Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 585/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1528/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 585
Ședința publică de la 16.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.249 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
Cauza are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul-reclamant, prin avocat, în baza procurii speciale autentificată sub nr.641 din 09.06.2006 de BNP "" (fila 22 dosar fond) și intimații-pârâți și, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 16.11.2009, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimaților-pârâți solicită rectificarea citativului în sensul că prenumele intimatei-pârâte este și nu.
Curtea, în temeiul art.281 Cod procedură civilă dispune rectificarea citativului, în sensul că prenumele intimatei-pârâte este și nu.
Părțile, prin avocați, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului-reclamant solicită admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței apelate, în sensul constatării că în cauză nu a operat autoritatea de lucru judecat și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.1201 Cod civil, având în vedere că între cele două dosare nu există identitate de obiect, cauză și părți.
Apelantul-reclamant arată că dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr.997/2005 a avut ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și restituirea numai a apartamentului nr.19 din imobil, iar obiectul prezentului dosar îl constituie revendicarea apartamentului nr.3, prin compararea titlurilor de proprietate al autorului reclamantului cu titlu de proprietate al autorului pârâtei.
Astfel, consideră neîndeplinită condiția autorității de lucru judecat și sub aspectul părților, întrucât a doua cerere în judecată trebuia să fie între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, ceea ce rezultă că în primul dosar intimații-pârâți au avut calitate de intervenienți în interes propriu, iar reclamantul nu a formulat nici o cerere și nu a solicitat restituirea apartamentului de la aceștia. Depune la dosar practică judiciară.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită respingerea apelului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, întrucât în cauză operează autoritatea de lucru judecat, având în vedere că între cele două dosare există identitate de obiect, cauză și părți.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 23.03.2007, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și (), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții să îi lase în deplină proprietate și pașnică posesie apartamentul nr.3, compus din vestibul, hol, cameră, camera, baie camera., bucătărie, baie, boxă (subsol) în suprafață utilă de 90,26 mp, cota indiviză de 5,32 % din părțile de folosință comune ale imobilului, împreună cu terenul aferent aflat sub construcție în suprafață de 20,74 mp, situat în B,-, parter,.3, sector 2, urmând a se constata că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat, fiind primul în timp și cel mai puternic în drept.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că întregul imobil a aparținut tatălui său, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția notariat sub nr.1754/20.01.1933, a autorizației de construcție nr.17C/28.03.1933 eliberată de Municipiul B, Primăria Sector 1 și a Certificatului emis de aceeași primărie la data de 7.03.1934.
Susține reclamantul că, după decesul părinților săi, și. potrivit hotărârii judecătorești emisă de Tribunalul din - din 15.04.1992, el și sora sa au fost recunoscuți moștenitori ai acestora, fiecăruia revenindu-i o cota de 1/2 din moștenire, iar după decesul surorii sale, el a devenit unicul moștenitor al averii părinților săi, conform certificatului de calitate nr.82/21.04.1999 eliberat de.
Imobilul în cauză a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, poziție 6512, astfel cum rezultă din lista anexă la decret precum și din adresa nr.5668/29.11.2004 eliberată de, în dosarul nr.7194/2002 al Tribunalului București, fapt ce a făcut posibil ca pârâții să cumpere apartamentul ce face obiectul litigiului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1042/29.11.1996, încheiat cu prin SA.
Reclamantul a mai arătat că, titlul pârâților emana de la unnon dominus, și este emis ulterior titlului său care are data cea mai veche, fiind și primul transcris. Mai mult, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.1239/1996, vânzătorul nu era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, ci exercita o posesie nelegitimă.
În raport de data la care autorul sau a dobândit imobilul și având în vedere că statul a preluat abuziv și nelegitim imobilul, apare ca evident faptul că titlu sau de proprietate al reclamantului este preferabil titlului de proprietate al pârâților, fiind primul în timp și mai puternic în drept.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.481 și următoarele Cod civil, art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 și pct.52 din Legea nr.247/2005, art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care reglementează dreptul de proprietate, act care a intrat în vigoare în România la data de 20.06.1994.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâții au arătat că reclamantul a formulat o primă acțiune În revendicare la data de 06.04.2000, În contradictoriu cu pârâții și, solicitând să se dispună restituirea în deplină proprietate și posesie a imobilului-bloc de locuințe din-, compus din 21 apartamente, fiind în mod greșit naționalizat, deoarece tatăl reclamantului nu se încadra în prevederile art.1 din Decretul nr.92/1992. Reclamantul a solicitat totodată, să se constate nevalabilitatea titlului statului.
Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual au fost casate de Curtea Supremă de Justiție, iar cauza trimisă spre rejudecare la. unde dosarul a fost înregistrat sub nr.7194/2002. Susțin pârâții că, aflând de existența litigiului au formulat o cerere de intervenție, pe care instanța a calificat-o ca fiind intervenție în interes propriu, astfel că, prin sentința civilă nr.997/08.09.2005 pronunțată de - Secția a III-a Civilă în dosar nr.7194/2002, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, dispunându-se restituirea și punerea în liniștită posesie asupra singurului apartament din-, ce nu fusese vândut în baza Legii nr.112/1995, respectiv apartamentul nr.19.
Prin aceeași sentință, tribunalul a admis cererea lor de intervenție în interes propriu, respingând cererea reclamantului privind constatarea preluării fără titlu de către stat, a imobilului din B,-, instanța constatând că statul a preluat în mod valabil imobilul, inclusiv apartamentul revendicat în prezenta cauză.
Împotriva sentinței civile nr.997/08.09.2005 a - Secția a III-a Civilă, a formulat apel numai, apel ce a fost respins ca neîntemeiat prin decizia civila nr.261A/15.05.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, iar prin decizia nr.1751/23.02.2007, pronunțată în dosarul nr- de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat împotriva deciziei Curții de APEL BUCUREȘTI de
Pârâții au mai arătat că reclamantul a formulat în contradictoriu cu ei și cu celelalte persoane care au cumpărat apartamentele din imobilul din- sector 2, în baza Legii nr.112/1995, o acțiune prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 B, sub nr.8248/-, a fost respinsă prin sentința civilă nr.10329/19.12.2005, deoarece a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Apelul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia civila nr.1116A/07.06.2006 a TM. - Secția a IV-a Civilă, pronunțată în dosar nr-, iar în prezent pe rolul se afla dosarul nr- având ca obiect recursul formulat de reclamantul împotriva hotărârii instanței de apel.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția autorității de lucru, excepția lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de reclamant.
În motivarea excepției autorității de lucru judecat, pârâții au arătat că reclamantul a mai formulat o acțiune, dosarul nr.7194/2002 al TM. - Secția a III-a Civilă, soluționat prin sentința civilă nr.997/08.09.2005 pronunțată de - Secția a III-a Civilă, care a avut două capete de cerere, revendicarea imobilului din B,- și constatarea nevalabilității titlului statului. Prin hotărâre definitivă și irevocabilă s-a stabilit că statul a preluat în mod valabil imobilul și de asemenea, s-a admis acțiunea în revendicare numai în privința apartamentului nr.19 din imobilul revendicat.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale active, pârâții au invocat ca argument faptul că prin sentința civilă nr.997/08.09.2005 s-a constatat în mod irevocabil că imobilului din B,-, a trecut în patrimoniul statului cu titlu valabil, de unde rezultă că dreptul de proprietate asupra acestui imobil a ieșit din patrimoniul autorului reclamantului, astfel că reclamantul nu mai are posibilitatea de a formula acțiune în revendicare.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, pârâții au arătat că după data de 14.02.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, act normativ special cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de lege, fiind inadmisibilă acțiunea fondată pe dispozițiilor Codului civil, or, în cazul de față, reclamantul și-a întemeiat acțiune pe dispozițiile din Codul civil.
În opinia pârâților, faptul că Legea nr.10/2001 nu a exclus în mod expres aplicarea Codului civil după intrarea sa în vigoare, nu are vreo semnificație întrucât legiuitorul a interzis revendicarea imobilelor preluate fără titlu valabil prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998. Legea nr.10/2001 exclude însă implicit aplicarea Codului civil prin formularea art.1 care prevede că imobilele preluate abuziv "se restituie în condițiile prezentei legi".
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că au cumpărat apartamentul revendicat după ce au primit de la unitatea deținătoare, în scris, dovada că imobilul nu se află în litigiu, astfel că la momentul cumpărării apartamentului nu cunoșteau că există un moștenitor al fostului proprietar.
Pentru motivele arătate în încheierea de ședință din data de 05.10.2008, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în privința constatării valabilității titlului statului asupra imobilului și a respins excepția autorității de lucru judecat în privința revendicării.
La termenul de judecată din data de 14.12.2008, pârâții au depus la dosar cerere prin care invocat noi argumente în susținerea excepțiilor invocate prin întâmpinare, în plus arătând că invocă și excepția lipsei calității de unic moștenitor a reclamantului.
La termenul de judecată din data de 25.01.2008, instanța, în raport de lămuririle date apărătorul pârâților, a apreciat că excepția lipsei calității de unic apărător nu este o excepție propriu zisă ci un argument în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, ca urmare nerespectării principiului coparticipării procesuale active obligatorii a tuturor coproprietarilor imobilului. La același termen de judecată instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepții respinse prin încheierea de ședință din data de 1.02.2008, pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri.
La termenul de judecată din data de 07.03.2008, pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 B, întrucât valoarea imobilului este mai mare decât cea arătată de reclamant, astfel că instanța a încuviințat cererea acestora privind efectuarea unei expertize tehnice imobiliare care să stabilească valoarea de circulație a imobilului la data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.03.2007.
La termenul de judecată din data de 26.09.2008, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 B, invocată de pârâți.
Prin sentința civilă nr.8062/26.09.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 B și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - reținând că valoarea de circulație a apartamentului revendicat împreună cu terenul aferent aflat sub construcție în suprafață de 20,74 mp, situat în B,-, parter,.3, sector 2, era la data introducerii acțiunii, 23.03.2007, de 655.810 lei, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză completat, întocmit de expertul.
Cererea a fost înregistrată în consecință pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 15.11.2008, sub nr-.
În fața tribunalului nu s-au administrat probe noi.
Prin sentința civilă nr.249/20.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, a admis excepția puterii de lucru judecat, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții și, în consecință și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, reținând că, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, imobilele terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Potrivit art.22 alin.1 din aceeași lege, persoana îndreptățită va notifica în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Rezultă din aceste dispoziții legale că legea a instituit o procedură administrativă specială având ca obiect restituirea imobilelor deținute, la data intrării în vigoare a legii, de stat, unitățile administrativ teritoriale ori de către alte persoane juridice constituite de stat ori la care acesta este asociat ori acționar majoritar.
În ce privește imobilele înstrăinate de stat, dreptul de a solicita despăgubiri este, pentru proprietarii imobilelor preluate fără titlu valabil, doar o alternativă față de exercitarea mijloacelor juridice de apărare a dreptului lor de proprietate, de care prin ipoteză nu au fost niciodată lipsiți, în acest sens fiind și art. 2 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Între acțiunea în revendicare întemeiata pe Codul civil și posibilitățile deschise de Legea nr.10/2001, nu există subsidiaritatea "drept comun-norma specială" și ipoteza art.6, alin.2, teza 21 din Legea nr. 213/1998 nu este incidentă, întrucât cele două căi legale au obiect diferit - acțiunea în revendicare vizează restituirea bunului în natura și conservarea însuși a dreptului de proprietate, iar căile deschise adevăratului proprietar de către Legea nr.10/2001 (norma specială) în cazul în care imobilul a fost vândut chiriașului vizează acordarea, la cererea acestuia în contra echivalent, a unei despăgubiri echitabile constând în despăgubiri bănești sau alte măsuri echivalente și nu conservarea însuși a dreptului de proprietate.
Tribunalul a reținut ca pertinente și apărările invocate de către reclamant pe această excepție.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.
În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, reținând argumentele arătate la analizarea excepției inadmisibilității, precum și faptul că în primul capăt de cerere reclamanta solicită a fi verificat și titlul de preluare al statului, pornind de la situația sa de moștenitor unic al foștilor proprietari ai imobilului, astfel încât se creează în favoarea sa o aparență a dreptului de proprietate, a cărui temeinicie însă urmează a fi analizată pe fondul cauzei.
Tribunalul a avut în vedere și sentința civilă nr.997/08.09.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat, calitatea de proprietar al imobilului a reclamantului, chiar dacă restituirea a fost dispusă numai pentru apartamentul nr.19.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiată.
Tribunalul a admis excepția puterii de lucru judecat pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În acțiunea care a făcut obiectul dosarului civil nr.7194/2002 soluționat prin sentința civilă nr.997/08.09.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, reclamantul a solicitat restituirea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în B,-, fost proprietatea autorului său.
În această cauză au intervenit și, pârâți în cauza pendinte, în calitate de proprietari ai apartamentului nr.3 situat în imobilul în litigiu, cererea de intervenție fiind admisă, iar restituirea fiind admisă doar în ceea ce privește apartamentul nr.19 (filele 38-37, dosarul Judecătoriei Sectorului 2 B).
Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.261A/15.05.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie (filele 69-72 dosarul Judecătoriei Sectorului 2 B) și respingerea recursului prin decizia civilă nr.426R/29.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a, Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală (filele 73-74 dosarul Judecătoriei Sectorului 2 B).
Întrucât acțiunea în revendicare a fost respinsă în contradictoriu cu pârâții, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile triplei identități prevăzute de art.1201 Cod civil, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art.166 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins în consecință acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, criticând-o în ceea ce privește modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat.
