Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 487/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.487
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți, și - împotriva deciziei civile nr.51/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.05.2009, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Arad, reclamanții, și - au chemat în judecată pârâtul Municipiul A prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va da să constate nevalabilitatea titlului în baza căruia Statul Român a fost înscris ca proprietar al imobilului înscris în CF 609 A, top 728 și să oblige pârâtul la a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul - teren de 2276 mp cu efectuarea cuvenitelor mențiuni de carte funciară.
În motivare au invocat că terenul a fost naționalizat de la antecesorul lor fără titlu valabil împreună cu construcțiile care, după apartamentare, au fost parțial vândute. Cum terenul a rămas, însă, în proprietatea statului, restituirea este posibilă.
Prin încheierea dată la 14.10.2008, instanța a trimis dosarul în vederea conexării la dosar nr- al aceleiași instanțe.
Prin cererea înregistrată sub nr-, aceiași reclamanți au solicitat în contradictoriu cu același pârât constatarea nevalabilității preluării de către Statul Român a imobilului înscris în CF 64562 A, top 728/VIII și obligarea pârâtului la a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul.
Prin sentința civilă nr.7181/14.10.2008, Judecătoria Arada respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prezenta acțiune are natura unei acțiuni în revendicare întemeiată pe disp.art.480 civ. Imobilele în litigiu, constând în apartamentul nr.8 din A,--11, înscris în CF 64562 A sub nr.top 728/VIII și terenul de 2276 mp situat în A,--11, înscris în CF 609 A sub nr.top 728, imobile ce inițial au fost înscrise împreună în CF 609 A, au aparținut autorului reclamanților de la care au fost preluate de Statul Român, în anul 1959 în baza decretului de naționalizare nr.92/1950.
Reclamanții și au solicitat restituirea imobilului înscris în CF 609 A și în baza Legii 112/1995 acordându-se despăgubiri prin Hotărârea nr.189/08.09.1998 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995. De asemenea au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și în baza dispozițiilor Legii 10/2001, notificarea fiind înregistrată la Prefectura Județului A sub nr.6737/13.08.2001, notificare ce nu a fost până în prezent soluționată.
Imobilul respectiv face parte din categoria imobilelor ce intrau sub incidența dispozițiilor art.2 al.1 lit.a din Legea nr.10/2001.
Față de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.33/2008, pentru a stabili dacă acțiunea în revendicare a reclamanților poate sau nu să fie întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, trebuie analizat dacă în concret în cazul reclamanților, prin respingerea prezentei acțiuni li s-ar încălca dreptul la un proces echitabil (mai concret dreptul la o instanță), drept recunoscut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau dreptul de proprietate protejat de asemenea de art.1 din protocolul nr.1 al Convenției. Mai trebuie stabilit dacă prin admiterea acțiunii nu s-ar încălca dreptul de proprietate al unei alte persoane.
În privința dreptului de acces la justiție a admis că "pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate în timp și spațiu" (cauza Golder Marea Britanie). De asemenea a admis că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, restricțiile aduse trebuind a urmării un scop legitim și de a exista un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Lungoci României).
Printre restricțiile admise de O în exercitarea dreptului de acces la justiție se numără și condițiile procedurale ale acțiunii în justiție.
Legea 10/2001 a reglementat condițiile în care persoana care se consideră îndreptățită putea solicita retrocedarea imobilelor ce i-au fost preluate de stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989, instituind o procedură specială de revendicare, simplificată, derogatorie de la dreptul comun.
Instanța a apreciat că reclamanților nu li se încalcă dreptul de acces la o instanță prin faptul că nu li se recunoaște posibilitatea de a-și valorifica fostul drept de proprietate pe calea procedurii revendicării de drept comun, în condițiile în care se pot oricând adresa instanței competente stabilite de Legea 10/2001 pentru a-și valorifica dreptul de proprietate. Mai mult, dacă s-ar admite susținerile reclamanților după ce aceștia și-ar valorifica dreptul pe calea prezentei acțiuni, nimic nu i-ar împiedica să se adreseze și instanței competente prevăzute de Legea 10/2001, pentru valorificarea aceluiași drept, încălcându-se astfel regulanon bis in idemșielecta una non dat recurs al alteram.
Întrucât protejarea dreptului de proprietate al reclamanților se poate realiza pe calea acțiunii arătate mai sus, pentru considerentele expuse anterior este evident că nu se poate vorbi nici de o încălcare a dreptului de proprietate a acestora.
Cum în cauză nu se constată vreo neconcordanță între Legea 10/2001 și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței au declarat apel în termen reclamanții care au criticat-o pentru netemeiniciei și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiuniiîn motivare au invocat, în esență, contradicția dintre Legea 10/2001 și, nevalabilitatea titlului preluării imobilelor de către stat și posibilitatea restituirii lor, având în vedere că au fost înstrăinate de către stat.
Prin decizia civilă nr.51/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, apelul reclamanților a fost respins.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, prin Decizia civilă nr.33/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în caz de concurs între legea specială și cea generală, va prima cea specială.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989, s-a adoptat o lege specială privind regimul lor juridic, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Imobilele în litigiu, au aparținut autorului reclamanților, de la care au fost preluate de Statul Român, în anul 1959 în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950.
Urmare solicitării reclamanților privind restituirea imobilului înscris în CF 609 A și în baza Legea 112/1995, s-au acordat despăgubiri prin Hotărârea nr. 189/08.09.1998 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Reclamanții au solicitat măsuri reparatorii în echivalent și în baza dispozițiilor Legii 10/2001, notificarea fiind înregistrată la Prefectura Județului A sub nr. 6737/13.08.2001, și nefiind soluționată.
Prin Legea 10/2001 au fost reglementate condițiile în care persoanele îndreptățite pot solicita retrocedarea imobilelor preluate de Statul Român în perioada 06.03.19945-22.12.1989, instituind o procedură specială de revendicare, simplificată, derogatorie de la dreptul comun, astfel că nu le-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță prin faptul că nu li se recunoaște posibilitatea de a-și valorifica fostul drept de proprietate pe calea procedurii revendicării de drept comun, în condițiile în care se pot oricând adresa instanței competente stabilite de Legea 10/2001 pentru a-și valorifica dreptul de proprietate.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivare au invocat că acțiunea este admisibilă inclusiv prin prisma Deciziei nr.33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Au mai invocat că, față de evoluția legislativă în materia imobilelor preluate abuziv de stat, sunt incidente dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Au criticat mecanismul creat de Legea 10/2001, lege care blochează accesul la justiție prin introducerea termenului de prescripție de un an și încalcă egalitatea în drepturi consacrată de art.16 din Constituție între persoanele care au formulat cereri în revendicare înainte și, respectiv, după intrarea în vigoare a legii.
În ceea ce privește fondul pricinii, au invocat nevalabilitatea preluării de către stat a imobilelor în litigiu.
În drept au invocat dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 pr.civ. față de dispozițiile art.299 și următoarele pr.civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Pe calea cererilor conexate, reclamanții au revendicat imobilul teren de 2276 mp înscris în CF 609 A, nr.top 728 și apartamentul înscris în CF 64562 A nr.top 728/VIII, apartament ce provine din transformarea pe apartamente a imobilului înscris în CF 609 A, nr.top 728; au mai invocat nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului.
În motivare au arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv de la antecesorul lor în baza decretului 92/1950, că a fost apartamentat și că apartamentul nr.8 și terenul aferent întregului imobil au rămas în proprietatea statului.
Pe calea întâmpinărilor depuse la dosarele conexate, pârâtul a învederat că, privitor la imobilul preluat de la antecesorul reclamanților, aceștia au formulat notificare în baza Legii 10/2001, formându-se astfel dosarul nr.1985/2003 care nu a fost soluționat, astfel că reclamanții nu pot urma calea dreptului comun, acest demers fiind inadmisibil (filele 19-21 dosar nr-, filele 21-23 dosar nr-).
