Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 445/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 445
Ședința publică din data de: 29.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 împotriva deciziei civile nr. 439A/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimații - reclamanți și, reprezentați de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/10.10.2008, aflată la fila nr. 2 din dosarul de fond, lipsind recurenta - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Totodată, arată că, la data de 25.08.2009, data poștei, intimații - reclamanți au depus întâmpinare, în două exemplare, ce nu a fost comunicată.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul intimaților - reclamanți și solicită respingerea recursului promovat de către partea adversă, ca nefondat.
Apreciază că recurenta - pârâtă nu formulează critici privitoare la hotărârea pronunțată de către instanța de apel, ci reia susținerile formulate în faza procesuală a fondului.
Totodată, apreciază că prezentul recurs este inadmisibil în privința temeiului de drept invocat, dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă aplicându-se numai hotărârilor care nu sunt supuse căii de atac a apelului.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 împotriva deciziei civile nr. 439A/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 16.10.2008,b reclamanții și au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 ca prin hotărârea ce se va da să o oblige la reactualizarea compensațiilor bănești acordate prin Ordinul Șefului Cancelariei Primului Ministru nr. 5116/07.10.2005, achitarea diferențelor sumelor rezultate prin reactualizarea despăgubirilor acordate reclamanților și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând prejudiciul creat prin lipsa de folosință în cuantumul dobânzii legale aplicat la suma validată prin ordin, pentru intervalul dintre data emiterii hotărârii comisiei locale și data plății sumelor acordate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Hotărârea nr. 586/ 12.09.2001 emisă de Comisia Județului C pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 au fost acordate despăgubiri în valoare de 306 362, 85 lei. Prin Ordinul Șefului Cancelariei Primului Ministru nr. 5116/07.10.2005 s-au acordat despăgubiri în cuantum de 305 062,65 lei, care au fost achitate în decembrie 2005 în proporție de 40% și în decembrie 2006 în proporție de 60%. Reclamanții au arătat că, între data stabilirii despăgubirilor, respectiv 2001 și emiterea Ordinului, au trecut 4 ani, astfel că reclamanții au dreptul la daune interese pentru această perioadă în cuantumul dobânzii legale, în urma reactualizării rezultând o sumă de 188 784,92 lei.
În drept, au fost invocate prev. Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 republicată, art. 998-1000, art. 1088 și 1589.
Prin sentința civilă nr. 15847/ 28.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr-, a fost admisă cererea și a fost obligată pârâta la plata sumelor ce reprezintă diferența dintre despăgubirea reactualizată și suma acordată ca despăgubire, respectiv pentru suma de 122 025,06 lei pe perioada septembrie 2001-decembrie 2005 și pentru suma de 183 037,59 lei pe perioada septembrie 2001-decembrie 2006, la plata de despăgubiri reprezentând prejudiciul creat prin lipsa de folosință în cuantumul dobânzii legale, aplicat la suma validată prin ordin, pentru intervalul dintre data emiterii hotărârii comisie locale și data plății sumelor acordate.
În motivarea sentinței, s-a reținut, în esență că acțiunea este întemeiată față de dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, iar față de disp. art. 1088, reclamanții au dreptul și la daune interese corespunzătoare lipsei de folosință calculate în cuantumul dobânzii legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, calificat caapel dcătre tribunal, pârâta AUTORITATEANAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, solicitând casarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat.
În motivarea apelului, s-a reiterat excepția necompetenței materiale, apelanta apreciind că sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 9/1998, astfel că soluționarea cauzei în fond este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.
Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că în raport de pretențiile reclamanților de actualizare a cuantumului compensațiilor acordate, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 34 lit. h din HG nr. 753/ 1998 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998. Având în vedere că această creanță a intimaților este stabilită, devenind astfel și exigibilă la data emiterii deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care au fost plătite în anul următor. A extinde aplicabilitatea prevederilor HG nr. 1277/2007, care nu modifică prevederile legii anterioare, ci le completează, înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală și că legea este de strictă interpretare și de natură a determina dublarea cuantumului compensațiilor, depășindu-se fondurile repartizate cu această destinație. În fapt, reclamanții nu fac dovada unui prejudiciu care ar necesita actualizarea, aceasta urmând a se face în baza dispozițiilor legale menționate anterior.
