Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 505/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (41/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.505.
Ședința publică de la 18 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECATOR -
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr.1216 A din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât .
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru recurentul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.4/3062 emisă de Baroul București -Cabinet Individual, avocat, pentru intimatul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.17088 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul pârât, prin apărător, învederează instanței că, prin completarea la întâmpinarea pe care a formulat-o, a invocat aspectul insuficientei timbrări a prezentului recurs, în raport de dispozițiile art.136, 137 Cod de procedură civilă și art.1, art.20 din Legea nr.146/1997.
Arată că, la fila 70 dosarului de apel, se află chitanța, în cuantum de 3.421,5 lei, care face dovada achitării taxei de timbru aferente apelului declarat iar, în raport de actele normative anterior, taxa de timbru aferentă recursului declarat, trebuia să fie aceiași.
Recurentul reclamant, prin apărător, arată că, în raport de faptul că pricina a fost soluționată pe excepție, taxa de timbru stabilită în recurs este corect calculată.
Curtea, după deliberare, apreciază că taxa de timbru stabilită în faza de judecare a recursului, respectiv 4 lei, este corect calculată în raport de faptul că pricina a fost soluționată pe cale de excepție.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul reclamant, prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 6
Arată că, potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție curge de la data când se cunoștea paguba și cine este făptuitorul, cele două condiții fiind cumulative.
Mai arată că, la data formulării plângerii penale, în 1998, era proprietarul imobilului și nu avea o pagubă reprezentând contravaloarea spațiului ci eventual una pentru lipsa de folosință a acestuia dar acesta nu formează obiectul prezentului dosar.
Precizează că atât timp cât reclamantul avea proprietatea imobilului la data formulării plângerii penale, nu se poate aprecia că era păgubit cu prețul acestuia și prin urmare nu numai că nu cunoștea întinderea pagubei dar nu avea această pagubă.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art.7, art.8, art.13 și art.16 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune al reclamantului s-a stins prin împlinirea termenul de prescripție.
Arată că, întrucât din dosar nu rezultă data certă a depunerii plângerii penale, luând ca dată de referință cel mai târziu data de 31.12.1998, rezultă că, potrivit art.3 raportat la art.7 din Decretul nr.167/1958, acțiunea în pretenții întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, s-a prescris cel mai târziu la data de 31.12.2001.
Cu privire la cazurile de întrerupere, arată că, recurentul reclamant, nu a produs dovezi în acest sens.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8326/19.12.2007, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în ce privește obligația de garanție pentru evicțiune, a respins cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, întemeiată pe obligația de garanție pentru evicțiune, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește pretențiile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală a pârâtului, a respins cererea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a pârâtului, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 11.05.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la despăgubiri în sumă de 1.458,3 lei sumă ce urmează a fi reactualizată în funcție de valoarea de piață a spațiului comercial în suprafață de 25 mp, achitată la data de 16.05.1994 prin contractul de vânzare nr.11608 încheiat la notariatul de Stat al Sectorului 2 B și pe care pârâtul a revândut-o la 27.07.1994 prin contractul de vânzare - cumpărare nr.17982 numiților și.
În ceea ce-l privește pe pârâtul, la termenul de judecată din 27.06.2007, față de relațiile comunicate de -fila 45 dosar, din care a rezultat că acest pârât figurează cu mențiunea "decedat la data de 30.07.2002", instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia, excepție soluționată în sensul admiterii și respingerii cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât, disjunse pe acest considerent, în dosarul nr-.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, instanța a constatat că, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.11608/16.05.1994 al Notariatului de Stat Local al Sectorului 2 B, SC Com SRL, prin mandatar, a vândut reclamantului în cauză spațiul comercial situat la parterul blocului nr.101, din B, Calea C- cel, sectorul 3, transmiterea proprietății, a posesiunii și folosinței imobilului, cât și plata prețului, având loc la data autentificării actului.
