Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.420
Ședința publică din data de: 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 454A/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL prin consilier juridic care depune delegație de reprezentare la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează Curții că cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că intimatul reclamant a fost citat cu un exemplar al motivelor de apel.
Reprezentantul recurentului pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL arată că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 454A/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 9327/10.12.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General și obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 94 mp, situată în B, sos. - nr. 11, sector 5, conform raportului de expertiză nr. 9547/07.11.2008 întocmit de expertul.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 8757/2000 a Judecătoriei sectorului 5 Baf ost admisă acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu, SC SA și, fiind obligați aceștia să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, sos. - nr. 11, compus din construcție și teren în suprafață de 564 mp, rămasă irevocabilă. În baza acestei hotărâri Primarul Municipiului Bae mis dispoziția nr. 1315/17.11.2003 de restituire în natură a imobilului. Imobilul donat prin actul autentificat sub nr. 24285/29.05.1946 și în temeiul căruia instanța prin sentința mai sus arătată a dispus restituirea, era în suprafața de 664 mp, iar prin sentința civilă au fost obligați pârâți să restituie o suprafață de 564 mp.
Din raportul de expertiză întocmit de către expertul s-a constatat că terenul este mai mare cu o suprafață de 94 mp față de cel restituit.
Cum prin sentința civilă nr. 8757/2000 a Judecătoriei sectorului 5 s-a statuat cu putere de lucru judecat ca imobilul în întregul său a fost preluat de stat în mod abuziv, recunoscându-i-se calitatea reclamantului de proprietar, ca urmare a existenței actului de donație autentificat sub nr. 24285/29.05.1946 în care era prevăzută o suprafață mai mare care la măsurători s-a constatat a fi de 94 mp, instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului Municipiul B să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, în termen legal, invocând excepția de inadmisibilitatea a acțiunii în revendicare pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește revendicarea pe dreptul comun, aceasta este inadmisibilă față de prevederile Legii 10/2001, lege specială ce derogă de la dispozițiile dreptului comun. Acest act normativ reglementează în prezent revendicarea imobilelor de orice fel, preluate cu titlu sau fără titlu, indiferent de destinația lor. Aceasta lege este de imediată aplicare, după cum rezultă din art.47 alin.1 conform căruia prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată. Chiar dacă textul menționat este controversat sub aspectul interpretării, instanțele consideră că acest act normativ este aplicabil cauzelor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv sub aspectul normelor de fond, de drept substanțial. În caz contrar, ar însemna să coexiste în paralel două reglementări diferite ale acestor categorii de litigii, respectiv dreptul comun, incluzând Legea nr. 213/1998 și calea specială reglementată de Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este posibil, deoarece ar conduce la o practica judiciara neuniformă și la soluționarea diferită a unor cazuri similare.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 se arată că "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație". Or, în speță este vorba de Legea nr. 10/2001 lege specială ce deroga de la dispozițiile dreptului comun.
Acțiunea în revendicare este mijlocul prin care o persoană cere în justiție să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedată și să i se restituie în natură.
În cazul în care bunul este deținut de una dintre unitățile menționate de art.21 din Legea nr. 10/2001 în raport de dispozițiile art.1 alin. 1, 7 alin. 1 și 9 raportat la art.20 alin.2 din același act normativ, proprietarul deposedat abuziv de regimul comunist are la dispoziție o cale specială de restituire în natură a dreptului său.
Deși procedura are caracter administrativ, principiul liberului acces la justiție consacrat de art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din primul Protocol Adițional al Convenției, este respectat, orice persoana interesată putând ataca în justiție dispoziția de restituire și refuzul de a soluționa cererea de restituire în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 sau după caz de Legea nr. 554/2004.
Conform practicii constante a Înaltei Curții de Casație și de Justiție (decizia nr.6589/25.11.2004, decizia nr.3164/30.04.2004) după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 revendicarea în condițiile dreptului comun este inadmisibilă, atât timp cât o lege specială reglementează modul de restituire în natură și acordarea de despăgubiri.
În drept, au fost invocate disp. art. 115 - 118 Cod procedură civilă.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 454A din 7.04.2009, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut, în raport de motivele de apel, următoarele:
Prin actul de donație autentificat sub nr. 24285/29.05.1946 de Tribunalul Ilfov Secția notariat, reclamantul a devenit proprietarul suprafeței de 664 mp. Prin sentința civilă nr. 8757/19.09.2000 pronunțată de Judecătoriei Sectorului 5, fost admisă în totalitate cererea reclamantului și a dispus obligarea pârâților, SC SA și, să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren de 564 mp și construcția edificată, reținând că imobilul a fost naționalizat abuziv de către stat.
