Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(976/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 416
Ședința publică din 2.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă - -----, împotriva deciziei civile nr. 178 din 11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, Municipiul B prin Primarul General și Herăstrău Nord
are ca obiect - acțiune în revendicare.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.03.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 13.09.2006, reclamanta - - - - - - a chemat în judecată pe pârâții, și Municipiul B, pentru ca în baza prevederilor art.480-481 Cod civil, art.46 și urm. din Legea nr.10/2001 și a probatoriului ce se va administra, să se constate nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în B, str. -. - nr.3, sector 1, să oblige pe pârâții să-i lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul - susmenționat cu terenul aferent de 14,32. și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că întregul imobil din--5, sector 1, compus din teren în suprafață de 509. și 3 corpuri de clădire, astfel cum a fost naționalizat și a devenit un singur imobil, a fost dobândit de către - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6638/22.04.1915 de Tribunalul Ilfov și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.11577/12.05.1920.
Imobilul din primul contract s-a aflat pe- (fost 135), devenit în 1940 str. -. - II nr.3-5, iar imobilul-teren neconstruit din cel de-al doilea contract figura în- (fost 129), devenit str. -. - I nr.10, cele două corpuri au fost alipite, devenind un singur imobil, astfel cum rezultă din procesul-verbal de intabulare, în dosarul nr.7580/04.07.1980 și care astfel a fost preluat de stat în baza Decretului nr.92/1950, la poziția 1056 din anexă și adresele din 2001-2002 depuse la dosar.
S-a arătat că imobilul- a fost vândut în baza Legii nr.112/1995 pârâților și în mod nelegal, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu legal în proprietatea statului, întrucât sa, - și, respectiv fiica acesteia - mama reclamantei - - - sunt urmașe ale veteranilor de război, astfel cum rezultă din adeverința nr.6179/03.11.1976, emisă de UM 02405, iar reclamanta a formulat cerere în baza Legii nr.112/1995, nesoluționată și revendicare în anul 2001 - cauza fiind suspendată până la soluționarea notificării.
sa a decedat în 11.03.1958, a avut ca unică moștenitoare pe mama sa, pe care, la rândul ei, reclamanta o moștenește, potrivit certificatelor de moștenitor nr.112/14.03.1958 și nr.67/20.03.1962, cu precizarea că după nașterea reclamantei, părinții săi și-au adăugat, pe cale administrativă, la numele de familie și pe cel de "", devenind "-".
Titlul statului nu este valabil, însuși Decretul nr.92/1950 fiind neconstituțional, încălcând art.480-481 din Codul civil și Declarația Universală a Drepturilor Omului, caracterul abuziv al preluării prin naționalizare fiind prevăzut și în art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.10/2001 republicată după modificările și completările efectuate prin Legea nr.247/2005.
În aceste condiții, statul nu avea un bun deținut cu titlu valabil pe care să-l poată înstrăina în mod valabil pârâților, titlul acestora provenind de la un neproprietar.
Astfel - a mai arătat reclamanta - în acțiunea în revendicare dedusă judecății, urmează a se proceda la o comparare a titlurilor de proprietate înfățișate de părți, or este de necontestat că titlurile de proprietate ale autorilor reclamantei este mai vechi, provin de la adevărații proprietari necontestați, astfel că trebuie să se dea preferabilitate acestor titluri, întrucât cel al pârâților este un titlu ce provine de la un neproprietar (Statul Român) care l-a preluat abuziv, buna-credință a cumpărătorilor neavând relevanță în compararea de titluri, ci doar în caracterizarea posesiei, iar posesia abuzivă nu constituie titlu de proprietate, abuzul nu creează drept.
S-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică.
S-au atașat acțiunii, înscrisurile despre care s-a făcut vorbire în acțiune, în copii certificate conform art.139 Cod procedură civilă: adresele privind situația juridică a imobilului, Decretul nr.92/1950 cu anexa corespunzătoare în extras, cele două titluri de proprietate, certificatele de moștenitor invocate, acte de stare civilă, certificat al - Departamentul Imobiliar nr.27168/1999 privind istoricul de rol pentru imobilul de la adresa - - nr.3-5, Procesul-verbal de carte funciară B nr.7580/1940 privind intabularea imobilului pe numele autoarei - teren de 509. și trei corpuri de clădire.
