Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Ploiesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 62

Ședința publică din data de 20 martie 2009

PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -

JUDECĂTOR 2: Gherghina Niculae

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate reclamanta domiciliată în B,-, sect.2 și de intervenienții - decedat pe parcursul procesului cauza fiind continuată de moștenitoarea, domiciliată în B,-, sector 2, și G--, decedat pe parcursul procesului, cauza fiind continuată de moștenitoarele și -, ambele domiciliate în B,-.3.B.8.71 sect.2, împotriva sentinței civile nr.143/15.06.1998 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta - -, cu sediul în B nr.143 sect.1, intervenienții Asociația cu sediul în B nr.143 sect.1, -, domiciliată în B- sect.2, -, domiciliată în B,. nr.57-69.10.B.4.58 sect.6 și chemata în garanție AVAS B, cu sediul în B, str.-.-. nr.50 sect.1

Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 6 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13 martie și apoi la data de 20 martie 2009 pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:

Curtea:

Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.6.609/16.05.1994 la Judecătoria Sectorului 1 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta - -, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în capitalul social al pârâtei s-a inclus fără bază legală, imobilul format din teren în suprafață de 1.265,60 mp. și construcțiile situate în Mun.C,. - nr.4, dispunând modificarea contractului de societate al statului și a tuturor evidențelor societății în sensul înlăturării acestei erori, obligând totodată pe pârâtă să- restituie întregul imobil care îi aparține prin moștenire, invocând ca temei de

-2-

drept art.15 Cod pr.civilă, art.111 Cod pr.civilă, art.480 cod civil și Legea nr.31/1990.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea imobilului luat fără niciun fel de bază legală de organele administrative locale ale orașului C prin violență, de la autorul său, imobilul fiind inclus în capitalul social al pârâtei, în mod nelegal.

La termenul din 15 septembrie 1994, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care solicita să fie citată în cauză numita -, în calitate de proprietară, ca unică succesoare a sorei sale, pentru restul cotei de 17% din imobil, cerere admisă de instanță.

În ședința publică din 6 octombrie 1994, instanța admite cererea reclamantei pentru proba cu expertiză, care să stabilească valoarea clădirii vechi și valoarea clădirii noi ce aparține pârâtei.

La data de 10 octombrie 1994, reclamanta își completează acțiunea, solicitând ieșirea din indiviziune cu introdusa în cauză -, asupra imobilului din litigiu, prin atribuirea imobilului către reclamantă, cu dezdăunarea corespunzătoare a pârâtei, menținându-și cererea principală.

La data de 3 noiembrie 1994, numita - depune la dosar cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii principale și a se constata că intervenienta, împreună cu pârâta - sunt unicele moștenitoare ale defunctei, de la care moștenesc cota de 1/3 din din imobilul din litigiu (respectiv cota de 17%) arătând că este unica fiică a defunctului -decedat la 12 iulie 1989, potrivit certificatului de moștenitor nr.379/1990, care este fratele defunctei, astfel că în calitate de nepoată de frate, moștenește împreună cu pârâta - -sora defunctei, cota de 1/3 pe care aceasta a avut-o în baza certificatului de moștenitor nr.882/1974 (adică 1/3 din din imobil, respectiv cota de 17%).

La data de 2 noiembrie 2005, intervenienta - depune la dosar certificatul de moștenitor nr.1945/15 septembrie 1995 eliberat de pe urma defunctei -, introdusă în cauză, decedată pe parcursul procesului la data de 9 august 1995, unica moștenitoare fiind intervenienta - în calitate de nepoată de frate predecedat.

Cu ocazia judecării în fond a cauzei, în ședința publică din 2 noiembrie 1995, reclamanta și intervenienta prin apărător au solicitat admiterea acțiunii și cererii de intervenție, constatând că pârâta - - a inclus imobilul situat în Mun.C,. - nr.4, format din teren de 1265,50 mp, și construcția veche, în capitalul său social, fără o bază legală deoarece acesta a aparținut dintotdeauna și neîntrerupt autorului lor iar pârâta nu are niciun fel de titlu de proprietate asupra imobilului și să se stabilească că imobilul le aparține în cotă de 20/24 pentru reclamantă și 4/24 pentru intervenientă.

Judecătoria Sectorului 1 B, prin sentința civilă nr.12077/16 noiembrie 1995 a admis cererea precizată formulată de reclamanta, a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta - și -, a constatat că pârâta - - Bai nclus fără bază legală în capitalul social Hotelul și teren în suprafață de 1265,60 mp. situat în Municipiul C,. - nr.20, constatat că

3-

reclamanta și intervenientele - și - sunt proprietarele imobilelor în cote de 5/6 și respectiv 1/6.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că imobilul teren și clădirea veche ce în prezent este Hotelul "" din C,.- nr.20, a fost proprietatea privată a fraților și --, iar în evidențele Primăriei C și ale Administrației Financiare nu există un document care să ateste trecerea în proprietatea statului a acestor imobile.

Mențiunea făcută în evidențele Administrației Financiare Locale, potrivit căreia hotelul ar fi fost naționalizat, nu a fost reținută deoarece această mențiune trebuia însoțită de actul normativ în baza căruia s-a făcut acest transfer de proprietate.

Din relațiile puse la dispoziția instanței de Primăria C, rezultă că imobilele în litigiu au fost rechiziționate în anul 1945 și ulterior puse la dispoziția Comandamentului sovietic dar rechiziția nu este o formă legală de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, ci o formă abuzivă de deposedare caracteristică regimului trecut.

S-a reținut că pe parcursul procesului intimata nu a făcut nicio dovadă a proprietății legale a acestor bunuri, fiind invocate doar în notele scrise depuse după soluționarea cauzei, prevederile constituționale operante în anul 1948, act normativ care nu este echivalent cu act juridic de dobândire a proprietății pentru stat.

Rezultă fără putință de tăgadă că trecererea imobilelor în capitalul social al intimatei s-a făcut fără nicio bază legală, niciodată, din punct de vedere juridic, statul nefiind proprietar al acestora.

Față de actele de stare civilă aflate la dosar, instanța a constatat că reclamanta este moștenitoarea bunurilor în cotă de 5/6 iar intervenientele în cotă de 1/6.

Vocația succesorală a reclamantei decurge din calitatea acesteia de moștenitor unic al defunctului, unul din coproprietarii imobilelor iar intervenientele în calitate de moștenitoare ale defunctei -soția lui -.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta - - B iar Tribunalul Mun.B - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr.1295/21 iunie 1996 a respins ca nefondat apelul, reținând că reclamanta a formulat o acțiune în constatare provocatorie, perfect admisibilă, iar instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale, constatând numai că - - Bai nclus fără bază legală în capitalul social imobilul în litigiu, precum și calitatea de proprietar a reclamantei și intervenientelor, în cote de 5/6 și respectiv 1/6.

, prin ea însăși, nu poate constitui un titlu legal, nefiind un mod de dobândire a dreptului de proprietate.

În speță, nu poate opera prescripția achizitivă, conform art.1890 Cod civil, întrucât posesia statului s-a fondat pe violență și oricât timp ar trece aceasta nu poate duce la dobândirea proprietății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta - - B, susținând că: instanțele au constatat că intimatele sunt coproprietarele terenului în suprafață de 1265,60 mp. și Hotelului "" din C,-, deși autorii lor nu au avut în proprietate întregul imobil ci numai

-4-

784,80 mp. teren și corpul vechi de clădire, corpul nou fiind construit în anul 1962 din fondurile statului pe un teren ce a aparținut numitei; greșit s-a reținut că imobilul nu a trecut în proprietatea statului, cu titlu legal deși prin sentința penală nr.779/26 mai 1949 a fostului Tribunal Militar București, lui i-a fost confiscată toată averea; au fost încălcate prevederile art.77 din Legea nr.58/1991 privind privatizarea societăților comerciale și art.26 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale conform cărora "reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială" și respectiv "repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege"; intimatele, având deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului întemeiată pe art.480 Cod civil, în cauză nu se putea face aplicarea dispozițiilor art.111 Cod pr.civilă, acțiunea în constatare având caracter subsidiar; titlul statului a fost consolidat prin posesia utilă a imobilului peste 30 ani, dreptul de proprietate fiind dobândit prin uzucapiune.

La termenul din 6 noiembrie 1996, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanțelor din B pentru soluționarea cauzei.

Prin decizia civilă nr.1607/18 decembrie 1996, Curtea de Apel Bucureștia admis recursul declarat de - - B, a casat decizia civilă nr.1295/21 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul Mun. B - Secția a IV-a Civilă și sentința civilă nr.12077/16 noiembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 B - Secția a IV-a Civilă și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat drept temei juridic al acțiunii atât dispozițiile art.111 Cod pr.civilă cât și cele ale art.480 Cod civil și a solicitat obligarea recurentei-pârâte să-i restituie întregul imobil.

Acțiunea în revendicare constituie o cerere privitoare la bunuri nemișcătoare și se poate introduce potrivit art.13 alin.1 Cod pr.civilă numai la instanța în circumscripția căreia se află bunul.

Această competență teritorială, având prin excepție caracter absolut, nulitatea hotărârii pronunțată de o judecătorie necompetentă "rațione loci"care a soluționat în fond o atare acțiune, poate fi invocată din oficiu de către instanța de recurs.

Capătul de cerere din acțiune privind eronata includere a imobilului în litigiu în capitalul social al - -, are caracter accesoriu acțiunii în revendicare, judecătoria în circumscripția căreia se află bunul imobil revendicat fiind competentă să soluționeze și această cerere.

În speță, intimatele au invocat existența titlului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu reprezentat de actul de donație nr.2761/27 aprilie 1938 prin care a transmis dreptul său de proprietate asupra terenului de 784,80 mp. din C,- (în prezent-), fiilor săi și -, care au înregistrat la fosta Cameră de Comerț la 30 decembrie 1943, firma individuală "".

Bunul revendicat se află în posesia recurentei-pârâte - - B care invocă propriul său titlu de proprietate HG nr.1041/25 septembrie 1990 precum și trecerea în proprietatea statului bunului prin aplicarea pedepsei

-5-

complimentare a confiscării averii, prin sentința penală nr.779/26 mai 1949 a fostului Tribunal Militar București față de.

Greșit tribunalul a calificat juridic acțiunea ca acțiune în constatare provocatorie, față de împrejurarea că dispozițiile art.111 Cod pr.civilă au caracter subsidiar, intimatele au calea acțiunii în realizare, prin acțiunea în revendicare, al cărui temei juridic l-au invocat în cererea de chemare în judecată și anume art.480 Cod civil.

Dispozițiile art.15 Cod pr.civilă, potrivit cărora în materie de societate, până la sfârșitul lichidării în fapt sunt de competența instanței locului unde societatea își are sediul principal, nu sunt aplicabile în speță.

Intimatele sunt terți față de recurentă, nu se află în raporturi de drept comercial cu - - Împrejurarea că bunul revendicat se află înscris în capitalul social al recurentei nu face incidente dispozițiile art.14 Cod pr.civilă, întrucât numai prin admiterea acțiunii în revendicare bunul poate reintra în patrimoniul adevăratului proprietar, indiferent dacă posesorul este persoană fizică sau juridică. Or, acest scop îl urmăresc intimatele prin acțiunea de față.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr.2471/1997 care, în baza încheierii nr.1246/4 aprilie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție prin care s-a dispus-/1997 de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Buzău, a dispus prin încheierea din 10 aprilie 1997 scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea la Judecătoria Buzău.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr.4599/R/1997 iar prin sentința civilă nr.5132/19 iunie 1997 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, având în vedere că valoarea obiectului cererii este de peste 1 miliard lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr.1044/1997.

