Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 594/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 27.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 594/
Ședința publică din 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 874/A din 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T, pentru ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă domnul avocat pentru reclamantul recurent, pârâtul intimat personal și doamna avocat pentru pârâta intimată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este timbrat cu 307 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică întâmpinările depus prin registratură cu părțile prezente.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar chitanța nr.-, în valoare de 307 lei, reprezentând taxă judiciară de timbruși timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială și documentația privind cererea de restituire a imobilului, solicitând suspendarea recursului până la obținerea Ordinului prefectului.
Curtea, după deliberare asupra cererii de suspendare, o respinge ca nefondată, întrucât dispozițiile art. 244 pct.1 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile, fiind vorba de o procedură administrativă.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită casarea deciziei și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Timiș pentru rejudecarea apelului său în fond, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la udecătoria Timișoara, în condițiile în care se apreciază că parte în proces trebuia să fie Statul Român reprezentat de Consiliul Local și Consiliul Local sau Comuna reprezentată prin Primar, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în cererea de recurs, pe care le reiterează instanței.
Pârâtul intimat solicită respingerea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului conform întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată că, prin Decizia civilă nr. 874/A din 12.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 1106 din 31.01.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și Statul Român reprezentant de Ministerul Economiei prin DGFP
A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat- o, în sensul că a respins în totalitate acțiunea principală și cererea reconvențională.
Inițial, în primă fază procesuală, Judecătoria Timișoara, prin Sentința civilă nr. 1106/2008, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul și în totalitate cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională și în consecință: a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF 3382, nr.top 191-192/2, prin atribuirea imobilului către pârâtă, cu obligarea sa la plata unor sulte astfel: către pârâtul suma de 29616,3 lei, reprezentând 2/8 din valoarea constructiilor fără îmbunătățiri; către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice suma de 53621,5 lei, reprezentând 2/8 din valoarea terenului; către pârâtul suma de -,7 lei, reprezentând 3/8 din valoarea totală a imobilului, construcții fără îmbunătățiri și teren, respectiv, din suma de -,2 lei; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2100 dolari sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de drept de creanță; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 387,4 lei și la plata către expert a sumei de 750 lei reprezentând onorariu de expert; a fost respinsă în rest acțiunea principală.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit extrasului CF 3382, nr. top 191-192/2, asupra imobilului constând în intravilan cu casa nr.169/b, părțile sunt coproprietari, astfel: 2/8 parte moștenire, 2/8 parte moștenire, Statul Român 2/8 parte teren, 2/8 parte construcții bun propriu cumpărare, 1/8 parte moștenire, 1/8 parte moștenire. Raportul de expertiză efectuat în cauză a indicat ca valoare de circulație a imobilului este în valoare de 346 114 lei, din care, casa de locuit are valoarea de 131 628 lei și terenul 214 486 lei.
Pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii.
Prin intermediul interogatoriului, pârâta a recunoscut faptul că reclamantul a trimis suma de 1000 dolari, acești bani fiind folosiți pentru repararea acoperișului, că trimitea, cu diverse ocazii, sume de bani între 100 și 300 USD, o dată sau de două ori pe an. Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, în coroborare cu declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța constată că lucrările efectuate asupra construcției, au fost aduse în perioada 2002-2003, martorii și fiind în măsură să relateze despre faptul că reclamantul a trimis bani din străinătate pentru efectuarea îmbunătățirilor, apreciind că sumele de bani trimise de către reclamant în perioada 2002-2003, prin ordinele de plată din 06.03.2002, 17.11.2002, 23.04.2003, pentru sumele de 500 USD, 600 USD, respectiv, 1000 USD au avut ca destinație lucrările de renovare aduse imobilului, dată fiind și valoarea mai mare a acestor sume, în raport cu celelalte trimise anterior, drept pentru care, va recunoaște reclamantului un drept de creanță pentru suma de 2100 USD.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a reținut faptul că imobilul construcție a fost supus mai multor lucrări de renovare: schimbarea acoperișului, izolația podului, tencuirea suprafeței exterioare, renovarea camerelor, montarea gresiei ( martorii și 85-86 dosar fond). Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, expertul a menționat faptul că au fost aduse îmbunătățiri imobilului, acestea reprezentând 10% din valoarea de circulație a imobilului, astfel cum se menționează în criteriile pozitive care influențează valoarea de circulație a imobilului, criterii ce se regăsesc în anexa 4 din raportul de expertiză (fila 115 dosar fond), expertiza nefiind contestată, părțile neavând obiecțiuni asupra acesteia.
