Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 64/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2003/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.64
Ședința publică de la 26.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.918 din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Cauza are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanții-reclamanți și, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.131 din 26.10.2009, emisă de Baroul București și intimatul-pârât, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 20.01.2010, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatului-pârât întâmpinare, în două exemplare.
Curtea procedează la înmânarea unui exemplar al întâmpinării către apărătorul apelanților-reclamanți.
Avocatul apelanților-reclamanți solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Avocatul intimatului-pârât arată că se opune la cererea de amânare formulată de apărătorul apelanților-reclamanți, întrucât întâmpinarea a fost depusă la dosar cu respectarea termenului prevăzut de lege și nu conține excepții sau apărări noi.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul apelanților-reclamanți, având în vedere că prin întâmpinare nu s-au invocat excepții sau apărări noi, iar aceasta a fost depusă la dosar cu respectarea termenului prevăzut de lege astfel că dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la ordine, se prezintă apelanții-reclamanți și, prin avocat și intimatul-pârât, prin avocat.
Apărătorul apelanților-reclamanți arată că nu mai are alte probe în susținerea cererii de apel, însă solicită acordarea unui termen pentru a lua legătura cu clienții săi, pentru a vedea dacă au procurat eventual alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Avocatul intimatului-pârât arată că se opune la cererea de amânare, întrucât apelanții-reclamanți nu au făcut dovada existenței unor demersuri făcute la autoritățile statului pentru obținerea de înscrisuri noi doveditoare, iar dreptul la un proces echitabil reglementat de art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privește toate părțile din proces.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare pentru a da posibilitate apelanților-reclamanți să depună la dosar înscrisuri doveditoare în susținerea cererii de apel, având în vedere că nu au făcut dovada existenței unor minime demersuri pentru obținerea de înscrisuri noi și constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților-reclamanți solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active pentru lipsa titlului, fără a uni această excepție cu fondul cauzei, pentru a da posibilitate reclamanților să administreze în cauză toate probele pentru a face dovada titlului de proprietate în calitate de moștenitori legali de pe urma autorului.
În ceea ce privește susținerea instanței privind imposibilitatea reclamanților de a dovedi calitatea de moștenitori legali de pe urma autorului, arată că aceasta este eronată, întrucât la dosarul cauzei există depuse înscrisuri doveditoare, respectiv certificatul de moștenitor, actul succesoral și autorizația de construire a imobilului.
Apărătorul intimatului-pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de fond a reținut în mod judicios atât inexistența titlului de proprietate, cât și faptul că, în cauză, nu s-a făcut dovada că cele două persoane menționate în procesul-verbal de carte funciară provizorie sunt moștenitorii autorului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 17.06.2008, înregistrată sub nr- la Judecătoria Sectorului 1 B, reclamanții, G și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în B, - - nr.133,.1,.3, compus din trei camere, hol, bucătărie, baie, wc, culoar, vestibul, cameră serviciu, balcon, logie, boxă în suprafață utilă de 104,05 mp, reprezentând o cotă indiviză de 8,69% din imobil, cota indiviză de 8,69% din părțile de folosință comună, ca și suprafața de 23,40 mp teren aferent construcției.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii întregului imobil din - - nr.133, sector 1 B, conform testamentului din 19.03.1932, lăsat de autorul; prin procesul - verbal nr.2209/1940 de înscriere a dreptului de proprietate întocmit de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, dreptul de proprietate a fost întabulat pe numele. și.
La data de 03.11.1962 a decedat, succesorii acestuia fiind soția supraviețuitoare și (conform certificatului de moștenitor nr.57/2001 emis de BNP ). Ulterior, la 25.04.1971, a decedat, aceasta fiind moștenită de G, în calitate de nepot de soră predecedată și, în calitate de frate (potrivit certificatului de moștenitor nr.526/1971 emis de notariatul de Stat al Sectorului 1 B). a decedat la 10.10.1965, succesorul acesteia fiind, potrivit certificatului de moștenitor nr.58/2001 emis de BNP, acesta fiind moștenit, la rândul său, la data decesului, 11.04.1970, de soția supraviețuitoare, potrivit certificatului de moștenitor nr.59/2001 emis de același notat public. Reclamanții și sunt moștenitorii defunctei, conform certificatelor de moștenitor nr.60 și 62/2001 emise de BNP.