La termenul din 3 noiembrie 1997, reclamanta își precizează acțiunea în sensul că solicită reconstituirea în natură a terenului ce urmează să-i fie predat liber de orice construcție rămasă în urma demolării ilegale a hotelului și obligarea pârâtei - - la plata integrală a contravalorii hotelului, arătând că nu este o modificare de acțiune ci sunt aplicabile dispozițiile art.132 pct.3 Cod pr.civilă, reclamanta cerând valoarea obiectului "pierit" prin demolarea abuzivă.

La același termen, - - B formulează cerere de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat B, pentru ca în cazul în care va fi admisă cererea reclamanților, chemata în garanție să fie obligată să o despăgubească pentru suma la care ar fi obligată față de reclamante ori pentru valoarea bunurilor de care ar fi evinsă, după caz, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces (filele 15-24 dosar fond Tribunal B).

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 27 iulie 1995, între Asociația "" a salariaților din - - Fondul Proprietății de Stat, în baza Legilor nr.58/1991 și nr.77/1994 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387, prin care asociația "" a cumpărat pentru și în numele membrilor săi, 343.162 acțiuni pe care le deține la - - în valoare nominală totală de 8.579.050.000 lei, pentru care s-a convenit prețul de 10.710.000.000 lei.

Toate aporturile la capitalul social, reprezentate de acțiunile ce au fost transmise prin contractul menționat, au fost aporturi în natură, constând din

-6-

terenuri, construcții și bunuri de inventar, care s-au aflat în proprietatea statului la momentul când, în baza Legii nr.15/1990 s-a constituit - - prin HG nr.1041/25 septembrie 1991.

Între bunurile reprezentând partea din capitalul social deținută de FPS s-au aflat și imobilele ce fac obiectul acțiunii reclamantei, respectiv Hotelul "" din C și terenul aferent acestuia în suprafață de 1265,60 mp.

Prin art.6.3 din contract, vânzătorul a atestat că deține în proprietate principalele clădiri prevăzute în anexa acestuia, asumându-și față de cumpărător răspunderea pentru liniștita posesie a acestora, conform art.1336 Cod civil.

Totodată, pe temeiul art.1337 Cod civil, în calitate de vânzător "este de drept obligat a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut".

Întrucât Hotelul "" din C și terenul aferent acestuia, fac parte din patrimoniul - - - cu capital în întregime privat, FPS, care prin vânzarea acțiunilor sale a transmis implicit și bunurile ce au constituit aportul său la capitalul social, urmează să răspundă pentru evicțiune în cazul în care acțiunea reclamantelor ar fi admisă, trebuind să despăgubească - - cu valoarea bunurilor de care ar putea fi evinsă și/sau a sumelor la care ar fi obligată față de reclamante.

Instanța de fond a dispus introducerea în cauză a FPS în calitate de chemat în garanție care, prin întâmpinare, pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale active a - - care nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare nr.387/14 iulie 1997 încheiat între în calitate de vânzător și Asociația "" în calitate de cumpărător, obiectul contractului fiind vânzarea-cumpărarea pachetului de acțiuni de 33,25% din valoarea capitalului social al - -

A mai invocat și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău în soluționarea cererii de chemare în garanție, dat fiind că potrivit art.7 Cod pr.civilă cererea se face la instanța sediului principal al pârâtului (FPS fiind persoană juridică). Pe fond a solicitat respingerea cererii întrucât în conformitate cu art.24 din Legea nr.58/1991 modificată prin OUG nr.15/1997, gestionează și vinde, în numele statului acțiunile sau părțile sociale deținute de stat la societăți comerciale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare a societăților comerciale la care statul este acționar, nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar de acționar în numele statului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Asociația "", a înstrăinat singurul lucru asupra căruia deținea dreptul de proprietate și anume acțiunile deținute la - -, prin contract nu s-au înstrăinat bunuri din patrimoniul societății.

FPS poate garanta numai în ceea ce privește integritatea acțiunilor nu și pentru evicțiune asupra bunurilor societății comerciale deoarece nu acesta era obiectul contractului.

La data de 8 decembrie 1997, pârâta - - a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei cât și a cererilor de intervenție ca neîntemeiate și inadmisibile, prin acțiune reclamanta solicitând "modificarea contractului de societate, a statutului și a tuturor evidențelor societății" în sensul eliminării din capitalul social al acesteia, imobilelor ce face obiectul

-7-

litigiului, respectiv Hotetul "" și terenul aferent din C, dar Societatea - a fost înființată prin HG și nu prin contract de societate, capitalul său social și componentele în natură ale acestuia fiind determinate prin HG nr.1041/15.09.1990, ceea ce excede competenței instanțelor de drept comun pentru că admiterea cererii ar avea ca finalitate modificarea hotărârii guvernului prin care s-a constituit societatea.

Reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.111 Cod pr.civilă, care nu este admisibilă întrucât au calea acțiunii în realizare.

Prin acțiunea sa, reclamanta urmărește să aducă în masa succesorală pe care a moștenit-o de la autorul său, imobilele din litigiu, dar acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.779/26 mai 1949 a Tribunalului Militar București, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr.1334/24 mai 1950, la 25 ani muncă silnică și la confiscarea averii, hotărâri care nu au fost casate până în prezent și deci bunurile nu se aflau în patrimoniul autorului său nici la data întocmirii testamentului (24 decembrie 1983) nici la data decesului acestuia (24 noiembrie 1988), motiv pentru care reclamanta, în calitatea sa de legatar universal, nu poate revendica bunuri ce nu se aflau în patrimoniul autorului său la data deschiderii succesiunii, neavând calitate procesuală activă.

Hotelul "" din Caf ost rechiziționat în anul 1945 pentru folosința Comisiei Aliate de Control și apoi a Comandamentului iar în anul 1949, prin sentința nr.779/26 mai 1949 a Tribunalului Militar Bucureștis -a confiscat acest bun trecând în proprietatea statului și așa se explică faptul că el nu apare nominalizat în anexele Decretului nr.92/1950.

Acțiunea reclamantei este în principiu inadmisibilă pentru că situația unor astfel de imobile precum cel din litigiu, nu a fost încă reglementată printr-o lege specială, așa cum prevăd disp. art.77 din Legea nr.58/1991 și art.26 din Legea nr.47/1992.

Începând cu anul 1945 când hotelul a fost rechiziționat, statul a exercitat o posesie utilă, dobândind dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani, știut fiind că și o posesie de rea-credință are ca efect dobândirea dreptului de proprietate, dacă durează 30 ani, conform art.1890 Cod civil.

Deși din documentele existente rezultă, pe de o parte, că autorii reclamantei au dobândit prin actul de donație din 1938 un teren în suprafață de 738,80 mp. iar pe de altă parte că actualul hotel este format din două corpuri, unul construit de autorii acesteia în anul 1938 iar celălalt construit din fondurile statului în anul 1962, prin acțiune, reclamanta și intervenientele solicită să li se recunoască dreptul de proprietate asupra întregului teren pe care este amplasat, în suprafață de 1265,60 mp. și asupra întregului imobil.

Cu privire la cota revendicată de interveniente reprezentând 17% din dreptul de proprietate asupra terenului și construcției, pârâta consideră că și aceasta a trecut în proprietatea statului prin efectul Decretului nr.511/22 noiembrie 1955 care prevede că "bunurile rechiziționate până la data emiterii sale se consideră intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării", întregul hotel fiind rechiziționat în anul 1945.

La soluționarea cauzei, instanța urmează a avea în vedere că urmare privatizării societății, salariații acesteia au preluat participația statului la capitalul

-8-

social al societății, care includea și imobilele din litigiu și în aceste condiții, admiterea acțiunii ar avea ca efect prejudicierea salariaților care ar pierde un număr de acțiuni echivalent cu valoarea imobilelor în litigiu.

La data de 8 decembrie 1997 au formulat cerere de intervenție în interes propriu, numiții - și G-- solicitând să se constate că ei sunt moștenitorii legali ai defunctului -, fostul proprietar al Hotelului "" C și al terenului aferent și să se respingă acțiunea reclamantei care nu are vocație succesorală cu privire la aceste imobile și să fie admisă cererea lor în revendicarea celor două imobile ce au aparținut autorului lor, să fie anulat certificatul de moștenitor nr.235/10 martie 1989.

În motivarea cererii, au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctului, decedat la 24 noiembrie 1988, fiind rude de gradul patru (veri primari) ai defunctului care la data decesului, nu a avut alte rude de grad succesibil.

În lipsa altor moștenitori de gradul I-III, întrucât mama acestora Chiara-- a fost soră cu a-- mama lui -, intervenienții sunt veri primari și în această calitate au vocație la succesiunea acestuia.

Precizează că au acceptat în termenul legal succesiunea acestuia prin declarațiile făcute în acest sens la notariatul de Stat al Sectorului 2 B la data de 11 mai 1989.

Deși înainte de moarte, autorul a făcut un testament pe numele reclamantei, prin care i-a lăsat toate bunurile sale mobile și imobile, instituind-o legatară universală, consideră că aceasta nu are vocație succesorală la imobilele din litigiu întrucât bunurile nu făceau parte din patrimoniul lui - la data decesului acestuia, fiind confiscate prin sentința penală nr.779 din 26 mai 1949 și în calitatea sa de legatară, reclamanta nu are dreptul la bunuri care nu se aflau în patrimoniul testatorului la data deschiderii succesiunii.

Totodată, certificatul de moștenitor nr.235/10 martie 2989 este lovit de nulitate întrucât ultimul domiciliu al defunctului nu a fost indicat corect de reclamantă, tocmai pentru a evita dezbaterea succesiunii defunctului în contradictoriu și cu intervenienții.

În ședința publică din 8 decembrie 1997, instanța de fond dispune citarea în cauză, în calitate de intervenienți a numiților - și G--.

Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr.143 din 15 iunie 1998 a respins acțiunea principală formulată de reclamanta cât și cererile de chemare în garanție și de intervenție, constatând apărarea pârâtei și pe cale de excepție, întemeiată.

Instanța de fond a reținut că autorul reclamantei a fost condamnat prin sentința penală nr.779 din 26 mai 1949 a Tribunalului Militar București - Secția I-a, la 15 ani închisoare pentru crimă de înaltă trădare și la confiscarea averii, averea incluzând și imobilul - Hotelul "" C și terenul aferent, care a fost preluat efectiv de stat. Cât privește cota de 17% a autorului intervenientelor - și, acestea s-ar afla în stare de indiviziune cu statul, urmând calea ieșirii din indiviziune.

-9-

Pe de altă parte, imobilul a fost rechiziționat în timpul războiului, iar conform Decretului nr. 511/22 noiembrie 1955 "bunurile rechiziționate până la data emiterii sale se consideră intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării", adică în luna aprilie 1945, chiar dacă este vorba de cota de 83% ce s-ar cuveni reclamantei și intervenienților sau de 17% ce s-ar cuveni intervenientelor.

Ca urmare, acțiunea în revendicare și despăgubiri este nefondată și pe cale de consecință sunt nefondate și cererile de intervenție și chemare în garanție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și intervenienții -, G--, înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr.5241/1998.

Reclamanta prin apelul formulat, critică sentința pe motive de netemeinicie și nelegalitate, susținând că instanțade fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâtă deși au fost puse în discuția părților, și analizând pe fond acțiunea a reținut greșit că este neîntemeiată.

Susține că cele două hotărâri penale de condamnare a autorului său și de confiscare a averii nu au avut ca efect pierderea proprietății bunului revendicat în proporție de 83%.