Astfel, având în vedere acest procent indicat de către expert, instanța de fond a constatat că valoarea îmbunătățirilor este reprezentantă de suma de 13162,8 lei (10% din suma de 131.628 lei, sumă ce reprezintă valoarea de circulație a imobilului), iar valoarea imobilului construcție fără îmbunătățirile aduse este în sumă de 118.465,2 lei, în consecință, valoarea totală a imobilului construcții fără îmbunătățiri plus teren fiind în sumă de -,2 lei.
Potrivit art.728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, așa încât, instanța de fond a admis în parte acțiunea principală, a admis cererea reconvențională astfel cum a fost precizată prin cuvântul în fond, a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF 3382, nr.top 191-192/2, prin atribuirea imobilului către pârâtă, cu obligarea sa la plata unor sulte astfel: către pârâtul suma de 29616,3 lei, reprezentând 2/8 din valoarea construcțiilor fără îmbunătățiri; către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice suma de 53621,5 lei, reprezentând 2/8 din valoarea terenului; către pârâtul suma de -,7 lei, reprezentând 3/8 din valoarea totală a imobilului, construcții fără îmbunătățiri și teren, respectiv, din suma de -,2 lei.
La atribuirea imobilului către pârâta s-a avut în vedere faptul că aceasta locuiește în imobil, neavând o altă locuință, că ea este cea care se ocupă de întreținerea acestuia, reclamantul fiind plecat de mai mult timp din țară; modalitatea în care se dispune ieșirea din indiviziune reprezintă un atribut al instanței, aceasta fiind cea care, funcție de probele administrate în cauză, stabilește varianta optimă, acceptabilă pentru părți, de partajare a imobilului.
Reținându-se anterior contribuția reclamantului la îmbunătățirile aduse imobilului în sumă de 2100 dolari, iar valoarea îmbunătățirilor fiind stabilite în sumă de 13162,8 lei, instanța de fond, având în vedere că reclamantul a solicitat să se constate existența unui drept de creanță în sumă de 2500 euro, iar sumele trimise de către acesta au fost în dolari, la data precizării acțiunii și indicării valorii în lei, 12.09.2007, a constatat că suma de 2500 euro reprezenta 3472,22 dolari, pentru o paritate dolar-euro de 1 la 0,72, potrivit cursului valutar al BNR din data de 12.09.2007. Potrivit aceluiași curs valutar, suma de 2100 dolari reprezintă 5019 lei pentru valoarea de 2,39 lei pentru un dolar, astfel că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2100 dolari sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de drept de creanță.
S-a respins în rest acțiunea principală, în sensul că nu s-a dispus atribuirea imobilului către reclamant și nu s-a recunoscut dreptul de creanță pentru întreaga sumă de 2500 euro.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantul și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reclamantul apelant a criticat sentința atacată pentru încălcarea principiului disponibilității, arătând că "deși toate părțile au fost de acord să-i fie lui atribuit imobilul, prima instanță a conchis în mod nejudicios că criteriile de atribuire pledează în favoarea pârâtei intimate, acordând mai mult decât s-a cerut.
Pârâtul apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea primei instanțe pentru respingerea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, solicitând admiterea acestei excepții și introducerea în cauză a Consiliului Local.
Tribunalul a apreciat că este întemeiat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reținând că criticile aduse de acesta referitoare la lipsa sa de legitimare procesuală pasivă sunt întemeiate. Și aceasta pentru că, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din studiul cărții funciare cu nr.3382, în anul 1980, când defuncta a cumpărat cota de din imobilul construcție, cota corespunzătoare din teren a trecut în proprietatea statului în temeiul legii nr.58/1974, suprafața de 250. fiindu- atribuiți în folosință. Așadar, statul român apare ca fiind proprietar asupra unei cote de din terenul în suprafață totală de 1690. în temeiul legii nr.58/1974, acesta fiind motivul pentru care pârâtului-apelant i s-a acordat, prin hotărârea apelantă suma de 53621, 5 lei cu titlu de sultă( reprezentând cota de 2/8 din valoarea terenului.
Prima instanță nu a observat însă că, regimul juridic al terenurilor preluate în temeiul legii nr. 58/1974 a fost stabilit prin art. 36 alin.3 apartenent Legii cu nr.18/1991 republicată și care spune că "Terenurile atribuite in folosința pe durata existentei construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, in condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974) cu privire la sistematizarea teritoriului si localităților urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosința a terenului, proprietari ai locuințelor". Acest text de lege se impune a fi pus în corelație cu art.23 alin.2 ind.1 din aceeași lege care prevede că" în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente sunt cele convenite de părți la data înstrăinării dovedite prin orice mijloc de probă". Mai mult, alin. 6 apartenent art.36 din legea nr.18/1991 republicată reglementează și procedura de urmat, în atare situații, dispunând că "Atribuirea in proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcuta pe baza verificării situației juridice a terenurilor". Așadar, după anul 1989, odată cu adoptarea legii fondului funciar cu nr. 18/1991, legiuitorul a înțeles să reglementeze problema terenului aferent construcțiilor înstrăinate sub incidența legii nr. 58/1974 în favoarea dobânditorului construcției, pe considerentul că cel ce înstrăina în acea perioadă știa că pierde dreptul de proprietate asupra terenului aferent, primind și o despăgubire chiar dacă dreptul ca atare nu trece asupra celui căruia i se înstrăinase, ci el dobândea numai un drept real de folosință pe durata existenței construcției, apreciind că actul de vânzare-cumpărare era încheiat în cunoștință de cauză. Fiind vorba de o lege specială, este evident că aceasta este singura modalitate de dobândire a terenului aferent construcțiilor preluate sub incidența legii nr.58/1974, cu excluderea dreptului comun.
Interpretând și corelând textele de lege în discuție, tribunalul conchide că reclamantul-apelant și intimații-pârâți și - coproprietari ai imobilului construcție au a uza de procedura supra configurată și de a-și aduce în proprietate cu titlu gratuit, și cota de din terenul în suprafață totală de 1690. aflați în prezent în proprietatea statului român, urmând ca după ce vor obține Ordinul Prefectului, să procedeze la sistarea stării de coproprietate cu privire la casă și teren, fără participarea Statului Român. în care devine îndreptățită și chiar obligatorie concluzia că cel din urmă subiect nu se legitimează procesual pasiv în speță. O eventuală legitimare pasivă ar fi avut-o în cauză Primăria comunei și Prefectul județului T, pentru opozabilitate, în situația în care părțile ar fi înțeles să reglementeze problema cotei de preluată în baza legii nr.58/1974, prin același demers judiciar.
Mai mult, tribunalul constată că prin sentința apelată s-a dispus ca pârâtul-apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să primeascăo sultăpentru cota sa parte din teren, ceea ce este în totală contradicție cu procedura la care s-a făcut trimitere mai sus și care presupune dobândireacu titlu gratuita terenului trecut în proprietatea statului în temeiul legii nr.58/1974.
Ceea ce îngăduie și obligă la a se conchide că numai neobservând procedura ce o aveau de urmat coproprietarii construcției înscrisă în CF 3382, nr. cadastral 191-192/2, prima instanță a putut da eficiență cererii lor de sistare a stării de indiviziune asupra construcției și terenului, în contradictoriu cu o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă în cauză - pârâtul-apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, diminuând totodată sulta ce se cuvenea celor ce nu li s-a atribuit în natură imobilul cu partea acordată celui din urmă pârât, și producându-le acestora un prejudiciu.
Or așa stând lucrurile, tribunalul, urmare a primirii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, va admite calea de atac promovată de acesta și-n consecință, va schimba sentința atacată în sensul că va respinge în totalitate demersul judiciar principal, cum și pe acela incidental, respectiv cererea reconvențională, urmând ca părțile să procedeze conform indicațiilor date de instanța de control judiciar și să urmeze procedura prevăzută de art.36 alin.3 din legea nr.18/1991 republicată. Ulterior, aceștia vor putea sista starea de coproprietate existentă asupra imobilului înscris în CF 3382, nr. cadastral 191-192/2 intravilan cu casa nr. 169/b, folosindu-se și de probele administrate în dosarul pendinte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Timiș pentru rejudecarea apelului său în fond, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la udecătoria Timișoara, în condițiile în care se apreciază că parte în proces trebuia să fie Statul Român reprezentat de Consiliul Local și Consiliul Local sau Comuna reprezentată prin Primar.
In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul recurent a invocat dispozițiile art. 304 pct. 4,6 și 9 Cod procedură civilă, arătând că s-au încălcat dispozițiile art. 728 Cod procedură civilă, conform cărora nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, precum și principiul disponibilității în condițiile în care s-a admis apelul unei părți (Statul Român) în favoarea unui intimat, pârâtul, care în primă instanță a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.
Recurentul mai învederat că instanța de apel a obligat o parte la ceva ce aceasta nu dorea să facă în condițiile în care a dispus obligația pentru și celelalte părți de a urma procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, precum și că instanța de apel a depășit limitele atribuțiilor puterii judecătorești, atâta timp cât a condiționat efectuarea partajului de efectuarea unor demersuri extrajudiciare pentru a obține proprietatea cotei de 2/8 asupra terenului.
Totodată, a relevat că instanța de apel trebuia sa respingă apelul Statului Român ca lipsit de interes, în condițiile în care prima instanță i-a acordat o sultă și că s-au încălcat prevederile art. 673 indice 5 și 7 Cod procedură civilă, care arată că instanța trebuia să stabilească toți coproprietarii și să soluționeze partajul fără a-i atribui Statului Român o cotă, în condițiile în care a considerat că nu are calitate procesuală pasivă, iar dacă ar fi considerat că o altă parte are calitate procesuală pasivă, ar fi trebuit să caseze sentința și să o trimită spre rejudecare.
Prin întâmpinare, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului reclamantului, cu motivarea că și lui îi revine teren din cota de 2/8 a Statului Român, iar Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Tas olicitat, de asemenea, respingerea recursului, arătând că în mod corect instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Pârâta intimată a solicitat și prin întâmpinare respingerea recursului, arătând că instanța de apel a respectat toate prevederile art.304 Cod procedură civilă.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 3043 pct.4,6 și 9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantului, pentru considerentele ce în continuare sunt enunțate.
Potrivit art. 112 Cod procedură civilă și principiului disponibilității care caracterizează procesul civil, reclamantul este acela care, prin cererea de chemare în judecată, determină cadrul procesual, atât în privința părților pe care înțelege să le cheme în judecată în calitate de pârâți, cât și în privința obiectului cererii.
Or, potrivit extrasului de carte funciară nr. 3382, asupra cotei de 2/8 teren este proprietar Statul Român, cotă preluată în baza Legii nr. 58/1974, astfel încât în această cauză, calitate procesuală pasivă nu are Ministerul Finanțelor Publice, cum corect a reținut și instanța de apel, ci Consiliul Local și Prefectura Județului T, avându-se în vedere că, potrivit art. 36 alin. 3 și 6 din Legea nr. 18/1991- republicată, această cotă de teren de 2/8, aparținând statului, trece în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor, iar atribuirea acestui teren în proprietate se face prin ordin al prefectului, la propunerea primarilor.
Pe de altă parte, este de observat că reclamantul a fost asistat de către avocat începând cu prima instanță, iar solicitarea sa de a fi trimisă cauza spre rejudecare la udecătoria Timișoara, în vederea introducerii Consiliului Local a fost făcută abia în recurs, cu încălcarea prevederilor art.294 Cod procedură civilă.
În virtutea acestor considerente, Curtea reține că toate criticile aduse deciziei atacate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.4,6 și 9 Cod procedură civilă sunt neîntemeiate, urmând respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 874/A din 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
- cu opinie separată -
GREFIER,
- -
Motivarea opiniei separate
În baza art.312 al. 5 și art. 297 al. 1 Cod procedură civilă, consider că soluția care se impune în cauză este aceea de admitere a recursului declarat de reclamantul, cu consecința casării deciziei civile nr. 874/12.12.2008 a Tribunalului Timiș, admiterii apelurilor declarate de reclamant și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de DGFP T, împotriva sentinței civile nr. 1106/31.01.2008 a Judecătoriei Timișoara, desființării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare la udecătoria Timișoara.
Prin acțiune, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții, și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și a solicitat sistarea indiviziunii asupra imobilului înscris în CF nr. 3382, nr. cad 191-192/2, prin atribuirea imobilului și întabularea sa ca proprietar în cotă de 1/1, cu sulte față de pârâți, din care să se scadă suma de 2500 euro, reprezentând cheltuielile pe care le-a efectuat pentru amenajarea imobilului.
Pârâta a declarat prin întâmpinare că este de acord cu sistarea indiviziunii, însă prin cererea reconvențională a solicitat partajarea în natură, prin formarea a două loturi, care să le fie atribuite ei și reclamantului, cu sulte față de ceilalți pârâți.
La dezbaterile asupra fondului cauzei, pârâta reclamantă reconvențional, prin reprezentanta sa, a solicitat atribuirea întregului imobil.
Pârâtul a declarat la interogatoriu că este de acord cu admiterea acțiunii, însă cu respectarea dreptului său de proprietate.
Prin întâmpinare, DGFP T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru pârâtul Statul Român, a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că, potrivit art. I pct. 4 din Legea nr. 263/2006, controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001 se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul HG nr. 361/2005 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Pe fond a declarat că în principiu este de acord cu sistarea indiviziunii, cu condiția ca sulta față de stat să fie stabilită de către un expert și să nu fie afectată de suma de 2.500 de euro, pretinsă de reclamant ca reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului, întrucât terenului nu i s-au adus îmbunătățiri.
