Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 415/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1593/2008)
Completul 1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 415
Ședința publică de la 02.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER: I
Pe rol se află pronunțarea cererilor de recurs formulate de recurentul - reclamant G, de recurenții - intervenienți, de recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.288/A/28.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți -, SC " NORD" SA și SC " " SA.
Obiectul cauzei - revendicare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 23.02.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 02.03.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 7.09.1998 reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului B, Nord SA, solicitând să se constate că este proprietarul imobilului situat în B,- compus din teren și construcția existentă pe acest teren, obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.17364/1941 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat, defuncții săi părinți și au dobândit în proprietate imobilul.
Imobilul a fost preluat fără titlu de stat, însă reclamantul împreună cu familia sa a continuat să locuiască în imobil în baza contractului de închiriere nr.4569/ 1975 și până în aprilie 1999.
Reclamantul a susținut că preluarea imobilului s-a făcut în baza unor dispoziții neconstituționale, fiind încălcate dispozițiile art.480 Cod civil, motiv pentru care nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate.
La termenul din 7.01.1999 numiții, și au formulat cerere de intervenție în interes propriu, în calitatea lor de moștenitori legali ai defunctului, solicitând admiterea acțiunii principale pentru cota de din imobil și a cererii de intervenție pentru cealaltă cota de din imobil.
Judecătoria Sectorului 1 B prin sentința civilă nr.14996/30.09.1999 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
La data de 8.12.2000 în raport de relațiile privind situația juridică a imobilului solicitate de instanță, reclamanții și intervenienții au formulat cerere completatoare prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.965/112/7.08.1997 încheiat între SC SA și, evacuarea acesteia pentru lipsa titlului locativ.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat buna - credință la încheierea actului de vânzare - cumpărare, la acel moment susținându-se că imobilul nu era revendicat.
Pe parcursul soluționării cauzei a decedat pârâta în cauză fiind introduși moștenitorii acesteia și.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin sentința civilă nr.693/5.10. 2001 respins acțiunea astfel cum a fost completată.
S-a reținut în considerente că deși reclamantul Gaa firmat că părinții săi și au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în realitate acesta a fost cumpărat de și. Reclamantul nu a putut să dovedească calitatea de succesor al numitei, împrejurare valabilă și pentru intervenienți.
De asemenea, s-a mai reținut că se revendică imobilul din- însă din contractul de vânzare - cumpărare rezultă că imobilul cumpărat de autorul lor este situat în B,-, fost colonel cu-.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950 iar reclamantul și intervenienții nu au făcut dovezi că autorii lor erau exceptat de la naționalizare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul și intervenienții.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.303/4.07.2002 a admis apelul, a schimbat sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii și a cererii de intervenție, a constatat că reclamantul și intervenienții sunt proprietarii imobilului situat în B,-, sectorul 1 (str.- nr.14 sectorul 1 ), a obligat pe pârâții Consiliul General al Municipiului B și SC Nord SA să lase imobilul în deplină proprietate și posesie, a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. -/7.08 1997 încheiat între SC SA și, a respins cererea privind evacuarea pârâtului.
Curtea de APEL BUCUREȘTI a considerat că există identitate între imobilul dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare din anul 1941 și cel revendicat, calitatea de moștenitori a reclamanților și intervenienților fiind dovedită cu certificatul de moștenitor nr.8/22.01.2002 având calitate procesuală.
De asemenea, s-a mai arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului cu încălcarea art.II din Decretul nr.92/1950, astfel încât se impune admiterea acțiunii față de art. 480 Cod civil.
Referitor la nulitatea contractului de vânzare - cumpărare s-a arătat că moștenitorul imobilului - reclamantul Gal ocuit și locuiește în imobil, astfel că în această împrejurare situația juridică a imobilului și demersurile făcute de moștenitorii proprietarului erau cunoscute de cumpărătoare.
Cererea de evacuare a fost respinsă pe considerentul că se păstrează dreptul locativ al chiriașului conform Legii nr.17/ 1997, drept locativ prelungit prin efectul OUG nr.40/ 1999.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul General al Municipiului B și.
Înalta Curte de Justiție și Casație a soluționat recursul prin decizia civilă nr.3518/12 mai 2004 în sensul admiterii recursurilor, casării deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.823/11.12.2007 a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr.288/28.02. 2000 admis apelul a schimbat în tot sentința civilă nr.693/2001 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, în sensul că: a admis în parte acțiunea precizată și cererea de intervenție, a constatat că reclamantul și intervenienții sunt coproprietari ai imobilului din B,- ( cu-) sectorul 1, compus din teren în suprafață de cca. 426 mp și construcție în suprafață de cca. 232 mp, cu excepția apartamentului nr.1 parter, în suprafață utilă de 45,44 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr.965/112/7.08.1997 încheiat între SC SA și.
A obligat pârâții Consiliul General al Municipiului B și SC Nord SA să lase reclamantului și intervenienților în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, cu excepția apartamentului nr.1, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr-, a respins cererea având ca obiect evacuarea,ca neîntemeiat.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că în speța dedusă judecății, apartamentul care formează obiectul contractului a cărui anulare se solicită a fost cumpărat după expirarea termenului prevăzut de art.14 din Legea nr.112/1995, respectiv în data de 07.08.1997 (fila 47 dosar nr.4506/2004).
Susținerile reclamantului și ale intervenienților în sensul că acest contract de vânzare - cumpărare este nul sunt nefondate deoarece valabilitatea acestuia este condiționată conform art.9 din această lege doar la expirarea termenului prevăzut de art.14 din lege și de calitatea de titular de contract și ocuparea imobilului în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.
La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare statul era titularul necontestat al dreptului de proprietate, își exercita public prerogativele dreptului de proprietate și nu se stabilise că imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
Instanța a constatat, așadar, că în speța dedusă judecății nu există nici un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare, întrucât dispozițiile art.9 și 10 din Legea nr.112/1995 au fost respectate și din nicio probă administrată nu rezultă că pârâta inițială ar fi dobândit sau ar fi înstrăinat vreo locuință proprietate personală după 01.01.1990 în localitatea de domiciliu, iar apartamentul nu face parte din categoria celor exceptate de la vânzare.
Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că pârâta nu a primit nici un fel de notificări directe sau efectuate prin executorul judecătoresc prin care să i se aducă la cunoștință intenția reclamantului și a intervenienților de a-și redobândi proprietatea, și nu au avut procese anterioare cu aceștia.
De asemenea, buna credință a cumpărătorului este dovedită și prin faptul că nu a fost înștiințat prin nici un document scris sau notificare de faptul că imobilul ar fi revendicat sau că ar fi existat vreo asemenea acțiune pe rolul vreunei instanțe judecătorești prin care să se conteste valabilitatea titlului statului, ocupă apartamentul la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995 în baza unor contracte de închiriere valabil încheiate și deci îndeplinea toate condițiile speciale prevăzute pentru dreptul de a cumpăra apartamentul.
Toate susținerile reclamanților în sensul că din declarațiile martorilor audiați rezultă că demersurile făcute de moștenitorul proprietarilor erau cunoscute de cumpărătoare astfel încât aceasta ar fi de rea-credință au fost apreciate nefondate în raport de toate considerentele arătate în cele ce preced, dar și în considerarea faptului că reaua credință a cumpărătoarei în nici un caz nu poate rezulta din faptul că reclamantul ar fi înștiințat chiriașii că dorește să revendice imobilul, conform declarațiilor martorilor și (filele 38,39 dosar nr.4506/2004).
- mult decât atât, reclamantul a formulat, într-adevăr, cerere în baza Legii nr.112/1995 dar numai pentru restituirea apartamentului pe care îI ocupa în calitate de chiriaș, nu și pentru apartamentul ocupat de către fosta cumpărătoare astfel încât în nici un caz nu poate fi reținută o rea - credință a pârâtei în contextul în care chiar reclamantul nu a solicitat restituirea în natură a întregului imobil (filele 47-48 dosar nr.4506/2004).
De altfel, o eventuală cerere a reclamantului sau a intervenienților de restituire în natură a întregului imobil nu putea fi admisă întrucât Legea nr.112/1995 precizează în mod expres că se puteau restitui în natură numai apartamentele libere sau cele în care locuiau fostul proprietar sau moștenitorii acestuia, nu însă și cele care erau ocupate de către chiriași, pentru care reclamantul nu putea primi decât despăgubiri.