A susținut apelantul-reclamant că instanța de fond trebuia să aibă în vedere atât considerentele sentinței civile nr.997/2005 cât și din dispozitivul aceleiași sentințe.
Elementele lucrului judecat sunt cele menționate în dispozițiile art.1201 Cod civil.
Cu privire la părți, apelantul consideră neîndeplinită condiția cerută de lege, întrucât a doua cerere în judecată trebuie să fie între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate. Sub aspectul părților trebuia deci să se constate că în primul dosar s-a judecat cu statul român prin, iar în prezenta cauza se judecă în contradictoriu cu persoanele fizice, cumpărătoare de la stat, respectiv și.
În ceea ce privește calitatea părților, trebuia să se constate că în primul dosar și au avut calitatea de intervenienți în interes propriu, nu s-a invocat nici o pretenție împotriva acestora, reclamantul nu a formulat nici o cerere și nu a solicitat restituirea apartamentului de la aceștia. În prezentul dosar a solicitat instanței compararea titlurilor de proprietate ale părților.
Sub aspectul obiectului, apelantul-reclamant consideră neîndeplinită și această condiție a lucrului judecat.
Dosarul nr.7194/2002 (în fond după casare) nu a avut același obiect cu dosarul actual, deoarece intervenienții au adus la cunoștința instanței că singurul apartament ce se mai afla în proprietatea statului era apartamentul 19, ceea ce l-a determinat pe reclamant să solicite instanței admiterea în parte a acțiunii, constatarea nevalabilității titlului statului în raport de dispozițiile art.6 alin.1 și 3 din Legea nr.213/1998, și restituirea numai a apartamentului nr.19 din imobil, așa cum reiese din dispozitivul sentinței civile nr.997/2005 și din considerentele sentinței pag.2 alin. 5, de la pârâții, SA și SA; obiectul prezentului dosar îl constituie revendicarea apartamentului nr.3, prin compararea titlurilor de proprietate al autorului reclamantului cu titlu de proprietate al autorului pârâtei.
Reclamantul, în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr.997/2005 nu a înțeles să revendice apartamentul nr.3 de la intervenienți, după ce aceștia au intervenit în proces, ci au înțeles să revendice numai apartamentul 19 din imobil de la. și, așa cum reiese din dispozitivul sentinței. Reclamantul nu a formulat acțiune în revendicare în contradictoriu cu chiriașii. Mai mult a precizat instanței că apartamentele înstrăinate chiriașilor fac obiectul altui dosar ce se afla pe rolul Judecătoriei sector 2 B (pag.2 alin.5 din considerentele sentinței nr.997/2005).
Sub aspectul cauzei,apelantul consideră și această condiție neîndeplinită pentru existența lucrului judecat. Astfel, cele două spețe au cauze diferite, problema comparării titlurilor părților în litigiul anterior nefiind pusă în discuție.
Prin sentința civilă nr.997/2005 s-a soluționat doar acțiunea în revendicare a apartamentului nr.19 din imobilul situate în B,-, sector 2, iar cu privire la revendicarea apartamentului 3, din același imobil, nu s-a pronunțat vreo soluție pe fondul cauzei, motiv pentru care nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri.
Față de toate aceste argumente, solicită admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței apelate în sensul constatării că în cauza nu operează autoritatea de lucru judecat, și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Depune alăturat decizia civilă nr. 208A pronunțata de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, definitivă și irevocabilă, în care s-a statuat că prin această sentința s-a soluționat doar acțiunea în revendicare a apartamentului nr.19 din imobilul situat în B,-, sector 2.
Examinând sentința apelată în raport de criticile de apel formulate și probele administrate în cauză, Curtea constată că apelul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.1201 civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceiași calitate - din aceste prevederi legale rezultând fără echivoc că elementele care trebuie să se regăsească în litigiul de față pentru a exista autoritatea de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză, în raport de hotărârea judecătorească definitivă invocată ca fiind cea prin care s-ar fi soluționat anterior același litigiu
Curtea reține în privința părților și cauzei cererii de chemare în judecată că tribunalul a stabilit corect identitatea acestora în acțiunile deduse judecății, criticile apelantului în acest sens neputând fi primite.
Astfel, în ambele procese au participat aceleași persoane ca titulare ale drepturilor reale invocate și în prezentul litigiu, neavând relevanță poziția procesuală avută.
Contrar celor susținute de apelant privind împrejurarea că în litigiul anterior nu s-a pus problema comparării titlurilor de proprietate, Curtea consideră că identitatea de cauză, înțeleasă ca fiind temeiul pretenției promovate în justiție, presupune o identitate de împrejurări de fapt și de reguli de drept aplicabile acestor fapte relevante, situație ce se regăsește pe deplin în speță.
Și în cazul acțiunii de față temeiul juridic invocat este același, având în vedere că acțiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate conform art. 480.civ. reprezintă o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun, solicită instanței să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului și sa obțină posesia acestuia de la cel care îl deține fără a fi proprietar. Atunci când posesorul bunului invocă la rândul său un drept de proprietate, instanța este chemată să stabilească direct existența dreptului de proprietate în cadrul acestei acțiuni cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părțile litigante și să confirme astfel dreptul de proprietate asupra bunului al uneia dintre părți.
Nu poate fi reținută însă în cauză identitatea obiectului - privit atât ca obiect material, cât și ca drept subiectiv ce poartă asupra obiectului material - față de acțiunea în revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 997/8.09.2005 a Tribunalului București Secția a III-a Civilă.
Prima acțiune în revendicare a avut ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei asupra întregului imobil situat în B,-, sectorul 2 - inclusiv a apartamentului ce face obiectul prezentului litigiu.
Această acțiunea a fost îndreptată numai împotriva, și, cadrul procesual menționat fiind extins ulterior prin intervenția chiriașilor-cumpărători ai apartamentelor, între care se regăseau și și pentru. 3, cerere admisă în cauză și calificată de instanță ca fiind o intervenție în interes propriu (deși prin această cerere incidentală nu se formulaseră pretenții proprii împotriva părților litigante, ci se solicitase doar respingerea acțiunii ca inadmisibilă).
Față de această situație, corespunzătoare situației juridice a imobilului după înstrăinarea unor apartamente în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamantul a solicitat expres admiterea acțiunii doar în parte, respectiv numai cu privire la apartamentul nr. 19 care nu fusese vândut, fiind singurul rămas în patrimoniul administrat de.
Asupra acestei cereri principale, restrânse, și, evident, în lipsa unei cereri de modificare a acțiunii în revendicare sub aspectul părților chemate în judecată, s-a pronunțat și instanța, conform art. 129 alin.6 proc.civ. chiar dacă în considerentele hotărârii s-a menționat - de altfel, fără nicio legătură cu dispozitivul sentinței și cadrul procesual mai sus arătat - că acțiunea reclamantului va fi respinsă și față de intervenienți ca fiind neîntemeiată.
Pe de altă parte, în considerentele aceleiași sentințe, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, respectiv, respingerea recursului (fără ca motivarea hotărârii să fie înlocuită de instanțele de control judiciar), se arată expres că o acțiune în revendicare împotriva chiriașilor-cumpărători nu poate fi găsită întemeiată decât în condițiile în care s-ar solicita, în prealabil, constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 și analiza bunei-credințe a cumpărătorilor, iar instanța nu poate efectua o analiză a revendicării reclamantului și față de intervenienți, inclusiv a bunei lor credințe, în lipsa formulării unor cereri cu acest obiect.
Curtea constată așadar că acțiunea în revendicare a apartamentului nr. 3 nu a fost respinsă, pe fond, în contradictoriu cu pârâții, cum greșit a reținut prima instanță, în lipsa unei analize detaliate a elementelor prevăzute de art. 1201.civ.
identitate de obiect, cauză și părți, prevăzute de dispozițiile art. 1201.civ. se constituie ca o condiție a existenței autorității de lucru judecat, aceste elemente trebuind să fie întrunite cumulativ și în prezenta acțiune.
Constatând că nu se poate reține în prezenta cauză o identitate de obiect între cele două acțiuni deduse judecății, este evident că nu mai poate fi reținută nici autoritatea de lucru judecat, acțiunea de față fiind soluționată eronat pe baza excepției peremptorii vizând acest aspect.
In consecință, în baza art. 297 alin.1 proc.civ. Curtea va admite apelul și va desființa în parte sentința, cauza urmând a fi trimisă spre soluționare, aceleiași instanțe - Tribunalul București.
Vor fi păstrate dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, având în vedere ordinea de soluționare a excepțiilor și faptul că această excepție procesuală nu a făcut obiectul motivelor de apel formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant, cu domiciliul ales la avocat, în B,-,.21,.6,.68, sector 1, împotriva sentinței civile nr.249/20.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, domiciliați în B,-, parter,.3, sector 2.
Desființează parțial sentința apelată și trimite cauza spre soluționare, aceleiași instanțe - Tribunalul București.
Menține soluția privind respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - --- ---
GREFIER,
- -
Red. NG.
.
5 ex./2.12.2009
TB-4 - jud.
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Mihai Andrei Negoescu Gândac
