Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 474/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 474/
Ședința publică din 18 aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în Târgu-M,- și de pârâtul, domiciliat în Târgu-M,-,.12, împotriva deciziei civile nr.174 din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 aprilie 2008 - care face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru zilele de 10 aprilie 2008, 17 aprilie 2008 și apoi pentru data de astăzi, 18 aprilie 2008.
CURTEA,
Prin cererea înaintată la 18 octombrie 2004 la Tribunalul Mureș, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 500.000.000 lei (ROL) daune materiale și 2.000.000.000 lei (ROL) daune morale, precum și la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivele acțiunii, reclamanta a relevat că în vara anului 1996 pârâtul - medic chirurg -, i-a efectuat o serie de intervenții chirurgicale de tip cosmetic, pentru a-i retușa ridurile de pe față precum și bustul. În pofida a trei operații chirurgicale efectuate de către pârât, reclamanta a rămas cu anumite sechele, fapt ce a determinat tratamente de specialitate suplimentare și care i-au ocazionat cheltuieli materiale suplimentare. Prejudiciul estetic cu care a rămas reclamanta după intervențiile efectuate de pârât i-a cauzat nu numai suferințe fizice cât și morale, determinate de imposibilitatea reclamantei de a-și desfășura viața socială în mod normal, precum și profesia de avocat.
Prin acțiunea civilă conexă promovată la data de 5 mai 2005, reclamanta a chemat în judecată și pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg-M, solicitând obligarea acestuia în solidar cu pârâtul la plata sumelor sus indicate, prevalându-se de disp.art.1000 alin.3 Cod civil, privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său.
Cele două dosare au fost conexate în temeiul art.164 pr.civ. și prin sentința civilă nr.1045/1 iulie 2005 Tribunalului Mureș, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg-M și pe cale de consecință s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei față de acest pârât.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului, care a fost obligat să-i achite suma de 52.613 RON, din care 22.613 RON despăgubiri materiale și 30.000 RON daune morale. S-au respins restul pretențiilor civile solicitate de către reclamantă, inclusiv cererea pentru obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut în esență faptul că în vara anului 1996 reclamanta a apelat la serviciile pârâtului-medic chirurg-, pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale de tip cosmetic constând în lifting facial și retușarea bustului. În pofida a trei operații succesive și a unor greșeli de tehnică chirurgicală care a avut ca efect afectarea nervului facial precum și o hemipareză facială, reclamanta a fost nevoită a urma ulterior alte tratamente de specialitate care i-au cauzat importante cheltuieli de ordin material precum și suferințe psihice.
Prin soluția pronunțată s-a apreciat că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, conform art.998, 999 din Codul civil, în sensul celor ce urmează:
În cauză, s-a constatat existența prejudiciului cauzat reclamantei ca urmare a operațiilor chirurgicale efectuate de pârât, prejudiciu de natură estetică pentru a cărui înlăturare au fost necesare alte intervenții chirurgicale, tratamente medicale suplimentare, care s-au întins pe un interval îndelungat de timp, respectiv din luna august 1996 și până în prezent.
De asemenea, prima instanță a reținut în sarcina pârâtului și a doua condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, prin care se încalcă normele dreptului obiectiv precum și cele de conviețuire socială. În acest sens, pârâtul avea obligația de a informa exact reclamanta asupra intervențiilor la care urmează a fi supusă, precum și asupra tuturor consecințelor acestora și de a solicita consimțământul scris al pacientului. În plus, pârâtul avea obligația de a acționa cu toată diligența impusă de dificultatea intervenției chirurgicale, pe de o parte, cât și de pregătirea profesională necesară în aceste cazuri, pe de altă parte.
În speță, pârâtul a acționat cu vinovăție, în primul rând pentru că nu și-a informat pacienta în mod corect și complet cum privire la modul în care se va desfășura intervenția chirurgicală și la efectele acesteia; în al doilea rând, greșelile de tehnică chirurgicală care au afectat nervul facial al reclamantei sunt imputabile pârâtului, în gradul de culpă, atât sub aspect profesional cât și juridic.
Cât privește acțiunea față de Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg-M, prima instanță a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispa.art.1000 aloin.3 din Codul civil, privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, întrucât deși pârâtul este angajat pe bază de contract, datorită naturii specifice a profesiei de medic, are o autonomie față de angajator, neexistând un raport de prepușenie.
