Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 618
Ședința publică de la 18 - 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu
Grefier: - -
La ordine fiind pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de și și de - SA V împotriva deciziei civile nr. 11/A din 03 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații Instituția Prefectului V, Consiliul Județean V, Statul Român, prin Ministerul finanțelor Publice și AVAS B, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 651 din 15 februarie 2008 Judecătoriei Vasluis -a respins cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții - SA V, Consiliul Județean V, Instituția Prefectului V, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor,AVAS Respinge cererea de chemare în garanție formulată de - SA V, Consiliul Județean V, Instituția Prefectului V, Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor și AVAS. Respinge excepția tardivității formulării cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 7575 din 20 februarie 2000 Judecătoriei Vaslui ( sentință ce a fost pusă în executare ), reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să-i lase lui imobilul proprietatea acesteia, imobil pe care reclamanții l-au dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3959 din 09 decembrie 1999 în urma unei licitații de la - SA
Astfel, era necesar ca în momentul în care cumpărătorii au fost acționați în instanță de către terț să fie introdusă în cauză societatea vânzătoare printr-o cerere de chemare în garanție contra unei eventuale evicțiuni.
În cazul în care un proprietar revendică un imobil și nu există vreo obligație față de posesorul acelui imobil, devin aplicabile dispozițiile art. 494 cod civil și nu cele ale art. 1344 Cod civil și în acest caz nu se poate acorda posesorului excedentul valorii indiferent de forma pe care o îmbracă în momentul evicțiunii.
În virtutea dreptului absolut de proprietate, proprietarul care își revendică bunul său, în principiu nu e ținut cu nimic față de posesor ci doar pe considerații de echitate, proprietarul apare ca obligat la despăgubiri,însă tot pe criterii de echitate se impune distincția între posesorul de bună credință și cel de rea credință.
Reclamanții au efectuat o serie de îmbunătățiri necesare unei normale folosințe a imobilului, fără însă a schimba destinația bunului, dobândind în acest mod un drept de creanță contra proprietarului bunului, bun a cărui valoare a crescut ca urmare a investițiilor făcute.
Instanța apreciază că dreptul de creanță al reclamanților decurgând din aplicarea dispozițiilor art. 494 Cod civil trebuie privit în raport cu proprietarul adevărat al bunului imobil și nu cu instituțiile publice - persoane juridice.
Articolul 1341 Cod civil stipulează dreptul cumpărătorului de a cere de la vânzător - - SA V - restituirea integrală a prețului, fructele - în situația în care vânzătorul a fost de rea credință - cheltuieli de judecată și despăgubiri civile.
apare ca pierdere a posesiunii sau a proprietății bunului, rezultând din valorificarea de către un terț a unui drept asupra bunului, drept ce exclude pe cel al cumpărătorului.
a fost provocată de un terț, situație în care despăgubirile vor fi datorate de acesta.
Vânzătorul nu poate fi tras la răspundere pentru cele pentru cele întâmplate după ce bunul vândut a ieșit din patrimoniul său.
Raportat acestor considerente, se va respinge acțiunea principală.
Cererea de chemare în garanție formulată de - SA V va fi de asemenea respinsă, în conformitate cu dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă, cu consecința respingerii și a excepției tardivității cererii de chemare în garanție, urmând totodată a se respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că în condițiile în care prin sentința civilă nr. 7575 din 20.12.2000 a Judecătoriei Vaslui au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren și moară de cumpărat prin act autentic de la - SA V, deținut de această societate prin certificat de atestare a dreptului de proprietate, încât se impunea chemarea acestei pârâte în garanție pentru evicțiune. Obligația de despăgubire devenind actuală în momentul în care au fost deposedați de bun, având drept și la daune interese reprezentând diferența dintre preț și sporul de valoare adăugat la imobil.
Prin decizia civilă nr. 11/A din 03.02.2009 a Tribunalului Vasluis -a admis apelul formulat de și împotriva sentinței civile nr. 651 din 15.02.2008 a Judecătoriei Vaslui pe care o schimbă în parte: Admite în parte cererea reclamanților și în contradictoriu cu - SA Obligă pârâta - SA V la plata către reclamanți a sumei de 201.808 lei reprezentând valoarea reactualizată a imobilului moară de și porumb situată în orașul,strada 1 - nr. 1,județul V și a suprafeței de teren aferent de 928,26 mp. Menține celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:
Este evident că prin efectele sentinței civile nr. 7575 din 20.12.2000 a Judecătoriei Vaslui apelanții reclamanți cumpărători au fost evinși și că potrivit dispozițiilor art. 1341-1343 Cod civil în caz de evicțiune totală, vânzătorul este obligat să restituie prețul primit, chiar dacă valoarea bunului s-a micșorat din cauze fortuite ori din neglijența cumpărătorului.
