Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(834/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 43
Ședința publică din 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelanta reclamantă, de apelanta pârâtă Primăria Municipiului B, precum și de apelanții intervenienți, - și, împotriva sentinței civile nr. 1681 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune în revendicare imobiliară.
La apelul nominal se prezintă avocații și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București, în calitate de reprezentanți ai apelantei reclamante, consilierul juridic, în calitate de reprezentant al apelantei pârâte Primăria Municipiului B și avocatul în calitate de reprezentant al apelanților intervenienți, - și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 93529/2009, eliberată de Baroul București.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul, pentru apelanta reclamantă, depune la dosar, potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință anterioară, certificat de grefă privind stadiul soluționării dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea de probe noi.
Curtea, având în vedere că părțile nu solicită administrarea altor probe, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Avocatul, pentru apelanta reclamantă, solicită admiterea apelului său.
Critică modul în care au fost interpretate dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001, în forma aflată în vigoare la momentul emiterii deciziei atacate, potrivit cu care sunt supuse restituirii și imobilele donate statului în perioada 6 martie 1945 - 22 1989, în baza unor acte normative speciale, chiar fără a se dispune anularea donației.
Subliniază faptul că reclamanta nu invocă modificările ulterioare aduse Legii nr. 10/2001 și arată că numai în cazul imobilelor donate potrivit dreptului comun era necesară pronunțarea unei hotărâri de anulare a donației.
Ca urmare. Instanța trebuia să stabilească dacă donația făcută de autorii reclamantei cu privire la din imobilul aflat în litigiu a fost făcută în baza legii speciale, respectiv Decretul nr. 478/1954, iar tribunalul a reținut că în actul de donație nu se precizează acest lucru.
Susține, însă, că, atunci când există o lege specială și se încheie un act juridic ce intră sub incidența acesteia, nu are importanță dacă se menționează în mod expres că actul este întocmit pe temeiul legii respective.
Decretul nr. 478/1954, în vigoare la momentul donației, prevedea o anumită competență de acceptare a donației, respectiv în favoarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular, așa cum apare și în actul care face obiectul discuției în cauza de față.
Pe cale de consecință, în speță sunt incidente prevederile art. 2.3. din nr.HG 498/2003 - dată în aplicarea Legii nr. 10/2001, care fac distincție între imobilele preluate prin donație în baza unor legi speciale și cele donata pe calea dreptului comun.
Apreciază că legiuitorul a instituit prezumția de preluare abuzivă și, chiar în caz contrar, această prezumție nu a fost răsturnată. Astfel, potrivit declarațiilor martorilor, imobilul în litigiu a aparținut tatălui reclamantei, iar, după decesul acestuia, soția sa a fost supusă unor presiuni pentru a cota sa din imobil.
Solicită, în concluzie, admiterea apelului, astfel cum a fost motivat și susținut în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Reprezentantul apelantei pârâte Primăria Municipiului B critică hotărârea apelată cu privire la admiterea în parte a acțiunii, respectiv pentru cota de din imobil, apreciind că, în mod corect a procedat Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, care a respins notificarea în ansamblul ei.
Astfel, instanța de fond a considerat că este vorba despre o preluare abuzivă în ceea ce privește cota de din imobilul aflat în litigiu, dar bunul a trecut în proprietatea statului cu titlu, în baza Decretului nr. 111/1951.
Cu privire la apelul declarat de reclamantă, solicită respingerea acestuia, întrucât pentru a se putea dispune restituirea imobilului trebuia pronunțată o hotărâre prin care să se constate nulitatea actului de donație.
Solicită admiterea și a apelului declarat de intervenienți în susținerea apelului primăriei, considerând că în mod greșit s-a dispus disjungerea cererii acestora.
Avocatul apelanților intervenienți în interes propriu și în sprijinul primăriei, - și, critică atât hotărârea cât și încheierea prin care s-a dispus disjungerea cererii acestora.
Apreciază că, în urma anulării contractelor de vânzare - cumpărare, intervenienții beneficiază de prevederile art. 15 din Legea nr. 10/2001, în calitate de chiriași, iar instanța trebuia să le acorde acestora dreptul de folosință a locuințelor pe o perioadă de încă 5 ani, însă reclamanta solicită dreptul de folosință imediată.
Cu privire la măsura disjungerii, apreciază că este greșită, întrucât ambele cereri, vizând dreptul asupra aceluiași imobil, trebuie soluționate concomitent de aceeași instanță.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Solicită, de asemenea, admiterea și a apelului Primăriei Municipiului B și respingerea apelului reclamantei, pe considerentul că nu există o hotărâre prealabilă de anulare a donației.
