Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 449/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.449
Ședința publică din data de 04.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Aglaia Vălan
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentele pârâte, împotriva deciziei civile nr. 656 A/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurentele pârâte personal și asistată de avocat care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr.-/3.11.2008, prin același avocat, intimata reclamantă prin avocat care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr.-, lipsind intimatul pârât Municipiul B prin Primar General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că taxa de timbru a fost achitată și că intimata reclamantă și intimatul pârât Municipiul B prin Primar General au fost citați cu copia motivelor de recurs.
Interpelate fiind, părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentelor pârâte, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate și pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. În susținerea cererii de recurs arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii(art. 304 pct.7 pr.civ) și este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 pr.civ). Solicită a se avea în vedere că în speță, certificatul de calitate de moștenitor nr.87/1999 eliberat la data de 1.06.1999 este nul absolut, întrucât la data eliberării acestuia au fost încălcate norma imperative ale legii, care țin de valabilitatea actului. În atare condiții, este evident că un astfel de act întocmit prin fraudă la lege nu poate fi considerat decât nul absolut, nulitatea putând fi susținută conform art. 2 din Decretul 1687/1958 atât pe cale principală cât și pe cale de excepție. Mai arată că instanța de apel a respins total nejustificat, fără nici o argumentare susținerile formulate de pârâte în sensul că nu există identitate între imobilul revendicat și imobilul proprietatea pârâtelor dobândit în baza certificatului de moștenitor nr.127/20.06.1999, în baza Legii nr.112/1995 de autoarea pârâtelor. Astfel, potrivit prevederilor art. 46 din Legea nr.10/2001 actele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea reglementărilor stabilite de Legea nr.112/1995 sunt perfect valabile. Totodată, solicită a se constata că recurentele pârâte au calitate de proprietar și că acțiunea formulată reprezintă un abuz de drept, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect cererea de recurs formulată de către recurentele pârâte, împotriva deciziei civile nr. 656 A/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 23.10.1998, sub nr. 17745/1998, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, Municipiul B prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, constatând că aceasta este unică și deplina proprietară a imobilului situat în B,-, sector 2, să se dispună obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate și nestânjenită posesie imobilul menționat, aceștia neavând titlu asupra imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a fost dobândit de aceasta prin succesiune, iar dreptul de proprietate al autorilor si implicit al acesteia nu s-a transmis niciodată către stat, astfel încât se află în fața unei deposedări abuzive si ilegale din partea statului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.481 civ. art. 11.pr.civ, art. 1 Decretul nr. 92/1950, art.138 din pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 4572/18.04.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B instanța a admis acțiunea restrânsă, a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate si liniștita posesie apartamentul identificat cu nr. 3, situat in B,--8,.1, sectorul, 2 compus din 2 camere, vestibul, baie, oficiu,chicineta precum si boxa de la subsolul imobilului ce aparține apartamentului, a luat act ca reclamanta si-a restrâns acțiunea cu privire la garajul nr. 11 si la apartamentul de 180 mp, ocupat de parații, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a.
Prin decizia civilă nr. 3024/A/25.l0.2001, pronunțată de către Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-au admis apelurile pârâților împotriva sentinței civile nr. 4572/18.04.2000, s-a anulat sentința atacată și pe fond au fost obligate pârâtele și, să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 3, situat în B,--8,.1, sector 2; s-a luat act că reclamanta a renunțat la judecata în privința garajului si a apartamentului de 180 mp situat in B,--8,. 1, sector 2, ocupat de pârâții; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și s-a respins acțiunea față de pârâtul, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Prin decizia civilă nr. 69/A/10.02.2003, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele si a împotriva deciziei civile nr. 3024A/25.10.2001.
Prin decizia civilă nr.1801/13.12.2005, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de recurentele si, împotriva deciziei civile nr. 69A/10.02.2003 pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, a casat decizia recurată, a admis apelul formulat, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2
La rejudecarea fondului, cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Sectorului 2
Instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâții, - și a dispus scoaterea acestora din cauză, în raport de cererea de restrângere a acțiunii numai pentru apartamentul nr.3, formulată la data de 01.02.2000 în dosarul nr.17745/1998 al Judecătoriei Sectorului 2
S-a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța constatând că este necesară administrarea de probe comune în vederea soluționării excepțiilor și a fondului cauzei.