În realitate, cota din imobil ce se pretinde a fi fost confiscată nu reprezintă 83% întrucât, la data aplicării pedepsei confiscării cota defunctului era de 50% (atât cât a primit de la tatăl său prin actul de donație depus la dosarul cauzei) restul până la 83% reprezintă dreptul defunctului dobândit după condamnare, în calitate de succesor al fratelui său - și al mamei sale a, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor anexate acțiunii.

Dar, confiscarea dispusă prin hotărârile penale nu a produs efectele pretinse de instanță, pentru că nu a fost executată. În dosar nu se află dovezi ale procedurii de executare a confiscării care ar fi trebuit să fie Ordonanța pronunțată de către procurorul delegat de pe lângă Parchetul instanței care a judecat cauza, sesizarea judecătoriei competente ca organ de executare, sesizarea organelor financiare care participă la inventariere și procesul-verbal ca act final de preluare a bunurilor confiscate.

În mod greșit instanța de fond a reținut că imobilul a figurat în toate actele în patrimoniul statului, dimpotrivă din actele dosarului și anume în referatul Comisiei de aplicare a HG nr.834/1991 din 15 februarie 1994 se menționează că imobilul "a aparținut înainte de război proprietății private trecând apoi în proprietatea statului printr-o modalitate necunoscută, iar după aceea a fost transmis la C - și prin intermediul - - la - -".

De asemenea, RA "Confort " C comunică reclamantei cu adresa nr.3307 din 26 aprilie 1994 "referitor la situația juridică a Hotelului "" din. - nr.20, nu dispune de date referitoare la trecerea lui în proprietatea statului" iar Administrația Financiară a Municipiului C prin adresa nr.8491/24 februarie 1994, verificând poziția matricolă 211 pe perioada 1942-1948 și descriind în detaliu Hotelul "" conchide că "în prezent la matricola 211 apare înscrisul "naționalizat" fără a se specifica baza legală".

Or, dacă imobilul ar fi fost confiscat, mențiunea corespunzătoare ar fi fost înscrisă în evidențele fiscale, nu numai pentru că organele fiscale au cooperat la

-10-

executarea confiscării, dar și pentru că aveau obligația legală să radieze imobilul din evidențele fiscale cu mențiunea "confiscat".

Filiala Arhivelor Statului C prin adresa nr.1209/3 iunie 1992 precizează că "din septembrie 1944 hotelul a fost rechiziționat și ocupat parțial de Comandamentul. La 18 aprilie 1948 o adresă a hotelului face cunoscut Casei de Asigurări Sociale C că imobilul a fost preluat de stat la 26 februarie 1948 (fără să se menționeze actul de preluare) și și-a schimbat numele în Hotel "Republica".

Din aceste acte nu rezultă ca temei legal al trecerii hotelului în proprietatea statului, confiscarea, pentru că la data deposedării samavolnice a proprietarilor, hotărârea prin care s-a aplicat lui pedeapsa confiscării averii, nu se pronunțase (sentința penală nr.779 s-a pronunțat la 26 mai 1949 iar decizia nr.1334 la 24 mai 1950).

În ceea ce privește cota de 17% ce revine intervenientei - în calitate de succesoare a defunctului -, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.511 din 22 noiembrie 1955 în virtutea căruia imobilul ar fi trecut în proprietatea statului. Pe acest act se află mențiunea "Nu se publică în Buletinul Oficial al - România".

Lipsa publicării actului normativ, îl face inaplicabil, fiind lipsit de efecte juridice. În consecință, Decretul nr.511/1955 nu poate constitui titlu pentru trecerea în proprietatea statului a cotei de 17% din imobil, așa cum reține instanța.

Pe de altă parte, acest act normativ este inaplicabil deoarece anulează conținutul noțiunii de rechiziție, care este o măsură prin care se pune la dispoziția unor organe determinate ale statului anumite bunuri spre folosința temporară și în scopuri expres prevăzute de lege.

Apelanții-intervenienți, prin apelul formulat au criticat sentința pe motive de netemeinicie și nelegalitate, susținând că imobilul din litigiu a fost preluat de stat din patrimoniul autorului lor, în mod abuziv și fără titlu, nefiind inclus în lista imobilelor naționalizate prin Decretul nr.92/1950 iar în ceea ce privește susținerea pârâtei că imobilul a trecut în proprietatea statului prin efectul sentinței penale de confiscare, nu s-a făcut dovada că pedeapsa confiscării averii a fost pusă în executare.

Există o contradicție evidentă între ceea ce a reținut instanța în legătură cu temeiul legal al trecerii imobilului în proprietatea statului și documentele oficiale emise de autoritățile administrației publice din

Deși prin cererea formulată, intervenienții au solicitat să li se recunoască calitatea de moștenitori legali ai defunctului - - fostul proprietar al hotelului și să se anuleze certificatul de moștenitor al reclamantei, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor cereri.

Intimatul-chemat în garanție FPS a formulat întâmpinare la cererile de apel, solicitând scoaterea din cauză pentru lipsa calității sale procesual pasive întrucât reclamanta și intervenienții au revendicat imobilul iar FPS nu a fost niciodată proprietarul acestor bunuri. Conform art.9 din OUG nr.88/1997, atribuția principală a FPS este vânzarea acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale, exercitându-și dreptul de proprietate numai asupra acțiunilor deținute de stat și nu asupra bunurilor din patrimoniul societății comerciale.

În ceea ce privește chemarea sa în garanție, pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale active a - - dat fiind că în contractul

-11-

de vânzare-cumpărare acțiuni nr.387/24 iulie 1995 părți sunt și Asociația "", deci - - este terț față acest contract și în virtutea principiului relativității efectelor contractului, pârâta nu poate invoca clauzele acestui contract pentru a formula o cerere de chemare în garanție.

Pe fond susține că în mod eronat pârâta - - pretinde că FPS ar fi înstrăinat prin contractul nr.387/1995 odată cu acțiunile și o parte din bunurile aflate în patrimoniul societății, dovedind o inexplicabilă confuzie a două noțiuni diferite, aceea de "patrimoniul societății" constituit din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică aparținând societății, cuprinzând și elementele concrete precum bunurile societății și "capitalul social" ce reprezintă expresia valorică a totalității aporturilor asociaților care participă la constituirea societății.

Din conținutul contractului reese că lucrul vândut este alcătuit din acțiuni pentru care vânzătorul garantează cumpărătorului că nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni, conform art.1336 și 1337 Cod civil și nu bunuri din patrimoniul societății care sunt și rămân în proprietatea sa indiferent dacă acțiunile societății se înstrăinează către diferite persoane fizice sau juridice.

Intimata-pârâtă - -, prin întâmpinare la apelurile declarate de reclamantă și intervenienți, a susținut că sunt nefondate considerațiile apelantei-reclamante privind neregularitățile de ordin procedural pe care le-ar fi comis instanța de fond în legătură cu soluționarea excepțiilor invocate de - -, întrucât excepțiile ridicate de pârți au fost discutate în ședința din 15 iunie 1998, când instanța a rămas în pronunțare asupra lor.

Din considerentele sentinței rezultă că excepția admisă de instanță este aceea prevăzută de art.166 Cod pr.civilă, respectiv excepția puterii lucrului judecat raportată la sentința penală nr.779/26 mai 1949 -definitivă, excepție invocată de - prin întâmpinare. Cum sentința de condamnare n-a fost casată pe calea unui recurs în anulare, instanța în mod legal a considerat că acea sentință constituie un titlu legal al statului asupra imobilului, și se bucură de autoritatea lucrului judecat.

Cu privire la criticile aduse sentinței pe considerentul că sentința penală prin care autorul reclamantei a fost condamnat la confiscarea averii n-a fost pusă în executare, le consideră, de asemenea, neîntemeiate, întrucât, la data pronunțării sentinței, hotelul se afla în folosința și administrarea statului ca urmare a rechiziționării lui în anul 1945 și nu a mai fost necesară procedura punerii în posesie a statului asupra bunului devenit, prin efectul sentinței respective, proprietatea sa.

Așa fiind, consideră că pe data rămânerii definitive a sentinței de condamnare la confiscarea averii a autorului apelantei-reclamante, a avut loc o intervertire a titlului prin care statul deținea și administra hotelul, adică titlul decurgând din actul de rechiziție s-a schimbat în titlu de proprietate.

La data de 5 ianuarie 1999, apelanta-reclamantă depune la dosarul de apel copia legalizată de pe minuta deciziei nr.3208 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr.2930/1998 la data de 8 decembrie 1998 prin care s-a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.779/26 mai 1949 a Tribunalului Militar București - Secția I, a deciziei nr.1334/24 mai 1950 a Curții Militare de Casare și Justiție, privind pe inculpații eanu - și, și

-12-

în baza art.II pct.2 litera a raportat la art.10 lit.d, a achitat pe inculpatul eanu - pentru infracțiunea prevăzută de art.190 Cod penal anterior și pe inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art.191 din același cod și a înlăturat măsura confiscării averii - fila 69-71 dosar apel vol.

În ședința publică din 16 februarie 1999, intimata-pârâtă - - depune la dosar "cerere de intervenție accesorie" formulată de Asociația "" a salariaților din - - B în sprijinul intimatei - - prin care se solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție și pe fond să fie respinse apelurile ca nefondate.

În subsidiar se solicită ca în cazul admiterii apelurilor să fie admisă și cererea de chemare în garanție formulată de - - împotriva FPS (filele 80-82).

În motivarea cererii, intervenienta a arătat că Asociația "" s-a constituit de către salariații - - în baza Legii nr.21/1994 și Legii nr.77/1994, în scopul dobândirii de acțiuni ale - - în conformitate cu legile de privatizare.

Prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.387/24 iulie 1995, încheiat între FPS și Asociația "", asociația a cumpărat pentru membrii săi - acțiuni în valoare nominală de 25.000 lei, reprezentând 33,25% din capitalul social al societății la acea dată, pe care FPS le deținea la - -, valoarea totală a contractului fiind de 10.710.000.000 lei.

Toate aporturile statului la capitalul societății - au fost aporturi în natură, între acestea fiind și hotelul "" din C cu anexele sale și terenul aferent în suprafață de 1265,6 mp. valoarea totală, conform anexei la contract, fiind de 1.735.663.000 lei. Drept urmare, suportul valoric a 69463 dintre acțiunile pe care asociația "" le-a dobândit de la FPS i-l constituie Hotelul "" din C, anexele acestuia și terenul aferent.

În conformitate cu prevederile Legii 31/1990, imobilul este proprietatea - -, membrii Asociației fiind proprietari ai acțiunilor dobândite prin contractul nr.387/1995.

În cazul în care apelurile ar fi admise iar - - ar fi obligată să restituie hotelul și terenul aferentr din C ori contravaloarea acestora, capitalul social al societății s-ar reduce și implicit s-ar reduce numărul de acțiuni ale societății, fiind afectați de această reducere membrii Asociației "".

Intervenienta a mai arătat că atât - - cât și Asociația "" au fost de bună credință la momentul privatizării societății, necunoscând viciul titlului statului asupra hotelului din C, care se afla în proprietatea statului atât la data constituirii societății cât și la momentul încheierii contractului dintre FPS și Asociația "".

Potrivit clauzei 6.3 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387/24.07.1995, FPS a garantat ca: "societatea deține în proprietate principalele clădiri prevăzute în anexa la prezentul contract și răspunde față de cumpărător pentru liniștita posesie a acestora conform art.1336 din Codul civil" iar în lista anexă a contractului sunt nominalizate expres: Hotel "" C, "" C, Restaurantul ""C, Crama "" C și terenul aferent acestora.

-13-

A mai arătat că, întrucât prin decizia penală nr.3208/8 decembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, sentința penală nr.779/25 mai 1949 a Tribunalului Militar Bucureștia fost casată, acțiunea apelanților privind restituirea hotelului sau acordarea de despăgubiri trebuie îndreptată împotriva statului.

Cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Asociația "" a fost admisă în principiu în ședința publică din 10 mai 1999 -fila 215 dosar apel vol.

La dosar, pentru termenul din 16 martie 1999 s-a depus din partea apelanților-intervenienți, cerere de suspendarea soluționării prezentei cauze, întrucât rezolvarea ei legală este condiționată de modul în care se va soluționa irevocabil acțiunea pe care au introdus-o la Judecătoria sectorului 2 B, ce formează obiectul dosarului nr.13314/1998, având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr.235/10.03.1989 emis în favoarea reclamantei, depunând în acest sens certiticat eliberat de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr.13314/1998.

La data de 6 aprilie 1999 s-a depus la dosar "cerere de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei - -" formulată de numita -, prin care se solicită admiterea în principiu a cererii și respingerea acțiunii reclamantei, interesul său fiind acela de aoî mpiedica pe reclamantă să fie pusă fără titlu, în posesia unei părți din moștenirea rămasă de la -, al cărui moștenitor legal este și intervenienta.

În motivarea cererii a arătat că la data decesului defunctului -, au rămas ca moștenitori legali:.-mama sa, - -născută -vară primară cu defunctul, care a acceptat succesiunea acestuia, aceasta decedând la 17 decembrie 1991, succesoare fiind intervenienta;.- -, căsătorită -intervenientă, care prin acceptarea succesiunii mamei sale vine la succesiunea vărului primar al mamei sale -;.- Gh. - -văr primar al defunctului;.- - -văr primar cu defunctul.

În ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta nu este niciun fel de rudă cu defunctul care, aflându-se sub captația și sugestia reclamantei, a întocmit acesteia testamentul, instituind-o legatară universală, motiv pentru care a solicitat alături de ceilalți moștenitori legali, anularea certificatului de moștenitor nr.235/1989 emis în favoarea reclamantei, în dosarul nr.13314/1998 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2

Această cerere de intervenție accesorie a fost admisă în principiu în ședința publică din 10 mai 1999.

La același termen de judecată instanța a pus în discuția părților și cererea de suspendare formulată de apelanții-intervenienți și având în vedere certificatul nr.13314/1998 eliberat de Judecătoria Sectorului 2 Bad ispus prin încheiere suspendarea soluționării cauzei în baza disp. art.244 alin.(1) pct.1 Cod pr.civilă până la soluționarea irevocabilă a acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor ce face obiectul dosarului nr.13314/1998 al Judecătoriei Sectorului 2

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen la 12 noiembrie 2002 iar la termenul din 8 ianuarie 2003, s-a dispus suspendarea soluționării în baza

-14-

disp. art.244 alin.(1) pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea irevocabilă a cererii ce formează obiectul dosarului nr.13314/1998 al Judecătoriei Sectorului 2

Urmare cererilor de repunere pe rol formulate de reclamantă, la data de 3 noiembrie 2006 și de intervenienta - la data de 22 noiembrie 2006, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, fixându-se termen la 8 decembrie 2006 când, constatându-se că apelanții-intervenienți - și G-- au decedat, s-au introdus în cauză numita în calitate de moștenitoare a defunctului-apelant - și numiții și - în calitate de moștenitoare ai defunctului G--.

La același termen, reclamanta a depus la dosar copii de pe decizia civilă nr.282A/12 iunie 2002 a Curții de Apel București -Secția a-III-a Civilă, sentința civilă nr.1771/26 noiembrie 2001 a Tribunalului București, decizia civilă nr.1369/13 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești -Secția a-IV-a Civilă și Declarația autentificată sub nr.1026/4 aprilie 2006 de Biroul Notarial Societatea Civilă "" prin care în calitate de moștenitoare a defunctului -, și - în calitate de moștenitoare ale defunctului G-- au renunțat la orice fel de drept legat de succesiunea defunctului -, considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate și continuate de autorii lor - filele 379-399 dosar apel.II.

La data de 12 februarie 2007, reclamanta-apelantă a depus la dosar "Dezvoltări și Precizări ale motivelor de apel" prin care a solicitat completarea probatoriilor cu două expertize tehnice, una prin care să se calculeze contravaloarea hotelului demolat de pârâtă, reactualizată și una pentru a se măsura și poziționa pe schița de plan, terenul în litigiu care urmează a fi restituit proprietarilor (filele 400-405).

Totodată și pârâta - - pentru termenul din 23.03.2007 a solicitat completarea probelor cu acte și expertiză topo și construcții.

La același termen s-a depus la dosar întâmpinare formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -succesor legal al, prin care reiterează excepția lipsei calității procesuale active a - -, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, dat fiind că nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între (actual AVAS) în calitate de vânzător și Asociația "" în calitate de cumpărător.

De asemenea, obiectul contractului l-au constituit acțiunile deținute de AVAS (fosta APAPS) la - - și nu imobilul revendicat deoarece în baza prevederilor legale în vigoare, AVAS administrează participațiile statului, în calitate de acționar (asociat), la societățile comerciale aflate în portofoliu.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a AVAS dat fiind că, potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001 nefiind unitate deținătoare a imobilelor, nu poate fi obligată să restituie în natură imobilele solicitate de foștii proprietari, bunurile fiind deținute de - - iar reclamanții pot beneficia de măsurile reparatorii în baza legii speciale.

-15-

În ședința publică din 23 martie 2007, în baza disp. art.295 Cod pr.civilă instanța a admis cererile părților de completare a probelor, cu înscrisuri, expertiză topo și construcții.

Pârâta - - depune la dosar "Răspuns la întâmpinarea AVAS" considerând ca neîntemeiate excepțiile invocate deoarece aporturile în natură ale statului la capitalul social al societății, între care și imobilul din litigiu, sunt menționate în lista anexă la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387/24.07.2005 și deși denumit "contract de vânzare-cumpărare acțiuni", acesta conține prevederi prin care FPS și-a asumat obligația de garanție contra evicțiuniicu privire la imobilele menționate în anexa contractului, iar practica recentă a instanței supreme este în sensul că instituția implicată în procesul de privatizare, trebuie să acopere prejudiciul creat unității privatizate ca urmare a micșorării patrimoniului acesteia -chemata în garanțiue, având deci calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a - -, solicită respingerea excepției ca nefondată întrucât acționarii societății au dobândit prin cumpărare, acțiunile deținute de stat la - -, al căror echivalent valoric îl constituia, între altele și Hotelul "" din C, sunt proprietarii acțiunilor, nu și ai imobilului ce constituie suportul valoric al acțiunilor lor, care potrivit art.65 din Legea 31/1990 este proprietatea societății. De aceea este normal și legal să fie îndreptățită societatea la chemarea în garanție a celui ce a subscris acest bun ca aport la capitalul social al societății.

La data de 05.04.2007 intervenienta accesorie -, prin note scrise a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei raportat la prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, reclamanta neavând interes în cauză pentru revendicarea imobilului pentru că Legea nr.213/1998 stabilește că numai succesorii pot formula cereri în revendicarea imobilelor preluate fără titlu iar reclamanta nu este succesor, nefiind rudă sau soție supraviețuitoare a foștilor proprietari.

Pe de altă parte, reclamanta îl reprezintă patrimonial pe - în limita legatului transmis, în limita bunurilor stabilite prin certificatul de moștenitor nr.235/1989, fiind străină de imobilul din litigiu.

Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert s-a depus la dosar în data de 11.09.2007, la care s-au formulat obiecțiuni de ambele părți.

La data de 11.01.2008 pârâta - - depune la dosar cerere de suspendare a judecății în baza prevederilor art.46 alin.(1) din Legea nr.10/2001, deoarece reclamantele au trimis societății notificare în baza Legii nr.10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 784,80 mp. situat în Municipiul C,. - nr.20 și despăgubiri pentru clădirea demolată, estimate provizoriu la 3.000.000 USD.

Având în vedere că reclamanții au optat pentru calea prevăzută de Legea nr.10/2001, trebuiau să renunțe la judecarea prezentei cauze sau să solicite suspendarea judecării acesteia și întrucât n-au dat curs dispoziției imperative a art.46(1) din Legea nr. 10/2001, de a renunța la judecare sau de a cere suspendarea judecății prezentei cauze, instanța constatând că pe rolul Tribunalului București se află în curs de judecată o cauză între aceleași părți și având același obiect, formulată

-16-

pe temeiul Legii nr.10/2001, urmează să dispună suspendarea judecării apelului din prezenta cauză.

Totodată a invocat excepția de litispendență întrucât acțiunea formulată de reclamanți, ce face obiectul dosarului nr.4127/2003, număr unic 4169/2003 aflat

pe rolul Tribunalului București -Secția a IV-a Civilă, are același obiect, sunt aceleași părți ca și în cauza de față, dar este formulată pe temeiul Legii nr.10/2001.

Încetarea acestei stări de litispendență urmează să se realizeze conform disp. art.46 alin.(1) din Legea nr.10/2001 iar nu prin modalitățile prevăzute de art.163 Cod pr.civilă.

Prin încheierea din ședința publică din 8 februarie 2008 s-a respins cererea de suspendare întemeiată pe disp. art.46(1) din Legea nr.10/2001 întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text în sensul că intimata-pârâtă nu are calitatea să solicite suspendarea în baza acestui text de lege și s-a constatat că nu există litispendență între cele două cauze.

Raportul de expertiză tehnică construcții întocmit de expert tehnic a fost depus la dosar în data de 08.02.2008, ambele părți formulând obiecțiuni la acest raport de expertiză, încuviințate de instanță în ședința publică din 21.03.2008.

La data de 04.02.2008 intervenienta accesorie - depune note scrise prin care solicită să se constate că a devenit inadmisibil apelul formulat de reclamantă întrucât reclamanta și intervenienta - au ales judecata pe calea Legii nr.10/2001 și că se impune nu suspendarea judecății ci respingerea ca inadmisibil a apelului formulat de reclamantă.

Pentru ca experții tehnici să răspundă la obiecțiuni, cauza a suferit mai multe amânări iar în ședința publică din 05.09.2008, avându-se în vedere raportul de expertiză constructor, răspunsul dat de expert la obiecțiunile formulate, împrejurarea că acesta nu a răspuns la toate obiectivele formulate de părți și de instanță, s-au încuviințat cererile părților pentru efectuarea unei noi expertize tehnice constructor cu aceleași obiective stabilite, de către un alt expert tehnic care a fost desemnat prin tragere la sorți în ședința publică din 19.09.2008 ca fiind, când s-a încuviințat și cererea părților privind desemnarea a câte unui expert consilier, pentru reclamantă ing. iar pentru intimații-pârâți A-.

Raportul de expertiză construcții întocmit de expert tehnic a fost depus la dosar în data de 19.12.2008 iar în ședința din 16.01.2009 s-au depus la dosar "Puncte de vedere la raportul de expertiză întocmit de expertul " formulate de expert tehnic și "Obiecțiuni raport de expertiză" întocmit de expert A și însușite de pârâta-intimată - - B, obiecțiuni la care expertul tehnic a răspuns prin raportul de expertiză tehnică-completare depus la data de 04.02.2009. prin care și-a menținut punctul de vedere exprimat în raportul de expertiză inițial.