Avocatul, pentru apelanta reclamantă, solicită respingerea apelului declarat de Primăria Municipiului B, care se referă la cota de din imobil - corect atribuită reclamantei. În acest sens, prevederile art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 10/2001 sunt clare, stabilind situația imobilelor abandonate și preluate de către stat.
Apreciază că atât apelul primăriei cât și cel al intervenienților sunt nefondate.
De fapt, intervenienții nu critică în apelul lor sentința primei instanțe, ci încheierea prin care s-a dispus disjungerea cererii acestora. Dar intervenienții nu au ținut seama de faptul că primăria nu a formulat critici pe acest aspect, așa încât nici aceștia, în calitatea lor de intervenienți accesorii nu puteau ataca alte aspecte decât cele invocate în cererea principală, potrivit art. 56 din Codul d e procedură civilă.
Oricum, instanța a procedat corect dispunând disjungerea cererii de intervenție de cererea principală de chemare în judecată.
Intervenienții au formulat două cereri: una, accesorie, care a fost respinsă în parte și alta, principală, făcută ulterior, ce privea drepturile locative, nu cele de proprietar, prin soluționarea căreia s-ar fi întârziat judecata acțiunii introductive de instanță prin administrarea altor probe.
Prin disjungerea cererii de intervenție nu există riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii, întrucât acțiunea principală privește un drept de proprietate, iar cererea de intervenție apără un drept de locativ, care se poate stabili ulterior, în raport de soluția cu privire la proprietarul imobilului.
De altfel, disjungerea este doar o măsură de administrare a actului de justiție și, deci, nu poate constitui un motiv real de apel.
În replică, avocatul apelanților intervenienți susține că apelul acestora este întemeiat pe prevederile art. 282 din Codul d e procedură civilă,care prevede că atacarea încheierilor nu se face decât odată cu fondul, astfel că nu exista posibilitatea formulării unui apel separat cu privire la măsura disjungerii.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1681/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă s-a admis în parte contestația formulată de contestatorii, prin mandatar; s-a anulat în parte dispoziția nr.343/27.05.2002; a fost obligată pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B să emită dispoziție de restituire în natură pentru din imobilul situat în B,-, sector 1, compus din construcție și teren în suprafață de 920.; s-a respins contestația, în rest, ca neîntemeiată; s-a admis în pare cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prin Dispoziția Primarului General al primăriei Municipiului B nr. 343/27.Q5.2002 a fost respinsă cererea notificatoarei de restituire în natură a imobilului, avându-se în vedere că, cota de din imobil a fost donată statului conform actului de donație autentificat sub nr. 6109/1963 și a deciziei nr.1442/1963 a Sfatului Popular al Raionului 30, iar restul de din imobil a trecut în proprietatea statului conform sentinței civile nr.4086/1965 a Tribunalului Popular al Raionului 30 și a Deciziei nr. 432/1996.
Împotriva acestei dispoziții a formulat, în termen legal, contestație în condițiile art. 26 din Legea nr.10/2001, notificatoarea.
Prin donația autentificată sub nr.6109/30.11.1963 reclamanta, a donat Sfatului Popular al Raionului 30 B dreptul sau de proprietate indiviz asupra cotei de 2/4. din imobilul situat în B,-, sector 1, iar a donat cota sa indiviză de din același imobil.
Tribunalul a constatat că aceasta este modalitatea prin care statul a dobândit cota de din imobilul în litigiu, iar cota de a fost preluată de la, prin, decizia nr. 432/22.04.1966, preluarea făcându-se în baza Decretului nr. 111/1951 prin sentința civilă nr. 4086/1963 al tribunalului Popular al Raionului 30.
Cotele din dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel cum acestea au fot preluate de stat, prin diverse forme juridice sunt cele reținute în certificatul de moștenitor, nr.158/1960 eliberat de notariatul de Stat B, rămas de pe urma defunctului, tatăl celor trei persoane de la care s-a făcut preluarea, respectiv, și reclamanta.
Prin sentința civilă nr.7365/1999 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, irevocabilă prin constatarea ca fiind nul, a recursului, prin decizia civilă nr.4184/2000 a Curții de Apel Bucureștia fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat anularea liberalității făcute în favoarea statului.
