Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2102/2009)
Completul 1
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 51
Ședința publică de la 25.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul - reclamant DIN, împotriva deciziei civile nr. 555 din 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - revendicare imobiliară
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul - reclamant din --, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 68455/2009, eliberată de Baroul București (fila 9), intimata - pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială nr. -/2009, eliberată de Baroul București (fila 25) și intimatul - pârât prin avocat cu împuternicirea nr. -/2009, eliberată de Baroul București (fila 24), lipsind intimații - pârâți și Primăria Municipiului B prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Apărătorul apelantului - reclamant solicită admiterea apelului, desființarea deciziei apelate și pe fond constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la imobilele în litigiu, obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele.
Cu privire la excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nevalabilități titlului statului, menționează că imobilul în litigiu a fost naționalizat conform Decretului 92/1950, în mod abuziv, decret care a fost apreciat ca neconstituțional față de prevederile Constituției din 1948 și ale codului civil. Apreciază că decretul mai sus menționat nu a produs nici un fel de efect juridic asupra dreptului deținut de apelantul - reclamant, așa încât acesta nu a pierdut proprietatea imobilului, aspecte dovedite prin probele administrate, atât cu privire la naționalizare cât și la modul de dobândire.
Cu privire la capătul doi al acțiunii, respectiv revendicarea imobilului, apreciază că, instanța de fond a greșit când a avut în vedere la soluționarea cauzei, prevederile Legii 10/2001, neținând seama de apărările formulate de apelant cu privire la revendicarea pe drept comun. Arată că, instanța de fond a greșit atunci când a reținut că apelantul reclamant este îndreptățit la despăgubiri,deși fiind vorba de o acțiune în revendicare de drept comun aceasta nu se putea soluționa legal decât prin restituirea imobilului în natură, dreptul de proprietate al apelantul reclamant neputând fi substituit de acordarea unor astfel de măsuri.
Cu privire la compararea titlurilor deținute de părți, arată că în cadrul unei acțiuni de revendicare imobiliară se pot distinge situații: respectiv, când titlurile provin de la același autor sau când titlurile provin de la autori diferiți.
Apreciază că, în cauză titlurile invocate de părți provin de la același autor, respectiv defuncta, motiv pentru care apreciază că pentru compararea acestora trebuia să se aibă în vedere data emiterii lor. Titlul apelantul reclamant este mai vechi și ar fi trebuit să i se acorde preferabilitate Cu privire la decizia nr. 33/2008 pronunțată de ICCJ, arată că, așa cum prevede decizia mai sus menționată, că aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu se poate face în toate acțiunile de revendicare, aspect menționat de apelant, și care este confirmat de jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Arată că, lipsa unor norme de aplicare a prevederilor legii nr. 10/2001, privind măsurile reparatorii, se poate vorbi de existența unui conflict cu Protocolul 1 art. 1 la CEDO.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei apelate, având în vedere că în mod corect instanța a reținut și a admis excepția lipsei de interes.
Arată cu privire la revendicare, că art. 45 al. 9 din Legea 1/2009, că, contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza legii 112/1995 sunt valabile, autentice și reprezintă titlu de proprietate, așa încât apreciază că titlul deținut de clienta sa, este valabil conform Protocolului 1 art. 1 din CEDO, existând dovadă dobândirii imobilului cu bună credință, apelantul neavând titlu valabil față de prevederile legale invocate de acesta.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanțele nr. -/13.01.2010 și -/12.10.2009.
Apărătorul intimatului - pârât solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei apelate, având în vedere susținerile întâmpinării.
Arată că lipsa unor norme de aplicare a legii 10/2001 cât și a legii 1/2009 ce a modificat legea mai sus menționată, apreciază că nu se poate vorbi de neaplicarea legilor în vigoare.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată, dar înțelege să solicite amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
În timpul discuțiilor se prezintă pentru intimatul - pârât, avocat, care depune la dosar împuternicirea avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București, și întâmpinare, solicitând ca instanța să o aprecieze ca "note scrise".