Imobilul identificat în petitul cererii de chemare în judecată a intrat în posesia statului prin Decretul nr.92/1950, fiind înscris la poziția 4393 pe numele, deși constituia la data naționalizării proprietatea unei persoane care avea calitatea de intelectual profesionist, calitate exceptată de la aplicarea măsurii. Preluarea încalcă Protocolul nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, normele Legii nr.213/1998, coroborate cu cele ale Legii nr.10/2001, venind în sprijinul caracterizării nevalabilității titlului de preluare a bunului.
Au mai arătat reclamanții că statul nu deține un titlu valabil pentru imobil, motivat de împrejurarea în care a fost aplicată măsura naționalizării, cu încălcarea legii fundamentale.
Referitor la titlul opus de pârâtă, s-a precizat că transferul dreptului de proprietate a fost făcut de la un detentor precar, iar nu de la adevăratul proprietar, că actul de vânzare - cumpărare nr.515/31264/1997 s-a încheiat cu fraudarea Legii nr.112/1995, întrucât la 18.09.2006 pârâta nu mai deținea calitatea de chiriaș, în sensul prevederilor exprese din art.9 ale legii și art.6 din HG nr.20/1997; astfel, chiriașul nu avea dreptul de a formula o cerere de achiziționare a apartamentului, iar societatea mandatară nu avea dreptul să o încuviințeze.
La data de 19.09.2008, instanța a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul că în cauză calitatea de reclamanți o au și, având în vedere contractul de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase depus la dosar.
Ulterior, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a moștenitorului pârâtei decedate, respectiv.
Prin sentința civilă nr.4155/13.03.2009, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă, având în vedere valoarea imobilului ce depășește 500.000 lei, precum și dispozițiile art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, sub nr-.
Prin sentința civilă nr.918/29.06.2009, pronunțată de această instanță, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâtul și, drept consecință, a fost respinsă acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a acestora.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește acțiunea în revendicare, pornind de la reglementările cuprinse în art.480 Cod civil, se impune ca reclamantul, care a promovat acțiunea, să facă dovada calității sale de proprietar al bunului ce se pretinde de la cel chemat în judecată spre a fi restituit, respectiv să facă dovada existenței titlului său de proprietate; or, în speță, reclamanții au înțeles să justifice această calitate bazându-se, pe de o parte, pe calitatea lor de moștenitori ai autorilor (născută ) și, a căror calitate de proprietari, pretinsă de aceștia, este conferită de procesul - verbal nr.2209/1940 de înscriere a dreptului de proprietate întocmit de Comisia pentru înființarea cărților funciare B, întocmit conform art.165 - 166 din Legea privind modificarea dispozițiunilor referitoare la cărțile funciare.
Un astfel de înscris nu poate avea valoare de titlu de proprietate în cazul acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, reclamanții nefăcând dovada existenței titlului în baza căruia autorii lor au dobândit imobilul în litigiu.
Instanța a apreciat că nici calitatea de moștenitori a celor două persoane înscrise în procesul - verbal amintit nu a fost probată în cauză față de autorul menționat în cuprinsul actului.
Cum nu pot fi incidente dispozițiile Legii nr.10/2001 referitoare la dovada dreptului de proprietate, calitatea procesuală activă în acțiunea în revendicare fiind analizată din perspectiva dreptului comun, reclamanții nu au produs probe de natură a le conferi legitimare procesuală activă.
În termen legal au declarat apel reclamanții și, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, iar, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au arătat că instanța de fond a apreciat și interpretat greșit actele depuse în dosar.
Astfel, din înscrisurile prezentate rezultă că dezbaterea succesorală de pe urma defunctului (decedat la 7.07.1936) s-a făcut prin intermediul instanței judecătorești (dosar de succesiune nr.8133/1936 al Tribunalului Ilfov - Secția a II-a ), având la bază testamentul din 19.- lăsat de defunct. În acest sens, s-a stabilit atât activul și pasivul succesiunii, cât și moștenitorii lui, respectiv, în calitate de soție, și, în calitate de fii. Pe lângă dovada dezbaterii succesiunii defunctului, la dosar a fost atașată și adresa nr- a Primăriei Municipiului B - Direcția Administrație Publică, din care reiese că fosta Primărie a Sectorului Iae mis în anul 1942 o autorizație de construcție pentru imobilul situat în - - nr.133, proprietatea ului.
Din adresa nr.12975/2/16.12.2001 a Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 B rezultă că între anii 1942 - 1948, pentru imobilul din - -lor nr.133, înscris la matricola 81, poziția 120, respectiv între 1948 - 1950, matricola 81, poziția 1059, au figurat cu rol fiscal și.
Toate aceste acte constituie dovezi grăitoare ale titlului de proprietate al autorilor reclamanților asupra imobilului în cauză, ignorate de instanța de fond, cât timp s-a consemnat în considerente că reclamanții au înțeles să-și justifice această calitate bazându-se pe calitatea lor de moștenitori ai defuncților (născută ) și, a căror calitate de proprietari este conferită de procesul-verbal nr.2209/1940 de înscriere a dreptului de proprietate întocmit de Comisia pentru înființarea cărților funciare B potrivit art.165 și 166 din Legea privind modificarea dispozițiunilor referitoare la cărțile funciare.
Au arătat apelanții că dovada dreptului de proprietate nu este dată de procesul verbal indicat anterior, care, în realitate, atestă doar existența dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză în patrimoniul autorilor lor și, prin urmare, al lor, însă, doar înscrierea în cartea funciară, chiar și provizorie, le conferă acestora o prezumție absolută de proprietate. În aceste condiții, existând procesul verbal de înscriere în cartea funciară, apelanții nu pot fi obligați să facă dovada faptului juridic (contractul de vânzare-cumpărare), prin care au dobândit imobilul.
Instanța de fond a afirmat greșit că procesul verbal nr.2209/1940 nu corespunde unui titlu de proprietate (ca act juridic invocat drept mod de dobândire a dreptului pus în discuție), cu toate că titlul de proprietate poate fi, în sensul larg al termenului, orice act juridic prin care se recunoaște existența dreptului de proprietate, deci nu numai cel translativ de proprietate, care creează un drept în patrimoniul dobânditorului, ci și cel declarativ, care recunoaște un drept anterior. Numai prin înscrierea dreptului real, acesta ia ființă, dobândește forță juridică formală.
Este eronată și susținerea instanței de fond cu privire la dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938, avându-se în vedere art.187 din acest act normativ, care precizează scopul pentru care au fost întocmite cărțile funciare.
Trebuie avut în vedere și faptul că art.48 din Decretul - Lege nr.115/1938 statuează că înscrierea provizorie va avea ca efect dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular, fără a deosebi sau a condiționa acest lucru de vreo zonă a țării, astfel cum se arată în hotărârea primei instanțe.
Deci, însăși această înscriere provizorie în cartea funciară a avut ca efect dobândirea dreptului de proprietate al autorilor reclamanților asupra imobilului în discuție, înscriere care conferea dobânditorului prezumția absolută de proprietate.
Pe de altă parte, apelanții reclamanți au precizat că au dovedit și calitatea de moștenitori ai proprietarilor imobilului, precum și faptul că în speță este respectat principiul unanimității.
În privința certificatului de moștenitor nr.56/17.07.2001, apelanții au arătat că s-a strecurat o eroare prin neincluderea între moștenitori și a soției lui, putându-se însă observa că aceasta este succesor legal în baza testamentului lăsat de defunct și potrivit hotărârii prin care a fost dezbătută succesiunea de pe urma acestuia.
Sub aspect procedural, apelanții au învederat că prima instanță a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active pentru lipsa titlului, fără a uni această excepție cu fondul cauzei, conform art.137 alin.2 Cod de procedură civilă, față de împrejurarea că pentru dovedirea titlului de proprietate trebuiau administrate toate probele.
Prin întâmpinare, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Referitor la lipsa titlului de proprietate, a arătat că nici un înscris depus de reclamanți, în special procesul verbal de carte funciară provizorie din anul 1940, nu poate fi considerat sau echivalat drept titlu de proprietate în sensul imperativ al art.480 - 481 Cod civil.
Cât privește celelalte înscrisuri prezentate de apelanți, respectiv testamentul din 1932, dosarul de succesiune, adresele emise de și, a apreciat că nici acestea nu pot fi echivalate titlului de proprietate, în speță nefiind incidente prevederile speciale instituite de art.24 din Legea nr.10/2001, pentru proba dreptului de proprietate. În cadrul unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri pe calea dreptului comun, facilitățile de probă recunoscute exclusiv în procedura specială administrativă nu pot fi avute în vedere.
Sarcina probei revine reclamanților, iar nu celor ce contestă existența unui titlu de proprietate, astfel cum se susține prin cererea de apel.
A mai arătat intimatul pârât că apelanții reclamanți nu au făcut nici dovada succesiunii de pe urma defunctului, decedat în 1936, persoanelor înscrise în cartea funciară provizorie, și.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții și au solicitat să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din B,-,.1,.3, sector 1.
Pe parcursul soluționării cererii a decedat pârâta, în cauză fiind introdus moștenitorul acesteia, pârâtul.
În dovedirea dreptului de proprietate, reclamanții au depus la dosar procesul verbal nr.2209/1940 emis de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare din B, cu privire la imobilul în litigiu, din care reiese că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară provizorie a Municipiului B se face în favoarea moștenitorilor defunctului, respectiv, născută, și. Această înscriere s-a efectuat pe baza posesiunii și cu titlu de moștenire.
actori incumbit probatioeste expresia sintetică a regulii înscrise în art.1169 Cod civil, astfel că, în procesul civil, sarcina probei revine reclamantului.
Cum cererea de față are ca obiect revendicarea unui imobil, fiind întemeiată pe dreptul comun (art.480 Cod civil), reclamanții erau obligați să prezinte titlul de proprietate al autorilor lor, să probeze modul de dobândire a dreptului de proprietate de către aceștia.
În acest sens, prin titlu se înțelege înscrisul întocmit cu ocazia încheierii unui act juridic cu efect constitutiv sau translativ de drepturi, ce poate fi însoțit de orice alte înscrisuri ulterioare prin care se constată existența actului juridic respectiv. Acestea din urmă, prin ele însele, nu pot fi primite în accepția de mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Reclamanții din prezenta cauză au înțeles însă să justifice calitatea de proprietar a autorilor lor asupra imobilului revendicat printr-un proces verbal de înscriere în cartea funciară, înscris care nu este de natură să probeze existența dreptului de proprietate în patrimoniul defunctului, astfel cum s-a arătat mai sus.
Nu trebuie să se confunde chestiunea probei modului de dobândire a dreptului de proprietate, care înseamnă chiar proba acestui drept, cu chestiunea opozabilității față de terți a modului de dobândire respectiv, aceasta din urmă fiind analizată în contextul publicității imobiliare.
Prezumția absolută de proprietate invocată de apelanți, justificată prin înscrierea dreptului autorilor lor în cartea funciară, nu exclude obligația acestora de a face dovada faptului juridic prin care s-a dobândit imobilul.
Celelalte înscrisuri la care fac referire apelanții, și anume dosarul de succesiune nr.8133/1936 al Tribunalului Ilfov, Secția a II-a CC, având la bază testamentul din 1932, adresa nr- a Primăriei Municipiului B, precum și adresa nr.12975/2/16.12.2001 a Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 B, sunt înscrisuri care pot proba un anumit mod de dobândire a proprietății, nu titlu în accepția de mod de dobândire a dreptului de proprietate, respectiv actul juridic în sens restrâns (contractul) a noțiunii de "titlu".
În legile speciale au fost incluse dispoziții care lărgesc sfera mijloacelor de probă în materia revendicării imobiliare, inclusiv prin instituirea unor prezumții suplimentare de proprietate, tocmai pentru a facilita proba dreptului de proprietate.
În speță, nefiind vorba de o procedură specială, proba dreptului de proprietate urmează regulile din dreptul comun, anterior menționate.
Deși apelanții susțin o greșită interpretare a dispozițiilor Decretului Lege nr.115/1938 de către instanța de fond, Curtea constată că astfel de considerente nu se regăsesc în sentința apelată.
De altfel, în sistemul de publicitate bazat pe registrul de transcripțiuni și inscripțiuni nu a existat o evidență riguroasă a imobilelor, astfel încât o atare mențiune în cartea funciară provizorie nu se bucură decât de prezumția că dreptul există în folosul său, nu și de efectul translativ sau constituit de drepturi în favoarea celui înscris.