La data cumpărării apartamentului (1997) nu exista așadar nici o interdicție de vânzare a apartamentelor ce făcea obiectul Legii nr.112/1995 iar pe de altă parte, chiar în situația depunerii unei cereri de restituire către Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995, reclamantul sau intervenienții nu puteau beneficia de restituirea în natură, deoarece nu îndeplineau condițiile prevăzute de art.2 din Legea nr.112/1995, apartamentele nefiind libere și nici ocupate de către reclamant, în calitate de chiriaș, astfel încât este evident că nu se puteau bloca vânzările către chiriași.
In ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea și constatarea calității de proprietar, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.17364/1941 la Tribunal I - Secția Notariat (fila 21 dosar nr.697/2002) autorii reclamantului și ai intervenienților numiții și au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, fost Colonel, cu-, compus din teren și construcție.
Imobilul sus-menționat a intrat în proprietatea Statului Român prin Decretul-Lege nr.92/1950, pe numele foștilor proprietari, așa cum rezultă din anexa la decret, poziția 5031, conform adresei nr.4798/20.06.2001 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Proprietăți (fila 109 dosar nr.5206/1999).
În speța dedusă judecații, imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, poziția 5031 de la autorii reclamantului și intervenienților.
Tribunalul a apreciat că Decretul nr.92/1950 nu poate fi apreciat ca un act normativ constituțional în raport de Constituția din 1948 în vigoare la acea dată.
Decretul nr.92/1950, act normativ de inferior Constituției încălca aceste prevederi devreme ce nu ocrotea proprietatea cetățenilor români, deposedându-i de aceasta în cazul în care aveau o anumită calitate și o anumită profesie și crea, contrar principiului constituțional prevăzut de art.17 o diferențiere între cetățenii români, în sensul unei ocrotiri reale a dreptului de proprietate numai în cazul anumitor categorii de cetățeni români.
Decretul nr.92/1950 este contrar și Declarației Universale a Dreptului Omului (adoptată de Adunarea Generală la 10.12.1948) la care România era parte semnatară și care prevedea în art.17 pct.1 și 2 că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociere cu alții; nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa.
Or, în speța dedusă judecații, titlul autorului reclamantului este anterior, cu data mai veche (1941) față de cel al statului și oricum titlul statului nu este valid (vezi considerațiile anterioare), astfel încât rezultă că reclamantul și intervenienții sunt cei care își justifică valabil dreptul de proprietate în raport cu statul.
Totodată a obliga pârâții CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și SC SA să lase reclamantului și intervenienților în deplină proprietate și posesie imobilul situat . B,- ( cu-),sector 1, cu excepția apartamentului nr.1 situat în B,- (fost-), parter, sector 1, în suprafață utilă de 45,44 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.965/112/7.08.1997 încheiat între și.
Această soluție dă expresie optimă și principiului echitații întrucât principiul garantării dreptului de proprietate consacrat de toate Constituțiile române ar fi grav atins în cazul unei respingeri a acțiunii în revendicare formulate de către reclamant al cărei patrimoniu nu fost niciodată părăsit de dreptul de proprietate împotriva unor pârâți în al căror patrimoniu nu a existat niciodată dreptul de proprietate iar reclamantul ar fi expus în aceste condiții unor sancțiuni injuste și ireparabile.
Adoptarea punctului de vedere al pârâților în sensul respingerii acțiunii ar genera totodată perpetuarea situației juridice create prin abuz și violență morală de către regimul comunist, contrazicând textele constituționale și prevederile internaționale conform cărora nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa.
Tribunalul a admis în parte primele două capete de cerere excluzând apartamentul nr.1 ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare întrucât așa cum s-a arătat anterior pe de o parte instanța nu a constatat nulitatea acestui act care își produce în continuare efectele astfel încât primul capăt de cere nu putea fi admis și cu privire la acest apartament, iar în ceea ce privește al doilea capăt de cerere acesta a fost admis în parte reclamantul sau intervenineții nu au investit instanța și cu o acțiune prin care să se dispună obligarea pârâtei inițiale sau a moștenitorului să lase în deplină proprietate și posesie acest imobil.
După cum se cunoaște, procesul civil este călăuzit de principiul disponibilității potrivit căruia instanța trebuie să se pronunțe doar asupra capetelor de cerere cu care a fost investită, neputând acorda ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât ceea ce s-a cerut.
Ori, în speța dedusă judecății prin cererea completatoare depusă (fila 72 din dosar nr.5206/1999) reclamantul și intervenienții au solicitat doar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare și evacuarea pârâtei, însă nu au solicitat și compararea, titlurilor reclamantului și intervenienților cu titlul pârâtei și nu au formulat un capăt de cerere privind revendicarea împotriva pârâtei cumpărătoare în baza Legii nr.112/1995 astfel încât în mod evident tribunalul nu putea să oblige această pârâtă să lase în deplină proprietate parte din imobil pe care a achiziționat-
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și intervenienții G, și și MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL.
În motivele de recurs MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, apreciind că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950 deci cu titlu valabil.
A arătat recurentul că Decretul nr.92/1950 nu contravine dispozițiilor Constituției din anul 1948, dispozițiile constituționale făcând trimitere la legile ordinare existente în vigoare.
Chiar dacă se face referire la dispozițiile prevăzute de art.480 și la Declarația Universală a Drepturilor Omului, nu trebuie pierdut din vedere că Decretul nr.92/1950 și-a produs efectele juridice la momentul edictării sale, și pe cale de consecință, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil și legal constituit, potrivit art.645 Cod civil.
G, și au criticat decizia sub aspectul soluționării capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între SC SA și.
Susțin recurenții că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât încheierea actului de vânzare - cumpărare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 precum și a dispozițiilor art.1898 și 1169 Cod civil.
Nelegal s-a considerat pârâta a fi fost de bună - credință, întrucât Legea nr.112/1995 stipula că nu pot să formeze obiect al înstrăinării către chiriași decât imobilele care au trecut cu titlu, legal, în proprietatea statului și care aveau situația juridică clarificată la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, de la și - autorii reclamanților deși aceștia erau persoane exceptate de la aplicarea Decretul nr.92/1950.
Astfel cum s-a reținut și prin decizia recurată, preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, situație în care nu putea forma obiect al Legii nr.112/1995.
La momentul încheierii actului de vânzare - cumpărare imobilul nu avea situația juridică clarificată, întrucât se formulase cerere în temeiul Legii nr.112/1995 atât de către reclamantul G, cât și de către și, prin care se solicita restituirea imobilului în natură. În acest fel s-au încălcat dispoziții imperative ale Legii nr.112/1995 fiind în vigoare și dispozițiile HG nr.11/1997.
Tribunalul a interpretat greșit dispozițiile art.1169 cod civil care stipulează că cel care face o afirmație în justiție trebuie să o și dovedească.
Recurenții au demonstrat că, la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr.965/1997, cumpărătoarea, cunoștea că imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al naționalizării, precum și faptul că moștenitorii foștilor proprietari au întreprins demersuri pentru recuperarea imobilului în natură, răsturnând astfel prezumția bunei - credințe.
În acest sens se arată că în apel au administrat proba cu martori, probă din care rezultă că știa foștii proprietari fac demersuri pentru restituirea imobilului, dar a înțeles să cumpere în aceste condiții.
Apreciază că instanța a soluționat cauza cu greșita aplicare a art.1898 Cod civil deoarece prezumția de bună - credință a fost răsturnată.
De asemenea, s-a mai dovedit în condițiile art.1169 Cod civil că nu a fost nici în eroare asupra calității de proprietar al imobilului în ceea ce privește pe vânzător, fiind locatară a imobilului încă din anul 1950.
Susțin recurenții că soluția tribunalului este nelegală și sub aspectul obligării SC Nord SA alături de Consiliul General al Municipiului B de a lăsa recurenților în proprietate imobilului, având în vedere faptul că astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar imobilul s-a aflat în administrarea - actuala SC SA și nu în administrarea SC Nord SA, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, aspect ce trebuia sesizat și de instanță din oficiu.
