Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2040/2002)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 61/2008
Ședința publică de la 28 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta BISERICII ROMANĂ - B și pârâta . SA B, împotriva deciziei civile nr.173/A din 1 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.6532/2001 având ca obiect revendicare, în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN PRIN PRIMĂRIA MUN.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru reclamanta recurentă Română Unită cu -, și consilier juridic pentru pârâta recurentă . B, lipsind intimata Primăria municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a fost repus pe rol la cererea reclamantei recurente Bisericii Române Unite cu -
Reprezentanții recurentelor declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente Bisericii Române Unite cu - B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul respingerii apelurilor și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr.1004/2001 pronunțată de Judecătoria Blaj ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate în scris. Arată, în esență, că pârâta . B a
primit teren pentru construcția imobilului pe cu totul alt număr topografic, care aparținea -.
Față de recursul pârâtei . B, solicită respingerea acestuia.
Reprezentantul pârâtei recurente . B solicită respingerea recursului reclamantei și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel ca temeinică și legală, mai puțin dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată la care au fost obligați, acesta fiind singurul motiv de recurs al pârâtei. Susține că reclamanta trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea acesteia a fost respinsă.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față,
Prin sentința civilă nr. 1004/2001 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr. 761/2001, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Bisericii Române Unite cu - B împotriva pârâților Statul Român și SA Au fost obligați pârâții să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 892 B, nr. top. 157/1, 157/2, 157/3, atelier vopsitorie și prelucrări mecanice, clădire cojocărie, post trafo și curte în suprafață de 1335 mp și nr. top. 158 grădină intravilan în suprafață de 159 mp; să-i predea imobilul în deplină posesie și pașnică folosință. S-a dispus anularea încheierilor de întabulare nr. 120/1963, 58/2001 și 929/1999, și revenirea la situația anterioară de CF. A fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SA B, împotriva pârâtei reconvenționale Bisericii Române Unite cu -
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că proprietar tabular asupra imobilului în litigiu a fost reclamanta în cotă de 1/1 parte de la localizare, inițial imobilul fiind înscris în CF 145 B oraș, nr. top. 157, 158, în baza încheierii 120/1963 fiind transcris în CF 892 în favoarea Statului Român care a devenit proprietar asupra terenului prin. 176/1948 iar pârâta SA B, asupra construcțiilor cu titlu de atribuire, dobândind un drept de concesiune asupra terenului pe durata a 25 de ani.
Apreciind că titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român este nevalabil, prima instanță a dispus în sensul celor anterior expuse.
In privința cererii reconvenționale formulate de pârâta - reclamantă reconvențională . SA B, s-a reținut că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 119 al. 2 cod procedură civilă, punând în imposibilitate instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 112 - 114 cod procedură civilă, privitoare la cererea de chemare în judecată, apreciind că acesteia îi rămâne deschisă calea unei acțiuni în pretenții cu instituirea unui drept de retenție până la achitarea debitului.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel ambele pârâte aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ambele, admiterea apelurilor, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva acestora.
In expunerea motivelor de apel, reprezentanta Statului Român arată că prima instanță și-a fundamentat greșit soluția pe dispozițiile art. 480 cod civil și ale Legii nr. 213/1998, că Legea nr. 10/2001 în art. 8 al. 2 stipulează că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat sau alte persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale, prevedere ce-i este aplicabilă reclamantei; că Decretul Lege 126/1990 prevede restituirea imobilelor ce au aparținut cultului - catolic însă conform unei proceduri speciale, prin înființarea unei comisii privind identificarea, inventarierea și predarea acestor bunuri, în urma activității acestei comisii fiind aprobată lista imobilelor restituite prin HG 466/1992, fără ca imobilul în litigiu să se regăsească în această listă.
Apelanta SA B își întemeiază cererea de apel pe aceleași motive de nelegalitate, invocând aceleași texte de lege, arătând și faptul că greșit s-a procedat la respingerea cererii reconvenționale, apreciindu-se că aceasta nu întrunește elementele unei cereri de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 173/A/2002 a Tribunalului Alba - Secția civilă au fost admise apelurile declarate de pârâții Statul Român prin Primăria Municipiului B și SA B, împotriva sentinței civile nr. 1004/03.03.2001 a Judecătoriei Blaj, schimbându-se sentința apelată cu privire la soluționarea cererii reconvenționale, respingându-se astfel acțiunea formulată de reclamanta Bisericii Române Unite cu -, față de Statul Român prin Primăria Municipiului B și . SA
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a respins cererea apelantei . SA B cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
S-a argumentat în considerentele deciziei că instanța de fond a apreciat greșit faptul că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile Legii nr. 213/1998, admițând acțiunea, reținând că titlul potrivit căruia imobilul a ajuns în proprietatea Statului Român este unul nevalabil, reclamanta pierzându-și doar exercițiul atributelor dreptului de proprietate și nu calitatea de proprietar.
Chiar dacă DL - reglementează restituirea bunurilor proprietatea statului, foste proprietăți ale Bisericii Române Unite cu - și predarea acestora, însă reglementează prin art. 2 o procedură administrativă specială în sensul înființării unei comisii care în urma identificării și inventarierii acestor bunuri, vor proceda la predarea acestora pe baza listei aprobată prin HG nr. 466/1992 ( fila 72 - 73), listă în care nu se regăsea imobilul în litigiu, a conchis aceiași instanță.
Mai mult, a reținut instanța de apel reclamantei intimate îi sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, urmând ca situația imobilelor pe care le-a deținut să fie reglementată prin acte normative speciale.
In considerarea acestor aspecte, apelurile au fost admise, cu consecința schimbării sentinței apelate în limitele menționate.
Referitor la critica apelantei SC . SA B, cu privire la aceiași hotărâre, în sensul că greșit a fost respinsă cererea reconvențională, s-a stabilit că această critică este întemeiată, doar sub aspect procedural, astfel că soluția în ceea ce privește fondul cauzei a fost menținută.
Greșit a apreciat instanța de fond că cererea pârâtei apelante nu ar întruni condițiile unei cereri de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei însă, acțiunea reconvențională a rămas fără obiect atâta vreme cât cererea introductivă de instanță a fost respinsă, motiv pentru care soluția de respingere a acesteia a fost menținută.
Impotriva deciziei civile nr. 173/A/2002 a Tribunalului Alba - Secția civilă au declarat recurs reclamanta Bisericii Române Unită cu - B și pârâta .
Prin recursul său, reclamanta invocând dispozițiile art. 312 cod procedură civilă, solicită modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată, confirmând prin aceasta legalitatea primei sentințe.
In expunerea de motive se susține în esență că nu au invocat și nu înțeleg să-și fundamenteze pretențiile pe dispozițiile Legii 213/1998, astfel că greșit instanța de apel l-a invocat pronunțând o decizie nelegală.
Instanța de apel a aplicat eronat DL 126/1990, a nr.OG 466/1992 și respectiv dispozițiile Legii 10/2001, spre deosebire de instanța de fond, care a reținut corect că prin art. 2 al. DL 126/1990 se prevede obligația asumată de Statul Român de a restitui în situația în care se găsesc imobilele preluate în baza Decretului nr. 358/1948. De altfel, arată această recurentă, argumentele invocate în întâmpinare cu privire la combaterea motivelor din cele două apeluri, greșit admise de tribunal, și le mențin și în recurs.
Procedura administrativă instituită prin art. 2 din actul normativ sus - menționat, este de fapt depășită de prevederile constituționale care prin art. 21 asigură dreptul persoanelor fizice și juridice să-și valorifice drepturile în fața instanțelor de judecată, în acest sens pronunțându-se și Curtea Supremă de Justiție prin decizia Plenului nr. 1/1.1998. nr.HG 466/1992 restituie o parte din imobilele preluate de stat în baza 358/1948, fără a avea un caracter exhaustiv, el făcând referire la imobilele identificate până la acel moment, neîngrădind dreptul său de a revendica și alte imobile aflate anterior în proprietatea bisericii recurente.
Legea 10/2001 arată în continuare recurenta nu o poate împiedica să invoce normele legale speciale promulgate în urma recunoașterii de către stat a preluării patrimoniului bisericii prin acel Decret 358/1948 cu caracter vădit abuziv. Normele speciale de restituire a imobilelor cultelor religioase prevăzute în art. 8 alin. 2 din Legea cadru nr. 10/2001 profită și recurentei ca și celorlalte culturi religioase.
In drept recursul nu a fost motivat în sensul că nu s-a invocat nici unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 cod procedură civilă.
Prin recursul său, . B solicită casarea în parte a deciziei civile nr. 173/A/2002 a Tribunalului Alba - Secția civilă, în sensul de a-i fi acordate cheltuieli de judecată în cuantum de 33.239.790 lei.
In motivarea căii de atac exercitată, . SA B arată că, deși li s-a admis apelul, respingându-se acțiunea intimatei nu i-au fost acordate cheltuieli de judecată, dovedite cu actele de la dosar.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate în scris în sensul art. 304 cod procedură civilă, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, se constată a fi nefondate, în considerarea următoarelor aspecte:
Referitor la recursul Bisericii Române Unite cu - este neîndoielnic că DL 126/1990 invocat, reglementează restituirea bunurilor proprietatea statului, foste proprietăți ale bisericii recurente și predarea lor, însă prin art. 2 instituit o procedură administrativă specială în sensul că s-au înființat comisii care în urma identificării și inventarierii acestora, vor proceda la predarea lor pe baza listelor aprobate prin HG nr. 466/1992, act în care, așa cum a stabilit și instanța de apel, nu se regăsește imobilul din litigiu.
Pe de altă parte, în mod corect instanța de apel a conchis că reclamantei recurente îi sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că situația juridică a imobilelor deținute de lăcașurile de cult să fie reglementate prin legi speciale. De altfel, în prezent, recurenta a sesizat organele competente în vederea restituirii imobilului, prin procedura specială instituită în baza OUG nr. 94/2000 aprobată prin Legea 501/2002.
In acest context, recursul evident se privește a fi nefondat, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, să fie respins.
Nefondat se privește a fi și recursul pârâte . SA B, care viza doar cheltuielile de judecată din calea de atac a apelului.
In mod judicios instanța de apel a cenzurat acest aspect, stabilind că taxa de timbru a fost achitată legal de recurentă, în raport de obiectul cauzei, însă pentru că acțiunea i-a fost respinsă, nu-i pot fi acordate cheltuieli de judecată.
Apelul pârâților, inclusiv a recurentei, s-a admis pe alte considerente, respingerea acțiunii sale reconvenționale intrând în puterea lucrului judecat.
Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, care să-i justifice acordarea acelor cheltuieli, astfel că recursul său în contextul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta Bisericii Române Unită - B și pârâta . B împotriva deciziei civile nr.173/A/2002 pronunțată de Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.02.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.2ex/11.03. 2008
Jud..
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță
