Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1789/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 67
Ședința publică de la 03.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cereri de apel, formulată de apelantul - reclamant MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor, împotriva sentinței civile nr. 352/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți - GERMANIA, și DIN.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 27.01.2009, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr. 5910/2002 (-), reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor i-a chemat în judecată pe pârâții Landul Germania, și din, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 450.000 USD, reprezentând prejudiciul cauzat prin deteriorarea manuscrisului " ", precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 05.06.1996, Biblioteca Națională a României a încheiat cu pârâții contractele de împrumut nr. 2164, respectiv, 2165, având ca obiect împrumutul unei piese din colecția sa, "",partea I, pentru a face parte din expoziția "er" și expoziția "- 799 Gb."Pentru că manuscrisul face parte din categoria "tezaur al patrimoniului cultural național", a fost necesar avizul Comisiei Naționale a și și fișa de conservare a manuscrisului efectuată de un restaurator de carte veche.
După încheierea celor două expoziții din Germania, în data de 05.11.1999, a fost verificată starea de conservare a manuscrisului de către o comisie a Bibliotecii Naționale a României și a părții germane, prilej cu care, au fost semnalate anumite probleme, ce reprezintă de fapt deteriorări ale manuscrisului. Comisia Națională a și a hotărât, astfel, întocmirea unui raport de constatare asupra stării de conservare a manuscrisului, care a confirmat deteriorarea manuscrisului, valoarea prejudiciului suferit de Statul Român, în calitate de proprietar, fiind evaluată provizoriu la suma de 450.000 USD.
Reclamanta a precizat că temeiul chemării în judecată al pârâților îl reprezintă încălcarea obligațiilor prevăzute de art.6.1 și 6.5 din contractele nr. 2164 și 2165 din 15.06.1999, încheiate cu Biblioteca Națională a României, precum și dispozițiile art. 8.2 din ambele contracte, privind soluționarea litigiilor izvorâte din aceste convenții.
Prin sentința civilă nr. 352F/18.02.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această soluție și luând în considerare ordinea soluționării excepțiilor, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, cu privire la care a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, susținută de actele pe care reclamantul a înțeles să le invoce în dovedirea acesteia, instanța a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, întemeiată pe dispozițiile art. 969 cod civil și art. 970 Cod civil, cu referire la contractele nr. 2165/15.06.1999 și nr. 2164/15.06.1999.
Din examinarea acestor acte, rezultă că, parte la aceste contracte, figurează, în calitate de împrumutător, Biblioteca Națională a României, instituție cu personalitate juridică, potrivit art. 11 din Legea nr. 334/2002 republicată.
În conformitate cu art. 969 Cod civil, contractele legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar, în conformitate cu principiul relativității efectelor contractului, prevăzut de art. 973 Cod civil, doar părțile contractante se pot prevala de existența contractului pentru a obține executarea obligațiilor contractuale, sau, în caz de neexecutare corespunzătoare, sau de încălcare a acestor obligații, pot solicita despăgubiri.
Or, față de contractele depuse la dosar, a rezultat că reclamantul nu a fost parte la încheierea acestor contracte, astfel încât nu beneficiază de un drept material la acțiune, derivând din nerespectarea clauzelor contractelor, reclamantul fiind terț fată de acestea.
Faptul că, la încheierea celor două contracte, a fost necesară obținerea, de către Biblioteca Națională a României, a acordului Ministerului Culturii și Cultelor nu conferă acestuia din urmă calitatea de parte în aceste contracte.
Tribunalul nu a putut reține calitatea procesuală activă a reclamantului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 182/2000, față de natura cererii de chemare în judecată, întemeiată pe o răspundere contractuală și nu una delictuală.
Cum calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre titularul dreptului subiectiv dedus judecății și titularul cererii de chemare în judecată, iar reclamantul nu a făcut dovada acestei identități, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și trimiterea cauzei, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.
În dezvoltarea motivelor apelului, apelantul-reclamant a arătat că instanța de fond a omis să menționeze în considerente, ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, și dispozițiile Legii nr. 182/2000, mărginindu-se a face referire doar la dispozițiile art. 969 și 970 Cod civil, prin aceasta, dându-se hotărârii o interpretare cu totul străină de natura pricinii și de poziția procesuală a apelantului-reclamant Ministerul Culturii și Cultelor, care, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 3, în referire la art. 8 din Legea nr. 182/2000, "reprezintă statul român, în relațiile interne și internaționale care au ca obiect patrimoniul cultural național, autoritățile publice, proprietarii, titularii altor drepturi reale, precum și titularii dreptului de administrare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural național având obligația de a le proteja împotriva oricăror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora".
