Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(265/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.511
Ședința publică de la 18 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - ---
GREFIER -
* * * * * * * * *
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.1430 A din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 martie 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11 martie 2009 și apoi la data de 18 martie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr. 10958/2005 la data de 18 august 2005, reclamanții, și l-au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 48 mp. situat în B,-, sector 2.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat faptul că imobilul situat în B,-, sector 2, în suprafață de 120 mp. a fost dobândit de numiții și, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 20406/1935. Reclamanții au mai învederat faptul că, în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 51/1956, cota indiviză de 5/8 din imobil a fost transmisă către, ai cărui moștenitori sunt reclamanții.
Prin sentința civilă nr. 7022 din 18 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, cu motivarea că reclamanții nu au probat existența titlului de proprietate cu privire la întreaga suprafață de 120 mp. de teren, pe care o revendică.
Prin decizia civilă nr. 243 din 23 februarie 2007, Tribunalul Bucureștia admis apelul declarat de către reclamanți și a casat sentința civilă nr. 7022 din 18 septembrie 2006 cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând în considerente faptul că reclamanții și-au justificat calitatea procesuală activă.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, cauza a fost reînregistrată sub nr. de dosar -.
La termenul din data de 08 octombrie 2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, reținând că astfel cum s-a consfințit prin sentința civilă nr. 1628 din 28 iunie 2007 pronunțată de către Judecătoria Câmpulung, aceasta a renunțat la drepturile succesorale ce-i reveneau ca succesoare a autoarei cu privire la imobilul în litigiu.
La termenul din data de 08 octombrie 2007, instanța, în baza rolului activ, a dispus efectuarea de expertize tehnice specialitatea construcții pentru identificarea imobilului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 3176 din 07 aprilie 2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea astfel cum a fost precizată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General, a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, reclamanților imobilul situat în B,-, sector 2, compus din teren în suprafață de 120 mp. astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie, și construcție compusă din două camere, baie și bucătărie, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică, specialitatea construcții, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 20406/1935, autorii reclamanților, și, dobândesc dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat în B,-, sector 2, în suprafață de 120 mp. conform certificatelor de moștenitor nr. 51/1956 și nr. 1825/1982, succesorii acestora sunt reclamanții, prin retransmitere de la autorul lor direct. Prin sentința civilă nr. 1628 din 28 iunie 2007 pronunțată de către Judecătoria Câmpulung, a renunțat la cota parte ce-i revenea din dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea reclamanților.
Prin Decretul nr. 112/1989, imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului ca urmare a naționalizării de la, respectiv suprafața de 86 mp. teren și construcții 51,50 mp.
Deși în actul de naționalizare nu a fost menționată întreaga suprafață de teren, instanța a reținut că la data naționalizării, în patrimoniul reclamanților, astfel cum s-a stabilit și prin decizia de casare nr. 243 din 23 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, exista dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 120 mp. și cum în anexa decretului de naționalizare nu se stabilește o delimitare a suprafeței expropriate, este cert că a fost preluat întregul teren, reținându-se în actul normativ doar 86 mp. întrucât aceasta este suprafața cu care figurau în evidențele statului reclamanții ca având în proprietate după cum rezultă din adresa nr. - din 17 octombrie 2005 emisă de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală.
Decretul nr. 112/1989 nu a produs nici un efect juridic asupra dreptului de proprietate cu privire la imobilele preluate de stat de la cetățeni, el fiind sub acest aspect, un act normativ neconstituțional, și, în consecință, fără efecte juridice. Astfel, dispozițiile art. 36 din Constituția României din 1986, în vigoare la data emiterii Decretului nr. 112/1989 stabileau că "dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege și pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală - casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află", iar potrivit art. 12 din aceeași Constituție "terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri". Instanța a reținut că prin Decretul nr. 112/1989 s-a dispus trecerea în mod gratuit în proprietatea statului a imobilului ce face obiectul litigiului de față, ceea ce, în mod evident contrazicea dispozițiile Constituției din 1986.