Conform extrasului cărții funciare nr. 3382, asupra imobilului constând în intravilan cu casa nr. 169/b, cu o suprafață de 1690 mp, sunt proprietari reclamantul asupra unei cote de 3/8, pârâta asupra unei cote de 3/8, pârâtul asupra unei cote de 2/8 din construcții și Statul Româna asupra unei cote de 2/8 din teren.
În raport cu aceste cote de proprietate și având în vedere expertiza efectuată în cauză, coroborată cu celelalte probe din dosar, Judecătoria Timișoaraa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâta.
A dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF 3382, nr.top 191-192/2, prin atribuirea imobilului către pârâtă, cu obligarea sa la plata unor sulte astfel: către pârâtul suma de 29616,3 lei, reprezentând 2/8 din valoarea constructiilor fără îmbunătățiri; către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice suma de 53621,5 lei, reprezentând 2/8 din valoarea terenului; către pârâtul suma de -,7 lei, reprezentând 3/8 din valoarea totală a imobilului, construcții fără îmbunătățiri și teren, respectiv, din suma de -,2 lei.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2100 dolari sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de drept de creanță.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 387,4 lei și la plata către expert a sumei de 750 lei reprezentând onorariu de expert.
A fost respinsă în rest acțiunea principală.
Au declarat apel împotriva acestei sentințe reclamantul și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin decizia civilă nr. 874/12.12.2008, Tribunalul Timișa respins apelul reclamantului.
A admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins în totalitate acțiunea civilă principală și cererea reconvențională.
Tribunalul Timișa reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu motivarea că statul a dobândit dreptul de proprietate asupra unei cote de 2/8 (1/4) din teren în baza Legii nr. 58/1974.
Regimul juridic al terenurilor preluate de stat în baza Legii nr. 58/1974, a reținut instanța de apel, este stabilit prin art.36 alin. 3 și 6 din Legea nr. 18/1991, care prevede că aceste terenuri trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință, proprietari ai locuințelor, iar atribuirea în proprietate se face prin ordin al prefectului la propunerea primăriilor.
Tribunalul Timișa conchis că numai după ce coproprietarii vor urma procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 și vor obține prin ordinul prefectului cota de 2/8 (1/4) din terenul ce acum se află în proprietatea statului, vor putea să procedeze la sistarea indiviziunii, fără participarea Statului Român.
Prin soluția dată, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părților și s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, fără a pune în discuție din oficiu excepția reținută.
Niciunul dintre coproprietari nu a contestat cota de 2/8 asupra terenului a pârâtului Statul Român, nici chiar pârâtul, care are un drept de folosință asupra a 173 mp din teren.
Prin urmare, potrivit evidențelor de carte funciară, asupra imobilului din litigiu sunt coproprietari reclamantul - și pârâții, și Statul Român, iar în conformitate cu art.728 Cod civil, "nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune".
Atâta vreme cât este proprietar asupra unei cote de 2/8 din teren, Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză.
În considerarea calității Statului Român de proprietar tabular asupra unei cote din imobilul în litigiu, a fost chemat în judecată de către reclamant.
Prin apelul declarat de DGFP T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a invocat, ca și în fața primei instanțe, lipsa calității procesuale pasive a acestuia ca reprezentant al Statului Român, iar nu a Statului Român ca parte în proces, solicitându-se introducerea în cauză a Consiliului Local sau a Primăriei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, bazată pe ideea că și cota sa de proprietate aparține celorlalți coproprietari, în baza art. 36 al. 3 și 6 din Legea nr. 18/1991, a fost reținută de instanță fără a fi pusă în discuția părților.
Reprezentarea și citarea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu s-a făcut în mod corect, însă lipsa calității de reprezentant al Statului Român a Ministerului Economiei și Finanțelor nu echivalează cu lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român.
Din acest punct de vedere, în mod greșit instanța de apel a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și nu a judecat cauza pe fond, situație ce impune casarea deciziei recurate și rejudecarea apelurilor.
Pe de altă parte însă, Statul Român a fost greșit reprezentat și citat în cauză prin Ministerul Economiei și Finanțelor, situație ce impune și desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la udecătoria Timișoara, pentru citarea corectă a pârâtului Statul Român prin Comuna, reprezentată prin Consiliul Local
JUDECĂTOR,
- -
Red. - 15.06.2009
Tehnored. - 23.06.2009; 2 ex.
Opinia separată: Red: RR- 24.06.2009; tehnored: CJ-25.06.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