Din probele administrate în cauză rezultă că exemplarele contractului de vânzare - cumpărare autentificat în șapte exemplare, șase dintre acestea apar cu mențiunea că "spațiul comercial vândut este în suprafață de 144 mp, prezentând o radiere și o ștampilă a notariatului cu privire la un alineat din obiectul contractului, iar un exemplar, nemodificat și comunicat la dosar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, poartă mențiunea la obiectul contractului că suprafața care se vinde din spațiul comercial este de 120 mp din suprafața totală de 144 mp.
Pârâtul, în calitate de mandatar, a încheiat, în baza acestei delegații, dar și a unei alte delegații ulterioare emise de SC Com SRL-fila 110, două contracte de vânzare - cumpărare, prin care mandantul SC Com SRL, în calitate de proprietar al spațiului, a vândut un spațiu în suprafață de 120 mp către reclamant și, ulterior, restul spațiului de 24 mp către numita, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.17982/27.07.1994.
Raportându-ne la regulile mandatului, rezultă că pârâtul nu a depășit limitele mandatului pentru a fi obligat personal în fața terților care nu au cunoscut aceste limite și oricum această răspundere personală nu poate fi antrenată în virtutea garanției pentru evicțiune care aparține numai proprietarului, iar pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada că proprietarul spațiului, SC Com SRL, ar fi reclamat în vreun mod neîndeplinirea corespunzătoare de către pârât a obligațiilor asumate prin contractul de mandat, dovadă în acest sens fiind și emiterea delegației ulterioare pentru vinderea spațiului în suprafață de 24 mp.
Potrivit art.1337 din Codul civil, obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului, care a încheiat actul în calitatea sa de proprietar. Încheierea actului juridic prin mandatar nu transferă obligația de garanție pentru evicțiune în sarcina acestuia, principala obligație a mandatarului fiind aceea de executare a mandatului primit (art.1539 din Codul civil). Principala obligație mandatarului, a reprezentantului, fiind cea de executare a mandatului, încheierea actului în cauză nu a fost îndeplinită cu depășirea atribuțiilor primite.
Ca atare, neexistând identitate între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic civil, instanța a admis excepția și a respins acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii spațiului comercial în suprafață de 24 mp, întemeiată-pe garanția pentru evicțiune, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de aceleași pretenții, însăîntemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie,instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile art.8 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Având în vedere formularea unei plângeri penale de către reclamant în cel privește pe pârâtul în cauză și invocată drept cauză de întrerupere a prescripției, instanța a reținut că potrivit art.14-15 Cod procedură penală, acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente, în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.
De asemenea, dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, are dreptul, potrivit art.19 Cod procedură penală să introducă la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune. Judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
Ori, din această perspectivă, instanța a reținut că principiul invocat de reclamant în combaterea excepției prescripției, "penalul ține în loc civilul", presupune suspendarea cursului judecății iar nu al prescripției și nu se aplică în speță, de vreme ce judecata civilă a fost pornită de reclamant, pentru prima dată, la 11.05.2007, cu mult timp după soluționarea plângerii penale formulate împotriva pârâtului prin sentința penală nr.1137/2.09.20Q4 a Judecătoriei Sectorului 2
Reclamantul a luat cunoștință atât de pagubă, dar și de persoana pretinsă a se face vinovată de răspundere civilă delictuală, la data formulării plângerii penale, în cursul anului 1998.
Întrucât nu rezultă din dosar data certă a depunerii plângerii penale, luând ca dată de referință cel mai târziu data de 31.12.1998, rezultă că, potrivit art.3 raportat la art.7 din Decretul nr.167/1958, acțiunea în pretenții întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, s-a prescris cel mai târziu la data de 31.12.2001.
Întreruperea prescripției nu a operat având în vedere că plângerea formulată de reclamant împotriva rezoluției Parchetului a fost respinsă de către instanță, iar pe de altă parte nu a avut loc nicio întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.