Într-adevăr, în sistemul cărților funciare, reglementat de Decretul Lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, intabularea dreptului de proprietate avea efect constitutiv de drepturi, însă acest regim a fost aplicabil doar în Transilvania, întrucât lucrările cadastrale nu au fost efectuate în restul teritoriului, unde a continuat a se aplica sistemul registrelor de transcripții și inscripții. Cărțile funciare întocmite în B în temeiul art.163 si următoarele din Decretul Lege nr.115/1938 sunt "cărți funciare provizorii", care prin Legea nr.242 din 12 iulie 1947 au fost transformate în "cărți de publicitate funciară", care constituie un sistem intermediar de publicitate, ce se deosebește de cărțile funciare prin aceea că intabularea nu are efect constitutiv de drepturi, drepturile reale dobândindu-se prin încheierea actului.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanții nu au depus titlul de proprietate al autorului lor, în vederea comparării acestuia cu titlul pârâtului, pentru a se stabili care dintre ele este preferabil, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada calității procesuale active.
Pe de altă parte, reclamanții, în susținerea calității de succesori ai autorului comun, au depus la dosar extrasul din registrul stării civile pentru morți din anul 1936, certificatele de moștenitor nr.56 - 60/2001 întocmite de, certificatele de deces de pe urma defuncților, și, declarații de notorietate, extras din registrul de naștere pentru, certificatul de moștenitor nr.52/1971 emis de Notariatul de Stat Local Sector 1
Se constată că acțiunea în revendicare a fost formulată cu nerespectarea principiului coparticipării procesuale active obligatorii, nefiind introdusă de toți moștenitorii numiților. M, născută, decedată în anul 1965 și, decedat în anul 1936. Astfel, cei doi soți au avut împreună doi fii, decedat în anul 1962 și, iar reclamanții sunt moștenitori, în calitate de fii, după, șotia supraviețuitoare a lui, decedată la data de 12.10.2000, potrivit certificatului de moștenitor cu partaj nr.60/17.07.2001.
În ceea ce privește ramura, decedat în anul 1962, acesta a fost moștenit, potrivit certificatului de moștenitor nr.57 din 17.07.2001 de soția sa supraviețuitoare, decedată la rândul său în anul 1971 și de fiica sa, - -, decedată la data de 18.10.1964.
Astfel, în cauză nu s-a probat persoana care a preluat drepturile succesorale ale acestei ramuri sau faptul că, în lipsa unui moștenitor legal, drepturile patrimoniale au revenit statului român, prin declararea vacanței succesorale.
Așadar, și sub acest aspect reclamanții nu au dovedit că sunt singurii succesori ai defunctului, având această obligație ca și cumpărători de drepturi litigioase de la G și, moștenitori pe linia defunctei.
Cum acțiunea în revendicare implica respectarea principiului unanimității, cererea de față a fost respinsă în mod corect pentru lipsa calității procesuale active.
Reclamanții nu pot invoca o imposibilitate obiectivă de determinare a tuturor succesorilor autorului bunului litigios, având în vedere că, alături de aceștia, inițial, au figurat ca părți în proces și G, precum și.
Sub aspect procedural, Curtea constată că prima instanță în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art.137 Cod de procedură civilă, soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale active (prin raportare atât la proba dreptului de proprietar, cât și la coparticiparea procesuală) făcând de prisos cercetarea pe fond a cauzei.
Nu orice excepție poate fi unită cu fondul, ci numai aceea pentru a cărei soluționare sunt necesare aceleași probe ca și la soluționarea fondului.
Calitatea procesuală activă este o condiție generală, obligatorie pentru promovarea unei acțiuni, ce impune ca instanța să facă cercetări sub acest aspect și, ulterior, dacă este cazul, să verifice legalitatea titlurilor invocate de părți.
Cum apelanții nu au produs o astfel de dovadă a calității de proprietar a autorului lor, analiza pe fond a pretențiilor formulate era de prisos.
Pentru toate aceste considerente, conform art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Având în vedere că apelanții reclamanți au căzut în pretenții, apelul fiind respins în condițiile art.296 Cod de procedură civilă, potrivit art.274 Cod de procedură civilă vor fi obligați aceștia la suportarea cheltuielilor de judecate achitate de intimat în această fază procesuală, în cuantum de 1.904 lei, conform facturii fiscale nr.-/14.01.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții și, cu domiciliul ales în B,-,.1,.2, sector 1 la avocat, împotriva sentinței civile nr.918/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în B,-,.1,.3, sector 1.
Obligă pe apelanți la 1.904 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.L/
5 ex/08.03.2010
- Secția a III-a -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
