Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 45/
Ședința publică din 27 februarie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant cu domiciliul procesualalesîn C,--84, la avocat, împotriva sentinței civile nr. 1756, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 12 octombrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. - din 18 ianuarie 2008, depusă la fila 8 dosar și pe care o depune astăzi, din nou, în copie; se constată lipsa intimaților pârâți.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Întrebat fiind, apărătorul recurentului reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului recurentului reclamant, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul recurentului reclamant, pune concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei către prima instanță în vederea soluționării fondului.
Sub un prim aspect, învederează că la primul termen de judecată, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, deși la dosar nu exista nici întâmpinare. Mai mult, excepția nu a fost temeinic motivată.
Consideră că hotărârea apelată este nelegală.
Învederează că instanța de fond, prin simpla lecturare a cererii de chemare în judecată, a stabilit că imobilul ar face obiectul Legii nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o nesocotire a principiilor disponibilității și al liberului acces la justiție.
Depune la dosar extras din "Jurisprudență. Comentarii - Judiciar 12/2007" - cu privire la acțiune în revendicare și o copie conform cu originalul a deciziei civile nr. 387/C, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 05 decembrie 2007, în dosarul nr-.
Face precizarea că i se pare interesant să combată o hotărâre.
Instanța, limitează pledoariile apărătorului recurentului reclamant, la motivele de apel.
Apărătorul recurentului reclamant revine și arată că a criticat hotărârea instanței de fond sub cele două aspecte mai sus arătate și dezvoltate pe larg în motivele de apel aflate la filele 4-7 dosar.
Precizează că dorește ca instanța să nu opereze "cu prezumții".
Consideră că instanța a operat pe baza unei simple susțineri, pe baza unor prezumții relative și simple.
Se referă la faptul că, admiterea excepției de inadmisibilitate la primul termen de judecată, reprezintă o încălcare a tuturor principiilor care guvernează dreptul civil.
Invocă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și consideră că din prevederile acestui text nu poate fi desprinsă concluzia îmbrățișată de instanța de fond, aceea a inadmisibilității acțiunii în revendicare.
Precizează, cu referire la cheltuielile de judecată aferente soluționării apelului, că acestea urmează să fie avute în vedere la soluționarea fondului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 30.04.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local al municipiului C pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C,-, fost nr.17, fost nr.19 și fost nr.4, compus din teren în suprafață de 205,70 mp și casă de locuit cu parter și etaj, și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în petitul acțiunii a aparținut tatălui reclamantului, numitul, care l-a dobândit prin ordonanța de adjudecare nr.869/14.02.1938, transcrisă la ribunalul Constanța sub nr. 9308/1936.
A mai susținut reclamantul că nu cunoaște modalitatea în care imobilul a fost preluat în proprietatea statului, că este unicul moștenitor al proprietarilor bunului și că dreptul său se impune a fi recunoscut conform art.480 și 481 din Codul civil.
La termenul din 28.09.2007 Tribunalul Constanțaa invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1756/12.10.2007 aceeași instanță a admis excepția și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că în momentul introducerii acțiunii era în vigoare Legea nr.10/2001, deci o lege specială de reparație, sub a cărei incidență intră și imobilul în litigiu, și că reclamantul trebuia să urmeze procedura specială, în cadrul căreia avea posibilitatea valorificării pretențiilor formulate prin acțiunea de față.
S-a mai reținut că Legea nr.10/2001 suprimă, practic, acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a înlătura accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator și îl subordonează controlului judecătoresc, iar reglementările sale - care interesează, din punct de vedere procedural și substanțial, ordinea publică - sunt de imediată aplicare.
În acest context, ulterior datei de 14 februarie 2001, când legea specială a intrat în vigoare, revendicarea pe calea acțiunii de drept comun a imobilelor care intră sub incidența sa nu mai este posibilă, iar acțiunea fondată pe dispozițiile noului act normativ este condiționată de parcurgerea procedurii administrative, prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
O asemenea concluzie este în mod expres prevăzută și de prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 și poate fi desprinsă și din aceea că, numai cu titlu de excepție, art.46 din Legea nr.10/2001 prevede posibilitatea continuării acțiunilor introduse anterior intrării ei în vigoare.