Prin decizia civilă nr. 439/ 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă în dosar nr-, a fost respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, s-a reținut că, sub aspectul excepției necompetenței materiale, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, care se referă numai la actualizarea sumelor ce le-au fost acordate cu titlu de compensații în temeiul Legii nr. 9/1998, fără a pune în discuție legalitatea vreunui act administrativ emis în temeiul legii amintite, competența aparține instanței civile de drept comun, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Pe fond, s-a reținut că sunt neîntemeiate susținerile apelantei referitoare la data la care creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă. Se arată că, potrivit deciziei XXI din 19.03. 2007 pronunțate de ICCJ cu privire la aplicarea art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 privind bunurile intrate în proprietatea statului bulgar ca urmare a tratatului de la C din 07.09.1940, precum și a art. 5 din HG nr. 286/2004, reținând că data stabilirii compensațiilor este cea a emiterii hotărârilor comisiilor județene (și nu a validării hotărârilor de către autoritatea publică centrală ), iar validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998 atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.
Or, în raport de situația de fapt, în cauză cererea de despăgubiri fiind aprobată de către Comisia Județeană C la data de 12.09.2001, iar de către Șeful Cancelariei Primului Ministru prin ordinul nr. 5116/ 07.10.2005, în aplicarea art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 astfel cum a fost stabilită obligatoriu prin decizia amintită mai sus, cererea reclamanților de actualizare, pe perioada septembrie 2001-decembrie 2005, respectiv decembrie 2006, sumelor acordate cu titlu de compensații, a fost corect considerată ca întemeiată de instanța de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 28.05.2009 pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, solicitând casarea în totalitate a sentinței recurate.
În motivarea cererii de recurs, se arată că despăgubirile actualizate în funcție de rata inflației au fost achitate în întregime beneficiarilor, prin OP nr. 5124/ 21.12.2006 în valoare de 95 271,07 RON, OP nr. 3712/ 30.11.2005 în cuantum de 61 012,53 RON, OP nr. 3711 din 30.11.2005 în valoare de 61 012,53 RON, în total suma actualizată achitată în întregime beneficiarilor fiind de 312 567,2 RON.
În raport de pretențiile reclamanților, se invocă dispozițiile art. 34 lit. h din HG nr. 753/ 1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora prin Hotărârea Comisiei județului C s-au făcut propuneri privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Având în vedere că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă,la data emiterii deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.
Art. 5 din HG nr. 286/2004 se coroborează cu prevederile HG nr. 1277/ 2007, care nu numai că nu modifică prevederile legale anterioare, ci le completează. A extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală și că legea este de strictă interpretare și este de natură a determina dublarea cuantumului compensațiilor, depășindu-se astfel fondurile repartizate cu această destinație.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 /1 din Codul d e procedură civilă, Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998 cu modificările și completările ulterioare și OUG nr. 25/2007.
Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părții.
Intimații și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, se arată, în esență, că instanțele de fond au avut în vedere în mod corect faptul că interpretarea termenului de "stabilire" a fost dată prin decizia nr. XXI / 19.03.2007 a ICCJ, în sensul că se are în vedere momentul în care comisiile locale au stabilit cuantumul și nicidecum momentul la care acest cuantum a fost validat prin ordin. Se arată că efectuarea plăților după 4 și respectiv 5 ani ducea la necesitatea actualizării la momentul plății față de momentul stabilirii prin hotărârea comisie locale. Instanțele de fond au apreciat în mod corect faptul că prin întârzierea la plata sumelor stabilite, pârâta are obligația, conform art. 1088, de a despăgubi reclamanta cu prejudiciul creat prin lipsa de folosință, stabilit în cuantumul dobânzii legale, aplicat la suma validată prin ordin, pentru intervalul dintre data emiterii hotărârii comisiei locale și data plății sumelor acordate.
Totodată, față de temeiul de drept invocat, se solicită respingerea recursului ca nefiind motivat în drept, având în vedere faptul că norma invocată (art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă ) se aplică numai hotărârilor care nu sunt apelabile.
În drept, au fost invocate prevederile art. 308 din Codul d e procedură civilă.
În temeiul art. 242 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a apărărilor invocate de intimați, Curtea reține următoarele:
În primul rând, cu privire la solicitarea intimaților de respingere a recursului ca nefiind motivat în drept, având în vedere faptul că norma invocată (art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă ) se aplică numai hotărârilor care nu sunt apelabile, Curtea constată că, într-adevăr art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, invocat de recurentă, este inaplicabil cauzei de față, cauză care a beneficiat și de calea de atac a apelului.