De asemenea, apelantul-reclamant a menționat faptul că, prin calitatea procesuală activă, se înțelege îndreptățirea, îndrituirea unei persoane de a sta în instanță în calitate de parte, astfel, calitatea procesuală activă în procesul civil trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
În mod corect, s-a apreciat, în doctrină, că, în ceea ce privește calitatea de reclamant într-un anumit proces, aceasta poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, ceea ce o îndrituiește să dobândească această calitate de a sta ca parte în proces, încălcarea acestui
drept fiind titlul legal de care se prevalează.
Mai mult, atât practica, cât și doctrina au apreciat că, prin calitatea procesuală activă, se înțelege interesul unei persoane de a cere concursul justiției, interes ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport - recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept.
Or, în cauză, apelantul a susținut că este lipsit de orice echivoc faptul că Ministerul Culturii și Cultelor - prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 182/2000 - în calitate de organ al administrației publice centrale de specialitate, obligat prin lege să protejeze bunurile aparținând patrimoniului cultural național mobil, a învestit, cu deplină legitimitate, instanța de judecată, acest demers intervenindope legis.
Pe cale de consecință, apelantul - reclamant a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 969, 970 și 1039 Cod civil, raportate la dispozițiile Legii nr. 182/2000, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul cărora a promovat acțiunea, în sensul că acesta arată cuprinzător, în motivarea în fapt a acțiunii, în ce constă dreptul recunoscut de lege, care i-a fost încălcat prin fapta cauzatoare de prejudicii.
Din această perspectivă, urmează a fi înlăturată, ca vădit netemeinică, motivarea considerentelor sentinței apelate, potrivit căreia, acțiunea a fost formulată exclusiv pe dispozițiile art. 969 și 970 Cod Civil, de o persoană fără calitate procesuală activă, aceasta fiind calificată drept terț față de cele două acte de împrumut.
Apelantul a acceptat că, la o primă examinare a clauzelor contractuale, care, potrivit dispozițiilor art. 969 Cod civil, au putere de lege între părțile contractante, dacă sunt legal făcute, absența Ministerului Culturii și Cultelor din cuprinsul acestor clauze naște aparent suspiciunea calității sale de terț față de aceste contracte.
Numai că, extinzând principiul executării cu bună - credință a convențiilor la cadrul obligațional consacrat de dispozițiile art. 970 alin. 2 Cod Civil, rezultă, fără echivoc, dreptul și chiar obligația instituției apelantului de a interveni în raportul juridic obligațional de dezdăunare, generat de părțile contractante, în calitatea lor de împrumutați.
Astfel, apelantul-reclamant consideră justificată calitatea sa procesuală activă, dreptul său subiectiv fiind bine determinat, potrivit Legii nr. 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, modificată și completată prin Legea nr. 314/28.06.2004, act normativ de strictă interpretare și imediată aplicare, ce a servit la motivarea în drept a cererii de chemare în judecată.
Mai mult, apelantul-reclamant a arătat că legitimarea demersurilor sale procedurale decurge indubitabil din însăși clauzele contractului de împrumut nr. 2165/15.06.1999, încheiat între Biblioteca Națională a României și " - 799 " - ), potrivit cărora "Contractul intră în vigoare la data semnării și parafării lui de ambele părți pe fiecare pagină și după aprobarea sa de către Ministerul Culturii", această din urmă sintagmă condiționând, astfel, valabilitatea celor două contracte de împrumut și a efectelor lor juridice.
In acest sens, prin menționarea sa în cuprinsul clauzelor contractuale, ca o condițiesine qua non, Ministerului Culturii și Cultelor nu i se poate nicidecum atribui, conform celor reținute de instanța de fond, calitatea de terț față de aceste contracte, ci, dimpotrivă, de reprezentant al Statului Român, cu drepturi și obligații privind protejarea bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural național, cu atât mai mult cu cât, această condiție apare ca fiind îndeplinită conform adresei nr. 692/17.06.1999 a Direcției și din Ministerul Culturii, prin care Ministerul Culturii și Cultelor, cu nr. 4305/IC/17.06.1999, a aprobat exportul temporar al manuscrisului ""- partea I, în Germania, în localitățile și, pentru perioada 23 iunie - 15 noiembrie 1999.