De asemenea, s-au depus la dosar în data de 05.02.2009 și 06.02.2009 "raport de expertiză tehnică judiciară topografică - Răspuns la obiecțiuni" pentru termenul din 06.02.2009 și o schiță de plan, întocmite de expert -specialitatea topografie.

În ședința publică de dezbateri din 06.03.2009, părțile prezente au solicitat prin susținerile orale și prin concluziile scrise, următoarele:

-17-

- reclamanta și intervenienta - au solicitat să fie respinse ca nefondate excepțiile invocate de intimați, să fie respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta -, să se ia act de renunțarea la orice drept legat de succesiunea defunctului -, formulată de,

și - prin declarația autentificată sub nr.1026/04.04.2006, să fie admis apelul reclamantei, schimbată în tot sentința civilă nr.143 din 15.06.1998 pronunțată de Tribunalul Buzău, în sensul obligării pârâtei - - să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul situat în Mun.C,. - nr.20 (fost nr.4) în suprafață de 784,80 mp. identificat prin raportul de expertiză topo -răspuns la obiecțiuni pentru termenul din 06.02.2009 și să le plătească suma de 26.478.579 RON (fără TVA -22.250.830 RON) reprezentând contravaloarea construcției demolate în mod abuziv în cursul soluționării litigiului. Solicită și cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu experți;

- pârâta-intimată - - și Asociația - au solicitat suspendarea judecării apelului întrucât apelanta din prezenta cauză a introdus o acțiune cu același obiect la Tribunalul București întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 aflată în curs de judecată, alegând pentru obținerea reparației cuvenite, calea prevăzută de legea menționată.

În cazul în care cererea de suspendare este respinsă, solicită admiterea apelului, rejudecarea pe fond a cauzei și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii deoarece apelanta-reclamantă trebuia să ceară întoarcerea executării potrivit dispozițiilor art.311 și 404 Cod pr.civilă în contradictoriu cu Statul Român.

În cazul în care acțiunea apelantei-reclamante va fi admisă, să se admită totodată cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Acțiunilor Statului, formulată de - - și să fie obligată AVAS să întocmească documentația necesară și să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, măsurile reparatorii la care reclamantele sunt îndreptățite, această soluție decurgând din dispoziția art.46 alin.(4) din Legea nr.10/2001 recent introdus, potrivit căruia "prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate".

În opinia sa, finalitatea dispoziției legale menționate este aceea de a asigura soluționarea unitară a acțiunilor având ca obiect imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin aplicarea dispozițiilor legii speciale, în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii, chiar și în cauzele în care acțiunile au fost introduse pe temeiul dreptului comun.

Curtea, având în vedere că pe parcursul soluționării în fond și apel a cauzei s-au invocat cereri și excepții de fond, urmează ca în baza disp. art.137(1) Cod pr.civilă să se pronunțe mai întâi asupra acestora.

Cu privire la cererea reiterată de pârâta-intimată - - și intervenienta Asociația, pentru suspendarea judecării apeluluipe motiv că reclamanta a introdus o acțiune cu același obiect la Tribunalul București, întemeiată pe Legea nr.10/2001, se reține că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă deoarece:

Potrivit art.46(1) din Legea nr.10/2001 "prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei".

-18-

Practica judecătorească a instanței supreme a stabilit că suspendarea, potrivit art.46(1) din Legea nr.10/2001 este un drept exclusiv al persoanei îndreptățite, neputând fi dispusă din oficiu sau la cererea unei alte persoane.

Numai la cererea reclamantului din acțiunea în revendicare a imobilului preluat abuziv de stat se poate suspenda judecata, dat fiind că acest text de lege instituie posibilitate de opțiune liberă pentru cei ce au formulat anterior apariției

Legii nr.10/2001 acțiuni în justiție, fiind greșit să se considere că textul ar institui o obligație generală în sensul suspendării acțiunilor în curs ori renunțării la judecata acestora.

În speță, reclamanta și intervenienta au optat pentru continuarea judecării prezentei cauze pornită pe calea dreptului comun exercitându-și dreptul exclusiv în acest sens, motiv pentru care admiterea cererii de suspendare formulată de altă parte decât reclamanta ar încălca textul de lege, principiul disponibilității dar și dreptul la un proces echitabil.

De altfel, pe parcursul soluționării apelului, pârâta a mai formulat o cerere de suspendare a judecării apelului la data de 11.01.2008, cerere respinsă prin încheierea din 08.02.2008, cu motivarea că aceasta nu are calitatea să solicite suspendarea în baza disp. art.46(1) din Legea nr.10/2001.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepție invocată de pârâta - - și Asociația, se reține că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, deoarece:

Intimatele susțin că pentru a obține restituirea imobilului confiscat sau contravaloarea acestuia, reclamanta trebuia să formuleze împotriva Statului Român acțiune având ca obiect întoarcerea executării pe temeiul dispozițiilor art.311 și 4041Cod pr.civilă, iar nu acțiune în revendicare împotriva terțului dobânditor.

Din motivarea excepției, ar rezulta mai degrabă că ar fi vorba de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei împotriva căreia s-a îndreptat reclamanta cu prezenta acțiune în revendicare, decât de excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare.

Nu se poate susține că o acțiune în revendicare este inadmisibilă, temeiul unei astfel de acțiuni fiind prevederile art.480 și 481 Cod civil ce reprezintă dreptul comun în materia revendicării, temei invocat și de reclamantă în prezenta acțiune.

Acțiunea în revendicare este consacrată de Codul civil prin prevederile art.471, art.1408, art.1730, art.1909 iar principiile înscrise în aceste texte au fost concretizate de jurisprudență în definiția acțiunii în revendicare ca fiind acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar.

În doctrină, revendicarea a fost definită ca o acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește.

Dat fiind că pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat și care aveau altă destinație decât cea de locuință, nu existau prevederi legale speciale, care să reglementeze situația lor juridică, prezenta acțiune în revendicare introdusă în anul 1994 este admisibilă.

Caracterul admisibil al unei astfel de acțiuni în revendicare a fost consacrat și prin prevederile art.6 alin.(2) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, respectiv: "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de

-19-

foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".

Pe de altă parte, pârâta are calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare formulată de reclamantă și intervenientă, întrucât deține imobilul a cărui restituire se cere, optându-se pentru această acțiune și nu pentru o acțiune în despăgubiri împotriva statului.

Pârâta - -, prin întâmpinarea formulată la instanța de fond - Tribunalul Buzău - fila 31 - a invocat și alte excepții, dar cum ele nu au mai fost reiterate și în apel, pentru a fi puse în discuția părților, nu pot fi analizate de instanță.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, raportată la art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 invocată de intervenienta -,se reține că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, deoarece:

Prin notele depuse în apel pentru termenul din 20.04.2007 -fila 500 dosar apel, intervenienta a invocat această excepție susținând că Legea nr.213/1998 stabilește că numai succesorii pot formula cereri pentru revendicarea imobilelor preluate fără titlu iar reclamanta nu este succesor, nefiind rudă sau soție supraviețuitoare a foștilor proprietari și oricum, la data testării în 1983, testatorul nu avea posesiea imobilului, deoarece averea lui fusese confiscată prin sentința penală nr.779/26 mai 1949.

Reclamanta îl reprezintă patrimonial pe - în limita legatului transmis, în limita bunurilor stabilite prin Certificatul de moștenitor nr.235/1989, fiind străină de imobilul în litigiu.

Netemeinicia acestei susțineri este determinată de interpretarea greșită a noțiunii de "succesori" făcută de intervenientă.

"" este persoana care, fie în temeiul legii, fie în temeiul unui act de liberalitate mortis causa, dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană pe care o moștenește.

ul poate fi universal, cu titlu universal și cu titlu particular.

În primul caz, succesorul dobândește în principiu totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale ale autorului său, considerate ca o universalitate juridică.

ul cu titlu universal se distinge prin aceea că dobândește de la autorul său o fracțiune determinantă din totalitatea drepturilor și obligațiilor acestuia, considerate ca o universalitate juridică. El beneficiează de drepturile și răspunde pentru obligațiile antecesorului său numai în limitele fracțiunii pe care a dobândit-o din patrimoniul acestuia și numai în cazurile și în condițiile în care beneficiează și răspund și succesorii universali.

ul cu titlu particular este acela care dobândește de la autorul său unul sau mai multe bunuri determinate fiind ținut în principiu numai de obligațiile pe care autorul său le avea cu privire la bunul în cauză.

Potrivit art.644 Cod civil "proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune".

În speță, testamentul autentificat sub nr.15.167/24.XII.1983 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2 B se referă la universalitatea bunurilor mobile și imobile de orice natură ce au aparținut testatorului - până

-20-

la deces, precum și la universalitatea oricăror altor bunuri mobile și imobile, de orice natură, ce pot fi acordate prin legi și dispoziții speciale emise ulterior decesului.

Calitatea de moștenitor a reclamantei a fost stabilită prin certificatul de moștenitor nr.235/10.03.1989 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3 B și confirmată prin sentința civilă nr.1771/26.11.2001 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.282.A/12.06.2002 pronunțată de

Curtea de Apel București și irevocabilă prin decizia civilă nr.1369/2006 a Curții de Apel București.

Cu privire la excepția inadmisibilității apelului, excepție invocată de intervenienta -, se reține că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, deoarece.

Prin motivele depuse în apel, pentru termenul din 08.02.2008 -fila 827 dosar apel, intervenienta - a invocat excepția inadmisibilității apelului, întrucât reclamanta și intervenienta - au ales judecata pe calea Legii nr.10/2001, având libera alegere între legea veche sau cea nouă.

Aplicarea Legii nr.10/2001 -lege specială este prioritară în raport cu dreptul comun (art.480-481 Cod civil) care este legea generală.

Susține că imobilul din litigiu, fiind în domeniul privat, reclamanta trebuia să promoveze o acțiune în anularea înstrăinării, în termenul de prescripție de un an, potrivit art.45 din Legea nr.10/2001, dar cum reclamanta nu a formulat o astfel de acțiune în termenul de prescripție, nu mai poate revendica imobilul, indiferent dacă acesta a fost preluat cu sau fără titlu.

Această susținere este neîntemeiată, întrucât prevederile art.46(1) din Legea nr.10/2001 instituie o posibilitate de opțiune liberă pentru cei ce au formulat anterior apariției Legii nr.10/2001 acțiuni în justiție, fiind greșit să se considere că textul ar institui o obligație generală în sensul suspendării acțiunilor în curs, ori renunțării la judecata acestora.

Reclamanta a optat pentru acțiunea în revendicare și a preferat continuarea judecării acestei acțiuni formulată pe calea dreptului comun.

Este neîntemeiată și susținerea că apelul este inadmisibil, pentru faptul că - nu a promovat apel, dat fiind că reclamanta și intervenienta sunt coproprietarele imobilului din litigiu iar potrivit art.48 alin.2 Cod pr.civilă dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți.

Cu privire la cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei - -, formulată de intervenienta -,urmează a fi respinsă ca lipsită de interes, deoarece:

Potrivit art.49(1) Cod pr.civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.

Intervenienta nu justifică un interes propriu și legitim întrucât nu are calitatea de moștenitor al defuncților - și -.

-21-

În baza testamentului autentificat sub nr.15167/1983 și a certificatului de moștenitor nr.235/1989, reclamanta-apelantă, în calitate de legatar universal, este unica moștenitoare a defunctului -, calitate în care a dobândit cota de din dreptul de proprietate asupra imobilului (cotă ce aparține autorului său în calitate de coproprietar) și cota de 1/3 dobândită de - prin moștenire de la - și de la a---.

