Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 639/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.639
Ședința publică din data de 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, prin reprezentant Cabinet avocatură, cu domiciliul ales în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.156 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - - B, prin reprezentant și Asociații, cu domiciliul procesual ales în B,-,.3,.7, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-pârât reprezentat de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de fata, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - - Bac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.837,92 lei reprezentând suplimentari salariale incluse în salariul de bază al pârâtului, achitate lunar în perioada 2005-2006, actualizate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost salariatul societății până în anul 2006, iar potrivit art.168 din CCM încheiat între SNP și salariați, până în anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații beneficiau de o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu.
S-a mai susținut că după constituirea, în anul 2002, societății pârâte, ca urmare a reorganizării SNP, la nivelul reclamantei s-a încheiat, în octombrie 2003, un CCM, care a prevăzut includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază al fiecărui salariat, clauză ce se regăsește și în CCM pe anii 2004-2007.
De asemenea, s-a arătat că prin introducerea suplimentărilor în salariul de bază al pârâtului, acestea au fost influențate de toate majorările aplicate periodic, încă din momentul realizării acestei operațiuni, crescând cu 9,4 % conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr.14/2003 și, contrar acestei situații, prin sentința nr.894/17.03.2008 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă, reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtului suma de 4650 lei reprezentând drepturi salariale aferente sărbătorilor de Paște și C 2005-2006.
Drept urmare, s-a cerut a se constata că pârâtul a încasat de două ori aceleași drepturi salariale, prima oară lunar, incluse în salariul de bază și, a doua oară, în executarea sentinței menționate, fiind îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepția necompetenței materiale a instanței, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Ploiești pe motiv că, în raport de temeiul de drept invocat în cuprinsul acțiunii, nu este vorba de un litigiu de muncă, revenind judecătoriei competența de soluționare a pricinii, conform art.1 alin.1 Cod pr.civilă invocând și excepțiile nulității cererii de chemare în judecată pentru netimbrare și autorității de lucru judecat, susținând că pretențiile deduse judecății au făcut obiectul unui alt litigiu cu aceleași părți, aceeași cauză și obiect.
În ședința publică din 20.01.2009, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 156 pronunțată la data de 20.01.2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția de necompetență materială invocată de pârât și a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu declinând acțiunea spre competentă soluționare in favoarea Tribunalului București - Secția litigii de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art.284 al.2 Codul Muncii cererile privind conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
S-a mai reținut că reclamanta are sediul în B, str. G-ral nr.11 bis, sector 1, astfel încât competent din punct de vedere teritorial sa soluționeze acțiunea este Tribunalul București și nu Tribunalul Prahova, acțiunea vizând un conflict de muncă si anume, restituirea unor sume de bani derivând din raporturile de muncă care au existat între părți, arătându-se că normele din Codul Muncii ce reglementează competența teritorială au un caracter absolut, de la care părțile nu pot deroga.
Așa fiind, în baza art.158 pr.civ. instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București - Secția litigii de muncă.
De asemenea, instanța a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârât reținându-se că obiectul acțiunii vizează restituirea unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale derivând din raporturi de muncă, fiind de competența, din punct de vedere material, a tribunalului si nicidecum restituirea unor sume de bani derivând din raporturi juridice civile.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâtul a declarat recurs criticând-o ca nelegală susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția de necompetență materială invocată de acesta și tot greșit a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Susține recurentul că excepția de necompetență teritorială este o excepție relativă și nu absolută, neputând fi invocată decât de către persoana care este vătămată și nu de către reclamant, care a ales instanța pe care să o învestească neputându-și invoca propria culpă procesuală.
Fiind vorba de o nulitate relativă, recurentul susține că singurul în măsură să invoce excepția este pârâtul, nici instanța și nici reclamantul neavând posibilitatea invocării ei.
Se mai învederează că tribunalul nu este competent material să soluționeze litigiul pentru motivele expuse de către recurentul-pârât în întâmpinarea depusă la instanța de fond și că tribunalul trebuia să-și decline competența în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului, în conformitate cu disp.art. 5 Cod pr.civilă, respectiv Judecătoriei Ploiești.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată critica recurentului prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția de necompetență materială a instanței și că în realitate, fiind vorba de un litigiu civil, competența de soluționare a pricinii, în primă instanță ar reveni Judecătoriei Ploiești potrivit art. 1 alin. 1 Cod pr.civilă și art. 5 Cod pr.civilă.
Aceasta, deoarece, litigiul de față se poartă între - - și fostul angajat al acesteia, recurentul -pârât, iar raportat și la obiectul acțiunii, prin care se solicită restituirea unor sume de bani derivând din raporturi de muncă, reprezentând suplimentări ale drepturilor salariale, ce s-a susținut că au fost incluse în salariul de bază al pârâtului, achitate lunar în perioada 2005-2006, actualizate, în speță, așa cum corect a reținut și prima instanță, este vorba despre un conflict de muncă, revenind tribunalului, în primă instanță, competența de soluționare a acestuia, potrivit art. 2 pct. 1 litera c din Codul d e procedură civilă, iar nu judecătoriei, așa cum pretinde în mod nejustificat recurentul, nefiind aplicabile disp.art. 1 pct.1 din Codul d e procedură civilă invocate de acesta.
Nici critica potrivit căreia în mod greșit a fost invocată din oficiu necompetența teritorială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București nu este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu disp.art.284 alin.1 din Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă-așa cum este și litigiul de față-este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar potrivit art. 2 alin.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe - situație ce nu se regăsește în speță.
De asemenea, art.284 alin.2 din Codul Muncii statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Din termenii textului respectiv al Codului Muncii rezultă că în domeniul conflictelor de muncă competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, fiind vorba de o competență imperativă și exclusivă.
Câtă vreme norma de competență teritorială este una absolută, de la care părțile nu pot deroga, excepția de necompetență teritorială putea fi invocată de oricare dintre părți, precum și de instanță, din oficiu, iar raportat la considerentele ce preced, în mod corect prima instanță a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a instanței declinând competența în favoarea Tribunalului București -Secția litigii de muncă, reprezentând instanța competentă în a cărei circumscripție intimata-reclamantă își are sediul.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, prin reprezentant Cabinet avocatură, cu domiciliul ales în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.156 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - - B, prin reprezentant și Asociații, cu domiciliul procesual ales în B,-,.3,.7, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - --- - - - -
fiind pensionat, prezenta se
semnează de președintele instanței
Grefier
/VS
2 ex./ 30.04.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
