Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.4/R

Ședința publică din 14 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă

JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu

JUDECĂTOR 3: Rujița

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.333/A/3.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarnr-, în contradictoriu cu pârâții și, pentru revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent asistat de avocat care se prezintă și pentru reclamanta recurentă, pârâtul intimat asistat de avocat care se prezintă și pentru pârâtul intimat.

Procedura completă.

Recursul a fost declarat în termen și legal timbrat cu suma de 244 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru și un set de înscrisuri din care se comunică 1 ex. cu reprezentantul pârâților intimați.

Reprezentantul pârâților intimați depune la dosar concluzii scrise și un set de înscrisuri din care se comunică 1 ex. cu reprezentantul reclamanților recurenți.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului pârâților și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.677/2.04.2007 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților și, în sensul obligării acestora din urmă să lase reclamanților în deplină posesie și folosință imobilul situat pe raza comunei, jud.A, identificat în CF nr.44/N, teren extravilan în suprafață de 33,15 ha.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, raportat la probele administrate constând în înscrisuri și interogatoriul pârâților, a reținut că, potrivit extrasului de carte funciară reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilelor revendicate, folosite de către pârâți pe suprafața de 27,40 ha, pe care se află amenajarea piscicolă, ca teren aferent acesteia.

Instanța de fond și-a întemeiat soluția pronunțată pe dispozițiile art.480 civ. în raport de care a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să lase acestora în deplină posesie și folosință imobilul identificat în CF nr.44/N, teren extravilan în suprafață de 33,15 ha.

Impotriva acestei hotărâri, au declarat apel în termen legal, la 25.06.2007, pârâții și, solicitând admiterea lui și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile, precizând că în cauză există autoritate de lucru judecat privind proprietarul amenajării piscicole în persoana pârâtului, iar asupra terenului aferent acestei amenajări este S, în prezent Compania de Administrare a Fondului.

Prin decizia civilă nr.333/A/3.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a admis apelul pârâților împotriva sentinței civile nr.667/2.04.2007, pe care o desființează cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Judecătoria Ineu.

In considerentele deciziei civile, Tribunalul Arada arătat că instanța de fond nu s-a preocupat de caracterizarea acțiunii, față de intitularea acesteia ca fiind o acțiune în revendicare, întemeiată pe disp.art.480 civ. deși s-a solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină posesie și folosință terenul înscris în CF 44/N, și a examinat cererea doar cu privire la posesia și folosința imobilului. In consecință, tribunalul a apreciat că sunt incidente disp.art.297 pr.civ. și a desființat sentința civilă cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Impotriva acestei decizii civile, reclamanții și au declarat recurs în termen legal, la 13 noiembrie 2007, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului pârâților și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea recursului, reclamanții au susținut că în mod greșit tribunalul a procedat la desființarea sentinței civile cu trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că instanța de fond nu s-a preocupat de caracterizarea acțiunii în raport de temeiul de drept invocat prin cererea introductivă. In acest sens, s-a menționat că instanța de judecată nu este ținută de calificarea sau intitularea acțiunii civile de către reclamant, ci de obiectul concret al acesteia și temeiul de drept invocat.

Prin urmare, instanța de fond a judecat în mod corect acțiunea civilă de față ca o acțiune în revendicare imobiliară, în motivarea hotărârii pronunțate făcându-se referire expresă la disp.art.480 civil.

In concluzie, reclamanții-recurenți susțin că tribunalul a făcut o greșită aplicare a disp.art.297 pr.civ. text de lege care reglementează cu totul alte situații de desființare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, iar în baza art.299, 304 alin.1 pct.8 și 9.pr.civ. au solicitat admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamanți și în raport de actele depuse la dosar, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și motivată în scris, și având în vedere disp.art.299, 312 alin.1 și 5.pr.civ. Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță formulată de reclamanții și și intitulată acțiune în revendicare, s-a solicitat obligarea pârâților și, să lase în deplină posesie și folosință imobilul situat pe raza comunei, jud.A, înscris în CF nr.44/N, în suprafață de 33,15 ha teren extravilan, asupra căruia susțin că sunt proprietari, iar pârâții îl folosesc fără nici un titlu.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea civilă în revendicare imobiliară pe disp.art.480 civil.

Pornind de la temeiul de drept al acțiunii civile introductive și obiectul acesteia, și raportat la probatoriul administrat, Curtea apreciază că instanța de fond a examinat și judecat cererea în limitele investirii sale de către reclamanți. Cu alte cuvinte, instanța de fond a examinat acțiunea civilă de față ca o acțiune în revendicare, a și motivat hotărârea pronunțată raportat la disp.art.480 civ. care reglementează expres dreptul de proprietate, obligând în consecință pârâții să lase reclamanților proprietari, deplina posesie și folosință a imobilului în litigiu, ocupat fără titlu de către pârâți.

Imprejurarea că prin dispozitivul sentinței civile s-a dispus și consemnat obligarea pârâților să lase reclamanților "posesia și folosința imobilului", nu echivalează cu necercetarea și judecarea prezentei cereri ca o acțiune în revendicare, ci doar ca o acțiune posesorie, întrucât hotărârea a fost motivată prin prisma disp.art.480 civ. și argumentată raportat la calitatea de proprietari a reclamanților.

In această situație, Curtea apreciază că tribunalul a făcut o greșită aplicare a disp.art.297 pr.civ. din două puncte de vedere: pe de o parte, prin reținerea greșită a împrejurării că instanța de fond nu examinat acțiunea civilă ca o acțiune în revendicare, deși hotărârea a fost motivată pe disp.art.480 civ.; iar pe de altă parte, textul de lege invocat în apel, art.297 pr.civ. prevede două situații exprese de desființare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond (când în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată), care nu se regăsesc în speța de față.

In consecință, în temeiul art.299, 304 pct.9 pr.civ. Curtea va admite recursul reclamanților, va casa decizia civilă recurată și va dispune trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a apelului la Tribunalul Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.333/A/3.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarnr-.

Casează decizia civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru judecarea apelului, pe fond, la Tribunalul Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.: MG/15.01.2008

Dact. // 2 ex./ 15.01.2008

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.,

Președinte:Marinela Giurgincă
Judecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu, Rujița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Timisoara