Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.381/
Ședința publică din 11 iunie 2008
PREȘEDINTE: Luminița Șolea
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Anica
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatorii cu domiciliul în com. jud.G și, domiciliat în G, 17, -.1,.3,.43 împotriva deciziei civile nr.142 din 28 febr.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
La apelul nominal au răspuns contestatorul personal și asistat de av. G în baza delegației nr.2281/11.06.2008 pe care o depune la dosar și care răspunde și pentru contestatorul lipsă, intimatul personal.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
La întrebarea instanței adresată recurenților prin apărătorul acestora dacă este apel sau recurs, acesta precizează că este recurs conf. prev. disp.art.318 pr.civilă. Recursul este declarat împotriva deciziei civile nr.142/28.02.2008 a Tribunalului Galați conf.disp.art.318 pr.civilă specială.
Curtea pune în discuția părților inadmisibilitatea recursului.
Apărătorul recurenților av. G consideră că recursul este admisibil întrucât nu s-a analizat principalul motiv din recurs.
Intimatul solicită să se constate lipsa de profesionalism a instanței.
Curtea rămâne în pronunțare pe inadmisibilitate.
CURTEA
Asupra procesului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin decizia civilă nr.142/28.02.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondată contestația in anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 1108/30.11.2007 a Tribunalului Galați. In contradictoriu cu intimatul.
Prin cererea de față și au declarat apel (pe care nu l-au motivat) împotriva sentinței pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
În cauză s-a atașat dosarul la care au făcut referire părțile din care a rezultat că prin decizia civilă nr.142/28.02.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondată contestația în anulare promovată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr.1108/30.11.2007 a Tribunalului Galați în dosarul - în contradictoriu cu intimatul.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Galația reținut că:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- contestatorii și au formulat, în contradictoriu cu intimatul, contestație în anulare împotriva Deciziei Civile nr. 1108/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. -, considerând că este vorba de o "gravă eroare judiciară". Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că prin Sentința Civilă nr. 5655/2007 Judecătoria Galații -a obligat pe pârâți la plata c/valaloarea culturilor distruse, fără a avea probe și fără a avea în vedere expertizele administrate în cauză și care le erau favorabile.
indignați de această soluție părtinitoare și lipsită de profesionalism au formulat recurs, care a fost respins, fără a ține cont că nu există dovezi care să stabilească raportul de cauzalitate a distrugerii recoltelor, întrucât toate expertizele au pus în evidență faptul că nu a fost culpa lor, ci a fost un caz de forță majoră, respectiv inundațiile din anul 2005. Instanța nu a luat în calcul nici rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de distrugere.
Consideră că este o gravă eroare materială de analiză a motivelor de recurs, soluția fiind dată fără studierea acestora.
În drept contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 318 Cod de procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât motivele acesteia sunt neîntemeiate.
A fost atașat dosarul nr. - al Tribunalului Galați în care s-a pronunțat Decizia Civilă nr. 1108/30.11.2007.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia Civilă nr. 1108/30.11.2007 a Tribunalului Galația fost respins ca nefondat recursul formulat de contestatori împotriva Sentinței Civile nr. 5655/06.07.2007 a Judecătoriei Galați, prin care au fost obligați pârâții la plata c/val culturilor distruse, în sumă de 13.081,80 RON.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată doar în condițiile restrictive prevăzute de art.317, 318 Cod de procedură civilă.
În speță, este invocată "eroarea materială de analiză a motivelor de recurs", în realitate eroarea judiciară, așa cum arată contestatorii la începutul cererii lor, având ca temei de drept dispozițiile art. 318 Cod de procedură civilă, care prevede:
Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Analizând Decizia Civilă nr. 1108/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați și motivele invocate de către contestator, instanța constată că nici unul dintre acestea nu se încadrează în dispozițiile legale menționate.
Astfel, tribunalul a analizat în recurs toate motivele invocate de contestatori și a răspuns la toate criticile acestora, stabilind prin examinarea probelor administrate că există toate condițiile răspunderii delictuale, iar pârâții trebuie să-l despăgubească pe reclamant pentru pagubele suferite de acesta.
În realitate, contestatorii invoca o greșită apreciere a probelor - "eroarea judiciară", care nu face obiectul contestației în anulare, hotărârea neputând fi schimbată din acest motiv prin aceasta cale extraordinară de atac.
Împotriva acestei decizii contestatorii au declarat prezenta cale de atac denumită de ei ca fiind apel, cu precizarea că la termenul din 11.06.2008 este recurs.
Potrivit art.320 alin.3 Cod procedură civilă hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotârârea atacată.
În speță hotârârea atacată -sentința civilă nr. 5655/2007 având ca obiect pretenții a fost supusă doar recursului.
Contestația în anulare vizează chiar decizia de recurs respectiv decizia civilă nr.1108/2007 a Tribunalului Galați astfel că în mod corect Tribunalul s-a pronunțat în mod irevocabil prin decizia civilă nr.142/2008 în complet de 3 judecători. Față de această situație cât și de dispozițiile art.320 alin.3 cod procedură civilă oricare ar fi denumirea prezentei căi de atac apel așa cum a denumit-o partea sau recurs așa cum a identificat-o instanța) este inadmisibilă, motiv pentru care va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursulcivil declarat de contestatorii cu domiciliul în com. jud.G și, domiciliat în G, 17, -.1,.3,.43 împotriva deciziei civile nr.142 din 28 febr.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.AI-20.06.2008
Dact.MH-21.06.2008/2 ex.
Președinte:Luminița ȘoleaJudecători:Luminița Șolea, Viorica Mihai Secuianu, Anica