Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 523/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 523/
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif judecător
JUDECĂTORI: Roxana Maria Trif, Dorina Rizea Mihail
-
Grefier:
Pentru astăzi a fost amânată rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.201 pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 16 februarie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 21 aprilie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 28 aprilie 2009, apoi pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată a amânat pronunțarea la 30.04.2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 201/M/2009, Tribunalul Brașova respins acțiunea formulată de reclamanta " " B în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și a prejudiciului săvârșit de pârât.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta " " invocând prevederile art. 304 indice 1 Cod procedura civila.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, instanța de fond a reținut greșit că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a angajatului și respectiv a prejudiciului produs de aceasta întrucât aceasta nu a analizat întregul material probator, respectiv, declarația pârâtului care recunoaște parțial prejudiciul produs, neaplicarea prevederilor art. 225 Cod procedura civila, facturile și chitanțele întocmite personal de pârât, prin care se confirmă că s-a aflat în posesia mărfii, înscrisul care confirmă faptul că intimatul și-a însușit Regulamentul intern al societății prin care se confirmă generic obligațiile personalului și decizia de desfacere a contractului de muncă și notificarea anterioară acestei decizii, din care rezultă, motivele încetării raporturilor de muncă.
Se mai susține că, pârâtul a emis unele facturi pe numele firmei care nici nu există, motiv pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Pentru aceste critici se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, curtea reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 270 (1) Codul Muncii "salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa".
Instanța de fond nu a analizat întregul material probator, rezumându-se a enumera condițiile ce trebuie să le îndeplinească răspunderea patrimonială.
Analizând materialul probator prin prisma condițiilor răspunderii patrimoniale, curtea reține că reclamanta a făcut dovada prejudiciului atât sub aspectul existenței cât și al întinderii acestuia, fapta ilicită, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâtului.
Astfel, existența și întinderea prejudiciului, rezultă din conținutul facturilor și chitanțelor depuse la dosar.
Facturile fiscale fac dovada că pârâtul a predat anumite produse către anumite societăți comerciale, iar chitanțele semnate la rubrica "casier" de către pârât (filele 70 - 75 dosar fond ) fac dovada că aceasta a încasat prețul produselor livrate.
. prejudiciului constă în adunarea sumelor înscrise în facturile emise, respectiv chitanțele anexate acestora, eliberate către societățile comerciale care au achiziționat marfa, prejudiciul fiind produs în perioada 16.11.2007 - 24.01.2008, conform datelor la care au fost întocmite facturile și chitanțele.
Vinovăția pârâtului constă în fapta sa ilicită de încasare a prețului mărfurilor livrate și nepredat reclamantei, săvârșit în baza atribuțiilor de serviciu recunoscute de acesta prin semnarea de luare la cunoștință a Regulamentului de ordine Interioară (fila 27) și de altfel prin declarația de recunoaștere parțială a prejudiciului produs, consemnată de acesta prin întâmpinarea formulată în cauză (fila 47).
De altfel, pârâtul nu a administrat nici un mijloc de probă pentru a răsturna pretențiile dovedite de reclamantă, acesta lipsind la termenele de judecată, inclusiv la administrarea interogatoriului, situație pentru care sunt incidente prevederile art. 225 Cod procedura civila, potrivit cărora "dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice".
Pentru aceste considerente, în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii patrimoniale, motiv pentru care, în baza art. 312 (1) Cod procedura civila, curtea va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâtul la plata sumei de 3048,63 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs reclamantei pe perioada executării contractului de muncă.
Va respinge cererea recurentei reclamante privind plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond, ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta -" "SRL B împotriva sentinței civile nr. 201/M/2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta -" "SRL B în contradictoriu cu pârâtul și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3048,63 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs reclamantei pe perioada executării contractului de muncă.
Respinge cererea recurentei privind plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea Mihail
- - - - - -
GREFIER,
Red. - /27.05.2009
Dact. /11.06.2009
Jud. fond: -
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea Mihail