Reclamanții nu au contestat faptul că au demarat procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001, dar au învederat că legea le permite să suspende această procedură și să se adreseze instanței de drept comun; cum, în cauză, procedura administrativă nu a fost finalizată, nu pot contesta soluția dată de unitatea deținătoare, astfel că sunt îndreptățiți la a li se recunoaște posibilitatea formulării unei acțiuni de drept comun.
Această aptitudine, au mai arătat, le este recunoscută de dispozițiile art.16-21 din Constituție, de art.6 din și de Decizia nr.33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 26-27 dosar nr-, filele 27-28 dosar nr-).
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamanții și au notificat Prefectura A în baza Legii 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de la nivelul despăgubirilor acordate în baza Legii 112/1995 până la nivelul valorii actuale de circulație a imobilului înscris în CF 609 A, nr.28 (fila 36 dosar fond).
Înregistrată aici sub nr.6737/2001, notificarea a fost înaintată spre competentă soluționare Primăriei Municipiului A, referirea la notificarea reclamanților purtând mențiunea "art.19" (fila 35 dosar fond).
Nu s-a contestat, după cum s-a arătat mai sus, înregistrarea notificării la pârât și nici faptul că aceasta nu a fost soluționată.
În consecință, reclamanții au înțeles să urmeze calea administrativă prevăzută de Legea 10/2001 (procedură ce nu a fost epuizată), astfel că în mod corect au reținut instanțele că promovarea unei cereri în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu este admisibilă.
Cum prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior demarării procedurii reglementate de Legea 10/2001 (prin formularea notificării), dispozițiile art.46 al.1 din Legea 10/2001 nu sunt incidente.
Pe de altă parte, chiar dacă au primit despăgubiri în baza Legii 112/1995 și, pe cale de notificare au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, Legea 10/2001 prevede că în această situație persoanele îndreptățite pot solicita restituirea în natură a imobilului (art.19 din legea în forma în vigoare la data înregistrării notificării), astfel că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină repararea prejudiciului în această modalitate, fiind indiferent - față de dispozițiile legii și de recunoașterea reciprocă a calității de persoane îndreptățite - că doar doi dintre moștenitorii fostului proprietari au formulat notificarea.
Este adevărat că persoana notificată nu a soluționat notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziții, dar aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art.6 din și nici a liberului acces la justiție.
Aceasta, în primul rând că o soluție nefavorabilă dată în cadrul procedurii administrative poate fi atacată în instanță conform dispozițiilor art.26 din Legea 10/2001. În al doilea rând, dacă reclamanții apreciau/apreciază că unitatea deținătoare nu respectă termenul prevăzut de art.25 al.1 din lege, aveau/au posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată solicitând în baza Legii 10/2001 obligarea notificatului la restituirea în natură a imobilului, astfel cum a dispus Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XX/2007 dată asupra unui recurs în interesul legii.
În concluzie, cum reclamanții au posibilitatea efectivă de a obține restituirea bunului în condițiile prevăzute de Legea 10/2001, iar accesul la justiție nu le este în vreun fel limitat, criticile formulate sub acest aspect pe calea recursului nu sunt întemeiate.
Pe cale de consecință, considerațiile recurenților referitoare la transformarea acțiunii în revendicare într-o acțiune supusă prescripției nu au relevanță în cauză.
Nici susținerile reclamanților referitoare la nevalabilitatea titlului statului nu se constituie în temeiuri de casare sau modificare a deciziei câtă vreme imobilul a fost preluat în baza decretului 92/1950 și, cum preluarea este calificată drept abuzivă de dispozițiile art.2 al.1 lit.a din Legea 10/2001, imobilul este susceptibil de a fi restituit în cadrul procedurii administrative urmată de reclamanți, o eventuală soluție contrară dată în cadrul procedurii administrative putând fi atacată în justiție în condițiile Legii 10/2001 (așa cum s-a arătat mai sus).
