Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNI
CURTEA DE APEL GALAȚI
DECIZIA CIVILĂ NR. 56/
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: George PopaJUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 3: Vioricavicepreședintele Curții de Apel
Judecător - - --
Grefier - -grefier șef secție
-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâtulSTATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în B,-, sector 5, reprezentat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G,cu sediul instituției în G,-, împotriva deciziei civile nr. 399/A din 24.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în G,-, -.6,.32, în acțiune civilă în pretenții.
La apelul nominal au răspuns pentru recurentul-pârât consilier juridic și intimatul-reclamant personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurentului solicită rectificarea citativului, în sensul că în mod greșit a fost citată ca parte - intimată-pârâtă - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reiterează cererea în sensul completării probatoriului cu înscrisurile pe care intimatul-reclamant le deține cu privire la rezultatul demersurilor făcute în sensul recunoașterii calității sale de persoană persecutată de regimul comunist, existența acestor documente considerând a fi utile cauzei, conducând chiar la o schimbare a soluției pronunțate în fond.
Întrebat fiind cu privire la astfel de documente care să ateste calitatea sa de persoană persecutată de regimul comunist, intimatul-reclamant prezintă legitimația nr.2764 din care rezultă că este membru al Asociației foștilor deținuți politici anticomuniști, legitimație care i se restituie.
Reprezentantul recurentului solicită amânarea pronunțării asupra cauzei pentru a i se comunica concluziile scrise depuse la dosar de către intimatul-reclamant.
În susținerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 399/24.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, pe care o consideră nelegală și netemeinică arată următoarele:
Instanța a calificat în mod greșit acțiunea ca fiind o acțiune promovată împotriva comitentului, întemeiată pe disp.art.1000 alin.3 Cod civil, cu ignorarea dispozițiilor art.37 și 25 din Decretul nr.31/1954, nemotivând de ce este aplicabilă norma generală de drept comun și nu norma specială derogatorie în materia răspunderii civile, conform principiului de drept specialia generalibus derogant.
A reținut în schimb faptul că reclamantul are alegerea de a solicita despăgubiri fie comitentului (statul român), fie prepușilor (fără a preciza însă care sunt aceștia) conform art. 998 cod civil, fie chiar ambilor, statuând această opțiune drept principiu în virtutea căruia nu se poate imputa reclamantului că a chemat în judecată Statul român în calitate de comitent și nu direct pe prepuși pentru a răspunde material.
Producerea prejudiciului moral în perioada 1980-1984 nu poate fi condiționată de momentul lecturării unor documente cu mult ulterior în cursul anului 2000, nefiind posibil din punct de vedere juridic. Rezultă evident greșita identificare momentului lecturării cu momentul producerii în persoana reclamantului a daunelor morale. În acest sens a și insistat în completarea probatoriului așa cum a arătat mai sus, instanța în mod nejustificat respingând această cerere, reținând că nu are legătură cu cauza, deși din petitul acțiunii rezultă fără echivoc cauza litigiului promovat în calitate de persoană persecutată politic de regimul comunist, având calitate de luptător în rezistența anticomunistă și de persoană împotriva căreia au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.
În această cauză Statul are calitate și de comitent și de prepus ceea ce în opinia sa este un nonsens ce trebuie sancționat ca atare.
Dispozițiile art.1000 alin.3 și art.998 cod civil sunt inaplicabile în materia răspunderii patrimoniale a Statului român, în condițiile în care există text de lege imperativ, și anume art.37 din Decretul 31/1954 potrivit căruia statul nu poate fi ținut răspunzător pentru faptele și actele juridice ale diferitelor organe de stat sau persoane fizice, după cum nici acestea nu răspund pentru stat.
Față de această situație de fapt și de drept, reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, solicitând a fi admisă în temeiul dispozițiilor imperative ale art.37 din Decretul 31/1954.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, instanța de apel în mod greșit a respins-o cu motivarea că momentul de la care începe să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art.8 din Decretul 167/1958 este momentul lecturării dosarului informativ. Motivarea că deși a simțit permanent că este supus urmăririi informative de către fostele organe ale securității, totuși reclamantul nu putea promova acțiunea câtă vreme cererile privitoare la stabilirea drepturilor legale se soluționează pe calea administrativă specială prevăzută de lege, iar ulterior în fața instanței de contencios administrativ competentă potrivit legii în contradictoriu cu Comisia pentru constatarea calității de luptător (art.6 alin.2 din OUG 214/1999). Reclamantul eludat însă această cale legală și în lipsa recunoașterii calității de luptător pretinde în baza art.998 cod civil de la Statul român despăgubiri pentru un prejudiciu moral inexistent.
