Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 384/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.384/
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâta Asociația de proprietari nr.111 G, cu sediul în G- -odern, împotriva sentinței civile nr. 32 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal - dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentă, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentei, depune la dosar notă de precizări din partea recurentei, în dublu exemplar, și precizează că, contestă debitul și consideră că ar fi fost corect ca instanța să procedeze la administrarea de probe, mai exact la efectuarea unui raport de expertiză, pentru stabilirea exactă a sumelor de bani datorate. In plus precizează că subvențiile acordate de Primărie, le-au fost alocate cu întârziere, iar intimata nu a ținut cont de acest aspect și a calculat și penalități. Solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru considerentele expuse mai sus.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin cererea formulată de reclamanta G și înregistrată inițial sub nr- la Judecătoria Galați a solicitat in contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr.111 G obligarea la plata sumei de 1467,14 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate pentru neplata în termen a serviciilor de alimentare cu apă caldă și energie termică pentru încălzire, pentru perioada 30.09.2004 - 31.12.2006, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a precizat că prin contractele nr.13/1999 și actele adiționale încheiate cu pârâta aceasta s-a obligat să presteze servicii de furnizare a energiei termice pentru încălzire și ape calde menajere, iar pârâta să achite în termen de 15 zile de la primirea facturii contravaloarea acestor servicii.
Deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, pârâta a achitat cu întârziere facturile primite, fiind încălcate astfel prevederile art.25 din Legea nr. 326/2001.
Conform art. 25 alin. 2 din același act normativ, întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de 15 zile de la data emiterii facturii atrage majorări de întârziere.
Conform art.720 ind.1 cod pr. civilă, reclamanta a invitat pârâta pentru conciliere directă iar aceasta nu s-a prezentat la conciliere.
In drept si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 969 - 970 cod civil, art. 46 cod comercial, Legea nr. 326/2001 și prevederile contractelor încheiate între părți.
La dosarul cauzei reclamanta a depus copiile contractelor încheiate între părți, facturi fiscale precum și modalitatea de calcul a penalităților.
Legal citată, pârâta nu a fost prezentă în instanță.
Prin sentința civilă nr.7073/2007 a Judecătoriei Galațis -a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, cauza fiind înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr.32 din 9 ianuarie 2008 Tribunalul Galația admis cererea formulată de reclamanta G, în contradictoriu cu Asociația de Proprietari nr.111
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1467,14 lei cu titlu de pretenții și 126,33 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut în motivarea sentinței că pârâta nu a respectat obligațiile contractuale neachitând facturile fiscale pe perioada 30.09.2006 - 31.12.2006 calculându-se penalități de întârziere.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Asociația de Proprietari nr.111 G, criticând-o pentru nelegalitate întrucât asociația are depusă suma de
1458,85 RON cu titlu de anticipație încă din anul 1999 astfel că aceasta trebuia compensată cu penalitățile solicitate.
Se invocă de asemenea că în raport de data facturilor menționate în cererea de chemare în judecată, acțiunea este prescrisă fiind formulată peste termenul general de prescripție de 3 ani.
Prin încheierea din 10 aprilie 2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Galați - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Secția Civilă, în raport de prevederile art.51 alin.3 ind.1 din Legea nr. 51/2006, modificată prin nr.OG13 din 20 februarie 2008.
Dosarul a fost înregistrat la Secția Civilă a Curții de Apel Galați, sub nr-.
Recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele motive;
Având în vedere competența instanțelor civile de a soluționa litigiile între asociațiile de proprietari și furnizorii de prestări servicii, conform art.51 alin.3 și art.3 ind.1 din Legea nr.51/2006 modificată prin G nr.13 din 20 februarie 2008, și valoarea pretențiilor solicitate de reclamantă se constată că prezenta cauză trebuie soluționată în fond de Judecătorie, conform dispozițiilor Legii nr.219 din 6 iulie 2005 prin care se aprobă nr.OUG138 din 14 noiembrie 2000 pentru modificarea și completarea codului d e procedură civilă.
Pentru aceste considerente în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.3 cod pr. civilă în referire la art.304 pct.3 cod pr. civilă se va admite recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr.111 G împotriva sentinței civile nr.32 din 9 ianuarie 2008 Tribunalului Galați.
Se va dispune casarea sentinței civile nr.32 din 9 ianuarie 2008 Tribunalului Galați și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr.111 G, cu sediul în G- -odern, și în consecință;
Casează sentința civilă nr.32 din 9 ianuarie 2008 Tribunalului Galați, și trimite cauza spre comptentă soluționare Judecătoriei Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /20.06.2008
Tehn.
2 ex./24.06.2008
fond - -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Elena Romila, Romeo