Prin sentința civilă nr. 7262/2000 a Judecătoriei Sector 2 Baf ost respinsă o nouă acțiune, al cărui obiect nu rezultă cu claritate din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, prin care s-a invocat autoritatea de lucru judecat a celei de a doua acțiuni, sentință de asemenea irevocabilă, reclamanta invocând în susținerile sale că obiectul acțiunii ar fi fost o acțiune în constatarea nulității absolute a donației.
Din actele de la dosar rezultă că imobilul construcție a fost înstrăinat, încheindu-se de către Municipiul B prin Primarul General mai multe contracte de vânzare cumpărare, în temeiul Legii nr.112/1995, respectiv 1172/1999, 1173/1999,1207/2000, N 3818/2000, N 3819/2000, N 3849/2001 și N 3820/2000.
Acțiunea dedusă judecății prin care s-a solicitat anularea acestor contracte și care a ocazionat suspendarea în condițiile art.244 alin.1 pct.2 pr.civ a prezentului proces, s-a soluționat irevocabil prin sentința civilă nr.7574/2002 pronunțată de Judecătoria Sector 1, irevocabilă prin decizia nr. 4447/R/20.12.2007 a Curții de Apel București, prin care s-a respins recursul declarat împotriva deciziei din apel, 2421/2004 prin care, cu majoritate de voturi au fost constatate nule aceste contracte.
Tribunalul a constatat că, efect al constatării nulității contractelor de vânzare cumpărare, al restituirii prestațiilor, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a revenit Municipiului
Față de motivele de contestație formulate, tribunalul reține că dispozițiile art.23 alin.2 din Legea nr.10/2001, înainte de modificarea acesteia nu reprezentau norme imperative, de natură să atragă nulitatea dispoziției emise cu nerespectarea acestui temei. Termenul pentru depunerea actelor este de recomandare, iar în cadrul contestați ei formulate în baza art.26 din Legea nr.10/2001, pot fi folosite acte ca mijloace de probă. Potrivit textului menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, învestită cu acțiunea întemeiată pe art.26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu decizia nu este nici măcar lovită de o nulitate relativă, neexistând nicio vătămare a părții, atâta timp cât aceasta a avut posibilitatea administrării probelor în fața instanței.
Încălcarea termenului de soluționare a deciziei nu atrage de asemenea nulitatea dispoziției contestate, ci doar posibilitatea părții de a cere, în instanță obligarea acesteia să se pronunțe cu consecințele neexecutării obligației de a face, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 5802și următoarele din codul d e procedură civilă.
Pe fondul contestației, tribunalul a reținut că urmează a fi analizate cele două ipoteze distincte, respectiv dacă reprezintă o preluare abuzivă a imobilului liberalitatea făcută de reclamantă și fratele acesteia și dacă reprezintă o preluare abuzivă preluarea cotei de deținută de, preluară făcută în temeiul Decretului nr.111/1951.
În ceea ce privește donația făcută de către cei doi frați, tribunalul a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 2 litera c din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere dispozițiile din legea specială sub imperiul căreia rec1amanta a înțeles să notifice, respectiv dispozițiile din prima forma a textului normativ:imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada6martie1945 - 221989, precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;,
Prin urmare, tribunalul a apreciat că în cauză este vorba de două ipoteze distincte, și anume, ipoteza în care imobilele au fost donate statului în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 06.03.1945-22-12.1989, precum și ipoteza unor alte donații, pentru când textul normativ condiționează calificarea caracterului abuziv de admiterea și rămânerea irevocabilă a unei hotărâri de constatare a nulității sau de anulare a liberalității.
Actele normative speciale adoptate în perioada postbelică, care au servit ca temei legal pentru donații făcute în favoarea statului au fost decretul 410/1949, privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, care iese din discuție în speța de față, ca nefiind posibil incident și Decretul nr.478/1954 privind donațiile făcute statului.
Acest din urmă act normativ prevedea în art.1, că donațiile făcute în favoarea statului, în orice formă, pot fi primite de organele de stat competente. De esența acestui act normativ era așadar, că donațiile puteau fi făcute în orice formă, nemaifiind cerută add validitatem forma autentică a înscrisului care consemna liberalitatea, fiind necesară și suficientă acceptarea donației de către organul competent anume stabilit.
