Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.701/

Ședința publică din 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela

Grefier -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de reclamanta - COM SRL, împotriva sentinței civile nr. 413/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâtul G, având ca obiect "PRETENȚII".

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20.10.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 23.10.2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.413/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea civilă pentru pretenții formulată de reclamanta Com F în contradictoriu cu pârâtul G.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească,prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr.1763/91/6.05.2008 reclamanta - COM SRL Fac hemat în judecată pe pârâtul G, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să plătească 1916 lei reprezentând contravaloarea unor facturi emise și neîncasate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul, angajatul său în funcția de agent de vânzări, a vândut la diverși beneficiari marfă a cărei contravaloare nu a fost încasată.

Cum recuperarea datoriilor de la clienți este o atribuție stabilită în sarcina pârâtului prin contractul de muncă, a introdus acțiunea de față.

Prin întâmpinare și răspunsurile la interogatoriu, pârâtul a susținut că atribuțiile sale de serviciu erau de a prelua comenzile de la diverși beneficiari și de a le prezenta reclamantei care livra marfa prin gestionari, el urmărind ulterior încasarea prețului.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.270 codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

În speță, suma în litigiu, de 1916 lei reprezintă preț marfă vândută de reclamantă la diverși beneficiari și pentru a cărei contravaloare nu a încasat prețul.

Pârâtul nu este cumpărătorul mărfii și nu are nici o obligație să-i achite prețul.

Reclamanta nu a făcut dovada că a instituit un sistem de garanții care să asigure încasarea contravalorii mărfii vândute, ale cărui reguli nu au fost respectate de pârât, astfel încât să fie vinovat de paguba materială suferită.

Pentru aceste considerente, acțiunea a fost considerată neîntemeiată,fiind respinsă ca atare.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta - Com SRL F criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

A făcut dovada îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii patrimoniale în ceea ce-l privește pe intimatul-pârât G, iar instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în cauză.

Sentința civilă recurată nu face referire la mijloacele de probă încuviințate și administrate, nu s-a procedat la administrarea vreunui interogatoriu fiind reținute doar aspectele relatate în cuprinsul întâmpinării de către intimatul-pârât.

A invocat atribuțiile ce-i reveneau intimatului-pârât în funcția îndeplinită de agent de vânzări, prejudiciul fiind cauzat urmare a emiterii de facturi fiscale pe baza comenzilor acestuia, prezentate pentru firme inexistente.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.270 codul muncii și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv chitanța nr.-/1365/14.04.2007, factura fiscală nr.-/623/14.03.2007 și nr.-/623/14.03.2007.

Deasemeni, a fost depusă cererea de recurs și într-un exemplar semnat de reprezentantul recurentei - reclamante Com, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 3021lit. Cod procedură civilă raportat la art.133 al.2 Cod procedură civilă.

Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:

Prin cererea introductivă reclamanta Com Fac hemat în judecată pe pârâtul G pentru obligarea acestuia la plata sumei de 1916 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise și neîncasate.

Rezultă că temeiul acțiunii civile formulată îl reprezintă răspunderea civilă contractuală,invocându-se neîndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau intimatului-pârât în funcția ocupată de agent de vânzări în cadrul societății.

În acest sens au fost administrate mijloace de probă,respectiv înscrisuri: contract individual de muncă nr.13384/13.09.2007 și anexa la acesta, adresa nr.207/7.07.2007 emisă de - Com SRL, declarația intimatului-pârât G din 11.08.2008.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, fără a solicita alte dovezi.

A declarat că nu este de acord cu plata sumei solicitate, motivând că nu are vreo culpă în legătură cu expedierea mărfii și actele întocmite cu această ocazie.

Din motivarea dată hotărârii judecătorești rezultă că prima instanță nu analizat ansamblul probatori administrat în cauză.

Dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă prevăd ca hotărârea judecătorească să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să se refere la actele dosarului cauzei soluționate și să fie în concordanță cu ele.

Cu alte cuvinte, judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor,să enunțedirect cele constatate și dovezile care au determinat această convingere.

În speță,hotărârea criticată nu cuprinde și o analiză a mijloacelor de probă administrate deși motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar iar pronunțarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretențiilor ridicate de părți.

Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate și să cuprindă o analiză a acestora,pentru a asigura cunoașterea temeiurilor argumentelor reținute de instanță și, astfel, exercitarea controlului judiciar.

Trebuiau analizate, pe baza înscrisurilor administrate,raporturile juridice de muncă dintre părți, atribuțiile de serviciu corespunzătoare funcției ocupată de intimatul-pârât, și dacă urmare a eventualei neîndepliniri corespunzătoare a acestora, a fost cauzat vreun prejudiciu - întinderea acestuia, legătura de cauzalitate,pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a salariatului.

Totodată instanța avea posibilitatea, dacă nu se considera lămurită, să administreze orice mijloace de probă în condițiile prevăzute de art. 129 al.5 Cod procedură civilă.

În lipsa îndeplinirii acestor condiții, situația se încadrează într-un cadru mai larg de nelegalitate, privitor la nesoluționarea fondului cauzei, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art.312 al.4 Cod procedură civilă,cu luarea în considerare și a dispozițiilor imperative ale art.261 al.1 pct.5 Cod procedură civilă.

În consecință, urmează să fie admis recursul declarat de reclamanta - Com SRL F, casată sentința civilă nr.413/3.06.2008 a Tribunalului Vrancea și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

După casare, instanța de fond va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, în conformitate cu dispozițiile art.315 al.3 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Com F, cu sediul în-,.15,jud.V împotriva sentinței civile nr. 413/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Casează sentința civilă nr.413/3.06.2008 a Tribunalului Vrancea și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

dec.jud.-/27.11.2008

Tehnored./2 ex./ 01 2008

Fond:-

Asistenți jud.-

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Valentina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Galati