În fine, la stabilirea daunelor materiale și morale acordate reclamantei, prima instanță a avut în vedere actele doveditoare depuse la dosar, care justifică o sumă mult mai mare cu titlu de daune materiale, însă respectând principiul disponibilității nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut. Cât privește daunele morale, suma de 30.000 RON acordată de instanță s-a apreciat a fi o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă, având în vedere suferința fizică a acesteia precum și consecințele negative pe care le-au avut intervențiile chirurgicale efectuate de pârât asupra derulării normale a vieții sociale și profesionale a reclamantei.
Prin decizia civilă nr.54/A/4 aprilie 2006 Curții de Apel Tg-M, s-a admis apelul declarat de către reclamantă și s-a schimbat în parte soluția instanței de fond, constatându-se renunțarea reclamantei la judecarea cererii privind acordarea despăgubirilor materiale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate. Totodată, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârât, instanța de control judiciar însușind pe deplin argumentele de fapt și de drept ale primei instanțe. În ședința publică din 21 martie 2007 instanței de apel, când s-a dezbătut cauza în fond, cu amânare de pronunțare la 4 aprilie 2006, reclamanta a declarat în mod expres că "renunță la despăgubirile civile solicitate în sumă de 500.000.000 ROL" și cerere admiterea apelului în sensul obligării celor doi pârâți în solidar la plata sumei de 2.000.000.000 ROL, daune morale, precum și la suportarea cheltuielilor de judecată.
În recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție B, prin decizia civilă nr.9322/15 noiembrie 2006 admis recursurile declarate de reclamantă și pârât, a casat integral decizia instanței de apel și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureș. Pentru a statua astfel, instanța supremă a ținut seama de recentele modificări aduse Codului d e procedură civilă prin Legea nr.219/2005 și în raport de valoarea obiectului litigiului la data soluționării apelului, curtea nu mai avea competență materială de soluționare, atare plenitudine de jurisdicție revenind Tribunalului Mureș.
Tribunalul Mureș, prin decizia civilă nr.1174/17 mai 2007, admis apelul declarat de reclamantă împotriva soluției instanței de fond și a schimbat în parte sentința atacată constatând renunțarea reclamantei la judecarea cererii privind acordarea de despăgubiri materiale; s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Totodată, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârât împotriva sentinței civile nr.1045/1 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Mureș, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Din examinarea cuprinsului deciziei civile menționate, rezultă că instanța de apel și-a însușit integral considerentele de fapt și de drept reținute de către prima instanță, făcând aplicațiunea art.998, 999 Cod civil, în ceea ce privește răspunderea delictuală a pârâtului pentru fapta proprie, prin întrunirea cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii, respectiv fapta ilicită, prejudiciul material și moral, raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului delictului civil. În ceea ce privește întinderea prejudiciului material și moral suferit de reclamantă s-a constatat că nu au intervenit elemente de fapt noi, iar declarația reclamantei privind renunțarea la judecarea petitului pentru daunele materiale civile este irevocabilă și neafectată de vreun viciu de consimțământ.
Împotriva deciziei civile menționate, reclamanta a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, atât în privința daunelor materiale cât și a celor morale. Recurenta mai solicită ca întregul prejudiciu material și moral să fie achitat în solidar de către cei doi pârâți, în condițiile art.1000 alin.3 Cod civil, coroborat cu Legea nr.306/2004, care în opinia ei nu retroactivează. Se mai relevă prin memoriul de recurs împrejurarea că renunțarea la plata daunelor materiale s-a făcut în fața unei instanțe necompetente, astfel că potrivit principiului disponibilității poate reveni pe tot parcursul procesului civil.
În drept, reclamanta s-a prevalat de motivele prev. de art.304 pct.7,8,9 pr.civ. relevând că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, iar instanța de apel nu a respectat dispozițiile legale în materie, schimbând și natura actului juridic dedus judecății.
În termen legal s-a declarat recurs și de către pârât, care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a acțiunii civile promovată de reclamantă, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.7,9 pr.civ.
În dezvoltarea motivelor invocate, recurentul a relevat că în cauză subzistă excepția prescripției dreptului material la acțiune, prev. de art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958, întrucât termenul de 3 ani prevăzut de lege a fost cu mult depășit de către reclamantă. Chiar dacă aceasta a formulat anterior sesizării instanței civile o plângere penală, aceasta nu este asimilată unei cereri de chemare în judecată și nu constituie o cauză de întrerupere a prescripției extinctive, conform art.16 din Decretul nr.167/1958. Cum urmărirea penală nu a fost începută împotriva pârâtului iar acțiunea civilă a reclamantei a fost respinsă, în cauză este incident și art.16 alin.2 din decretul menționat, al cărui conținut și analiză se va face ulterior.