La data de 15.11.2006, pârâții și au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că ei au cumpărat imobilul - în litigiu, cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, când nu era nici o cerere de restituire a imobilului formulată ori o acțiune în revendicare și nici nu au primit vreo notificare spre a nu se cumpăra, întrucât se intenționează revendicarea. Iar pârâții sunt cumpărători de bună-credință, titlul lor fiind ocrotit prin prevederile art.45 alin.2 Legea nr.10/2001, fiind exclus de la nulitate pentru lipsa titlului valabil al înstrăinătorului, pentru cumpărătorii de bună-credință, care nu au urmărit fraudarea legii la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.4353/22683/06.05.1997 ori cauza ilicită, invocându-se principiului securității circuitului civil și al stabilității raporturilor civile.
S-a mai invocat și excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, existând diferențe de nume între actele depuse la dosar privind revendicarea și faptul că imobilul nu a fost identificat. Ulterior, s-au invocat într-o completare la întâmpinare, excepția prematurității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, dar și excepția de litispendență, fiind necesară reunirea celor două cauze, conform art.163 Cod procedură civilă, față de dosarul nr.1500/2001.
S-a atașat cauzei și dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B, prin care, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primar General și Herăstrău Nord, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate calitatea de cumpărători de bună-credință ai imobilului -, din - - nr.3, sector 1, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.4353/22683/06.05.1997.
Reclamanții din această cauză au arătat că ei aveau calitatea de chiriași ai ului imobilului pentru care au depus cerere de cumpărare, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.14 din Legea nr.112/1995 și fără a exista vreo cerere de revendicare a imobilului, invocându-se prevederile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 și art.111 Cod procedură civilă.
S-a atașat acțiunii copia contractului de vânzare-cumpărare, ulterior s-a format și o cerere de introducere în cauză, conform art.57 alin.1 Cod procedură civilă, a intervenientei - -----, în condițiile în care susnumita a formulat o cerere de restituire a aceluiași imobil în baza Legii nr.10/2001.
Prin încheierea din 19.01.2007, s-au respins excepțiile invocate în întâmpinarea privind litispendența vizând cauza ce face obiectul dosarului nr.1500/2001, pentru care s-a constatat neîndeplinirea prevederilor art.163 Cod procedură civilă, s-au respins și excepțiile privind inadmisibilitatea (prematuritatea) acțiunii și privind prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, neexistând o condiționare a finalității acțiunii în revendicare față de o procedură prealabilă a Legii nr.10/2001 și acțiunea în revendicare nefiind prescriptibilă.
Prin aceeași încheiere s-a unit cu fondul cauzei, excepția privind lipsa de calitate procesuală activă.
Prin încheierea ulterioară din 07.02.2007, s-a conexat la dosarul prezent al cauzei, cererea conexă formulată de pârâții cu obiectul prezentat mai sus din dosarul nr-, conform art.164 Cod procedură civilă, constatându-se existența unei strânse legături între cele două cauze.
În sprijinul întâmpinării pârâților, s-au mai depus la dosar și copiile contractelor de închiriere pentru imobilul -, cererea de cumpărare din 28.02.2006, având pe verso-ul cererii, avizul biroului juridic din care rezultă că reclamanta are înregistrată o cerere de despăgubiri în baza Legii nr.112/1995, nu are o cerere de restituire în natură, respectiv un litigiu pe rol privind revendicarea, imobilul fiind naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, declarație autentică necesară cumpărării în baza Legii nr.112/1995.
Reclamantei i-a fost încuviințată și o expertiză tehnică de identificare a imobilului, raportul de expertiză - efectuat de expertul, fiind depus la dosar - filele 93-98, schița aferentă, la care părțile nu au formulat obiecțiuni și care identifică imobilul în litigiu, potrivit înscrisurilor depuse la dosar și relațiile autorităților locale privind situația juridică a imobilului.