În recurs s-a administrat proba cu acte sens în care s-a depus cererea formulată de reclamanta la Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995, precum și o serie de memorii ale acestei părți adresate aceleiași instituții.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de Consiliul General al Municipiului B și va admite recursul formulat de G, și având în vedere următoarele considerente:
Recursul formulat de reclamant și intervenienți este fondat pentru următoarele:
Imobilul în litigiu a aparținut autorilor recurenților și conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.17364/1941 la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, fiind trecut în proprietatea statului în temeiul Decretul nr.92/1950.
Moștenitorii foștilor proprietari au demarat demersurile de restituire a proprietății începând cu anul 1996, după promulgarea Legii nr.112/1995.
În acest sens, atât G, cât și au formulat cereri în temeiul Legii nr.112/1995, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 47- 48 dosarului de apel precum și din actele noi depuse în recurs.
Din aceste înscrisuri rezultă că Gas olicitat, la data de 16.07.1996, restituirea în natură a apartamentului în care și locuia în calitate de chiriași și acordarea de despăgubiri pentru restul imobilului din str.- cu-, conform Legii nr.112/ 1995.
a formulat la data de 24.07.1996, cerere de acordarea a despăgubirilor pentru imobilul din-, un memoriu pentru același imobil, în care a solicitat recuperarea drepturilor conform Legii nr.112/1995, precizând în cuprinsul său că "imobilul mai sus menționat pe care îl revendică nu l-au putut moșteni în 1984, deoarece acesta era blocat de Decretul nr.92/1950".
Rezultă astfel, contrar celor reținute de tribunal, că anterior înstrăinării imobilului prin actul de vânzare - cumpărare nr.965/1997, unul dintre moștenitorii foștilor proprietari au solicitat restituirea în natură.
Potrivit art.9 din Legea nr.112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art.14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Actul de vânzare - cumpărare nr- a fost eliberat la data de 7.08.1997, anterior soluționării cererii de restituire în natură formulată de, împrejurare care atrage nulitatea sa pentru nerespectarea dispozițiilor art.9 din Legea nr. 112/1995.
În plus, la momentul încheierii actului intrase în vigoare nr.HG11/1997 care prevedea în art.92că (1) Atunci când comisiile locale și județene, respectiv comisiile de sector și a municipiului B, pentru aplicarea Legii nr.112/1995 sau unitățile specializate care vând locuințe în condițiile Legii nr.112/1995 au indicii că o locuință face parte din categoria imobilelor menționate la art.1 alin.(4) din prezentele norme metodologice ori din aceea a imobilelor exceptate de la vânzare în conformitate cu art.10 din lege, ele au obligația să întreprindă toate demersurile necesare pentru clarificarea situației juridice a locuințelor, suspendând, totodată, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, procedura de restituire în natură, de acordare a despăgubirilor sau, după caz, de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, s-a precizat noțiunea de titlu în sensul că "Imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr.92/1950, Decretul nr.111/1951, Decretul nr.142/1952, Legea nr.4/1973 și Decretul nr.223/1974."
Prin cererile formulate, recurenții au creat cel puțin un dubiu referitor la faptul că locuința face parte din categoria imobilelor menționate la art.1 alin.4 din HG nr.11/1997.
În plan subiectiv, și sub aspectul greșitei aplicări a art.1169 Cod civil și 1898 Cod civil, buna - credință a cumpărătoarei nu a fost dovedită.
Pentru a opera în beneficiul terțului cumpărător cu titlu oneros, buna - credința presupune credința cumpărătorului, că vânzătorul este adevăratul proprietar al imobilului, atitudine subiectivă care trebuie să fie în afara oricărui dubiu și să se întemeieze pe minime diligențe privind situația juridică a imobilului.
Fără a se proceda la o reanalizare a probatoriului administrat în cauză pe acest aspect, tribunalul trebuia să ia în considerare elementele bunei - credințe.
Cumpărătoarea a locuit în imobil încă din anul 1950, aspect probat cu copia cărții de imobil (fila 49 dosar nr.697/2002 al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă), și cunoștea că foștii proprietari ai imobilului locuiesc în continuare, în calitate de chiriași ai unui apartament, astfel încât cu atât mai mult, se impunea efectuarea unor diligențe pentru a afla dacă nu s-a solicitat restituirea în natură, anterior încheierii actului de vânzare - cumpărare. Aceiași situație de fapt a rezultat și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Cu toate acestea, tribunalul a înlăturat aceste probe, apreciind contrar dispozițiilor art.1169 Cod civil, că reaua - credință a cumpărătoarei în nici un caz nu poate rezulta din faptul că ar fi înștiințat chiriașii că dorește să revendice imobilul.
