Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 40
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 405 din 5 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2068/2003 și a sentinței civile nr. 26195 din 22 noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria în dosarul nr. 4902/2000 în contradictoriu cu intimații intervenienți G, și intimații pârâți G, G, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, REGIA AUTONOMĂ A ADMINISTRĂRII DOMENIULUI PUBLIC ȘI FONDULUI LOCATIV C, CONSILIUL LOCAL C, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta reclamantă reprezentată de avocat, intimații intervenienți G asistat de avocat și reprezentată de același avocat, lipsind intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP D G, G, C, CONSILIUL LOCAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Apărătorul recurentei reclamante a depus precizări, menționând că valoarea bunurilor revendicate este de 10.000 RON, precizări ce s-au comunicat și apărătorului intimaților intervenienți.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție calificarea căii de atac exercitată împotriva sentinței și excepția de necompetență materială a Curții de Apel Craiova în soluționarea căii de atac, raportat la dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă, având în vedere valoarea imobilului ce face obiectul prezentului litigiu și dispoz.art.2 pct.3 pr.civ.
Apărătorul recurentei reclamante a susținut că, față de valoarea obiectului litigiului de până la 1 miliard lei, calea de atac exercitată împotriva sentinței este recursul, iar tribunalul trebuia să judece ca instanță de recurs și nu ca instanță de apel, solicitând trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj.
Apărătorul intimaților intervenienți a solicita de asemenea trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj, în vederea judecării recursului.
După încheierea ședinței de judecată s-a prezentat consilier juridic pentru intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP D, care a depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin decizia civilă nr.4857/7.12.1999 pronunțată de Tribunalul Dolja fost admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 7420/13.05.1999 pronunțată de Judecătoria Craiova și a fost trimisă spre rejudecare contestația formulată de aceasta la 12.08.1997 împotriva hotărârii nr. 827/1997 emisă de Consiliul Județean D - Comisia de aplicare a Legii 112/1995, în contradictoriu cu Consiliul Local C, Primăria C, D,
Prin această cerere, reclamanta a solicitat să se anuleze formele de executare săvârșite față de părinții săi și să i se restituie cota parte din imobilul situat în C,-.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că este fiica defuncților și, care au dobândit în indiviziune cu familia și terenul de 700 din-, C, iar pe acest teren cele două familii au edificat o casă cu parter, etaj și pivniță; prin sentința civilă nr.4020/4.05.1981 pronunțată de Judecătoria Craiova s-a dispus ieșirea din indiviziune a coproprietarilor, părinților reclamantei revenindu-le etajul casei, anexele și dependințele aferente, iar terenul de 700.p, rămas în indiviziune. Lotul cuvenit părinților reclamantei a fost preluat de Consiliul Local C, Administrația Financiară D și IJGCL D ca reprezentanți ai Statului Român în temeiul unei hotărâri penale prin care a fost condamnat la confiscarea averii personale.
Reclamanta a arătat că măsura confiscării întregului lot este abuzivă, deoarece numai tatăl său a fost condamnat, iar posesia exercitată de stat asupra averii mamei sale este fără titlu legal.
La 9.09.1997, reclamanta și-a modificat acțiunea și chemând în judecată, C, a solicitat să i se restituie cota parte de din etajul casei și terenul aferent din C,-, aflate în indiviziune cu statul și familia G și.
La 18.06.1999 reclamanta a precizat că dorește recunoașterea dreptului său de proprietate pentru cota de din imobilul construcție și pentru cota de din terenul aferent de 700. și a solicitat să se sisteze starea de indiviziune cu Statul Român pentru cota de din etajul casei și cota de din terenul aferent acesteia.
La 29.10.1998 au formulat cerere de intervenție în interes propriu și, solicitând respingerea acțiunii în revendicare formulată de reclamantă.
Aceștia au arătat că sunt chiriașii imobilului în litigiu din 1977 și au formulat cerere să cumpere acest imobil în temeiul Lg.112/1995. Intervenienții au susținut că acțiunea este inadmisibilă deoarece partea din imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului prin subrogarea acestuia în drepturile soților, conform sentinței civile nr. 4020/1981 pronunțată de Judecătoria Craiova în contradictoriu cu G și. De asemenea, acțiunea cu același obiect a reclamantei a fost respinsă prin sentința civilă nr.5043/1998.