De asemenea, cumpărătorul are dreptul să ceară valoarea fructelor pe care a fost obligat să le înapoieze terțului evingător, cheltuielile de judecată precum și daune interese și anume diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de bun de la data cumpărării și până la data producerii evicțiunii.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, valoarea de circulație a imobilului construcție și teren este de 201.808 lei (200.106 lei valoarea morii și 1702 lei valoarea terenului de 928,26 mp).
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de - SA V împotriva Statului Român,prin reprezentanți legali, Prefectura V, Consiliul Județean V,Ministerul Finanțelor Publice și AVAS se impune a fi păstrată soluția de respingere a acestei cereri.
Potrivit dispozițiilor art. 1351 Cod civil " dacă cumpărătorul s-a judecat până la ultima instanță cu evingătorul său, fără să cheme în cauză pe vânzător și a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evicțiune, de va proba că erau mijloace să se câștige judecata ".
Or în cauză deși s-a invocat acest fapt, intimata - SA nu numai că nu a făcut dovada că ar fi avut asemenea mijloace, dar nici nu a indicat care ar fi fost acelea pentru a se putea aprecia relevanța acestora, astfel că această susținere nu va putea fi reținută.
Potrivit dispozițiilor art. 34 indice 4 alineat 1,2,3 din OUG nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările ulterioare, instituțiile publice implicate în restituirea în natură a imobilelor asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat și vor plăti acestor societăți o despăgubire cer eprezintă echivalentul prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor ce au fost deținute de societatea comercială, prin efectul unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă.
În speță nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă împotriva societății privatizate privind restituirea în natură a imobilului, încât cererea de chemare în garanție a statului nu este întemeiată.
Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 22.03.1996 de Consiliul Județean V nu s-a realizat un transfer de drept de proprietate către intimata - SA, astfel că nici acesta nu poate fi reținut ca justificând obligația de garanție a emitentului acestui act și nici Prefectura V ca emitentă a deciziei nr. 26 din 18.01.1991 prin care s-a înființat - SA.
Totodată urmează a fi păstrate restul dispozițiilor din sentința apelată ce nu contravin prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă,motivat de faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut valoarea de circulație a terenului ca fiind de 1702 lei conform expertizei, evaluarea corectă a terenului fiind cea făcută la fond de expertul și anume de 199.182 lei și tot greșit a fost soluționată și cererea de chemare în garanție formulată de - SA V, cerere față de care au achiesat în întregime în sensul că atât Statul Român, cât și celelalte instituții publice chemate în garanție au calitate procesuală pasivă în cauză, fiind vorba de răspundere obiectivă independentă de orice culpă, legiuitorul instituind dreptul la despăgubiri a societății comerciale privatizate pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăți ca urmare a privatizării și care ulterior au fost restituite foștilor proprietari, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Împotriva aceleiași decizii a formulat recurs și intimata - SA V, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, în sensul că în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 201.808 lei către reclamanți deoarece în cazul răspunderii vânzătorului pentru evicțiune nu este prevăzută despăgubirea reprezentând valoarea actualizată a imobilului pentru care s- produs evicțiunea, întrucât imobilul s-a vândut la data de 09.12.1999, iar evicțiunea s-a produs la 20.12.2000 prin sentința civilă nr. 7575, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1351 Cod civil încât pretenția reclamanților trebuia limitată potrivit art. 1341 Cod civil și că în mod greșit s-a respins cererea sa de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și instituțiile sale de privatizare, având în vedere că Statul a fost cel care a transmis proprietatea imobilului în litigiu prin privatizarea societății, revendicarea ulterioară a imobilului s-a produs tocmai pentru că Statul l-a deposedat pe fostul proprietar de imobil prin naționalizare, fiind astfel incidente dispozițiile OUG nr. 88/1997, hotărârea astfel pronunțată fiind nelegală.
Recursul formulat de - SA V este nefondat, iar cel formulat de reclamanții și este netimbrat.
Verificând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține că:
Asupra recursului formulat de - SA V:
Conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 3959 din 09 decembrie 1999 reclamanții și cumpără de la - SA V un imobil - moară de și porumb și teren aferent de 928,26 mp.