Reține însă, că buna - credință este dovedită și prin faptul că recurenții nu au înștiințat prin nici un document scris sau notificare faptul că imobilul ar fi revendicat.
Acest raționament este greșit în raport de dispozițiile art.1169 Cod civil și 1898 Cod civil, deoarece proba cu martori a fost înlăturată fără a se indica și motivele avute în vedere.
În condițiile în care, s-a dovedit cu martori împrejurarea încunoștințării directe, verbale a cumpărătoarei (de altfel, firesc având în vedere că părțile locuiau sub același acoperiș încă din anul 1950), lipsa notificării scrise, din partea recurenților nu poate crea bună - credință.
Efectuarea minimelor diligențe presupune ieșirea din pasivitate a cumpărătorului, care efectuează el însuși verificări și nu atitudinea vânzătorului de atenționare a posibilului dobânditor al bunului său.
Actul de vânzare - cumpărare nr.965/1997 este lovit de nulitate, fiind încheiat de către un neproprietar și prin fraudă la lege, cu încălcarea prevederilor art.9 și 92din Legea nr.112/1995.
Excepția principiuluiresoluto iure dantis resolvitur ius accipientis- cazul subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros nu nefiind incidentă în cauză, cumpărătorul fiind de rea - credință.
În consecință, Curtea apreciază în raport de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că au fost greșit aplicate și interpretate atât dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995, art.92din HG nr.11/1997, precum și art.1169 și 1898 Cod civil.
C de-al doilea motiv de recurs nu este fondat având în vedere principiul disponibilității procesului civil, recurenții fiind cei care au solicitat judecarea cererii de revendicare în contradictoriu cu SC Nord SA.
Recursul formulat de MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL nu este fondat.
Critica potrivit căreia Decretul nr.92/1950 reprezintă titlu valabil nu poate fi primită.
Acest act normativ vine în contradicție atât cu Constituția din anul 1948 care garanta expres proprietatea privată, întrucât nu a limitat exercițiul dreptul de proprietate ci chiar a desființat "in rem" dreptul de proprietate, pe baza unor criterii personale.
Privarea de proprietate se realiza prin deposedarea intempestivă, fără o justă și prealabilă despăgubire, cauza nefiind una de utilitate publică.
Statul nu are un titlu valabil, și pentru faptul că au fost nerespectate chiar dispozițiile art.II din Decretul nr.92/1950, care prevedeau o serie de excepții.
Autorii recurenților erau persoane exceptate de la naționalizare astfel încât nu li se putea aplica acest normativ.
De asemenea, nici din perspectiva actelor internaționale în materie Decretul nr.92/1950 nu poate fi considerat titlu valabil, respectiv art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În prezent, chiar Legea nr.10/2001 a declarat abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr.92/1950 situație în care și față de art.6 din Legea nr.213 /1998 nu se poate considera că statul are un titlu valabil. În această situație, art.645 Cod civil care prevede legea ca mod de dobândire a proprietății, nu este incident în cauză.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul formulat de reclamant și intervenienți, va respinge recursul formulat de Consiliul General al Municipiului B -MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL,ca nefondat.
În consecință, se va dispune modificarea deciziei recurate în sensul că admite cererea de constatare a nulității actului de vânzare - cumpărare, va constata nulitatea actului de vânzare - cumpărare nr- încheiat între SC SA și și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant G și de recurenții - intervenienți, și, împotriva sentinței civile nr.288 A/28.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, intimații - pârâți -, SC " NORD" SA și SC " " SA.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, împotriva aceleiași decizii.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite cererea de constatare a nulității actului de vânzare - cumpărare.
Constată nulitatea actului de vânzare - cumpărare nr.965/112/07.08.1997 încheiat în SC " " SA și.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
I
Red.
.
2 ex./30.03.2009
TB-4-;
TB-5 -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