În rejudecare s-a format dosarul nr.4902/2000 al Judecătoriei Craiova.
La 7.04.2000 reclamanta și-a precizat din nou acțiunea, arătând că solicită sistarea stării de indiviziune cu Statul Român pentru din terenul de 700. și din etajul clădirii situate în C-.
Totodată, reclamanta a arătat că solicită ca pârâții Ministerul Finanțelor, C, Consiliul Local C să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie cota de din imobilul în litigiu.
La 27.04.2000 reclamanta a precizat încă o dată acțiunea, arătând că nu dorește sistarea stării de indiviziune cu și asupra terenului din-.
La 19.05.2000 pârâții G și au formulat întâmpinare, susținând că au împărțit voluntar clădirea cu autorii reclamantei încă din 1995 și că sunt de acord ca starea de indiviziune asupra terenului să fie menținută.
La 1.09.2000, reclamanta a modificat încă o dată acțiunea arătând că solicită să se constate caracterul de bun comun al cotei de din imobilul situat în C-, respectiv etajul clădirii și din terenul de 700.
A mai solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune cu statul și pârâții G și G.
Reclamanta a motivat că actul de vânzare-cumpărare al terenului din 10.12.1955 este simulat, în realitate cumpărătorii acestui teren au fost familiile și G, nu doar familia. Actul secret încheiat de părți a fost totdeauna respectat, producând efecte în vederea cărora părțile au convenit.
La 22.09.2000 reclamanta a arătat că cererea în declarare de simulație urmează să fie judecată în contradictoriu cu pârâții Statul Român și G și.
La 27.10.2000 pârâții G și au formulat cerere reconvențională solicitând să se constate simulat contractul de vânzare-cumpărare 994/352/10.12.1955 prin care autorii reclamantei au dobândit terenul în litigiu. Aceștia au arătat că deși în actul public au fost menționați drept cumpărători doar și soția sa, în realitate terenul a fost dobândit în proprietate și de ei, în virtutea unui act secret.
La 4.12.2000 pârâții au solicitat introducerea în cauză a moștenitoarelor vânzătorilor, și.
Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr. 26195/22. nov.2002 respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor B, C, Consiliul Local C, G și G și a cererii de intervenție formulate de intervenienții și.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții G și.
S-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții G și.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 2346/29.11.1958, autorul reclamantei a fost condamnat penal la închisoare corecțională, dispunându-se și confiscarea totală a averii sale - mobile și imobile - iar prin decizia nr. 6725/15.05.1959, Consiliul populat al Regiunii Oltenia a dispus trecerea în folosința Sfatului popular Cac otelor de 1/2 din imobilele autorului din C, situate în str. - nr. 10,-,-; la 01.06.1959, imobilele au fost preluate de
Capătul de cerere formulat de reclamantă în sensul de a i se constata dreptul de proprietate asupra cotei de 1/4 din terenul din- și asupra cotei de 1/2 din etajul clădirii aflate pe teren, este inadmisibil, deoarece art. 30 Codul Familiei, instituie doar o prezumție relativă de coproprietate în legătură cu bunurile dobândite de oricare din soți în timpul căsătoriei. Textul de lege instituie și o prezumție de egalitate a aportului soților la obținerea bunurilor în perioada căsătoriei, iar prezumția legală vizează întreaga universalitate de bunuri și nu bunurile considerare în mod individual.
In calitate de succesoare în drepturi a mamei sale, reclamanta nu poate avea la îndemână mai multe acțiuni decât ar fi avut însăși autoarea, care nu a avut exercițiul unei acțiuni în constatarea aportului său la dobândirea anumitor bunuri, individual determinate din patrimoniul devălmaș.
S-a mai reținut că, la momentul confiscării averii soțului său, nu avea posibilitatea să ceară în justiție pe cale directă reformarea sau desființarea deciziei administrative de preluare emisă de Consiliul Popular al regiunii Oltenia, deoarece prin decretul 128/1948 au fost desființate contenciosul administrativ și curțile administrativ, dar că în cadrul unei cereri de partaj, în condițiile art. 36 alin. 2 Codul Familiei, în contradictoriu cu Statul Român, în calitate de creditor al soțului ei, avea la îndemână excepția de ilegalitate ca mijloc de control al instanței judecătorești asupra legalității actelor administrative.
S-a mai constatat că, deși autoarei reclamantei îi este opozabilă decizia civilă nr. 1609/10 sept. 1981 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1728/1981, ea nu a invocat nici cu acest prilej excepția de ilegalitate amintită, cu toate că prin decizia nr. 590/19.03.1980 a Tribunalului Suprem s-a dat îndrumarea ca, în rejudecare, să se stabilească dacă terenul supus împărțelii a devenit proprietatea statului în întregime și să se analizeze conținutul și limitele hotărârii de confiscare a averii lui.
Cât privește faptul că terenul din C, str. -. - nr. 22 aparținut condamnatului în întregime, decizia civilă nr. 1609/1981 a Tribunalului Dolj, statuează cu putere de lucru judecat acest lucru, fiind inadmisibilă cererea de a se constata că reclamantei i s-a transmis prin moștenire legală de la cota de 1/4 din teren.
Capătul de cerere în revendicarea unei fracții dintr-un imobil este inadmisibil, deoarece prin acțiunea reală în revendicare reclamantul cere instanței recunoașterea dreptului său de proprietate asupra unui bun determinat și obligarea pârâtului la restituirea posesiei.
Cererea în declararea ca simulat a contractului nr. 994/352/10.12.1955 este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a demonstrat existența unei convenții secrete a vânzătorilor și cumpărătorilor, materializată într-un contraînscris anterior sau contemporan cu actul juridic pretins aparent.
Cererea reclamantei referitoare la sistarea stării de indiviziune cu Statul și pârâții G și Gaf ost respinsă, având în vedere faptul că, potrivit probelor administrate, reclamanta nu este coproprietară a imobilului clădit și neclădit în litigiu.
În ceea ce privește cererea de intervenție s-a reținut că intervenienții nu invocă un drept al propriu în procesul de față și că nu au un interes actual, chiar dacă au vocație la cumpărarea locuinței închiriate în imobilul în litigiu în baza Legii 112/1995.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta, pârâții G și G și intervenienții G și.
În apelul declarat de reclamantă sentința este criticată pentru următoarele motive:
Cu privire la cererea în constatare a caracterului de bun comun a unor cote din imobilul în litigiu, soluția primei instanțe este greșită, întrucât nu s-a ținut cont de caracterul imperativ al regimului comunității de bunuri, s-a considerat în mod greșit că această dispoziție imperativă vizează numai patrimoniul soților ca universalitate juridică, nu s-a analizat în întregime actul autentic de vânzare-cumpărare din 1955, în cuprinsul căruia se menționează că este căsătorit cu, s-a dat o greșită interpretare hotărârii de partaj, nu s-au avut în vedere actele de la dosar, din care rezultă că hotărârea de partaj nu a fost pusă în executare de autoritățile locale.
Instanța de fond nu a examinat ilegalitatea invocată pe cale de acțiune și pe cale de excepție cu privire la sentința penală de condamnare și la actele abuzive de preluare a imobilului, cu privire la dezlegările de drept și stările de fapt rezultate din procesele civile anterioare, respectiv nr. 4020/1981 și încheierea de admitere în principiu din 11 mai 1978, prin care se reține caracterul de bun comun al imobilului, fără a se mai da eficiență juridică acestei rețineri.
Instanța nu a analizat admisibilitatea cererii reclamantei în condițiile cadrului juridic actual dat de legile cu caracter reparator în materia proprietății.
2. In ceea ce privește acțiunea în revendicare, se arată că aceasta este admisibilă, întrucât ea este formulată cu privire la totalitatea dreptului de proprietate pe care l-au avut autorii reclamantei, iar instanța nu a exeminat temeiurile de drept invocate de reclamantă.
3. Este nelegală și netemeinică soluția de respingere a cererii de ieșire din indiviziune, în considerarea motivelor arătate mai înainte, referitoare la constatarea dreptului de proprietate al autoarei și la soluționarea cererii în revendicare.
