Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 48/A/2009
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.1043 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâtul intimat STATUL R - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 13 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față reține:
Prin acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, s-a solicitat ca pârâtul să fie obligat să-i plătească despăgubiri civile reprezentând valoarea de circulație pe piața liberă pentru următoarele imobile terenuri: 14,17 ha teren cu pădure situat în comuna jud.G plus 4,24 ha teren agricol și 3 ha teren cu pădure situate în comuna sat jud.G, întrucât domiciliul său fiind la distanța de peste 300 km, nu poate beneficia de aceste terenuri în condițiile în care le-ar avea în posesie.
În motivare invocă cererile depuse de cele două comisii comunale de fond funciar, înscrisuri privind corespondența sa cu cele două comisii, cu Instituția Prefectului de G, cu Autoritatea Națională pentru Reconstituirea Proprietăților constituită în baza Legii 247/2005, adresa Instituției Prefectului jud.G nr.2531/7.11.2006 din care rezultă respingerea cererilor prin care solicită loc de terenuri, despăgubiri civile.
Consideră că cererile sale trebuiau admise de comisiile locale, dar și de Comisia Județeană de fond funciar, iar dacă le-au respins s-a încălcat Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, care primează în caz de neconcordanță cu reglementările interne, fiind tratat internațional la care România este parte.
În concluzie, solicită anularea adresei nr.2531/7.11.2006 emisă de Instituția Prefectului G și obligarea Statului Român la plata sumei cuvenită cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul a 17,17 ha total teren cu pădure și a 4,24 ha teren agricol situat în cele două comune.
În drept acțiunea nu a fost motivată.
În probațiune, anexează înscrisuri.
Acțiunea a fot depusă și înregistrată la data de 7.12.2006 la Judecătoria Sibiu sub nr-.
La cererea reclamantului (fila 100) a fost suspendată judecata prin încheierea civilă nr.16.03.2007 dată de Judecătoria Sibiu (101). Cauza a fost repusă pe rol tot la cererea acestuia înregistrată la 8.10.2007 (fila 102) stabilindu-se termen de judecată la 9.11.2007.
Prin precizarea depusă la fila 26 și fila 131 și precizarea depusă la fila 151, reclamantul indică cuantumul pretențiilor la suma de 136.309,10 RON în valoarea actualizată pentru 4.24 ha teren agricol și la suma de 12.202.083,71 RON pentru17,17 ha pădure, total 12.338.392,81 RON la care să fie obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, cu titlu de despăgubiri.
Prin sentința civilă nr.582/1.02.2008 a Judecătoriei Sibiu, s-a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a declinat în consecință competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu -secția civilă.
Reclamantul personal a arătat în ședința publică că înțelege să renunțe la judecată în ce privește capătul de cerere privind anularea adresei emisă cu nr.2531/2006 de Instituția Prefectului G, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la termenul stabilit la 11.09.2008 (56).
De asemenea, a precizat expres că înțelege să se judece cu Statul Român și nu înțelege să cheme în judecată Comisiile locale și de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel cum a fost consemnat de către tribunal în încheierea de ședință din 9.10.2008 (65).
Prin sentința civilă nr.1043/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata petitului privind anularea adresei nr.2531/7.11.2006 emisă de Instituția Prefectului
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele arătate în acțiune în baza Legii nr.247/2005 adresate Comisiilor locale și jud.G iar procedura de reconstituire a dreptului de proprietate este în curs de finalizare, suprafețele de teren neacordate până în prezent putând fi atribuite în natură.
Tribunalul a mai constatat că din actele comunicate de Comisia Locală rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate a fost validată deja în baza Legii 18/1991 pentru trei suprafețe prin trei hotărâri ale Comisiei jud.G (nr.77/1991, 1606/1995 și nr.3119/2002).
S-a apreciat că, în condițiile în care procedura de reconstituire este în fază finală, este prematură cererea de obligare a pârâtului la despăgubiri pentru privarea de proprietate în cazul de față neintervenind nici un impediment la punerea în posesie asupra terenurilor respective și la eliberarea titlului de proprietate, restituirea fiind posibilă pe vechile amplasamente.