În consecință, prin Decretul nr. 112/1989 dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv nu s- transmis în mod valabil în proprietatea statului, consecința fiind aceea că statul nu a dobândit în patrimoniul său dreptul de proprietate cu privire la acest imobil.
Acțiunea în revendicare reprezintă acea acțiune în justiție prin intermediul căreia reclamantul - care se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia - solicită instanței să i se recunoască dreptul său exclusiv de proprietate asupra bunului, cu cunoștința obligării pârâtului - care stăpânește bunul respectiv - la restituirea acestuia.
În cazul în care ambele părți ale acțiunii în revendicare exhibă un titlu, trebuie distinse două situații: când ambele titluri provin de la același autor, respectiv când titlurile provin de la autori diferiți.
Instanța a constatat că o astfel de problemă nu se pune în cazul de față, atât timp cât statul nu a exhibat un titlu, din perspectiva faptului că a invocat în apărare un act normativ contrar dispozițiilor constituționale, deci nevalabil.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța a reținut că reclamanții sunt singurii care dețin un titlu din care rezultă o prezumție de proprietate, motiv pentru care a admis acțiunea în revendicare formulată de către reclamanți și l-a obligat pe pârât să lase în deplină proprietate și posesie acestora imobilul situat în B,-, sector 2, compus din teren în suprafață de 120 mp. astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie, și construcție compusă din două camere, baie și bucătărie, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică, specialitatea construcții.
Tribunalul București - Secția a IV a Civilă prin decizia civilă nr. 1430 din 11 noiembrie 2008 admis apelul formulat de Municipiul B prin Primarul General, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998"Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație", astfel încât apare clar că legea stabilește admisibilitatea unei acțiuni în revendicare a unui bun preluat de stat fără titlu valabil, deci a unei acțiuni în revendicare a unui asemenea bun formulată în contradictoriu cu statul, de inexistența unei legi speciale de reparație.
Or, Legea nr. 10/2001 a constitut tocmai o asemenea lege specială de reparație, care a venit să reglementeze raporturile privind restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor preluate de stat fără titlu valabil.
Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii ce vor fi acordate foștilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat prin raportare la organele și unitățile deținătoare ale administrației publice, regii autonome sau asociații cu capital de stat și organizații cooperatiste.
Apare clar că legea stabilește admisibilitatea unei acțiuni în revendicare a unui bun preluat de stat fără titlu valabil, deci a unei acțiuni în revendicare a unui asemenea bun formulată în contradictoriu cu statul, de inexistența unei legi speciale de reparație.
O dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține reparația prejudiciului cauzat de către stat numai în condițiile legii de față, iar acțiunea în revendicare a acestor imobile introdusă pe calea dreptului comun (întemeiată pe art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 480 - 481 Cod civil) este inadmisibilă, în condițiile în care o lege specială a stabilit că, ori de câte ori, imobilele preluate abuziv nu au fost înstrăinate și se găsesc în administrarea, folosința sau exploatarea autorităților și instituțiilor publice, a regiilor autonome, societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și organizațiilor cooperatiste, iar persoanele îndreptățite trebuie să se recurgă la procedura prealabilă prevăzută de această lege, legiuitorul a prelungit de mai multe ori termenele prevăzute inițial prin Legea nr. 10/2001, dând posibilitatea tuturor să afle și să se folosească de aceste dispoziții imperative.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs reclamanții.
În motivele de recurs se arată că:
- Instanța de fond a reținut în mod temeinic că decretul nr. 112/1989 este un act normativ neconstituțional raportat la art. 36 din Constituția României din acea vreme.
La data emiterii Decretului de expropriere nr. 112/1989 în vigoare era Decretul nr. 545/1958 privind trecerea în proprietatea statului a terenului și construcțiilor necesare efectuării unor lucrări sau a unor acțiuni de interes de stat.
Potrivit art. 5 din acest act normativ pentru asigurarea terenurilor necesare construcțiilor sau pentru efectuarea altor lucrări sau acțiuni de interes de stat, puteau fi expropriate, contra plată, terenuri cu sau fără construcții.