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.03.2006, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, reclamantul din -- a chemat în judecată pe pârâții, și Primăria Municipiului B prin Primar General, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilele situate în B,-,.5,.33 (fost 33 ), sector 2, să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele nr.33 (ambele formând apartamentul nr.33 C), situate la adresa susmenționată, precum și garajul aflat în imobil aferent apartamentelor nr.33.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a învederat că imobilul de la etajul 5, care purta nr.33 C din -. situat în B- a aparținut autoarei sale și a fost trecut în mod abuziv în patrimoniul statului în baza Decretului nr.92/1950. Întrucât suprafața acestuia era foarte mare, a fost împărțit în două apartamente, care au fost ulterior înstrăinate pârâților prin contractele de vânzare - cumpărare nmr.4721/27.02.1998 și nr.1396/11.12.1996, încheiate în baza Legii nr.112/1995.
În continuare a susținut că titlul statului nu a fost niciodată valabil, iar pârâții dețin apartamentele în litigiu în baza unor contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu un neproprietar și care sunt, pentru acest motiv, lovite de nulitate.
A solicitat instanței să constate că titlul său de proprietate asupra apartamentelor este în mod evident preferabil titlurilor de proprietate deținute de pârâți, fiind singurul care provine de la adevăratul proprietar și mult mai vechi.
La data de 21.04.2006 pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii de revendicare formulată de reclamant, motivată atât prin faptul că o astfel de acțiune întemeiată pe dreptul comun nu mai este admisibilă după apariția Legii nr.10/2001, cât și prin faptul că reclamantul nu a respectat dispozițiile Legii nr.10/2001 și nu a solicitat în termenul prevăzut de această lege constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de chiriași în baza Legii nr.112/1995.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că a dobândit imobilul în baza Legii nr.112/1995, prin act de vânzare - cumpărare încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor acestei legi și cu bună-credință.
La dosar s-a depus întâmpinare și de către pârâtul Municipiul B prin Primarul General, prin care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de reclamant, pentru motivele invocate și de pârâta, excepția lipsei de interes pentru capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului, motivat de faptul că prin Legea nr.10/2001 s-a stabilit expres nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor preluate prin naționalizare și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B prin Primarul General cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea apartamentelor.
Pârâții și au formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nevalabilității titlului statului, cu motivarea invocată și de Municipiul B prin întâmpinare, excepția de netimbrare a capătului de cerere privind revendicarea și excepția inadmisibilității cererii de revendicare formulată de reclamant, având în vedere faptul că reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 și, pe de altă parte, faptul că nu a solicitat constatarea nulității actului lor de vânzare - cumpărare în termenul prevăzut de lege.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că atâta timp cât nu a primit o decizie sau dispoziție motivată prin care Municipiul B prin Primarul General să-i fi soluționat notificarea, reclamantul nu este încă proprietarul imobilului, iar actul lor de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu respectarea legii și cu bună-credință.
La termenul de judecată din data de 07.06.2006 pârâții și au invocat excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că valoarea imobilului revendicat depășește suma de 5 miliarde lei prevăzută de art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă.
Față de această susținere, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice imobiliare, din concluziile acesteia rezultând că valoarea de circulație a imobilelor revendicate prin acțiune este de 549.227 RON.
Prin sentința civilă nr.144/10.01.2007, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția de necompetență materială invocată de pârâții și și, pe cale de consecință, a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.
La Tribunalul București cauza a fost înregistrată sub nr-, iar prin încheierea de ședință pronunțată la data de 10.04.2007 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului B prin Primarul General, pe capătul de cerere având ca obiect revendicarea, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții, și și s-a unit cu fondul cauzei excepția lipsei de interes invocată de pârâții cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului.
În timpul soluționării cauzei în primă instanță de către tribunal, pârâta a decedat, situație în care tribunalul a dispus la termenul de judecată din 11.09.2007 introducerea în cauză și citarea în calitate de pârâți a moștenitorilor indicați de apărător, respectiv a numiților și, punând în sarcina pârâtului depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor.
Având în vedere faptul că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a făcut dovada calității de moștenitor, tribunalul a dispus la termenul din 09.10.2007 suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art.243 pct.1 Cod procedură civilă.