În opinia recurentului, în cauză nu subzistă nicio formă de culpă, atât sub aspect juridic cât și medical, obligația medicului fiind în exclusivitate o obligație de diligență. Reclamanta s-a supus unei operații cu caracter voluptual și care presupune un risc liber asumat, risc ce depinde de o serie de factori aleatorii și care exced rigorile de tehnică medicală. Reclamanta a fost informată în detaliu cu privire la riscurile pe care le comportau cele trei operații chirurgicale, împrejurare confirmată prin probele testimoniale administrate în cauză, iar consimțământul scris al pacientei nu era obligatoriu, la acea dată nefiind în vigoare Codul deontologic al medicului.
Intervențiile chirurgicale efectuate de pârât sunt considerate de către acesta reușite și nu au avut nicio legătură cu nervul facial a cărui afectare minoră a determinat o hemipareză reclamantei. Aceasta poate apărea ca o complicație post-operatorie imprevizibilă și recuperabilă și nu poate fi imputată medicului specialist, împrejurare confirmată și prin concluziile întocmite de Colegiul medicilor Tg-
În fine, recurentul consideră că în cauză reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu, în luna martie 2000 constatându-se numai un deficit motor localizat la nivelul comisurii bucale drepte și vizibil doar în dinamică, neobservabil în repaus. Aceasta a fost ultima examinare medicală a reclamantei, care a refuzat ulterior să se supună altor expertize, urmând tratamente medicale pe cont propriu și care nu au condus la remedierea stării sale de sănătate. În lipsa celor patru elemente esențiale și cumulative care antrenează răspunderea delictuală pentru fapta proprie, recurentul consideră că acțiunea civilă promovată de reclamantă pentru daune materiale și morale este nefondată, și în urma rejudecării pricinii trebuie respinsă ca atare.
Recursurile deduse judecății sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art.998, 999 Cod civil, care constituie temeiul pentru stabilirea condițiile generale ale răspunderii. Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea acumulativă a patru condiții, respectiv: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu precum și vinovăția autorului delictului, exprimată atât sub forma intenției cât și a culpei.
Prejudiciul ca element esențial al răspunderii delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite comise de o altă persoană. În practica judecătorească s-a admis obligarea autorului prejudiciului de a plăti despăgubiri chiar și în unele situații în care pierderea suferită era consecința încălcării unui simplu interes, care nu alcătuiau un drept subiectiv. Problema care se pune în speță este de a se ști dacă se pot acorda despăgubiri patrimoniale și pentru repararea unui prejudiciu moral, practica constantă în materie statuând că dispozițiile legale menționate vizează atât prejudiciul material efectiv cât și cel moral, susceptibil de evaluare bănească, aspect ce rămâne la latitudinea instanței.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv unei persoane. Atunci când se examinează fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se are în vedere obiectivizarea, manifestarea exterioară a unei atitudinii de conștiință și voință a unei persoane. Este de la sine înțeles că orice faptă omisivă sau comisivă care întrunește condițiile ilicitului, constituie o faptă ilicită.
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din însăși definiția dată faptei ilicite, ca element a răspunderii civile, de îndată ce însuși caracterul ilicit al acestuia este dat de împrejurarea că prin ea a fost încălcată norma dreptului obiectiv și a fost cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv al unei persoane.
Pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată, este necesar ca fapta să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, deci să fi acționat cu vinovăție (intenție, greșeală, neglijență, sau imprudență).
În cauză, reclamanta a fost pacienta pârâtului în vara anului 1996 suferind trei operații chirurgicale de tip estetic, pentru retușarea ridurilor de pe față precum și a bustului. Operațiile chirurgicale s-au efectuat la cererea reclamantei, însă cu consecințe negative, acestea fiind legate de lifting facial - rididectomie și de intervenție la canalul lacrimal. Ca urmare, reclamanta a suferit o hemipareză dreaptă cu ectropion, ultima operație fiind efectuată în luna august 1996 când s-a intervenit pentru ptoză mamară și canal lacrimal.
Inițial reclamanta s-a adresat organelor de urmărire penală, respectiv Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, solicitând și despăgubiri civile și prin rezoluția din 10.02.2004 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii, după care prin rezoluția din 15 ianuarie 2004 s-a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale față de pârât, pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, fals intelectual și uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripției, situație în care latura civilă a rămas nesoluționată.
În cursul urmăririi penale s-au efectuat mai multe expertize medico legale, avizate de Comisia superioară de pe lângă Institutul " Minovici" B, expertize din care rezultă că pârâtul a comis greșeli de tehnică chirurgicală constând în incizia tegumentară lărgită peri-orbital și operația hemiparezei faciale prin afectarea nervului facial. Cele de mai sus, au condus la un prejudiciu estetic vizibil, ca o consecință a intervențiilor chirurgicale efectuate de pârât și prin sentința penală nr.633/2004 a Tribunalului Mureș, irevocabilă prin decizia penală nr.331/R/2004 a acestei instanțe, s-a arătat că sechelele ce reprezintă consecințele intervențiilor efectuate de pârât sunt echivalentul unui prejudiciu estetic.