În această situație, însă, devin aplicabile prevederile art. 306 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, potrivit cu care indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Deși intimații nu au invocat în mod expres excepția nulității recursului, aceștia au solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca "nemotivat în drept", iar în cuprinsul dezbaterilor pe fond, respingerea recursului ca inadmisibil.
Dincolo de aspectul că neîncadrarea în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă se sancționează exclusiv cu nulitatea recursului (art. 306 alin. 1 din Codul d e procedură civilă), Curtea constată că aspectele invocate de recurentă în motivarea cererii de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în esență recurenta invocând faptul că "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Trecând peste această apărare a intimaților, care este deci nefondată, Curtea va analiza motivele de recurs invocate de recurentă.
Se arată, de către recurentă, faptul că despăgubirile actualizate în funcție de rata inflației au fost achitate în întregime beneficiarilor.
Curtea constată că este necontestată efectuarea plăților prin OP nr. 5124/ 21.12.2006 în valoare de 95 271,07 RON, OP nr. 3712/ 30.11.2005 în cuantum de 61 012,53 RON și OP nr. 3711 din 30.11.2005 în valoare de 61 012,53 RON, în total suma achitată în întregime beneficiarilor fiind de 312 567,2 RON.
Ceea ce se solicită însă este suma de 122 025,06 lei reprezentând actualizări pe perioada septembrie 2001-decembrie 2005 și pentru suma de 183 037,59 lei pe perioada septembrie 2001-decembrie 2006, despăgubiri reprezentând prejudiciul creat prin lipsa de folosință în cuantumul dobânzii legale, aplicat la suma validată prin ordin, pentru intervalul dintre data emiterii hotărârii comisiei locale și data plății sumelor acordate.
Astfel, se constată că prin Hotărârea nr. 586/ 12.09.2001 emisă de Comisia Județului C pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, s-au stabilit despăgubiri în favoarea intimaților în sumă de 306 362,85 lei.
Prin Ordinul Șefului Cancelariei Primului Ministru nr. 5116/07.10.2005 s-au acordat despăgubiri în cuantum de 305 062,65 lei, care au fost achitate în decembrie 2005 în proporție de 40% și în decembrie 2006 în proporție de 60%.
Recurenta invocă în continuare dispozițiile art. 34 lit. h din HG nr. 753/ 1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora prin Hotărârea Comisiei județului C s-au făcut propuneri privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. Având în vedere că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă,la data emiterii deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998. Art. 5 din HG nr. 286/2004 se coroborează cu prevederile HG nr. 1277/ 2007, care nu numai că nu modifică prevederile legale anterioare, ci le completează.
Se mai arată că a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală și că legea este de strictă interpretare și este de natură a determina dublarea cuantumului compensațiilor, depășindu-se astfel fondurile repartizate cu această destinație.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că problema de drept care se ridică este aceea de a stabili care este data stabilirii compensațiilor prevăzute în Legea nr. 9/1998, și anume dacă este, pe de o parte, aceea avalidării de către șeful Cancelariei Primului-Ministru, conform art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, a hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului B, pentru aplicarea dispozițiilor acestei legi sau, pe de altă parte, aceea aemiterii hotărârii comisiei județene și, respectiv, a municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 8/1998, care este momentul în care obligația de a plăti suma devine certă, lichidă și exigibilă.
Or, această problemă de drept a fost rezolvată prin Decizia nr. XXI din 19 martie 2007 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului B, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998; validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor."
Se constată că, în cauza de față, cererea de despăgubiri a fost aprobată de Comisia județeană C la 12.09.2001, și validată de Șeful Cancelariei Primului Ministru la data de 07.10.2005, deci cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 7 alin. 3 din lege, astfel încât în mod corect au fost actualizate sumele față de obligativitatea dispozițiilor deciziei date în recursul în interesul legii.
Față de obligativitatea acestei decizii, conform dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate, acestea limitându-se la a aduce critici pe problema de drept rezolvată în mod definitiv de instanța supremă, printr-o decizie cu forță obligatorie generală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 în contradictoriu cu intimații și împotriva deciziei civile nr. 439/ 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă în dosar nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red. Jud. AV
2 ex
Data red. 16.11.2009
decizia civilă nr. 439/ 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă în dosar nr-
judecători apel-I,
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile, Ileana