Ceea ce trebuia să dovedească reclamanta era că liberalitatea s-a făcut în temeiul acestui act normativ special, nefiind o donație încheiată pe cale a dreptului comun, tribunalul împărtășind opinia potrivit căreia, textul inițial al art.2 lit.c din Legea nr.10/2001, distinge între donațiile făcute în baza unor legi speciale și donațiile făcute pe calea dreptului comun, în sensul că doar pentru acestea din urmă este necesar a se constat nulitatea pe calea judecătorească. De altfel, la baza acestei interpretări stă tocmai natura implicită a nulității donațiilor încheiate în baza celor două acte normative speciale, care prin ele însele, nemaifiind necesară condiția de formă, încălcau norme imperative.
Tribunalul a reținut că nici din contractul de donație încheiat de reclamantă și de fratele acesteia, în formă autentică și nici din decizia administrativă nr.1442/1963 prin care s-a luat act de decizia nr.2895/1963 a Comitetului executiv al Sfatului Popular al nu rezultă că donația s-ar fi făcut sub imperiul decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului, astfel că devine incidentă teza a doua din art. 2 litera c din Legea nr.10/2001, potrivit căreia, era necesar a se constata nulitatea actului de donație pe cale judecătorească.
Tribunalul a reținut că la dosar nu s-a făcut dovada intentării unei acțiuni prin care să se constate nulitatea absolută a donației, pentru cauză imorală, ceea ce s-a tins a se dovedi pe cale de excepție în prezentul proces. Chiar dacă, prin aprecierea declarațiilor de martor, tribunalul ar reține că donația a avut drept cauză starea de necesitate în care s-ar fi aflat reclamanta, având în vedere că aceasta a fost scutită de plata unor sume de bani, ca urmare a liberalității, ceea ce ar atrage nulitatea absolută, pentru cauză imorală, tribunalul reține că prevederile art. 2 pct. c din Legea nr.10/2001 condiționează calificarea ca abuzivă a preluării de constatarea irevocabilă a nulității, pe cale judecătorească. Este evident că hotărârea judecătorească irevocabilă trebuie să evoce fondul nulității absolute invocate, iar o hotărârea prin care se reține autoritatea de lucru judecat nu poate constitui decât o hotărâre pronunțată cu privire la o acțiune cu același obiect, părți și cauză și nu unul diferit, după cum afirmă în mod greșit reclamanta.
În ceea ce privește cota de preluată de la, în baza Decretului 111/1951, tribunalul a reținut că această preluare este una abuzivă, în sensul art. 2 lit. e din Legea nr.10/200, acesta având calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art.3 lit.a din Legea nr.10/2001. a decedat la data de 15.09.1997, de pe urma acestuia rămânând ca moștenitor fiul său, care a înțeles să cesioneze dreptul, său succesoral, rămas de pe urma defuncților, și, în favoarea reclamantei, la data de 04.11.1999, ca urmare și dreptul de a notifica și solicita în calitate de moștenitor, în condițiile art. 4 alin 2 din Legea nr.10/2001, dreptul de proprietate cu privire la cota deținută în proprietate de tatăl său.
Ca urmare, tribunalul a constatat că în ceea ce privește cota de din imobil, reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită la restituire, în calitatea sa de moștenitor al persoanei de la care această cotă s-a preluat abuziv, urmând ca aceasta să rămână în coproprietate cu pârâta pentru cota de .
Împotriva sentinței civile de mai sus, au formulat apel apelanta reclamantă, apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și apelanții intervenienți, și.
Apelanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI critică sentința pronunțată în sensul că instanța, în mod greșit, a admis în parte contestația și a dispus emiterea unei noi dispoziții. Conform actelor depuse, imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului cu titlu, conform sentinței civile nr.4086/1965 a Tribunalului Popular al Raionului 30 și a Deciziei nr.432/1966 emise în baza Decretului nr.111/1951. Se solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În drept: art.282-298 Cod de procedură civilă.
Apelanta critică următoarele aspecte:
- sentința civilă apelată este parțial netemeinică și nelegală, întrucât întreg imobilul a fost preluat abuziv de stat, inclusiv cota de care a format obiectul contractului de donație nr.6109/30.11.1963;
- cota de din imobil a fost preluată de stat în temeiul unui act normativ special - Decretul nr.478/1954 privitor la donațiile făcute statului, nefiind vorba despre o donație efectuată în baza dreptului comun;
- fiind vorba despre o preluare efectuată în temeiul unui act normativ special, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se fi admis o acțiune în anulare sau în constatarea nulității absolute a donației făcută statului;
- în mod greșit, prima instanță a condiționat restituirea imobilului donat de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care să fi fost constatată nulitatea donației;
- soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.10/2001 creează o prezumție legală absolută privind nulitatea donației cotei de din imobil cea urmare a preluării abuzive.
