Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 742/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

Secția Civilă, Minori și familie,Conflicte de muncă și asigurări sociale

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.742/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008

PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr.766/23.07.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că recurentul a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 5 lei datorată pentru această cale de atac, timbrul judiciar de 0,15 lei și precizări scrise, după care:

Recurentul se legitimează cu seria - nr.- eliberată de SPCLEP P N la data de 4.07.2007. Solicită instanței amânarea cauzei, motivat de faptul că are pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț dosarul penal nr-, cu termen la data de 18.11.2008. Solicită ca noul termen să se acorde după această dată.

Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de recurent și având în vedere dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, pune în discuție excepția inadmisibilității recursului formulat.

Recurentul, având cuvântul pe excepția pusă în discuție, arată că el nu a declarat recurs ci a formulat o cale de atac, pe care a înțeles să o numească "plângere", urmând ca instanța să aprecieze cu privire la aceasta.

Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față;

Prin decizia civilă nr.766 din 23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.1096/RC/16.08.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în contradictoriu cu intimatul.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-, recurentul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1096/RC/16.08.2007, în contradictoriu cu intimatul.

Revizuientul a arătat că instanțele care au pronunțat sentința civilă nr. 182/17.01.2006 și decizia civilă nr. 1096/RC/16.08.2008 au greșit atunci când nu au luat în seamă adresele venite de la Institutul de Medicină Legală " Minovici" și actele în original depuse, că se judecă cu acești "medici pârâți și experți falși", că a mai fost judecat "fals" de către judecători influențați de alți colegi, că nu i-au luat în considerare precizările și obiecțiunile pe care le-a depus la expertiză, luând însă în considerare mărturiile mincinoase și precizările depuse de către pârâți, avocați și medici experți, motiv pentru care solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a putea face dovada că piciorul stâng s-a infectat, iar cel drept este mai scurt din vina doctorului-pârât.

Cererea de revizuire a fost legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț sub nr. 68/03.01.2005 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2500 ron reprezentând despăgubiri civile și a sumei de 2500 ron cu titlu de daune morale. În motivare reclamantul a arătat că în urma unei fracturi la piciorul drept, în luna iunie 2002, suferit o intervenție chirurgicală efectuată de pârât în calitate de medic ortoped, și întrucât operația a fost necorespunzătoare, i-a fost fixat piciorul drept mai scurt, infectându-i-se și piciorul stâng, motiv pentru care a fost nevoit să recurgă la ajutorul altor persoane pentru a se întreține.

Instanța de fond, în urma probelor efectuate, respectiv expertize medico-legale efectuate la Serviciul de Medicină Legală N și Institutul de Medicină Legală Iar eținut că reclamantul a făcut dovada existenței prejudiciului suferit, fără să probeze însă existența vreunei fapte ilicite care să fi fost săvârșită cu vinovăție de către pârât și care să se afle într-o legătură de cauzalitate cu prejudiciul suferit, astfel cum prevăd dispozițiile art. 998-999 Cod civil. Ambele expertize medico-legale au confirmat faptul că, față de vârsta și fondul patologic tarat al victimei (revizuientul), metoda de tratament folosită a fost cea indicată, însă, întrucât controlul medical post-operator recomandat la externare nu a fost efectuat, sechelele prezente se datorează exclusiv reclamantului, care nu a respectat indicațiile primite, iar nu unei culpe a medicului operator. La insistențele reclamantului, au fost solicitate relații de la Institutul de Medicină Legală " Minovici" B, răspunsul primit confirmând faptul că expertizele se efectuează de către Serviciul Teritorial și apoi de către Laboratorul Interjudețean de Specialitate, prin urmare neexistând temei pentru efectuarea unei a treia expertize, instanța a respins solicitarea reclamantului și acțiunea în pretenții, ca neîntemeiată, formulată de către reclamantul.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, care a reiterat motivele din cererea introductivă referitoare la prejudiciul ce i-a fost cauzat prin fapta pârâtului, motivat de faptul că, în calitatea sa de medic ortoped, nu i-a efectuat o intervenție chirurgicală la piciorul fracturat în condiții corespunzătoare, și nici nu i-a aplicat ulterior acesteia, un tratament adecvat. Recurentul a mai invocat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât nu i s-a dat posibilitatea să studieze ultima expertiză efectuată la instanța de fond și că instanța a omis să aibă în vedere că împotriva celor două expertize medico-legale a formulat plângere penală pentru infracțiunea de fals, situație în care se impunea efectuarea unei noi expertize la Institutul de Medicină Legală " Minovici"

Prin decizia civilă nr. 1096/RC/16.08.2007, Tribunalul Neamța respins ca nefondat recursul declarat de, reținând că în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada săvârșirii de către pârât a pretinsei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, constând în aplicarea unui tratament medical defectuos reclamantei. Neexistând fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, și cu atât mai puțin vinovăție, în mod corect s-a conchis că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 998/999 Cod civil.

Cum complicațiile suferite la picioare, fie sunt consecința faptei omisive a reclamantului, care prin neprezentarea la controalele medicale periodice a făcut posibilă apariția acestora, fie nu au nici o legătură cu intervenția chirurgicală efectuată de pârât la data de 26.06.2006, cu etiologii distincte, astfel că reclamantul nu poate pretinde obligarea pârâtului la repararea unui pretins prejudiciu, pe care fie și l-a cauzat prin propria faptă, fie nu are nici o legătură cu tratamentul medical aplicat reclamantului, motiv pentru care s-a respins ca nefundat recursul.

Tribunalul, analizând motivele cererii de revizuire, a constatat că acestea nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, ale art. 322 la pct. 1-9 Cod procedură civilă, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuientul.

Recursul este inadmisibil.

Recurentul a solicitat revizuirea deciziei civile nr.766/23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț prin care s-a soluționat o altă cerere de revizuire a unei decizii irevocabile.

Potrivit art.328 o astfel de hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speță, hotărârea revizuită este irevocabilă, astfel că prezentul recurs se găsește a fi inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul civil declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr.766/23.07.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - -

- -

GREFIER,

red.dec.reviz.//

red.dec.rec./29.10.2008

tehnored./7.11.2008/2 ex.

Președinte:Camelia Drăghin
Judecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 742/2008. Curtea de Apel Bacau