Prin cererea ce a format obiectul acelei cauze, reclamantul a solicitat o suprafață de teren de 572,5 mp, acțiunea fiind admisă în totalitate. Din eroare de redactare acesta deși dobândise 664 mp prin actul de donație a solicitat o suprafață mai mică, rămânând un rest de teren asupra căruia instanța nu s-a pronunțat nefiind investită cu o astfel de cerere, teren pe care l-a solicitat prin prezenta acțiune.
Referitor la excepția de inadmisibilitate, invocată ca motiv de apel d e către apelantul-pârât, față de apariția Legii 10/2001, instanța reține că această excepție nu poate fi primită întrucât terenul nu se află în posesia apelantei-pârâte, ci în posesia intimatului-reclamant, reprezentând parte din terenul ce constituie curtea imobilului, reclamantul fiind pus în posesie prin dispoziția nr. 1315/17.11.2003 a Primarului General al Municipiului B, de restituire în natură a imobilului.
Ca atare, pârâtul nu reprezintă unitatea deținătoare a terenului pentru a fi aplicabile disp. Legii 10/2001, ci doar formal acesta deține un titlu de proprietate pentru respectiva porțiune de teren, asupra căruia proprietar este însă intimatul-reclamant, potrivit actului de donație autentificat sub nr. 24285/29.05.1946 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat și reținerile instanței intrate în puterea lucrului judecat din sentința civilă nr. 8757/2000 a Judecătoriei sectorului 5 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului de către stat.
Ca atare, în cauză nefiind incidente disp. Legii 10/2001, tribunalul a considerat că nu poate reține inadmisibilitatea cererii, pentru nerespectarea de către intimat a procedurii instituită de Legea 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Municipiul B, reprezentat legal de către Primarul General, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele:
În mod greșit instanța de apel ca și prima instanță a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.
Acțiunea în revendicare este o acțiune reala, petitorie al cărui scop îl constituie redobândirea bunului de către adevăratul proprietar de la cel la care se afla.
Ca atare acțiunea în revendicarea poate fi formulată doar de proprietarul bunului revendicat și împotriva posesorului actual al bunului revendicat.
Prin derogare de la dispozițiile dreptului comun potrivit cărora proprietarul neposesor are la îndemână o acțiune în justiție pentru apărarea dreptului său și reîntregirea atributelor acestuia, Legea nr. 10/2001 instituie o procedura administrativă de recuperare a posesiei bunului (art.2 pct.2) supusă însă controlului judiciar prin aceea că acordă posibilitatea celor interesați de a ataca în justiție deciziile sau dispozițiile persoanelor juridice deținătoare ale imobilelor prin care sunt rezolvate cererile de restituire.
De asemenea, având în vedere faptul că prezenta acțiune a fost soluționată după apariția Legii nr.10/2001 - lege speciala ce deroga de la dispozițiile dreptului comun și care se aplică și cauzelor aflate pe rol la data intrării ei în vigoare, reclamanții aveau posibilitatea de a se adresa Comisiei înființată în baza acestei legi și numai după ce Comisia ar fi dat un răspuns negativ ar fi putut solicita pe calea dreptul comun pretenții.
Accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr. l0/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile "generalia specialibus non derogant" și "specialia generalibus derogant".
În consecință, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, numai în condițiile Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplică cu prioritate față de prevederile art.480 din Codul civil care constituie, dreptul comun în materia revendicării.
În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 ar fi golite de conținut, astfel încât să nu-și producă efectele juridice, or nu aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptată o atare lege specială de reparație.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, s-a admis in data de 09.06.2008 recursul în interesul legii prin pronunțarea unei decizii în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile dreptului comun (art. 480 și 481 din Codul civil).
Acest act normativ reglementează în prezent, revendicarea imobilelor de orice fel, preluate cu titlu sau fără titlu indiferent de destinația lor. Această lege este de imediată aplicare, după cum rezultă din art. 47 alin. 1 conform căruia prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată.
Chiar dacă textul menționat este controversat sub aspectul interpretării, instanțele consideră că acest act normativ este aplicabil cauzelor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv sub aspectul normelor de fond, de drept substanțial, deoarece în caz contrar, ar însemna să coexiste în paralel două reglementări diferite ale acestor categorii de litigii, respectiv dreptul comun, incluzând Legea nr.213/1998 și calea specială reglementată de Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este posibil, deoarece ar conduce la o practică judiciară neuniformă și la soluționarea diferită a unor cazuri similare.
Obținerea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, necesita inițierea și parcurgerea procedurii speciale reglementate prin art. 2126 din acest act normativ.