Pe fondul cauzei, având în vedere și considerentele arătate, solicită să se constate că reclamantul nu a probat existența elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv nu a dovedit care este prejudiciul moral suferit, nu a dovedit care este fapta săvârșită de Statul român care l-a prejudiciat și care este raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Solicită în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 399/A din 24.10.2007 în sensul admiterii apelului formulat de Statul Român împotriva sentinței civile nr. 136/24.02.2004 a Tribunalului Galați, respingerii apelului formulat de reclamant, și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca fiind prescrisă, iar în subsidiar ca fiind nefondată.
Intimatul-reclamant susține că din anul 1980 până la revoluție a fost persecutat politic, împotriva sa fiind luate măsuri administrative abuzive pe motive politice, și- sacrificat familia, tinerețea, acum fiind pe drumuri. În anul 1989 s-a intentat un proces de divorț unde a fost denigrat în fața familiei, fiind cel din urmă om. De 2 ani știe de acest dosar, a fost chiar și otrăvit cu substanțe cu efect întârziat și în prezent urmând tratamente medicale.
Solicită ca la pronunțarea deciziei să se țină seama de concluziile scrise depuse la dosar de avocatul său, să se dispună respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a soluției pronunțată în apel.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele;
Prin sentința civilă nr. 136 din 24.02.2004 Tribunalului Galația fost admisă în parte acțiunea civilă în daune formulată de reclamantul în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice
A obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirii în valoare de 1.000.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
În tinerețe reclamantul s-a aflat în continuu în vizorul organelor se securitate, fiind suspectat de atitudine ostilă față de regimul comunist.
Adresa aflată la fila 11 dosarului de urmărire informativă atestă faptul că obiectul "reclamantul" era în atenția organelor de securitate, fiind suspect de evaziune, manifestări dușmănoase grave, urmând a fi întreprinse măsuri informativ operative asupra sa.
Raportul. aflat în filele imediat următoare ale dosarului, îl identifică pe reclamant ca pe unul "cu comentarii negative la adresa politicii partidului si statului nostru, precum și ca ascultător al postului de radio - "Europa Liberă" -, aspect ce relevă o urmărire îndeaproape a "subiectului", fiind cunoscute de către urmăritori anumite convingeri intime ale reclamantului, ce puteau fi cunoscute dintr-un dialog direct, fiind de presupus că cel sau cei care-l supravegheau îndeaproape era(u) infiltrați în cercul de persoane în care se reclamantul.
Din actele următoare ale dosarului se desprind suspiciunile reclamantului vis- a-vis de cercul de apropiați ai săi, bănuindu-și colegii de atelier, cât și pe unul dintre vecini cu care a avut discuții cu Ť. politică.
Așa fiind, în noiembrie 1980 s-a dispus luarea față de "subiect" a următoarelor măsuri: verificare și la domiciliu și la locul de naștere, după care se vor face propuneri de luare în lucru.
"Nota" din 18.04.1984, relevă faptul că ", la G este în supraveghere informativă, fost avertizat pentru audierea si colportarea știrilor".
În același dosar, atașat în copie la acțiune, există relatări ale unei surse de încredere a Securității despre convingerile politice dezvăluite de reclamant.
În finele raportului dat de la acea sursă, se specifică faptul că "sursa a fost dirijată ca prin posibilitățile de care dispune să-l contacteze în continuare si să informeze despre intențiile sale, cine i-a dactilografiat cartea, ce persoane cunosc conținutul cărții". Rezultă de asemenea, infiltrarea unui securist în cenaclul literar frecventat de reclamant, " în scopul stabilirii comentariilor pe care le face".
O rezoluție pe același act face trimitere la luarea altor măsuri specifice ("O") pentru stabilirea poziției concrete.
Rezultă de asemenea, că s-a făcut percheziție secretă la domiciliu.
Din momentul in care reclamantul a avut acces la propriul dosar de urmărire informativă a putut afla mijloacele concrete prin care a fost ținut permanent sub supraveghere de către Securitate, hotărându-se să contacteze diferite instituții pentru recunoașterea unor drepturi decurgând din calitatea sa de luptător in rezistența anticomunistă.
Este adevărat că acesta nu face parte din categoriile enumerate limitativ de actele normative indicate de pârât in întâmpinare si, prin urmare, în mod corect nu i s-a constatat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Așadar, reclamantul nu poate beneficia de drepturile speciale acordate de respectivele acte normative.
În acest context, s-a apreciat că acțiunea reclamantului urmează a fi analizată în contextul dispozițiilor legale ce statuează asupra răspunderii civile delictuale, instanța nefiind ținută de temeiul de drept invocat de reclamant.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil, "orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".