4. Instanța a pronunțat o soluție nelegală și în ceea ce privește cererea reconvențională a soților G și G, care justifică un interes în promovarea ei, întrucât ține de lămurirea întinderii dreptului invocat de reclamantă.
În apelul declarat de pârâții G și G, sentința este criticată în ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale având ca obiect constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare nr. 994/352 din 10.12.1955, apelanții arătând că actul juridic secret rezultă din probele dosarului, convenția reală a părților fiind recunoscută voluntar chiar de către soții.
În apelul declarat de intervenienții G și este criticată hotărârea sub aspectul soluției dată cererii de intervenție, apelanții arătând că și-au justificat interesul prin calitatea lor de chiriași ai imobilului din litigiu și, în consecință de beneficiari ai dispozițiilor de protecție socială cuprinse în Legea 112/1995.
La termenul din 16 mai 2003, cauza a fost suspendată în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 civ. până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată de reclamantă în baza Legii 10/2001, cu privire la același imobil.
a fost repusă pe rol la data de 23 februarie 2007, fiind apoi depusă la dosar decizia civilă nr. 9826/29.nov.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin care s-a soluționat irevocabil litigiul ce a determinat suspendarea, în sensul că a fost admis recursul declarat de Consiliul Local C împotriva deciziei nr. 1191/2004 a Curții de Apel Craiova, Secția Civilă, care a fost casată, iar pe fond a fost respinsă contestația formulată de împotriva dispoziției nr. 4275/26.febr. 2003 emisă de Primarul municipiului
Prin decizia nr.405 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-au respins apelurile declarate de reclamanta, pârâții G, G și de către intervenienții G, împotriva sentinței civile nr. 26195 din 22.11. 2002 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 4902/2000 în contradictoriu cu intimații pârâții: STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR, C, CONSILIUL LOCAL C, și.
În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
Față de obiectul cauzei, stabilit prin acțiunea precizată ulterior, instanța de recurs a pus în vedere recurentei să precizeze valoarea imobilului cu privire la care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, retrocedarea și ieșirea din indiviziune.
Recurenta reclamantă a evaluat bunul la suma de 10.000 RON, valoare în raport de care s-a pus în discuție, din oficiu, față de prevederile art.2821Cod pr.civilă, calificarea căii de atac exercitată împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Craiova și respectiv competența materială a Curții în soluționarea acesteia.
Față de excepția invocată, se constată următoarele:
Conform dispozițiilor art.2821Cod pr.civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, în materie civilă.
Termenul de litigii desemnează procesele și cererile cu caracter patrimonial, calificate ca atare datorită faptului că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială sau un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Acțiunea cu care a fost sesizată instanța în cauză are un evident conținut economic, constituind o cerere cu caracter patrimonial, finalitatea exercitării ei fiind consemnarea judecătorească a existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, redobândirea posesiei bunului și ieșirea din indiviziune a coproprietarilor.
Prin urmare, ea privește un drept real principal imobiliar, al cărui scop îl constituie recunoașterea și apărarea dreptului de proprietate purtând asupra imobilului în litigiu.
Caracterul patrimonial al cererii și valoarea obiectului, stabilită în raport de precizarea făcută de recurenta reclamantă, supune acțiunea acesteia dispozițiilor art.2821Cod pr.civilă, în raport de care sentința judecătoriei este supusă numai căii de atac a recursului, a cărui soluționare este de competența tribunalului, conform art.2 pct.3 Cod pr.civilă.
Așadar, greșit Tribunalul Dolja apreciat că a fost investit cu calea de atac a apelului exercitată împotriva sentinței judecătoriei.
Față de considerentele expuse, urmează să se admită recursul și casându-se decizia recurată, conform art.312 alin.3 Cod pr.civilă, să se trimită cauza Tribunalului Dolj, pentru a soluționa calea de atac exercitată, ca instanță de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 405 din 5 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2068/2003 și a sentinței civile nr. 26195 din 22 noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria în dosarul nr. 4902/2000 în contradictoriu cu intimații intervenienți G, și intimații pârâți G, G, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP D, C, CONSILIUL LOCAL
Casează decizia și trimite cauza la Tribunalul Dolj, pentru a soluționa calea de atac exercitată de parte, ca instanță de recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
23.01.2008
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Tania Țăpurin, Paula Păun