- vine (prin retransmitere) la succesiunea defunctului -, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.882/26 iunie 1974, certificatul de moștenitor nr.369/22 februarie 1995 și din certificatul de moștenitor nr.1945/13 septembrie 1995, dobândind în această calitate cota de 1/5 din dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză.

Prin sentința civilă nr.1771/26 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București -Secția a-IV-a Civilă a fost confirmată valabilitatea testamentului autentificat sub nr.15167/1983 și a certificatului de moștenitor nr.235/1989, instanța reținând că prin instituirea reclamantei ca legatară universală a defunctului -, a operat o exheredare implicită totală a persoanelor cu vocație legală la moștenire, nerezervatari, respectiv a reclamanților din acea cauză, - și G-- - veri primari cu defunctul.

S-a reținut că aceeși exheredare a operat și în ceea ce o privește pe defuncta - (autoarea intervenientei -) care era verișoară primară cu defunctul, astfel că intervenienta nu a putut dobândi prin retransmitere, vreunul din drepturile aflate în patrimoniul succesoral al defunctului - - autorul reclamantei.

Pe de altă parte, intervenienta nu are nici vocație proprie la succesiunea acestuia, fiind rudă de grad V -nepoată de verișoară primară, întrucât art.675 Cod civil și art.6 din Legea nr.319/1944 limitează vocația la succesiune a colateralilor ordinari până la gradul IV inclusiv.

Sentința civilă nr.1771/26.11.2001 a rămas definitivă prin decizia civilă nr.282A din 12.06.2002 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de -, - și G--, și irevocabilă prin decizia civilă nr.1369 din 18.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de - -filele 379-385 dosar apel.

Cu privire la cererea de intervenție în nume propriu formulată la instanța de fond de către -, decedat pe parcursul procesului, moștenitoare fiindși G---decedat pe parcursul procesului -moștenitoare fiind și -, urmează a se lua act că prin Declarația autentificată sub nr.1036/4 aprilie 2006 de Societatea Civilă ""- Notarial, intervenientele, și - au renunțat la orice fel de drept legat de succesiunea defunctului - decedat la data de 24 noiembrie 1998, cu ultimul domiciliu în Municipiul B, nr.33.A, sector 3, considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate și

-22-

continuate de autorii lor, respectiv - și G-- -filele 386-388 dosar apel.

Curtea, examinând apelul formulat, constată că este fondat și urmează a fi admis, motivarea instanței de fond fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:

1.Calitatea procesuală activă a reclamantei și intervenientei -

În promovarea prezentei acțiuni în revendicare și despăgubiri, reclamanta are calitate procesuală activă, fiind succesoarea în drepturi a defunctului - -decedat la 24 noiembrie 1988, coproprietar al imobilului din litigiu, în baza testamentului autentificat sub nr.15.161/24 decembrie 1983 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2 B, ce se referă la universalitatea bunurilor mobile și imobile de orice natură ce au aparținut defunctului și a certificatului de moștenitor nr.235/10 martie 1989 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3.

Calitatea de moștenitor a reclamantei a fost confirmată prin sentința civilă nr.1771/20.11.2001 pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea completată formulată de reclamanții G-- și - -intervenienții din prezenta cauză, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta - împotriva pârâtei, având ca obiect constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr.15167/1983, a certificatului de moștenitor nr.235/1989 și constatarea calității lor de moștenitori legali ai defunctului -

Sentința nr.1771/26.11.2001 a rămas definitivă prin decizia civilă nr.282A/12.06.2002 pronunțată de Curtea de Apel București și irevocabilă prin decizia civilă nr.1369/13.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de - împotriva deciziei civile nr.282A/12.06.2002 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis recursul declarat de, - și, s-a anulat în parte sentința civilă nr.1771/26.11.2001 a Tribunalului București și luându-se act de renunțarea reclamantelor la drept, conform art.247 Cod pr.civilă, s-a respins acțiunea.

De asemenea și intervenienta - are calitate procesuală activă, fiind coproprietară cu reclamanta, în calitate de moștenitoare prin retransmitere a defunctului -.

Astfel, la cererea reclamantei a fost introdusă în cauză numita - -coproprietară, ca unică succesoare a sorei sale.

La data de 3 noiembrie 1994, - formulează cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, arătând că împreună cu pârâta introdusă în cauză -, sunt unicele moștenitoare ale defunctei prin retransmitere, conform certificatului de moștenitor nr.379/1990 asupra cotei de 1/3 pe care aceasta a avut-o în baza certificatului de moștenitor nr.882/1974.

La data de 9 august 1995 a decedat pârâta -, unica moștenitoare fiind intervenienta - conform certificatului de moștenitor nr.1945/15.09.1995.

-23-

2. Dovada dreptului de proprietate al autorilor

Imobilul din litigiu a fost dobândit de autorii reclamantei și intervenientei -, după cum urmează:

Terenul, în suprafață de 784,80 mp. situat în Municipiul C,- a fost donat de, fiilor săi - și - prin actul de donație autentificat de Tribunalul Constanța la 11.04.1938 și trecut în Registrul de transcripțiuni sub nr. 2761 din aceeași dată.

Pe acest teren s-a construit de către frații și - aripa veche a hotelului compusă din subsol, parter și 5 etaje în care au fost amenajate 90 camere de hotel.

În registrul Camerei de Comerț Caf ost înmatriculată sub nr.4943/1938 firma individuală " - Hotel - " C, care se radiează la data de 30.12.1943 și se înregistrează sub nr.765 ca firmă colectivă "Frații și - " - exploatare hotel, având emblema "".

3. Preluarea fără tilu a imobilului de către stat

În mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, reținând că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, dimpotrivă, nu există un titlu legal, preluarea fiind abuzivă.

Astfel:

În anul 1945, hotelul a fost pus la dispoziția "Comisiei Aliate de Control" fiind rechiziționat, iar în anul 1946 a fost pus la dispoziția Comandamentului.

După retragerea armatelor sovietice în anul 1948, imobilul nu a mai revenit proporietarilor de drept, ci a fost predat în administrarea unei societăți hoteliere de stat, sub numele "Hotel Republica" ulterior "Hotel ".

a) Instanța de fond face trimitere la rechiziționarea imobilului iar conform Decretului nr.511/22.11.1955 "bunurile rechiziționate până la data emiterii sale se consideră intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării".

Dar, rechiziția, nu reprezintă un mijloc de transmitere a dreptului de proprietate, așa cum rezultă din Legea nr.139/1940 privind rechiziția.

Practica judecătorească a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că "Statul nu are titlu valabil pentru imobilele intrate în proprietatea sa prin ordin de rechiziție, întrucât, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv Legea nr.139/1940 și Legea nr.439/1945, imobilele nu se puteau rechiziționa decât în folosință, iar rechiziționarea implica doar o preluare temporară, pentru un interval deteminat. Ca atare, potrivit actelor normative mai sus menționate, rechiziția nu putea conduce la o preluare definitivă a imobilului de către stat" (decizia nr.1371/07.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Pe de altă parte, Decretul nr.511/1955 nu poate fi considerat temei legal al preluării imobilului de către stat, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.1 din decret, respectiv ca bunurile să fie rechiziționate până la data emiterii decretului, în temeiul unor acte normative menționate în decret, pentru a se considera intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării lor.

În speță, rechiziționarea nu s-a făcut în baza unui act normativ și ca urmare nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr.511/1995 iar statul nu a devenit proprietar.

-24-

Această situație rezultă din actele aflate la dosar, respectiv:

Potrivit adresei nr.3307/26.04.1994, "Confort " C (regie de administrare a fondului locativ C) menționează: "Referitor la situația juridică a Hotelului din. - nr.20, vă comunicăm că nu dispunem de date referitoare la trecerea lui în proprietatea statului".

Administrația Financiară a Municipiului C, prin adresa nr.8491/24.02.1994, verificând poziția matricolă 211 pe perioada 1942-1948, descrie în detaliu Hotelul și precizează că "în prezent la matricola 211 apare înscris "naționalizat" fără a se specifica baza legală în care a fost făcută această notificare".

Cu adresa nr.9882/12.04.1994, Administrația Financiară a Municipiului C, cu referire la situația juridică a hotelului, face cunoscut că "până în anul 1948 a fost ocupat de ruși, în prezent apărând înscrisul "naționalizat" fără a se specifica baza legală în care a fost făcută această notificare".

Filiala Arhivelor Statului C, prin adresa nr.1209/03.06.1992 informează în legătură cu situația hotelului "din septembrie 1944, hotelul a fost rechiziționat și ocupat parțial de Comandamentul (). La 18 aprilie 1948 o adresă a hotelului face cunoscut Casei de Asigurări Sociale C că imobilul a fost preluat de stat la 26 februarie 1948 (fără să se menționeze actul de preluare) și și-a schimbat numele în Hotel "Republica" (cu precizarea care se regăsește în multe acte - "Republica - Hotel de Stat de ".

În niciunul din aceste înscrisuri aflate la dosar nu este precizat actul normativ în baza căruia imobilul a fost preluat de stat, motiv pentru care nu se poate reține că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.511/1955.

Un alt motiv pentru care acest decret nu constituie un tilu pentru trecererea imobilului în proprietatea statului, este și acela că decretul nu a fost publicat în Buletinul Oficial al - Populare Române, condiție obligatorie pentru orice act normativ în vederea producerii de efecte juridice.

b) Instanța de fond face trimitere și la măsura confiscării averii autorului reclamantei și intervenientei, ca fiind titlu pentru preluarea imobilului de către stat.

Prin sentințapenală nr.779/26.05.1949 a Tribunalului Militar București, autorul reclamantei, a fost condamnat la 25 de ani închisoare pentru crimă de înaltă trădare și la confiscarea averii, în care a fost inclusă și cota de 50% din imobilul în litigiu.

Această măsură însă nu a fost executată, neexistând nicio dovadă în acest sens.

Procedura de executare a confiscării ar fi trebuit îndeplinită începând cu ordonanța pronunțată de către procurorul delegat de pe lângă Parchetul instanței care a judecat cauza, continuând cu sesizarea judecătoriei competente ca organ de executare, sesizarea organelor financiare care participă la inventariere și încheierea procesului-verbal ca act final de preluare a bunurilor confiscate.

Dovezile acestei proceduri se depuneau la dosarul cauzei, iar în dosarul de față nu există aceste dovezi.

În prezent, măsura confiscării averii nu poate fi considerată drept titlu pentru preluarea imobilului de către stat, deoarece Curtea Supremă de Justiție - Secția penală, a pronunțat decizia penală nr.3208/8 decembrie 1998 prin care a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

-25-

Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.779/26 mai 1949 a Tribunalului Militar București - Secția I, deciziei nr.1334/24 mai 1950 a Curții Militare de Casare și Justiție și în baza art. II pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.d Cod penal, a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art.191 cod penal anterior și a înlăturat măsura confiscării averii - fila 69 dosar apel.

4. Ineficiența titlului în baza căruia pârâta deține imobilul

Prin Hotărârea Guvernului nr.1041/25 septembrie 1991 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism, a fost înființată - - B și constituie actul în baza căruia Hotelul "" din Caf ost inclus în patrimoniul societății.

Hotărârea Guvernului nr.1041/1990 a fost dată în aplicarea Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, care prevede în art.20 alin.2 că "bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu acest titlu".

Dar, dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 nu pot constitui temeiul juridic al unui drept de proprietate asupra imobilului în cauză, pentru că imobilul, nefiind trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, nu intră în categoria acelora care au fost înglobate în patrimoniul societăților comerciale nou create.