Prin sentința civilă nr.10245/27.06.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, s-au respins excepția de calitate procesuală activă a reclamantei și excepția privind lipsa de interes a acțiunii principale, s-a admis acțiunea principală a recurentei și în consecință, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului revendicat, situat în B,-, sector 1, pârâții și au fost obligați să lase imobilul- susmenționat, în deplină proprietate și posesie, reclamantei, așa cum a fost identificat în raportul de expertiză de la dosar, s-a respins, ca lipsită de interes, cererea conexă și cererea de intervenție forțată a pârâților și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că expertiza tehnică a identificat imobilul cu cel din actele de proprietate ale autoarelor reclamantei, aceasta fiind, potrivit certificatelor de moștenitor de la dosar, unicul moștenitor, legimitându-și calitatea procesuală activă în acțiunea în revendicare în cauză, fiind respinsă excepția având acest obiect, ca și cea privind lipsa de interes în promovarea acțiunii care tinde la valorificarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, potrivit art.480 cod civil și de constatare a nevalabilității titlului statului, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 de către instanță.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, potrivit art.2 lit.a) din Legea nr.10/2001, trecerea imobilului la stat în baza Decretului nr.92/1950, a fost abuzivă, întrucât, potrivit art.480-481 Cod civil, nu s-a primit o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Statul, nedeținând bunul cu titlu valabil, s-a constatat că nici titlul pârâților nu este unul valabil, în comparație cu titlul de proprietate al autorilor reclamantei, care este preferabil, nefiind afectat de vreun astfel de viciu de nevalabilitate.
Cererile conexate au fost primite ca fiind lipsite de interes, buna-credință neavând nici o relevanță într-o comparare a titlurilor, chiar dacă s-ar fi constatat buna-credință a pârâților.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții și și respectiv, Municipiul B prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. În apelul declarat de pârâții s-a arătat că în mod greșit nu s-a primit excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în condițiile în care, acțiunea în revendicare este introdusă după data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, aplicabilitate având legea specială; în mod greșit s-a respins, ca lipsită de interes, cererea conexă privind constatarea calității lor de cumpărători de bună-credință și în mod greșit au fost obligați să lase imobilul- în cauză, în deplină proprietate și posesie reclamantei, în condițiile în care ei, dimpotrivă, au un titlu valabil, necontestat în termenul legal, sunt cumpărători de bună-credință, ocrotiți de prevederile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, astfel că au preferabilitate în raport cu titlul autoarelor reclamantei, în baza principiilor securității circuitului civil și al stabilității raporturilor civile.
2. Municipiul Bac riticat soluția pe respingerea greșită a excepțiilor privind lipsa de interes și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și pentru constatarea titlului nelegal al statului după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, întrucât aceste aspecte se analizează doar în cadrul stabilit de legea specială.
S-a mai reținut în apelul declarat că pârâții au cumpărat în baza Legii nr.112/1995, imobilul în litigiu, fiind de bună-credință și respectând legea, astfel că reclamanta are doar dreptul la despăgubiri, iar nu la restituirea în natură a imobilului.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, depunând extrase din practica juridică, în materie, la dosar.
Prin decizia civilă nr.178/A/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, s-au admis apelurile formulate, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii prin care justifică valorificarea unui drept al său, subiectiv, dreptul de proprietate reclamat, în condițiile în care are și o notificare întemeiată pe Legea nr.10/2001, care, din motive independente de ea, a rămas nesoluționată.
Referitor la soluția pronunțată în acțiunea în revendicare, s-a constatat că în situația specială a imobilului ce face obiect de reglementare a Legii nr.10/2001, înstrăinat în baza Legii nr.112/1995 și față de dispozițiile art.18 lit.d) din Legea nr.10/2001 (lit.c) potrivit legii republicată, nota red.), care deschide persoanei îndreptățite calea obținerii măsurilor reparatorii în echivalent, intervine obligativitatea menținerii situației juridice creată în mod valabil, putându-se vorbi de acordarea pe această cale a unui criteriu de preferință în favoarea dobânditorilor de bună-credință, care, la data cumpărării, s-au aflat într-o eroare comună și invincibilă asupra calității de proprietar al statului vânzător, iar, jurisprudența CEDO invocată, are aplicabilitate în situația în care reclamanta ar deține o hotărâre judecătorească prealabilă de recunoaștere a dreptului de proprietate, respectiv o decizie administrativă de restituire a bunului, care, în speță, lipsesc.
În consecință, în compararea celor două titluri, în mod eronat prima instanță a acordat preferabilitate titlului autoarelor reclamantei, acțiunea în revendicare urmând a fi respinsă.
Privitor la criticile de rezolvare a cererilor conexe, s-a constatat că acestea sunt nefondate, ele având mai degrabă caracterul unor apărări de fond în speță.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta - -----, criticând-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Potrivit primului motiv de recurs, prevăzut de art.304 cpt.8 Cod procedură civilă, s-a arătat că în mod greșit reține instanța de apel că dreptul invocat de către reclamantă nu ar fi unul "actual", având în vedere prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, în mod eronat instanța calificând acțiunea în revendicare ce apără însuși dreptul de proprietate, într-o eventuală speranță de obținere în natură a imobilului, întrucât în 2001 s-a promovat direct în instanță, o acțiune în revendicarea întregului imobil, cauza aflându-se în apel, dar suspendată, având o notificare în baza Legii nr.10/2001, astfel că reclamanta nu avea posibilitatea reală de a introduce o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a pârâților nr.3028/22687/22.01.1997, despre care a aflat abia în apelul din revendicarea inițială promovată.
Instanța de apel ignoră titlurile veritabile ale autorilor recurentei-reclamante, în compararea titlurilor solicitată prin acțiune și creează un nou tip de proprietate în temeiul Legii nr.112/1995 "mai superior" decât dreptul de proprietate reglementat de dreptul comun în materie, încălcând prevederile art.44 din Constituția României.
Or, jurisprudența și doctrina mai vechi, dar chiar și recentă, exclud buna-credință, atunci când există cea mai mică îndoială cu privire la titlul vânzătorului, iar asupra naționalizărilor existau dezbateri publice, de notorietate, încă din anul 1990.
Într-adevăr, articolul 18 lit.d) din Legea nr.10/2001 (lit.c) după republicare, nota red.), reglementează acordarea doar a măsurilor reparatorii în echivalent, dar în speță, nu s-au respectat prevederile Legii nr.112/1995 la data cumpărării, Statul fiind un non-proprietar.
Prin soluția instanței de fond se încalcă dreptul de proprietate al reclamantei, în sensul art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO.
Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, s-a arătat că instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea esențială a legii.
Astfel, în compararea de titluri, instanța uită să compare drepturile autoarelor reclamantei cu dreptul statului, autorul pârâților, întrucât dacă ar fi făcut o astfel de analiză, ar fi constatat că autorul pârâților - statul, nu a dobândit nicicând dreptul de proprietate și ca atare nu putea transmite altei persoane altceva decât o detenție precară, iar neglijență a funcționarilor de la Herăstrău Nord este incompatibilă cu caracterul invincibil al "erorii", întrucât ei aveau posibilitatea să verifice actele din dosarul format în baza Legii nr.112/1995 de cumpărare, referitor la situația juridică a imobilului.
Și neglijența cumpărătorului care nu a făcut nici o diligență spre a afla situația juridică a imobilului, înainte de cumpărare, exclude buna sa credință și caracterul invincibil al erorii comune invocate, dar chiar buna-credință dacă ar exista, ea este irelevantă.
S-a solicitat admiterea recursului, respingerea apelului declarat de pârâții împotriva sentinței apelate și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței primei instanțe.
Intimații-pârâți și au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea recursului.