A mai reținut instanța că admiterea acțiunii în revendicare și după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 ar echivala cu ignorarea normelor speciale, care stabilesc o procedură obligatorie și termene limită, a căror nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii și că recunoașterea acestei unice proceduri nu încalcă prevederile art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Aceasta deoarece textul nu obligă statele membre să supună litigiile civile, în fiecare etapă, unei proceduri judiciare, iar intervenția unor organisme administrative sau profesionale cu sau fără prerogative jurisdicționale, poate fi justificată dacă activitatea lor este supusă controlului unei instanțe cu jurisdicție deplină, care garantează accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
- încălcarea dreptului său la apărare și a principiului contradictorialității dezbaterilor prin nemotivarea de către instanță, în fapt și în drept, la termenul la care a fost invocată, a excepției inadmisibilității acțiunii.
A susținut apelantul că a luat cunoștință de considerentele instanței abia la momentul comunicării hotărârii și că, în aceste condiții, posibilitatea combaterii argumentelor pe care aceasta s-a întemeiat a existat abia în calea de atac, ceea ce i-a încălcat dreptul la apărare.
- încălcarea prevederilor art.6 din Legea nr.213/1998, din a căror interpretare nu rezultă că acțiunea în revendicare dedusă judecății la fond este inadmisibilă.
S-a arătat că incidența legii speciale reparatorii putea fi apreciată doar după administrarea probatoriilor referitoare la situația juridică actuală a imobilului revendicat și la modul de preluare a acestuia în proprietatea statului și că, pe de altă parte, instituirea unei alte proceduri de recuperare a proprietăților preluate de stat nu exclude posibilitatea revendicării bunului în condițiile dreptului comun, pentru că o asemenea concluzie ar echivala cu negarea dreptului de proprietate și a prerogativelor acestuia.
- încălcarea principiului disponibilității părților - prin schimbarea temeiului de drept invocat în acțiune, reprezentat de prevederile art.480 și următoarele din Codul civil, deci de dispoziții legale în vigoare, care impuneau soluționarea pe fond a acțiunii - și a liberului acces la justiție - prin neexaminarea raportului dintre părți și stabilirea incidenței Legii nr.10/2001 fără administrarea vreunui mijloc de probă în acest sens.
- greșita interpretare a prevederilor art.44 alin.1 din Constituția României și a art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, din a căror coroborare tribunalul a concluzionat că reclamantul poate beneficia de protecția dreptului invocat doar după emiterea dispoziției de restituire; această concluzie echivalează cu contestarea calității de proprietar a reclamantului - dovedită cu ordonanța de adjudecare prin care autorul său a dobândit proprietatea bunului - dar și a efectelor acțiunii în revendicare de drept comun, prin care nu se constituie titlul de proprietate, ci doar se apără dreptul dovedit cu ordonanța de adjudecare menționată anterior.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, instanța reține următoarele:
În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin posibilitatea de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea principiului contradictorialității, ca principiu fundamental al procesului civil, care înseamnă posibilitatea acordată de lege părților din proces de a pune concluzii cu privire la toate elementele de fapt și de drept ale cauzei și obligă instanța să pună în discuția acestora toate aspectele pe baza cărora va soluționa litigiul.
În speță, așa cum rezultă din încheierea întocmită la termenul din 28.09.2007, tribunalul a pus în discuția părților inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată de reclamant în temeiul prevederilor dreptului comun, dar și motivul pe care aceasta se întemeiază, respectiv existența, la data introducerii cererii de chemare în judecată, a unei proceduri speciale de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele intrate abuziv în proprietatea statului.
Rezultă, deci, că excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost în mod legal pusă în discuția părților, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului lor la apărare și că reclamantul și pârâții au avut posibilitatea să pună concluzii asupra aspectului stabilit în deliberare. Această concluzie nu este infirmată de faptul că, în considerentele hotărârii, judecătorul a dat excepției o amplă argumentare pentru că aceasta vizează, exclusiv, motivul de inadmisibilitate care a făcut obiect de dezbatere contradictorie a părților, nu aspecte noi, ori dezvoltarea - cu ocazia motivării hotărârii - a considerentelor pentru care tribunalul a apreciat ca fiind imposibilă primirea acțiunii în revendicare întemeiată pe prevederile dreptului comun nu contravine principiului contradictorialității și nu încalcă dreptul la apărare al părților.