Pârâții au învederat că certificatul de calitate depus de reclamantă este lovit de nulitate absolută, și au solicitat instanței să constate acest lucru pe cale de excepție.
Prin sentința civilă nr.642/26.01.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Baf ost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâți, ca neîntemeiată. S-a respins excepția nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 87/1999 invocată de pârâți, ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost restrânsă. Au fost obligați pârâții persoane fizice să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-,.3, sector 2. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata. A fost respinsă cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovadacalității procesuale active, fiind moștenitoarea numitei, astfel cum rezultă atât din testamentul aflat la fila 5 din dosarul nr.17745/1998 al Tribunalului București, cât și din decizia nr. 31/1969, prin care reclamanta a fost adoptată de, decizie ce se află la fila 6 din același dosar.
S-a considerat că practic, reclamanta se prevalează de calitatea sa de moștenitoare după și nicidecum după, astfel cum s-a încercat să se acrediteze ideea, de către pârâții persoane fizice.
Asupra excepției nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr.87/1999 invocată de pârâți, s-a reținut că nu poate fi primită susținerea pârâților potrivit căreia certificatul și încheierea de rectificare a acestuia nr. 4738/30.04.2001, au fost emise pro causa, deoarece au fost emise la solicitarea reclamantei și nicidecum a autoarei acesteia.
Asupra fondului cauzei, instanța de fond a reținut că apartamentul revendicat aparținea autoarei reclamantei ( ), fiind preluat de stat fără să existe un titlu legal. Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, a rezultat că între apartamentul revendicat de reclamantă și cel deținut de pârâte, moștenitoare ale numitei (chiriaș cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare nr. /26.03.1997), există identitate (filele 56-57 din dosarul nr.404/2002 al Curții de APEL BUCUREȘTI ).
Procedând la compararea titlurilor părților, instanța de fond a apreciat că este preferabil și mai bine caracterizat titlul reclamantei, deoarece este mai vechi, este transcris și provine de la adevăratul proprietar, pe când titlul de proprietate al pârâților provine de la stat, care nu a avut niciodată în proprietate bunul, preluându-l pur și simplu fără a deține vreun titlu. Faptul că autoarea pârâților persoane fizice, a intrat în posesia apartamentului cu bună credință (lucru confirmat și de martorii și, martori propuși de pârâți) nu este de natură să-i consolideze titlul de proprietate, deoarece obiectul dosarului l-a constituit revendicarea imobiliară, prin compararea de titluri și nu constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 656A/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-arespinsca nefondatapelulpârâtelor și.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că după decesul lui, moștenirea acestuia a fost culeasă de, iar după decesul acesteia, moștenirea a fost culeasă de intimata reclamantă. Deci, în patrimoniul autoarei a reclamantei, s-au transmis toate drepturile si obligațiile soțului său, inclusiv dreptul de a introduce acțiuni în legătură cu imobile asupra cărora a avut drept de proprietate, iar după decesul lui toate aceste drepturi obligații, inclusiv drepturile și obligațiile rămase după au fost culese de intimata reclamanta, astfel că aceasta are calitate procesuală activă în cauză. Așadar, intimata reclamantă s-a prevalat în dovedirea calității procesuale active, de calitatea sa de moștenitoare după mama sa, nu de moștenitoare după.
Asupra nulității certificatului de moștenitor nr. 87/1.06.1999 (emis în urma decesului lui ) rectificat prin încheierea de rectificare nr. 4738/30.04.2001, Tribunalul a reținut că apare ca neîntemeiată contestarea făcută de apelantele pârâte, deoarece emiterea certificatului în anul 1999, cu mulți ani după decesul defunctului, nu reprezintă un motiv de anulare. Totodată, s-a considerat contestarea ca fiind și lipsită de interes, din moment ce bunurile din patrimoniul celor doi defuncți, în cazul în care s-ar anula certificatul de moștenitor, nu ar putea reveni în mâna pârâtelor.
