Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 558/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.558
Ședința publică de la 23 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.659 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA F, CREȘTIN DUPĂ F, SC SRL și SC SA, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant și intimatul pârât CREȘTIN DUPĂ F, prin reprezentant, lipsind intimații pârâți PRIMĂRIA F, SC SRL și SC SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Recurentul reclamant a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Reprezentant, pentru intimatul pârât CREȘTIN DUPĂ F, a arătat că lasă la aprecierea instanței, cu privire la soluția pronunțată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr.2/230/04.01.2007, la Judecătoria Filiași, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primăria F, prin reprezentantul legal - primar, Creștin după F, prin reprezentant legal, SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să-i lase în liniștită posesie imobilul situat în-, oraș F, în suprafață de 213. cu următoarele vecinătăți: N -, S - domeniul public, V - domeniu public, E - Creștin după F și SRL SRL C și să se respecte hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Dolj și Curtea de APEL CRAIOVA în această speță.
Prin sentința civilă nr.301 din 17 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Filiași, în dosarul nr-, fost respinsă acțiunea formulată și precizată ulterior de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Orașul F (Primăria F) reprezentat prin primar și SA.
S-a luat act de renunțarea la judecată, din partea reclamantului față de pârâții Creștin după și SRL.
Împotriva acestei sentințe declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului.
Prin încheierea de ședință de la 14 noiembrie 2007, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod pr. civilă, constatând lipsa nejustificată a părților.
Cauza rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
Prin decizia civilă nr.659 din 10 decembrie 2008, Tribunalul Dolja constatat perimat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.301 din 17 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria F, Creștin după F, SC SRL și SC SA
S-a reținut că, potrivit art. 248.pr.civ., " orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de un an".
În speță, s-a constatat că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s- apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp, nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
În aceste condiții, s-a constatat că apelul este perimat.
Referitor la solicitarea apelantului privind schimbarea temeiului juridic al suspendării dispusă prin încheierea din 14 noiembrie 2007, s-a reținut că este inadmisibilă, suspendarea fiind dispusă în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit s-a constatat perimat apelul.
A învederat că instanța nun a avut în vedere faptul că din cauza unor împrejurări mai presus de voința reclamantului, acesta a fost împiedicat să stăruie în judecata pricinii.
A mai arătat că temeiul legal al suspendării judecării cauzei a fost art. 242 Cod pr. civilă, nicidecum art. 244 Cod pr. civilă, deoarece la interpelarea instanței reclamantul a optat expres pentru suspendarea în conformitate cu prevederile art. 242 Cod pr. civilă.
A susținut de asemenea, că reprezentantul Instituției Prefectului Județului D, i-a confirmat faptul că cererea înregistrată sub nr.4686 din 12 noiembrie 2007 va avea o rezolvare favorabilă, ceea ce trebuie apreciat ca o împrejurare mai presus de voința reclamantului, câtă vreme acesta a fost asigurat că urma să fie pus în posesie cu terenul în litigiu.
Totodată, recurentul a arătat că schița întocmită în luna februarie 2008, nu corespunde realității și nu poate fi pusă în aplicare, motiv pentru care s-a adresat cu plângere atât pe cale civilă, cât și pe cale penală.
A concluzionat în sensul admiterii recursului și dispunerea întreruperii cursului perimării, pentru motivele prevăzute de art. 249 Cod pr. civilă, deoarece a stăruit în soluționarea cauzei.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, hotărârea recurentă nefiind afectată de nelegalitate.
Tribunalul Dolja făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 248 Cod pr. civilă și-n atare situație, în mod legal a constatat perimat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.301 din 17 aprilie 2007 Judecătoriei Filiași.
Suspendarea judecării apelului s-a făcut prin încheierea din 14 noiembrie 2007 Tribunalului Dolj, în care se menționează expres că temeiul legal al suspendării îl constituie dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
Din practicaua acestei încheieri de ședință, rezultă că instanța a pus în discuție temeiul juridic al cererii de suspendare a judecării cauzei formulată de apelantul reclamant, respectiv dacă suspendarea se face în temeiul art. 244 alin.1 pct. 1 sau art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
Rezultă de asemenea că, părțile prezente, inclusiv apelantul reclamant, au solicitat suspendarea judecării cauzei prin învoiala părților în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
Apelantului reclamant i s-a adus la cunoștință împrejurarea că suspendarea judecării cauzei s-a făcut în baza acestui temei legal și că începând de la data pronunțării încheierii curge termenul de perimare de un an de zile, aspect ce rezultă din considerentele încheierii de ședință din 14 noiembrie 2007.
Așadar, susținerea recurentului cu privire la temeiul legal în baza căruia s-a dispus suspendarea este nefondată, întrucât vine în contradicție cu mențiunile înscrise în încheierea de ședință din 14 noiembrie 2007 Tribunalului Dolj.
Mai mult, această susținere nu a fost în nici un fel dovedită.
De la data când a intervenit suspendarea - 14 noiembrie 2007, reclamantul nu a mai făcut nici un fel de demers din care să rezulte că stăruie în continuarea judecății, lăsând dosarul în nelucrare din culpa sa, mai mult de un an de zile.
Cererea formulată de reclamant la data de 10 decembrie 2008, existentă la fila 50 din dosarul instanței de apel, a fost depusă după expirarea termenului de un an prevăzut de lege și mai mult, prin această cerere nu s-a solicitat reluarea judecății, ci schimbarea temeiului juridic al suspendării din art.242 Cod pr. civilă, în art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
O astfel de cerere este însă inadmisibilă, așa cum corect a reținut și Tribunalul Dolj, aceasta putând fi formulată numai pe calea recursului împotriva încheierii din 14 noiembrie 2007, recurs pe care reclamantul nu l-a exercitat.
Susținerile legate de faptul că recurentul reclamant a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa să stăruie în soluționarea apelului nu sunt întemeiate, nefăcându-se dovada unei astfel de împrejurări, așa cum aceasta este definită de art. 103 Cod pr. civilă, situație în care nu se poate dispune întreruperea cursului perimării, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 249 Cod pr. civilă.
Pentru considerentele expuse, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr.659 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA F, CREȘTIN DUPĂ F, SC SRL și SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
29.04.2009
Jud.apel
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Costinela Sălan, Tatiana Rădulescu