S-a reținut că situația nu este comparabilă cu cea avută în vedere prin hotărârile judecătorești la care reclamantul face frecvent referire, respectiv sentința civilă nr.8663/2005 a Judecătoriei Sibiu și decizia civilă nr.494/2006 a Tribunalului Sibiu (40-41). Soluțiile pronunțate în acea cauză s-au întemeiat pe faptul că deși deținea o hotărâre irevocabilă (sentința civilă nr.7739/2001 a Judecătoriei Tg.J) prin care i s-a recunoscut dreptul la restituirea suprafeței de 17,44 teren agricol și se obligau comisiile de fond funciar să-l înscrie în anexa cu persoane fizice pentru care nu există suprafețe disponibile și cărora li se vor achita despăgubiri, s-a constatat că reclamantului nu i-au fost acordate despăgubirile cuvenite pentru acel teren, deși restituirea în natură s-a dovedit imposibilă.
Raportat la o atare stare de fapt, s-a reținut că pârâtul Statul Român prin Ministerul d e Finanțe, are calitate procesuală pasivă.
În cauza de față însă, s-a apreciat că dezinteresul reclamantului pentru restituirea efectivă a proprietăților, dat fiind că sunt amplasate la 300 km de actualul său domiciliu, nu constituie un motiv justificat pentru obligarea Statului Român la despăgubiri, la valoarea de circulație a terenurilor pe piața liberă. Nu s-a reținut nici o prejudiciere a reclamantului odată ce s-a dovedit că se procedează la restituirea lor în natură. Predarea în posesie a fost întârziată în cazul terenurilor situate în comuna, tocmai din cauza reclamantului care, în ciuda solicitărilor organelor abilitate în acest sens, nu s-a prezentat pentru întocmirea actelor, așa cum rezultă din adresele comisiei locale aflate la dosar. În cazul celor situate în com. întocmirea proiectului parcelar și a proceselor verbale de punere în posesie este în stadiu de finalizare.
În speță se tinde tocmai la respectarea dreptului de proprietate și până nu se va dovedi contrariul, Statul Român nu poate fi obligat la despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor arată că cererile sale de reconstituire nu au fost rezolvate în termenul legal de către Comisiile locale, iar în prezent reconstituirea nu mai poate fi în interesul său deoarece și-a schimbat domiciliul din jud.G în jud.Sibiu, astfel că nu ar mai putea administra terenurile în cauza.
Apreciază motivarea instanței ca fiind greșită și în disconcordanță cu actele și probele dosarului.
Susține că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu nu s-a finalizat nici până în prezent deși a trecut o perioadă lungă de timp de la adoptarea legilor fondului funciar iar pentru toate acestea responsabil este statul român care nu a acționat în concordanță cu principiile drepturilor prevăzute în legile adoptate și nici conform dispozițiilor art.1 din Primul protocol adițional la CEDO.
În concluzie solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii iar în ceea ce privește suma cu titlu de despăgubiri care i se cuvin solicită să-i parvină la banca a cărei adresă o indică, prin poprire de la DGFP Sibiu.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul Statul Român a solicitat respingerea apelului arătând că principiul stabilit de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor abuziv preluate de Statul Român îl reprezintă retrocedarea în natură pe vechile amplasamente, iar în speță comisiile locale nu numai că au aprobat retrocedarea în natură dar au și procedat la reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii 1/2000.
Se mai susține că nu poate constitui temei de drept al acordării de despăgubiri existența domiciliului la o distanță mare de terenuri iar faptul de a ignora procedurile în derulare prevăzute de lege prin care reclamantul urma să intre în posesia terenurilor nu poate genera o obligație de despăgubire în sarcina Statului Român din moment ce apelantul nu a avut o conduită activă de colaborare cu instituțiile publice în vederea redobândirii dreptului de proprietate.
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de normele legale incidente Curtea reține următoarele:
Din cererea introductivă și din precizările depuse ulterior acțiunea reclamantului se conturează ca fiind una în pretenții, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru neîndeplinirea obligațiilor derivând din aplicarea legilor fundului funciar cu privire la mai multe suprafețe solicitate. În concluziile scrise depuse în fața instanței de apel reclamantul arată că normele legale aplicabile speței ar fi cele din domeniul răspunderii civile delictuale cât și dispozițiile art.1 din Primul protocol adițional la CEDO și ale art.480 Cod civil.