Nici critica referitoare la încălcarea principiului disponibilității nu poate fi reținută în cauză pentru că, apreciind că reclamantul își poate realiza dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C,-, fost nr.17, fost nr.19 și fost nr.4, compus din teren în suprafață de 205,70 mp și casă de locuit cu parter și etaj, doar în procedura specială reglementată de prevederile Legii nr.10/2001, tribunalul nu a schimbat temeiul de drept al acțiunii, ci a stabilit, corect, că acțiunea în revendicare de drept comun nu mai poate fi introdusă după intrarea în vigoare a acestui act normativ întrucât legea specială reglementează toate situațiile privind restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor preluate de stat cu titlu sau fără titlu valabil în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
Corect a fost reținută în cauză și incidența reglementărilor speciale pentru că, deși pentru imobilul revendicat nu s-a putut face dovada formală a preluării de către stat, faptul că acesta se regăsește în patrimoniul statului, iar măsura a fost luată în perioada de referință a legii speciale - având în vedere că în 1945 autorul reclamantului se afla încă în posesia imobilului, fiind pus în posesie prin procesul verbal întocmit de Corpul Tribunalului Județean C la 27.01.1945 - constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, care justifică aplicarea actului normativ reparator.
Această constatare a instanței de fond nu contravine prevederilor art.6 din Legea nr.213/1998 și nu încalcă principiul liberului acces la justiție, cum în mod nefondat susține reclamantul, pentru că măsura reparatorie stabilită de noile prevederi legale nu este altceva decât o acțiune în revendicare specială, supusă unui regim juridic aparte, reglementat de Legea nr.10/2001.
Imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate sub incidența Legii nr.10/2001, ca lege nouă, de imediată aplicare, formează obiectul unor situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.
Legii nr.10/2001, restituțio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art.480-481 din Codul civil, ori al responsabilității civile, dedus din art.998 din același cod.
Dreptul comun a fost părăsit de Legea nr.10/2001 și înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
Legea nr.10/2001, ca lege nouă, a suprimat, practic, acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator și l-a subordonat controlului judecătoresc prin norme procedurale speciale.
Cum reglementările cuprinse în această lege specială de reparație interesează, substanțial și procedural, ordinea publică, ele sunt de imediată aplicare, iar această soluție este consacrată legislativ și prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Este real că, în condițiile art.46 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită se poate prevala de acțiunea legii vechi, respectiv de prevederile Codului civil, dar această posibilitate există numai în situația acțiunilor în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii. În acest caz, numai caracterul normei și voința legiuitorului fac posibilă supraviețuirea, prin excepție, a legii vechi.
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele care formează obiectul acestei legi, iar accesul la un proces echitabil cu privire la un asemenea bun poate fi exercitat cu excluderea acțiunii în revendicare, numai în condițiile și pe căile prevăzute de legea nouă, pentru că acțiunea în justiție a fost promovată ulterior apariției Legii nr.10/2001.
Cum reclamantul nu poate beneficia de procedura opțională prevăzută de art.46 din Legea nr.10/2001 - pentru că acțiunea în revendicare de drept comun a fost înregistrată la instanță după intrarea în vigoare a acestui act normativ reparator - tribunalul în mod corect a apreciat că legea specială, cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, are prioritate față de reglementările generale, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Pentru considerentele expuse și în temeiul art.296 din Codul d e procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de recurentul reclamant cu domiciliul procesualalesîn C,--84, la avocat, împotriva sentinței civile nr. 1756, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 12 octombrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect revendicare imobiliară.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
- - - - - -
Red.hot.jud.fond
Red.dec./tehnored.jud.apel: /27.03.2008
Gref.AB/5 ex./02.04.2008
Comunicat 3 ex.
azi, 02.04.2008
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Costea Monica