Acest act normativ nu putea avea ca domeniu de aplicare, din acest punct de vedere, decât imobilele asupra căruia statul avea un titlu de proprietate legal, deci valabil.

În acest sens este și concluzia Curții Constituționale a României, care, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr.15/1990 și a Legii nr.31/1990 a pronunțat decizia nr.112/9 noiembrie 1995 în sensul următor: "cât privește cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societăților comerciale respective, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, chestiunea de a ști dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societății comerciale, este de competența instanței judecătorești.

Examinând această problemă, instanța va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea stautului sau dacă, în lipsa unui temei legal, o asemenea dobândire a proprietății n-a avut loc niciodată".

Rezultă că elementul determinant în aprecierea valabilității trecerii bunului în litigiu în patrimoniul societății pârâte, prin efectul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, îl constituie examinarea valabilității titlului statului.

Dar, cum statul nu a fost titularul unui drept de proprietate asupra imobilului în cauză, rezultă că nici nu putea să transmită un astfel de drept către pârâtă și, pe cale de consecință, includerea bunului în patrimoniul societății este nelegală.

La data de 22 februarie 1994, Ministerul Turismului a emis în baza Legii nr.15/1990 și Hotărârii Guvernului nr.834/1991, Certificatul M 08 nr.0174 de atestare a dreptului de proprietate al - - asupra unei suprafețe de 1.265,60 mp. în care se include și terenul în suprafață de 784,80 mp. din C,. - nr.20 proprietatea autorilor reclamantei și intervenientei.

-26-

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu respectă prevederile HG nr.834/1991, care erau aplicabile exclusiv terenurilor deținute de statul român în baza unui titlu valabil.

Potrivit referatului Comisiei de aplicare a HG nr.834/1991 din 15 februarie 1994, imobilul din litigiu "a aparținut înainte de război proprietății private

trecând apoi în proprietatea statului printr-o modalitate necunoscută, iar după aceea a fost transmis la C, și prin intermediul - - la - -".

Așadar, lipsa unui titlu valabil al statului asupra terenului în discuție, a fost deplin cunoscută de organele competente să aprobe eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În conformitate cu legislația privind privatizarea societăților comerciale, în anul 1995 - - a fost complet privatizată, salariații societății constituindu-se în Asociația, cumpărând toate acțiunile deținute de stat și de prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387/24.07.1995, în lista anexă la contract fiind și imobilul din litigiu.

Întrucât măsura confiscării averii autorului reclamantei și intervenientei, dispusă prin sentința penală nr.779/16.05.1949 a Tribunalului Militar Bucureștia fost anulată prin decizia penală nr.3208/08.12.1998 de Curtea Supremă de Justiție, a fost desființat retroactiv titlul executoriu care a stat la baza preluării bunurilor și, pe cale de consecință, titlul pârâtei referitor la imobilul din litigiu nu-și mai produce efectele juridice.

Potrivit art.311 Cod pr.civilă, hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel.

Totodată, art.4041(1) și (2) Cod pr.civilă prevede că în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.

În speță, bunurile au fost înstrăinate și de aceea reclamanta nu are la îndemână o acțiune pentru întoarcerea executării, îndreptată împotriva statului român, ci prezenta acțiune în revendicare, îndreptată împotriva societății pârâte - actualul deținător.

5. Modalitatea de restituie a imobilului

Prin acțiunea introductivă înregistrată la instanță la data de 16 mai 1994, reclamanta a solicitat în baza disp. art.480-481 Cod civil, restituirea în natură a imobilului din C,. - nr.20, compus din teren în suprafață de 784,80 mp. dobândit de autorii reclamantei și ai intervenientei - prin Actul de donație autentificat sub nr.16959 și transcris sub nr.2701/27.04.1938 la grefa Tribunalului Constanța, precum și clădirea cu destinație de hotel, edificată în perioada 1938-1939, pe acel teren.

În apel s-a dispus completarea probelor cu o expertiză topo care să identifice terenul și o expertiză constructor care să identifice și să evalueze clădirea, expertiza topo fiind efectuată de expert și cu privire la clădire s-a efectuat un prim raport de expertiză de expert iar instanța, constatând că prin acest raport de expertiză nu s-a răspuns la toate obiectivele formulate de părți și de instanță în ședința publică din 05.09.2008, s-au încuviințat

-27-

cererile părților privind efectuarea unei noi expertize constructor de către un alt expert, cu aceleași obiective stabilite.

Cea de a doua expertiză constructor a fost efectuată de expert -filele 1132-1156 dosar apel, cu participarea din partea reclamantei a consilierului expert tehnic specialitatea construcții civile și industriale, care a întocmit un raport de expertiză separat -filele 1212-1213 dosar apel, iar din partea pârâtei ec.A -expert evaluator proprietăți imobiliare, care de asemenea a întocmit un raport de expertiză filele 1203-1209 dosar apel.

Potrivit raportului de expertiză topo și schiței de plan întocmite de expert, terenul în suprafață de 784,80 mp. se află amplasat în intravilanul Municipiului C,.- nr.20, adică la fosta adresă poștală menționată în actul de donație "Bulevardul - nr.4".

Expertul tehnic a precizat că suprafața terenului conform calculelor ( de coordonate suprafața C) este de 788,847 mp. și a fost poziționat pe "Planul de situație Anexa 5", definit pe conturul punctelor 1-2-18-12-13-14-15-17-1 - filele 1265-1270 dosar apel.

Terenul este liber și poate fi restituit în natură, sens în care pârâta - va fi obligată să-l restituie reclamantei și intervenientei -.

Cât privește construcția Hotel "" nu mai există în prezent, fiind demolată de pârâtă în anul 1996, în timpul soluționării litigiului, în baza unei autorizații de demolare, care însă a fost anulată prin decizia civilă nr.539/04.09.1997 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosar nr.1310/C/R/1997, în care s-a reținut că - - a dispus nejustificat de un imobil care era proprietatea reclamantei.

În aceste condiții, pârâta urmează a fi obligată să le despăgubească pe reclamantă și pe intervenientă pentru prejudiciul produs prin refuzul de a le restitui imobilul și prin demolarea acestuia.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în urma evaluării imobilului prin expertizele tehnice în specialitatea construcții efectuate în cauză, instanța va înlătura raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic întrucât nu a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță, existând și acordul părților în acest sens, exprimat prin cererile pentru efectuarea unui alt raport de expertiză cu aceleași obiective, dar de un alt expert.

Urmează a fi avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expert tehnic în specialitatea construcții civile și industriale, care a stabilit valoarea de circulație a corpului vechi al Hotelului "" C astfel:.-la momentul rechiziționării 01.04.1945 - 27.702.890 lei;.-la momentul privatizării iulie 1995 -11.138.275 lei;.-la momentul demolării octombrie 1996 -7.311.278 lei și.-la momentul expertizei -3.198.683 lei

Reclamanta și intervenienta - au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.250.830 lei fără TVA, reprezentând contravaloarea clădirii la data la care aceasta a intrat în patrimoniul pârâtei prin privatizare, respectiv în cursul anului 1995, stabilită de expert consilier, care a evaluat imobilul astfel: -la data rechiziționării 1945 -cu TVA 54.037.917 lei, fără TVA 45.409.863 lei; -la data privatizării 1995 - cu TVA 26.478.579 lei, fără TVA 22.250.830 lei; -la data demolării 1996 - cu TVA 25.397.819 lei, fără TVA

-28-

21.342.634 lei și la data efectuării expertizei decembrie 2008 -cu TVA 16.211.481 ei și fără TVA 11.352.462 lei, justificat de faptul că acest expert a avut în vedere: lucrarea efectuată de expert în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, prin care s-a stabilit starea imobilului, lucrarea efectuată în cursul anului 1994 de un alt expert, ing. referitoare la aceiași construcție, planurile clădirii întocmite de arhitect în cursul anului 1938 și de arhitect de la "Proiect"- C, înainte de demolare, releveele pe fiecare nivel la care calculul suprafețelor s-a realizat prin scanare și metoda, în timp ce expertul numit în cauză, nu le-a avut în vedere.

De asemenea, expertiza efectuată de expert a explicat corect coeficienții de corecție pozitivi și negativi, în timp ce expertul nu a avut în vedere coeficienții pozitivi de corecție.

Un alt motiv invocat este și modalitatea de calcul a expertului, care este eronat sub aspectul temeiului juridic la care se raportează când face reactualizarea contravalorii bunului, respectiv dispozițiile Legii 10/2001, Titlul VII "Regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr.247/2005, or, prezentul litigiu vizează o revendicare de drept comun întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, precum și sub aspectul aplicării gradului de uzură.

Reclamanta și intervenienta solicită valoarea de piață a imobilului la data privatizării, respectiv în anul 1995, întrucât aceasta reprezintă cea mai apropiată valoare ca situare în timp față de momentul introducerii acțiunii, când este neîndoielnică existența prejudiciului constând în atingerea adusă dreptului reclamantelor, prin refuzul societății pârâte de a le restitui imobilul.

În vederea stabilirii despăgubirilor la care urmează a fi obligată pârâta, două sunt aspectele care urmează a fi lămurite:

- momentul din circuitul civil al imobilului în raport de care s-a stabilit valoarea de circulație:

- cuantumul.

Referitor la momentul în raport de care se stabilește valoarea de circulație a imobilului, practica judecătorească a stabilit că, în toate cazurile atunci când este vorba de prejudicii constând în determinarea ori distrugerea unui bun, în evaluarea despăgubirilor urmează a se ține seama de starea de uzură a bunului existentă la data producerii prejudiciului.

În speță, fiind vorba de un imobil preluat abuziv de stat, data producerii prejudiciului poate fi deopotrivă momentul rechiziționării -01.04.2945, momentul privatizării societății -iulie 1995 și momentul demolării-octombrie 1996.

Reclamanta și intervenienta introdusă în cauză însă au ales ca moment al producerii prejudiciului, momentul promovării acțiunii, determinată de refuzul pârâtei de a le restitui imobilul.

C mai apropiat moment în timp față de data introducerii acțiunii -16 mai 1994 este momentul privatizării societății pârâte -iulie 1995.

Referitor la cuantumul despăgubirilor egale cu valoarea de circulație a clădirii vechi a Hotelului "", stabilită la momentul privatizării societății pârâte -iulie 1995, instanța urmează a omologa raportul de expertiză întocmit de expert tehnic, care stabilit valoarea la suma de 11.138.275 lei, sumă la care urmează fi obligată pârâta, deoarece: este raportul de expertiză

-29-

întocmit de expertul desemnat de instanță prin tragere la sorți și nu de consilierul -parte; pentru culegerea tuturor datelor și informațiilor legate de corpul vechi al Hotelului "" din C, expertul a avut în vedere actele și documentele existente la dosar, enumerate la filele 6-10 din expertiză - filele 1137-1141 dosar apel, printre care și raportul de expertiză întocmit de expert în dosarul nr.15070/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 B și de expert în dosarul nr.6609/1994 al Judecătoriei Sectorului 1 B; a avut în vedere coeficienții de corecție pozitivi și negativi și indicii de actualizare stabiliți de Institutul de Cercetări în Construcții și Economia Construcțiilor și aplicați de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, fila 12 din expertiză, iar în ceea ce privește temeiul reactualizării contravalorii bunului, îl reprezintă, pe lângă Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005 și Metodologiile specifice de evaluarea clădirilor și construcțiilor speciale, ținând seama de legislația în vigoare, de indicele de inflație, datele prezentate de Comisia Națională pentru Statistică, cursul de schimb leu/USD, informații directe de la institute de proiectare antreprize de construcții și furnizori de materiale.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, formulată de pârâta - -

Prin cererea depusă la dosarul instanței de fond la data de 31.10.1997 -filele 15-24, pârâta - - a formulat cerere de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat, solicitând ca în cazul în care va fi admisă cererea reclamanților, chemata în garanție să fie obligată să despăgubească pe pârâtă pentru suma la care ar fi obligată față de reclamante ori pentru valoarea bunurilor de care ar fi evinși, după caz, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, pârâta a arătat că la data de 27.07.1995, între Asociația "" a salarițialor din - - și Fondul Proprietății de Stat, în baza Legilor nr.58/1991 și nr.77/1994 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387, prin care Asociația "" a cumpărat pentru și în numele membrilor ei, un număr de 343.162 acțiuni pe care le deținea la - -, în valoare nominală totală de 8.579.050.000 lei.