Nu au putut fi reținute susținerile reclamantului că abia de la comunicarea ordonanței Parchetului, emisă la 29.03.2005, a știut cine este vinovatul și care este paguba, pentru că, așa cum susține de altfel însuși reclamantul prin concluziile scrise, încă din 1998, acesta a întreprins o serie de demersuri atât pe cale civilă, cât și pe cale penală, afirmând, fără a produce și dovezi în acest sens, că a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sectorului 3 B, admisă în fond, apel și recurs, însă revizuită ca urmare a Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B pronunțată în dosarul nr.6558/P/1998 prin care s-a infirmat măsura de restabilire a situației anterioare constând în anularea exemplarului din contractul de vânzare - cumpărare nr.11608/16.05.1994 în care se menționează suprafața vândută ca fiind de 144 mp.
Se desprinde concluzia că, din prisma persoanei pârâtului în cauză, reclamantul l-a apreciat ca fiind pretins vinovat de paguba sa încă din 1998, el însuși afirmând că prin rezoluția Parchetului pronunțată la 05.04.1999 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestui învinuit.
Prin decizia civilă nr.1216/15.10.2008 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr.8326/2007, reținând că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi formulat acțiune civilă alăturată celei penale și care, trebuie subliniat, să aibă drept obiect plata sumei de bani astfel cum s-a solicitat în prezenta cauză și pentru temeiurile arătate. Acesta deoarece nu există identitate de obiect între solicitarea de anulare a contractului de vânzare - cumpărare și repunerea în situația anterioară încheierii respectivului contract și restabilirea situației anteriore care presupune restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractului și solicitarea de acoperire a pagubei întemeiata pe răspunderea delictuală.
Pe de altă parte, nimic nu împiedică apelantul să formuleze acțiune civilă separată și care, ulterior începerii urmăririi penale, să se suspende judecarea acesteia, facondu-se aplicarea principiului că conform căruia penalul ține în loc civilul. Acest principiu nu-și găsește aplicarea în ceea ce privește suspendarea termenului de prescripție, astfel cum a susținut apelantul.
În plus formularea unei plângeri penale nu reprezintă un caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției.
Cunoașterea pagubei nu trebuie confundată cu cunoașterea întinderii acesteia. Pe de altă parte plata unei sume de bani reprezintă o modalitate de reparare a pagubei cauzate, ceea ce înseamnă că paguba nu s-a născut după ce s-a epuizat calea acțiunii în revendicare, care reprezenta o altă modalitate de reparare a aceleiași pagube.
De asemenea, tribunalul a constatat neîntemeiate și susținerile apelatului conform cărora stabilirea vinovăției penale ar reprezenta momentul la care a cunoscut persoana responsabilă de paguba creată, aceasta deoarece art.8 nu cuprinde o astfel de condiționare, știut fiind că vinovăția în cadrul răspunderii delictuale are un conținut mult mai larg și cuprinde și culpa cea mai ușoară. Dacă s-ar adopta punctul de vedere al apelantului al însemna ca tot timpul constatarea existenței răspunderii delictuale să fie condiționata de stabilirea vinovăției într-un proces penal.
Mai mult art.8 stipulează nu numai că momentul începerii prescripției este data când cel păgubit a cunoscut atât paguba cât și pe cel răspunzător de ea ci și data la care ar fi trebuit să cunoască respectivele aspecte.
În aceste condiții tribunalul a constatat că momentul la care a început să curgă termenul de prescripție este cel puțin cel al formulării plângerii penale, astfel cum corect a stabilit prima instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul - reclamant, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
- instanța de judecată în apel a aplicat greșit prevederile art.8 din Decretul nr.167/1958 întrucât termenul de prescripție curge de la data la care păgubitul cunoștea paguba și persoana care se face vinovată de producerea acesteia, condiții care sunt cumulative. Reclamantul la data formulării plângerii penale în 1998 era proprietarul imobilului și nu avea o pagubă reprezentând contravaloarea imobilului. Reclamantul a pierdut spațiul în urma acțiunii în revendicare ce a format obiectul deciziei civile nr.1952/2001 a Tribunalului București, în apel, prin care reclamantul a pierdut spațiul în litigiu. Ca atare, data de la care reclamantul a cunoscut persoana vinovată a fost data terminării cercetării penale.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul - recurent a dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.11608/16.05.1994 spațiul comercial în litigiu. Recurentul susține că suprafața spațiului este de 144 mp, că a intrat în proprietatea acestui spațiu la data semnării contractului, că era proprietar și deci nu era păgubit pe întregul spațiu în anul 1998 când s-a formulat plângerea penală și că a luat cunoștință de persoana vinovată de producerea prejudiciului de micșorare a suprafeței cumpărate de la 144 mp la 120 mp abia în momentul terminării cercetărilor penale, motiv pentru care acțiunea sa în evicțiune nu este prescrisă, așa cum au reținut instanțele anterioare.