Totodată, în cuprinsul acestor concluzii scrise reclamantul subliniază că despăgubirile solicitate nu au ca temei legile fondului funciar ci dispoziții ale dreptului comun.
În raport de toate acestea, ținând cont de necesitatea respectării principiului disponibilității care guvernează procesul civil, de valoarea obiectivului acțiunii dar având în vedere și faptul că în speță nu sunt atacate acte de natura celor care atrag competența de soluționare judecătoriei în primă instanță conform art.53 din Legea nrr.18/1991, Curtea constată că tribunalul în mod corect a judecat în fond cererea de chemare în judecată promovată de reclamant.
De asemenea, în temeiul celor reținute mai sus, constatând că în cauză nu există motive de reținere a incidenței dispozițiilor art.282 ind.1 cod procedură civilă, Curtea apreciază ca fiind corectă calea de atac indicată de prima instanță, respectiv apelul.
Judicioasă se reține a fi și pe fond soluția primei instanțe.
Desigur, nu poate fi contestat dreptul reclamantului la respectarea dreptului său de proprietate asupra terenurilor în discuție.
Trebuie însă a se observa că legile fondului funciar instituie regula restituirii în natură, pe vechile amplasamente a imobilelor preluate abuziv. Atunci când aceasta nu este posibilă, persoana îndreptățită beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente. Măsura acordării de despăgubiri intervine doar atunci când primele două nu pot fi puse în practică.
Nici legea 18/1991, nici Legea 1/2000 și nici Legea 247/2005 nu oferă persoanei îndreptățite posibilitatea de a alege între restituirea în natură și măsurile reparatorii sub formă de despăgubiri în nici o situație.
În consecință, solicitarea reclamantului, de acordare de despăgubiri deși retrocedarea în natură este posibilă și în curs de finalizare, solicitare motivată de distanța de aproximativ 300 km de la domiciliul său actual la zona în care sunt amplasate terenurile nu are nici un suport legal.
Atâta timp cât, așa cum corect a reținut prima instanță, procedura de reconstituire este în derulare, nu pot fi reținute ca îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale care să justifice obligarea Statului Român la despăgubirile pretinse.
Le momentul actual nu se poate reține nici o încălcare a dispozițiilor art.480 cod civil ori a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, în condițiile în care, așa cum s-a mai arătat, acestuia urmează a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor, conform legii speciale.
Acest aspect rezultă cu evidență din adresa nr.6470/30.10.2008 a Primăriei com. în care se precizează și motivul pentru care procedura de reconstituire nu a fost finalizată.
Se specifică în conținutul acesteia că până în prezent nu s-au finalizat lucrările de reconstituire care sunt în derulare în sensul că o firmă autorizată, SC SRL a efectuat măsurătorile urmând a întocmi proiectul parcelar și procesele verbale de punere în posesie.
Se precizează, de asemenea, că terenul cu vegetație forestieră solicitat există fizic iar comisia locală de fond funciar a hotărât că acesta să fie atribuit conform Legii nr.247/2005 (f-71 dosar fond).
Totodată, Primăria comunei a arătat că în favoarea reclamantului au fost deja emise trei hotărâri de validare a dreptului de proprietate, că suprafețele de teren validate se regăsesc fizic și poate fi reconstituit dreptul de proprietate în natură în favoarea petentului (fila 58 dosar fond).
Starea de fapt relevată de înscrisurile menționate nu este de natură să antreneze răspunderea civilă delictuală a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și nici nu poate justifica pretențiile de despăgubire bănească ale reclamantului.
pe care o avea la îndemână pentru a obliga autoritățile competente să urgenteze finalizarea procedurilor era cea la care a mai apelat și anterior, cu privire la alte imobile, respectiv de a cere obligarea comisiilor la soluționarea cererilor sale de reconstituirea drepturilor de proprietate sub sancțiunea daunelor cominatorii.
Față de aceste considerente, reținând că soluția pronunțată de tribunal este la adăpost de criticile formulate de apelant, Curtea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul de față.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1043/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.4ex/23.04.2009
Jud.fond
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Anca Neamțiu