Toate aporturile, reprezentate de acțiunile transmise, au fost aporturi în natură constând în terenuri, construcții și bunuri de inventar, care s-au aflat în proprietatea statului la momentul când s-a constituit societatea prin HG nr.1041/25.09.1991.

Între bunurile din anexa la contract s-au aflat și imobilele din litigiu, respectiv Hotelul "" și terenul aferent de 1.265,60 mp.

Prin art. 6.3 din contract, vânzătorul a atestat că deține în proprietate principalele clădiri prevăzute în anexa la contract, asumându-și față de cumpărător răspunderea pentru liniștita posesie a acestora, conform art.1336 Cod civil.

Totodată, pe temeiul art.1337 Cod civil, în calitate de vânzător, "este de drept obligat a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut".

Fondul Proprietății Private a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a

-30-

- - B, dat fiind că aceasta nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare nr.387/24.07.1997 precum și lipsa competenței materiale a Tribunalului Buzău, competența aparținând Tribunalului București conform art.7 Cod pr.civilă, în circumscripția căruia se află sediul

Pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție întrucât nu este proprietarul bunurilor din patrimoniul societății comerciale care gestionează acțiuni, ci este acționar în numele statului, acțiunile fiind singurele asupra cărora putea garanta.

În dosarul de apel, Fondul Proprietății Private a formulat întâmpinare la apelurile declarate împotriva sentinței și la cererea de chemare în garanție, invocând pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât nu a fost niciun moment posesorul bunurilor din patrimoniul - - și lipsa calității procesuale active a - - în formularea cererii de chemare în garanție, care nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, părțile contractante fiind și Asociația "".

Pe fond, solicită respingerea cererii de chemare în garanție, reiterând motivele din întâmpinarea depusă la instanța de fond.

De asemenea, în apel, pentru termenul din 23.03.2007 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - succesor legal al și, prin întâmpinare, pe cale de excepție a reiterat lipsa calității procesuale active a - - în formularea cererii de chemare în garanție, dat fiind că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între și Asociația "", neavând temei legal pentru a solicita obligarea instituției implicate în privatizare.

Obiectul contractului l-au constituit acțiunile deținute de AVAS (fostă APAPS) la fosta - - și nu imobilul revendicat, caz în care orice litigiu născut din exercițiul dreptului de proprietate asupra imobilelor trebuie soluționat exclusiv în contradictoriu cu proprietarul acestora, acționarii neavând legal, obligație de garanție în ceea ce privește evicțiunea pentru imobile.

A mai reiterat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001, AVAS nefiind unitate deținătoare a imobilelor, nu are competența de a restitui în natură imobilele solicitate de foștii proprietari.

Conform Legii nr.10/2001, AVAS are ca atribuție acordarea de măsuri în echivalent (și nu în restituirea în natură a imobilului revendicat) potrivit art.29 din Legea 10/2001, reclamanta fiind îndreptățită doar la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a acestora.

În aceste condiții, reclamanta era obligată să respecte în ceea ce privește instituția AVAS procedura prevăzută de art.22 și următoarele din Legea nr.10/2001.

Curtea, în temeiul disp. art.137 Cod pr.civilă, urmează a se pronunța mai întâi asupra acestore excepții.

Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de AVAS,se reține că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă întrucât nu are calitatea de pârâtă în acțiunea formulată de reclamantă și intervenienta - pentru revendicarea imobilului, pârâtă fiind deținătoarea - -

-31-


Susținerea AVAS că nu poate fi obligată la restituirea în natură a bunului revendicat față de dispozițiile Legii nr.10/2001, excede cadrului procesual stabilit de reclamantă și intervenientă, prezenta acțiune fiind promovată pe dreptul comun și nu pe Legea nr.10/2001, în contradictoriu cu pârâta - -, de la care se solicită restituirea în natură și plata de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei - - în formularea cererii de chemare în garanție, invocată de AVAS,se reține că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă deoarece Asociația "" a salariaților din - - - parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387/24.07.1995 încheiat cu, a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtei - - prin care a solicitat ca în cazul în care va fi admisă acțiunea în revendicare și despăgubiri față de pârâtă, să fie admisă și cererea de chemare în garanție a, formulată de pârâta - - - filele 80-82 dosar apel.

Cu privire la cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei - - formulată de intervenienta Asociația "" în cadrul cererii de chemare în garanție a (fostul, fostul ), se reține că este întemeiată și urmează a fi admisă întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387/24.07.1995 ce s-a încheiat între FPS în calitate de vânzător și Asociația "" în calitate de cumpărător, obiectul contractului fiind un număr de - acțiuni reprezentând 33,25% din capitalul social al - -, constituie temeiul cererii de chemare în garanție a AVAS de către pârâta - -, cerere însușită de intervenienta accesorie Asociația "".

Analizând pe fond cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului - succesoral legal al și, formulată de pârâta - - și de intervenienta accesorie Asociația "" se reține că este întemeiată și urmează a fi admisă deoarece:

La data constituirii prin nr.HG1041/1990, - - a fost o societate cu capital integral de stat, iar Hotelul "" din C constituia aport în natură al statului la capitalul social al societății.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387/24.07.1995, vânzătorul Fondul Proprietății de Stat a vândut cumpărătorului Asociația "" un număr de - acțiuni reprezentând 33,25% din capitalul social al - - iar în art.6.3 din contract s-a prevăzut: "vânzătorul atestă că societatea deține în proprietate principalele clădiri prevăzute în anexa la prezentul contract și răspunde față de cumpărător pentru liniștita posesie a acestora, conform art.1336 din Codul civil".

Printre bunurile cuprinse în lista anexă la contract, se află și terenul în suprafață de 1265,6 mp. din C (în care este inclus terenul din litigiu) și clădire Hotel ""

Pârâta - - și-a exercitat dreptul reglementat de art.60(1) Cod pr.civilă potrivit, căruia partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

-32-

Temeiul cererii de chemare în garanție îl reprezintă prev. art.6.3 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.387/24.07.1995 și prevederile art.1336, art.1337 și art.1341 Cod civil, consecința fiind ca instituția implicată în procesul de privatizare în calitate de reprezentantă a statului, să acopere prejudiciul creat societății pârâte privatizate ca urmare a micșorării patrimoniului acesteia prin plata valorii de circulație a clădirii demolate către reclamantă și intervenientă, imobilul fiind preluat abuziv de stat de la autorii acestora.

De aceea, chemata în garanție va fi obligată să despăgubească pe pârâta - - și intervenienta accesorie Asociația cu suma de 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului demolat Hotel "" C, ce va trebui achitată de pârâtă și intervenienta-accesorie către reclamantă și intervenienta - precum și cheltuielile de judecată ocazionate de pârâtă și intervenientă pe parcursul procesului, în sumă de 12.200 lei.

Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art.296 Cod pr.civilă, va fi admis apelul și schimbată în tot sentința, admisă acțiunea precizată și cererea de intervenție în interes prooriu și în interesul reclamantei formulată de intervenienta -, obligată pârâta să restituie reclamantei și intervenientei terenul în suprafață de 788,847 mp. din Mun.C,. - nr.20 și să plătească suma de 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii Hotel "" -demolată iar potrivit disp. art.274 Cod pr.civilă pârâta va fi obligată și la 8.700 lei cheltuieli de judecată.

Urmează a fi admisă cererea de chemare în garanție a AVAS, formulată de pârâtă și intervenienta-accesorie Asociația "" și obligată chemata în garanție să le despăgubească cu 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii Hotel "" -demolată iar potrivit disp. art.274 Cod pr.civilă să le plătească cheltuieli de judecată ocazionate de pârâtă și intervenientă pe tot parcursul procesului, în sumă de 12.200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendarea judecării apelului, reiterată de pârâta - " " - B și de intervenienta Asociația "".

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâta - " " - B și intervenienta Asociația "".

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de intervenienta -.

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității apelului, invocată de intervenienta -.

Respinge ca fiind lipsită de interes, cererea de intervenție accesorie în interesul părătei - " " - B, formulată de intervenienta -.

Ia act că prin Declarația autentificată sub nr.1026/4 aprilie 2006 intervenientele - moștenitoarea intervenientului defunct

-33-

-, și - -moștenitoarele intervenientului defunct G--, au renunțat la orice fel de drept legat de succesiunea defunctului -, considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate și continuate de autorii lor - și G--.

Admite apelul declarat de reclamanta domiciliată în B,-, sect.2, împotriva sentinței civile nr.143/15.06.1998 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta - -, cu sediul în B nr.143 sect.1, intervenienții Asociația, cu sediul în B nr.143 sect.1, - decedat pe parcursul procesului cauza fiind continuată de moștenitoarea, domiciliată în B,-, sector 2, G-- decedat pe parcursul procesului, cauza fiind continuată de moștenitoarele și -, ambele domiciliate în B,-.3.B.8.71 sect.2, -, domiciliată în B- sect.2, -, domiciliată în B,. nr.57-69.10.B.4.58 sect.6 și chematul în garanție AVAS B, cu sediul în B, str.-.-. nr.50 sect.1, și în consecință:

Schimbă în tot sus-menționata sentință și pe fond:

.- Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, formulată de intervenienta -.

.- Obligă pârâta - " " - B să restituie reclamantei și intervenientei, terenul în suprafață de 788,847 mp. stabilită conform calculelor, amplasat în intravilanul Municipiului C,. - nr.20 și poziționat pe "Planul de situație Anexa 5" din raportul de expertiză topo, teren definit pe conturul punctelor 1-2-18-12-13-14-15-17-1 filele 1265-1270 dosar apel.

.- Obligă pârâta - " " - să plătească reclamantei și intervenientei - suma de 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii Hotel "" - demolată, care s-a aflat pe terenul de 788,847 mp. conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic -filele 1132-1156 dosarl apel.

.- Obligă pârâta - " " - B să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 8.700 lei reprezentând 4.165 lei onorariu avocat și 4.535 lei onorarii expertize.

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei - " " - B în formularea cererii de chemare în garanție, invocată de

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei - " " -, formulată de intervenienta Asociația "", în cadrul cererii de chemare în garanție a

Admite cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului - succesor legal al și, formulată de pârâta

-34-

- " " - B și de intervenienta-accesorie Asociația "".

Obligă chemata în garanție să despăgubească pe pârâta - " " - B și intervenienta Asociația "" cu următoarele sume:

- 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii demolate -Hotel "" din Municipiul C,. - nr.20;

- 12.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de pârâtă și intervenientă pe tot parcursul procesului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2009.

Președinte, Judecător,

C - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red.NG /tehnored.VM

11 ex./06.04.2009

1044/1997 Tribunalul Buzău

Președinte:Constanța Ștefan
Judecători:Constanța Ștefan, Gherghina Niculae

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Ploiesti