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 pr.civ. raportat la art.304 pr.civ. instanța va respinge recursul declarat de reclamanții, și - împotriva deciziei civile nr.51/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, și - împotriva deciziei civile nr.51/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, G - - - - -
-cu opinie separată-
Grefier,
- -
Red.FȘ/13.05.2009
Tehnored.MM/2 ex/28.05.2009
Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.
Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,
Opinie separată
Consider că în cauză, în baza art.312 al.5 pr.civ. se impune admiterea recursului reclamanților, și -, casarea deciziei recurate și, având în vedere și art.297 al.1 pr.civ. admiterea apelului reclamanților, desființarea sentinței apelate și trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Arad.
Prin cele două acțiuni conexate sub nr-, reclamanții au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul A, prin Primar, să constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului înscris în CF nr.64562 A, nr.top 728/VIII (.nr.8) și asupra terenului înscris în CF nr.609 A, nr.top 728, să oblige pârâtul să le lase în deplină proprietate și posesie aceste imobile și să dispună cuvenitele mențiuni în cărțile funciare.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul înscris în CF nr.609 A, nr.top 728 (casă și teren) a fost naționalizat în mod abuziv de către stat de la antecesorul lor, cu încălcarea dreptului de proprietate; ulterior imobilul a fost apartamentat în 12 apartamente, care au fost vândute chiriașilor; întrucât apartamentul nr.8 și terenul aferent întregului imobil au rămas în proprietatea statului, reclamanții au susținut că sunt îndreptățiți să le revendice.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.6 al.2 din Legea nr.213/1998 și art.480 civ.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel au respins acțiunea, respectiv apelul reclamanților, reținând că o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă, în condițiile în care există o lege specială, Legea nr.10/2001, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, iar prin procedura prevăzută de această lege se asigură și accesul la justiție al persoanelor îndreptățite.
S-a reținut în acest context și că reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, care nu a fost încă soluționată.
Instanțele anterioare au invocat și decizia nr.XXXIII/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că în concursul dintre legea specială (10/2001) și legea generală, legea specială este cea care are prioritate.
Consider că în mod greșit a fost respinsă acțiunea reclamanților ca inadmisibilă pe calea dreptului comun.
Reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, însă prin această notificare au solicitat despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului înscris în CF nr.609
Prin acțiunea de față, reclamanții revendică pe dreptul comun apartamentul nr.8 din imobil și terenul de 2.276 mp aferent întregii construcții, acestea aflându-se încă în proprietatea statului, celelalte apartamente fiind înstrăinate.
A considera acțiunea reclamanților inadmisibilă ar echivala cu o încălcare a dreptului acestora de a avea acces la justiție, a dreptului la un proces echitabil, drept consacrat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Nici decizia nr.XXXIII/09.06.2008, dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate justifica, în opinia mea, inadmisibilitatea acțiunii reclamanților.
Instanța supremă stabilește că, în acțiunile întemeiate pe dreptul comun și având ca obiect revendicarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr.10/2001, "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale".
Prin aceeași decizie însă, Înalta Curte de Casație și Justiție statuează că atunci când sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, iar "această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
În cazul de față, terenul înscris în CF nr.609 A și apartamentul nr.8 din imobilul-construcție se află și în prezent în proprietatea statului.
Prin urmare, acțiunea reclamanților este admisibilă și din acest punct de vedere, nefiind încălcate nici dispozițiile obligatorii ale deciziei nr.XXXIII/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru toate aceste argumente, întrucât acțiunea reclamanților în mod greșit nu a fost analizată pe fond, consider că se impunea admiterea recursului reclamanților și trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Arad.
JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
- -
Red.RR/20.05.2009
Tehnored.MM/2 ex/28.05.2009
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