Prin cererea depusă la 11.06.2008 reclamantul a solicitat instanței repunerea pe rol a cauzei, susținând că deși a trecut mai mult de un an de la deces pârâții nu și-au exercitat dreptul de opțiune succesorală și nu au solicitat notarului public eliberarea unui certificat de moștenitor, ceea ce constituie un evident abuz de drept ducând la tergiversarea nejustificată a soluționării cauzei.
Prin încheierea de ședință din data de 03.02.2009 instanța a admis cererea reclamantului și a dispus repunerea pe rol a cauzei iar la data de 14.04.2009 a pronunțat decizia civilă nr.555, prin care a admis excepția lipsei de interes pe capătul de cerere având ca obiect nevalabilitatea titlului statului, a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B pe capătul de cerere având ca obiect revendicarea, a respins cererea reclamantului privind revendicarea apartamentelor față de această pârâtă, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a respins cererea privind revendicarea față de ceilalți pârâți ca neîntemeiată și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 500 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu este lipsită de interes față de dispozițiile art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.247/2005.
Având în vedere faptul că Primăria Municipiului Baî nstrăinat apartamentele revendicate de reclamant în baza Legii nr.112/1995, instanța a reținut în continuare lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte în ceea ce privește revendicarea.
Pe fondul cauzei, analizând cererea de revendicare formulată de reclamant împotriva pârâților persoane fizice, instanța de fond a reținut că titlul de proprietate al pârâților este preferabil celui deținut de către reclamant, deoarece dispozițiile Legii nr.10/2001 nu mai permit aplicarea regulilor create de literatura de specialitate și de practica judiciară pentru compararea titlurilor pornind de la prevederile art.480 Cod civil.
În condițiile în care reclamantul nu a răsturnat prezumția de bună-credință a pârâților cumpărători, instanța a considerat că acesta nu are dreptul la restituirea în natură a imobilului înstrăinat fostului chiriaș, ci, poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent conform art.18 lit.c din Legea nr.10/2001.
Tribunalul a considerat că prin această dispoziție legală, pentru asigurarea stabilității circuitului juridic civil, se statuează obligativitatea menținerii situației juridice create în mod valabil, în aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și se instituie indirect un criteriu de preferință în favoarea persoanelor ce au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul art.9 din Legea nr.112/1995.
În sensul soluției pronunțate tribunalul a reținut și decizia nr.33/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a decis că "concursul între legea specială și generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut de legea specială, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel a susținut că instanța de fond a motivat în mod greșit și superficial hotărârea pronunțată, preferând, în locul unei analize temeinice a dosarului, să pronunțe o soluție lipsită de orice temei legal.
În opinia apelantului, instanța de fond a greșit atunci când a admis excepția lipsei de interes pe capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, în condițiile în care, din probele administrate a rezultat modul abuziv în care statul a preluat imobilul, iar constatarea nevalabilității titlului statului se impunea ca o premisă a restituirii în natură a imobilului și justifica calitatea Primăriei Municipiului B de pârâtă.
În ceea ce privește revendicarea, apelantul a susținut că instanța de fond nici măcar nu a procedat la o compararea a titlurilor exhibate de părți, ci a preferat să acorde preferință totală dispozițiilor Legii nr.10/2001, transformând astfel în mod nelegal dreptul de proprietate al acestuia într-un drept de creanță.
O astfel de modalitate de soluționare a cauzei echivalează, în opinia apelantului, cu o nouă expropriere, în sensul constituțional al acestei noțiuni.
Restituirea în natură a imobilului era unica măsură reparatorie ce se cuvenea a fi acordată apelantului, în condițiile în care titlul de proprietate al acestuia era mai bine caracterizat în raport cu titlurile invocate de pârâți, iar decizia nr.33/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prevedea expres că Legea nr.10/2001 nu exclude în toate situațiile acțiunea în revendicare.