Intimații au arătat că recurenta ignoră prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 care statuează că bunurile preluate de stat fără titlu valabil ori obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari ori succesorii acestora "dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație", reclamanta ignorând și termenul limită în care putea formula o acțiune în instanță de contestare a contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorii au încheiat în baza Legii nr.112/1995, astfel că reclamanta a apelat la o "găselniță" - acțiunea în compararea de titluri ale autorilor ei cu cel al statului, pentru a obține imobilul, or, instanța de apel nu putea îndrepta o nedreptate, săvârșind nedreptăți și mai mari, sub amenințările cu adresarea la CEDO.
Recurenta ignoră un principiu de bază încă din dreptul R - specialia generalibus derogant" - potrivit căruia, în acțiunile formulate după apariția legilor speciale în materie de retrocedări, acestea din urmă au aplicabilitate, în raport cu dreptul comun, dar și principiul error communis facit jus" și buna-credință prin care, subdobânditorii sunt ocrotiți prin Legea nr.10/2001, prin art.46 statuându-se un termen limită pentru atacarea contractului de vânzare-cumpărare, de care recurenta nu s-a prevalat.
La solicitarea Curții, s-au obținut relații la dosar de la autoritățile locale - - Direcția Juridic, prin care s-a constatat că recurenta a formulat o cerere de acordare de despăgubiri pentru imobil, prin cererea nr.3067/28.07.1996, reiterând cererea ulterior sub nr.10949/17.06.1997, prin care a solicitat despăgubiri pentru spațiile ocupate de chiriași în baza Legii nr.112/1995 și restituirea în natură pentru spațiile libere - cereri nesoluționate, fiind atașate și cererile în copii la dosar.
Recurenta a depus ca înscrisuri noi în recurs, mai multe înscrisuri, între care: cererea sa de revendicare a întregului imobil, la data de 31.01.2001, contestație soluționată irevocabil prin sentința civilă nr.371/13.03.2006, de obligare a Municipiului B de soluționare a notificării efectuate în baza Legii nr.10/2001.
Recursul nu este fondat.
Critica din primul motiv de recurs subsumat prevederilor art.304 pct.8 Cod procedură civilă, în sensul că în mod eronat instanța de apel a considerat că dreptul său nu este "actual", nu poate fi primită în condițiile în care, este necesară o confirmare a vechilor titluri ale autorilor reclamantei printr-o hotărâre judecătorească ori o decizie de restituire, prealabilă opunerii titlului pârâților, într-o acțiune în revendicare, prin care să se fi verificat nevalabilitatea titlului statului și obligarea la retrocedare, în sensul art.1 Protocolul 1 adițional la CEDO.
În compararea de titluri solicitată, în speță pârâții dețin un "bun actual", în sensul art.1 din Protocolul 1 adițional, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, cu deplina respectare a acestei legi și cu bună-credință.
Deși se invocă reaua-credință și frauda la lege la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, acestea nu pot face obiect de reanalizare a acestor cereri, în lipsa unui petit distinct cu acest obiect, recurenta-reclamantă depășind termenul limită impus de art.46 din Legea nr.10/2001, pentru a mai pune în discuție nulitatea contractului, dreptul material fiind prescris.
Astfel, s-a consolidat titlul pârâților, ei având și posesia bunului - "in pari causa, melior est causa possidendis" - astfel că, într-o comparare a titlurilor, preferabilitate nu poate avea decât titlul cumpărătorilor - chiriași de bună-credință, care au cumpărat bunul cu respectarea art.9 din Legea nr.112/1995, pentru reclamantă devenind aplicabile prevederile art.20 alin.2 din Legea nr.10/2001, având deschisă calea obținerii de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobil, la valoarea reală de circulație - coroborat cu
prevederile art.18 lit.c) din Legea nr.10/2001, astfel respectându-se principiul securității circuitului civil și principiul stabilității raporturilor civile.
În speță, s-a constatat că reclamanta a revendicat bunul în instanță, abia în anul 2001, iar în baza Legii nr.112/1995 a formulat, potrivit prevederilor speciale ale legii, cerere de despăgubiri pentru spațiile ocupate de chiriași - între care figura și ul în litigiu.