A fost înlăturat motivul de apel privind lipsa identității între apartamentul deținut de și cel revendicat, aspectul fiind contrazis de probele dosarului; conform completării la raportul de expertiză efectuat în cauză, cele două apartamente au aceeași componență, diferind doar suprafața acestora. Acest aspect se datorează faptului că după preluarea imobilelor de către stat prin naționalizare, s-a obișnuit să se împartă imobilele în mai multe unități locative pentru a asigura mai multe locuințe populației.
Motivul de apel privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiate după apariția Legii 10/2001, pe dispozițiile art. 480 și următoarele din Codul civil, a fost înlăturat, considerându-se că legea specială (nr. 10/2001) nu prevede o interdicție privind formularea acțiunii în revendicare de către adevăratul proprietar împotriva cumpărătorului de la stat, în baza Legii nr. 112/1995, chiriaș cumpărător care este deținătorul actual al imobilului. Prin urmare, această acțiune în revendicare a proprietarului deposedat împotriva posesorului neproprietar, rămâne supusă dreptului comun prevăzut de Codul civil, Legea nr. 10/2001 având în realitate un alt obiect. Acest act normativ nu vizează raportul juridic direct dintre adevăratul proprietar și cumpărătorul persoană fizică de la stat, raport care nu poate fi rezolvat decât în acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele ale Codului civil.
A aprecia în sensul admisibilității acțiunii în revendicare, nu înseamnă o eludare a dispozițiilor art. 46 alin 5 din Legea nr. 10/2001, în sensul că proprietarul care nu a fost diligent și nu a atacat titlul de proprietate al subdobânditorului bunului, în termenul prevăzut de textul menționat, ar formula după expirarea termenului, o acțiune inadmisibilă.
Dreptul de proprietate nu este supus prescripției extinctive, așa încât el poate fi protejat oricând prin promovarea acțiunii în revendicare (iar potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării).
S-a concluzionat că acțiunea introductivă de instanță nu se întemeiază pe Legea nr.10/2001, fiind o acțiune în revendicare, prin comparare de titluri, între două persoane fizice, neavând ca obiect revendicarea imobilului de la statul român, prin vreuna dintre unitățile deținătoare, pentru a fi incidentă procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Acțiunea în revendicare nu este inadmisibilă dacă titlul pârâților nu a fost desființat și nu s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorului. B credință a cumpărătorului interesează într-o acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, iar într-o acțiune în revendicare în care ambele părți exhibă titluri de proprietate, se procedează la compararea acestora.
Împotriva acestei decizii au formulatrecurspârâtele și, solicitând modificarea în tot a deciziei și respingerea în tot a acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, s-au arătat în esență, următoarele:
1. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, deoarece:
nu sunt expuse motivele de drept referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, în legătură cu certificatul de calitate de moștenitor și acceptarea tacită a succesiunii;
nu a fost dovedită acceptarea succesiunii după defunctul, de către soția acestuia și nici nu a fost depus un act din care să rezulte căsătoria lor, iar la momentul eliberării certificatului nr. 87/1999, nu mai avea capacitate de exercițiu pentru a accepta moștenirea;
concluziile instanței cu privire la identitatea dintre apartamente, se bazează numai pe supoziții;
s-a apreciat ca admisibilă acțiunea în revendicare, fără altă argumentare juridică decât simple mențiuni asupra imprescriptibilității.
2. hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii:
aprecierile asupra calității procesuale a reclamantei, infirmă textele de lege aplicabile în materia succesiunii, certificatul de calitate de moștenitor fiind eliberat fraudulos;
cât privește acceptarea tacită a moștenirii, instanța de apel a valorificat greșit declarația dată de, dreptul de opțiune succesorală fiind prescris, precum și declarația dată de, care nu avea legitimitate a da o astfel de declarație, în raport de disp. Legii 51/1995;
certificatul de calitate de moștenitor este nul absolut, fiind încălcate norme imperative ale legii, având la bază un fals al identității persoanei și întrucât nu avea capacitate de exercițiu și de folosință pentru a solicita eliberarea acestuia, fiind evidentă întocmirea acestui act prin fraudă la lege;
cu privire la stabilirea identității apartamentelor, instanța de apel a dat dovadă de exces de putere (art. 1 lit. m din Legea nr. 554/2004), a încălcat principiul consfințit prin art. 21 alin. 2 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, a abdicat de la prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, exercitând presiuni asupra expertului, dar și redactând obiective confuze și depășind cadrul procesual, la solicitarea de suplimentare a expertizei imobiliare (nesolicitată de către părți), respingând cererea de decădere a reclamantei din probă pentru neachitarea în termen a onorariului expertului și dispunând amendarea acestuia la un răspuns contrar intereselor reclamantei;
simpla menționare a presupușilor autori ai reclamantei într-un tablou al proprietarilor, nu are valabilitatea unui titlu translativ al dreptului de proprietate;
instanțele anterioare nu s-au conformat dispozițiilor impuse de instanța de casare cu privire la pronunțarea asupra aplicabilității prevederilor Legii 10/2001, analiza bunei credințe a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ca și criteriu de preferabilitate prevăzut pe Legea 10/2001 în acțiunea în revendicare;
nu au fost respectate prevederile legilor speciale 112/1995 și 10/2001, care prevalează legii generale reprezentate de dreptul comun (art. 480 Cod civil), astfel cum s-a statuat prin decizia ICCJ-Secțiile Unite dată în ședința din 09.06.2008, și nici principiul securități raporturilor juridice (astfel cum s-a statuat prin hotărârea adoptată de Curtea de la Strasbourg în cazul, la 19.10.2006), care să conducă la concluzia că titlu pârâtelor este preferabil.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins,pentru următoarele considerente:
Criticile recursului vor fi structurate în raport de problemele de drept în discuție, astfel:
Asupracalității procesuale active a reclamantei, Curtea constată că aceasta a fost corect apreciată în baza certificatului de calitate de moștenitor nr. 87/01.06.1999 (emis în urma decesului lui ), rectificat prin încheierea de rectificare nr. 4738/30.04.2001, act juridic a cărui nulitate absolută s-a solicitat de către pârâți a fi constatată pe calea excepției, cu invocarea fraudei la lege.
Pe de o parte, eliberarea certificatului de calitate de moștenitor, în baza disp. art. 84 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, nu este împiedicată de împrejurarea decesului moștenitorului. Dacă dreptul de opțiune succesorală al moștenitorului decedat, a fost exercitat în termenul legal de 6 luni prev. de art. 700 Cod civil, succesorul acestuia din urmă este îndreptățit la rândul său la a-și conserva drepturile, prin solicitarea de eliberare a certificatului constatator de calitate pentru autorul său.
În speță, actele de acceptare tacită a succesiunii lui de către autoarea reclamantei, au fost confirmate prin declarația dată de. A accepta susținerea pârâtelor privind prescripția dreptului de opțiune succesorală, înseamnă a primi confuzia între momentul acceptării succesiunii și momentul eliberării actului constatator al acestui fapt, acesta din urmă nefiind condiționat de termenul invocat, în condițiile unei acceptări voluntare tacite de către soția supraviețuitoare (art. 689 și urm. Cod civil). Astfel, nu interesează capacitatea de exercițiu a moștenitoarei, la momentul eliberării certificatului de calitate de moștenitor, ci la momentul deschiderii succesiunii autorului său (data decesului acestuia).
Totodată, mențiunea privind calitatea de soție supraviețuitoare, fiind efectuată în cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor, dobândește caracterul unei consemnări autentice, în combaterea căreia, sarcina probei revine celui care susține contrariul.
Cât privește declarația autentificată dată de avocat asupra identității de persoană între și, Curtea constată că încheierea de consemnare a acestei identități nu este singulară și nu afectează substanța dreptului reclamantei, în condițiile inexistenței unui probatoriu contrar. Dimpotrivă, deși declarația nu a fost dată în exercitarea atribuțiilor avocațiale, activitatea avocatului se realizează și cu posibilitatea atestării identității părților, conf. art. 3 lit. c din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Astfel, nu poate fi reținută aplicarea greșită de către instanțele anterioare la rejudecare, a dispozițiilor în materia acceptării succesiunii, cuprinse în art. 686-689 cod civil și nici fraudarea dispozițiilor legale pe considerentul eliberării certificatului după decesul moștenitorului, pentru a fi atrasă incidența motivelor de nelegalitate invocate în recurs.