Textul de lege impunea să se exproprieze numai "contra plată", deci cu stabilirea unei drepte și prealabile despăgubiri, în aplicarea art. 481 cod civil și numai terenurile necesare construcțiilor, lucrărilor ori acțiunilor de interes de stat. După cum s-a mai menționat, preluarea a fost făcută cu titlu gratuit, fapt ce contravine normelor constituționale.
De altfel, trenul expropriat nu a fost necesar, în sensul legii, râmând în posesia recurenților, astfel că actul de expropriere a devenit lipsit de efecte juridice, scopul exproprierii, respectiv utilitatea publică, nefiind atinsă. În acest sens, imobilul în suprafață de 120 mp. situat în B,-, sector 2, fost expropriat prin Decretul nr. 112/1989, dar măsura exproprierii nu a fost finalizată.
- Mai arată recurenții că achită anual impozit pe teren în calitate de proprietari.
- În finalul motivelor de recurs se arată că nu sunt aplicabile în prezenta cauză dispozițiile Legii nr. 10/2001, Municipiul B prin Primarul General, neavând nici una din calitățile prevăzute de actul normativ. Imobilul nu a fost și nu este în administrarea, folosința sau exploatarea Municipiului B, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La termenul din data de 04.03.2009, instanța a invocat excepția nulității recursului.
Curtea, examinând cu prioritate această excepție, urmează să o respingă dat fiind faptul că în finalul motivelor de recurs se arată că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, motiv ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Pe fondul cererii de recurs, Curtea reține:
Prezentă în instanță la termenul din data de 11.11.2008, când s-a soluționat pe fond cererea de apel, reclamanta a arătat că solicită respingerea apelului motivat de faptul că exproprierea nu s-a făcut în fapt, că au avut posesia imobilului și că decretul de expropriere este din anul 1989.
Rezultă așadar că acțiunea vizează un imobil expropriat preluat de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Cum cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 18.08.2005, în mod corect a reținut tribunalul că după apariția Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează această lege, respectiv imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
În acest sens s-a statuat și prin decizia în interesul legii nr. 33 din 09 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principuluispecialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială".
Faptul că acest decretul de expropriere nr.112/1989, nu și-a produs efectele și că terenul se află și în prezent în posesia reclamanților-recurenți, constituie un argument în plus că imobilului i se aplicau dispozițiile Legii nr.10/2001. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.53/04.06.2007, prin care a soluționat recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că dispozițiile art.35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit cărora"dacă bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, . foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică",nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Se reține prin această decizie că "prin dispozițiile sale, Legea nr.10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Potrivit art. 44 alin. (1) faza a II-a din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a recunoscut că "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării", care va fi exercitată "după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi". Drept urmare, decizia sau hotărârea judecătorească de restituire implică parcurgerea procedurii speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001, cu excluderea procedurii de drept comun.
Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 373 din 4 mai 2006 că "Legea nr.10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție.
Astfel încât, dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală".
Potrivit acelorași decizii,"numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr.10/2001, precum și cale care, din motive independente de voința lor nu au putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicarea - retrocedarea bunului litigios "
Or, în speță, așa cum am arătat, imobilul nu este exceptat de la aplicarea Legii nr.10/2001, iar reclamanții-recurenți nu au făcut dovada că au fost în imposibilitate să utilizeze această procedură.
Nu se poate reține că prin aceasta se încalcă dispozițiile art.6 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, așa cum se statuează în aceeași decizie în interesul legii.
"Legea nr.10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art.21 alin.(1) și (3) din Constituție și ale art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
Celelalte motive de recurs privind temeinicia pretențiilor (nevalabilitatea titlului statului, neîndeplinirea scopului exproprierii și plata impozitului pe teren) nu pot fi analizate, întrucât sunt aspecte ce nu au făcut obiectul analizei instanței de apel, aceasta pronunțându-se numai pe excepția inadmisibilității acțiunii, obiectul recursului reprezentându-l hotărârea pronunțată în apel.
Față de acele reținute, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul formulat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 1430 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
. /
2ex./18.05.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 2. - Secția Civ. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