În continuare, apelantul a invocat jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând că din hotărârile pronunțate de instanța europeană se observă că aceasta a stabilit faptul că exigențele art.1 din Protocolul 1, ca și principiul securității raporturilor juridice, trebuie respectate nu doar în privința cumpărătorului, chiar de bună-credință, ci și a fostului proprietar.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de criticile formulate de apelant, care stabilesc limitele devoluțiunii cauzei în prezenta cale de atac, Curtea va reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea adresată primei instanțe, apelantul - reclamant a solicitat constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului situat în B,-,.5,.33 (fost 33C), sector 2 și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest imobil.
Din probele administrate a rezultat că imobilul a fost proprietatea numitei, fiind dobândit de aceasta prin actul de vânzare - cumpărare depus la filele 9-11 din dosarul de fond și a fost trecut în patrimoniul statului prin naționalizare, în baza Decretului nr.50/1992, figurând în anexa pentru B, poziția nr.2770.
Fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr.10/2001, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile acestei legi speciale de reparație, dispoziții ce se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile articolului 480-481 din Codul civil, invocate de reclamant în acțiune.
A considera altfel și a aprecia că există posibilitatea pentru apelantul - reclamant să opteze între aplicarea Legii nr.10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil, ar reprezenta o încălcare gravă a principiuluispecialia generalibus derogantși o judecare formală a cauzei, în care instanța să dea preferabilitate titlului mai vechi, făcând totală abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale.
Legea nr.10/2001, ca lege specială de reparație, reglementează clar situația în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia pot beneficia de restituirea în natură a imobilului preluat de stat și înstrăinat apoi chiriașilor, în baza Legii nr.112/1995.
Potrivit articolului 18 coroborat cu articolul 46 din lege apelantul - reclamant, aflat într-o astfel de situație, putea beneficia de restituirea în natură a imobilului doar în ipoteza în care ar fi solicitat instanței, în termen legal constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare ale intimaților - pârâți, iar în urma admiterii unei astfel de acțiuni imobilul ar fi reintrat în patrimoniul statului.
Prin neformularea unei astfel de acțiuni, titlurile intimaților - pârâți s-au consolidat și îi îndreptățesc pe aceștia la păstrarea posesiei asupra apartamentelor achiziționate în baza Legii nr.112/1995 și cu bună - credință, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Soluția este legală, fiind pronunțată atât în aplicarea corectă a principiilor privind prioritatea legii speciale în concurs cu legea generală și securitatea raporturilor juridice civile, cât și cu respectarea deciziei nr.33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Este adevărat că în considerentele acestei decizii, obligatorie pentru instanțele naționale, s-a reținut căexistența Legii nr.10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Apelantul - reclamant nu se află însă în nici una din aceste situații de excepție, neavând "un bun" în sensul Convenției (o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul sau o speranță legitimă, dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect), iar accesul la justiție îi este asigurat prin contestația reglementată de legea specială, în condițiile în care a susținut că a formulat și notificare.
Prin motivele de apel se critică și soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului revendicat de apelantul - reclamant prin acțiune.
Conform articolului 2 alin.1 din Legea nr.10/2001 prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege, printre altele,imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr.119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.
În raport de această reglementare expresă și de situația juridică a imobilului revendicat prin acțiune (imobil naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950), în mod corect instanța de fond a apreciat că apelantul - reclamant nu are interes pentru constatarea pe cale judecătorească a nevalabilității titlului statului asupra imobilului, cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Un argument în plus pentru menținerea soluției pronunțată în primă instanță asupra acestei excepții este dat și de soluția pronunțată asupra celuilalt capăt de cerere din acțiune, privind revendicarea imobilului. În condițiile în care această cerere a fost respinsă este evident că apelantul - reclamant nu justifică un interes legitim pentru constatarea nevalabilității titlului statului.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Curtea va dispune, în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă, respingerea apelului ca nefondat.
În baza articolului 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga apelantul la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - reclamant DIN --, domiciliat în B,-, sector 2 și cu domiciliul ales la avocat, în B,-, - 10,.1,.2,.9, sector 1, împotriva sentinței civile nr.555/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și, domiciliați în B,-,.5,.33, sector 2 și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5.
Obligă apelantul la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimații.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
I -
Red.
./
7 ex./11.02.2010
TB-5 -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