În speță, existența unei fapte prejudiciabile este de necontestat. Înscrisurile aflate la dosar fac referire la o urmărire continuă și din aproape a reclamantului. Acesta nu mai putea avea încredere în persoanele apropiate (prieteni, vecini, colegi de muncă), nemaiavând practic, o viață socială normală.
Știindu-se hărțuit în permanență, trebuia să-și suspecteze partenerii de dialog, să-și supravegheze exprimarea, să-și cenzureze ideile comunicate celor din jur, chiar si în condițiile " provocării " sale la dialog politic de către securiștii infiltrați în cercul de persoane frecventat de reclamant.
Chiar și numai aceste elemente sunt suficiente pentru conturarea unei perspective asupra modului de existență caracteristic unui om tânăr (reclamantul a fost urmărit, potrivit datelor din dosarul de urmărire informativă de pe la vârsta de 30-36 ani), cu preocupări literare serioase (autor al unui R și membru al unui cerc literar), obstrucționat în exprimarea convingerilor proprii.
Adăugând însă, aspectul descinderii "în secret" a organelor securității în domiciliul reclamantului, se poate deduce sentimentul de nesiguranță indus de profunzimea acțiunilor de urmărire îndreptate împotriva sa.
Prejudiciul, este și el indisolubil legat de activitatea zeloasă și minuțios programată (cu Ť. sigură, de multe ori cu termen "permanent") de urmărire, cu prefigurarea de noi soluții (metoda "S", "TO") greu de decriptat.
Desigur, nu poate fi luat în calcul segmentul material al prejudiciului, segment necuantificat expres de reclamant si neprobat.
Daunele morale sunt admisibile, însă cuantumul acestora urmând a fi individualizat de instanță, așa încât suma acordată să fie suficientă pentru a servi drept compensație pentru traumele suportate de reclamant pe parcursul unei perioade considerabile (cel puțin 19 ani).
Prin decizia civilă nr.1450/A/16.11.2004 Curtea de APEL GALAȚI cu majoritate de voturi a respins excepțiile de netimbrare a acțiunii, ca nefondate, precum și apelul declarat de ca inadmisibil.
Totodată a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
A admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea în daune în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel în opinia majoritară a reținut următoarele:
Sub aspectul calității procesuale pasive a Statului Român s-a reținut următoarele:
Inițial, reclamantul și-a fondat în drept acțiunea civilă în despăgubiri, pe temeiul dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 367 /2001, OG nr.
214 /1999 și DL 118/1990.
Actele normative invocate privesc acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice sau etnice de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 si până la 6 martie 1945 și respectiv cu începere de la 6 martie 1945, precum si a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Potrivit procedurii reglementată de Decretul-Lege nr. 118/1990 categoria persoanelor prevăzute la art. 1, considerate persecutate din motive politice, trebuie să se adreseze organelor competente prevăzute de art. 8, iar împotriva hotărârilor acestora se poate face contestație la instanța competentă potrivit legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Și prin nr.OUG 214 /1999 s-a prevăzut o procedură prin care persoanele având calitatea de luptător în rezistența anticomunistă potrivit art. 2, 3 stabilită potrivit legii, au deschisă calea plângerii împotriva deciziei comisiei la instanța de contencios administrativ.
Ulterior, reclamantul a invocat în susținerea juridicește a cererii sale prevederile art. 998 Cod civil care reglementează instituția răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, ca izvor de obligații.
Însă, în cazul unei asemenea forme a răspunderii civile, obligația de reparare a prejudiciului incumbă persoanei care a cauzat acest prejudiciu printr-o faptă cu caracter ilicit, săvârșită cu vinovăție.
Altfel spus, fapta, care atrage intervenirea răspunderii civile delictuale trebuie să fie imputabilă autorului, acesteia adică celui care a săvârșit-o cu vinovăție.
Ori, răspunderea juridică a statului ca subiect de drept distinct nu poate fi angajată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, faptele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor.
În speță, apărările reclamantului fondate pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 cod civil, ce instituie răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului (a statului pentru organele sale) nu pot fi primite întrucât potrivit dispozițiilor art. 37 Statul, răspunde pentru obligațiile organelor si celorlalte instituții de stat dacă ele sunt persoane juridice, după cum nici una dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului.
Drept urmare, în cazul invocării răspunderii civile delictuale reclamantul trebuia să se îndrepte fie împotriva persoanelor fizice ce prin exercitarea necorespunzătoare a funcției au provocat prejudiciul pretins, fiind vorba despre o răspundere a acestora pentru fapta proprie, fie împotriva persoanei juridice căreia i- fost transmisă capacitatea civilă în prezent si care răspunde, potrivit celor de mai sus, pentru actele prepușilor săi.
Faptul că reclamantul a fost supus urmăririi informative de către fostele organe ale securității aparținând Ministerului d e Interne - Inspectoratul Județean G și măsurile dispuse împotriva sa de către aceste autorități, măsuri confirmate odată cu aplicarea prevederilor Legii nr. 187/7.12.1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca putere politică și Regulamentul de funcționare a CNSAS din 2.06.2000, reținute ca temei al nașterii dreptului la acțiune exercitat în termenul de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, atrag în baza răspunderii civile delictuale,calitatea persoanei juridice în discuție dobândită prin transformare și a prepușilor acesteia și nu a statului, a cărei calitate de subiect de drept civil nu se confundă cu calitatea de persoane juridice ce aparțin organelor statului.
Prin decizia civilă nr. 240/R din 23 aprilie 2007 Curții de APEL GALAȚI, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantul, s-a casat decizia civilă și s-a dispus rejudecarea apelului de către aceeași instanță din următoarele considerente:
In mod greșit instanța de apel a considerat că Statul Român nu poate fi răspunzător material în baza art.1000 al.3 cod civil și a respins acțiunea pentru lipsa
calității procesuale pasive, cu motivarea că, potrivit art.37 din Decretul 31/1954, Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celelalte instituții de stat dacă este sunt persoane juridice.
Este de principiu că, garanția legală, sub forma răspunderii civile delictuale a comitetului pentru faptele reținute și culpabile ale prepușilor a fost instituită prin art.1000 al.3 cod civil în interesul exclusiv al victimei.
Fiind o dispoziție de favoare pentru victimă, ea nu-i poate răpi acesteia dreptul de a pretinde direct comitentului reparația daunei suferite.
La alegere, victima poate solicita despăgubirea, fie comitentului conform art.1000 alin.3 cod civil, fie numai prepusului în baza art.998-999 cod civil, fie ambilor.
In virtutea acestui principiu nu se poate imputa reclamantului faptul că a chemat în judecată Statul Român în calitate de comitent și nu direct pe prepuși pentru a răspunde material pentru actele lor.
În urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr. 399/2007 a Curții de APEL GALAȚI au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamant și pârât.
Prin decizia civilă nr. 4218/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție recursul declarat de pârâtul Statul Român a fost trimis spre soluționare Curții de APEL GALAȚI, invocându-se dispozițiile art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă și art.II alin.3 din Legea nr.219/2005 privind aprobarea nr.OUG138/2000.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că pârâtul invocă nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel considerând că încadrarea juridică dată prezentei cauze este total eronată, astfel că nu pot fi invocate atât dispozițiile art.1000 alin.3 Cod civil cât și art.998 din același cod.
A mai susținut recurentul că în cauză operează excepția prescripției dreptului material la acțiune, termenul de formulare a acestei acțiuni fiind expirat.
Analizând recursul de față prin prisma dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă cât și al susținerilor părților, Curtea îl apreciază ca nefiind fondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
Prin acțiunea adresată Tribunalului Galați la data de 21.08.2003 reclamantul a chemat în judecată Statul Român pentru a fi obligat la plata daunelor materiale și morale cauzate prin persecuțiile exercitate de regimul comunist prin organele sale de represiune.
Față de motivele invocate de către reclamant cât și față de decizia civilă nr. 240/2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI prin care s- stabilit irevocabil că Statul Român este răspunzător material în baza dispozițiilor art.1000 alin.3 Cod Civil pentru daunele produse reclamantului, care poate alege să solicite despăgubirea de la comitent sau numai de la prepus în temeiul dispozițiilor art.998-999 Cod civil.
În acest context este de prisos a mai face discuții privind încadrarea juridică a pretențiilor reclamantului.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune considerăm că în mod temeinic instanța de apel a apreciat că termenul începe să curgă de la data când reclamantul a luat la cunoștință despre conținutul dosarului de urmărire întocmit de organele de securitate, întrucât până la această dată susținerile sale nu puteau fi dovedite.
Analizând și ultimul motiv invocat de recurent, Curtea îl apreciază ca nefiind fondat întrucât în mod legal instanța de apel a apreciat că urmărirea exercitată de organele de securitate i- creat acestuia stare de insecuritate socială, nesiguranță și temerea că oricând ar putea fi arestat sau privat de dreptul de a munci.
Pentru toate aceste neajunsuri, cuantumul daunelor morale sunt pe deplin justificate motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefiind fondat.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către pârâtulSTATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în B,-, sector 5, reprezentat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G,cu sediul instituției în G,-, împotriva deciziei civile nr. 399/A din 24.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.GP/11.02.2009
VM/16.02.2009
2 ex./16.02.2009
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica
