Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 497
Ședința publică de la 29 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind judecarea recursului declarat de pârâții și - împotriva deciziei civile nr. 34 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 5138 din 12 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 22 mai 2008 au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C UR TEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 9 mai 2003 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și - solicitând instanței să fie obligat pârâtul să- lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 132 mp situat in C,-, jud. D, să-și ridice construcțiile aflate pe acest teren sau, în caz de refuz, reclamantul să fie autorizat să le demoleze pe cheltuiala pârâtului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului revendicat în baza unui contract de vânzare-cumpărare, pârâtul ocupându-l fără drept și ridicând construcții pe acest teren, refuzând să-l elibereze.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, întrucât împreună cu soția sa, -, deține în proprietate terenul în suprafață de 125 mp, situat în-, teren ce le-a fost atribuit printr-un Ordin al Prefecturii
Prin sentința civilă nr.4926/13 mai 2004 pronunțată în dosarul nr.9821/2003, Judecătoria Craiovaa admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată din oficiu de instanță și a respins acțiunea reclamantului, reținând că acțiunea a fost formulată numai de către, soția acestuia - nefiind parte în proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul iar - a formulat cerere de intervenție accesorie, solicitând ca pe fond să se admită acțiunea în revendicare având ca obiect imobilul dobândit in timpul căsătoriei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 860/ 1 martie 2003.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr. 3497/20 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5127/CIV/2004 a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 4926/13 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 9821/2003 și cererea de intervenție accesorie formulată de -.
A anulat sentința și pe fond a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 132 mp situat în C,-.
Împotriva deciziei civile au declarat recurs pârâții și -, solicitând în principal modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin.4 pr.civ.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr.3617/12 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4458/CIV/2005 a admis recursul declarat de pârâții și - împotriva deciziei civile nr. 3497/20 octombrie 2004, casat decizia menționată mai sus și sentința civilă nr. 4926/13 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Primind cauza Judecătoria Craiovaa înregistrat-o sub nr- și a dispus citarea părților.
Prin sentința civilă nr. 5138 din 12 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și -.
Au fost obligați pârâții și - să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 113 mp situată în intravilanul municipiului și având vecinii: la N- pe o distanță de 3,3 Str. - și pe o distanță de 2,5 proprietate, - și, la - pe o distanță de 9,2 proprietate, la - rest proprietate reclamanți neocupată pe o distanță de 12,8, la - proprietate, - și pe o distanță de 21, această suprafață de teren fiind situată între punctele topografice: 2-3-4-8-9-10-12-13-2 din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert.
Au fost obligați pârâții să demoleze construcția cu destinația de grup sanitar aflată pe acest teren, iar în caz de refuz al acestora au fost autorizați reclamanții să demoleze aceasta construcție pe cheltuiala pârâților.
Au fost admise în parte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de părțile, au fost compensate în parte aceste cheltuieli și au fost obligați pârâții la plata în solidar către reclamanți a sumei de 1566 lei cu titlu de cheltuieli de judecată nesupuse compensării.
Împotriva sentinței au formulat recurs, recalificat apel, pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a disp. art. 480, 499.Civ și a interpretat greșit actele de proprietate ale părților,prin folosirea greșită a criteriilor specifice de comparare a titlurilor de proprietate.
S-a reținut în acest sens că în verificarea actului de proprietate al reclamanților nu s-a ținut seama de împrejurarea că în anul 1973 autoarea vânzătoarei, a dobândit suprafața de 132 și nu 250.
Pe de altă parte, apelanții au arătat că au dobândit terenul de la, în baza actului încheiat în anul 1978, pentru ca în baza Ordinului Prefectului nr. 147/1999 să le se atribuie aceeași suprafață de teren.
Ultima critică vizează greșită soluționare cererii în obligație de a face, întrucât pârâții au realizat construcția pe propriul teren, cu zeci de ani în urmă, fiind constructori de bună credință.
Prin decizia civilă 34 din 29 Ianuarie 2008 Tribunalului Doljs - respins apelul și cererea intimaților pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că reclamanții intimați au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 132. situat în C,- în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 860/11.03.2003 de la vânzătorul, teren ce fost identificat și măsurat în raport de dimensiunile menționate în schița anexă a Ordinului Prefectului nr. 225 din 31 august 2001, prin care acestuia s-a atribuit în proprietate în proprietate terenul ce făcut obiectul cererii sus menționate.