Apelanții intervenienți solicită, prin apelul lor, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea judecării cererii principale împreună cu cererea de intervenție. Se arată că cererea de intervenție nu poate fi disjunsă de cererea principală, chiar dacă pentru soluționarea ei ar fi necesară administrarea unor probe mai ample. Prin judecarea deosebită a celor două acțiuni se poate ajunge la pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
În drept: art.282 și urm. Cod de procedură civilă.
Apelanții intervenienți depun o întâmpinare, față de apelul formulat de apelanta, prin care solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat.
De menționat că apelul intervenienților este și împotriva încheierii de ședință din data de 28.10.2008 prin care instanța a dispus disjungerea cererii de intervenție în interes propriu.
Față de probele administrate, Curtea urmează să admită apelul formulat de apelanta și să respingă celelalte două apeluri ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, cota de 3/4 din imobil a fost reluată efectiv de către statul român în temeiul Decretului nr.478/1954 privitor la donațiile făcute statului, prin Decizia nr.1442/26 1963 fostului S Popular al Raionului 30 În temeiul acestei decizii, părțile au încheiat procesul verbal de predare-primire a cotei de 3/4 din imobil.
Cota de 3/4 din imobil a fost preluată de stat în temeiul unui act normativ special - Decretul nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului, nefiind vorba despre o donație efectuată în baza dreptului comun.
Actele normative speciale la care se referă teza 1 din art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 10/2001 sunt următoarele:
1. Decretul nr.410/1949, privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice (care se referă la bunuri donate unei persoane juridice din epocă);
2. Decretul nr. 478/1954 privitor la donațiile tăcute statului.
Pentru a pronunța soluția atacată, instanța a reținut faptul că nici din contractul de donație încheiat în formă autentică și nici din decizia administrativă nr.1442/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 30 B, nu rezultă că donația s-ar fi tăcut sub imperiul Decretului nr. 478/1954 privind donațiile tăcute statului.
În primul rând,acest argument al instanței este vădit neîntemeiat, deoarece nu există nicio dispoziție legală și nicio rațiune pentru care aplicabilitatea Decretului nr. 478/1954 ar trebui să rezulte expres din chiar cuprinsul actului de donație.
În al doilea rând, opinia primei instanțe este surprinzătoare și inacceptabilă întrucât, din moment ce a fost adoptată o normă specială care să reglementeze anumite raporturi juridice toate respectivele raporturi juridice sunt supuseope legisrespectivei norme. În speță, Decretul nr. 478/1954 reprezintă tocmai un astfel de act normativ special, cu caracter imperativ, care a reglementat tocmai condițiile de acordare a donațiilor către stat. Prin urmare, după data intrării în vigoare a acestui act normativ, toate donațiile prin care a fost gratificat statul au fost supuse exigentelor acestui act normativ special, indiferent dacă acest element a fost prevăzut sau nu în mod expres în cuprinsul actului de donație.
Or, în speță este vorba tocmai de o donație efectuate către Statul Român la data de 30 noiembrie 1963 acceptată conform prevederilor Decretului nr. 478/1954 prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului 30 In aceste condiții, este limpede că o astfel de donație, fiind încheiată după data adoptării actului normativ special în materie, nu putea fi supusă decât acestuia, iar nu dreptului comun astfel cum în mod eronat a stabilit prima instanță.
În speță fiind vorba despre o preluare efectuată în temeiul unui act normativ special, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se fi admis o acțiune în anulare sau în constatarea nulității absolute a donației făcute statului.
Astfel cum s-a arătat deja, potrivit art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr.10/2001 în vigoare la data emiterii deciziei atacate, sunt considerate imobile preluate abuziv: "imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada6martie1945 - 22 1989.precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă; "()
Astfel, contrar opiniei exprimate de prima instanță în vederea soluționării prezentului litigiu, pentru a se dispune restituirea în natură a cotei de 3/4 din imobilul în discuție nu este necesar ca în speță să se fi pronunțat vreo hotărâre judecătorească prin care să se fi admis o acțiune în anulare sau în constatarea nulității absolute a donației.
În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a condiționat restituirea imobilului donat de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile prin care să fi fost constatată nulitatea donației.
Oricum, în speță, este limpede că litigiile anterioare referitoare la anularea donației cotei de 3/4 din imobilul în discuție nu au nicio relevanță din perspectiva restituirii în natură astfel cum a fost solicitată, cu atât mai mult cu cât în cadrul acestora nici măcar nu s-a discutat pe fond chestiunea anulării donației.