Ca urmare a consecințelor negative ale celor trei operații efectuate reclamantei, aceasta a fost pusă în situația unor suferințe fizice și psihice, dată fiind necesitatea unor tratamente medicale suplimentare cât și imposibilitatea reclamantei de a-și desfășura viața socială și profesională la parametrii normali. Reclamanta a suferit un prejudiciu estetic pentru a cărui înlăturare au fost necesare alte intervenții chirurgicale, tratamente medicale, fizioterapie, care s-au întins pe un interval mare de timp, respectiv din vara anului 1996 și până în prezent. Acest prejudiciu estetic a cauzat reclamantei atât suferințe fizice cât și morale, fiindu-i afectată și profesia de avocat cât și timpul liber, datorită programului pe care a trebuit să-l urmeze în vederea remedierii efectelor intervențiilor chirurgicale efectuate de pârât. Nu are relevanță faptul că reclamanta era pensionară, întrucât în raport cu specificul profesiei de avocat aceasta putea și după pensionare să-și desfășoare activitatea în continuare. Nu este de omis nici faptul că, având în vedere perioada foarte îndelungată de tratament medical, contactul reclamantei cu schimbările intervenite în domeniul legislației a fost minim, fiindu-i afectată chiar cariera profesională. Reclamanta a fost prejudiciată deci, atât sub aspect material cât și moral, fiind îndeplinită și dovedită una din condițiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie, respectiv prejudiciul.
Referitor la altă condiție a răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită sau delictul civil, aceasta este definită ca fiind fapta prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane fizice. La aprecierea caracterului ilicit a faptei se iau în vedere atât normele juridice, cât și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege. În concret pârâtul avea obligația de a informa exact reclamanta asupra consecințelor intervențiilor chirurgicale la care se expune precum și a riscurilor ce se pot ivi, potrivit Codului d eontologic medical. De asemenea, pârâtul avea obligația de a proceda la efectuarea operațiilor chirurgicale numai după obținerea consimțământului scris al reclamantei, simplul consimțământ verbal nefiind suficient. În plus, pârâtul trebuia să acționeze cu toată diligența impusă de dificultatea intervenției chirurgicale, pe de o parte, cât și de pregătirea profesională necesară în aceste cazuri, pe de altă parte. Nu este de omis nici faptul că pârâtul a comis și greșeli de tehnică chirurgicală care au condus la complicații post operatorii și la sechele ce pot fi asimilate ca echivalentul unui prejudiciu estetic.
În speță, pârâtul a acționat și cu vinovăție sub două aspecte: în primul rând nu și-a îndeplinit obligația de a informa corect reclamanta cu privire la modul în care se vor derula intervențiile chirurgicale și la efectele acestora; în al doilea rând, vinovăția este circumscrisă și de greșelile de tehnică chirurgicală, comise evident prin imprudență, dar care s-au repercutat în mod negativ asupra stării de sănătate a reclamantei. Deci, sub aspectul vinovăției pârâtului în comiterea delictului civil, se poate reține neglijența, în sensul că deși nu a prevăzut consecințele intervențiilor chirurgicale efectuate, raportat la experiența și pregătirea sa profesională trebuia să le prevadă și să ia orice măsură posibilă pentru evitarea lor.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca și condiție indispensabilă pentru antrenarea răspunderii civile delictuală, rezultă tocmai din consecințele intervențiilor chirurgicale realizate de pârât, fără acordul scris al reclamantei și exprimate în cunoștință de cauză, pe fondul unei informări depline. Faptul că unele dintre martorele audiate în apel au declarat că reclamanta a fost informată de către medic asupra consecințelor operațiilor și că acestea au fost o reușită deplină, nu pot fi reținute în condițiile în care reclamanta a suferit numeroase sechele ulterioare și care i-au cauzat un prejudiciu estetic.
Analizând cele de mai sus, instanța de control judiciar consideră că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art.998-999 Cod civil, și, în mod legal și temeinic instanțele de judecată au obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 300.000.000 ROL cu titlu de daune morale. La stabilirea daunelor morale, pentru care nu există criterii de evaluare, ci doar principii stabilite de doctrina și practica judiciară, trebuie avut în vedere că acestea să nu aibă un caracter derizoriu dar nici să constituie o îmbogățire fără justă cauză. În mod corect instanțele au ținut seama de șocul provocat reclamantei după efectuarea intervențiilor chirurgicale, de perioada mare de timp în care a trebuit să se supună unor tratamente medicale suplimentare, de consecințele asupra derulării normale a profesiei și a celorlalte îndeletniciri ale reclamantei. Ca atare, se apreciază că suma menționată constituie o despăgubiri morală rezonabilă, echitabilă și totodată actuală, suma de 2.000.000.000 ROL solicitată de reclamantă fiind exagerată și putând fi catalogată o îmbogățire fără justă cauză.
Privitor la daunele materiale solicitate inițial de reclamantă, aceasta a declarat fără rezerve cu ocazia primului apel civil, că renunță la orice pretenție materială față de pârât, solicitând doar daune morale. Hotărârea pronunțată în apel fiind ulterior casată, nu se poate reține cu succes faptul că declarația de renunțare la pretenții s-a făcut în fața unei instanțe necompetente și, drept urmare, poate fi revocată oricând. În realitate, declarația reclamantei constituie o manifestare unilaterală de voință, cu caracter definitiv, ce nu poate fi înlăturată, respectiv revocată, decât în condițiile invocării unui viciu de consimțământ, apărare de care reclamanta nu s-a prevalat.
În legătură cu excepție prescripției extinctive invocate de către pârâtul recurent, instanțele de judecată în mod corect au reținut că aceasta nu este întemeiată, întrucât inițial reclamanta s-a adresat la 5 iunie 1998 prin plângere penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-M, solicitând condamnarea pârâtului pentru vătămare corporală gravă și obligarea la plata daunelor materiale și morale. Plângerea reclamantei a fost soluționată prin rezoluția din 15 ianuarie 2004 Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, confirmată prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și prin care s-a stabilit intervenției prescripție speciale penale. Acțiunea civilă alăturată a reclamantei a rămas nesoluționată, fiind de la sine înțeles faptul că aceasta poate fi formulată și fructificată doar în cadrul unui proces civil separat, motivat de faptul că acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare. Drept urmare prescripția curge de la data soluționării plângerii penale, în termenul legal de 3 ani, fiind astfel incidente dispozițiile art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive. Nu poate fi împărtășită opinia pârâtului recurent, în sensul că în speță se aplică dis.art.16 alin.2 din decretul menționat, întrucât instanța penală nu s-a pronunțat pe fondul cauzei iar latura civilă a rămas nesoluționată, în contextul în care s-a relevat anterior. Deci, prin plângerea penală formulată reclamanta a determinat întreruperea cursului prescripției extinctive, iar intervenirea prescripției răspunderii penale nu-i poate fi imputată.
Pârâtul recurent a mai invocat pe tot parcursul soluționării procesului civil de față, faptul că reclamanta trebuia să-și timbreze acțiunea civilă promovată la valorile pretinse, însă având în vedere că este vorba de pretenții civile izvorâte dintr-o cauză penală, sunt incidente dispozițiile art.15 lit.o din Legea nr.146/1997, care prevăd în atare situație o scutire de taxă de timbru (in rem).
În fine, prin recursul său reclamanta a invocat nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză sub aspectul neobligării în solidar a pârâtului cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg-M, la plata despăgubirilor solicitate, în condițiile art.1000 alin.3 Cod civil. Nu se contestă faptul că pârâtul are contract de muncă cu spitalul, însă datorită naturii specifice a profesiei de medic, acesta are o autonomie deplină față de angajator, ceea ce exclude orice raport de prepușenie. În literatura juridică s-a apreciat că, deși încadrat pe baza unui contract de muncă, medicul asigură asistență medicală nu pe baza îndrumărilor comitentului, ci în mod independent potrivit pregătirii sale profesionale. Aceste aprecieri sunt pe deplin valabile și în speța dedusă judecăți, avându-se în vedere faptul că pârâtul este medic chirurg și că în momentul în care a efectuat intervențiile chirurgicale reclamantei, a acționat bazându-se numai pe experiența și pregătirea sa profesională. Astfel fiind, atât instanța de fond cât și cea de apel în mod legal și temeinic au conchis că, în cauză, spitalul nu are calitate procesual pasivă, în baza considerentelor expuse.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele invocate de către cei doi recurenți, iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate, constatând legalitatea și temeinicia deciziei civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta, domiciliată în Tg-M,-, județul M și de pârâtul -, domiciliat în Tg-M,-.12, județul M, împotriva deciziei civile nr.174 din 17 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./14.05.2008.
Jud.fond:
Jud.apel:.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