Terenul a fost anterior expropriat, și o parte din acesta a fost afectat de detalii de sistematizare, iar suprafața de 132 a fost restituită vânzătorului, prin Ordinul Prefectului mai sus menționat, pe vechiul amplasament, acest fapt fiind fără echivoc.
La rândul lor, apelanților pârâți, în baza Ordinului Prefectului nr. 147/21 iunie 1999, li s- atribuit în proprietate terenul intravilan în suprafață de 125, situat în C,- (actual nr. 34), fără fi individualizat printr-o schiță de amplasament și delimitare, suprafața de teren deținută în indiviziune cu, așa cum rezultă din Dispoziția Primarului nr. 6722/2004.
Au fost comparate titlurile părțile, considerându-se mai bine caracterizat titlul reclamanților, care au făcut atât dovada dreptului de proprietate al autorului -, dar mai ales au dovedit fără dubiu, că, vânzătorului i s-a reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament.
Critica în sensul că autoarea a dobândit în proprietate suprafața de 132. iar nu suprafața de 250. de la vânzătoarea a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât din actele depuse la dosar reiese că obiectul vânzării din 7 noiembrie 1973 între persoanele menționate l-a constituit chiar suprafața de 250 așa cum s- statuat chiar prin decizia civilă nr. 36 din 8 ianuarie 1975 a Tribunalului Dolj.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, motivând că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 480 civ. art. 494 civ. și art. 28 din legea 7/1996. S-a susținut că prin modalitatea de comparare a titlurilor de proprietate nu se respectă criteriile stabilite de practica juridică, nu s-a aplicat principiul prior tempore, nu s-a avut în vedere că pârâții au posesia terenului.
Recurenții au arătat că terenul cumpărat în anul 1973 de nu se învecina la nord cu str. - și avea suprafața de 132. iar nu de 250. astfel că nu există o continuitate a dreptului de proprietate pe terenul dobândit inițial.
S-a susținut că pârâții au cumpărat terenul de la aceeași autoare, în anul 1978 și dreptul lor este opozabil terților conform art 28 din legea 7/1006, fiind constructori de bună credință.
La data de 22 mai 2008 intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Reclamantul a dobândit terenul în suprafață de 132. prin contract de vânzare cumpărare autentificat, încheiat în anul 2003, iar vânzătorului i s-a atribuit terenul în proprietate prin ordin al prefectului emis în anul 2001 și înscris în cartea funciară. Ordinul 225/2001 este însoțit de schiță anexă, potrivit cu care terenul se învecinează la nord cu str. -, la est cu str. - la sud cu teren din- și la vest cu imobilul din-. terenul fiind situat în str. - nr. 21.
Prin contractul aut. sub nr. 9062/ 7.11.1973, a vândut către un teren în suprafață de 250. și o casă, imobilul fiind învecinat la est cu str. -, la vest cu, la sud cu și la nord cu . Imobilul teren și construcție a făcut obiectul exproprierii conform Decretului 148/1989. Pentru o parte din acest teren a fost emis ulterior ordinul prefectului nr. 225/2001. Nu este fondată critica privind întinderea reală a suprafeței de teren cumpărată în anul 1973, deoarece prin decizia civilă nr. 36 din 8 ianuarie 1975 a Tribunalului Doljs -a hotărât că obiectul vânzării a fost suprafața de 250. iar cu privire la acest aspect autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri este de necontestat.
Aceeași vânzătoare a vândut în anul 1978 către pârât etajul clădirii din- iar suprafața de 125. teren aferent a trecut în proprietatea statului. În contract nu s-au menționat vecinătățile terenului. Ca efect al aplicării art. 36 alin 3 din legea 19/1991 pârâților li s-a emis ordin al prefectului în anul 1999 pentru suprafața de 125. teren în indiviziune în-.
a avut în zonă două imobile, cu ieșire la două străzi diferite și anume 250. în str. - și 250. în-, terenurile fiind învecinate.
Comparând cele două acte emise de prefect părților, se constată că terenul atribuit reclamanților se învecinează la vest cu cel al pârâților, fiind unul în continuarea celuilalt, ambele terenuri având ieșire la str. - pe latura de nord.
