Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.72/CM
Ședința publică din 9 februarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentele pârâte, cu domiciliul în,-, județul C și, cu domiciliul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 981/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL, cu sediul în localitatea, Calea B nr.118, județul C, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că intimata pârâtă a depus la dosar la data de 08.02.2020, concluzii scrise.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la a doua apelare.
După reluarea cauzei, la a doua apelare, se constată lipsa părților.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâtele si, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, in solidar, la plata sumei totale de 44.095 lei, reprezentând lipsa in gestiune, înregistrata in urma inventarierii gestiunii punctului de lucru din data de 31.01.2009, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că cele doua pârâte sunt angajatele firmei, din data de 01.09.2006, iar din data de 14.02.2008, ambele in meseria de vânzătoare; ulterior angajării, la data de 08.01.2009, fiecare dintre ele au fost numite in funcțiile de gestionare, printr-un act adițional; pe data de 31.01.2008, prin procesul verbal întocmit cu acea ocazie, nr. 25, s-a procedat la predarea gestiunii Punctului de lucru către cele doua parate; în perioada 26.01.2009-31.01.2009 s-a realizat inventarierea gestiunii Punctului de lucru, întocmindu-se cu acea ocazie procesul verbal de inventariere din 31.01.2009, ocazie cu care s-a constatat ca exista o lipsa in gestiune in valoare totala de 44.095,52 lei; a susținut reclamanta ca, având in vedere ca paratele erau singurele angajate ale Punctului de lucru cu atribuțiuni de gestiune, a efectuat cercetarea prealabila in urma căreia s-a stabilit vinovăția celor doua parate, aspecte consemnate in procesul verbal nr. 377/19.02.2009; prin Deciziile nr. 86 si 87 din 19.02.2009, s-a dispus încetarea contractelor de munca ale celor doua parate, conform art. 61 lit. a din Codul muncii, iar ulterior, cu toate eforturile depuse de reclamanta, paratele au refuzat sa achite despăgubirile reprezentând lipsa la inventar, susținând ca ele nu se fac vinovate de lipsa găsita in gestiune.
În drept, s-au invocat prevederile art. 270 si urm. Codul muncii.
În dovedirea pretențiilor reclamanta a înțeles să se folosească de probele cu înscrisuri, martori, interogatoriul paratelor si expertiza contabila.
S-au anexat la dosar, în copii certificate contractele individuale de munca ale paratelor, fisa posturilor, deciziile de încetare a contractelor de munca, actul adițional prin care paratelor le-a fost schimbata funcția, listele de inventar si procesele-verbale întocmite cu ocazia inventarierii gestiunii societății reclamante din Punctul de lucru si dispoziția de plata nr. 953/26.08.2007.
Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, invocând in apărarea lor dispozițiile alin. 2 ale art. 270 Codul muncii. Au susținut ca deși îndeplineau funcția de gestionare, atribuțiunile aferente acestei funcții, in realitate nu erau efectuate de ele, ci de contabila șefa care introducea in contabilitate produsele achiziționate fără ca paratele sa participe la aceasta operațiune. Au mai invocat ca societatea reclamanta nu avea sistem de supraveghere si nici paznici angajați, fiind astfel posibil sa fi existat furturi din depozit, insa in legătura cu acest aspect ele nu au formulat plângeri la organele abilitate, ci doar au informat verbal conducerea societății. Au susținut ca lipsind vinovăția lor, nu poate fi antrenata răspunderea patrimoniala in cauza.
Au solicitat probele cu interogatoriul reclamantei, martori, expertiza contabila.
Prin sentința civilă nr. 981/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a dmis acțiunea, au fost obligate pârâtele și să plătească reclamantei suma de câte 22.047 lei fiecare, reprezentând prejudiciu cauzat societății reclamante și la plata sumei de câte 600 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul individual de munca înregistrat la ITM Constanta sub nr. -/11.09.2006, parata a fost angajata a societății reclamante - SRL in funcția de vânzătoare, pe perioada nedeterminata, începând cu data de 01.09.2006.
Prin contractul individual de munca înregistrat la ITM Constanta sub nr. -/14.02.2008, a fost angajata si parata, la societatea reclamanta - SRL tot in funcția de vânzătoare, pe perioada nedeterminata, începând cu data de 01.02.2008. Ambele parate urmau sa-si desfășoare activitatea la sediul secundar al societății, in Punctul de lucru.
