Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 39/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
- ROM ÂN IA-
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și
asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR. 39/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.338/S din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 24 martie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 3343/62, la data de 13.05.2008, reclamantele - și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Municipiul B, și Irma solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să constate nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului situat în B,-, înscris în nr. 3890 B, să compare titlurile de proprietate pe care părțile le au asupra acestui imobil și să constate că titlul lor are preferință față de titlul pârâților, să îi oblige pe pârâți să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus identificat, care a aparținut antecesorilor lor -, una și aceeași persoană cu, și, să dispună revenirea la situația anterioară de carte funciară, prin radierea dreptului de proprietate al pârâților și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari tabulari și să îi oblige pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentința civilă nr. 338/S/2008 Tribunalul Brașova admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și, în consecință: a respins, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele - și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului B, G, Municipiul B, reprezentat legal de Primar, - I, și Statul Român, prin Municipiul A obligat reclamantele la plata către pârâta a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că Legea nr. 10/2001 reglementează în mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, atât cu titlu valabil cât și fără titlu valabil. Procedura de restituire instituită de Legea nr. 10/2001 cuprinde două etape distincte, și anume: procedura prealabilă, care are un caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau în echivalent, inclusiv acțiunile în revendicarea imobilelor preluate fără titlul valabil formulate împotriva persoanelor deținătoare direct la instanțele judecătorești sunt inadmisibile și procedura judiciară, care este ulterioară, facultativă și subsidiară, persoanele nemulțumite de modul de soluționare a cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, putând ataca în justiție, în termenele și în modalitățile prevăzute de lege, deciziile sau dispozițiile emise de persoanele juridice notificate.
Rezultă așadar că, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile acestei legi, sub sancțiunea pierderii dreptului de solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, conform art. 22 alin (5) din Legea nr. 10/2001.
În consecință, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicarea imobilelor preluate fără titlu, formulată în condițiile dreptului comun (art. 480-481 Cod civil; art. 6 din Legea nr. 213/1998) nu poate fi primită, ea fiind inadmisibilă.
Dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, ci el reclamă, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce implicit, permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul efectiv al său.
Procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 nu încalcă nici prevederile art. 6 alin (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și nici prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Or, reclamantele nu au uzat de procedura specială, reglementată de Legea nr. 10 2001 pentru a obține restituirea lui în condițiile instituite de atest act normativ, nu au arătat care au fost motivele pentru care nu au urmat această procedură și nici care sunt neconcordanțele dintre prevederile acestui act normativ de reparație și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Așa fiind, instanța, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, a admis excepția de fond, de ordine publică, ce a fost invocată în cauză și, în consecință, a respins cererea introductivă de instanță.
Fiind părțile aflate în culpă procesuală, reclamantele au fost obligate, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, să achite pârâtei suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
În ceea ce privește solicitarea pe care pârâta Irma a formulat-o, prin întâmpinare, în sensul obligării reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, instanță a constatat că partea menționată nu a făcut dovada cheltuielilor pe care le-a efectuat în legătură cu prezentul proces.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele și solicitând desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea pe fond a pricinii.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că, soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind în contradicție cu prevederile Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului art. 1 și art. 6 din CEDO.
Legea nr. 10/2001 are în vedere repararea doar a prejudiciului ca pagubă efectivă suferită și nu beneficiul nerealizat datorită privării de imobil a proprietarului.
În soluționarea recursului în interesului legii Înalta Curte de Casație și Justiție Bad ecis că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate.
Ori, în speța dedusă judecății, neuzând de prevederile legii speciale, reclamantele sunt decăzute doar din dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii însă nu și dreptul de a promova alte acțiuni în justiție, cum este acțiunea în revendicare.
Se conchide, susținându-se că practica Curții Europene de Justiție este constată în reținerea inexistenței titlului statului și persistența dreptului de proprietate în patrimoniul proprietarilor deposedați, preluarea fiind în mod evident abuzivă.
De altfel, în cauză, actul de preluare este lovit de nulitate absolută, el fiind emis fără a exista consimțământul persoanei deposedate, fiind totodată lipsit de cauză.
Prin urmare, se arată că, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Prin întâmpinările formulate în cauză de intimații, și -"" B, se solicită respingerea apelului, pe considerentul că, prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel, curtea reține că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparatoriu, legiuitorul urmând să repare prejudiciile suferite de proprietari pentru abuzurile săvârșite de statul român, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pe cale de consecință, având în vedere acest scop, orice neclaritate urmează a fi interpretată în favoarea persoanelor îndreptățite, un raționament contrar însemnând un abuz adăugat celor pe care legiuitorul le-a avut în vedere la momentul reglementării modalităților de reparare.
Obligarea reclamantelor de a urma procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și aprecierea inadmisibilității sesizării instanței de judecată cu soluționarea unei acțiuni potrivit dreptului comun, conduce la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care înscriind dreptul la un proces echitabil, recunoaște accesul la justiție, anume, dreptul la un tribunal, în sensul convenției.
Este adevărat că potrivit jurisprudenței CEDO, pot fi aduse restricții exercițiului dreptului de acces la justiție, întrucât dreptul de acces prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, însă aceste restricții trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului (cauza Lungoci vs România și mai recent cauza Faimblat împotriva României).
În cauza Faimblat împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 141 din 6 martie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și ulterior, dacă este necesar, la o procedură contencioasă, acest "acces rămâne teoretic și iluzoriu", nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Mai mult, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică, nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza lipsei îndelungate de despăgubire ( împotriva României).
Prin urmare, ingerința în dreptul reclamantelor de acces la o instanță judecătorească nu a fost proporționată cu scopul urmărit, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenție.
Tocmai de aceea, CEDO, a apreciat că sunt admisibile acțiunile în revendicare pe dreptul comun, mai ales în condițiile în care în temeiul cererilor bazate pe Legea nr. 10/2001 s-a produs o întârziere a acordării oricărui tip de reparație, fapt ce îi face pe foștii proprietari să suporte o pierdere excesivă și incompatibilă cu dreptul la protecția proprietății, astfel cum este consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în ședința din 09.06.2008 în dosarul nr. 60/2007 în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la o soluție unitară privitoare la acțiunile întemeiate pe dreptul comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a pronunțat în sensul că atunci când există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun care prevede imprescriptibilitatea dreptului.
Pentru aceste considerente, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă acțiunea în revendicare pe considerentul că, procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001 este obligatorie.
De altfel, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, prima instanță a omis să soluționeze primul petit al acțiunii introductive referitor la constatarea nevalabilității titlului statului român asupra imobilului dedus judecății.
Constatând că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, în baza art. 287 Cod procedura civila, curtea va admite apelul, va desființa sentința civilă apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide
Admite apelul declarat de reclamantele născută și născută împotriva sentinței civile nr. 338/S/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o desființează și trimite cauza civilă spre rejudecare aceleiași instanței.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
- - - -
GREFIER,
- -
Red. -/23.04.2009
Dact. /04.05.2009
Jud fond:
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Cristina Ștefăniță, Cristina Năpar