Nu are relevanță faptul că în actul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1978 terenul de 250. cumpărat de autorul reclamanților nu se învecina la nord cu str. -, ci cu un alt teren al vânzătoarei, pentru că din totalul terenului ce a aparținut vânzătoarei o parte a făcut obiectul unor sistematizări, fiind construit un bloc de locuințe și schimbat traseul străzii, astfel că din suprafața de 250. cumpărată în anul 1978 s-a putut atribui prin ordin al prefectului doar suprafața de 132.
Instanțele au reținut corect că terenurile părților provin de la aceeași autori și au comparat titlurile lor de proprietate respectând criteriile de preferință create de practica judiciară.
Principiulprior tempore potior jurenu este aplicabil în speță față de situația terenurilor, astfel că nu există interes pentru a fi invocat în favoarea pârâților. așa cum se susține prin motivele de recurs. Acest principiu dă preferința aceluia dintre titularii dreptului de proprietate dobândit de la un autor comun care a înscris primul terenul în evidențele funciare, ori în speță reclamanții sunt singurii care au înscris ordinul prefectului emis în anul 2001 în cartea funciară, sub nr. 27054, în timp ce pârâții nu au înscris ordinul emis în anul 1999.
Potrivit art. 28 din legea 7/1996, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. Același regim juridic al opozabilității îl au și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești.
Dobândirea dreptului de proprietate prin ordin al prefectului în temeiul art. 36 alin 3 din legea 18/1991 constituie un mod de dobândire a proprietății prin efectul legii, astfel că actul de dobândire este opozabil terților fără înscriere în cartea funciară.
Pârâții nu se pot prevala însă de opozabilitatea ordinului prefectului cât timp acesta nu identifică terenul prin vecinătăți, dimensiuni ale laturilor și nu a fost însoțit de o schiță anexă., inclusiv reclamanților, le este opozabil un act prin care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren situat în str. - 38, aceasta fiind singura identificare a terenului ce rezultă explicit din act. În condițiile în care reclamanții au dobândit ulterior un teren în-, învecinat cu-, așa cum se atestă prin schița anexă la ordinul 225/2001, este evident că aceștia nu puteau prevedea că terenul lor ar putea fi ocupat de vecini.
Un alt motiv pentru care principiul invocat de recurenți nu poate fi aplicabil în speță este faptul că terenurile asupra cărora părțile prezintă titluri de proprietate nu se suprapun.
Astfel, din raportul de expertiză întocmit de exp. rezultă că terenul din-, care este proprietatea necontestată a pârâților este situat între punctele 21-27-24 de pe schița anexă ( fila 50 dosar judecătorie), în timp ce terenul din- este situat între punctele -29- 30- 24-24/1- 29/1- 27/1- 27.
Aceeași concluzie rezultă și din schița anexă la raportul întocmit de expert, din analiza căreia se desprinde concluzia că imobilele părților sunt învecinate, iar pârâții au ocupat terenul identificat în ordinul emis reclamanților. Expertul a precizat în lucrarea sa ( fila 65 dosar - al judecătoriei) că este vorba despre două imobile distincte, situate la adrese diferite. Este identică sub acest aspect și lucrarea expertului, care însă analizează prin comparație nu numai cele două ordine ale prefectului, ci și dispoziția 6702/2004, emisă de primarul mun. C pârâtului și numitei. Acest din urmă act nu a fost avut în vedere de instanțe la pronunțarea hotărârilor și nu are relevanță în speță, fiind emis pe parcursul judecării procesului de față, ulterior actului reclamantului, care este preferabil. De altfel, pârâții nu și-au întemeiat criticile din recurs pe acest act.
Concluzia care se impune este aceea că instanțele au aplicat corect dispozițiile legale în materie, respectiv pe cele ale art. 480 civ. soluția de admitere a acțiunii în revendicare fiind corectă.
Cât timp se reține că terenul este proprietatea reclamanților, pârâții nu pot invoca existența bunei lor credințe la data edificării construcției existente pe teren, aceștia neavând anterior anului 2003 un titlu de proprietate, fie și anulabil, asupra terenului. Față de valoarea redusă a construcției nu este nici economic a fi păstrată această construcție, care nu aduce terenului un spor de valoare.
Nefiind întemeiate criticile din recurs, în temeiul art 312 c recursul se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții și, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 34 din 34.ianuarie.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, domiciliați în
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red./tehnored. GI
2 ex/ 2.06.2008
Jud. apel -
-
Jud. fond -
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Ionela Vîlculescu, Paula Păun