În conformitate cu dispozițiile menționate cererea de restituire (formulată sub forma de notificare către unitatea deținătoare) trebuie analizată și soluționată de către entitatea notificată, prin emiterea unei dispoziții sau decizii în acest sens, acest din urma act de dispoziție fiind supus contestării în fața instanței judecătorești.
Prin dispozițiile art. 18 și 46, legea nr. 10/2001 derogă de la regulile doctrinei juridice clasice instituind un criteriu special de preferință, ce acorda prioritate titlului de proprietate încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și stabilește măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și care au fost înstrăinate de stat foștilor chiriași (speța de față).
Legea nr. 213/1998, privind proprietate publică și regimul juridic al acesteia, statuează în art. 6 alin 2 ca bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Or, legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație și dispozițiile ei sunt aplicabile și acțiunii în revendicare, ca atare prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă în ceea ce privește acest capăt de cerere.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurent, pe temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată recursul ca fiind fondat, urmând a-l admite, pentru următoarele considerente.
În mod corect a susținut recurenta că imobilul revendicat de către reclamantul intimat, ca diferență între suprafața reală a terenului situat în șos. - nr. 11, astfel cum apare înscris în actul de donație autentificat la 29.05.1946, de 664 mp, din care revendicați de către reclamant, ca suprafață reală, sunt numai 643,5 mp și terenul revendicat și pentru care acestuia i s-a recunoscut dreptul de proprietate și a fost repus în posesie în baza sentinței civile nr. 8757/2000 a Judecătoriei sectorului 5 B, de 564 mp, în concret, o suprafață de 80 mp intră sub incidența Legii nr. 10/2001, astfel că reclamantul era ținut de a urma procedura instituită prin acest act normativ, în scopul redobândirii dreptului de proprietate.
În cauza ce a format obiectul dosarului nr. 11602/1999, soluționat prin sentința civilă nr. 8757 din 19.09.2000 a Judecătoriei sectorului 5 B, sentință ce se opune în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, reclamantului, același cu cel din cauza de față, i-a fost admisă acțiunea integral, potrivit cererii de chemare în judecată.
Orice cerere ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea de către stat a unui imobil sau și a unei părți dintr-un imobil, aflat, la acea dată, în deținerea statului, trebuia să respecte rigorile de procedură instituite de lege, respectiv formularea în termen a notificării și depunerea actelor necesare soluționării acesteia.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul se afla încă în deținerea Statului, dispoziția de restituire emisă în baza susmenționatei sentințe fiind dată la data de 17.11.2003 (fila 68 - dosar fond).
Aparenta neconcordanță dintre suprafața imobilului din actul original de proprietate și cea care i-a fost restituită în proprietate reclamantului potrivit sentinței a cărei autoritate de lucru judecat a fost menționată anterior nu poate sta la baza încălcării dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin admiterea acțiunii în revendicare de față, cu atât mai mult cu cât, aflându-se în proces o lungă perioadă de timp, atât reclamantul intimat cât și, anterior acestuia, autoarea lui, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, este greu de crezut că nici una dintre părțile între care s-a purtat litigiul, cum nici instanțele care au soluționat acea cauză, nu ar fi sesizat această neconcordanță.
Potrivit deciziei în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială", argumentele recurentului în susținerea recursului fiind astfel fondate.
Pe de altă parte, astfel cum a susținut și recurenta prin motivele de recurs, acțiunea în revendicare este o acțiune reală, petitorie, al cărei scop îl constituie redobândirea bunului de către adevăratul proprietar de la cel la care acesta se află.
Or, în cauză, însuși reclamantul a susținut că bunul se află în stăpânirea sa deplină, susținere care a stat și la baza considerentelor primei instanțe, de admitere a acțiunii, pentru a pune de acord situația de fapt cu cea de drept.
Acest argument nu poate fi însă primit în cadrul unei acțiuni în revendicare ci este de natură, cel mult, să îl îndreptățească pe reclamant să urmeze eventual o procedură necontencioasă, menită să restabilească situația reală a proprietății.
Așa fiind, nici din perspectiva dreptului ocrotit, nici din cea a legii aplicabile în cauză, acțiunea reclamantului nu putea fi admisă, lipsa de diligență a acestuia în procesul anterior soluționat irevocabil neputând fi remediată prin prezenta acțiune cu caracter completator, fără a fi puse în discuție impedimentele legale expuse anterior.
Față de cele reținute, Curtea, admițând recursul declarat în cauză, va dispune, în baza art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul că va admite apelul declarat de Primăria Municipiului B și va schimba în tot sentința civilă nr. 9327/10.12.2008, in sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 454A/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică în tot decizia civilă recurată, în sensul că:
Admite apelul.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.
.red.AP
2 ex./18.11.2009
Judecători apel - Secția a V-a Civilă
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Ileana