Începând cu data de 08.01.2009, ambelor parate le-au fost schimbate funcțiile, din cele e vânzătoare in cele de gestionare, prin actele adiționale nr. 48 si 50 ambele din 08.01.2009. Cu aceasta ocazie, paratele au preluat de la reclamanta, gestiunea Punctului de lucru, in valoare totala de -,21 lei, astfel cum rezulta din procesul verbal de predare primire nr. 25/2008, semnat de părțile din proces si necontestat de parți.
Din fisa posturilor celor doua parate rezulta ca printre alte atribuțiuni de serviciu ale acestora, se număra si aceea de a răspunde de raportarea pierderilor de orice fel (rebuturi, furturi).
Cu ocazia inventarului efectuat de comisia de inventariere înființata prin Decizia nr. 323/23.01.2009, la Punctul de lucru din, la care au participat si paratele, s-a constatat o lipsa in gestiunea celor doua parate, in valoare totala de 44.095,52 lei. Ulterior efectuării cercetării prealabile, cele doua parate au fost concediate in temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, prin Deciziile reclamantei nr. 86 si 87 ambele din 19.02.2009.
Cu privire la lipsa constatata in gestiune s-a întocmit un proces verbal in data de 31.01.2009, aflat in copie atât la fila 24 cat si la fila 194. Paratele au invocat împrejurarea ca in procesul verbal de la fila 24 nu s-a menționat ca s-ar fi constatat vreo lipsa in gestiune, pe când in celalalt proces verbal, cel de la fila 194 este consemnata o lipsa in gestiune in valoare de 44.095,52 lei.
Împrejurarea invocata de parate este lipsita de relevanta câta vreme ele au semnat ambele procese verbale, inclusiv originalul acestuia depus de reclamanta la fila 243 dosar si nu au contestat veridicitatea acestui înscris. Mai mult, in răspunsurile date de parate la interogatoriu acestea au recunoscut ca au participat la efectuarea inventarului in perioada 26.01-31.01.2009, ca s-a constatat cu acea ocazie o lipsa in gestiune de 44.095,52 lei si ca ele nu au formulat nicio plângere penala pentru eventualele furturi de mărfuri invocate, deși răspundeau de pierderile de orice fel, susținând doar ca ele nu se fac vinovate de paguba.
Celelalte susțineri ale paratelor din întimpinare (cu privire la refuzul reclamantei de a efectua un nou inventar sau împrejurarea ca atribuțiunile paratelor erau exercitate in realitate de alta persoana) sunt doar afirmații fără suport probator si oricum nu sunt de natura a exonera paratele de răspundere atâta vreme cat potrivit art. 26 din Legea nr. 22/1969 gestionarul răspunde integral si in cazul in care atribuțiunile sale sunt exercitate de un delegat.
. pagubei a fost stabilita de expertiza contabila efectuata in cauza, care, luând in considerare listele de inventar existente in stoc la data de 26.01.2009 si procesul verbal al comisiei de inventariere semnat si de parate, a stabilit existenta unei lipse in gestiunea celor doua parate, in valoare totala de 44.095 lei.
S-a făcut aplicarea art. 274 raportat la art. 277 Cod procedura civila.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs pârâtele. În motivarea recursului acestea au arătat următoarele: nu li se poate imputa lipsa în gestiune în condițiile în care nu s-a constatat nici o diferență, aspect care rezultă din listele de inventariere care au fost semnate de acestea, liste de care nu s-a luat la cunoștință în momentul efectuării expertizei; după efectuarea inventarului societatea a încercat să le impute această lipsă, fapt care reiese din înscrisurile contradictorii ce au fost depuse la dosar; în acest sens s-a arătat că s-a depus un proces - verbal de inventariere care poartă data de 31.01, nesemnat și neștampilat de către societate, în care nu se face nici o mențiune despre o lipsă în gestiune, pentru ca apoi să se depună un alt proces verbal de inventariere care poartă aceeași dată, respectiv 31.01, de data aceasta ștampilat și care poartă mențiunea lipsei în gestiune; mai mult, s-au depus două liste de inventariere care poartă aceeași dată, dar una este semnată de recurente și cuprinde situația reală, adică nici o lipsă în gestiune, cealaltă, nesemnată de recurente, care constată lipsa în gestiune; au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tocmai pentru acest considerent având în vedere că expertului nu i s-au pus la dispoziție și listele de inventariere semnate de către recurente însă instanța de fond a respins obiecțiunile; au arătat instanței de fond că s-au adresat poliției cu plângeri orale dat fiind că acestea le-au îndrumat în sensul că plângerea trebuie făcută de administratorul societății sens în care au informat conducerea societății despre furturile săvârșite în unitate dar nu s-a luat nici o măsură. Față de aceste motive au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate în vederea rejudecării.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului. În acest sens a arătat că raportul de expertiză este corect, există o lipsă în gestiune și s-a făcut dovada prejudiciului și a vinovăției recurentelor.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert G, rezultă că la realizarea expertizei nu s-au avut în vedere doar listele de inventar la care fac referire reclamantele ci au fost analizate chiar documentele contabile de evidență primară respectiv pentru intrări a avut în vedere notele de intrare - recepție contabilizate pentru perioada 01.02.2008 - 26.02.2009 precum și bonurile fiscale și facturile emise (fila 4). Rezultă de asemenea din raportul de expertiză că expertul s-a raportat la procesul - verbal nr. 25 din 31.01.2008 și listele de inventar anexă referitoare la preluarea gestiunii de către pârâte.
Mai mult, în raportul de expertiză expertul a arătat că prejudiciul constatat în acest mod este mai mare decât cel rezultat la inventarierea din 26 - 31.01.2009 însă rezultă că și în cazul bunurilor consemnate în notele de intrare - recepție nesemnate de pârâte au intrat în gestiunea acestora întrucât apar ca valorificate sau apar în stoc la data inventarierii (fila 5).
Așadar, față de înscrisurile verificate de expert, care au constat în chiar documente de evidență contabilă primară, respectiv note de intrare - recepție și bonuri sau facturi fiscale, susținerile recurentelor privind inexactitatea unor constatări cuprinse în procesele - verbale de inventar, nu au relevanță, chiar dacă expertul a avut în vedere și aceste procese verbale, fără a-și fundamenta, însă, concluziile exclusiv pe baza acestora.
De altfel, susținerile recurentelor sunt în sine lipsite de relevanță în ceea ce privește existența a două procese verbale de inventar. Astfel, chiar recurentele arată că unul dintre aceste procese verbale este nesemnat și neștampilat de societate. Or, un astfel de înscris, care nu este însușit deci de reprezentanții societății, în realitate nu constituie un document contabil și nu are nici o valoare juridică. Ca urmare, nu se poate reține că există vreo contradicție între acest înscris și procesul - verbal de inventariere care este semnat și ștampilat, fiind deci un document contabil al societății.
De asemenea, lipsa semnăturii recurentelor de pe o listă de inventariere și existența acestora asupra altei liste de inventariere nu are relevanță, esențial fiind că procesul - verbal de inventariere încheiat în 26.01.2009 este semnat de recurente (fila 246) alături de membrii comisiei de inventariere desemnați prin Decizia nr. 323/23.01.2009 și față de restul probelor existente.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a avut în vedere raportul de expertiză în conformitate cu art. 201 Cod.pr.civ. și a reținut existența lipsei în gestiunea recurentelor.
În materie de gestiune, angajații sunt supuși unor reguli speciale ale răspunderii disciplinare, fiind aplicabilă pe lângă Codul muncii și Legea nr. 22/1969. Astfel, din prevederile Capitolului 4 - Răspunderi - din lege rezultă că gestionarul răspunde pentru pagubă, așadar răspunderea se raportează la existența unui anumit rezultat, indiferent care au fost actele sau faptele comisive ori omisiunea care a condus la producerea pagubei.
, are obligația de a asigura integritatea masei de bunuri care îi este încredințată în gestiune, aceasta fiind o obligație de serviciu specifică gestionarilor și care rezultă din legea specială.
Constatarea unei pagube în gestiunea primită constituie proba producerii de către gestionar a pagubei, acesta culpa sa fiind de altfel prezumată. Legea nr.22/1969 instituie o prezumție relativă de vinovăție a gestionarului în producerea unui prejudiciu unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea, care poate fi răsturnată prin dovada contrară, ceea ce nu s-a realizat.
În legătură cu acest aspect are relevanță și jurisprudența Curții Constituționale. În legătură cu prevederile art.24 și 25 din Legea nr.22/1969, Curtea Constituțională s-a pronunțat în raport cu art.23 alin.(11) din Constituție, prin Decizia nr.45 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 21 iunie 1996, iar cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.26 din Legea nr.22/1969, prin Decizia nr.446 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.15 din 5 ianuarie 2005. Astfel, prin Decizia nr.45 din 24 aprilie 1996 Curtea a reținut, în esență, că "art.23 alin.(8) din Constituție [devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art.23 alin.(11)] consacră într-adevăr prezumția de nevinovăție, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituționale, făcându-se referire explicită la hotărârea judecătorească de condamnare, dar și din economia reglementărilor, prevederile art.23 alin.(8) [devenit art.23 alin.(11)] fiind înscrise în cuprinsul dispozițiilor cu privire la libertatea individuală. Așa fiind, prevederile art.23 alin.(8) din Constituție [devenit art.23 alin.(11)] nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumții de vinovăție în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală". În ceea ce privește constituționalitatea prevederilor art.26 din Legea nr.22/1969 în raport cu art.23 alin.(11) din Constituție, prin Decizia nr.446 din 26 octombrie 2004 Curtea a stabilit că "drepturile și îndatoririle, ca și sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariați, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncă. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul dacă acestea s-au produs în legătură cu munca anumitor salariați și din vina acestora se examinează în raport cu sarcinile concrete, prevăzute în contractul individual de muncă, și cu modul de îndeplinire a acestora". Prin aceeași decizie Curtea a reținut că "în situația reglementată de dispozițiile criticate, gestionarul răspunde patrimonial pentru o pagubă cauzată în gestiune prin fapte ce nu constituie infracțiune, nefiind vorba, în acest caz, despre o răspundere penală, ci despre o răspundere patrimonială". De asemenea, în ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a principiului referitor la prezumția de nevinovăție, Curtea a constatat "că acesta nu poate fi desprins din contextul său constituțional. Prezumția de nevinovăție este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reținerea, arestarea și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare".
În practica judiciară, prin interpretarea prevederilor art.24 din Legea nr.22/1969, s-a ajuns la concluzia că, în cazul lipsurilor cantitative în gestiune, culpa gestionarului se prezumă.
Această practică a fost consacrată prin Decizia de îndrumare nr.1 din 16 februarie 1976 Plenului Tribunalului Suprem. Prezumția relativă de culpă în sarcina gestionarului nu este deci o prezumție "prevăzută de lege"; ea este o "prezumție simplă", creație a practicii judiciare, devenind, în procesul aplicării normelor având ca obiect răspunderea materială, o "prezumție constantă".
Recurentele susțin că o parte din aceste bunuri ar fi fost furate, dar nu s-a dovedit furtul acestora de către terți și nici începerea urmării penale pentru o astfel de faptă pentru a deveni aplicabile prevederile art. 244 alin.1 pct.2 Cod.pr.civ.. De altfel, chiar recurentele susțin că ar fi formulat plângeri orale, pentru care nu există nici o dovadă, cu motivația că ar fi fost îndrumate de organele de poliție ca plângerea să fie formulată de societate, susțineri lipsite de orice susținere probatorie. În acest sens se are în vedere și faptul că nu existau nici impedimente legale care să împiedice recurentele să formuleze un denunț penal pentru pretinsa infracțiune de furt, întrucât codul d e procedură penală nu condiționează formularea unui denunț de calitatea de parte vătămată. Ca urmare nici aceste aspecte nu pot fi reținute ca fiind motive întemeiate de recurs.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentele pârâte, cu domiciliul în,-, județul C și, cu domiciliul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 981/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL, cu sediul în localitatea, Calea B nr.118, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.02.2010.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.Jud.- /09.03.2010
Tehnored.disp.gref.RD/2ex/09.03.2010
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