În aceste condiții, soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală Întrucât art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr.10/2001 creează o prezumție legală absolută privind nulitatea donației cotei de 3/4 din imobil ca urmare a preluării abuzive.
Sentința civilă atacată pe calea prezentului apel este netemeinică și nelegală întrucât, stabilind în mod eronat premisa în sensul că donația în discuție a fost efectuată în baza dreptului comun, s-a limitat la a aprecia că ar fi trebuit să existe o hotărâre judecătorească de constatare a nulității absolute a donației, în loc să constate existența prezumției legale și absolute privind nulitatea acestui act.
În acest sens, astfel cum s-a arătat, în temeiul art.2 alin.I lit.c se consideră că sunt preluate abuziv și că pot face așadar obiectul restituirii în natură, toate imobilele donate în temeiul unui act normativ specia1.
Cota de 3/4 din imobilul în discuție a fost donată în temeiul Decretului nr.478/1954. Prin urmare, instanța trebuia să constate că simpla îndeplinire a acestei condiții legale creeazăer p. seo prezumție absolută de preluare abuzivă a imobilului. Fiind vorba despre un imobil donat după anul 1954, restituirea acestuia trebuie să aibă locope legis,fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei condiții suplimentare.
Așadar, în temeiul prezumției legale absolute rezultate din art. 2 alin. 1 Iit.c din Legea nr.10/2001, donația cotei de 3/4 din imobil este nulă absolut, în speță fiind vorba despre o preluare abuzivă.
Oricum, chiar dacă prin absurd s-ar considera că legea nu instituie o prezumție legală absolută în favoarea persoanelor care au efectuat donații în temeiul unor acte normative speciale (cum este cazul în speță), atunci prevederile legale menționate instituie cel puțin o prezumție/legală relativă, însă o asemenea prezumție nu a fost răsturnată în speță prin dovada contrară.
Prin urmare, în mod eronat prima instanță a ignorat complet faptul că, în temeiul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.10/2001 se creează în favoarea contestatoarei o prezumție legală absolută referitoare la nulitatea donației în discuție, fiind vorba despre un act de preluare definit abuzivope legis.Mai mult, chiar dacă prin absurd s-ar aprecia că acest text de lege nu instituie o prezumție absolută, este vorba cel puțin despre o prezumție legală relativă care în speță nu a fost răsturnată prin proba contrară, fiind chiar întărită de probatoriile administrate în cauză.
În ceea ce privește disjungerea judecării cererii de intervenție în interes propriu de cererea principală. Se reține că la termenul din 28.10.2008, cererea principală era în stare de judecată, iar pentru intervenienți a fost încuviințată proba cu expertiză construcții, a fost stabilit onorariul provizoriu de expertiză, a fost stabilit expertul. Astfel, s-a format un nou dosar pentru judecarea cererii de intervenție în interes propriu.
Pentru considerentele de mai sus, Curtea urmează să admită apelul formulat de apelanta reclamantă, să schimbe în parte sentința civilă apelată, în sensul că admite în tot contestația, așa cum a fost formulată, anulând în tot decizia nr.343/27.05.2002 și va obliga pârâta să emită dispoziția de restituire în natură pentru tot imobilul.
Urmează a se respinge celelalte apeluri și să se mențină celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă, cu domiciliul ales în II, str.-.- nr.2, etaj 2, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1681 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Schimbă în parte sentința civilă nr.1681/11.11.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, în sensul că admite în tot contestația, așa cum a fost formulată, anulând în tot dispoziția nr.343 din 27.05.2002 și obligă pârâta să emită dispoziție de restituire în natură pentru tot imobilul situat în B,-, sector 1, B, compus din construcție și teren în suprafață de 920.
Respinge celelalte apeluri declarate de apelanta pârâtă Primăria Municipiului, cu sediul în B,-, sector 5, precum și de apelanții intervenienți, domiciliat în B, str.-.- - nr.11, -orp A,.1, sector 1, domiciliat în B, str.-.- - nr.11, -orp A,.1,.2, sector 1, domiciliată în B, str.-.- - nr.11, -orp A,.1,.2, sector 1, domiciliat în B, str.-.- - nr.11, -orp B,.1, sector 1, -, domiciliată în B, str.-.- - nr.11, -orp B,.1, sector 1, și, domiciliat în B, str.-.- - nr.11, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1681 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
10 ex/16.03.2010
-----------------------------------------
-Secția a IV-a -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma
