Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 5955/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1598/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5955/
Ședința Publică din data de 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Singh Ioana
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Guranda Georgeta
GREFIER: - -
***********************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât G, împotriva sentinței civile nr. 2086 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 1994/C/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă " " - - având ca obiect"pretenții".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns recurentul-pârât G și intimata-reclamantă " "
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 19.10.2009, de către intimata-reclamantă " " -, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât G, în dublu exemplar, în dovedirea acesteia depunând un set de înscrisuri, cu precizarea că, pe această cale, s-a solicitat și judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă.
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea acesteia la ordine.
La reluarea pricinii la ordine, nu au răspuns recurentul-pârât G și intimata-reclamantă " " -
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constatând că în cauză intimata " " - a solicitat pe cale de întâmpinare judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2086 din data de 10.12.2008, pronunțată în dosarul nr- (format vechi nr. 1994/C/2008), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta " " -, în contradictoriu cu pârâtul
A obligat pe pârâtul G la plata sumei de 7.880,20 lei, către societatea reclamantă, sumă reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate în interes personal, în timpul serviciului.
A admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul G, împotriva reclamantei " " -
A obligat reclamanta " " - la plata către pârâtul Gas umei de 759 lei, reprezentând drepturi salariale restante, aferente perioadei iulie și august 2007.
A obligat pârâtul G la plata către reclamanta " " - a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanta " " - către pârât la plata sumei de 357 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că pârâtul Gaf ost angajatul reclamantei începând cu data de 12.04.2007, când și-a prezentat demisia în scris, fiindu-i aprobată în ziua următoare. Acesta și-a desfășurat activitatea în punctul de pază"Punct control"al -, societate cu care reclamanta avea contract, potrivit profilului său.
La acest post de pază exista un telefon, care în afara orelor de program, în sărbătorile legale, era conectat din centrala telefonică la o linie externă deservită de operatorul de telefonie România -
Deși, potrivit fișei postului, nu avea dreptul să efectueze convorbiri în interes personal, pârâtul a purtat convorbiri la o linie specială, respectiv la " divertisment", valoarea acestora fiind de 7.880,20 lei.
Această valoare a fost facturată de -, către -, deoarece aceste convorbiri au fost efectuate de la telefonul din postul de control.
Factura nr. 00849/19.08.2007, emisă de -, în valoare de 7.880,20 lei, a fost achitată prin compensare la aceeași valoare, prin Ordinul de compensare nr.- din data de 30.09.2007.
Pe timpul cercetării disciplinare prealabile, deși inițial a negat producerea pagubei, pârâtul Gar ecunoscut și și-a asumat convorbirile în cauză, prilej cu care a dat un angajament scris, prin care s-a obligat să achite contravaloarea acestora, însă ulterior a refuzat.
Instanța de fond a considerat că nu poate fi reținută apărarea pârâtului, în sensul că prejudiciul a fost creat unui terț și că, din acest motiv, nu trebuie să plătească el. Acesta era angajatul societății și a cauzat prejudiciul în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, deși avea interdicție expresă stabilită prin fișa postului.
A avut în vedere dispozițiile art.270 Codului muncii, potrivit cărora salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Instanța de fond a reținut că societatea reclamantă a recunoscut prejudiciul cauzat partenerului de afaceri, potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. 3 din Codul civil și, în consecință, a achitat prejudiciul, în calitate de comitent.
Totuși, în temeiul dispozițiilor art.998 din Codul civil, reclamanta este îndrituită să fie despăgubit cu aceeași sumă, întrucât culpa aparține în totalitate salariatului pârât, iar prejudiciul a fost creat cu rea-credință.
În declarația dată, colegul de serviciu al pârâtului, dl., a arătat în Nota explicativă că acesta a afirmat că: "o să facă o surpriză de o să-l țină minte toată viața".
Față de cele expuse, prima instanță a constatat că cererea reclamantei " " - este întemeiată, astfel că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 7.880,20 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs din vina sa.
Totodată, a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul G și a obligat-o pe reclamantă la plata către acesta a sumei de 759 lei, reprezentând drepturi salariale restante, care nu i-au fost plătite salariatului, deși acesta a prestat muncă.
Potrivit art.164 din Codul muncii nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Reclamanta nu a putut face dovada că i-a plătit pârâtului salariul în condițiile art.163 alin.1 din Codul muncii.
A fost admisă și cererea reclamantei SC SRL, și a obligat pe pârât către aceasta la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.
De asemenea a admis și cererea pârâtului G și a obligat reclamanta către acesta la plata sumei de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâtul G, recursul fiind înregistrat pe rolul acestei secții a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că " " - a formulat acțiune, prin care a solicitat ca, în urma probelor ce se vor administra, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună obligarea recurentului la plata sumei de 7.880,2 lei (RON), reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice pe care acesta, în calitate de salariat și în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, le-ar fi efectuat în interes personal.
Recurentul susține că acțiunea formulată de societatea intimată este neîntemeiată și că aceasta trebuia respinsă ca atare, de către instanța de fond, pentru următoarele motive:
Arată că, în primul rând, așa cum a susținut și prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond, recurentul, ca și ceilalți agenți de pază, nu aveau acces direct la numărul de telefon al unității unde efectua serviciul de pază, iar convorbirile telefonice se puteau efectuata după următorul regulament: ziua, în timpul programului, până la ora 1600, recurentul nu avea acces și ieșire direct apel pe numărul unității, ci accesul se putea face numai prin intermediul centralei, ceea ce presupunea că trebuia sunat mai întâi la secretară și aceasta decidea dacă se putea face convorbirea, întrucât, în mod normal, nu se puteau face decât convorbiri urgente și în interesul societății
Arată că după ora 1600, adică după închiderea programului normal de lucru al unității, se comuta din centrală poziția, astfel încât nu se mai puteau face convorbiri telefonice deloc din unitate, telefonul putând numai să primească apeluri, astfel încât, susține că era imposibil ca el, recurentul, să efectueze convorbirile imputate pe perioada nopții, în afara programului normal de lucru, întrucât teoretic nu era posibil, deoarece nu avea aceasta posibilitate tehnică, centrala și numărul de telefon fiind închise pe poziția ieșire după orele 1600.
Învederează că instanța de fond nu a admis administrarea de probe pe acest aspect, în sensul că nu a încuviințat proba cu martori și cu o adresă către beneficiar, asupra modalității de lucru și a programului de lucru al unității.
Recurentul arată că cel de-al doilea motiv de recurs privește faptul că instanța de fond nu ar fi ținut cont de apărarea pe care el a formulat-o, respectiv de situația că el avea de la serviciu un alt aparat telefonic, Siemens A 70, cu ajutorul căruia coresponda cu conducerea și cu colegii și pentru care, după fiecare tură, se făcea un proces-verbal, prin care se evidențiau convorbirile purtate până la acel moment pe perioada serviciului. Susține, deci, că nu avea nici un motiv pentru care să efectueze apeluri după un alt număr de telefon.
Mai susține că, în plus, așa cum a mai arătat, de cele mai multe ori nu corespund măcar zilele când ar fi fost de serviciu, cu zilele când s-ar fi efectuat respectivele convorbiri telefonice. Consideră, deci, că era, practic, imposibil ca el să fi efectuat aceste convorbiri telefonice.
Nu în ultimul rând, cu privire la susținerea instanței de judecată că ar fi recunoscut existența și întinderea prejudiciului, recurentul arată că acest aspect nu a fost o expresie a realității, ci numai rezultatul constrângerii angajatorului, care i-a spus că nu își va putea ridica carnetul de muncă și salariul decât dacă semnează acele documente și că, oricum, salariatului nu i se poate întâmpla nimic, societății fiindu-i necesar doar că se justifice față de C. -
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 299 - 316 Cod proc. civilă.
Intimata-reclamantă " " - a formulat întâmpinare (filele 14 - 16 dosar recurs), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor, invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurentul-pârât G nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile 299 - 316 Cod proc. civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, așa cum corect s-a retinut si de către instanța de fond, potrivit dispozitiilor art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
Prin adoptarea Legii nr. 53/2003, în vigoare de la 1 martie 2003, fost înlaturata vechea raspundere materiala a salariatului si implicit posibilitatea angajatorului de a emite decizii de imputare cu caracter executoriu in vederea recuperarii prejudiciului,însă nimic nu-l împiedică pe salariat să-și asume unilateral un angajament de plată scris, angajament ce nu constituie titlu executoriu însă poate fi utilizat ca proba în cadrul procesului declanșat de către angajator.
În speță, recurentul-pârât a semnat la data de 31.08.2007 un angajament de plata intitulat Notă angajament (aflat la fila 7 din dosarul de fond), prin care s-a obligat să îl despagubească pe angajatorul său, respectiv pe intimata-reclamantă " " -, până la data de 15.12.2007, cu suma de 7.549,14 lei (RON), reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate în interes personal, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
În calitate de comitent, " " - a achitat deja "" - suma de 7.880,20, pentru prepusul său, salariatul G, așa cum reiese din Ordinul de compensare nr. -/30.09.2007 (fila 41 dosar fond).
