Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1953/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTIA III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.504
Ședința publică de la 19 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC " ", împotriva sentinței civile nr.790 din 22.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR.
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în baza delegației depuse la dosar lipsind apelantul reclamant Biroul Executorului Judecătoresc " " și intimatul pârât Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 12.10.2009, a unei întâmpinări formulate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Curtea constată că din eroare a fost citat apelantul reclamant Biroul Executorului Judecătoresc " " cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentantul intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, ia act de declarația părții și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV a Civilă la data de 19.02.2009, reclamantul executor judecătoresc a chemat în judecată Pârâții Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție reprezentat de Procuror General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 827.930.25 lei către reclamant reprezentând prejudiciul material calculat pentru perioada de doi ani și o lună de interzicere nelegală a desfășurării activității legale.
Prin sentința civilă nr. 790 din 22.05.2009, Tribunalul București Secția a IV a Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins astfel acțiunea formulată.
În argumentarea soluției, tribunalul a arătat că reclamantul nu a suferit nici o condamnare, persoana pretins condamnată fiind inculpatul, iar instanța putea fi sesizată în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului.
Tribunalul a mai reținut și că, potrivit cu dispozițiile art. 507 din Codul d e procedură penală, numai Statul Român, ca urmare a unei condamnări de către o instanță internațională, se poate îndrepta, într-o acțiune în regres împotriva persoanei vinovate, care, cu rea-credință, ori din gravă neglijență, a provocat situația generatoare de daune.
De asemenea, mai arată instanța, dispozițiile art. 67-69 din Legea nr. 304/2004 și care reglementează atribuțiile procurorului nu pot constitui ele singure un temei pentru angajarea răspunderii, decât prin raportare la cerințele dispozițiilor art. 507 din Codul d e procedură penală.
Nu au fost reținute nici dispozițiile art. 1000 alin. 3 din Codul civil, întrucât între procurori și instituțiile la care funcționează nu există raporturi de prepușenie, ceea ce înseamnă că pârâtul Parchetul de Pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu are calitatea de comitent. Procurorii au statut de magistrați, sunt numiți de Președintele României, se bucură de stabilitate și sunt independenți iar răspunderea acestora poate fi angajată în condițiile legii.
Tribunalul a mai arătat că, prin admiterea excepției inadmisibilității reclamantului nu i-ar fi încălcat dreptul de acces la o instanță, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece chiar această instanță recunoaște dreptul statelor de a prevedea în legi termene speciale pentru sesizarea instanțelor ( Perez contra Spaniei).
Prin apelul formulat împotriva acestei sentințe, reclamantul a arătat că, excepția invocată de intimatul pârât prin întâmpinare a primit o dezlegare greșită din partea instanței de fond.
Astfel, prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul d e procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de acest text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. 3 din Constituția României.
Din interpretarea acestei decizii se poate reține că, principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstanțierea "potrivit legii" nu privește posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităților și condițiilor în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.
Prevederile art. 504 din Codul d e procedură penală instituie două cauze care antrenează răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, și anume, când persoana condamnată nu a săvârșit fapta ori fapta imputată nu există. Pe cale de consecință, rezultă că această dispoziție legală nu exclude angajarea răspunderii statului pentru oricare altă eroare judiciară ce nu ar fi imputabilă victimei. Or, o asemenea limitare este neconstituțională, întrucât art. 52 alin. 3 din Constituție instituie numai competența legiuitorului de a reglementa despăgubirea și nu de a alege erorile judiciare pentru care statul trebuie să răspundă.
Dacă până la adoptarea Constituției răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale a constituit numai un principiu legal, adică reglementat exclusiv prin lege, prin Constituția actuală el devine un principiu constituțional, reglementând astfel, însăși competența legiuitorului în determinarea condițiilor de aplicare. Având în vedere că reclamantul din prezenta cauză nu a fost parte în procesul penal însă această eroare judiciară a determinat suspendarea activității acestui contribuabil lipsindu-l de prerogativa desfășurării unei activități aducătoare de venituri, excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul Parchetul de lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a arătat că hotărârea apelată este legală și temeinică deoarece nu sunt întrunite nici cerințele prevăzute de dispozițiile art. 998-999, ori ale art. 1000 alin. 3 din Codul civil și nici ale art. 2 din Legea nr. 303/2004 pentru a putea fi angajată răspunderea sa față de reclamantul apelant.
Apelul este nefondat.
Așa cum corect a statuat prima instanță, în considerarea principiului disponibilității procesului civil, acțiunea este inadmisibilă.
Dispozițiile legale incidente în speța dedusă judecății sunt în deplin acord cu prevederile constituționale, ceea ce înlătură susținerea apelantului potrivit căreia dreptul său la despăgubire nu ar fi și un drept efectiv.
Pentru aceasta însă este necesar ca formularea acțiunii să îndeplinească anumite cerințe pe care legile speciale le impun, le condiționează, și anume: existența, potrivit cu dispozițiile art. 504 din Codul d e procedură penală, a unei hotărâri definitive de condamnare și a unei hotărâri definitive de achitare pentru aceiași faptă, nerezultând din actele depuse la dosar că reclamantul executor judecătoresc ar fi suferit o condamnare; acțiunea în pretenții să fie îndreptată împotriva statului, doar acesta din urmă având dreptul de a formula acțiunea în regres împotriva persoanei vinovate, care, cu rea credință sau din gravă neglijență, a provocat eroarea judiciară, având în vedere dispozițiile art. 67-69 din Legea nr. 304/2004; formularea acțiunii în pretenții împotriva statului în termenul de prescripție exctinctivă prevăzut de lege. Mai mult, Legea nr. 304/2004 este ulterioară Deciziei nr. 45/1998 pronunțată de Curtea Constituțională și invocată de apelant în apelul său.
Aceste norme speciale sunt în acord cu normele constituționale iar părțile interesate pot beneficia de exercițiul drepturilor reglementate prin aceste norme numai cu îndeplinirea cerințelor expres prevăzute de textele legale mai sus menționate și reținute în mod corect de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul BEJ cu sediul în B, B- -. -, nr. 18, județul B împotriva sentinței civile nr. 790 din 22.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție cu sediul în B,-, sectorul 5 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
/
Ex.5/08.12.2009
Tribunalul București secția a IV a Civilă-Jud.
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea
