Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2403/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.38
Ședința publică de la 14 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR - MARI
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr.958 din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
are ca obiect - pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07 ianuarie 2010 fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art.260 alin.1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14 ianuarie 2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 B, la data de 5.05.2008, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 40.000 Euro, iar în subsidiar plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat de neexecutarea ori executarea defectuoasă a mandatului acordat pârâtului în valoare de 60.000 euro reprezentând sporul de valoare al terenului cu titlu de investiție și lipsa de folosință a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna iunie a anului 2005, între acesta și pârât a intervenit o înțelegere, potrivit căreia reclamantul a decis să investească într-un teren situat în comuna, jud.I, situat în 61, parcela 626, lotul 11, în suprafață de 812 mp împreună cu suprafața de 49 mp de drum, în total 861 mp, pârâtul angajându-se să-l asiste în acest demers.
Reclamantul a mai arătat că a lăsat la aprecierea pârâtului forma contractului ori a operațiunii ce urma să fie realizată și modul de îndeplinire a formalităților necesare pentru realizarea proiectului. Totodată, reclamantul a mai precizat că mandatul său remunerat a fost dat pentru realizarea de către pârât a unui act corect și perfect valabil din punct de vedere legal, realizarea demersurilor pentru înscrierea în cartea funciară a unei sarcini asupra terenului, pentru suma acordată de către reclamant aproximativ 40.000 Euro pârâtului astfel încât terenul să nu fie înstrăinat fără acordul său, efectuarea tuturor demersurilor pentru a se asigura că orice contract ce urmează a fi semnat ori act care se va îndeplini să fie perfect valabil, potrivit legislației române, cu achitarea tuturor taxelor referitoare la dobândirea dreptului de proprietate de către reclamant. A mai precizat reclamantul că, fiind de bună credință, a virat suma de aproximativ 40.000 Euro în contul pârâtului, deschis special pentru această operațiune, incluzând și 1000 Euro suma minimă ce urma a-i fi plătită pârâtului pentru operațiunile realizate. La un moment dat pârâtul a susținut că s-a încheiat un antecontract cu privire la teren care însă nu i-a fost înmânat în ciuda solicitărilor sale insistente.
Deși l-a notificat pe pârât în sensul de a se semna un angajament cu privire la plata sumei datorate, această acțiune a rămas fără rezultat.
La termenul de judecată din 08.09.2008, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că îl cunoaște pe reclamant de mai mulți ani, având o relație de prietenie cu acesta și povestindu-i despre intenția sa de a achiziționa un teren acesta s-a oferit să-i împrumute diferența în sumă de 40.000 euro cu condiția de a-i trimite în scris date despre teren. Pârâtul a mai arătat că niciodată nu a discutat cu reclamantul ca terenul să fie cumpărat pe numele acestuia, întrucât nu i-a fost solicitat și nici nu s-a oferit să cumpere vreun teren pe numele reclamantului, după cum nu a primit nicio procură specială în acest sens. În ceea ce privește contractul redactat în limba engleză și depus la dosar de către reclamant, s-a arătat că acesta nu a fost semnat de către pârât și nici de reclamant, fiind întocmit din motive procausa.
Prin sentința civilă nr.1678/02.02.2009, Judecătoria sectorului 1 Bar espins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 Euro, precum și daune interese în sumă de 60.000 Euro, reprezentând sporul de valoare al terenului și lipsa de folosință al acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că între părți nu a intervenit nicio înțelegere potrivit căreia reclamantul ar fi decis să investească într-un teren situat în Comuna, județul I, 61, parcela 626, lotul 11 în suprafață de 861 mp pentru care pârâtul ar fi primit mandat de la reclamant împreună cu suma de 40.000 euro.
S-a apreciat de către prima instanță că în cauză reclamantul nu a reușit să probeze susținerile din petitul cererii, motiv pentru care, în raport și de art. art.1169 cod civil a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, arătând că instanța de fond a calificat în mod greșit calea de atac ca fiind recurs, față de dispozițiile art. 282 alin.(1) din Cod de procedură civilă, obiectul cererii depășind valoarea de 1 miliard lei.
A mai susținut apelantul reclamant că în mod greșit instanța de fond a respins în totalitate acțiunea formulată, atâta timp cât soarta ei nu depindea în exclusivitate de dovedirea mandatului existent între părți. A arătat că a solicitat, ca și capăt principal al cererii, restituirea sumei de 40.000 Euro și, doar în subsidiar, daune-interese pentru neexecutarea mandatului, a cărui existență a încercat să o dovedească.