Curtea, verificând actele dosarului constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958, acțiunea reclamantului fiind corect respinsă ca prescrisă.
Astfel, acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art.1337 Cod civil, potrivit cu care vânzătorul este de drept obligat a răspunde față de cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut.
Reclamantul nu specifică dacă la momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra spațiului cumpărat a intrat sau nu în posesia întregii suprafețe de 144 mp sau doar asupra suprafeței de 120 mp. Având însă în vedere că în contractul de vânzare - cumpărare prezentat de el este specificat faptul că suprafața vândută este de 144 mp și că transmiterea proprietății și posesiunii are loc la data autentificării contractului, respectiv șa data de 16.05.1994, Curtea apreciată că reclamanta a avut, la acel moment, posesiunea întregii suprafețe.
Este evident că acesta a pierdut posesia suprafeței de 24 mp prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.17982 din 27.07.1994, prin care SC Com SRL a vândut această suprafață numitelor și.
Pentru această suprafață reclamantul a introdus o acțiune în revendicare împotriva numitelor și. Prin sentința civilă nr.7144/19.05.2000, Judecătoria Sectorului 3 B admite acțiunea reclamantului în revendicare, însă această sentință a fost schimbată în apel prin decizia nr.1952/06.06.2001 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, acțiunea fiind respinsă, iar prin decizianr.778/22.03.2002a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă această decizie din apel rămâne irevocabilă prin respingerea recursului formulat de reclamant.
Ca atare, reclamantul - recurent a pierdut irevocabil spațiul de 24 mp la data de 22.03.2002, când s-a pronunțat decizia Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă.
Curtea consideră că acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în evicțiune, acțiune care trebuia îndreptată împotriva SC Com SRL întrucât acesta era vânzătorul spațiului în litigiu, până la data de 22.03.2005.
Plângerea penală pe care recurentul a îndreptat-o împotriva pârâtului nu prezintă relevanță juridică sub aspectul acțiunii în evicțiune (și deci nici sub aspectul prescripției extinctive a acestei acțiuni) întrucât nu a avut niciodată în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra spațiului în litigiu, el fiind doar reprezentantul vânzătorului SC Com SRL.
Cererea de revizuire a deciziei civile nr.778/22.03.2002 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă nu are relevanță juridică asupra curgerii termenului de prescripție pentru acțiunea în evicțiune întrucât pe de o parte, cererea de revizuire a fost introdusă ulterior împlinirii acestui termen, respectiv la data de 26.04.2005, iar pe de altă parte, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac în retractare nu întrunește condițiile cerute de dispozițiile art.16 din Decretul nr.167/1958, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost respinsă.
Ca atare, chiar dacă pentru considerente diferite, Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958 și că cele două condiții cumulative invocate de recurent, cunoașterea pagubei (respectiv pierderea ca efect a respingerii revendicării a celor 24 mp) și persoana vinovată de producerea pagubei (respectiv vânzătorul în acțiunea în evicțiune) erau întrunite la data de 22.03.2002, dată de la care reclamantul avea 3 ani să introducă prezenta acțiune.
În consecință, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține ca legală decizia civilă nr.1216/15.10.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.1216/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
.
2 ex./26.06.2009
TB-4 -;
Jud.6 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