În susținerea temeiniciei motivelor de apel, privind determinarea ope legis a reclamantului de a acționa, în mod necesar, ca reprezentant al Statului Român în relațiile interne și internaționale, care au avut ca obiect patrimoniul cultural național mobil apelantul a învederat și faptul că, anterior promovării cererii de chemare în judecată, Ministerul Culturii și Cultelor, la data de 27.05.2002, a sesizat Inspectoratul General al Poliției în legătură cu modul în care a fost scos din țară, expus și mai ales facsimilat "de la", cunoscut și sub numele de " ", plângerea penală fiind soluționată prin Ordonanța nr. 415/P/2002 din 09.02.2005, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de scoatere de sub urmărire penală a numiților, și; sub aspectul laturii civile, organul de urmărire penală dispunând ca recuperarea prejudiciului să se realizeze pe calea unei acțiuni civile în fața instanței civile.
Din această perspectivă, aparea fortiori,ca fiind pe deplin legitim demersul Ministerului Culturii și Cultelor de a fi acționat în judecată pe cei trei pârâți, reprezentanți ai părții germane, în cele două contracte de împrumut, pentru obligarea, în solidar, a acestora la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat obiectului de patrimoniu, în perioada derulării celor două contracte, la expozițiile din Germania.
Prin întâmpinarea depusă la 17.11.2008, cu respectarea termenului prevăzut de art. 289 alin. 2 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 352/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În conținutul întâmpinării, intimatul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantului Ministerul Culturii și Cultelor, considerând că, pentru formularea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe o pretinsă încălcare a contractului de împrumut nr. 2164/15.06.1999, calitate procesuală activă are Biblioteca Națională a României, care este parte la contractul de împrumut pe care se întemeiază acțiunea principală și nu Ministerul Culturii și Cultelor, care este terț față de acest contract.
În ședința publică din 27.01.2009, intimatul, la interpelarea instanței, a precizat că excepția invocată pe calea întâmpinării este doar o apărare de fond și renunță la susținerea acesteia ca veritabilă excepție.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată, pentru argumentele expuse în întâmpinare și pe care instanța nu le va relua, în considerarea faptului că soluția pronunțată de către instanța de fond s-a întemeiat exclusiv pe admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Ministerului Culturii și Cultelor.
Intimatul din a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 289 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că Ministerul Culturii și Cultelor nu este parte la contractele de împrumut pe care se fundamentează cererea de chemare în judecată, contracte ce au fost încheiate cu Biblioteca Națională a României care, potrivit art. 11 din Legea nr. 334/2002, are personalitate juridică, este titulară de drepturi și obligații și stă în judecată în nume propriu, iar faptul că Ministerul Culturii și Cultelor și-a dat avizul pentru încheierea contractului nu îl transformă pe acesta în parte la contract, ci reprezintă doar o condiție legală pentru ca administratorul unui bun din patrimoniul cultural național să poată intra în raporturi juridice în legătură cu bunul respectiv.
Un alt argument al întâmpinării l-a constituit faptul că cererea de chemare în judecată este o acțiune în răspundere contractuală, întemeiată pe pretinsa nerespectare prevederilor contractelor de împrumut, iar, în baza principiului relativității efectelor contractului, doar părțile contractante se pot prevala de existența acestuia, pentru a obține executarea obligațiilor contractuale sau despăgubiri, în cazul neexecutării corespunzătoare sau încălcării acestor obligații.
În același sens, intimatul a susținut că dispozițiile Legii nr. 182/2000 nu conferă Ministerului Culturii și Cultelor legitimare procesuală de a formula o acțiune în justiție, în locul părților contractante, textul art. 6 alin. 3 din Legea nr. 182/2000 stabilind doar că instituția publică, prin intermediul căreia Statul Român intră în relații interne și internaționale, cu privire la patrimoniul cultural național, este Ministerul Culturii și Cultelor, dar acest text nu poate fi invocat ca temei pentru o eventuală reprezentare legală a Bibliotecii Naționale a României de către acest minister.
Tot astfel, art. 8 din Legea nr. 182/2000 nu creează un drept real la acțiune în favoarea Ministerului Culturii, ci instituie o obligație generală în luarea unor măsuri de protecție a bunurilor din patrimoniul național cultural, măsuri care trebuie să se circumscrie ordinii juridice generale, fără să poată excede limitelor, principiilor și normelor de drept material sau procesual.
În ceea ce privește plângerea penală formulată de Ministerul Culturii, aceasta are o altă semnificație juridică decât cea care decurge din calitatea de parte într-un litigiu civil, fiind doar mijlocul prin care ministerul a sesizat organele îndrituite să efectueze cercetări cu privire la săvârșirea unei eventuale fapte penale.