Desi a invocat si la fond si în recurs ca a fost conditionat, la semnarea acestui angajament, de eliberarea carnetului său de muncă și de încasarea drepturilor salariale, precum și că angajatorul l-ar fi asigurat că nu i se va întâmpla nimic dacă recunoaște prejudiciul, deci că i-ar fi fost viciat consimțământul, recurentul-pârât nu a făcut și dovada acestor susțineri.
Or, cele invocate de părțile din proces trebuie susținute de probe, altfel acestea nefiind decât simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, motiv pentru care Curtea va înlătura aceste critici ale recurentului-pârât, ca nefondate.
Întrucât, ulterior semnării Notei angajament, recurentul-pârât nu a achitat de bună-voie prejudiciul, angajatorul a înțeles să promoveze actiune în răspundere patrimonială, pentru recuperarea prejudiciului, în scopul de a obține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în acest sens.
Curtea apreciază că sunt nefondate și acele afirmații ale recurentului-pârât în sensul că el nu ar fi avut nici un motiv să efectueze apeluri după un alt număr de telefon, întrucât avea de la serviciu un alt aparat telefonic, Siemens A 70, cu ajutorul căruia coresponda cu conducerea și cu colegii și pentru care, după fiecare tură, se făcea un proces-verbal, prin care se evidențiau convorbirile purtate până la acel moment, pe perioada serviciului.
Totodată, constată că, de fapt, prin afirmațiile de mai sus, recurentul solicită instanței de recurs să își formeze convingerea în raport de simple presupuneri, ce nu pot avea natura unor prezumții legale.
Referitor la susținerile recurentului-pârât, în sensul că instanța de fond nu i-a încuviințat proba cu martori și proba cu înscrisuri, prin care el înțelegea să probeze aspecte legate de modalitatea de lucru și de programul de lucru al unității, Curtea reține că și aceste critici sunt nefondate, urmând a fi, de asemenea, înlăturate.
În acest sens, Curtea reține că institutia probelor este calificată ca o institutie centrala a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile
Litigiul dedus judecatii nu poate fi soluționat numai pe baza afirmatiilor partilor, acestea trebuind sa fie dovedite, ci, pe baza acestora judecatorul sa-si formeze convingerea intima si sa pronunte hotararea.
Potrivit normelor de procedură, judecatorul, îndeplinindu-și rolul activ, nu se poate refugia în spatele insuficientei probei pentru a respinge o cerere, ci el va putea să ordone dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc, obligatie inscrisa in art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelata cu dispozitia inscrisa in art. 129 alin. 2.
Cât priveste partea, nu este suficient ca aceasta sa fie sau sa se pretinda titularul unui drept pentru a obtine o satisfactie in fata instantei. Desi dreptul subiectiv nu depinde, în existenta sa, de probă, exista totusi o dependenta pe planul eficacitatii, întrucat absenta probei nu permite titularului dreptului sa invoce în mod eficace acel drept al sau si sa obtina recunoasterea efectelor juridice care ii sunt atasate. În cadrul procesului civil, instanta trebuie sa examineze admisibilitatea probelor, apoi sa le administreze pe cele incuviintate, si cu ocazia deliberarii, sa aprecieze probele administrate.
În privinta admisibilității probelor, există anumite condiții care trebuie îndeplinite și anume: să fie legală, sa fie verosimilă,să fie utilă, sa fie pertinentăa, sa fie concludentă.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că în mod justificat instanța de fond nu încuviințat probele despre care face vorbire recurentul-pârât, întrucât nu erau utile pricinii, cât timp aspectele pe care acesta tindea să le dovedească, prin respectivele probe, nu erau de natură a contribui la dezlegarea fondului dreptului dedus judecății.
În ceea ce o privește pe intimata-reclamantă, căreia, în calitate de angajator, potrivit dispozițiilor art.287 din Codul muncii, îi revine sarcina probei în prezentul conflict de muncă, Curtea reține că aceasta a făcut pe deplin dovada temeinicei pretențiilor sale.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază criticile recurentului-pârât drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, urmând aom enține.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât G, împotriva sentinței civile nr. 2086 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 1994/C/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă " " -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 25.11.2009
Jud. fond:;
G
Președinte:Singh IoanaJudecători:Singh Ioana, Petre Magdalena, Guranda Georgeta