Asuprafonduluicauzei și în ceea ce privește stabilirea identității apartamentelor, nu poate fi reținută susținerea că instanța a depășit ori încălcat atribuțiile procedurale, deoarece tocmai în virtutea disp. art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, aceasta este obligată să stăruiască prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, fiind posibilă dispoziția de administrare a probelor pe cale le consideră necesare pentru lămurirea sa, chiar dacă părțile se împotrivesc. Aplicarea unor sancțiuni către părți sau expert în administrarea probatoriilor, reprezintă de asemenea un atribut al instanței, în scopul asigurării celerității desfășurării procesului și nicidecum rezultând din aprecierea valorii probatoriului anterior soluționării. Asupra fondului acestei chestiuni, Curtea constată că au fost corect valorificate concluziile raportului de expertiză, după înlăturarea confuziei expertului asupra obiectivelor stabilite de către instanță, modalitatea de formulare a acestora nefiind de natură a confirma părtinirea vreuneia dintre părți. Se reține astfel că nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la dreptul la un proces echitabil, conținute de textele invocate.
Cât privește titlul reclamantei asupra imobilului, nu putea fi acceptată interpretarea recurentelor pârâte, în sensul că menționarea autorilor reclamantei într-un tablou al proprietarilor, a căpătat valabilitatea unui titlu translativ de proprietate, deoarece această mențiune vine în lămurirea titlului autorului reclamantei, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17915/22.05.1941.
Totodată, nu poate fi contestată admisibilitatea acțiunii în revendicare formulată în baza dreptului comun după apariția Legii 10/2001, deoarece, astfel cum corect s-a reținut de către instanța de apel, procedura administrativă prevăzută de Legea 10/201 pentru obținerea de măsuri reparatorii asupra imobilelor preluate abuziv de către stat, este condiționată de deținerea imobilului de către o persoană juridică, conform prevederilor exprese ale art. 21 din lege, situație inaplicabilă speței, deoarece la data intrării în vigoare a actului normativ, imobilul în litigiu nu mai era deținut de o persoană juridică, ci intrase în patrimoniul chiriașei cumpărătoare, autoare a recurentelor-pârâte, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. /26.03.1997.
La compararea titlurilor de proprietate, prin aplicarea dispozițiilor de drept comun, buna credință a cumpărătorului este nerelevantă, acest aspect interesând acțiunea în constatarea nulități contractului de vânzare-cumpărare, cu care instanța nu a fost învestită. Astfel, instanța de apel a respectat îndrumările deciziei de casare, pronunțându-se asupra acestui aspect, contrar criticilor recursului.
De asemenea, este inoportună susținerea privind nerespectarea prevederilor legilor speciale, care prevalează dreptului comun, astfel cum a fost statuat prin decizia ICCJ-Secțiile Unite dată în ședința din 09.06.2008. Pe de o parte, decizia de recurs în interesul legii menționată, este ulterioară deciziei recurate. Pe de altă parte, la momentul pronunțării prezentei soluții, decizia de recurs în interesul legii pronunțată în dosarul nr. 60/2007, nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, conform art. 329 alin. 2 Cod pr. civilă, pentru a avea efect obligatoriu în dezlegarea dată problemei de drept soluționată diferit de către instanțele judecătorești.
Cât privește susținerea de statuare a Curții Europene a Drepturilor Omului asupra afectării principiului securității raporturilor juridice, în cauza, se reține că în cazul invocat, Curtea nu a procedat la compararea titlurilor părților, pentru a da preferabilitate unuia dintre acestea, ci a constatat încălcarea articolului 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează respectarea dreptului de proprietate, prin admiterea unui recurs în anulare și casarea de către Curtea Supremă de Justiție, a unei hotărâri definitive și irevocabile, reprezentând titlul chiriașului cumpărător, împrejurare care nu este similară speței, pentru a se invoca o atare similitudine.
Față de aceste considerente, decizia atacată pronunțată în cauză este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul dintre motivele de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentele pârâte, împotriva deciziei civile nr. 656 A/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnored. AP/ /2 ex.
Judecători apel - Secția a IV-a Civilă:,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Aglaia Vălan, Georgeta