Faptul remiterii sumei 40.000 euro reiese în mod clar din "Confirmarea de plată" semnată de către intimatul pârât, așadar, independent de dovedirea contractului de mandat, instanța de fond trebuia să dispună restituirea către el, apelant reclamant, a sumei de 40.000 euro, debit necontestat de către pârâtul-intimat.
Apelantul a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că nu a făcut dovada susținerilor sale întrucât pârâtul-intimat nu a dovedit prin nici o probă existența vreunui contract de împrumut încheiat între părți, instanța de fond neprecizând de ce suma de 40.000 euro nu i-a fost restituită așa cum a solicitat. Conform situației de fapt descrise de către pârâtul-intimat, suma de 40.000 Euro ar fi fost împrumutată cu un scop precis și anume achiziționarea terenului. Or, renunțând la achiziționarea terenului, suma ar fi trebuit restituită.
În ceea ce privește daunele-interese solicitate, respectiv 60.000 euro, reprezentând sporul de valoare al terenului, apelantul a arătat că din probele de la dosarul cauzei, coroborate, rezultă că pârâtul a fost însărcinat să achiziționeze pentru apelantul reclamant un anume teren, iar prin neaducerea la îndeplinire a mandatului reclamantul a fost lipsit de teren, de folosința acestuia și de sporul de valoare.
La termenul din 29.06.2009, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr.958/29.06.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat.
Tribunalul a reținut că apelantul se consideră îndreptățit la restituirea sumei de 40.000 euro rezultând din înțelegerea pretins a fi existat între părți cu privire la mandatarea pârâtului în achiziționarea unui teren situat în situat în comuna, județ A apreciat tribunalul că, așa cum corect a reținut prima instanță, un asemenea mandat nu a fost dovedit.
Chiar dacă mandatul este, de regulă, un contract consensual, care ia naștere prin simplul acord de voință al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale, când actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează să fie încheiat în formă solemnă, atunci mandatul trebuie dat și el în aceeași formă, deoarece mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat.
Or, în cauză, apelantul reclamant susține existența între părți a unui mandat cu privire la achiziționarea unui teren, situație în care, mandatarul trebuie să fie împuternicit prin procura autentică, față de faptul că legea prevede o asemenea formă pentru validitatea actului juridic ce urmează să fie încheiat prin mandatar.
S-a apreciat că prin susținerile apelantului și actele depuse nu s-a făcut dovada existenței mandatului în formă autentică, actul intitulat "confirmare" neîndeplinind această cerință.
Totodată, s-a considerat că nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia se impunea obligarea pârâtului la restituirea sumei de 40.000 euro față de recunoașterea pârâtului că a primit această sumă, în condițiile în care acesta pretinde existența unui împrumut fără a rezulta condițiile și termenul restituirii.
Tribunalul a apreciat că prima instanță nu se putea pronunța pe restituirea sumei rezultând din împrumut întrucât a fost învestită cu o cerere din al cărei conținut și temei de juridic rezultă invocarea existenței unui mandat special între părți.
Legat de soluționarea cererii principale, instanța de apel a reținut că în mod corect a fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 60.000 euro reprezentând daunele-interese privind sporul de valoare al terenului și lipsa de folosință, această cerere neputând fi analizată decât în contextul dovedirii neîndeplinirii mandatului de către pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de apel și rejudecarea cauzei, precum și obligarea pârâtul-intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
1. Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ca fiind un mandat pentru achiziționarea unui teren. Instanța de apel a schimbat natura și înțelesul cauzei, deși susținerile apelantului reclamant au fost clare pe parcursul întregii judecăți în sensul că el nu l-a împuternicit pe în mod expres să achiziționeze un teren în numele lui întrucât acest lucru era imposibil de realizat, deoarece el, ca cetățean străin, nu putea dobândi terenuri în România. Astfel, în lipsa acestei interdicții, în mod evident, l-ar fi achiziționat el însuși. Recurentul reclamant a arătat că l-a mandat pe intimatul pârât să achiziționeze un teren în nume propriu, și nu ca mandatar, ori să realizeze investiția sa prin orice alt mijloc legal. O procură în formă autentică pentru achiziționarea unui teren în numele lui nu se putea realiza, în mod evident, de niciun notar, din cauza interdicției legale și nici nu s-a dorit acest lucru de către părți. Forma acestei operațiuni a fost lăsată la latitudinea intimatului pârât, deoarece se presupunea că acesta cunoaște mai bine legislația din România.
S-a mai susținut de către recurent că niciodată încredințarea sumei de 40.000 Euro (operațiune necontestată de către pârâtul-intimat) nu a fost făcutăanimus donandiori cu titlu de împrumut, astfel cum a susținut intimatul pârât. Din acest punct de vedere, s-a solicitat a se observa și faptul că recurentul nu a solicitat restituirea sumei de 40.000 Euro cu titlu de împrumut, cum greșit a reținut instanța de apel în considerentele hotărârii sale. Recurentul a susținut doar că intimatul pârât continuă să dețină această sumă în mod ilegal, atâta timp cât nu a reușit să facă dovada propriilor afirmații, și anume că această sumă i s-ar fi acordat cu titlu de împrumut, dar și în condițiile în care primirea acestei sume nu s-a contestat niciodată.
Recurentul a mai arătat că și în situația în care instanța ar reține existența unui împrumut în speță, suma trebuia restituită de îndată, în absenta unor elemente dovedite de către pârât care să justifice reținerea în continuare a sumei de bani.
2. C de-al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că instanța a solicitat prezentarea unui act imposibil de redactat, astfel cum rezultă din prevederile legale. Instanța de apel a aplicat, în speță, în mod evident greșit prevederile referitoare la mandat, care prevăd simetria formei mandatului cu cea a actului care se încheie în baza acestuia, nu numai din perspectiva imposibilității redactării unui astfel de act de către părți, ci și din natura actului pe care părțile au dorit de fapt să îl încheie.
De asemenea, reținerea unei sume de bani și refuzul restituirii acesteia la cerere, în condițiile în care încredințarea acestei sume este certă și nu există dovezi în cauză că ar exista un termen pentru restituire ori ca a fost datăanimus donandieste nelegală, nefiind susținută de niciun text din legislația română.
Așadar, indiferent de dovedirea de către reclamant a mandatului dintre părți, instanța trebuia să dispună restituirea sumei de 40.000 Euro
3. C de-al treilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă.
În susținerea acestui motiv de recurs s-a arătat că instanța de apel nu a răspuns motivului de apel referitor la nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii de către instanța de fond. Instanța de apel face referire la acest aspect doar în expunerea motivelor de apel, însă nu și în expunerea considerentelor pentru decizia sa.
Reținerea de către instanța de fond pentru respingerea cererii a dispozițiilor art.1169 Cod civil conduce la concluzia că instanța i-a respins acțiunea ca nedovedită, fapt neadmis în legislația română. Este adevărat că instanța nu trebuie să se pronunțe cu privire la toate argumentele și probele în cauză, dar ea nici nu poate să dea o soluție generală, din care să nu se întrevadă mecanismul logic și legal al luării deciziei instanței. Instanța de fond nu și-a motivat nici în fapt, nici în drept soluția sa. Art.1169 Cod civil invocat de instanța de fond nu constituie sub nicio formă motiv de drept în speță, ci un principiu general.
În calea de atac a recursului intimatul pârât nu a formulat întâmpinare și nici nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând recursul, constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că instanța a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1532 - 1559 Cod civil, prin care s-a solicitat restituirea unei sume de bani și, în subsidiar, plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat de neexecutarea ori executarea defectuoasă a mandatului acordat pârâtului în valoare de 60.000 euro reprezentând sporul de valoare al terenului cu titlu de investiție și lipsa de folosință a acestuia, cererea fiind motivată în fapt prin intervenirea unei înțelegeri între reclamant și pârât cu privire la achiziționarea unui teren situat în comuna, județul I, în folosul reclamantului de către pârât, în acest scop pârâtului fiind înmânați, potrivit susținerii reclamantului, o sumă de bani.
Prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond pârâtul a arătat că reclamantul s-a oferit să-i împrumute o sumă de bani pentru achiziționarea unui teren întrucât nu avea suficienți bani. A mai susținut acesta că niciodată nu s-a pus problema ca terenul să fie cumpărat pe numele reclamantului. Mai mult, intenția pârâtului de a cumpăra terenul nu a fost materializată.
Instanța de fond a administrat pentru ambele părți proba cu acte și proba cu interogatoriul reclamantului și a făcut aplicarea art. 225 Cod procedură civilă față de lipsa pârâtului la interogatoriul propus de reclamant, probă încuviințată de către instanța de fond.
Câteva considerațiuni de ordin teoretic se impun a fi făcute. Astfel, potrivit art. 1532 Cod civil, mandatul este un contract prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire și pe care îl reprezintă. Ca atare, mandatarul este însărcinat cu îndeplinirea unor acte juridice și este reprezentantul mandantului. Mandatul nu este supus vreunei forme speciale cu excepția situației când actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează să fie încheiat în formă solemnă, de regulă, autentică, caz în care procura trebuie dată și ea în aceeași formă, deoarece mandatul (procura) formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat.
Curtea constată că instanța de fond nu s-a preocupat de calificarea cererii de chemare în judecată, aceasta limitându-se a constata că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în sensul intervenirii între părți a vreunei înțelegeri potrivit căreia reclamantul a decis să investească într-un teren, pentru care pârâtul ar fi primit mandat de la reclamant împreună cu suma de 40.000 Euro.
Prin criticile de apel, apelantul reclamant a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins în totalitate acțiunea, atâta timp cât soarta ei nu depindea în exclusivitate de dovedirea mandatului existent între părți. A precizat apelantul reclamant că cererea sa are drept capăt principal restituirea sumei de 40.000 euro, debit necontestat, deținerea în continuare a acestei sume constituind îmbogățire fără justă cauză și că numai în subsidiar a solicitat daune interese pentru neexecutarea mandatului a cărui existență a încercat să o dovedească.
Tribunalul, investit cu soluționarea apelului, a analizat cauza din perspectiva încheierii între părți a unui mandat special pentru achiziționarea unui teren, a cărui existență în formă autentică nu a putut fi constatată, la dosar nefiind depus un asemenea act în formă autentică. De asemenea, instanța de apel a făcut o analiză a cauzei și din perspectiva existenței între părți a unei convenții de împrumut a sumei de 40.000 euro.
Din cele arătate mai sus, rezultă că instanța de apel a analizat cauza din perspectiva mandatului special pentru achiziționarea unui teren, deși chiar reclamantul în acțiunea introductivă a precizat că s-a decis să investească într-un teren, însă, întrucât cunoștea că potrivit legislației române nu putea dobândi terenul în mod valabil, ca proprietar, l-a rugat pe pârât să-i furnizeze o soluție, astfel încât să poată realiza această investiție și să aibă oarecare drept de folosință și de control asupra terenului, în schimbul întreprinderii acestor operațiunii pârâtul urmând să fie remunerat.
Curtea constată că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au preocupat de lămurirea obiectului cererii deduse judecății, ci au trecut la darea unor soluții fără a stărui în acordarea unei eficiențe demersului judiciar al părții reclamante, fără a stabili, în condițiile dovedirii încheierii între părți a unui mandat, a actului juridic pe care s-a obligat să-l încheie pârâtul pe seama reclamantului.
Or, potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii corecte a faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, potrivit alin. 6 al aceluiași articol, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Din analiza lucrărilor dosarului, Curtea reține că instanța de fond nu a pus în vedere reclamantului să-și precizeze cererea pentru a se elucida asupra cerințelor cu care a fost învestită să le soluționeze.
În urma analizei demersului judiciar al reclamanților, pentru a da eficiență acestuia, instanțele de fond și de apel trebuiau să pună în discuția părții acest neajuns al cererii de chemare în judecată și să califice cererea după intenția reală a părții. Mai mult, în baza dispozițiilor art. 129 alin. 5 teza finală, instanțele anterioare puteau administra și alte probe pentru a se lămuri asupra obiectului cererii, inclusiv interogatorii din oficiu.
Din cele prezentate rezultă că instanțele de fond și de apel au încălcat dispozițiile articolului sus-indicat.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond și instanța de apel nu s-au preocupat de elucidarea obiectului cererii aspect esențial pentru soluționarea cauzei.
Apreciind că soluționarea cauzei s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul, să caseze decizia recurată, iar în baza art. 297 cod procedură civilă, urmează să admită apelul, să desființeze sentința instanței de fond și să trimită cauza la Judecătoria sector 1 B pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.958/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Modifică decizia civilă recurată în sensul că:
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.1678/02.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Sectorului 1
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - --- - - MARI
GREFIER
Red.
Tehnored./
2 ex/1.02.2010
--------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 1 -
Președinte:Mihai Andrei Negoescu GândacJudecători:Mihai Andrei Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan
