Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2156/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 68
Ședința publică din 27.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelantulreclamant, precum și de apelanții intervenienți și, împotriva sentinței civile nr. 943 din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, În contradictoriu cu intimații - pârâți, și cu intimatul intervenient.
Obiectul pricinii - revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat reprezentând pe apelantul - reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.-, emisă de Baroul București (fila 34 dosar), avocat reprezentând pe apelanții intervenienți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 14/27.10.2009, emisă de Baroul București - Cabinete Asociate (fila 32 dosar), intimatul - pârât personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale -, emisă de Baroul București - Cabinet Avocat, același avocat reprezentând și pe intimații - pârâți, - fără împuternicire în dosarul de apel, lipsind intimatul - intervenient -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având cuvântul reprezentanții părților prezente declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Curtea, acordă cuvântul părților în dezbateri pe apel.
Avocatul apelantului - reclamant, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței de fond și, în temeiul art. 297 alin.1 din Codul d e Procedură Civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare, considerând că în mod eronat prima instanță a respins cererea reclamantului și cererea intervenienților și considerând că soluția pronunțată de Tribunalul București nu concordă cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din CEDO.
Arată că a formulat acțiune în revendicare în temeiul art.480 din Codul Civil și că reclamantul și intervenienții au depus, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, o serie de demersuri, însă imobilul a fost vândut ulterior, astfel că la data intrării în vigoare a acestui act normativ procedura administrativă pentru reclamanți și intervenienți era ineficientă, întrucât restituirea în natură nu mai era posibilă.
Consideră că, fiind condiționați de îndeplinirea unei proceduri administrative ineficiente ce reprezintă o sarcină excesivă și exorbitantă, le este încălcat dreptul liberului acces la instanță și apreciază că revendicarea imobilului se putea face prin compararea de titluri în temeiul art. 480 din Codul Civil.
Avocatul apelanților intervenienți și consideră apelul ca fiind fondat și solicită, în temeiul art.297 din Codul d e Procedură Civilă, admiterea apelului și desființarea sentinței civile atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, având în vedere soluția instanței de fond ce s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii față de inexistența notificării în temeiul Legii nr.10/2001 a apelantului - reclamant.
Consideră că hotărârea instanței de fond nu este motivată, întrucât se referă numai la considerentele procurorului din motivele de recurs în interesul legii și nu face referire la motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din considerentele deciziei nr.33/2009 și că, au fost încălcate dispozițiile art. 20 din Constituție cu privire la raportul dintre legea internă și CEDO.
Arată că se pot folosi cererile de restituire în natură a imobilului, având în vedere că în cauză s-au formulat asemenea cereri, prin care se solicită restituirea apartamentului în natură, sau de acordare de măsuri reparatorii, formulate conform Legii nr.112/1995, existând posibilitatea restituirii fie în natură, fie prin echivalent, când părțile și-au manifestat interesul prin formularea unor cereri de restituire anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Avocatul intimaților - pârâți solicită respingerea ambelor apeluri și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că reclamantul invocă în dosar propria culpă întrucât cererea formulată în baza Legii nr.112/1995 nu poate fi identificată cu notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, care lipsește în cauză; consideră că în mod corect instanța de fond a aplicat în cauză dispozițiile deciziei nr. 33/2009 a J și că, dacă ar fi existat notificarea, instanța ar fi analizat dosarul mai departe pe fond.
Cu privire la cauzaFaimblat,invocată de recurent în motivele depuse, consideră că nu are nici o asemănare cu prezenta cauză, întrucât este soluționată anterior publicării deciziei nr. 33/2009 a J și nici nu s-a pus în discuție, în prezentul dosar, încălcarea unor tratate sau dispoziții CEDO.
Mai arată că hotărârea fondului este motivată, prin raportare la decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul Legii nr. 33/2009 a
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV a Civilă, la data de 04.12.2008, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța SĂ oblige pârâții să lase reclamantului și celorlalți comoștenitori ai defunctei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.1 situat în B,-, parter, sector 2, compus din vestibul, hol, cinci camere, în suprafață utilă de 166,49 mp împreuna cu cota indiviză de 15,45 % din părțile de folosință comună ale imobilului, și suprafața de 45,30 mp din terenul situat sub construcție; cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că este comoștenitorul defunctei, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr.152 din 9 octombrie 1998 emis de BNP și nr.431 din 25 septembrie 1997 emis de BNP "". Imobilul situat în B,- (fosta, fosta ), sector 2, fost proprietatea autoarei sale, așa cum rezultă din actele autentificate de Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr. 778/1891, nr.1974/1891 precum și din autorizația nr. 87 din 02.05.1891.
Mai susține că imobilul a fost preluat in mod abuziv de către stat, de la autoarea sa, aceasta figurând la poziția nr. 1368 din anexa la Decretul nr.92/1950, iar la data de 5 decembrie 1996 între Primăria Municipiului B reprezentată prin, în calitate de vânzător, pe de o parte, și soții și în calitate de cumpărători, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. având ca obiect apartamentul individualizat mai sus.
Prin cererea înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 sub nr.11563 din 26 iunie 1996, făcut cunoscut faptul că solicită să-i fie restituit imobilul.
Prin adresa nr.11215 din 2 septembrie 1996 făcut cunoscut faptul că solicită restituirea imobilului și că orice vânzare a imobilului amintit către chiriași este lovită de nulitate, deoarece statul nu este adevăratul proprietar al imobilului, ci doar un detentor precar, iar chiriașii cumpăra pe propria răspundere, precum și restituirea în natură. Cu toate acestea, Primăria Municipiului Baî ncheiat la data de 5 decembrie 1996 contractul de vânzare-cumpărare cu soții și.
Reclamantul a solicitat instanței să procedeze la compararea titlurilor părților și să dea eficiență titlului său, întrucât emană de la adevăratul proprietar, în timp ce, titlul pârâților emană de la un neproprietar, iar Decretul nr.92/1950 reprezintă un act normativ neconstituțional și în contradicție cu Codul civil.
În drept au fost invocate dispozițiile art.480 Cod civil, dispozițiile prevăzute la art.112 si urm. Cod procedura civila, art.15 alin.1 lit. r) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 10.02.2009 numiții și au depus la dosarul cauzei cerere de intervenție voluntară în nume propriu, solicitând încuviințarea în principiu a cererii și să se dispună obligarea pârâților, și să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.1 situat în B-, parter, sector 2 compus din vestibul, hol, cinci camere în suprafață de 166,49 mp împreună cu cota indiviză de 15,45% din părțile de folosință comună ale imobilului și suprafața de 45,30 mp din terenul situat sub construcție, cumpărat în condițiile Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare cumpărare nr. /05.12.1996.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin sentința civilă nr.943/24.06.2009, pronunțată în dosarul nr- a respins ca inadmisibilă acțiunea și cererile de intervenție principale.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că după data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite putând să urmeze numai procedura stabilită de legea specială.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul și intervenienții.
Reclamantul critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și înaintate de vânzarea imobilului către pârâți, a formulat o cerere prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, cerere ale cărei efecte juridice nu pot fi nici înlăturate prin intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, nici ignorate.
Respingând, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului și a intervenienților, instanța a condiționat accesul la instanță de îndeplinirea unei proceduri administrative, a cărei ineficiență a fost constatată cu caracter repetitiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluție care nu poate fi în acord cu dispozițiile art.6 paragraful 1 din Convenție.
Este, așadar, în opinia apelantului-reclamant, netemeinică și nelegală concluzia instanței de fond, în sensul că neformularea notificării prevăzute de Legea nr.10/2001 ar împiedica posibilitatea examinării de către aceasta a conflictului dintre Legea nr.10/2001 și Convenție spre a putea decide asupra admisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil.
dispozițiilor Convenției trebuie asigurată de judecătorul național și în cazul în care acesta constată neconvenționalitatea interpretării legislației interne printr-o decizie pronunțată în temeiul art.329 Cod de procedură civilă. Altfel spus, tot prin efectul art.20 din Constituție, o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii nu poate fi opusă judecătorului național al cauzei concrete, cât timp acesta apreciază, față de circumstanțele concrete, să interpretarea dată printr-o astfel de decizie, face ca legea internă să fie contrară principiilor Convenției.
Intervenienții și, la rândul lor, critică sentința, pentru următoarele considerente:
- Hotărârea nu este motivată, întrucât instanța reproduce opinia Procurorului General în formularea recursului în interesul legii referitor la admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și nu motivarea deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție.
- Instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art.20 alin.1 din Constituție, unde este prevăzut expres principiul priorității reglementărilor internaționale în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne raportat la prevederile art.1 din Primul protocol Adițional la Convenție, art.21 din Constituție și art.6 din Convenție Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind liberul acces la Justiție.
În cauza Viașu, Curtea a stabilit că dacă statul a statuat principiul restituirii imobilelor preluate abuziv, incertitudinea punerii în aplicare a acestui principiu, datorată fie practicilor legislative, administrative ori a altor autorități, de natură să pericliteze acest drept, și persistând în timp și în absența unei reacții prompte și coerente din partea statului, echivalează cu o neîndeplinire a obligației statului de a asigura exercițiul efectiv al dreptului de proprietate garantat de articolul 1 din Protocolul nr.1.
În această conjunctură trebuie analizată problema admisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun introdusă ulterior apariției Legii nr.10/2001 și nu în modul formalist și rigid analizată de instanța de fond.
Apelul este fondat.
Văzând considerentele Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate concluziona în sensul că o acțiune în revendicare introdusă după apariția Legii nr.10/2001 este inadmisibilă "de plano".
În acest sens, în hotărârea menționată se reține faptul că nu se poate aprecia că existența Legii nr.10/2001 exclude în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art.1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Totodată, este însă necesar a se analiza, în funcție de condițiile specifice ale fiecărei spețe, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
Mai mult, în cauză, prima instanță nu a stabilit data preluării imobilului și modul în care acesta a fost preluat, dacă acesta se mai află sau nu în proprietatea statului pentru a putea fi restituit în natură în condițiile Legii nr.10/2001.
Soluționând acțiunea în revendicare pe excepția inadmisibilității acțiunii, fără să se stabilească dacă legea specială este aplicabilă în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
Așa fiind, în temeiul art.297 Cod de procedură civilă, se va admite apelul, se va desființa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant cu domiciliul ales la, în B, - lui nr.2, -.2,.1,.4,.9, sector 6, și de apelanții intervenienți, domiciliat în B,-,.6, sector 2 și cu domiciliul ales la în B,--7, -.4,.B, parter,.50, sector 2, și, domiciliată în B,-,.2,.7, sector 2 și cu domiciliul ales la în B,--7, -.4,.B, parter,.50, sector 2, împotriva sentinței civile nr.943/24.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii domiciliați în B,-, parter,.1, sector 2, domiciliat în B,-, parter,.4, sector 2 și intimatul intervenient, domiciliat în B,-, -.21,.1,.7,.47, sector 6.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
11 ex/1.03.2010
------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