Prin sentința civilă nr. 7575 din 20.12.2000 a Judecătoriei Vaslui rămasă definitivă și irevocabilă s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții și. Obligă pârâții să-i lase în deplină proprietate imobilul moară de și porumb și suprafața de 928,26 mp situat în,strada - nr. 24,județul
Este de necontestat că prin efectele acestei sentințe reclamanții au fost evinși potrivit dispozițiilor art. 1337 Cod civil.
Faptul că inițial acțiunea reclamanților a avut caracterul unei cereri de chemare în garanție a intimatei în cadrul acțiunii în revendicare formulată de terțul evingător, nu este de natură a înlătura incidența dispozițiilor art. 1341 Cod civil în cauza de față, astfel că în mod corect instanța de apel a dispus obligarea intimatei - SA la plata sumei de 201.808 lei către reclamanți.
De asemenea în mod corect a statuat instanța de apel și asupra cererii de chemare în garanție formulată de - SA V în contradictoriu cu Statul Român și celelalte instituții.
Potrivit art. 1351 Cod civil în cazul în care cumpărătorul s-a judecat cu evingătorul său fără însă să îl cheme în garanție pe vânzător și a pierdut procesul, iar apoi îl acționează în judecată pe vânzător pentru a răspunde de evicțiune,vânzătorul poate scăpa de obligația de garanție dar numai dacă dovedește că ar fi avut mijloace suficiente cu care, participând la judecată în primul proces ar fi putut obține respingerea cererii formulate de terț împotriva cumpărătorului și deci culpa ar aparține beneficiarului garanției de evicțiune, care nu i-a dat posibilitatea să îl apere.
În speță, recurenta nu a făcut nici un fel de dovezi în sprijinul acestei susțineri, care nu va fi primită,motivul de recurs astfel invocat fiind nefondat.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de recurentă, se va reține că este nefondat și nu va fi reținut.
Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine în principiu tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros.
Astfel nu se poate reține că Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi primit acțiuni pe care le-a valorificat, aceste acțiuni fiind primite pentru valorificare în procesul de privatizare de către AVAS, în calitate de autoritate specializată în administrarea participațiilor Statului, răspunderea acestei instituții fiind reglementată prin dispozițiile OUG nr. 88/1997, dispoziții care însă nu sunt incidente în cauza de față.
De asemenea nu se poate reține că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de Consiliul Județean V s-a realizat un transfer al dreptului de proprietate către recurenta - SA, încât nici chemarea în garanție a emitentului acestui act nu este justificată de către recurentă.
Nici emiterea de către Prefectul Județului Vad eciziei nr. 26 din 18.01.1991 prin care s- înființat societatea recurentă nu poate reprezenta temeiul unei astfel de obligații, decizia fiind emisă în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și prin urmare chemarea acestuia în garanție de către recurentă nu se justifică.
Prin urmare, în mod corect ambele instanțe s-au pronunțat asupra cererii de chemare în garanție formulată de - SA în contradictoriu cu Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Prefectura V, Consiliul Județean V și AVAS B, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică și sub acest aspect.
Față de considerentele expuse urmează a se respinge recursul formulat de - SA împotriva deciziei civile nr. 11/A din 3.02.2009 a Tribunalului Vaslui pe care o va menține.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamanții și urmează a fi soluționat doar pe excepția de netimbrare.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/2997 modificată și completată prin OUG nr. 212/2008 și Legea nr. 276/2009 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sub sancțiunea anulării cererii în caz de neîndeplinire a acestei obligații până la termenul stabilit de instanță.
Ambii reclamanți au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4052,44 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei.
Recurentul a formulat cerere de ajutor public, de două ori în cursul judecății recursului, aceste cereri fiind respinse deoarece nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 8 alineat 3 din OUG nr. 51/2008.
În atare situație, recurenții aveau obligația ca până la închiderea dezbaterilor să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar dispuse de instanță, ca urmare a respingerii cererilor de ajutor public, neîndeplinind această obligație de timbrare ce este prioritară soluționării oricăror altor cereri. Nu vor putea fi analizate nici motivele de recurs invocate, urmând a soluționa recursul reclamanților pe excepția de netimbrare.
Față de cele expuse, urmează a fi anulat recursul formulat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 11/A din 03.02.2009 a Tribunalului Vaslui și respinge recursul formulat de - SA V împotriva aceleiași decizii pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de și împotriva deciziei civile nr. 11/A din 3.02.2009 a Tribunalului Vaslui pe care o menține.
Respinge recursul formulat de - " " SA V împotriva deciziei civile nr. 11/A din 3.02.2009 a Tribunalului Vaslui pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 - 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
- -
Tribunalul Vaslui: -
Președinte:Cristina VăleanuJudecători:Cristina Văleanu, Cristiana Angelescu, Viorica Olariu
