuare la agenți periculoși, privând-o pe recurentă și de indemnizațiile pe care le putea primi potrivit dispozițiilor Legii nr. 346/2002, ci a decis concedierea acesteia, prin decizia emisă la data de 28.03.2008, în temeiul disp.art.65 lit.a) din Codul muncii, începând cu data de 21.04.2008, "ca soluție la noile măsuri organizatorice și transformărilor tehnologice".
Se reține că, prin toate aceste fapte, angajatorul a nesocotit dispozițiile 8 din Codul muncii, potrivit cărora relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte, întrucât, pe lângă faptul că a adus recurentei, prin faptele sale, vătămări grave ale sănătății la o vârstă la care aceasta era în deplinătatea capacității sale de muncă, respectiv la vârsta de 38 de ani, ce îi vor afecta pe viitor dreptul la muncă, limitându-i acesteia opțiunile și posibilitățile de a se angaja în anumite locuri de muncă, diminuându-i aptitudinile în cursul desfășurării activității lucrative, obligând-o să urmeze un tratament medicamentos permanent, a decis, în urma declarării afecțiunii dobândite ca boală profesională și concedierea acesteia, cauzându-i astfel un prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui reparație echitabilă Curtea reține că se impune obligarea intimatului la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de daune morale.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamanta, se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se admite acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu "" B, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 404,55 lei lunar, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 01.06.2011 și până la data încetării sau modificării stării de incapacitate, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă.
Pârâta va fi obligată la plata sumei de 5000 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de daune morale.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
În temeiul disp.art.274 din Codul d e procedură civilă, intimata "" B, fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească recurentei suma de 1607 lei, cheltuieli de judecată la fond și 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 411 din 11 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu "" B și în consecință, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 404,55 lei lunar, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 01.06.2011 și până la data încetării sau modificării stării de incapacitate, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă.
Obligă pârâta la plata sumei de 5000 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de daune morale.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1607 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe intimata "" B să plătească recurentei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-16.03.2010;
Jud.fond.:- Tribunalul Bistrița N:-;
-.
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