Susținerea că buna-credință nu are relevanță, este contrazisă chiar de lege - art. 45 alin.2 din Legea nr.10/2001, menit să ocrotească pe cumpărătorii - chiriași de bună-credință, chiar în cazul cumpărării unui imobil pentru care, ulterior s-ar constata că era deținut de către Stat fără un titlu valabil, buna-credință înlăturând nulitatea contractului.
Prin soluția adoptată în apel, nu se poate spune că se încalcă prevederile art.44 din Constituție, dreptul la revendicare și cererile conexe acestui drept trebuind utilizate în termenele și condițiile stabilite în legile speciale în materie, potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, pe care recurenta le ignoră în mod nejustificat.
Este greșită susținerea recurentei că în cazul dat, potrivit unei jurisprudențe mai vechi sau mai noi, preferabilitate trebuie acordat titlului mai vechi al autorilor fără a fi fost confirmat ca "bun actual" printr-o hotărâre judecătorească ori o decizie de restituire prealabilă, în condițiile unui titlu actual al cumpărătorilor necontestat în termenul legal, neputând fi primită simpla afirmație, combătută de întregul probatoriu al dosarului că recurenta s-ar fi aflat într-o imposibilitate obiectivă de a formula cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților.
Nici critica referitoare la lipsa caracterului invincibil al erorii comune invocate nu poate fi reținut, în condițiile în care el decurgea din litera și spiritul Legii nr.112/1995 pe care pârâții-cumpărători le-au respectat la data perfectării contractului, cu relevanță pentru aceștia din urmă, pretinsa neglijență a funcționarilor care au încheiat contractul fără anumite rectificări, neținând de culpa cumpărătorilor, notorietatea unor dezbateri publice pentru imobilele naționalizate neexcluzând aplicabilitatea legii.
În acest sens, nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu este fondat.
În sensul soluției pronunțată de instanța de apel este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a unei cereri recurs în interesul legii nr.33/09.06.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.108 din 23.02.2009, care dă sens limitării incertitudinii raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de Stat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin practica sa consecventă, a statuat că trebuie păstrat un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele de salvgardare a drepturilor fundamentale ale omului.
În cauza Pincova &, Curtea a arătat că diminuarea vechilor atingeri constând în prejudiciile create în trecut foștilor proprietari, nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate. Legislația internă trebuie să permită să se ia în considerare circumstanțele sociale ale fiecărei spețe, astfel încât, persoanele care au dobândit bunurile cu bună-credință, să nu fie puse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
În Hotărârea "Păduraru contra României", se reamintește că dacă într-adevăr, Convenția nu impune obligația de a restitui bunurile confiscate și cu atât mai puțin, de a dispune de acestea conform atributelor dreptului de proprietate, se impune însă, ca fiecare stat contractant să se doteze cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi incumbă.
În acest spirit se înscriu și noile prevederi de modificare și completare a Legii nr.10/2001 prin Legea nr.1/2009 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.63 din 03.02.2009.
Referitor la excepția lipsei de interes în promovarea recursului și a inadmisibilității acțiunii în revendicare, în raport de noile prevederi ale Legii nr.1/2009 de modificare și completare a Legii nr.10/2001 - invocate în concluziile orale ale intimaților-pârâți, Curtea le constată nefondate, urmând a fi respinse, întrucât prevederile imperative ale noii legi nu devin aplicabile într-o acțiune promovată anterior intrării sale în vigoare - respectiv la data de 13.09.2006 - opunându-se principiul constituțional al neretroactivității legii.
Având în vedere considerentele reținute mai sus, potrivit art.312 Cod procedură civilă, Curtea, în majoritate, va respinge însă recursul, ca nefondat.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondate, excepțiile privind lipsa de interes în promovarea recursului și inadmisibilitatea acțiunii.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă - - - - -, împotriva deciziei civile nr.178A/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și HERĂSTRĂU NORD
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnodact. /2 ex./31.03.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. -
******
-
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