În etapa procesuală a apelului, nu au fost administrate probe.
În ședința publică din 27.01.2009, apelantul Ministerul Culturii și Cultelor a depus la dosar Hotărârea Guvernului nr. 9 din 16.01.2009, învederând instanței că acesta a dobândit denumirea de Ministerul Culturii, Cultelor și Național.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, care vizează, în mod exclusiv, soluționarea de către instanța de fond a excepției procesuale de fond, absolută, peremptorie a lipsei calității procesuale active a Ministerului Culturii, Cultelor și Național în exercitarea prezentei acțiuni, motive care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
In fapt, prin contractul de împrumut nr. 2164/15.06.1999, încheiat de Biblioteca Națională a României, în calitate de împrumutător și Landul și, în calitate de împrumutați și organizatori ai expoziției "er" la, în perioada 21.06. - 18.07.1999, Biblioteca a împrumutat organizatorilor piesa din colecția sa numită " ", partea I-
Prin contractul de împrumut nr. 2165 din 15.06.1999, Biblioteca Națională a României, în calitate de împrumutător și - 799, în calitate de împrumutat și organizator al expoziției "799 - Artă și Cultură în Perioada ", deschisă la, în perioada 23.07. - 01.11.1999, Biblioteca a împrumutat organizatorului piesa din colecția sa numită " ", partea I-a, redactat în anul 810 și având valoarea de piesă de tezaur.
Din examinarea clauzelor ambelor contracte (art. 4.3, contract nr. 2165/15.06.1999 și contract nr. 2164/15.06.1999), rezultă că organizatorii se obligau să transmită Bibliotecii Naționale a României polița și certificatul de asigurare în original, cu cinci săptămâni înainte de plecarea "-ului"din A I, astfel încât, biblioteca să poată îndeplini formalitățile de export temporar în timp util, nerespectarea acestui termen putând duce la imposibilitatea de a obține aprobarea Ministerului Culturii, absolut necesară pentru a întocmi, în timp util, formalitățile de export temporar al "-ului".
În același sens, în art. 8.5 din contractul nr. 2165/15.06.1999, se prevede următoarea condiție de validitate a contractului: "contractul intră în vigoare la data semnării și parafării lui, de ambele părți, pe fiecare pagină și după aprobarea sa de către Ministerul Culturii".
Ca urmare a exportului temporar a manuscrisului " " la Expozițiile din și, s-au constatat, de către o comisie națională a vânzărilor și colecțiilor, mai multe degradări ale acestuia, respectiv, detașarea de pigment, dezlipirea unui de pergament și un posibil atac biologic, care, ulterior, a fost infirmat de analizele de laborator, aceste degradări determinând introducerea cererii de chemare în judecată de către Ministerul Culturii și Cultelor, în contradictoriu cu intimații - pârâți Landul Germania, și din.
În drept, în conformitate cu art. 6 alin. 3 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil,Ministerul Culturii și Cultelor reprezintă statul român în relațiile interne și internaționale care au ca obiect patrimoniul cultural național mobil, art. 2 și 8 din acest act normativ reglementând faptul căstatul garantează proprietatea și asigură, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național, stabilind că autoritățile publice, proprietarii, titularii altor drepturi reale, precum și titularii dreptului de administrare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil au obligația de a le proteja împotriva oricăror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 334/2002 republicată,Biblioteca Națională a României este bibliotecă de drept public cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, iar, potrivit art. 12 alin. 1,Biblioteca Națională a României îndeplinește următoarele funcții specifice: prezervă, conservă, cercetează, dezvoltă și pune în valoare documentele deținute în colecțiile sale; organizează Depozitul legal, potrivit legii; identifică, colecționează, conservă și comunică documentele care fac obiectul Depozitului legal, indiferent de conținutul și de anul apariției lor; identifică, colecționează, organizează, conservă și pune în valoare Fondul Romanica, alcătuit din tipărituri și alte categorii de documente apărute în străinătate, referitoare la România, la poporul român și cultura română, publicații ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicații în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate; organizează și gestionează Rezerva națională de publicații; în calitate de centru național de schimb realizează evidența centralizată și statistica schimburilor internaționale de publicații; în calitate de centru metodologic național, elaborează și emite instrucțiuni și norme metodologice pentru bibliotecile publice și realizează studii, cercetări și informări documentare în domeniul biblioteconomiei și în alte domenii ale culturii; în calitate de centru național de patologie și restaurare a documentelor, Biblioteca Națională a României elaborează și emite, în conformitate cu normele internaționale în vigoare, norme și metodologii de conservare și de restaurare, de funcționare a laboratoarelor de restaurare din țară și acordă asistență de specialitate; coordonează proiectul de realizare a colectiv național al publicațiilor românești și străine, precum și alte proiecte de interes național în domeniu; elaborează Națională a României pentru toate tipurile de documente; achiziționează cu prioritate, din țară și din străinătate, documente specifice de importanță deosebită pentru identitatea culturală și națională; coordonează realizarea Bibliotecii Naționale; îndeplinește și alte atribuții specifice, potrivit regulamentului de organizare și funcționare.
Calitatea procesuală activă, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel ce se pretinde titular al dreptului dedus judecății.
Or, în cauza dedusă judecății, titular al dreptului de proprietate asupra unui bun ce face parte din patrimoniul cultural național, "", partea I-a, cunoscut și sub numele de "de la" este Statul Român, iar nu Biblioteca Națională a României, care a fost parte în contractul de împrumut, acționând în calitate de administrator, cu încuviințarea prealabilă a Ministerului Culturii și Cultelor (în prezent, Ministerul Culturii, Cultelor și Național), instituție care, în această materie, prin derogare de la dispozițiile de drept comun ale Decretului nr. 54/1931 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (art. 25 -Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop), reprezintă Statul Român, astfel încât, în opinia Curții, acesta are legitimare procesuală activă să declanșeze o procedură judiciară prin care să se tindă a se obține despăgubiri pentru prejudiciul adus prin pretinsa deteriorare a unui manuscris de o valoare inestimabilă, capodoperă a arhitecturii carolingiene, creat la începutul secolului IX, la Curtea lui cel M din, redactat în scriptoriul Școlii a Mânăstirii din, fiind scris pe pergament cu cerneală de aur, renumit pentru picturile sale și conținând cele patru ale Noului Testament, ce este în proprietatea statului român, în temeiul testamentului, lăsat statului, de către episcopul catolic, din anul 1798.
In același sens, apreciem că nu se poate susține că principiul relativității efectelor contractelor ar putea determina, în cauză, imposibilitatea exercitării acțiunii civile de către Ministerul Culturii și Cultelor, care, având drepturi și obligații specifice privind protejarea bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural național, dobândește legitimare procesuală activăex lege,iar nu în temeiul contractelor de împrumut nr. 2164/15.06.1999 și nr. 2165 din 15.06.1999.
In sens contrar, ar însemna ca o instituție, fără aprobarea căreia, contractele de împrumut menționate nu s-ar fi putut încheia, să lase la latitudinea împrumutătorului, Biblioteca Națională a României, care, la momentul încheierii contractelor - 1999, nu rezultă din niciun act normativ că ar fi avut personalitate juridică, dobândind această personalitate juridică prin Legea bibliotecilor nr. 334 din 2002, și care, oricum, are o anumită capacitate de folosință, potrivit căreia, prin acte juridice, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi și obligații civile care sunt în concordanță cu scopul său, astfel cum este acesta enunțat în art. 12 alin. 1 al acestui act normativ, republicat, alegerea de a acționa sau nu pentru recuperarea pretinsului prejudiciu pe care un bun din patrimoniul cultural mobil ce aparține statului l-a suferit.
In acest context, se poate observa că Biblioteca Națională a României putut încheia contractele de împrumut numai în numele statului român, proprietar al manuscrisului " ", pentru că acest bun nu îi aparținea și nu putea dispune de el în nume propriu, iar acțiunea declanșată de reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Național s-a introdus în calitate de reprezentant al Statului Român, apelantul nesolicitând despăgubirile în nume propriu, pentru propriul său patrimoniu.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că instanța de fond, în mod greșit, a soluționat cauza în temeiul unei excepții procesuale, fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, admite apelul formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR ȘI NAȚIONAL împotriva sentinței civile nr. 352/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți - GERMANIA, DIN, desființează sentința apelată și trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR ȘI NAȚIONAL, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 352/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimații - pârâți - GERMANIA, cu sediul în, 61348 -, nr.61348, Germania, cu domiciliul ales în B,--3,.3,.248, sector 1 și DIN, cu domiciliul ales în B, Șos. B-P nr.1A,. 4, sector 1.
Desființează sentința apelată și trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.:
Dact.:./ cs
5 ex./16.02.2009
- Secția a V-a Civilă - *****
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
