Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA NR.49/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin PREȘEDINTE: Camelia Drăghin
- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de și împotriva deciziei civile nr.1122 din 3 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.6767/2003.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-pârâți și și intimata-reclamantă asistată de av. G, care a răspuns și pentru celălalt intimat-reclamant.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Av. depune la dosar copia deciziei civile nr.215 din 25 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Recurenta-pârâtă se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de Poliția B la data de 09.03.2004.
Recurentul-pârâtă se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de Poliția B la data de 14.12.2001.
La solicitarea instanței, recurenta-pârâtă precizează că nu are apărător ales.
Părțile prezente arată că nu mai alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Recurenta-pârâtă, având cuvântul, arată că terenul în litigiu a fost lăsate în deplină proprietate reclamanților încă din anul 1993. Cu privire la recursul formulat de soțul său lasă soluția la aprecierea instanței de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.
Recurentul-pârât, având cuvântul, arată că atât el cât și mama sa au renunțat încă din apel și că nu își însușește recursul formulat de autorul său.
Av. având cuvântul intimații-reclamanți, solicită respingerea ambelor recursuri declarate de pârâți și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Bacău ca temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar. Arată că reclamanții au cumpărat terenul în cauză și sunt de bună-credință.
Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor declarate, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2945/21.05.2003 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.18827/2002 a fost respinsă excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, a fost admisă acțiunea reclamanților și G și obligați pârâții și să lase în deplină proprietate suprafața de 4931,52 mp teren situat în comuna jud. B și să plătească sumele de 73.736.189 lei contravaloarea recoltei aferentă anului 2002 și 16.341.185 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că terenul revendicat este proprietatea reclamanților, conform contractului de vânzare-cumpărare 877/26.02.2002 și a fost exploatat de către pârâți în anul 2002, contravaloarea recoltei aferentă acestei perioade fiind cea determinată prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Pârâții au formulat apel împotriva acestei sentinței și au susținut că terenul în litigiu le-a fost acordat în compensare, astfel încât l-au stăpânit în acest temei în perioada 1991-2002, solicitând a se constata dobândirea dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive.
Prin decizia civilă nr.1122/3.12.2003 pronunțată în dosarul nr.6767/2003, Tribunalul Bacăua admis apelul și a schimbat în parte sentința, în sensul respingerii ca nefondată a cererii privind plata contravalorii obținută în anul 2002, cu modificarea corespunzătoare a sumei datorată cu titlu de cheltuieli de judecată și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, iar intimații au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
În ce privește cererea de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune, s-a reținut de către instanța apel că o astfel de cerere nu a făcut obiectul judecății la instanța de fond, fiind inadmisibil a fi formulată direct în faza procesuală a apelului, față de prevederile art.292 Cod procedură civilă.
Pe fondul litigiului, s-a reținut că terenul se află în proprietatea reclamanților, însă pârâții au fost posesori de bună-credință, întrucât au avut convingerea că acest teren le-a fost acordat de Primărie ca teren în compensare. Față de dispozițiile art.485 Cod civil, s-a reținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței în raport de capătul de cerere referitor la plata contravalorii recoltei, cu modificarea, în consecință, și a cheltuielilor de judecată datorate la instanța de fond.
Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs ambii pârâți. Decizia Tribunalului Bacăua fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că terenul în litigiu nu este proprietatea reclamanților, ci le-a fost dat în compensare. Totodată, recurenții au precizat că au formulat acțiune pentru anularea actului de proprietate deținut de reclamanți.
Pe durata soluționării recursului ambii recurenți au decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii legali ai acestora.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Intimații-reclamanți au înțeles să revendice suprafața de teren de 4931,52 mp. În dovedirea dreptului lor de proprietate aceștia au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.877/26.02.2002. Terenul în litigiu a fost cumpărat de către reclamanți de la. Vânzătoarea dobândise acest teren prin moștenire de la autorul său, pe numele căruia s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate și a fost eliberat titlul de proprietate nr.-/2.12.1997.
Acest titlu de proprietate a fost contestat de către recurenții-pârâți.
Prin sentința civilă nr.948/2005 a Judecătoriei Bacău, acțiunea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate menționat a fost respinsă ca nefondată. Hotărârea Judecătoriei Bacăua rămas irevocabilă prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr.215/2007 a Tribunalului Bacău, decizie împotriva căreia nu a fost exercitată calea de atac a recursului.
Având în vedere această hotărâre judecătorească irevocabilă, față de actele aflate la dosarul cauzei, criticile formulate prin recurs sunt neîntemeiate. Intimații-reclamanți au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel încât, față de dispozițiile art.480 Cod civil, în mod corect atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut caracterul întemeiat al acțiunii în revendicare formulată.
În consecință, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, vor fi respinse ce nefondate ambele recursuri.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligația la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de pârâții, prin moștenitoarea și, prin moștenitorii și, împotriva deciziei civile nr.1122 din 3 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.6767/2003, în contradictoriu cu reclamanții și
HGObligă recurenții să plătească intimaților suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE
- -
JUDECĂTORI
- -
- -
GREFIER
red.sent.C
red.dec.. /
red.dec.rec. /29.01.2008
tehnored./4.02.2008/2 ex.
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu